Președintele rus Vladimir Putin a semnat legea care prevede închisoare pe viață pentru pedofilii recidiviști.
Președintele Federației Ruse a semnat legea care prevede detenția pe viață pentru pedofilii recidiviști. Documentul a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice, comunică RIA Novosti.
Astfel, acum detenția pe viață se aplică în cazul :
pedofililor recidiviști care au abuzat copii sub 18 ani (anterior era până la 14);
cazurile când victime au fost doi și mai mulți copii;
situațiile când acest lucru este asociat cu săvârșirea unei alte crime grave sau deosebit de grave.
În Articolele 131 („Viol”) și 132 („Acțiuni violente cu caracter sexual”) din Codul Penal al Rusiei vor fi efectuate modificările respective.
Cercetarea prealabilă a acestor infracțiuni va fi de competența angajaților Comitetului de Anchetă.
Inițiativa cu privire la înăsprirea pedepsei a fost depusă în Duma de Stat în septembrie, după tragedia de la Kiselevsk, regiunea Kemerovo, unde Viktor Pesternikov, în vârstă de 41 de ani, condamnat anterior pentru pedofilie, a violat și ucis două eleve de zece ani.
Acest caz este unul dintre multele. Ultimul caz de rezonanță a avut loc la Kostroma. Pe 4 ianuarie, o fetiță de cinci ani a ieșit să se plimbe afară, de unde a fost răpită de doi bărbați. Suspecții au fost găsiți într-un cămin din localitate, tot acolo era și cadavrul copilului. Indivizii au recunoscut că au violat și au omorât. Ambii au fost condamnați anterior, unul dintre ei pentru agresiune sexuală și pornografie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu