Alina Gorghiu îi cere demisia de onoare primarului USR, Dominic Fritz, din cauză că nu are nicio soluție pentru a rezolva problema Colterm.
„21 de milioane de euro, amenda primită de Colterm Timișoara pentru că nu a cumpărat certificatele anti-poluare pentru 2020. Asta pentru că Primăria, în loc să prezinte soluții, aștepta permanent bani de la Guvern.
Ca senator de Timiș, am vorbit de câteva ori cu prim-ministrul Cîțu pe tema Timișoara, a banilor necesari pentru județ, pentru proiectele esențiale locale. Și, de fiecare dată, sprijinul a fost concret.
Problema Colterm este foarte gravă și trebuie găsită urgent soluție. Regretabil că nu aud nimic de la primar. Doar că el e discret și alții au stricat”, susţine senatorul PNL de Timiş Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook.
„Nu fac vreun concurs cu Dl Fritz de genul „cine deschide ușa mai repede” și nici nu așteaptă cineva vreun mulțumesc, dar, să nu ai soluții, la un an de când ai fost ales, asta mi se pare scandalos. Iar o demisie de onoare în cazul celor direct responsabili se impune. Sigur găsește prin primaria sa, că parca zicea la un moment dat despre viceprimarul Lațcău “că poate fi trezit la 3 noaptea să spună cum trebuie restructurat Colterm”…între timp, noaptea a trecut, personajele fără soluții rămân”, a mai scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu