6.17.2021

Rusalii 2021 - Unde merg românii în minivacanţa de Rusalii. Calendarul zilelor libere

 


Hotelierii de pe Valea Prahovei au fost luaţi cu asalt de românii care vor să-şi petreacă minivacanţa de Rusalii la munte. Potrivit Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului, gradul de ocupare este de 75%.

Potrivit Calendarului Ortodox, Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile după Paşte şi la 10 zile după Înălţarea Domnului. Angajaţii au două zile libere legale, respectiv 20 iunie (duminică) şi 21 iunie (luni).  Şi anul acesta staţiunile de pe Valea Prahovei au fost luate cu asalt de turiştii care vor să-şi petreacă minivacanţa la munte.

Ionuţ Lificiu este antreprenor şi are o pensiune în Predeal. Nu mai are locuri libere pentru acest weekend.

„Nu ocupă toate camerele, dar au exclusivitate, adică e un grup mai mare care ocupă toată pensiunea.”, a spus Ionuţ Lificiu „Capacitatea pensiunii e undeva la vreo 35, din câte ştiu ei sunt undeva la vreo 25, 26, 27 de persoane dar au luat toată pensiunea la cheie.”, a mai precizat acesta.

Pentru un hotel de 4 stele la Sinaia, românii vor scoate din buzunare  între 525 şi 590 lei pentru o cameră pe noapte, cu mic dejun inclus, cu acces la SPA şi loc de parcare.



Cei care nu vor să meargă la munte în minivacanţa de câteva zile, se pot relaxa în Deltă sau pe litoral.

Expertul în turism Răzvan Pascu recomandă românilor să se îndrepte către locurile mai puţin cunoscute ale României.

„Putem să descoperim locuri din Transilvania care sunt absolut minunate şi pe care poate puţini dintre români le-au descoperit până acum. Zona Secuimii, care este o zonă ce promite foarte mult din punct de vedere turistic, inclusive balneo, turismul de wellness care in România nu este foarte cunoscut. Plimbat cu trăsura, au cu căruţa pe dealurile din împrejurimi, învăţaţi copiii cum să meargă cu caii, sau cum să tragă cu arcul, cum să hrănească animalele în fermă şi aşa mai departe.”, a declarat Răzvan Pascu, potrvit Mediafax.

Declarația prezidențială comună a Statelor Unite și a Rusiei : ”Astăzi, reafirmăm principiul că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie niciodată purtat”

 


Cu ocazia întâlnirii la Geneva, în cadrul Summit-ului G7, Joe Biden și Vladimir Putin au adoptat o declarație comună cu privire la stabilizarea strategică.

”Declarația comună prezidențială SUA – Rusia privind stabilitatea strategică”

”Noi, președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, observăm că Statele Unite și Rusia au demonstrat că, chiar și în perioade de tensiune, sunt capabile să facă progrese în ceea ce privește obiectivele noastre comune de asigurare a predictibilității în sfera strategică, reducând riscul conflictelor armate și amenințarea cu războiul nuclear.

Recenta prelungire a noului tratat START exemplifică angajamentul nostru față de controlul armelor nucleare. Astăzi, reafirmăm principiul că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie niciodată purtat. În conformitate cu aceste obiective, Statele Unite și Rusia se vor lansa împreună într-un dialog bilateral integrat de stabilitate strategică în viitorul apropiat, care va fi deliberat și robust. Prin acest dialog, încercăm să punem bazele pentru viitoarele măsuri de control al armelor și de reducere a riscurilor”, conform traducerii Financial Intelligence.

De asemenea, Putin a mai adăugat că „Statele Unite și Federația Rusă poartă o responsabilitate specială pentru stabilitatea strategică în lume, provenind din faptul că acestea sunt cele două mari superputeri nucleare în ceea ce privește focoasele nucleare, vehiculele de reîncărcare și mijloacele de livrare, precum și calitatea și noutatea armelor”.



Bani furați de pe cardurile românilor. Cercetări într-un dosar penal cu 62 de infracțiuni

 


Mai multe persoane sunt cercetate pentru 62 de infracțiuni de către polițiștii din Brașov într-un dosar de fals informatic și operațiuni financiare frauduloase. Acestea sunt acuzate că ar fi păcălit mai mulți oameni, de la care au obținut date de identificare a cardurilor bancare.

Polițiștii din Brașov fac cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii a 31 de infracțiuni de fals informatic, 18 infracțiuni de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și 13 tentative la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din cercetările efectuate a reieșit că mai multe persoane, utilizând cartele telefonice prepay, ar fi contactat, prin intermediul unei rețele de socializare, diferiți oameni care au postat pe un site de comercializare online anunțuri privind vânzarea unor produse.

„Sub pretextul că ar dori achiziționarea acelor bunuri, cei în cauză ar fi comunicat vânzătorilor faptul că vor achita online contravaloarea produselor, sens în care ar fi trimis persoanelor vătămate link-uri către o pagină web, care reprezenta, în fapt, o copie fidelă a unui site de comercializare online și le-ar fi solicitat acestora introducerea datelor aferente unui card bancar, unde ar fi trebuit efectuată plata”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.

Astfel, această copie a site-ului de comercializare ar fi folosită pentru a obține datele de identificare ale cardurilor bancare ale vânzătorilor, iar ulterior datele obținute au fost folosite pentru realizarea unor tranzacții neautorizate la diferiți comercianți online sau în aplicații de transfer bani.

Polițiștii au făcut miercuri patru percheziții domiciliare în București la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor, de unde au fost ridicate mai multe dispozitive electronice, 15.000 de cartele prepay, sigilate și utilizate, precum și alte mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.

Televiziunea publică din Italia, Rai TV, a dat imaginile cu telecabina care se prăbușește (pe 23 mai 2021) luând viața a 14 persoane

 

Conform BBC, televiziunea publică din Italia, Rai TV, are parte de critici dure după ce a dat pe post imaginile de pe camerele de supraveghere în care se poate vedea cum telecabina prăbușită pe 23 mai se prăbușește, luând viața a 14 persoane. În imagini se putea vedea cum telecabina se ducea către stația finală, după care se oprește și deodată merge în sens invers. Imediat după, printr-o cursă extrem de rapidă pe linia muntelui, capsula se prăbușește pe pământ.

Procurorul de caz a spus că este vorba de despre „o indecență absolută” când vine vorba de publicarea imaginilor pe postul de televiziune public. Șeful Rai TV a spus că a fost „profund șocat” de decizia de a da pe post videoclipul morții a 14 persoane. De menționat este faptul că imaginile date publicității au fost filmate de pe un monitor, iar chipurile oamenilor prezenți la locul cu pricina au fost blurate.

Trei persoane au fost arestate în urma acestei tragedii, după mai multe audieri: Luigi Nerini (56 de ani), directorul companiei Ferrovie del Mottarone care administrează telecabina, Gabriele Tadini și inginerul Enrico Perocchio.

Singurul supraviețuitor este un copilaș de doar cinci ani

Eitan Moshe Biran, în vârstă de cinci ani, singurul supraviețuitor al masacrului din Stresa, s-a trezit din comă și a întrebat-o pe mătușa sa, Aya, unde este, scrie La Stampa. „Mă doare gâtul”, a spus apoi copilul și și-a salutat mătușa. Prognosticul medicilor este încă rezervat, însă copilul este treaz, conștient și monitorizat de o echipă de psihologi.

Copilului i se va spune treptat ce s-a întâmplat. Psihologii cred că „este o cale lungă și delicată”. Deocamdată, i s-a explicat că se află în spital și că doarme de câteva zile. În accidentul din zona Lacului Maggiore, unde o telecabină a liniei Stresa-Alpino Mottarone s-a prăbuşit în pădure, tatăl şi mama lui Eitan, Amit şi Tag, fratele Tom de doi ani şi străbunicii au murit, notează Mediafax.

Diana Şoşoacă : ”N-am văzut poliţişti destituiţi şi băgaţi în închisoare. N-am văzut autorităţi care să răspundă. Şi o fac răspunzătoare pe Renate Weber? Pentru ce ?

 


Diana Şoşoacă a protestat, joi, faţă de revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului. Senatoarea i-a luat apărarea lui Weber, despre care spune că "a oprit internarea asimptomaticilor" şi a contribuit la anularea amenzilor aplicate în starea de urgenţă decretată din cauza COVID-19.

„Este şi neconstituţională şi nelegală. Este o grabă în a revoca Avocatul Poporului, iar doamna Renate Weber, indiferent de câte acuzaţii i s-au adus, suntem totuşi creştini. Ne mântuim prin repararea greşelilor. În acest un an şi patru luni de plandemie şi mascaradă COVID a fost omul care şi-a exercitat funcţia cu probitate profesională şi morală. Este unica instituţie care ne mai putea apăra poporul român.

Instituţia Avocatului Poporului este în serviciul poporului. Gândiţi-vă că doamna Renate Weber este cea datorită căreia amenzile din perioada stării de urgenţă, acele monstruozităţi de 200 de milioane vechi, au anulate şi declarate neconstituţionale de către CCR. Dânsa a sesizat CCR.

Renate Weber a oprit internarea asimptomaticilor. Aduceţi-vă aminte anul trecut când oamenii erau luaţi pe sus şi internaţi. Hoteluri au făcut aranjamente cu politicienii ca să se poată interna acei asimptomatici”, a declarat Diana Şoşoacă, în direct la România TV.

De asemenea, senatoarea independentă de Iaşi consideră că Renate Weber a fost ” garantul democraţiei şi respectării statului de drept”.

„Renate Weber a fost cea care a descoperit că toate hotărârile CNSU nu sunt publicate în Monitorul Oficial, aşa cum a făcut-o şi ICCJ. Ceea ce i-au făcut doamnei Renate Weber este pentru că aceasta a ajutat efectiv cetăţenii şi a fost garantul democraţiei şi respectării statului de drept.

I se reproşează cazul Caracal? Nu am văzut la Caracal vreun procuror destituit sau scos din magistratură pentru faptul că două fete au murit. În acest moment, ştim că au murit din cauză că nu a dat un ordin.

N-am văzut poliţişti destituiţi şi băgaţi în închisoare. N-am văzut autorităţi care să răspundă. Şi o fac răspunzătoare pe Renate Weber? Pentru ce?

Renate Weber a luat atitutine inclusiv pentru ceea ce s-a întâmplat în puşcării în timpul COVID, pentru că acolo nu se mai respecta nimic, nici distanţă. Stăteau câte 30-40 claie peste grămadă. Erau folosiţi drept cobai pentru experimente medicale, legaţi de pat, ţintuiţi”, a mai precizat Diana Şoşoacă.

ROMÂNIA ”bântuită” de TORNADE. Fenomene meteo extreme surprinse în mai multe localități

 


Fenomene meteo extreme au fost surprinse, miercuri, în judeţul Tulcea. Un bărbat a surprins două tornade în zona Babadagului.

Din fericie, pâlnia era la o înălțime suficientă față de sol și nu a reprezentat un pericol pentru cei aflați în zonă.

„Uite una în partea asta. Se întâlnesc !”, se aude pe imaginile postate pe reţelele de socializare.

Reamintim că meteorologii au emis, miercuri, cod portocaliu de precipitaţii pentru judeţul Tulcea.

Potrivit specialiştilor, tornadele în România sunt nişte vârtejuri și se formează în lunile mai și iunie în sud estul țării. Din fericire, până în prezent ţara noastră nu a fost afectată de tornade periculoase care să producă pagube.

Reamintim că duminică La Corbu o tornadă a speriat turiștii, iar stațiunea Mamaia a fost pur și simplu măturată de ploaie și de grindină.

„AUR nu a încasat niciun ban din subvenţia de la stat. Vrem să construim un spital”

 


Copreşedintele AUR, George Simion, a fost invitatul lui Victor Ciutacu, în emisiunea Punctul Culminant, de la România TV, pentru a discuta despre relansarea economică, anunţată în repetate rânduri de premierul Florin Cîţu, şi despre PNRR.

George Simion a declarat în exclusivitate la România TV că majoritatea exploatărilor miniere din România vor fi, în cel mai scurt timp, ori închise, ori înstrăinate, astfel că ţara noastră va ajunge să depindă de importuri din ce în ce mai mult, chiar şi în domeniul energetic.

„Angajati in tara doar la companii din strainatate. Pentru ca asa vor lucra multi dintre transportatori. Voi fi vineri la Suceava, unde transportatorii acuza ca se va mari pretul pe km de 10 ori in urma PNRR-ului. Pana acum ei munceau la firme romanesti in toata Europa. Acum se vor angaja la firme detinute de patroni romani, dar cu sediul in Franta, Germania.

Astazi, la mina Baita din Bihor, s-au blocat in subteran 10 angajati si directoarea. Avem acolo o companie care exploateaza calcar. Pierdem si cupru, care este o resursa foarte importanta, pentru ca deja pretul a crescut de la 3-4.000 de euro pe tona, la 10.000 de euro si se preconizeaza ca pana in 2025 va ajunge la 20.000 de euro pe tona.

Avem o mina, mina Crucea, de la Suceava, mina de uraniu, care ajunge la Cernavoda, la centrala. In momentul asta, romanii sunt in imposibilitatea de a exploata bogatiile solului si subsolului. Cate gatere mai avem noi acum? Dintr-un gater traia si familia care il avea, mai avea si angajati, mai traiau cateva persoane pe langa. Acum au venit fabricile austriece, care au monopol. Tot romanul da lemnul la fabricile austriece.

In 2021, guvernul Citu distruge locurile de munca, se imprumuta si foloseste banii la ce? La consultanta. Pentru pregatirea unui om, platim 133.000 de euro. Probabil il invata fizica cuantica, altfel nu pot sa-mi explic”, a spus George Simion.

„Acest ministru, care clameaza transparenta, este foarte netransparent. Vom vedea asta la Salrom, unde se cauta un investitor caruia sa i se dea si acest monopol pe sare. Polonia si-a negociat pana in 2050 sa aiba minerit de carbune. Noi mai avem lignit pentru 200 de ani. Acum sunt grupuri de smecheri care observa ce fonduri mai vin si se pregatesc.

Acum se pun peste tot fotovoltaice, eoliene si piste de biciclete si situri. Numai pentru situl unde vor fi afisate rutele de biciclete vom plati 2,5 milioane de euro. Noi, AUR avem un plan national, atata timp cat ar fi condusa de un guvern national. Pana acum, in 30 de ani, nu a fost condusa de guverne nationale. Astazi, premierul Citu a fugit de mine in Parlament. Venise, voia sa participe la sedinta, dar a fugit.

Nici domnul Kelemen, nici domnul Taczos Barna, nu au vrut sa discute despre ce facem cu padurile. Nu putem astepta pana in 2024 sa introducem acel plan de tara. Deja se intampla fapte penale. Noi nu sunem anti-europeni, suntem impotriva celor care fura, inclusiv din fondurile europene. Cerem sa se verifice de ce dam 200 de milioane de euro pe cartile de identitate digitala, cand Franta da aproximativ 70 de milioane.

Eu nu am averi si nici nu planuiesc sa ma imbogatesc nici dupa ce ajung la putere, in schimb domnii Citu, Nasui, domnii care se fac ca fac autostrazi, vor sa se capatuiasca.

Domnul Barna, nici usturoi nu a mancat, l-am intrebat daca e anchetat de DNA si a zis ca nu. Si el statea la meciul de la EURO in spatele sefului DNA si spune ca nu il cunoaste.”, a mai spus preşedintele AUR, George Simion.

Preşedintele AUR a anunţat în exclusivitate la România TV faptul că formaţiunea pe care o conduce nu a ridicat niciodată subvenţia pe care o primeşte, iar cu suma strânsă ar vrea să construiască un spital, doar că au nevoie de o prevedere legală, pentru a nu fi acuzaţi de deturnare de fonduri.

„Noi de la AUR avem o obsesie. Noi nu luam acea subventie pentru partide si vrem sa facem un spital, sunt zeci de milioane acolo. Pentru ca domnul Citu nu creiaza niciun loc de munca, ba chiar taie din ele, nu construieste niciun spital. Eu imi donez si 90%. Fiecare partid primeste niste milioane de euro, din taxele platite de romani.

Noi momentan nu ne-am atins de niciun leu, pentru ca ne trebuie o prevedere legislativa, ca sa putem construi un spital. Poate lumea ma crede nebun, eu imi si donez 90% din salariu, am donat pentru o fetita olimpica din Covasna, am dat pentru inmormantarea soferului de TIR ucis, am dat pentru Daniel Bodnar.

Eu, pe langa cei 10% care imi raman, mai am si bani de cazare, de masa, toate astea sunt asigurate de statul roman, din banii romanilor. De aia nu vad rostul alocarilor de zeci de milioane de euro pentru partide. Domnul Citu sa ne lase macar sa construim un spital, ne trebuie o prevedere legislativa, pentru ca altfel DNA va fi foarte scrupulos.”, a concluzionat George Simion.

PSD va contesta la CCR revocarea lui Renate Weber

 


Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut miercuri că nu există niciun element care să justifice revocarea Avocatului Poporului şi a precizat că social-democraţii vor ataca la Curtea Constituţională decizia Parlamentului în cazul lui Renate Weber.

Funcţia deţinută până miercuri de Renate Weber este una foarte importantă, pentru că Avocatul Poporului este singurul care poate bloca Ordonanţele de Urgenţă emise de Guvern prin atacarea lor la Curtea Constituţională.

În timpul şedinţei Renate Weber s-a folosit de dreptul la replică, adresându-se plenului Parlamentului.

„Poate că nu sunteţi o instanţă de judecată, dar repet : ceea ce discutăm noi aici şi ce urmează să se întâmple are consecinţe juridice. Dreptul la apărare este un drept fundamental. Punctual, în această cerere de revocare nu este prevăzut niciun articol, despre care s-ar putea spune că a fost încălcat prin activitatea mea”, a spus Weber.

Alfred Simonis ameninţă după revocarea lui Renate Weber: „Vă luaţi la trântă cu poporul şi vreţi să nu mai aibă niciun fel de apărător”.

„Pe procedură, nu există niciun fel de element care să justifice revocarea Avocatului Poporului. Prin urmare, vom ataca la Curtea Constituţională acest vot dat în plenul Camerelor reunite. Singurul motiv pentru care coaliţia majoritară doreşte şi se grăbeşte să revoce Avocatul Poporului este unul foarte simplu.

De la începutul acestei guvernări, v-aţi luat la trântă cu toată lumea – cu pensionarii, cu doctorii, cu profesorii, cu agricultorii, mai nou cu copiii şi zilele acestea urmează să daţi o ordonanţă de urgenţă de anulare a majorării alocaţiilor. Practic, vă luaţi la trântă cu poporul şi vreţi să nu mai aibă niciun fel de apărător”, a spus Simonis în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit Agerpres.

Augustin Zegrean fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, a explicat cât de importantă este instituţia Avocatului Poporului.

„Nu, nu are nicio legătură cu puterea şi cu legislaţia şi nu, nu este niciun vid. Până în 1995 nu am avut un Avocat al Poporului. Avocatul Poporului este numit pe un mandat de 5 ani, aşa scrie la Constituţie, dar nu scrie nicăieri că nu poate fi revocat. Există o practică sau un principiu al dreptului, cine te-a numit te poate şi denumi”, a declarat Zegrean.

„Mă deranjează că nu trec toţi candidaţii pe la psihiatru, înainte să candideze”

 


Medicul Monica Pop a comentat gafele recente făcute de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea şi ministrul Muncii Raluca Turcan referitoare la creşterea vârstei de pensionare şi cea mai recentă gafă a ministrului Economiei Claudiu Năsui, care a postat pe reţelele sociale o filmare din incinta unei fabrici de armament.

Medicul Monica Pop a criticat comportamentul decidenţilor pe care l-a catalogat a fi inacceptabil şi pe lângă demisie a recomandat ca fiecare dintre cei care ajung la putere să facă, preventiv, un control la psihiatrie.

„Mă deranjează cel mai mult că nu se pune în practică ceea ce a propus cineva și anume ca toți candidații să treacă pe la psihiatru înainte.

Din păcate am certitudini. Cel puțin meseria mea îmi poate permite să spun așa ceva și așa și cred”, a spus medicul Monica Pop la Antena3.

Monica Pop: „Dacă ăştia ne reprezintă, mai bine ne dăm foc”

Monica Pop a reamintit apoi de mandatul fostului ministru al Sănătății care, la fel ca şi colegii lui a gafat zi de zi în cea mai neagră perioadă prin care a trecut ţara noastră, pandemia cu COVID-19.

„Dacă a fost posibil ca la Ministerul Sănătății să fie un om care nu are nicio pregătire în pandemie, într-un moment în care ar fi trebuit să fie cel mai aprig ministru al Sănătății, un medic care să fie un om care știe ce trebuie să facă și de avangardă.  A făcut gafă după gafă împotriva medicinii din țara asta şi nu a fost schimbat atâta vreme.

Toți miniștrii ăștia care au făcut câte o gafă trebuie schimbați imediat. Nu se poate să spună așa un ministru. Dacă ăștia ne reprezintă, mai bine să ne dăm foc. Nu se poate aşa ceva. Şi mai ales că personajul nu a ieşit să îşi ceară scuze pentru că a jignit”, a spus revoltată medicul Monica Pop.