Se afișează postările cu eticheta ȘTIRI DIVERSE-5. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ȘTIRI DIVERSE-5. Afișați toate postările

9.24.2021

Ursula von der Leyen vine luni la București

 


Ursula von der Leyen, vine la București, Florin Cîțu se manifestă euforic, dar nu e clar dacă are motive întemeiate.

S-a confirmat, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni la Bucureşti.

Von der Leyen se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu, dar în cadrul seriei de vizite NextGenerationEU, au anunţat reprezentanţi ai Executivului comunitar, conform datelor transmise de ”reprezentanţi ai Executivului comunitar” către Agenția națională Agerpres.

”Potrivit agendei şefei CE, aceasta va mai vizita, alături de preşedinte şi premier, Spitalul Universitar din Capitală, care va beneficia de fonduri din partea programului NextGenerationEU”, anunță sursa citată, care precizează că înalţii oficiali vor susţine o conferinţă de presă comună.

Florin Cîțu a făcut declarații euforice privind venirea șefei CE : ”Doamna Ursula von der Leyen și-a anunțat programul și va veni în România pe 27 septembrie, ceea ce înseamnă că PNRR este aprobat pentru România, așa cum am spus”.

”O sumă semnificativă este alocată României pentru transport și PNRR este de fapt aprobat, doamna Ursula von der Leyen urmează să semneze pe 27 septembrie. Orice alte zvonuri care existau pe piață ... Deci, cine spunea că acest PNRR nu va fi aprobat, a fost aprobat și va veni pe 27 și va fi foarte bine și vom începe să implementăm acest proiect” a spus Cîțu.

Mai mult, Cîțu spune că avansul de la PNRR va veni până la sfârșitul anului.

Ei bine, cu privire la această din urmă afirmație, ne întrebăm dacă nu cumva premierul se pripește.

O altă întrebare se referă chiar la semnarea PNRR pe 27 septembrie; din datele comunicate de biroul președintei CE nu rezultă clar că se va semna PNRR luni, la București.

Pe de altă parte, Florin Cîțu are toate motivele să facă asemenea declarații euforice azi, înaintea congresului PNL, mai ales că echipa Orban și-a exprimat scepticismul.

9.23.2021

Daniela Niță, patroana firmei care a livrat artficiile Clubului Colectiv, în 2015, a fost găsită moartă pe 16 august 2021

 


Avocatul Danielei Niță, femeia care deținea firma care a livrat Clubului Colectiv artificiile de la care a pornit incendiul din 30 octombrie 2015, a declarat că aceasta a murit în urma unui infarct. Aceasta fusese găsită moartă pe data de 16 august a acestui an.

Apărătorul său a fost prezent miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost reluat procesul Colectiv. Acesta a declarat că femeia a decedat în urma unui infarct, deşi nu avea antecedente medicale, potrivit Adevarul.ro.

Avocatul a mai anunţat că în cursul zilei de azi va depune cerere pentru încetarea procesului.

Daniela Niță, patroana firmei Golden Ideas Fireworks Artists, cea care instalase artificiile în clubul Colectiv,  fost găsită moartă în propria locuință.

„Ne exprimăm regretul pentru cele întâmplate”, a transmis preşedinta completului, Pretoria Dumitrache, miercuri, în sala de judecată.

Daniela Niţă primise cea mai mare pedeapsă în primă instanță, de 12 ani și 8 luni

Din cauza incendiului au murit 64 de persoane. În afară de cei 26 de tineri decedați în interiorul clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.

Incendiul de la clubul Colectiv a fost cel mai grav din România dintr-un club de noapte și cel mai important accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.

9.21.2021

Provocarea PRIETENIEI, în Alba Iulia. În weekend, oraşul va fi asaltat de tineri dornici de provocări

 


O sută de provocări în Alba Iulia – asta îi așteaptă pe tinerii din oraș și nu numai, duminică 26 septembrie de la ora 15.00. 

Timp de trei ore Alba Iulia va fi ”asaltată” de tineri. Cetățenii din oraș îi vor vedea prin fiecare colț din municipiu cum vor încerca să rezolve provocările puse la cale de organizatori. 

Friendship Challenge este o provocare pentru tinerii cu vârste între 14 și 20 de ani și reprezintă o cursă a provocărilor desfășurată în întreg Muncipiul Alba Iulia.

Mai exact, tot ce trebuie să faci este să formezi o echipă de șase prieteni, iar timp de trei ore, echipa ta va trece printr-o sută de provocări.

Provocările vor fi construite special pentru a stimula creativitatea, lucrul în echipă, rezolvarea de sarcini și abilitatea de a forma strategii.

Cum se schimbă provocările faţă de anii trecuţi

Dacă în anii trecuți, participanții au fost puși să facă un întreg autobuz plin de călători să râdă, să tragă clopotele unei biserici sau chiar să apară îmbrăcați în pijamale, organizatorii au declarat pentru alba24.ro, că provocările de anul acesta vor fi mult mai interesante și interactive.

Provocările vor fi notate cu punctaj de la 1 la 100 puncte, în funcție de gradul de dificultate. Chiar dacă experiența este premiul cel mare, la finalul competiției, pentru trei din echipele care au adunat cele mai multe organizatorii  vor pregăti premii surpriză în funcție de punctaj, cooperare, eficiență și munca în echipă.

Ce trebuie să faci pentru a participa la competiție

Cauți mai mulți prieteni, faceți o echipă și va înscrieți pe link-ul de mai jos.

Startul va fi dat duminică, 26 septembrie, la ora 15.00, în fața Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia.

Înscrierile se fac doar pe baza formularului de înscriere https://forms.gle/eyRnaiw2MbaxcABf9 (valabil până în data de 24 septembrie ora 23:59).

9.16.2021

Un șofer de autobuz din Iași a lipit mesaje antivaccinare pe mașina de transport public

 


BRAVO DL. ȘOFER !  DREPTUL LA MUNCĂ și DREPTUL LA LIBERĂ ALEGERE, în ROMÂNIA, sunt GARANTATE DE CONSTITUȚIA ȚĂRII !

Se pare că bărbatul ar fi fost avertizat iniţial să scoată afişele din bord, s-a conformat, iar a doua zi le-a pus din nou, imediat după ce a plecat din garaj.

Un şofer de autobuz din Iaşi riscă să rămână fără locul de muncă, după ce a lipit pe mijlocul de transport afişe antivaccinare, iar şefii au aflat acest lucru, rugându-l să le îndepărteze imediat. Se pare că şoferul a circulat cu respectivele afişe timp de câteva ore, fiind apoi avertizat pentru a le elimina, iar a doua zi a plecat fără mesaje în bord din garaj, adăugându-le, cel mai probabil, pe traseu.

După ce a fost obligat să dea jos mesajele din nou din bord, şoferul le-a postat pe propria reţea de socializare, unde în doar câteva ore a strâns peste 700 de distribuiri. Pe cele două foi puse de şofer în bord scrie „Copiii noştri nu-s cobaii voştri”, respectiv „Nu vă vaccinaţi, o să regretaţi”. Membrii comisiei Companiei de Transport Public Iaşi se vor întruni vineri, 17 septembrie, pentru a lua o decizie finală în ceea ce îl priveşte pe şoferul în vârstă de 42 de ani, care este angajat CTP de circa doi ani.

Conform informaţiilor oferite de către reprezentanţii Companiei de Transport, ieşeanul riscă un avertisment, dar sancţiunile ar putea ajunge chiar până la desfacerea contractului de muncă, mai ales având în vedere faptul că ar fi fost avertizat, iar a doua zi a repus mesajele în bordul autobuzului. În regulamentul de ordine interioară al companiei este specificat faptul că orice tip de afişaj este interzis, dacă nu este aprobat de către conducere.

9.13.2021

Reguli drastice pentru acordarea AJUTOARELOR SOCIALE

 


Ministerul Muncii vine cu un nou proiect de lege prin care să îi stimuleze pe cei care primesc ajutoare sociale să muncească.

Schimbare majoră pentru această categorie de români. Aceștia vor fi verificați mult mai des, vor trebui să se prezinte din șase în șase luni la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, iar dacă refuză pierd ajutoarele.

OUG-ul se referă la modificarea legii 416 care prevede venitul minim garantat. În primul rând, persoanele apte de muncă și care beneficiază de ajutorul social vor fi obligate să meargă la agențiile de ocupare a muncii din șase în șase luni, astfel încât să se reînscrie la această instituție, ori să vină de fiecare dată când sunt solicitați, astfel încât să fie stimulată angajarea. Un refuz la această chemare ar însemna ca persoanele să își piardă ajutorul social și dreptul de a cere o solicitare pentru 12 luni.

În al doilea rând, persoanele care beneficiază de ajutor social vor trebui să se înscrie în programul ”Noua șansă”. Acest program se referă la șansa participanților de a-și termina studiile de învățământ. Programul este în timpul săptămânii, în weekend sau în vacanțele de vară și va fi stabilit după posibilitatea participanților. Refuzul de a participa duce la pierderea ajutorului social și la șansa de a cere un nou ajutor social timp de 12 luni.

Ministerul Muncii oferă beneficii pentru cei care participă : decontarea transportului, în valoarea de 500 de lei, pentru cei care stau la o distanță mai mare de 5 km de locul în care se vor ține cursurile.

A treia prevedere se referă la persoanele care încheie un contract pe o perioadă mai lungă de doi ani. Aceștia vor primi ajutorul social timp de șase luni de la angajare. În prezent, venitul minim garantat este de 142 de lei.

Cătălin Botezatu : „Am plecat din ţară pentru că voiau să mă omoare”

 


Cătălin Botezatu a fost întrebat dacă a avut o relaţie cu Bianca Drăguşanu pentru a nu mai fi catalogat drept gay. Designerul a oferit un răspuns tranşant privind orientarea sa sexuală.

„Nu sunt homosexual. Nu aveam ce imagine să-mi spăl. Relaţia mea cu Bianca a pornit în Austria. A decurs foarte bine. Că lumea a crezut că e un lucru fabricat, e frustrarea unora”, a mărturisit designerul, la Kanal D.

Cătălin Botezatu, după ce a fost întrebat dacă e bisexual. „Acum mă ridic şi plec”

„Pe bune, acum mă ridic şi plec. Nu sunt bisexual. E o tâmpenie. De ce trebuie să mă justific ? Femeile au voie să spună că sunt bisexuale că e ok.

Nu avem o societate pregătită pentru aşa ceva. Am foarte mulţi prieteni bisexuali şi gay pe care-i respect. Sunt nişte oameni normali. De ce să-i catalogăm ca nişte paria ? Asta e o altă lipsă de educaţie a acestui popor balcanic”, a mai spus Botezatu.

Cătălin Botezatu a dezvăluit că a fost nevoit să fugă din România deoarece risca să fie ucis. "Am plecat din ţară pentru că voiau să mă omoare", a mărturisit designerul.

Cătălin Botezatu a fost condamnat în 2000, de instanţele româneşti, la trei ani de închisoare pentru folosirea unor credite luate de la Bancorex şi Bankcoop în interes propriu, pentru bancrută frauduloasă şi complicitate la înşelăciune. Scandalul izbucnise încă din 1996, an în care designerul a fugit din ţară. Tot atunci, el s-a predat poliţiei în Italia şi a fost încarcerat trei luni într-o închisoare de maximă securitate. Apoi, Botezatu a fost expulzat în România, unde a mai fost închis câteva luni. În decembrie 2002, Cătălin Botezatu a fost achitat.

Cătălin Botezatu: „Am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unei mafii politico-financiare”

„Am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unei mafii politico-financiare. Am luat un singur credit de 500.000 de dolari pe care l-am garantat cu nişte proprietăţi foarte mari faţă de suma împrumutată.

Atât eu, cât şi asociatul meu aveam ferme în domeniul zootehnic. Pentru că ne dezvoltam rapid, (…) au considerat că trebuie să ne închidă toate robinetele şi să ne forţeze să facem acele credite. Am luat acei bani. I-am garantat cu multe alte lucruri. Banii luaţi i-am dat asociatului meu. Mureau mii de capete de animale de foame”, a declarat Cătălin Botezatu, la Kanal D.

În 2015, Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au aprobat inclusiv poprirea pe conturile lui Cătălin Botezatu.

„Am plecat din ţară pentru că voiau să mă omoare. Am plecat din ţară după asociatul meu, din acelaşi timp.

În Danemarca a început un alt travaliu. O altă grupare a vrut să ne omoare pe malul Mării Baltice. M-am predat poliţiei din Cremona”, a precizat Cătălin Botezatu.

Întrebat cine îl urmărea în străinătate, desginerul a spus că „sunt oameni politici pe care îi va judeca doar Dumnezeu”.

„Viaţa mea a fost pusă în pericol din cauza cămătarilor. Am fost nevoit să plec din ţară. Sunt oameni care trăiesc. Sunt lucruri care s-au întâmplat sub ochii poliţiei. Am fost ameninţat cu pistolul”, a spus designerul.

Cătălin Botezatu a mărturisit că nu a luat bani de la cămătari.

„Aceşti cămătari urmăreau să ne ia firmele. Într-o noapte a fost devastată o firmă din Piaţa Victoriei. Nişte cămătari mă forţau să ştampilez, ameninţându-mă că mă vor omorî. Am ieşit printr-un culoar de oameni care aveau săbii şi cuţite”, a povestit creatorul de modă.

Mai mult, Botezatu a vorbit despre perioada în care a stat la închisoare.

„Am stat în celulă cu Sever Mureşan, după care am fost mutat în celula cu Miron Cozma. Niciodată nu i-am cerut protecţie. Fiecare îşi povesteşte viaţa acolo. Nu i-am cerut protecţie niciodată lui Miron Cozma.

Am plâns o dată în celula cealaltă când eram cu Sever Mureşan”, a spus Cătălin Botezatu.

9.12.2021

ARSENIE BOCA a prezis că România va fi condusă de Iohannis. Nepoata părintelui rupe tăcerea

 

Nepoata Părintelui Arsenie Boca a acordat postului România Tv un interviu de excepţie în care a făcut mărturii despre minunile celui supranumit "Sfântul Ardealului". 

Zoe Dăian a vorbit despre cum se ridica (levita)  Părintele Arsenie în aer la slujbă, harul părintelui de a fi în mai multe locuri deodată, precum şi ce spunea părintele despre actualul regim politic.

De profesie psiholog, Zoe Dăian, nepoata părintelui Arsenie Boca, a dezvăluit detalii neştiute despre anii copilăriei petrecuţi în preajma părintelui.

„A fost pentru mine un înger. L-am iubit … Când eram mică credeam că el e Dumnezeu. Păcat că a murit, că el ar mai fi putut să trăiască.

Arsenie Boca ar fi prezis moartea soţilor Ceauşescu, fapt pentru care a fost persecutat de Securitate. Nepoata celui supranumit „Sfântul Ardealului” a spus că Părintele a anticipat şi ascensiunea la putere a lui Klaus Iohannis.

„Știți ce mi-a spus ? Să nu te bucuri că pleacă Ceaușescu, să nu te bucuri că vine altul, mai de altă religie.

Să nu te bucuri că pleacă Ceaușescu, că-l dați jos că vine altul mai rău. (…) Nu-i din neamul nostru, nu-i din religia noastră și este preocupat pentru el. Așa cum s-a dovedit. Eu nu l-am votat și nu-l voi vota niciodată.

E un om cu un rânjet mascat, să pară drag românilor și el nu ne iubește deloc.

L-au adus pe acest președinte, care eu nu pot să mă uit la televizor la el, la grimasele lui”, a mai precizat nepoata părintelui Arsenie Boca.

Cuprinsă de tristeţe, Zoe Dăian a mărturisit că a dat un verdict dur.

„Din naștere suntem un popor laș, trădător și mincinos. Și-mi pare foarte rău că eu sunt româncă și-i iubesc pe români. Am crescut la sat, am primit numai învățături bune.

Credincioși sunt români. De ce lasă să se înfiripe ăia care otrăvesc unitatea românilor ?

Nepoata lui Arsenie Boca i-a sfătuit pe români „să nu se dezlipească de rugăciune niciodată”:

„Să-și facă un proces de conștiință fiecare român care ajută pe acei care vor să distrugă poporul și orânduirea.

Rugăciunea să le fie cel mai aproape și credința să păstreze fără doar și poate. Să se roage, să fie cinstiți în rugăciune și sinceri, să nu se dezlipească de rugăciune niciodată”, a conchis ea.

9.11.2021

Urs prins 12 ore într-un gard. Animalul urla de durere, dar nu s-a intervenit din cauza LIPSEI unui CONTRACT

 


„Dorim să salvăm vieţile omeneşti. Viaţa umană este prioritară. Intravilanul nu este habitatul natural al animalelor sălbatice”, zice dl. Tanczos Barna. 

EU ZIC CĂ ESTE HABITATUL NATURAL AL ANIMALELOR SĂLBATICE INTRAVILANUL. Cu puțină vreme în urmă acest intravilan a fost habitatul natural al animalelor. Acum oamenii locuiesc fix pe habitatul animalelor. CÂT DESPRE SALVAREA VIEȚILOR OAMENILOR, doar VĂ LĂUDAȚI domnule Tanczos Barna. 

Urs prins 12 ore într-un gard. Cu toate că animalul urla de durere, salvarea lui a întârziat jumătate de zi, fiindcă primăria din localitate nu avea contract cu o asociație de vânătoare care să se ocupe de tranchilizare, așa cum este prevăzut în lege.

Au venit, în cele din urmă, reprezentanți ai unei asociații de vânătoare din zonă pentru a-l salva. Ursul a fost tranchilizat cu o soluție preparată de medicul veterinar din comună, iar apoi i-a fost scos cablul de sârmă în care se agățase.

În urma incidentului, primăria din Ceahlău a decis să semneze un contract cu asociația de vânătoare pentru tranchilizarea urșilor.

Ordonanţa referitoare la urşii bruni a fost aprobată. Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care este aprobată ordonanţa ce stabileşte sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare.

Senatorii s-au exprimat, în plen, în favoarea ordonanţei şi a raportului comun de admitere întocmit de Comisiile reunite de apărare, administraţie, ape şi păduri, agricultură şi pentru mediu ale Senatului cu 107 voturi „pentru”, unul împotrivă şi 12 abţineri.

Potrivit expunerii de motive, scopul principal al ordonanţei este ocrotirea unor valori esenţiale: viaţa şi integritatea corporală ale persoanei, sănătatea şi securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică şi privată a persoanelor juridice şi fizice, fără a afecta starea de conservare favorabilă a ursului brun.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a menţionat în comisii că, în ultimii cinci ani, au fost peste 4.000 de intervenţii ale jandarmilor, iar numărul situaţiilor critice sesizate privind urşii a crescut de 10 ori.

„Dorim să salvăm vieţile omeneşti. Viaţa umană este prioritară. Intravilanul nu este habitatul natural al animalelor sălbatice. Sper ca şi Camera Deputaţilor să analizeze şi să voteze cu aceeaşi viteză această ordonanţă de urgenţă, astfel încât Parlamentul să îşi spună ultimul cuvânt asupra acestui act normativ.„, a spus, luni, Tanczos Barna, în plenul Senatului.

9.10.2021

Trafic rutier restricționat prin pasajul Unirii din București, de la ora 23:00

 


Accesul rutier în pasajul Unirii, pe sensul de deplasare dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Piaţa Universităţii, va fi restricţionat de vineri, începând cu ora 23,00, până sâmbătă, ora 10,00, iar traficul va fi deviat prin Piaţa Unirii, anunţă Brigada Rutieră.

De asemenea, în vederea finalizării lucrărilor de reabilitare a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, începând cu ora 13,00 se vor ridica restricţiile existente pe artera centrală a bulevardului I.C. Brătianu, segmentul cuprins între strada Doamnei şi intrarea în Pasajul Unirii.

Pe strada Ion Câmpineanu, unde se fac tot lucrări la reţeaua de gaze, în perioada 13 – 23 septembrie se va restricţiona traficul rutier, pe segmentul cuprins între strada Academiei şi bulevardul Nicolae Bălcescu.

„Având în vedere aceste aspecte, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri”, arată sursa citată.

9.09.2021

Liviu Pleșoianu îl desființează pe Radu Tudor

 


Liviu Pleșoianu reacționează după o aberație a lui Radu Tudor, îl face praf pe propagandistul NATO care dovedește nu doar totală lipsă de cultură, ci și probleme pentru care ar fi necesar ”ajutor de specialitate”.

Nerespectând nici un principiu al transparenței, publicațiile pro-NATO apar tot timpul – și sunt susținute de propagandiști consacrați.

Este cazul lui Radu Tudor, care promovează articolele instigatoare ale unui site numit pompos ”Security News”, publicate fără semnătură și fără surse clare ale informațiilor, accesibile prin linkuri active, așa cum ar fi corect și profesionist.

Mai mult, Radu Tudor adaugă și comentariile sale, mai stupide și veninoase atunci când e vorba de Rusia și China.

De exemplu, a promovat un articol despre o declarație (fără acoperire, ca de obicei) a șefului NATO, Stoltenberg, despre dezvoltarea militară a Chinei.

Radu Tudor adaugă însă o inepție uriașă: ”China, o țară care n-a cunoscut niciodată libertatea și democrația în existența sa milenară. Beznă totală în istoria lor”.

Deci, cum scriam mai sus, o inepție și o insultă adusă celei mai vechi țări din lume, dar și unei națiuni ale cărei popoare au dat lumii enorm de multă cunoaștere!

Ori, pentru aceste aberații pline de răutate și îndoctrinare decerebrată, Liviu Pleșoianu îl desființează pe Radu Tudor.

Pleșoianu scrie ironic un text ”Cu multă compasiune, pentru domnul analist și geostrateg...”, în care îi expune, pe scurt, câteva dintre realizările marii națiuni a Răsăritului:

”Când te vei scula matale, mâine dimineață (devreme, ca de obicei, că forțele binelui aliate au mare nevoie de tine de la prima oră), să te speli pe dinți cu microfonul, că prima periuță de dinți au inventat-o chinezii, în timpul dinastiei Tang (618-907 d.H.), cu niște secole înainte ca britanicii să le preia și să le popularizeze în Europa!”, scrie Pleșoianu.

Chiar și în privința armelor, China are întâietate: ”Când vei saliva în fața armamentului "made in USA" așa cum salivează un copil în fața unei savarine, să încerci să nu lași să-ți strice momentul gândul că praful de pușcă a fost inventat tot de chinezi (dinastiile Tang și Song)!”.

”Când vei mai pune pe Facebook, încărcat de emoție, amintiri din tinerețea-ți jurnalistică, analitică și geostrategică, din timpurile în care încă făceai ceea ce tu numești "presă" pe hârtie, să nu te superi dacă îți amintește vreun răuvoitor că hârtia a fost inventată - OF! - tot de chinezi (Dinastia Han)!”, punctează Liviu Pleșoianu.

De asemenea, fostul parlamentar îi transmite lui Radu Tudor: ”Când te vei delecta (fără doar și poate zilnic) cu istoria militară, cu istoria navigației și cu analizarea hărților de război, să nu lași compasul inventat tot de chinezi (dinastia Han) să stea în calea entuziasmului tău!”

”Când te vei bucura bizar (fără doar și poate din oră în oră) că omenirea (inclusiv România) cheltuie TRILIOANE de dolari anual pe armament, să nu permiți nimănui să-ți amintească faptul absolut îngrozitor că banii de hârtie au fost inventați tot - OOOOOFFF! - de chinezi (dinastiile Tang și Song)!”, scrie Pleșoianu.

Viziunea care a influențat concepția de stat și guvernare aparține tot gândirii chineze: ”Când îți vei mai bucura telespectatorii cu analizele matale politice atotcuprinzătoare, să te ferească scutul de la Deveselu de vreun comentariu hain prin care vreun "trol rus" să te învețe că arta guvernării, onestitatea politică, relațiile sociale și tematica justiției apar cu precădere în scrierile chinezului (OF-OF-OF!) Confucius (551 - 479 î.Hr.)”.

Și în domeniul strategiei militare complexe, tot China are întâietate: ”Când vei trepida de entuziasm în timp ce vei explica savant (cui o fi dispus să te asculte) ce operațiuni militare mai trebuie începute și pe unde, să nu crezi nicio secundă că Sun Tzu (544 - 496 î.Hr.), cel care a elaborat celebrul manual intitulat "Arta războiului", a fost chinez. ...N-a fost”, scrie Pleșoianu, punctând ironic – ”Era un euroatlantic deghizat!”.

”În ce-l privește pe marele Lao Tze, autorul uneia dintre cele mai profunde cărți ale umanității - Tao Te Ching -, nu te mai deranjez. N-ar avea niciun rost...”, scrie Pleșoianu.

Aceeași reticentă în a-i vorbi lui Radu Tudor despre Împăratul Galben (Huang Di) – ”mi-e și teamă să deschid subiectul!”, mărturisește ironic Pleșoianu – ”Vei înțelege că e vorba despre Iohannis și iar ne vei înmiresma ziua spunându-ne că "aerul e mai respirabil" de când e el Președinte..”.

”În final, cu multă compasiune, mai adaug doar atât: să crezi că anulezi tu pe Facebook, în câteva cuvinte, istoria multimilenară absolut fabuloasă a Chinei... - ăsta e deja semnul că apelul la ajutor de specialitate e absolut necesar în regim de urgență”, conchide Liviu Pleșoianu.

Ca ultim mesaj în acest caz… patologic, Liviu Pleșoianu cere să-i explice cineva ”analistului geostrateg” și că folosește aiurea termenii, neștiind despre ce e vorba: ”"milenar" înseamnă "care datează de o mie de ani". Cuvântul corect era "multimilenar", dar nu ne-om mai lua acum de la atât...”.

”"Beznă totală", zice geostrategul. Da, îl aprob. E chiar BEZNĂ TOTALĂ! ...În caracter, în cultura generală, în cunoștințele despre vocabularul și gramatica limbii române, precum și în intelect”, încheie Liviu Pleșoianu această veritabilă desființare a propagandistului NATO Radu Tudor, un personaj care decade pe zi ce trece. Ca jurnalist și ca om. Din păcate.

9.04.2021

CTP face spume : ”USR PLUS s-a compromis pe termen mediu și lung după asocierea cu AUR”


CTP, reacţie acidă după scandalul din coaliţia de guvernare.  

Gazetarul este de părere că USR PLUS a făcut o greșeală pe termen mediu și lung prin asocierea cu AUR în vederea depunerii și votării unei moțiuni de cenzură care să ducă la dărâmarea Guvernului Cîțu.

CTP argumentează această afirmație și adaugă că, totuși, decizia USR PLUS nu va afecta formațiunea politică pe termen scurt.

„USR PLUS și-a asumat. După părerea mea a făcut o mare greșeală pe termen mediu și lung. Aceea de a-și alătura numele, cu semnături, de AUR.

Spuseseră la un moment dat, unii reprezentanți ai USR PLUS, acum vreo 48 de ore, chiar domnul Barna, „domne, votăm o altă moțiune de cenzură, dar dacă noi nu reușim să strângem suficiente semnături, votăm o altă moțiune de cenzură, dar n-o semnăm”.

Era bine ce spuneau acolo. Se gândeau așa: „votul curge, s-a votat secret”, mă rog, o să se acuze unii pe alții „că io, că nu știu ce…”, nu e ceva clar. În vreme ce semnăturile sunt acolo, cu nume și prenume. Și vor rămâne pe lista pe care vor să o depună acum împreună cu AUR, vor rămâne pentru eternitate, vor rămâne în istorie. Va rămâne acest document pe care vor fi alături de personajele acelea… hai să le numesc exotice, de la AUR.

Sunt niște bombasme lansate de domnul Cîțu. Îi anunță pe americani… Americanii se uită și ei aici… Ce o să facă americanii ? O să vină ambasada americană să îi tragă de urechi pe Cioloș și pe Barna ? Nici vorbă de așa ceva.

Spuneam de asta cu votatul și cu semnatul. Asta e o chestie o chestie de tip Caragiale, asta m-a frapat. Cum adică votezi, dar nu semnezi. Vedeți ce încearcă să facă USR PLUS ? Votez, dar n-am semnat. 

Păi, dacă ai votat, mai contează că n-ai semnat ? E ca aia… „o dăm anonimă !”, din Caragiale. Adică, dacă nu semnez înseamnă că nu o să conteze faptul că eu împreună cu PSD și cu AUR am dat jos guvernul din care făceam parte. Nu? Pentru că n-am semnat. Dar acum deja nu se mai pune problema, pentru că vor semna din câte înțeleg, alături de AUR.

Și asta, v-am spus, e o compromitere pe termen lung. Pe termen scurt, nu e. Știți de ce ? Pentru că în electoratul celor două partide, hai, să zic, formațiuni, că n-aș vrea să numesc și AUR partid. Cele două formațiuni au în electorat, printre fani, persoane cu profil uman comun. Destule persoane cu profil uman comun.”, a spus CTP.

9.01.2021

Codrin Ștefănescu : ”Zvonul că Dragnea are dosar nou la DNA, este un FALS lansat din PSD-Ciolacu”

 


Principalul colaborator al fostului președinte PSD dezminte o informație transmisă ieri de mass media din România din ”surse judiciare” – dar care ar fi fost lansat din interiorul PSD

Codrin Ștefănescu, dezmințire de maximă importanță despre Dragnea, un fals lansat din PSD

Principalul colaborator al fostului președinte PSD dezminte o informație transmisă ieri de mass media din România din ”surse judiciare” – dar care ar fi fost lansat din interiorul PSD

Fostul secretar general PSD Corin Ștefănescu a reacționat după ce mass media a anunțat că DNA i-ar fi deschis un nou dosar lui Liviu Dragnea, de data asta vizând ”vacanțe pe banii partidului”, la care ar fi participat Irina Tănase și prieteni care nu sunt membri PSD.

”A apărut o știre falsă și vreau să o dezmint ! Liviu n-a fost niciodată în vreo vacanță pe banii partidului, nici măcar la Olănești!”, scrie Codrin, subliniind – ”Cu atât mai puțin în locațiile exotice de care se vorbește, unde nu a fost în viața lui!”.

Codrin Ștefănescu face însă o dezvăluire importantă: știrea nu ar proveni din surse ”din procuratură”, ci ar fi fost lansată din PSD – și are un scop precis.

”Informația asta provine din interiorul PSD, în aceste zile când tulburările interne sunt majore!”, scrie Codrin, punctând: ”Știți cum acționează securistoizii: aruncă pe piață o mizerie, iar noi trebuie să dăm explicații !”.

Pe de altă parte, Codrin Ștefănescu e conștient că Dragnea rămâne o țintă a Sistemului: ”Sigur, lui Liviu Dragnea îi pot face dosar și că respiră, dar asta nu înseamnă că o prostie ca asta se susține!”.

”Nici că ne pot speria ! Mergem înainte, patrioți români !”, încheie Codrin Ștefănescu mesajul despre ”noul dosar” al lui Liviu Dragnea.

Știrea de ieri anunța că DNA îi deschide lui Liviu Dragnea un alt dosar. Antena 3 a anunțat că ar fi vorba de un dosar care vizează cheltuieli făcute de Dragnea, ca președinte al PSD, în perioada 2018 – 2019, pentru diverse ”călătorii în destinații exotice”.

Conform sursei menționate, procurorii anchetează deplasările în aceste destinații pe care Dragnea le-ar fi făcut însoțit de prietena sa, Irina Tănase, și de alte persoane care nu ar fi fost membri de partid – dar totul ar fi fost decontat la PSD!

Antena 3 transmitea că procurorii vizează faptul că decontarea banilor partidelor este avizată de instituții abilitate ale statului, iar respectivele deplasări ale lui Dragnea NU ar fi avut nicio legătură cu activitatea PSD.

Câţi români vor beneficia de COMPENSAREA FACTURILOR

 


Legea consumatorului vulnerabil

ATENȚIE ! 

LEGEA INTRĂ ÎN VIGOARE cu 1 ianuarie 2022

Cererile pentru acest timp de ajutor vor fi depune la primării, însă aceste instituţii nu vor da banii pe loc.

Între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului dacă Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a precizat că este vorba de de oameni cu contracte de muncă, persoane aflate în asistenţă socială şi pensionari.

„Vom avea aproximativ 500.000 de gospodării, cu 2,5 oameni pe gospodărie, respectiv între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului dacă această lege (Legea consumatorului vulnerabil n.r.) va intra în vigoare. Dacă nu va intra în vigoare oricum vor fi ajutaţi. Pe cifre, din nefericire, aşa reiese din nivelul veniturilor că avem aproximativ 500.000 de gospodării cu oameni cu un nivel al veniturilor pe membru de familie până în 810 lei şi, de asemenea, un cuantum cumulat de aproximativ 5 milioane de oameni cu venituri sub nivelul câştigului salarial mediu brut. Aici vorbim de oameni cu contracte de muncă, de persoane aflate în asistenţă socială şi de pensionari”, a precizat Raluca Turcan, la Digi 24.

Ea a subliniat că este un moment dificil, „în care plătim o factură cumulată”. „Nu plătim doar creşterea preţurilor ci plătim indiferenţe acumulate în timp”, a transmis Turcan.

Ministrul Muncii a explicat ce măsuri vor fi luate pentru a aplica legea consumatorului vulnerabil de la 1 ianuarie 2022 şi cum se va derula sprijinul pentru persoanele afectate de majorările facturilor la energie şi gaze naturale.

„Vom depune un amendament prin care Legea consumatorului vulnerabil, care trebuia să intre în vigoare la începutul sezonului rece 2022, să fie devansată şi să se aplice de la 1 ianuarie 2022 şi în acelaşi timp va avea două componente. Una de subvenţie la factură, în funcţie de consumul de energie pe care şi-l asumă consumatorul. Această subvenţie se face diferit în funcţie de preţurile de referinţă pentru diferitele tipuri de energie: energie electrică, termică, gaz sau combustibil solid şi în acelaşi timp va exista un supliment care se va acorda pe toată perioada în care consumatorul accesează surse de energie”, a adăugat Raluca Turcan.

Potrivit sursei citate, pentru un pensionar cu o pensie minimă, dacă pentru sezonul rece sprijinul la factura de energie era în prezent de aproximativ 100 de lei, pe noua lege a consumatorului vulnerabil sprijinul va fi de aproximativ 600 de lei în perioada sezonului rece plus extrasezon, „prin cele două formă de sprijin: subvenţie şi supliment”.

Întrebată ce se va întâmpla dacă legea nu trece la timp, Turcan a răspuns: „Se va găsi o nouă formula în Guvern, prin Ordonanţă de Urgenţă, pentru partea de compensare”. „Sunt două tipuri de acţiune, legea consumatorului vulnerabil care va acţiona pe termen lung, indiferent de ceea ce se va întâmpla de acum încolo şi avem sprijin pentru acest sezon rece (…) şi unde Ministerul Energiei va propune un set de măsuri de compensare pentru acest sezon rece”, a punctat oficialul de la Muncă.

Cererile pentru acest timp de ajutor vor fi depuse la primării, însă aceste instituţii nu vor da banii pe loc. „Subvenţia se decontează în preţul facturii şi se aplică invers proporţional în funcţie de nivelul veniturilor. Inclusiv nivelul veniturilor pentru care oamenii au acces la acest sprijin a crescut de la 800 de lei la 810 pe membru de familie şi de la 1.042 la 1.450 de lei pentru o persoană singură, deci creşte şi sprijinul financiar şi plaja de oameni care pot accesa acest sprijin suport din partea statului”, a transmis Raluca Turcan.

Nu în ultimul rând, ministrul Muncii îi sfătuieşte pe oamenii care se trezesc cu facturi exagerate să urmărească cu maximă atenţie dezbaterea publica să îşi ia informaţiile corecte şi în momentul în care vor fi puse la dispoziţie aceste instrumente de sprijin să le acceseze.

Dacă circuli, în București, cu mijloacele de transport în comun, trebuie să știi asta

 


Controlul biletelor şi al abonamentelor în mijloacele de transport în comun va fi intensificată, începând de miercuri, având în vedere că foarte mulţi călători circulă fără titluri de călătorie valabile şi numai circa 10% din încasări acoperă costurile acestui serviciu în regiunea Bucureşti - Ilfov.

Într-un comunicat transmis de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) în data de 19 august, TPBI preciza că numărul călătorilor plătitori a scăzut constant în ultimii doi ani, deşi capacitatea de transport a fost îmbunătăţită prin creşterea vitezei comerciale odată cu reorganizarea şi optimizarea transportului public din regiune şi prin înnoirea flotei operatorilor.

În prezent, capacitatea de transport oferită zilnic de toţi cei patru operatori se ridică la 2,172 milioane călători, în vreme ce numărul de călători plătitori (deţinători de abonamente sau persoane care au validat biletele în vehicule) ajunge la circa 210.500.

Pentru a diversifica opţiunile de plată, TPBI a introdus, la 1 august 2021, o ofertă tarifară nouă, care este integrată cu transportul regional şi cu metroul şi face apel la călători să nu mai circule cu mijloacele de transport în comun fără bilet sau abonament.

Potrivit sursei citate, facilităţile de plată sunt multiple, iar publicul poate opta pentru cumpărarea unui card de transport sau pentru plata biletului sau a abonamentului prin intermediul aplicaţiei gratuite de mobil 24Pay. În situaţia în care nu beneficiază de internet pe telefonul mobil, călătorul poate trimite un mesaj prin SMS şi îşi va plăti astfel biletul de 90 de minute cu orice mijloc de transport de suprafaţă sau cel de 24 de ore. De asemenea, dacă are un card bancar contactless, călătorul poate plăti cu acesta direct la validator în toate autobuzele Otokar şi Mercedes Hibrid sau pe liniile de tramvai 1/10 şi 41.

Transport gratis și agresivitate

"Cu toate aceste posibilităţi oferite, foarte mulţi petenţi reclamă faptul că, în rândul călătorilor, există persoane care nu deţin titlu de călătorie, dar, printr-un comportament agresiv faţă de echipele de control, nu sunt sancţionaţi. Pentru a evita potenţialele conflicte, TPBI a obţinut sprijinul autorităţilor locale, care vor asigura prezenţa unor reprezentanţi ai poliţiei în cadrul echipelor de control", susţin reprezentanţii TPBI, scrie Agerpres. 

Suprataxă mărită la 80 de lei

Asociaţia menţionează că, prin noua politică tarifară, suprataxa a fost mărită la 80 de lei (echivalentul unui abonament lunar pe toate liniile), iar călătorii frauduloşi care acceptă să o plătească pot utiliza cardul de suprataxă ca titlu valabil de călătorie în ziua respectivă.

De asemenea, a fost mărită şi amenda pentru contravenienţii care nu achită suprataxa, aceştia fiind obligaţi să plătească între 300 şi 500 de lei după încheierea procesului verbal.

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE 1370/2007.

8.30.2021

Alertă pe Aeroport : ISU a activat planul roşu

 


Sistemul de navigație al unui avion cu 107 pasageri care circula pe relația Bergamo - Iași s-a stricat. Autoritățile din Iași au activat planul roșu de intervenție și au trimis la aeroport 22 de autospeciale.

Potrivit ISU Iași, planul roșu de intervenție a fost activat după ce o aeronavă Airbus 321, Bergamo – Iași, cu 107 pasageri la bord, nu a putut ateriza deoarece sistemul de navigație s-a stricat.

Pentru asigurarea intervenției au fost deplasate la Aeroportul Internațional Iași 22 autospeciale de intervenție cu 44 subofiteri și 6 ofițeri.

Conform ISU Iași, în cele din urmă avionul a aterizat în siguranță, iar pasagerii vor fi evaluați medical.

8.25.2021

Produsele de unică folosință dăunătoare mediului, interzise pe piața din România

 


Ordonanța antiplastic, adoptată de Guvern. „E o zi importantă pentru Ministerul Mediului. E ziua în care directiva privind plasticul de unică folosință este transpusă în legislația din România printr-o ordonanță care introduce și în țara noastră acele obligații care au ca scop reducerea plasticului din natură.

S-a constatat, cu ocazia elaborării mai multor studii la nivel european, că majoritatea deșeurilor, de exemplu din zona maritimă, provin din plastic de unică folosință. Nu vorbim doar de plasticul în sine, ci și de poluarea cu microplastic. De aceea, există această directivă care obligă statele membre să ia măsuri pentru reducerea producerii, punerii pe piață și a consumului de produse din plastic de unică folosință. Aceste produse sunt cele destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet. Produsele din aceste ambalaje sunt, de regulă, consumate din recipient, la fața locului sau sunt gata de consum fără a necesita o pregătire suplimentară.

Ministerul Economiei a venit în sprijinul Ministerului Mediului și a efectuat testul IMM pe 9 iulie, a consultat mediul de afaceri și a făcut o analiză privind impactul acestui act normativ asupra economiei naționale. E important de subliniat că producția în sine e permisă doar dacă produsele se pun pe piață în afara UE. Nu producția în sine e interzisă, ci punerea pe piață”, a declarat Tanczos Barna, în cadrul unei conferințe de presă.

Ordonanța se va aplica pentru produsele de plastic de unică folosință: pahare pentru băuturi, inclusiv capacele acestora, recipiente pentru alimente, bețișoare pentru urechi, tacâmuri, furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești, farfurii, paie pentru băuturi, agitatoare pentru băuturi, bețe de care se prind baloane, recipiente pentru băuturi și pahare pentru băuturi din polistiren expandat, recipiente pentru băuturi utilizate pentru a conține lichide cu o capacitate de până la trei litri și produse care pot fi utilizate în combinație cu produse de tuturn, adică acele filtre care conțin plastic. Se va aplica și pungilor de transport de plastic subțire. Sunt vizate produse din materiale plastice oxodegradabile și echipamente de pescuit care conțin plastic.

Măsurile cuprinse în ordonanță:

„Se interzice punerea pe piață a anumitor produse de unică folosință (cele menționate mai sus). Vor fi reguli noi pentru consum, privind regulile extinse ale producătorilor. E un pas important. Urmează norme de aplicare, norme privind producătorii. Sunt multe alternative, produse biodegradabile”, a mai spus ministrul Mediului.

-Producătorii sunt pregătiți pentru această schimbare. Consultarea cu mediul de afaceri a început din 2020. Impactul asupra producției era previzibil. Am văzut mulți producători de unică folosință care au trecut pe produse biodegradabile. Oferă soluții pentru materiale poluante.

Lucrurile sunt foarte clare în privința punerii pe piață. Cantitățile nu sunt certe. Un lucru e cert – odată cu apariția ordonanței nu vor mai fi puse pe piață astfel de produse, ci vor rămâne pe piață doar produse ce nu dăunează mediului.

-Stocurile pot fi epuizate. Nu pot fi puse pe piață produse noi. Cele de acum vor fi înlocuite treptat cu produse ecologice. Se interzice punerea pe piață și din acel moment stocurile se epuizează treptat.

-Nu sunt prevăzute amenzi pentru stocurile care sunt deja pe piață în momentul apariției ordonanței. Amenzi vor primi cei care nu respectă regula. Trebuie să controlăm riguros produsele care intră pe piață.

Unde va exporta România plasticul?

-Va trebui să exporte în țări din afara UE. E destul de complicat. China produce produse de acest gen.

Spuneați despre aceste cantități că nu sunt certe. Totuși, cu aproximație, câte sunt, ca să ne facem o părere?

-Cantitățile nu au fost estimate ca să vă pot da o cantitate la nivel național. În toate statele membre trecerea a fost una lină de la produse din plastic la produse biodegradabile.

Cât de scumpe sunt variantele noi față de cele din prezent?

-Nu cred că poate influența semnificativ prețurile produselor. O comparație pe care o am de câteva săptămâni… prețul unei pungi era de un ban. De la un bani la doi bani, ceva de genul.

NEOAMENI și ANIMALE

 


Imagini de coșmar  au fost surprinse recent pe un drum din România. Șoferii care au trecut pe lângă o maşină au constatat cu stupoare că în portbagaj se află o vacă şi un berbec.

Imaginile au fost surprinse pe DN72, care leagă Ploieştiul de Târgovişte. Nimeni nu-şi poate imagina cum a băgat individul animalele în portbagaj. Scena ireală a fost fotografiată de un participant la trafic şi trimisă redacției observatornews.ro.

Imagini de coşmar au fost surprinse în urmă cu ceva vreme şi în judeţul Buzău. Un autoturism înmatriculat în Brăila transporta pe străzile oraşului o vacă în portbagaj. Vaca era schingiuită şi avea picioarele legate.

NU MĂ MIR ! ÎN ROMÂNIA, OAMENI BOLNAVI SUNT LEGAȚI, CHINUȚI sau SUNT ARȘI ÎN SPITALE de către NEOAMENI în HALATE ALBE și NIMENI NU RĂSPUNDE pentru aceste TRAGEDII, dar pentru UN BIET ANIMAL CINE să RĂSPUNDĂ ? 

8.17.2021

Primii români !? (Alo, MAE ce fel de români sunt ăștia ?) au fost aduși din Afganistan. MAE anunţă trimiterea unui avion pentru alţi 27

 

16 români au părăsit deja Afganistanul în cursul nopţii trecute, a transmis Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit sursei citate, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va pleca spre Kabul pentru preluarea altor 27 de români.

„În cursul nopţii zilei de 17 august au părăsit Afganistan încă 16 cetăţeni români. De la momentul apelului MAE de ieri către cetăţenii români aflaţi încă în Afganistan şi care nu-şi notificaseră prezenţa, de a contacta Ambasada României de la Islamabad, a fost înregistrată prezenţa a încă 7 cetăţeni români. În acest moment, conform evidenţelor MAE, mai sunt 27 de cetăţeni români aflaţi în Afganistan”, se arată într-o precizare de presă transmisă de MAE.
Tot MAE a anunţat că au fost parcurse şi procedurile pentru trimiterea unui avion militar românesc la Kabul pentru preluarea altor 27 de români.

„Împreună cu Ministerul Apărării şi Forţele Aeriene Române au fost parcurse în regim de urgenţă, pe parcursul zilei de ieri şi al nopţii, proceduri pentru deplasarea avionului militar la Kabul în vederea evacuării cetăţenilor români. Procedurile, extrem de complexe, sunt finalizate, urmând a fi obţinută în foarte scurt timp şi ultima autorizaţie de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor”, precizează MAE.

Premierul Florin Cîţu a anunţat luni că 35 de cetăţeni români se află în Afganistan şi că a propus trimiterea unui avion care să îi aducă pe aceştia în ţară.

Preşedintele Klaus Iohannis a dispus implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea cetăţenilor români din Afganistan, decizia fiind luară la propunerea premierului, a transmis apoi Administraţia Prezidenţială.

Florin Cîţu, umilit şi apoi concediat de o bancă românească

 

Premierul Florin Cîţu a fost concediat de o bancă importantă din România, iar acesta a cerut la vremea respectivă daune de un milion de euro, acuzând faptul că a fost umilit de conducerea companiei.

La vremea respectivă, în 2011, Cîţu era considerat un adevărat superstar al lumii bancare, cu zeci de declarații în presă în calitate de economist-șef. Cîțu avea însă și un salariu pe măsură, și se pare că acest lucru a fost unul dintre argumentele pentru care șefii au decis să renunțe la serviciile lui.

”Am fost înştiinţat ieri că sunt concediat. Nu ştiu dacă acest lucru are legătură cu episodul celebru din 2008, dar nu cred că acesta este motivul. Am decis să acţionez banca în judecată şi sper să câştig”, spunea Florin Cîțu în 2011.
Episodul celebru din 2008 la care se referea actualul premier era, în fapt, un atac speculativ asupra monedei naționale în urma căruia au crescut mult dobânzile la creditele în lei, iar rezerva națională a BNR a scăzut cu un miliard de euro într-o singură lună. A fost suspectată o înțelegere între trezorieri ai mai multor bănci în privința dobânzilor, lucru interzis prin lege. Consiliul Concurenței nu a găsit însă suficiente dovezi și a închis cazul în 2013.

Deși Florin Cîțu a declarat că a fost concediat abuziv, Mișu Negrițoiu, șeful de atunci al băncii, a explicat că în cazul lui a fost vorba de o restructurare a postului.
„Este o problemă internă a băncii a restructurat poziţia pe care o deţinea Florin Cîţu. Avem trei departamente în Trezorerie care, în prezent, sunt conduse de şefa de Commercial Banking, Mihaela Bîtu”, a spus Mișu Negrițoiu în 2011.

Florin Cîțu s-a ținut de cuvânt și a dat banca în judecată, fiind asistat de Ion Dragne, prodecanul Baroului București. În proces, cele două părți au pus cărțile pe masă iar informațiile din dosar au fost obţinute şi publicate de Wowbizz.
Florin Cîțu a spus judecătorilor că decizia de concediere ar avea legătură cu salariul lui prea mare și că s-a încercat cu orice preț demiterea lui. Actualul premier a mărturisit că s-a simțit umilit de conducerea băncii, prin mutarea biroului său într-un loc izolat, în apropierea toaletei.

În replică, reprezentanții băncii au susținut că Florin Cîțu a refuzat orice negociere cu aceștia, pentru că își dorea o ”a treia poziție” în companie, pentru care însă nu avea calificarea necesară.

”Intimata, prin avocat, solicită respingerea acțiunii, iar în susținere arată că desființarea contractului de muncă a fost determinată de refuzul contestatorului de a accepta posturile oferite, neavând în vedere calitățile sale profesionale, care, dimpotrivă, au fost apreciate de intimata, care a încercat menținerea acestuia în structura băncii și prin acele invitații la conciliere. Prin măsura dispusă, intimata a avut în vedere evitarea greșelilor din trecut, precum și eficientizarea și optimizarea activității băncii, care este obligată să performeze. Mai arată că funcțiile oferite îi lăsau posibilitatea contestatorului să evolueze în carieră, însă acesta nu a acceptat pentru că aspira la ocuparea celui de-al treilea post, pentru care însă nu îndeplinea condițiile cerute”, a arătat avocatul băncii.
În final, judecătorii au dat dreptate băncii, considerând că acuzațiile lui Florin Cîțu nu sunt întemeiate.

Interesant este că Florin Cîțu nu și-a mai găsit de lucru în bancă, după episodul din 2011. El a rămas analist economic și consultant pentru diverse companii private, inclusiv din domeniul bancar. În 2016, când a ajuns senator, Cîțu și-a trecut în declarația de avere pentru anul anterior doar un contract pe 4.500 de euro și în rest venituri din chirii, în valoare de 100.000 de euro.

8.16.2021

E.Coli și enterococi în apa mării la Eforie Nord

 

În dreptul a două plaje din Eforie apa mării are cele mai mari concentrații de E.Coli și enterococi de pe litoral, scrie Realitatea de Constanța. Datele provin din ultimul raport făcut de Direcția de Sănătate Publică Constanța cu privire la calitatea apelor de îmbăiere.

În mod normal, E.Coli și enterococul sunt bacterii care se regăsesc în intestinul uman. DSP Constanța ia periodic probe din apă pentru a măsura concentrația bacteriilor din apă. Dacă nivelul identificat la analize este prea mare, îmbăierea poate fi interzisă.

Ultimele rezultate nu indică valori foarte mari, dar pe unele plaje de pe litoral, prezența E. coli și enterococ este ridicată.

Parametrii sunt următorii:

Escherichia coli / 100 ml
Excelent – 250
Bună – 500
Satisfăcătoare >500
Enterococi / 100 ml
Excelent – 100
Bună – 200
Satisfăcătoare >200

Cele mai mari concentrații de E. coli au fost depistate astfel:

Zona Eforie Nord – Plaja Belona – 234
Zona Eforie Nord – Plaja Debarcader – 195
Zona Costinești – Plaja Forum – 77
O unitate a fost depistată în apa mării din zona plajei Delfin din Năvodari și până la plaja Enigma din Mamaia, Vadu, plaja Tabăra Azur Eforie, Luminița, ș.a.

În ceea ce privește Enterococii, în „top“ sunt plajele:

Zona Eforie Nord – Plaja Belona – 58
Zona Vadu – 41
Zona Eforie Nord – Plaja Debarcader – 33
Dat fiind faptul că nu se depășesc limitele maxime admise, îmbăierea este permisă de către DSP Constanța pe întreg litoralul.

Turiștii aflați pe litoralul românesc pot face un control gratuit, pe plajă, peste 20 de medici de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București oferind consultații tip screenig pentru afecțiuni dermatologice și endocrinologice.

Campania de prevenție a Universității de Medicină din București se numește ”Asumă-ți să fii sănătos! –Litoral 2021” se adresează turiștilor prezenți în 5 stațiuni de la Malul Mării Negre.

Corturile vor fi amplasate lângă următoarele repere:

Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor –plajă Neptun;Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor – plajă Mangalia; Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor –plajă Vama Veche; Containere Smurd-ISU- plajă Costinești; Containere Smurd-ISU- plajă Saturn.