5.24.2021

Tornadă în Bihor. Tone de țiglă luate de pe acoperișuri de tornadă

 




Schimbările bruşte de temperatură aduc fenomene meteo periculoase în România. Tot judeţul Bihor a fost lovit de o furtună devastatoare după inundaţiile de săptămâna trecută.
O scurtă dar puternică furtună, cu vânt puternic şi grindină, care s-a abătut duminică seara peste mai multe zone din Bihor a lăsat în urmă prăpăd, în special în Nojorid, unde într-o zonă a satului s-a format, povestesc martorii, o tornadă, care a distrus acoperişurile a peste 20 de locuinţe.
Daunele sunt majore, circa 20-30 de case rămânând fără ţigle sau table. Sătenii spun că nu grindina le-a pus la pământ, ci vijelia transformată într-o tornadă.
Oamenii s-au mobilizat după ce vijelia a încetat şi s-au ajutat la repararea acoperişurilor, cei mai afectaţi primind ţigle de la preotul ortodox al satului şi de la o fermă din zonă, scrie bihoreanul.ro
„Tone de țiglă luate de pe acoperișuri de o tornadă, în Nojorid. M-a impresionat cum s-au ajutat oamenii unii pe alții, femeile strângeau resturile, bărbații pe acoperișuri, să înlocuiască țiglele distruse”, a scris Adrian Cris într-o postare pe Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu