9.09.2021

Marcel Ciolacu, ”ipocritul suprem” acuzat că “încearcă să-i blocheze accesul lui Dragnea în media”

 


Criticat pentru atitudinea ambiguă în cazul moțiunii anti-Cîțu, președintele PSD primește o nouă acuzație – că ar bloca accesul în presă al fostului său șef, Liviu Dragnea, în condițiile în care se pune problema unui nou partid

BUCUREȘTI, 9 sept – Sputnik, Dragoș Dumitriu. În politica românească au loc cutremure în lanț, iar PSD, cel mai mare partid din România, se află în epicentru.

Asta și pentru că președintele PSD, Marcel Ciolacu, face o politică extrem de ciudată, pe care unii o consideră inteligentă, alții trădătoare, iar mulți… nu pricep nimic !

În același timp, odată cu eliberarea lui Liviu Dragnea, atitudinea ”noului PSD” față de fostul președinte, care a adus cele mai multe procente partidului, este de respingere – și dă un imbold ideii de a se crea un nou partid.

Ideea a fost lansată de mai mulți foști lideri politici, iar Codrin Ștefănescu o propune acum deschis.

Totodată, Codrin îl plasează pe Liviu Dragnea în centrul acestei mișcări, iar în context atrage atenția că fostului prim om politic al României i se blochează căile de acces în mass media. Ori, Codrin consideră că Marcel Ciolacu ar fi în spatele acestui blocaj.

”Marcel Ciolacu vorbește de ipocrizie, incredibil!”, scrie Codrin, amintind: ”Ciolacu care ciugulea din palma lui Liviu Dragnea, cumințel și sfios, ca să nu-și piardă funcția din parlament și cea din județ. Ciolacu care se gudura, mieuna, cânta și se jura pe toate cele sfinte!”.

Mai grav, Codrin spune că Marcel Ciolacu ”s-a detonat la ordin și a încercat un puci împotriva lui Dragnea - iar Dragnea l-a iertat când l-a văzut in lacrimi”.

”Ciolacu care și-a trădat fără scrupule toți șefii care l-au făcut om”, acuză Codrin, subliniind ce e vorba de o listă lungă: ”Începând cu cei din Buzău și terminând cu liderul de partid”.

Și tot despre același Ciolacu, Codrin spune că ”tot la ordin, și-a schimbat de 10 ori declarațiile în ultimele 5 zile: Ba depune moțiune, ba nu o depune. Ba înainte de congresul PNL, ba după”.

Tot despre Marcel Ciolacu, Codrin spune că ”ba semnează cu useriștii, ba îl apără pe Cîțu. Ba e împotriva guvernului toxic, ba părăsește ședința biroului din Parlament. Ba e liderul opoziției, ba e sluga lui Iohannis”.

Și, atenție la acuzația bombă: Ciolacu încearcă să-i blocheze lui Liviu Dragnea accesul în mass media.

”Ciolacu, ipocritul suprem, care încearcă zilele astea să-i blocheze accesul lui Liviu Dragnea în media”, scrie Codrin. Cum poate face asta? ”Pe banii partidului condus până mai ieri tot de Dragnea!”.

Într-adevăr, partidele fac contracte cu mass media, iar Marcel Ciolacu pare a avea o grijă specială pentru propria imagine, pentru că este mereu prezent, de parcă ar avea o exclusivitate pentru reprezentarea PSD. Asta în ciuda unor sesizabile probleme de exprimare.

”Ciolacu, pe care-l înjură aproape tot partidul, inclusiv pe pagina lui de fb, vorbește el de ipocrizie ! Ciolacu, civilul din fruntea PSD !”, încheie Codrin Ștefănescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu