9.26.2021

Mihai Şora : „A mai murit un partid istoric”

 


Filosoful Mihai Șora a transmis, sâmbătă seară, un mesaj în urma alegerii lui Florin Cîțu la conducerea PNL. Filosoful care împlinește 105 ani în 7 noiembrie a fost unul dintre susținătorii declarați ai lui Ludovic Orban.

Mihai Şora a scris pe pagina sa de Facebook, imediat după aflarea rezultatului alegerilor din congresul PNL  „A mai murit un partid istoric”, apoi a revenit cu o nouă postare, la două ore distanţă.

„Dragi prieteni, mi-ar plăcea să vă pot spune ceva vesel, dar nu-mi apar decât mingi de golf prin fața ochilor: când rostogolindu-se de la tribuna unui partid (în mod neconstituțional, se înțelege), când zburând periculos peste noi și peste viețile noastre.

Vă mai amintiți aceste cozi ? Au trecut șapte ani. Ce de speranțe am îngropat între timp…

Dar ceva tot aș vrea să vă reamintesc aici – cuvintele lui Charles de Gaulle din 1940:

„La France a perdu une bataille, mais la France n’a pas perdu la guerre !“.

În anul de grație 2021, România nu stă sub aceleași amenințări sub care stătea Franța atunci. A pierdut, este drept, nenumărate trenuri ale istoriei și multe bătălii. Dar eu, unul, voi continua să sper că nu a îngenuncheat definitiv în fața mafiei transpartinice, a politrucilor isterici și a securiștilor din beci.

Noapte bună !

Mâine va răsări din nou Soarele (măcar de acest lucru suntem siguri).

P.S. V-ați întrebat vreodată de ce mingile de golf au alveole, când ar putea fi perfect netede ?”, a scris Mihai Şora pe pagina sa.

Cu două zile înainte de Congresul din 25 septembrie Mihai Șora și-a declarat public susținerea pentru fostul președinte PNL în detrimentul premierului Cîțu.

”Amândoi au probleme cu arătătorul. (De ce, oare, trebuie să scoți gheruța la vedere când vorbești ?). Însă unul își pune, în dimineața aceea, cravata și costumul – semn, din punctul meu de vedere, că-și respectă publicul. Caută să găsească privirea celuilalt – ca în orice dialog în care oamenii, atunci când dezbat un gând, o idee, chiar se privesc în ochi. Țin cu Ludovic Orban, se-nțelege. Este, de departe, mai echilibrat, mai demn. Și mai inteligent. O inteligență pe care sper s-o aibă și alegătorii din partid: nu dați vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard”, a scris Mihai Șora în 23 septembrie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu