3.19.2021

DETALII ȘOCANTE IES LA IVEALĂ după audierea MARTORILOR de la SPITALUL din PIATRA NEAMȚ

 


Foarte multe detalii au ieșit la iveală după audieri maraton în cazul incendiului de la secția ATI din Piatra Neamț. 

Candele aprinse în ATI, instructajul de protecție la incendiu era doar o formalitate într-o secție ATI cu circuite vechi și aglomerație încât cadrele medicale abia se puteau mișca printre pacienți – sunt doar o parte dintre detaliile care au ieșit la iveală după audieri maraton, scrie Mediafax. 

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă rudele unor victime ale incendiului de la ATI Piatra Neamț spune că după audieri maraton, de 12 ore, ies la iveală detalii șocante.

„După 12 ore de audieri maraton la Piatra Neamț și un total de 17 persoane audiate, ies detalii șocante la iveală. În primul rând cele 17 cadre medicale au declarat la unison că protecția contra incendiilor era doar o foaie semnată retroactiv și de esență nimeni nu știa cum trebuie să acționeze în caz de incendiu. Instructajul PSI era doar o formalitate într-o secție ATI cu circuite electrice învechite”, spune avocatul Cuculis.

Cum se făcea aerisirea

Acesta afirmă că, din declarații, reiese că în secție nu erau ventilatoare pentru reciclare și pentru aerisire se deschideau geamurile.

„Secția ATI nu dispunea de ventilatoare pentru recirculare (din declarații), aerisirea făcându-se manual prin deschiderea geamurilor”, spune avocatul, convins că metoda primitivă este regăsită în foarte multe secții ATI din țară.

Cauza probabilă a incendiului este arătată de către 3 din cele 17 cadre medicale ca fiind injectomatul care a propagat focul către combinezonul asistentei. Această asistentă va fi audiată vineri.

„Din întrebările capcană puse de către noi, respectiv: erau aprinse candele în secția ATI, cu toții au răspuns mincinos că nu, deși din planșele foto din dosar reiese clar faptul că se aprindeau asemenea candele chiar în secția ATI”, spune avocatul Cuculis.

Secție ”mult prea aglomerată”

De asemenea, cadrele medicale au declarat că secția ATI era „mult prea aglomerată și era imposibil să te miști printre pacienți”.

„Tragem concluzia amară după 12 ore de audieri că sistemul ne omoară cu incompetența lui”, a mai spus avocatul.

Un incendiu violent a izbucnit, în 14 noiembrie 2020, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamț. 10 oameni au murit, iar medicul Cătălin Denciu, care era de gardă, a sărit în foc să își salveze pacienții și a fost rănit grav, fiind transportat, pentru îngrijiri medicale, la un spital din Belgia.

sursa:https://www.dcnews.ro/candele-aprinse-la-ati-piatra-neamt-avocat-cadrele-medicale-abia-se-miscau-printre-bolnavi_808768.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu