NIMENI NU POATE SA STEARGA CAT PUTEM NOI SA SCRIEM !
- am dat străinilor, de sute de ani, de la sare, apă, grâne, petrol, păduri, până la proprii copii;
- dăm petrolul austriecilor, în pământul cărora nu se găsește nici gram de petrol, dar care au, culmea tupeului, chiar la intrarea în Viena, ditamai rafinăria, poate cea mai mare din Europa, în timp ce ale noastre au fost toate închise;
- plătim miliarde de dolari americanilor pe niște rachete care nu au ajuns în România nici până în ziua de azi, deși noi le-am plătit de vreo 6 ani ;
- am plătit americanilor o autostradă pe care nu au construit-o niciodată și pentru care, culmea, am plătit și despăgubiri că ne-au luat banii și nu au făcut nimic ;
- atunci când deschidem aragazul sau dam drumul la căldură în casă, francezii încasează toți banii, deși nu au construit nimic și au preluat toată infrastructura făcută de Ceaușescu pe banii noștri, pe foamea noastră, pe frigul și lipsurile din perioada comunistă;
- atunci când deschid robinetul de apă, pornește contorul pentru francezi, deși e apa României, pe țevile făcute de Ceaușescu, pe banii și lipsurile noastre ;
- sate întregi sunt înghițite de ape sau de surpări de teren pentru că austriecii ne taie pădurile, cu sutele de ha lunar ;
- ne dispar copiii din țară, în drum către ei, că poliția ne ia la mișto dacă anunțăm răpirea vreunei fete la 112, că prin fața poliției de frontieră trec, zilnic, zeci persoane răpite, tiruri cu marfa de contrabandă către aceiași străini care se fac că nu văd nimic, deși șeful Parchetului european anticorupție e o româncă, una care știe exact ce se întâmplă în România și tace ;
- în țara noastră ajung deșeurile lor de toate felurile, chiar și biologice și radioactive, în timp ce nouă ni se arată obrazul si suntem suprataxați că îndrăznim să avem Euro 3 la mașina înmatriculată in Bulgaria, pentru că jupuiți de bani, pământ și mijloace de trai, mai mult nu ne putem permite din cauza sărăciei in care suntem lăsați de aceiași străini îmbuibați și aroganți ;
- am dat tot tezaurul României englezilor, cărora le mai și plătim anual chirie și taxe pentru poansonarea lingourilor.
Treziți-vă români !
Mihai Florentin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu