Guvernatorul statului american Florida, Ron DeSantis, a spus că nu va plăti salariile liderilor școlari care instituie obligativitatea purtării măștii în instituții. Potrivit BBC, DeSantis este un cunoscut critic al măsurilor de restricție Covid-19.
Politicianul a semnat un ordin care interzice astfel de politici în școli, însă unele districte au reacționat și au spus că elevii vor purta obligatoriu mască. Această confruntare vine în timp ce școlile americane încep noul academic, iar varianta Delta a coronavirusului afectează persoane tot mai tinere. Totuși, nu există dovezi cum că copiii se îmbolnăvesc mai sever din cauza noii tulpini.
Sunt tot mai multe internări în spital
Mai multe state americane au înregistrat tot mai multe internări în spital la nivel pediatric, însă un număr de copii ar avea alte boli cum ar fi astm sau diabet. Doar 1% dintre copiii americani infectați ajung în spital, iar 0,01% își pierd viața, spun autoritățile sanitare americane.
Într-un comunicat de luni, guvernatorul republican din statul Florida a spus că departamentul de educație „ar putea să nu plătească salariul responsabililor din educație din fiecare district” care instituie obligativitatea purtării măștii. Restul profesorilor și angajaților nu ar fi pedepsiți în vreun fel.
Responsabilii din fiecare district se tem că vor muri copii
„Să dea Domnul să nu pierdem vreun copil în fața virusului, fiindcă nu pot să dau vina pur și simplu pe guvernatorul statului Florida – pur și simplu nu pot”, a transmis responsabilul din districtul Leon County, Rocky Hanna, în timpul unei conferințe de presă. Un alt responsabil din educație a spus într-un articol de opinie că în ultimele două săptămâni doi angajați și-au pierdut viața din cauza Covid-19 și școlile nici nu au început încă.
Experții de sănătate publică și profesorii spun că este nevoie de măști pentru a preveni răspândirea variantei Delta, mai ales că vaccinurile nu sunt acceptate pentru minorii de sub 12 ani. Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor din SUA (CDC) spune că copiii de peste doi ani și toți angajații școlari trebuie să poarte mască chiar dacă sunt vaccinați. În prezent, peste 100 de minori din Florida se află în spital din cauza virusului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu