1.08.2022

Liderul UDMR Attila Béla Ladislau Kelemen a murit

 


Fostul lider al UDMR Mureş şi deputat în cinci legislaturi în Parlamentul României, Attila Béla Ladislau Kelemen, s-a stins din viaţă, a anunţat, sâmbătă, Asociaţia Chinologică Mureş, al cărei preşedinte de onoare era. A fost deputat timp de două decenii, între 1996 și 2016.

„Cu mare regret vă înştiinţez că azi ne-a părăsit domnul dr. Kelemen Atilla-Béla, preşedinte de onoare şi membru fondator al Asociaţiei Chinologice Mureş. Ne vei lipsi, Ata”, anunţat preşedintele Asociaţiei Chinologice a Judeţului Mureş, Lokodi Csaba-Zsolt, pe Facebook.

Attila Béla Ladislau Kelemen, în vârstă de 73 de ani, a avut cinci mandate de deputat în Parlamentul României, până în anul 2016. În perioada 1996-2004 a fost liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor. A fost preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor. În 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană, a fost europarlamentar.

Attila Kelemen era arbitru internaţional în cadrul Federaţiei Chinologice Internaţionale. A fost vicepreşedinte în Colegiul Medicilor Veterinari din România, vicepreşedinte al Federaţiei Ecvestre Române şi membru în JokeyClub România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu