Situația e mult mai rea în România decât acum șase ani. E primul an, după 2012, când nu cresc salariile, pensiile alocațiile, a declarat Victor Ponta, duminică seara, la RomâniaTv.
Victor Ponta a comparat perioada de acum cu cea din 2015, când era în funcția de premier al României. Ponta și-a dat demisia la acea vreme, în urma protestelor izbucnite ca urmare a tragediei de la Colectiv.
La șase ani de la incendiul cumplit care a lăsat răni adânci pentru români, Victor Ponta susține că nu s-a schimbat nimic, ba chiar lucrurile merg și mai rău.
„E mai rău ca acum șase ani. Atunci mulți medici din țară au salvat oameni. Evident că rămânem în minte cu cei care și-au pierdut viața. Dar acum e mult mai rău. Nici măcar nu-i lasă acasă, îi duc în străinătate unde au aceeași soartă.
Probabil că cei care au ieșit atunci în stradă au ieșit cu intenții bune. Acum probabil că se simt rușinați că au fost folosiți, că cineva și-a bătut joc de ei și acum nu se dă doi bani pe ei. Am avut atâtea tragedii, la Piatra Neamț, la Petromidia. Acum nu mai protestează nimeni pentru că cei de atunci și-au dat seama că au fost păcăliți. E foarte rău, e mai rău ca atunci”, a spus Victor Ponta la RomâniaTv.
Victor Ponta susține că în loc să se ocupe de problemele cu adevărat importante ale românilor, premierul României, Florin Cîțu, e mai preocupat de lupta contra lui Orban la alegerile interne din PNL.
„Rezultatul final al acestei manipulări este că vom suferi cu toții, cu foarte multe datorii și mai săraci decât atunci. Și ministrul, care ar trebui să ne umple de bani, a venit tot pe fondul acelor proteste. N-ar putea să facă, totuși, și el ceva? Între timp, e primul an , după 2012, când nu cresc deloc salariile, pensiile, alocațiile, în schimb cresc datoriile și prețurile. Când vor începe să vină facturile la curent și gaze… vom suferi cu toții. Cineva va plăti, dar nu știu cine că nu ne putem ține copiii în țară să plătească datoriile. Cîțu e foarte ocupat să-l bată pe Orban. Să-l bată odată și să se ocupe de guvernare. Trebuie să guverneze, nu doar să-l bată pe Orban„, a mai spus Ponta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu