3.28.2021

Se schimbă regulile la înmormântare, în cazul morţilor de COVID

 


Regulile la înmormântare în cazul bolnavilor COVID-19 se vor schimba în perioada următoare, înainte de Paşte, a anunţat șeful Secretariatului de stat pentru culte, duminică, la Antena 3.

Mai exact, pacientul COVID va avea dreptul să cheme preotul la spital, decedatul va putea fi îmbrăcat înainte de înmormântare, şi nu pus în saci de plastic, sicriul va sta în capelă, iar înmormântarea se va putea face respectând tradiţia şi cultul religios, potrivit modificărilor precizate de Victor Opaschi, șeful Secretariatul de stat pentru culte.

Astfel, am găsit soluții optime și de completare a anexei ordinului Ministrului Sănătății. 

Aşadar, în perioada internării în spital, pacientul cu coronavirus poate beneficia la cerere de asistenţă religioasă, adică poate veni preotul la spital.

Decedatul va putea fi îmbrăcat, nu ca acum pus în saci de plastic, iar sicriul se va putea depune în capelă.

Așadar, se va putea face slujba de înmormântare în biserică, se va respecta tradiţia şi ritualul fiecărui cult religios, iar incinerarea sau înmormântarea se va face cu sicriul sigilat", a precizat Victor Opaschi, șef Secretariatul de stat pentru culte, duminică, la Antena 3.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/schimbare-reguli-inmormantare-covid-victor-opaschi-597160.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu