Pompierii din Mehedinți au reluat sâmbătă dimineața intervenția în Parcul Național Porțile de Fier. În zonă nu mai există focare aprinse, însă sunt mai multe materiale incandescente care ar putea iniția noi incendii.
În urma recunoașterii efectuate sâmbătă dimineață, pompierii din Mehedinți au constatat că în zona de manifestare a incendiului nu mai sunt focare aprinse, însă există mai multe materiale incandescente care ar putea iniția noi încendii.
„Pentru reducerea riscului de reaprindere a incendiului, pompierii mehedințeni vor interveni și astăzi până la lichidarea în totalitate a tuturor cărbunilor nestinși. Colegii noștri au experiență în astfel de incendii de pădure și se cunoaște că dacă nu se reușește stingerea întregului material incandescent, a cărbunilor formați prin arderea buturugilor, focul se reaprinde”, a transmis sâmbătă ISU Mehedinți.
Pompierii și angajații Ocolului Silvic Orșova au intervenit vineri pentru stingerea incendiului izbucnit în pădurea de rășinoase din Parcul Natural Porțile de Fier.
Autoritățile au chemat în sprijin un elicopter. După recunoașterea aeriană, s-a observat că incendiul se manifesta pe două părți ale versantului, în partea superioară. Accesul pompierilor a fost îngreunat din cauza terenului accidentat, unele focare nefiind accesibile pe jos, relatează Mediafax.
Se pregătea o intervenție aeriană
Incendiul s-a manifestat pe două părți ale unui versant. Dacă nu s-ar fi reușit stingerea, se dorea intervenție aeriană pentru stingere.
"În urma executării recunoaşterii aeriene, efectuate cu elicopterul solicitat în sprijin, s-a observat că incendiul se manifestă pe două părţi ale versantului, în partea superioară a acestuia. Accesul forţelor de intervenţie este îngreunat din cauza terenului accidentat, unele focare fiind inaccesibile pedestru", se precizează într-un comunicat al ISU Mehedinţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu