Medicul Monica Pop a comentat gafele recente făcute de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea şi ministrul Muncii Raluca Turcan referitoare la creşterea vârstei de pensionare şi cea mai recentă gafă a ministrului Economiei Claudiu Năsui, care a postat pe reţelele sociale o filmare din incinta unei fabrici de armament.
Medicul Monica Pop a criticat comportamentul decidenţilor pe care l-a catalogat a fi inacceptabil şi pe lângă demisie a recomandat ca fiecare dintre cei care ajung la putere să facă, preventiv, un control la psihiatrie.
„Mă deranjează cel mai mult că nu se pune în practică ceea ce a propus cineva și anume ca toți candidații să treacă pe la psihiatru înainte.
Din păcate am certitudini. Cel puțin meseria mea îmi poate permite să spun așa ceva și așa și cred”, a spus medicul Monica Pop la Antena3.
Monica Pop: „Dacă ăştia ne reprezintă, mai bine ne dăm foc”
Monica Pop a reamintit apoi de mandatul fostului ministru al Sănătății care, la fel ca şi colegii lui a gafat zi de zi în cea mai neagră perioadă prin care a trecut ţara noastră, pandemia cu COVID-19.
„Dacă a fost posibil ca la Ministerul Sănătății să fie un om care nu are nicio pregătire în pandemie, într-un moment în care ar fi trebuit să fie cel mai aprig ministru al Sănătății, un medic care să fie un om care știe ce trebuie să facă și de avangardă. A făcut gafă după gafă împotriva medicinii din țara asta şi nu a fost schimbat atâta vreme.
Toți miniștrii ăștia care au făcut câte o gafă trebuie schimbați imediat. Nu se poate să spună așa un ministru. Dacă ăștia ne reprezintă, mai bine să ne dăm foc. Nu se poate aşa ceva. Şi mai ales că personajul nu a ieşit să îşi ceară scuze pentru că a jignit”, a spus revoltată medicul Monica Pop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu