1.28.2022

România va intra în OCDE. Cu ce preț ?

 


După 10 ani de la depunerea candidaturii la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, România a intrat în linie dreaptă pentru aderarea la organizație. Să vedem cu ce costuri pentru români.

La începutul anului, conducerea OCDE a dat undă verde pentru aderarea României, Bulgariei, Croației și Argentinei.

De asemenea, într-o vizită a secretarului general al organizației, domnul Mathias Cormann, OCDE a prezentat guvernului României rezultatele unei ample anchete și a unor recomandări economice.

Evenimentul, desfășurat la palatul Victoria, a oscilat între festivism, din partea autorităților românești, foarte încântate de eveniment, și tonul de rechizitoriu al anchetei făcute de experții OCDE.

Analiza a fost departe de a fi flatantă pentru autoritățile române și aduce aminte cu retorica superior-inchizitorială cu care oficiali europeni tratau România anii trecuți.

OCDE a criticat România pentru politica sa fiscală, pentru sistemul său de pensii, pentru lipsa investițiilor. De asemenea a sugerat creșterea impozitelor pe proprietate, pentru echilibrarea bugetului.

De asemenea a avertizat asupra clivajului dintre câteva orașe mari și puternice economic și restul României. Creșterea gradului de sărăcie este un semnal de alarmă pe care OCDE îl trage.

O altă provocare în opinia OCDE este sistemul de pensii. OCDE presupune creșterea vârstei de pensionare ca soluție dar sugerează și o amânare sine die a creșterii pensiilor, prin criticarea legii pensiilor, din 2019.

Calitatea serviciilor de sănătate, problema ratei de vaccinare, dar și situația din învățământ, au fost iar puncte negative din perspectiva analiștilor OCDE.

O altă provocare este cea cu privire la mediu. Analiștii OCDE consideră că România, deși a făcut pași în domeniu, nu tratează cu seriozitate suficientă chestiunile de mediu.

Un alt punct a fost legat de lupta anti-corupție. Aici, OCDE a venit cu retorica pe care o consideram depășită a invocării luptei anti-corupție și transformării DNA dintr-un parchet supus legii, într-o suprastructură. OCDE a menționat necesitatea desființării ”secției speciale” menite să ancheteze abuzurile comise de procurori și judecători.

https://ro.sputnik.md/20220128/romania-va-intra-in-ocde-cu-ce-pret-48397371.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu