6.18.2021

Cisternă cu 17 tone de benzină și 14 tone de motorină, RĂSTURNATĂ în Prahova. Sunt scurgeri

 


O cisternă s-a răsturnat în această după-amiază la ieșirea de pe Autostrada A3, spre Gherghița, județul Prahova. Mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență intervin la fața locului pentru acordarea primului ajutor. 

Cisterna este încărcată cu 17 tone de benzină și 14 tone de motorină. Autovehiculul este răsturnat pe o parte și prezintă scurgeri de combustibil pe la gura de încărcare, au anunțat reprezentanții ISU. 

Șoferul este rănit ușor. La fata locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o descarcerare și o ambulanță. Pompierii acționează pentru asigurarea masurilor specifice de protecție.

Polițiștii se află și ei la fața locului și efectuează cercetări pentru a vedea exact care este cauza producerii acestui accident. 

Trafic rutier afectat

Traficul rutier este afectat pe autostrada A3. La nodul rutier de la kilometrul 43 a fost oprită circulația, iar șoferii nu pot coborî spre localitatea Gheorghița. 

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DJ 100B, în apropierea localității Gherghița, județul Prahova, o autocisternă încărcată cu carburant s-a răsturnat pe carosabil. Potrivit primelor informații, nu sunt persoane rănite, însă sunt semnalate scurgeri de combustibil pe suprafața de rulare. Din acest motiv, nodul rutier de la kilometrul 43 de pe autostrada A3 București-Ploiești este restricționat pe sensul de coborâre până la remedierea situației”, se arată într-un comunicat de presă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu