8.28.2021

Un pictor a majorat din pix pensiile a 72 de oameni. Pensionari din SRI, MAI şi Armată, printre beneficiari

 


Un artist plastic din Alba Iulia şi-a făcut o asociaţie a artiştilor şi a eliberat peste 70 de documente în baza cărora membrii au obţinut un plus de 50 la sută la pensie. Acum, acesta a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pictorul Traian Ioan Mârza din Alba Iulia este acuzat că, în perioada în care era preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici Alba (UAP Alba), ar fi emis, către mai multe persoane, zeci de adeverinţe cu care acestea au obţinut indemnizaţii suplimentare la pensie, fără a avea acest drept în condiţiile în care asociaţia acestuia nu a beneficiat niciodată de statutul de ”utilitate publică”.
Totul s-a petrecut în perioada 2012 – 2016. Cu adeverinţele respective, persoanele au indus în eroare funcţionari de la 12 case de pensii din ţară, dar şi de la Casele de Pensii ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Zeci de persoane au obţinut indemnizaţii în valoare totală de 685.014 lei. Prejudiciul este imputat acum pictorului din Alba Iulia, iar beneficiarii nu vor mai primi suplimentul financiar la pensie.

„În perioada 2012-2016, în calitate de preşedinte al unei Uniuni din Alba Iulia, inculpatul M. a emis 72 adeverinţe către 69 de persoane, atestând faptul că acestea deţin calitatea de membrii ai Uniunii şi că această entitate este de utilitate publică pentru ca respectivele persoane să beneficieze de indemnizaţia de pensie suplimentară prevăzută de Legea nr. 8/2006, deşi Uniunea nu beneficia de statutul de utilitate publică, iar ulterior beneficiarii adeverinţelor au depus aceste înscrisuri la casele de pensii şi au indus în eroare funcţionarii publici, obţinând indemnizaţii suplimentare în cuantum total de 685.014 lei”, se precizează în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, potrivit Adevărul.

ONG-ul respectiv este Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) Alba, cu sediul în Alba Iulia, care a fost înfiinţat în 2012 de către Traian Mârza, dar care nu era recunoscută, la momentul comiterii faptelor şi nici ulterior, ca uniune de utilitate publică. 
Mârza a plecat din asociaţia artiştilor plastici recunoscută la nivel naţional, care beneficiază de statutul de ”utilitate publică”, în urma unui conflict cu reprezentanţii acesteia de la nivelul judeţului Alba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu