Medicul Alexandru Rafila a vorbit despre campania de vaccinare şi despre posibilele restricții care ar putea fi impuse şi în România pentru cei nevaccinați.
Alexandru Rafila a precizat că nu avem foarte multe soluții sau soluții diferite față de cele utilizate în alte țări din Uniunea Europeană pentru a ne asigura că nu vom avea probleme la toamnă, legate de valul patru al pandemiei.
„În aceste condiții în mod evident trebuie foarte strict monitorizată circulația tulpinilor în România și eventualele focare trebuie rapid puse sub control. În perioada următoare, probabil, această creștere moderată, inițială va fi mai puțin comunitară și mai mult concentrată în focare pe de o parte. Pe de cealaltă parte campania de vaccinare este cea care oferă siguranță.
Cazurile grave, spitalizarea și decesele sunt evitate la persoanele care sunt vaccinate. Atunci în mod evident vaccinarea este răspunsul. Din păcate, noi avem o acoperire vaccinare redusă și chiar dacă am corobora acoperirea vaccinală cu persoane care s-au imunizat prin trecerea prin boală cu siguranță că nu depășim 50% față de alte țări care au răspuns imun generat de boală și de vaccinare mult mai mare.
Din cauza asta eu am anumite rezerve și cred că cel mai important lucru ar fi să încercăm să ne convingem concetățenii că mai avem câteva săptămâni la dispoziție încât acoperirea vaccinală să se apropie de cea din țările din Uniunea Europeană.
Noi suntem pe ultimul loc și, din nefericire, succesul campaniei de vaccinare a fost extrem de limitat şi în momentul de față putem chiar să discutăm de un eșec pentru că în fiecare zi se vaccinează undeva între 5 și 10 mii de persoane. Este foarte puțin”, a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.
Întrebat cum vede deciziile luate de alte state europene de a limita accesul în locuri precum cinematografe teatre și restaurante dacă nu prezinți certificatul de vaccinare, Alexandru Rafila a spus: „Trebuie să evităm să discriminăm oamenii pe baza vaccinării pentru că vaccinarea trebuie să fie voluntară, oamenii trebuie să înțeleagă utilitatea vaccinării. Mie mi se pare că a împărți lumea în vaccinaţi şi nevaccinați nu este un lucru bun pentru că generează frustrări, inechități și discriminarea să știți că nu este încurajată.
Organizația Mondială a Sănătății tot timpul a menționat acest lucru pentru că nu trebuie să faci discriminare între cei vaccinaţi şi nevaccinați, trebuie însă să faci o campanie de informare țintită pentru fiecare categorie socială. Ori lucru ăsta nu pre s-a întâmplat. Adică nu poţi să compensezi incapacitatea guvernului de a face campanie de informare de bună calitate și de a convinge lumea să se vaccineze cu măsuri punitive”, a mai spus Alexandru Rafila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu