12.22.2021

Cristian Terheș : ”Asumarea răspunderii pe certificatul verde ” va arunca în aer România”

 


Europarlamentarul Cristian Terheș, participant la protestele de ieri de la Parlament, arată că a văzut acolo oameni mai motivați ca oricând să-și apere drepturile și libertățile

Cristian Terheș numește ziua de 21 decembrie 2021 ca fiind ”ziua libertății” și apreciază că participanții veniți la protest din toate colțurile țării au fost absolut minunați.

El spune că a văzut oameni mai motivați ca oricând să-și apere drepturile și libertățile și că a întâlnit oameni veniți din țări străine care și-au pierdut locurile de muncă pentru că au refuzat să se vaccineze.

”Toată România fierbe, cum fierbe Europa, iar intenția premierului Ciucă de a trece, la propunerea PSD, Certificatul Verde prin asumare de răspundere va arunca în aer România”, atrage el atenția.

Terheș observă că țări europene cu peste 80% vaccinați nu mai tolerează prezenta tiranie sub pretext medical.

”Vă dați seama ce e în Romania, unde rata de vaccinare e de 40%, mulți dintre aceștia fiind constrânși să se vaccineze”, mai scrie Terheș pe contul său de socializare.

El și-a exprimat totuși speranța că politicienilor români le va veni mintea de pe urmă și să țină cu poporul, neimpunând Certificatul Verde.

”Istoria ne învață că toți cei care s-au întors contra poporului au sfârșit la groapa de gunoi a istoriei”, mai spune Terheș.

Europarlamentarul PNȚCD a transmis felicitări tuturor pentru susținerea sau prezența la protest și a remarcat de asemenea că au fost prezenți mulți preoți.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu