Partidele din Coaliţie se erodează la guvernare iar Opoziţia acumulează procente fără să facă aproape nimic, reiese dintr-o cercetare sociologică realizată de Avangarde şi prezentată, duminică, la Punctul de întâlnire.
Cercetarea acoperă perioada care a trecut din septembrie 2020 până în martie anul curent.
Cercetare Avangarde: Creşte numărul românilor îngrijoraţi de direcţia în care merge ţara
În acest interval, a crescut numărul românilor care cred că ţara merge într-o direcție greșită.
Din noiembrie şi până în martie, creștere este de 6 procente, conform datelor de mai jos.
Astfel, românii considerau că țara se îndreaptă în direcția greșită în proporție de:
73% în noiembrie 2020
69% în decembrie 2020
73% în ianuarie 2021
79% în martie 2021
Scorurile principalelor partide din Coaliţie, PNL şi USRPLUS şi scorul principalului partid din opoziţie, PSD, au cunoscut următoarea evoluţie:
Lună/Partid Septembrie 2020 Ianuarie 2021 Martie 2021
PNL 25,18% 24% 24%
USR 15,37% 16% 15%
PSD 28,90% 34% 34%
Marius Pieleanu: Guvern de uniune naţională, doar dacă vor Iohannis şi PSD
"Cât timp președintele va dori un "guvernul său" al său, mă îndoiesc că va fi posibil un guvern de uniune națională, măcar pe un proiect foarte clar, de depășire a crizei sanitare şi, după aceea eventual, alegeri anticipate. Depinde foarte mult de poziția PSD.
După cum știți, e suficient ca PSD să stea în opoziție și crește de la o lună la alta fără să i se impună să facă ceva. N-are multe instrumente la îndemână, cu excepția moțiunilor de cenzură.
Cred că ar fi destul de riscant, ar pierde punctele acumulate ușor dacă ar intra într-un guvern de uniune națională", a comentat sociologul Marius Pieleanu la Punctul de întâlnire.
La rândul său, Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a comentat că președintele Iohannis a reuşit să aibă atât "guvernul său" cât şi opoziția sa și că poziția PSD nu e alta decât "culcat!", cu excepţia cazului în care "generalul Pahonţu trimite un mesaj de la președinte" acestei formațiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu