5.17.2021

Prezenţa fizică la şcoală, după o formulă nouă

 


Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vrea ca elevii să meargă la școală imediat ce rata de infectare în localitățile lor scade sub 1 la mia de locuitori. Acum, prezența în bănci se decide în fiecare vineri.

Conform ordinului comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății, școlile funcționează toată săptămâna luând ca referință rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente.

„Constatând că un număr important de localități sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuțiilor cu ministrul Sănătății, apreciind înțelegerea Ministerului Sănătății pentru importanța școlii, luni, 17 mai, vom iniția modificarea Art 2, alin. 3 al ordinului comun de ministru Educație-Cercetare, în sensul în care referința să fie considerată ziua în care localitatea coboară sub pragul de 1 la mie – rata de infectare”, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În acest fel, prezența fizică nediferențiată în școli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie.

„Ne dorim ca ordinul comun de modificare să fie semnat și publicat în Monitorul Oficial în cursul zilei de mâine, 17 mai, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la școala. Insistăm în continuare pe respectarea riguroasă a măsurilor de protecție sanitară în interiorul școlilor”, adaugă Cîmpeanu.

Luni, aproximativ 2,6 milioane de elevi merg la şcoală cu prezenţă fizică. Numărul acestora este cu aproximativ 200.000 mai mare decât al celor care au fost prezenţi săptămâna trecută.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu