ACASĂ
Etichete
9.29.2022
„Frau Ursula !” a luat-o razna ! Se pare că are RABIE// „Operațiunea specială” a Federației Ruse în Ucraina are baza legală cf.Cartei ONU
De când cu gândacii, lăcustele și greierii a explodat și teoria chibritului: mai nou, se pedalează pe „drepturile animalelor”, după ce asasinii economici au ucis milioane de păsări de curte motivând o așa-zisă „gripă aviară”.
În spiritul aceleiași „pandemii a absurdului”, ministrul mediului din țara lui Papură - scuze - Sparanghel Vodă - a dat liber la împușcarea ciocârliilor, privighetorilor, lynx-ilor din pădurile românești rase după model austriac. Ăstea da, „drepturi” ale viețuitoarelor!
Pe timpul când circula gogoașa cu „pesta porcină” pe care n-a văzut-o nimeni decât în statisticile dezinformatoare oficiale (cu zeci de mii de porci uciși sau îngropați de vii, la comandă), a fost „scăpată” chestia cu Covid-19 (nu se știe precis dacă de la Wuhan, de la Kiev sau din vreun alt biolaborator clandestin dintre cele peste 300 ale „partenerului strategic”), dar, privind harta, România e la o asvârlitură de băț de Ucraina pe când China… Au urmat decese puse oficial în cârca Covid-19 (fără permiterea efectuării autopsiilor obligatorii și identificării cauzei deceselor), arderea pe rug a pacienților condamnați și imobilizați pe paturiile spitalelor și aruncarea în gropi a sacilor negri. „Discret” controlată, cu mențiunea legată de piciorul defunctului „Mortu-i vinovat!”.
După strofocări fără succes ale așa zișilor producători de vacs-cu-efecte-„subite” gen Bill-nebunu', s-a găsit însă Putin cu războiul lui care a spart toate performanțele. Rezultatul cert: în 24 de ore „pandemia” din România a sucombat „subit”, așa că nu-i de mirare că cineva a emis propunerea ca Președintele Federației Ruse să primească „Nobelul” pentru Medicină.
Ursula și vaccinul
Revenind la „boala vacii nebune”, ceea ce se întâmplă cu terorismul european al U.E. se pare că nu deranjează nici pe Papa Francisc, nici Crislamul de la Abu Ahabi. Pe noi, europenii, DA! Nu nu este vorba de vaccinarea obligatorie a cetățenilor U.E. (deocamdată), nu este vorba de repunerea în circulație a Nazi-Pas (deocamdată) și nici de Geschäft-urile Ursulei cu vacs Covid via „Pfizer” de care Cucuveaua Mov nu are timp de investigare. Dacă o fi sau nu de vină „boala vacii nebune” nu se știe încă, dar se pare că la Bruxelles și-a făcut simțită prezența acea maladie infecțioasă virală periculoasă provocată de un virus neurotrop, identificată ca meningoencefalită difuză. Netratată prompt, „poate dăuna grav sănătății”… mintale.
„Frau Ursula!” a luat-o razna!
Dacă în urmă cu două săptămâni Frau Ursula îndrepta cetățenii europeni cu facturi gonflate până la suprasaturație către Putin (de parcă el le-a umflat, nu „sancțiunile” cu auto-recul impuse Rusiei), în perioada votului din Peninsula Iberică, Ursula C.E. - care nu a înteles nici câte, nici care îi sunt atribuțiile - dar nimeni nu o trimite la colivia cu zăbrele sau măcar la un control psihiatric. Totuși, Ursula și-a permis să declare public, iresponsabil, că dacă dreapta va câștiga alegerile, Italiei i se vor taia „fondurile europene”. „S-avem pardon! Curat Rabie, Frau Ursula!”.
Frau Ursula nu are dreptul să condiționeze alocarea „fondurilor europene” (fonduri colectate de la statele componente ale lagărului concentraționar U.E., deci banii acestor state) de funcționarea statului de drept. Frau Ursula are obligația să respecte votul cetățenilor statelor! Frau Ursula nu are dreptul să amenințe cetățenii Italiei mai ales în perioada votului! Se pare că de data asta i se trag unele simptome suspecte: febră, durere de cap, furnicaturi, mâncărimea limbii, greaţă, senzație de vomă, agitaţie, anxietate, confuzie, dificultate la înghițire, salivație excesivă frica de apă, halucinații, insomnie… anxietate sau neliniște, hiperactivitate, simptome care se accentuează și pot evolua spre agitație extremă cu consecințe grave pentru cetățenii europeni. Cauza pare a fi maladia numită rabie, deci se impune urgent izolarea pacientei - cu legarea de pat - și tratament medical adecvat. Dacă posibilitățile de la Bruxelles sunt depășite, prim-ministrul (Mă)Ciucă și domn ministru Rafila vor fi de acord să fie adusă la „Matei Balș” unde doctoru' Streinu se va ocupa personal de rabia ei… Nu de alta, dar se pare că maladia de la Bruxelles cam bântuie și pe la Cotroceni, Victoria și Casa Poporului, iar după ce veți cunoaște și prevederile Cartei O.N.U. e posibil să atingă și alte coordonate geografice.
Lovitura de măciucă: „Operațiunea specială” a Federației Ruse în Ucraina are baza legală
Am lăsat pentru final „lovitura de măciucă” și „bomboana” de pe colivă: n-ar fi de mirare ca rabia să se răspândească; senilul de la Washington D.C. are deja un stol de păsărele, dar să vedem pe unde vor scoate cămașa alde Klaus Schwab, Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Lizz Truss, Justin Trudeau și celelalte păpuși-gloabe ale schizofreniei globale.
„Articolele 106 și 107 din Carta O.N.U. acordă Rusiei, în calitate de succesor legal al învingătorului celui de-Al Doilea Război Mondial, dreptul de a lua toate măsurile, inclusiv măsuri militare, împotriva Germaniei, Ungariei, Austriei, României, Bulgariei, Finlandei, Croației, Sloveniei, Republicii Cehia, Letonia, Estonia, Lituania și Ucraina pentru încercările de a resuscita nazismul. Secretarul general al O.N.U. […] Există un articol în carta O.N.U. care permite desfășurarea unei operațiuni speciale rusești în Ucraina. Rusia are dreptul de a pedepsi naziștii de pretutindeni (conform cartei O.N.U.) tribunalul de la Nürnberg a condamnat la răspundere penală pe toți cei care au luptat împotriva națiunilor unite și au comis genocid.
[…] Carta O.N.U., art. 106 și 107, acordate învingătorilor celui de-Al Doilea Război Mondial, U.R.S.S., S.U.A., Marea Britanie și China au dreptul de a întreprinde orice acțiune împotriva țărilor care au luptat împotriva lor pentru a preveni acțiunile care vizează revizuirea rezultatelor celui de-Al Doilea Război Mondial. Este permisă folosirea forței militare împotriva acestor țări. Pentru aceasta este suficient să anunți celelalte trei țări câștigătoare, dar nu să obții aprobarea acestora. Rusia, fiind succesorul legal al U.R.S.S., poate folosi forța și împotriva statelor care doresc să revizuiască sistemul Yalta-Potsdam din Europa” […][1].
Carta Națiunilor Unite, capitolul XVII, Art. 106-107
„Articolul 106 - Până la intrarea în vigoare a acordurilor speciale prevăzute la articolul 43, care, în opinia Consiliului de Securitate, îi permit să exercite atribuțiile prevăzute la articolul 42, părțile la Declarația celor Patru Puteri semnată la Moscova la 30 octombrie 1943. , și Franța, în conformitate cu prevederile paragrafului 5 din declarația respectivă, vor purta consultări între ele și, atunci când este necesar, cu alți membri ai Organizației, pentru a conveni asupra acțiunii comune necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale.
Articolul 107 - Niciuna dintre prevederile prezentei Carte nu va invalida sau împiedica orice acțiune întreprinsă sau autorizată ca urmare a celui de-Al Doilea Război Mondial cu privire la un stat inamic al oricăruia dintre semnatarii prezentei Carte în timpul războiului menționat, de către guvernele responsabile pentru o astfel de acțiune”[2].
GH. PIPEREA : ”Presa germană main-stream a descoperit roata”
Presa germană main-stream a descoperit roata, după 8 luni de documentare și anchetă: întreaga politică sanitară globală, în plandemie, a fost concepută și condusă, cu mână de fier, de cele patru O.N.G.-uri pe care le deține sau le coordonează Bill Gates. Dar această realitate era la vedere. Era tigrul din sufragerie, pe care aceeași presă main-stream, miluită cu miliarde de statele „civilizate”, pentru a face propaganda plandemiei și a cenzura opiniile libere, rapoartele științifice lucide și analizele de drepturi și libertăți, a refuzat să îl vadă până acum. Toată legislația, toată dictatura digitală, întregul apartheid sanitar, au fost concepute și impuse sub hegemonia acestor O.N.G.-uri.
Cum a fost posibil?
În primul rând, prin digitalizare. Lumea e condusă de la butoane, prin aplicații, algoritmi, inteligențe artificiale, obiecte „inteligente” care ne monitorizează permanent, acțiuni listate la burse și gestionate coordonat de giga-fonduri, datorii, presă americană main-stream și rețele de „socializare” sau platforme digitale de tranzacționare.
În al doilea rând, prin sponsorizare, lobby, mită și revolving door (ușa rotativă). Întreprinderile și fundațiile lui Bill Gates sunt principalii finanțatori ai O.M.S. A fost ușor ca OMS să fie transformată în simplu instrument al planurilor demente ale „specialistului” din garaj. Mai mult, de ani de zile, cadrele O.M.S. se mută și se răs-mută la fundațiile/asociațiile lui Gates, ca într-un continuu du-te-vino prin ușile rotative ale sediilor scumpe din Geneva & elsewhere ale O.M.S. și ale Bill & Melinda Foundation. În plus, Bill Gates a utilizat la greu lobby-ul politic și mita electorală, la Washington, Bruxelles, Berlin, Paris, Londra, Canberra, Ottawa etc.
În al treilea rând, a fost posibil și cu sprijinul neprecupețit al Chinei și al Rusiei (ce, ați uitat că rușii au fost primii care au scos vakseen contra cou_veed?).
Sarcastic, dar cele două publicații germane main-stream au mai descoperit că, în ciuda conducerii cu mână de fier a plandemiei, precum și a celor 10 mld dolari aruncați pe sponsorizări, lobby și trafic de influență, cele patru O.N.G.-uri ale lui Bill Gates nu au făcut mare rahat. Chiar și Bill Gates a remarcat, amărât, prin primăvară, că nu a prea făcut treabă bună cu vakseenurile, sperând că va avea mai mare succes la următoarea plandemie. Mai mult chiar, germanii spun că cel care s-a opus cu duritate încredințării gratuite a patentelor pe vakseenuri spre a fi fabricate în și pentru țările sărace a fost chiar Bill Gates.
Lumea a fost, la propriu, pusă pe butuci de ONG-ocrație, care s-a impus prin prostocrație. Și asta pentru că s-a lăsat de bună voie pe mâna „specialiștilor” și sub controlul führerilor digitali.
Încă o dată, „conspiraționiștii” au avut dreptate. Văzându-l atât de prezent peste tot pe acest moș decrepit care ne vrea neapărat înțepați de 20 de ori pe an și ne vrea mai puțini, era imposibil să nu observi că ceva e în neregulă. Exceptând cazul în care erai din categoria supușilor prin definiție sau a idioților utili. A complet idioților.
Dar, mai important, este faptul că nu se putea evita această întrebare, pusă de orice strateg sau om de bun simț: cui prodest? (cui folosește?).
Politica sanitară din plandemie nu a fost în profitul populației. Altfel, nu ar fi fost șapte valuri, zeci de milioane de decese cauzate de blocarea sistemului sanitar cu politica „zero cou_veed” a demenților Fauci & Co, decesele „subite” sau din cauze naturale/necunoscute la 18 ani etc. Dar plandemia a profitat imens celor din „Big Pharma” și din „Big Tech”, unde Bill Gates & Co au acțiuni masive. Mai mult de 10.000 de miliarde de dolari s-au adunat în conturile acestor führeri în cei 2,5 ani de plandemie, iar noi am sărăcit și flămânzit. Au profitat enorm și mass-media occidentală - mai ales cea americană -, precum și rețelele de socializare, iar democrația a regresat în totalitarism, civilizația s-a înscris pe drumul înapoi către grotă, iar omul s-a prostificat.
Totul pentru planurile nebunești ale unor indivizi ca Gates (care nu s-a sfiit să facă o simulare publică și ultra-mediatizată a plandemiei cu 3 luni înainte de declanșarea „pandemiei” de sorginte chineză) și pentru prosperitatea de contabil cu mânecuțe a unor birocrați ca Tedros sau Arahat.
Măcar acum: v-ați prins, frați aplaudaci ai creatorilor de crize și dezastre?
Viorel Patrichi : Italia dă jos femeile din pod. Ce-are Giorgia Meloni și n-are (Giorgio) George Simion
”Giorgia Meloni este prima femeie din istoria Italiei, care va conduce guvernul de la Roma. O femeie de-a noastră, din popor. Giorgia Meloni s-a născut la Roma, la 15 ianuarie 1977. Tatăl ei era din Sardinia, iar mama ei din Sicilia; tatăl ei, un consilier fiscal, și-a părăsit familia când fata avea unsprezece ani, mutându-se în Insulele Canare.
Giorgia a crescut în districtul Garbatella. În 1992, la vârsta de 15 ani, ea s-a alăturat Frontului Tineretului, aripa de tineret a Mișcării Sociale Italiene (MSI), un partid politic neofascist. În acest timp, ea a fondat coordonarea mișcării studențești „Gli Antenati” (Strămoșii), care a luat parte la protestul împotriva reformei învățământului public, promovat de ministrul Rosa Russo Iervolino.
Giorgia Meloni are o fiică, Ginevra, pe care a cam făcut-o cu partenerul Andrea Giambruno, un jurnalist care lucrează pentru canalul TV Mediaset al lui Silvio Berlusconi. Ea a spus că este creștină și și-a folosit identitatea religioasă parțial pentru a ajuta la construirea mărcii sale nationaliste. Într-un discurs din 2019 la un miting de la Roma, ea a spus: „Sunt Giorgia. Sunt o femeie, sunt o mamă, sunt italiancă, sunt creștină.” În septembrie 2022, ea a continuat să îmbrățișeze vechiul slogan fascist italian „Dumnezeu, patria și familia”. Ea a spus că îi displace să fie legată de trecutul fascist al Italiei.
Are o cultură aproximativă, ca majoritatea ziariștilor, dar e bună rău de premier. Care economie? Care management? Giorgia Meloni este o fană declarată a fanteziei, în special al lui J. R. R. Tolkien cu „Stăpânul Inelelor”, pe care ea l-a numit „text sacru”. În calitate de activistă de tineret în cadrul Mișcării Sociale Italiene, a participat la „Hobbit Camp” și a cântat împreună cu trupa folk extremistă Compagnia dell'Anello (numită după Fellowship of the Ring). Mai târziu, ea și-a numit conferința politică Atreju, după eroul romanului „Povestea fără sfârșit”. Extrema dreapta italiană s-a asociat în mod tradițional cu fantezia, pe care o consideră că împărtășește „viziunea sa despre spiritualitate împotriva materialismului”.
Cum spuneam, s-a alăturat Frontului Tineretului, aripa de tineret a partidului politic neofascist Mișcarea Socială Italiană (MSI) în 1992. Ea a devenit ulterior liderul național al Acțiunii Studenților, mișcarea studențească a Alianței Naționale (AN).
A fost consilier al provinciei Roma din 1998 până în 2002, după care a devenit președinta Acțiunii Tineretului, aripa de tineret a AN. În 2008, a fost numită ministru al Tineretului în Cabinetul Berlusconi IV, rol pe care l-a deținut până în 2011. În 2012, a co-fondat Frații Italiei (FdI) și a devenit președinta acesteia în 2014. A participat la 2014 la Alegerile eoroparlamentare din Italia și la alegerile municipale de la Roma din 2016 în calitate de candidat la primar; ea nu a fost aleasă la niciuna din alegeri. După alegerile generale italiene din 2018, ea a condus FdI în opoziție pe parcursul întregii legislaturi a 18-a, lăsând FdI să-și crească popularitatea în sondajele de opinie, în special în timpul Cabinetului Draghi, în care FdI a fost singurul partid de opoziție. FdI a ocupat primul loc la alegerile generale italiene din 2022.
Din februarie 2021, Giorgia Meloni este membră a Institutului Aspen, un think tank internațional cu sediul la Washington, D.C., care include mulți finanțatori, oameni de afaceri și politicieni. La 19 februarie 2021, Giovanni Gozzini, profesor la Universitatea din Siena, a insultat-o pe Meloni, spunându-i vorbe vulgare la un post de radio; atât președintele Sergio Mattarella, cât și premierul Mario Draghi au sunat-o pe Giorgia Meloni și l-au stigmatizat pe Gozzini, care a fost suspendat de consiliul universității sale.
În octombrie 2021, Giorgia Meloni a semnat Carta de la Madrid, un document din 2020, care descrie grupurile de stânga drept dușmani ai Ibero-Americii, implicați într-un „proiect criminal”, care se află „sub umbrela regimului cubanez”. A fost redactat de Vox, un partid naționalist spaniol. Ea a participat și la congresul partidului Vox. În februarie 2022, Meloni a vorbit la Conferința anuală de acțiune politică conservatoare din Florida. Ea le-a spus activiștilor și oficialilor conservatori americani prezenți că trebuie să-și apere opiniile împotriva progresiștilor.
Considerată populistă de dreapta și naționalistă italiană, ea a fost calificată cu eticheta extremă dreapta. Ea se opune avortului, eutanasiei și parteneriatelor, căsătoriilor și educației parentale a cuplurilor de același sex, afirmând în schimb că familiile tradiționale sunt conduse exclusiv de perechi bărbat-femeie. Se opune primirii migranților non-europeni și multiculturalismului, ea a fost acuzată de xenofobie și islamofobie. Susținătoare a NATO, ea are opinii eurosceptice cu privire la Uniunea Europeană și a fost în favoarea unor relații mai bune cu Rusia înainte de invazia rusă a Ucrainei din 2022, pe care a condamnat-o, angajându-se că va continua să trimită arme în Ucraina. Ea și-a exprimat opinii controversate, cum ar fi lăudarea dictatorului italian Benito Mussolini în 1996 și a lui Giorgio Almirante în 2020, un colaborator nazist și co-fondator al MSI.
Giorgia Meloni a speculat și prostiile gânditorilor de la Bruxelles, care iau măsuri contra intereselor naționale de pe continent. În primul rând, ei nu au avut o strategie unională în domeniul energiei și toate țările s-au trezit dependente de Rusia, chiar dacă unii lideri naționali au avertizat asupra acestui pericol. Înaintea alegerilor, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a făcut o gafă mai mare ca ea: italienii să aibă grijă să nu voteze „extrema dreaptă”, altfel vor pierde subvențiile UE. Și atunci, italienii au votat în valuri cu „Fratelli d Italia”. Așa că Ursula, dacă a făcut șapte copii, jos pălăria!, a rămas repetentă la politică.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a sărit în apărarea Giorgiei. „Ursula von der Leyen a spus că Bruxelles-ul are instrumente pentru a disciplina Italia dacă acolo va fi investit un guvern care nu este convenabil pentru Bruxelles. Dorim o astfel de Europă? Este aceasta o democrație, este acesta statul de drept? Ca eurocrații de la Bruxelles să dicteze cum ar trebui să fie un guvern? Cine poate alege guvernele?”, a întrebat Morawiecki. După Victoria naționaliștilor din Suedia, Morawiecki jubilează. „Ar trebui să aleagă guvernele națiunile europene sau Bruxelles-ul cu Berlinul? Acesta nu este stat de drept, acesta este un dictat. Sunt foarte mulțumit de răsturnările care au loc în UE. Sunt mulțumit de noul guvern din Italia, care vine în sprijinul statelor naționale, sunt mulțumit și de noul guvern din Suedia și de faptul că Europa devine o Europă a valorilor reale”, a spus Morawiecki.
Ceva e putred în Danemarca, adică la Bruxelles, nu numai în Italia. La fel de penibil s-au comportat instituțiile europene și când a început Campania pentru Brexit. Și a fost o rușine pentru UE. Cum să reacționeze oameni ca mine când văd că coșcogeamite coaliția PSD-PNL nu poate opri măcar contractul pentru vaccinuri anti-Covid? În plină criză energetică, nătărăii din conducerea țării au închis capacități energetice importante. Nu cumva acești oameni vor vota cu George Simion? Vor vota cu el, fie și măcar că acest tânăr i-a dat o bleandă peste ceafă lui Virgilică Popescu, cel care călărește sistemul energetic al țării. Vor vota cu el fiindcă orice român ar vrea să-i tragă o smetie unuia ca Virgilică. Așa că vă rog să nu vă minunați când veți vedea ce șoșoi va ieși din urnele de voturi. Sigur, au sărit unii de un stânjen: uite, domne, Giorgia Meloni este politician de dreapta, nu Giorgio Simion! Dar ce are Giorgia și nu are Giorgio? Mă rog, are, dar și Giorgio al nostru se gândește să dea bine pe lângă Nethanyahu sau măcar pe lângă Pompeo… Geaba, Giorgio! Vadim i-a făcut monument lui Yitzhak Rabin, și tot degeaba. A murit cu eticheta de extremist. De ce trebuie să te temi că vei fi calificat drept nationalist? Vântul bate, câinii latră... ”
Donald Trump avertizează: Sabotajul care a provocat distrugeri pe gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 ar putea duce la escaladare sau chiar la război
Fostul președinte american, Donald Trump, a reacționat la exploziile care au zguduit gazoductele Nord Stream, responsabile de transportul gazelor naturale rusești către Germania.
Donald Trump consideră că sabotajul gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 ar putea duce la o escaladare a conflictului la nivel mondial și, în cel mai negru scenariu, chiar la război, potrivit Știripesurse.
„Sabotajul care a provocat distrugeri pe gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 ar putea duce la escaladare sau chiar la război”, a spus fostul președinte american.