Se afișează postările cu eticheta EXTERNE-3. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta EXTERNE-3. Afișați toate postările

5.11.2021

Ambasadorul român la Moscova - convocat la MAE rus

 

Ambasadorul României, Cristian Istrate, a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, după expulzarea de la București a unui diplomat rus, informează RIA Novosti.

Ministerul de Externe al României l-a declarat la sfârșitul lunii aprilie persona non grata pe atașatul militar adjunct al Rusiei Alexei Grișaev.

Moscova a calificat decizia României drept un act neprietenesc, partea rusă are dreptul la măsuri de răspuns.

Anterior, expertul militar rus Aleksandr Hrolenko a opinat că acest pas se înscrie în șirul acțiunilor care au loc acum în Europa de Est, acestea fiind dictate de Washington.

”Desigur, astfel de demersuri sunt dictate de Washington. România este o țară NATO și asta explică multe. În numele solidarității inventate sau a „securității euro-atlantice colective” inexistente, Bucureștiul trebuie să-și încalce interesele naționale, pentru că Moscova va răspunde simetric (cel puțin). Și, cel mai important, politica externă suverană a Rusiei nu se va schimba de la aceasta”, a declarat expertul militar Aleksandr Hrolenko.

Ambasada Rusiei la București a declarat că decizia României de a expulza diplomatul rus reprezintă un gest neprietenesc, iar partea rusă își rezervă dreptul la măsuri de răspuns.

5.10.2021

Criză de petrol în SUA, Atlanta și New York ar putea rămâne fără combustibil

 


Guvernul federal al Statelor Unite ale Americii a emis legislație de urgență, duminică, după ce cea mai mare conductă de combustibil din țară a fost vizată de un atac cibernetic de tipul ransomware.

Conform BBC, Colonial Pipeline transportă zilnic în jur de 2,5 milioane barili de benzină, diesel și kerosen, aproximativ 45% din întregul stoc al Coastei de Est americane. Operatorul a ieșit din funcțiune vineri, după un important atac cibernetic, și nu a reușit să-și restabilească serviciile peste weekend. Astfel, guvernul federal al Statelor Unite ale Americii a relaxat regulile de transport ale combustibililor pe trasee rutiere.

Ce efect are modificarea legislației ?

După ce legislația a fost modificată, duminică, 9 mai, șoferii din 18 state americane vor putea munci suplimentar sau vor putea munci cu un program mai flexibil când transportă produse din petrol rafinat. Luni, 10 mai, prețurile de la pompă din Statele Unite ale Americii au rămas neafectate în principal, însă riscul ca situația să se înrăutățească este în continuare valabil dacă criza este prelungită.

Ce spun analiștii ?

„Cu excepția găsirii unei soluții până marți, vor fi probleme mari”, a spus analistul independent al pieței petroliere Gaurav Sharma care anunță că mult combustibil este deja blocat în rafinăriile texane. „Primele zone lovite vor fi Atlanta și Tennessee, iar apoi efectul de domino va duce către New York”.

De la ce a plecat totul ?

Atacul de tipul ransomware, adică un șantaj cibernetic, cel mai probabil a fost cauzat de gruparea criminală DarkSide care a pătruns în rețeaua Colonial și a blocat mai multe informații importante.

În jur de 100 GB de informații ar fi fost luate ostatic de gruparea care a amenințat că le va elibera pe internet, însă FBI și alte agenții guvernamentale din Statele Unite au colaborat cu companii private pentru a ține situația sub control.

„La scurt timp după ce a aflat de atac, Colonial a închis intenționat unele sisteme pentru a gestiona amenințările. Aceste acțiuni au încetat temporar toate operațiunile cu conductele noastre și au afectat sistemele noastre IT, pe care încercăm acum să le recuperăm”, transmisese firma, tot duminică.

Franța, aproape de un război civil

 


O scrisoare deschisă publicată în Franța care avertizează în legătură cu un posibil război civil a fost semnată de 130.000 de persoane.

Conform BBC, mesajul a fost publicat într-o revistă de dreapta din Hexagon și acuză guvernul francez că face „concesiuni” islamismului. „Este vorba despre supraviețuirea țării noastre”, se arată în textul scrisorii care ar fi fost publicată anonim de soldații ce caută susținere publică. Guvernul francez a condamnat scrisoarea.

Ministrul Afacerilor Interne, Gerald Darmanin, a numit textul drept „o manevră” și a acuzat semnatarii anonimi de lipsă de curaj.

Scrisoarea vine la o lună după publicarea unui text similar

Textul de luna trecută adresat guvernului a venit din partea generalilor „semi-pensionați” sau trecuți în rezervă. Ministrul Apărării, Florence Parly, a spus că aceștia urmau să fie penalizați pentru încălcarea legii care le interzice rezerviștilor sau militarilor activi să își expună opiniile în public. Marie Le Pen, politician de extremă dreapta care și-a anunțat deja candidatura pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, a susținut scrisoarea.

Noul text a fost publicat duminică de publicația Valeurs Actuelles

În spatele textului s-ar afla tot membri activi ai armatei din Franța, însă rangurile acestora și numărul exact nu sunt cunoscute. Autorii se descriu drept noua generație de soldați. Aceștia au luptat în Afganistan, Mali și Republica Africană Centrală. „Și-au riscat pielea să distrugă islamismul în fața căruia faceți concesiuni pe tărâmul nostru”, se arată în scrisoare.

Și răspunsul guvernului francez pentru „înalții” care au semnat scrisoarea trecută a fost criticat. „Au luptat ei pentru voi pentru a permite Franței să ajungă un stat eșuat ? Dacă un război civil izbucnește, armata va menține ordinea pe propriul teritoriu. (...) Nimeni nu vrea o astfel de situație teribilă – nici înalții noștri, nici noi – însă, da, războiul civil este în proces de creare în Franța și o știți extrem de bine”, se mai citește în textul semnat de soldați.

Proteste în Franța. Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi contra schimbărilor climatice

 


Zeci de mii de oameni au manifestat duminică la Paris pentru a cere autorităţilor mai multă ambiţie în planul ecologiei, într-un moment în care promisiunile prezidenţiale de organizare a unui referendum pentru înscrierea climei în Constituţie par lipsite de energie, relatează AFP.

Circa 115.000 de oameni, potrivit organizatorilor, sau 45.000, potrivit poliţiei, au luat parte la 163 de mitinguri organizate în toată ţara. La Paris, manifestaţia a strâns 56.000 de participanţi (8500 conform poliţiei).

Mobilizarea vine după ce marţi Adunarea naţională franceză (Camera inferioară a parlamentului) a adoptat legea 'Climă şi rezilienţă', considerată de preşedintele Emmanuel Macron un proiect-etalon al mandatului său şi care ar urma să transpună în legislaţie o parte din cele 149 de propuneri ale Convenţiei cetăţeneşti pentru climă (CCC), formată în 2019 din 150 de persoane trase la sorţi cu scopul de a le da francezilor un cuvânt de spus în materie de combatere a schimbărilor climatice.

Obiectivul acestei legi este de a deschide calea spre reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră şi prevede între altele eliminarea unor curse aeriene interne în cazul existenţei de alternative cu trenul, crearea delictului de 'ecocid', dar şi interzicerea, din 2028, a închirierii de locuinţe considerate 'site termice'.

Emmanuel Macron s-a angajat în faţa CCC să remită legislatorilor şi propunerea de modificare a articolului 1 al Constituţiei, dar, în faţa reticenţelor Senatului, şeful statului a renunţat la scrutin, potrivit săptămânalului Le Journal du Dimanche.

Întrebată de AFP, preşedinţia franceză a asigurat în schimb că 'nu s-a renunţat deloc' la modificarea constituţională, fără a evoca totuşi un referendum. Proiectul de lege stipulează înscrierea în legea fundamentală a faptului că Franţa 'garantează prezervarea mediului şi a diversităţii biologice şi lupta împotriva schimbărilor climatice', dar majoritatea din Senat, care încă nu l-a supus la vot, consideră că termenul 'a garanta' conferă protecţiei mediului prioritate în faţa altor principii constituţionale, explică AFP.

5.09.2021

9 mai, Ziua Europei

 


În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei, informează europa.eu

Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Pentru a marca Ziua Europei, instituțiile UE își deschid porțile pentru public la începutul lunii mai, la Bruxelles și la Strasbourg. Birourile locale ale UE din Europa și din întreaga lume organizează diverse activități și evenimente.

În fiecare an, mii de cetățeni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, pentru a sărbători Ziua Europei și pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu UE.

De la începutul crizei provocate de pandemia de COVID-19, UE îi invită pe cetățenii europeni și din întreaga lume să descopere Europa în condiții de siguranță și, în cea mai mare parte, virtual: evenimente la fața locului sau în format hibrid și vizite organizate în măsura în care condițiile sanitare permit acest lucru.

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a marcat cea de-a 76-a aniversare de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, subliniind că oamenii vor avea mereu datoria de a-şi aminti de victimele regimului naţional-socialist german, informează dpa, preluată de Agerpres.

„8 mai 1945 a fost ziua eliberării. Aceasta a însemnat sfârşitul dictaturii naziste şi a Holocaustului, o ruptură în civilizaţie„, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert, citând-o pe Angela Merkel.

„Avem responsabilitatea veşnică de a păstra vie memoria a milioane de oameni care şi-au pierdut viaţa în timpul tiraniei naţional-socialiste„, se subliniază în mesajul dat publicităţii sâmbătă.

La rândul său, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a atenţionat asupra pericolului de a da uitării crimele nazismului: „Să confruntăm naţional-socialismul şi să ne amintim de nedreptate şi vinovăţie nu va slăbi democraţia noastră. Dimpotrivă, aceasta va întări rezistenţa şi rezilienţa ei„.

La 8 şi 9 mai, în fiecare an, sunt marcate Zilele de comemorare şi reconciliere în memoria celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste zile au fost declarate de Adunarea Generală a ONU la 22 noiembrie 2004.

5.08.2021

Alianța Rusiei și a Chinei în caz de război

 


Japonezii au comentat rezultatele reuniunii miniștrilor de externe G7 de la Londra și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la apropierea dintre Moscova și Beijing.

Cititorii portalului japonez Yahoo News Japan au comentat rezultatele reuniunii miniștrilor de externe G7 de la Londra și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la apropierea dintre Moscova și Beijing.

Portalul a atras atenția asupra comunicatului final, în care Rusia și China au fost numite printre „cele mai mari amenințări la adresa lumii”. Cu toate acestea, potrivit unui număr de utilizatori, în scenariul unui conflict armat din regiunea Asia-Pacific, izolarea celor două țări poate juca o glumă crudă cu Tokyo.

"Japonia este strânsă între ele, ca între ciocan și nicovală! America și Occidentul sunt departe, dar Japonia este chiar aici! În cazul un conflict militar, Japonia se va afla într-o situație extrem de periculoasă și este puțin probabil să iasă din el! Trebuie să ne gândim la asta! "- crede unul dintre comentatori.

"Cu astfel de declarații, aruncăm Rusia și China, una în brațele celeilalte!Iar situația din Japonia nu devine mai sigură și mai stabilă, ci, dimpotrivă, mai tensionată și periculoasă! "- a comentat un alt utilizator.

În timp ce alți comentatori s-au plâns că astfel de declarații rămân doar pe hârtie și nu duc la acțiuni concrete.

„Toate aceste reuniuni și întâlniri ale Grupului celor Șapte se încheie în același mod - cu careva declarații ”, a reacționat un alt cititor.

"Până acum, toate aceste declarații formidabile împotriva Chinei și Rusiei sunt mai mult pe hârtie. Acțiunile concrete nu sunt deosebit de vizibile!" - a subliniat utilizatorul.

Printre cititori au fost și cei care au cerut stabilirea unor relații bilaterale între Rusia și Japonia.

"În loc să transforme Rusia într-un dușman și să o trateze ca atare, este mai bine ar încerca să o atragă de partea occidentală!" - este sigur un alt utilizator.

"Ne concentrăm pe prieteni îndepărtați și neglijăm țările apropiate. Avem relații teribile cu vecinii noștri - China, Rusia, Coreea de Sud și RPDC", se arată indignat comentatorul.

Un utilizator a ajuns la concluzia că, după ce Joe Biden a ajuns la putere, Statele Unite au început să revendice din ce în ce mai mult hegemonia globală. În opinia sa, liderul american „creează dușmani pentru Washington, pe care el însuși îi atacă”.

"Avem legături economice uriașe cu China și acestea pot deveni mai active cu Rusia. A urma o cale oarbă în urma politicii SUA se poate termina cu o înfrângere pentru Japonia!" - a conchis el.

SUA să se îndepărteze de la granițele Rusiei dacă „vor să mai trăiască”

 


Britanicii l-au criticat dur pe președintele american Joe Biden pentru că a încercat să declanșeze un război „inutil” cu Rusia din cauza Ucrainei.

Cititorii ziarului britanic Daily Mail l-au criticat dur pe președintele american Joe Biden pentru că a încercat să declanșeze un război „inutil” cu Rusia  din cauza Ucrainei.

"Ultima dată când Joe și Barack Obama au fost la putere, nu i-au făcut nimic Rusiei. Și chiar mă îndoiesc că Joe va face ceva de data aceasta", a scris un cititor sub pseudonimul So tired of this (Atât de obosit de asta).

"Mergem rapid către un nou război inutil ... Ar fi înțelept să invităm Rusia în NATO pentru a evita un conflict", crede AAK123.

Alți utilizatori au cerut SUA să-și desfășoare activitatea și să nu mai înconjoare Rusia din toate părțile dacă vor să „trăiască puțin mai mult”.

„Statele Unite ale Americii au gura plină de necazuri ... Noi suntem Roma din epoca de dezintegrare“, - a spus dc co.

Au fost, de asemenea, cei care l-au chemat pe Biden să organizeze o dezbatere cu Putin fără a folosi căști și instrucțiuni.

"Putin știe să răspundă la întrebări ore întregi. Mă întreb dacă Biden o va face cel puțin două ore", a scris Tommy.

Utilizatorul Daveyboy17 consideră că Președintele SUA ar putea lansa o invazie de Alaska, pentru că el crede că „există încă ruși acolo.“

„Rușii l-au învins pe Napoleon și pe Hitler și nu mă îndoiesc că nu se pot descurca cu o grămadă de războinici gender fluizi, cu cosițe”, a spus Moonmad.

La mijlocul lunii aprilie, Statele Unite au impus noi sancțiuni anti-ruse și au expulzat zece diplomați ruși. Rusia a răspuns într-o manieră similară oglinzii la aceste acțiuni și a anunțat încetarea activităților fondurilor americane și a ONG-urilor controlate de Departamentul de Stat și alte agenții guvernamentale.

Steaua galbenă, simbol al evreilor și al antivacciniștilor

 


La protestele împotriva vaccinării anti-COVID din Germania și Marea Britanie, participanții au purtat steaua galbenă, simbol al opresiunii evreilor.

Comisarul german specializat pe probleme de antisemitism, Felix Klein, a somat autoritățile germane să oprească protestatarii să poarte pe mânecă steaua galbenă a lui David, simbol al evreilor în prima jumătate a secolului trecut. Unii dintre cei care au ales să folosească simbolul pentru a protesta au înlocuit cuvântul ”jude” (evreu) cu „ungeimpft” (nevaccinat). Aceștia au vrut să pună semnul egal între restricțiile anti-COVID și persecuția la adresa evreilor din secolul XX. 

Steaua a ajuns și în Londra             

Interpretarea modernă a simbolului a fost văzută și la protestele din Londra. Klein a declarat că speră că mai multe orașe germane vor urma exemplul oferit de Munich și vor interzice folosirea stelei galbene în proteste.

„Dacă oamenii își agață steaua galbenă în demonstrații, astfel realizând o comparație care relativizează Holocaustul, atunci legea ar trebui utilizată împotriva lor”, a spus comisarul pentru Tagesspiegel, citat de BBC.     

Comediantul David Baddiel este cel care a atras atenția pe social media asupra folosirii acestui semn luna trecută la Londra, gestul fiind condamnat de Muzeul Auschwitz.

5.06.2021

Bandă de rromi din România, arestată în SUA, după ce a jefuit un templu budist

 


Potrivit unui comunicat al poliţiei locale, banda de rromi a dat o spargere într-un templu budist din statul Arkansas, SUA, folosind "metoda rugăciunilor".

Incidentul a avut loc pe 20 aprilie într-un templu budist aflat într-o casă rezidenţială din Benton County, SUA. Potrivit anchetatorilor banda de infractori acționa prin "metoda rugăciunilor".

Patru femei obișnuiau să se ducă în templele budiste pentru a solicita rugăciuni pentru un membru al familiei. Odată intrate în incintă, una din femei cerea să folosească toaleta, în timp ce celelalte trei atrăgeau atenţia celor din templu. Ultima lor tentativă, din 18 aprilie, a dat greș.

Când membrii templului le-au cerut să plece româncele rrome au devenit agitate. Două zile mai târziu, pe 20 aprilie, cinci femei şi un bărbat s-au întors şi au intrat cu forța în templu, de unde au reuşit să fure bani, bijuterii şi bunuri, mai spun poliţiştii.

Cazul nu este izolat

Detectivii cred ca templele budiste sunt vizate din cauza naturii pasive a ocupanților şi a practicii lor de a accepta donații, de obicei, în numerar.

În acest context, cei șase infractori rromi au fost arestați pentru tâlhărie şi complicitate la spargeri ale templelor budiste.

Ei vor fi trimiși în judecată pe 7 iunie la curtea din Benton County, mai ales că unii dintre suspecți au fost implicați şi în alte spargeri ale templelor budiste din California, Arizona şi Oklahoma, se mai arată în comunicatul poliţiei, citat de arkansasonline.com.

5.04.2021

Un milion de doze de Sputnik V pentru încetarea acuzațiilor publice

 


Conform ”Agerpres”, ministrul ceh de interne, Jan Hamacek, ar fi propus Kremlinului un “troc” prin care Praga să primească 1 milion de doze de vaccin Sputnik V, angajându-se în schimb să nu formuleze public acuzaţii la adresa Rusiei.

Aceste alegaţii vin pe fondul scandalului legat de serviciile secrete care a dus în ultimele două săptămâni la deteriorarea relaţiilor dintre Praga şi Moscova, scrie portalul de ştiri ceh Seznamzpravy.cz, citat marţi de dpa.

Potrivit portalului, propunerea în acest sens a făcut obiectul unei întâlniri la Ministerul de Interne al Republicii Cehe, la 15 aprilie, însă ar fi fost respinsă.

Două zile mai târziu, Republica Cehă a imputat unor agenţi ruşi de informaţii exploziile survenite la un depozit de muniţie din Vrbetice, în estul ţării, în 2014, acuzaţii respinse vehement de Moscova. Acuzaţiile au fost urmate de expulzarea reciprocă de diplomaţi.

La rândul său, Hamacek a respins ferm acuzaţiile relatate de portalul citat.

Articolul din Seznamzpravy “se bazează pe speculaţii şi minciuni ce nu au fost şi nu pot fi confirmate de participanţii la şedinţă”, a subliniat social-democratul în vârstă de 42 de ani.

Acesta a insistat că un astfel de schimb de tip barter nu a reprezentat niciodată subiect de negociere cu Rusia.

Social-democraţii sunt parteneri în guvernul minoritar al premierului Andrej Babis condus de formaţiunea populistă ANO, iar potrivit sondajelor de opinie realizate cu cinci luni înaintea datei prevăzute pentru următoarele alegeri legislative din Cehia partidul lui Hamacek nu va reuşi să treacă de pragul de 5 procente necesar intrării în parlament.

Comisia Europeană a autorizat, în premieră, o insectă ca aliment: ”Se poate consuma ca o gustare”

 


Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat o propunere a Comisiei Europene care permite utilizarea viermilor de făină galbeni uscați ca aliment nou.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, această primă autorizare de introducere a insectelor pe piața UE ca alimente noi are loc în urma unei evaluări științifice riguroase efectuate de EFSA.

”Noul aliment se poate consuma ca gustare, sub formă de insecte uscate întregi, sau ca ingredient al unor produse alimentare, de exemplu sub formă de pudră în produse proteice, biscuiți sau produse pe bază de aluat” - se arată în comunicat.

Strategia europeană ”De la fermă la consumator” identifică insectele ca sursă alternativă de proteine, care poate sprijini tranziția UE către ”un sistem alimentar mai durabil”.

Milioane de oameni consumă deja, zilnic, insecte, mai afirmă reprezentanții Comisiei. În plus, conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), insectele sunt o sursă alimentară sănătoasă și foarte nutritivă, cu un conținut ridicat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre și minerale.

Decizia oficială a Comisiei va fi adoptată în săptămânile următoare. 

O uriașă rachetă chineză scăpată de sub control se va prăbuși pe Pământ în jur de 10 mai

 


Conform ”StirilePROTV”, o parte din racheta chineză Long March 5B, lansată pe 29 aprilie, se va prăbuși în jurul datei de 10 mai pe Pământ, într-un punct de aterizare care rămâne deocamdată necunoscut.

În acest moment, uriașa rachetă Long March 5B merge cu 27.600 km/h pe o orbită defectuoasă și ar putea reintra necontrolat în atmosferă zilele acestea, scrie The Guardian.

Miezul înalt de 30 de metri al rachetei Long March 5B a lansat modulul de bază fără pilot „Heavenly Harmony” pe orbita joasă a Pământului pe 29 aprilie, după decolarea de la Wenchang, din provincia chineză Hainan.

Long March 5B a intrat apoi pe o orbită temporară, pregătind scena pentru una dintre cele mai mari reintroduceri necontrolate cunoscute vreodată. Iar unii experți se tem că ar putea ateriza într-o zonă locuită.

„Potențial nu este bine”, a spus Jonathan McDowell, astrofizician la Centrul de astrofizică de la Universitatea Harvard.

„Ultima dată când au lansat o rachetă Long March 5B, au ajuns înapoi tije lungi, mari de metal, care zburau pe cer și au avariat mai multe clădiri din Coasta de Fildeș”, a spus el.

„Majoritatea au ars, dar au fost aceste bucăți enorme de metal care au lovit Pământul. Suntem foarte norocoși că nimeni nu a fost rănit”, a completat McDowell.

Marți, nucleul rachetei orbita în jurul Pământului la fiecare 90 de minute, cu aproximativ 27.600 km/h, la o altitudine de peste 300 km. Armata SUA a numit-o 2021-035B, iar traseul ei poate fi văzut pe mai multe site-uri web, inclusiv orbit.ing-now.com.

De la sfârșitul săptămânii trecute orbita a scăzut cu aproape 80 km în altitudine și SpaceNews a raportat că observațiile amatorilor la sol au arătat că nu este sub control și se prăbușește.

Racheta trece acum deasupra unor metropole ca New York, Madrid și Beijing

Viteza acesteia fac imposibilă prezicerea locului în care va ateriza atunci când atmosfera Pământului o va trage în cele din urmă, deși McDowell a spus că cel mai probabil rezultat este că va cădea în mare, deoarece oceanul acoperă aproximativ 71% din planetă.

Dar McDowell spune că unele bucăți ale rachetei vor supraviețui reintrării și că ar fi „echivalentul unui mic accident de avion, cu resturi împrăștiate pe 160 de kilometri”.

Din 1990, nimic peste 10 tone nu a fost lăsat deliberat pe orbită pentru a intra din nou necontrolat în atmosferă. Se crede că masa de bază a rachetei este de aproximativ 21 de tone.

„Este cu adevărat neglijent din partea Chinei. Lucruri de peste 10 tone nu le lăsăm să cadă din cer necontrolat în mod deliberat”, a spus McDowell.

Pe baza orbitei sale actuale, racheta trece deasupra Pământului la nord până la New York, Madrid și Beijing și la sud în Chile și Wellington- Noua Zeelandă și ar putea intra din nou în atmosferă în orice punct din această zonă.

Având însă în vedere viteza sa, orice mică schimbare în traseul său ar putea face o mare diferență asupra locului în care ajunge. Se așteaptă să se întoarcă pe Pământ pe 10 mai, plus sau minus două zile.

China vrea să își construiască propria stație spațială până în 2022

McDowell a spus că o dată exactă a întoarcerii pe Pământ poate fi prezisă într-un interval de 6 ore înainte de intrarea în atmosferă.

Lansarea rachetei a făcut parte din cele 11 misiuni planificate ca parte a construcției stației spațiale a Chinei, care se așteaptă să fie finalizată la sfârșitul anului 2022.

Stația spațială în formă de T este de așteptat să cântărească aproximativ 60 de tone, considerabil mai mică decât Stația Spațială Internațională, care a lansat primul său modul în 1998 și cântărește aproximativ 408 tone.

Stația spațială a Chinei va avea un port de andocare și va putea, de asemenea, să se conecteze cu un satelit chinez. Teoretic ar putea fi extins la până la șase module.

Anchetă la CEDO - 22 de judecători permanenți ai Curții au avut legături cu Fundația Open Society a lui George Soros

 


Curtea Europeană a Drepturilor Omului(CEDO) va fi anchetată după ce Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a anunțat că independența judecătorilor de la Strasbourg este pusă sub semnul întrebării după ce s-a aflat că mai bine de 20 de judecători din cei 100, au legături cu ONG-urile sorosiste, informează evz.ro

Indepedența CEDO poate fi pusă la îndoială de documentul elaborat de Centrul European pentru Drept și Justiție, care demonstrează că o parte din judecătorii Curții au avut legături cu Fundația Open Society întemeiată de George Soros. Grupul de experți ai Consiliului Europei, care vor ancheta CEDO, au timp până în 2024 să demonstreze dacă politica dusă de Curte a fost sau nu echidistantă.

Deși CEDO are un rol crucial în confirmarea sau corectarea deciziilor luate, în primă fază, de instanțele europene, cercetarea arată că un sfert dintre judecătorii permanenți care au lucrat în cadrul Curții de la Strasbourg sunt foști colaboratori sau oficiali ai ONG-urilor patronate de Soros.  Astfel, 12 judecători au conexiuni directe cu Open Society, în timp ce alți 7 au legături cu Comitetul pentru Drepturile Omului Helsinki, iar ceilalți au activat la Amnesty International, Human Rights Watch și Interghits, continuă evz. 

Discuții cruciale la G7 cu privire la Coreea de Nord : SUA vor utiliza ”diplomaţia”

 


Secretarul de sat american Antony Blinken participă luni la prima reuniune cu prezenţă fizică a G7 la nivel de miniştri de externe în ultimii doi ani, prezentând abordarea administraţiei Biden cu privire la Coreea de Nord, deja denunţată de către Phenian, potrivit France Presse, anunță Agerpres..

G7 reprezintă un grup informal al celor mai puternice şapte economii ale lumii (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA).

Pe fondul pandemiei de coronavirus care face ravagii în India într-un moment în care situaţia se ameliorează pentru occidentali, Marea Britanie îi găzduieşte pe şefii diplomaţiilor din cadrul acestui club al celor mai bogate ţări din lume pentru a pregăti ieşirea din pandemie şi summitul G7 de luna viitoare în sud-vestul Angliei.

India, Coreea de Sud, Africa de Sud şi Brunei, care prezidează ASEAN (Asociaţia naţiunilor din sud-estul Asiei), au fost invitate pentru aceste trei zile de discuţii, la care vor fi abordare tensiunile în creştere cu Rusia şi China, precum şi negocierile destinate să repună pe un făgaş normal acordul nuclear cu Iranul.

Cu un arsenal de măsuri stricte împotriva COVID-19, Antony Blinken s-a întâlnit în mod separat la hotelul unde a fost cazat cu omologii săi japonez şi sud-coreean, la câteva zile după ce Joe Biden a analizat politica americană faţă de Coreea de Nord.

"Suntem foarte recunoscători de a avea această ocazie pentru discuţii aprofundate cu SUA după concluziile analizei politicii Dumneavoastră", a declarat şeful diplomaţiei sud-coreene Chung Eui-yong, salutând "mesajul extrem de pozitiv şi deschis" al lui Biden în faţa Congresului săptămâna trecută.

Preşedintele american a afirmat că va utiliza "diplomaţia, în acelaşi timp cu o descurajare severă" pentru a frâna ambiţiile nucleare ale Phenianului.

Potrivit Departamentului de Stat american, Antony Blinken şi omologul său japonez Toshimitsu Motegi şi-au "prezentat îngrijorarea în legătură cu programul de rachete nucleare şi balistice ale Coreei de Nord" în cadrul întâlnirii dintre ei.

Cei doi miniştri de externe au convenit să lucreze împreună, precum şi cu Coreea de Sud, pentru a avansa spre o "denuclearizare a Peninsulei Coreea", potrivit unui comunicat.

Preşedintele american Joe Biden a cerut o reexaminare a politicii faţă de Coreea de Nord, după abordarea foarte personalizată a predecesorului său Donald Trump şi cele trei întâlniri ale sale cu Kim Jong Un.

Ea propune un punct de mijloc prin îndepărtarea de încercarea ambiţioasă, dar, în cele din urmă nereuşită, a lui Trump pentru a se ajunge la un acord de anvergură care, după şapte decenii, ar putea să pună capăt în mod oficial războiului din Coreea.

Dar Casa Albă doreşte să discute şi cu Coreea de Nord, o schimbare faţă de politica "răbdării strategice" a fostului preşedinte Barack Obama, care consta în a menţine Phenianul la distanţă până când comportamentul său se va schimba.

Coreea de Nord a denunţat duminică abordarea lui Joe Biden, afirmând că menţine o "politică ostilă" în vigoare de jumătate de secol.

"Aşa-zisa 'diplomaţie' americană este o pancartă înşelătoare destinată să acopere acte ostile, iar 'disuasiunea' anunţată este pur şi simplu un mijloc de a genera ameninţări nucleare la adresa RPDC", a declarat recent un responsabil al Ministerului nord-coreean de Externe, Kwon Jong Gun, utilizând numele oficial al Coreei de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană).

Statele Unite se aşteptau la o reacţie stridentă din partea regimului de la Phenian, cunoscut pentru declaraţiile sale mai puţin diplomatice, mai ales după ce în 2019 când l-a calificat pe Biden drept un "câine turbat" care "trebuie bătut până la moarte cu un băţ", notează AFP.

Coreea de Nord figurează alături de Iran în agenda discuţiilor la dineul din deschiderea summitului.

După G7, care va dura până miercuri, secretarul de stat american se va deplasa la Kiev pentru a reitera sprijinul de "neclintit" al SUA faţă de Ucraina, după desfăşurarea de trupe ruseşti la frontieră, pe fondul unor relaţii tot mai tensionate cu Rusia.

Bill Gates şi soţia sa Melinda şi-au anunţat, luni, divorţul, după 27 de ani de căsnicie

 


"După ce ne-am gândit mult şi am muncit mult la relaţia noastră, am luat decizia de a pune capăt căsniciei", au anunţat cei doi pe Twitter.

Cei doi s-au cunoscut în anii 1980, când Melinda a început să lucreze la Microsoft. Ei au împreună trei copii.

Din anii 2000, conduc împreună Bill & Melinda Gates Foundation.

5.03.2021

Xi Jinping a prezentat planul Chinei de control total al Internetului

 


Liderul chinez Xi Jinping a îndrumat personal regimul comunist să-și concentreze eforturile pentru a controla internetul global, deplasând rolul influent al Statelor Unite, conform documentelor guvernamentale interne recent obținute de The Epoch Times.

Într-un discurs din ianuarie 2017, Xi a spus că „puterea de a controla internetul” a devenit „noul punct focal al planului strategic național (din China)” și a ales Statele Unite ca „forță rivală” care stă în calea ambițiilor regimului de la Beijing. Scopul final a fost ca Partidul Comunist Chinez (PCC) să controleze tot conținutul de pe internetul global, astfel încât regimul să poată exercita ceea ce Xi a descris ca „putere de discurs” asupra comunicărilor și discuțiilor de pe scena mondială.

Xi a articulat o viziune despre „utilizarea tehnologiei pentru a conduce internetul” pentru a obține controlul total asupra fiecărei părți a ecosistemului online - asupra aplicațiilor, conținutului, calității, capitalului și forței de muncă. Remarcile sale au fost făcute la cea de-a patra ședință de conducere a celui mai înalt autor de reglementare a internetului al regimului, Comisia centrală pentru afaceri ciberspațiale, la Beijing, la 4 ianuarie 2017, și detaliate în documentele interne emise de guvernul provincial Liaoning din sud-estul Chinei. Declarațiile confirmă eforturile depuse de Beijing în ultimii ani pentru a-și promova propria versiune autoritară a internetului ca model pentru planetă.

Într-un alt discurs susținut în aprilie 2016, detaliat într-un document intern al guvernului orașului Anshan din provincia Liaoning, Xi a proclamat cu încredere că, în „lupta” pentru controlul internetului, PCC s-a transformat din a juca o „apărare pasivă” în a juca atât „ atac, cât și apărare” simultan.

După ce a construit cu succes cel mai extins și sofisticat aparat de cenzură și supraveghere online din lume, cunoscut sub numele de Great Firewall, PCC, aflat sub comanda lui Xi, se îndreaptă spre exterior, susținând un internet chinez, ale cărui valori sunt contrare modelului deschis susținut de Occident. În loc să acorde prioritate fluxului liber de informații, sistemul PCC se concentrează pe acordarea statului de a cenzura, spiona și controla datele de pe internet.

De asemenea, liderul chinez a recunoscut că regimul a rămas în urma Statelor Unite, jucătorul dominant în acest domeniu, în domenii cheie precum tehnologia, investițiile și talentul, precizează TheEpochTimes. 

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri seară, sancţiuni împotriva unor oficiali din cadrul Uniunii Europene şi de la Consiliul Europei

 


Comisia Europeană l-a convocat, luni, pe ambasadorul Rusiei la Uniunea Europeană pentru a-i transmite o notă de protest ca reacţie la sancţiunile impuse de administraţia Vladimir Putin împotriva unor oficiali europeni.

„Ambasadorul Rusiei a fost convocat, urmează să fie primit în cursul după-amiezii de secretarul general al Comisiei Europene şi al Serviciului European de Acţiune Externă, unde îi vor fi exprimate obiecţii şi condamnarea puternică a acţiunilor”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Mediafax (Reuters).

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri seară, sancţiuni împotriva unor oficiali din cadrul Uniunii Europene şi de la Consiliul Europei, ca reacţie la măsuri similare care au vizat oficiali ruşi în ultimele luni.

Printre persoanele sancţionate se numără David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, şi Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

„Uniunea Europeană continuă politica măsurilor restrictive unilaterale împotriva cetăţenilor ruşi şi a organizaţiilor ruse. În luna martie, şase oficiali ruşi au fost vizaţi de măsuri restrictive”, a comunicat Ministerul rus de Externe.

„În replică la măsurile aplicate pe 2 şi 22 martie de către Consiliul UE, Rusia interzice accesul pe teritoriul său unor oficiali europeni”, a precizat Ministerul de Externe de la Moscova, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.

Sancţiunile vizează opt oficiali din cadrul Uniunii Europene, de la Consiliul Europei, precum şi din Letonia, Estonia, Germania şi Suedia.

5.01.2021

Consolidarea strategică a Marinei Ruse: Demararea construcției a șase nave de război

 


Federația Rusă va demara, până pe 9 mai, construcția a șase nave de război: două crucișătoare submarine nucleare strategice, două submarine diesel-electrice și două corvete.

Dezvoltarea Flotei Maritime Militare a Federației Ruse rămâne una dintre prioritățile de stat ale Rusiei, care are cele mai lungi frontiere maritime din lume. Dinamica stabilă a construcțiilor navale militare răspunde pe deplin amenințărilor moderne asupra zonelor maritime și oceanice, permite Marinei Ruse să mențină primele poziții în lume în ceea ce privește numărul de militari, eficacitatea în luptă și dotarea cu arme de înaltă tehnologie.

În Rusia, se observă o creștere a volumului de construcție a navelor de război mari, cu o trecere la serii de masă. Astfel, până pe 9 mai, în Federația Rusă, va demara construcția a șase nave de război: la ʺSevmașʺ – a două crucișătoare submarine nucleare strategice ale proiectului ʺBorei-Aʺ (ʺDmitrii Donskoiʺ și ʺCneazul Potemkinʺ), la ʺȘantierele Navale Admiraltyʺ – a două submarine diesel-electrice ale proiectului 636.3 – ʺMojaisk” și ʺIakutskʺ (respectiv al șaselea și al șaptelea submarin ʺVarshavyankaʺ pentru Flota rusă din Pacific), la Uzina de construcții navale Amur – a două corvete ale proiectului 20380 (deocamdată fără nume).

La ʺSevmașʺ se află, la diferite etape de construcție, patru submarine strategice ale proiectului ʺBorei-Aʺ. De asemenea, continuă construcția submarinelor nucleare multifuncționale ale proiectului ʺYasen-Mʺ – ʺVoronejʺ și ʺVladivostokʺ (în total vor fi construite opt purtătoare de rachete hipersonice ale acestui proiect), se lucrează asupra submarinului ʺHabarovskʺ, se testează crucișătorul nuclear submarin ʺBelgorodʺ.

Vă reamintesc că Marina Rusă, în 2020, a fost completată cu aproape patruzeci de nave de război și nave auxiliare. În serviciu au intrat: cel mai nou transportator submarin de rachete strategice ʺCneazul Vladimirʺ al proiectului 955A ʺBoreiʺ, submarinul ʺPetropavlovsk-Kamceatskiʺ al proiectului 636.3 (pentru Flota din Pacific), prima fregată de serie a proiectului 22350 ʺAmiralul flotei Kasatonovʺ și nava mare de desant "Piotr Morgunov" a proiectului 11711 (ambele pentru Flota de Nord), cea mai nouă navă de apărare anti-mină ʺIakov Baleaevʺ a proiectului 12700 (a cincea din serie și prima pentru Flota din Pacific), prima corvetă din serie a proiectului 20385 ʺGremyashchiyʺ, corveta ʺAldar Tsydenzhapovʺ (a șaptea din serie și a treia pentru Flota din Pacific), o mică navă de rachete a proiectului 22800 ʺOdințovoʺ (a treia pentru Flota Mării Baltice). Iar spre sfârșitul anului 2020, au fost puse bazele celor de-al treilea și de-al patrulea submarine "Varshavyanka" ale proiectului 636.3 pentru Flota din Pacific.

Scopul submarinelor ʺBoreiʺ

Crucișătoarele submarine cu rachete strategice ʺDmitrii Donskoiʺ și ʺCneazul Potemkinʺ vor consolida componenta navală a triadei nucleare rusești. Aceste nave vor fi livrate flotei în 2026 și 2027. Submarinele ʺBoreiʺ transportă la bord rachetele balistice intercontinentale ʺBulavaʺ, care au o rază de acțiune de până la 8 mii de kilometri (fiecare rachetă balistică intercontinentală are până la zece unități de ghidare individuală cu o capacitate de până la 150 de kilotone). Reînnoirea forțelor submarine strategice ale Federației Ruse stă la baza descurajării nucleare și a asigurării securității naționale.

În componența Marinei Ruse există deja trei submarine strategice ʺBoreiʺ – ʺIurii Dolgorukiiʺ, ʺAleksandr Nevskiiʺ și ʺVladimir Monomahʺ, care au la bord câte 16 rachete balistice intercontinentale fiecare. Navele ulterioare din serie pot avea mai multe (caracteristicile distinctive nu sunt dezvăluite). Ministerul Apărării al Federației Ruse a planificat să livreze Marinei doar zece submarine ʺBoreiʺ.

Particularitățile submarinului ʺVarșaviankaʺ

Submarinele diesel-electrice ale familiei ʺVarșaviankaʺ sunt numite de NATO ʺgaura neagră din Oceanul Planetarʺ datorită invizibilității ridicate. Aceste submarine sunt înarmate cu cel mai recent complex de navigație inerțială și cel mai nou sistem automatizat de informații și control, cu torpile și rachete puternice, inclusiv rachete de înaltă precizie. Construcția în serie a submarinelor proiectului 636.3 este foarte bine structurată.

Submarinul modern ʺVarșaviankaʺ transportă 18 torpile și 24 de mine pentru distrugerea țintelor subacvatice și de suprafață și, cel mai important, rachetele de croazieră ʺKalibrʺ. Publicația Military Watch susține că potențialul submarinelor ʺVarșaviankaʺ permite protejarea fiabilă a apelor teritoriale rusești și a regiunilor de coastă ale țării. Chiar și cu arme non-nucleare, un singur submarin poate distruge până la două grupuri de atac ale portavioanelor Marinei SUA, întrucât eficacitatea (raza de detectare) a complexului său acustic este de trei ori mai mare decât capacitățile analoage ale ʺpartenerilorʺ săi. Șase submarine rusești ʺVarșaviankaʺ sunt capabile să blocheze complet acțiunile sau manevrele unui potențial inamic în Marea Neagră.

Viteza sub apă a submarinului proiectului 636.3 – până la 20 de noduri. Raza de acțiune (de serviciu) – 2000 de mile. Autonomia – 45 de zile. Dimensiunile submarinului (lungime 73 m, lățime 10 m, pescaj 6,2 m) îi permit să se ascunde în ape puțin adânci. Adâncimea maximă de scufundare – 300 de metri. În ceea ce privește rezerva de aer pentru sistemul de propulsie și echipaj (52 de persoane), ʺVarșaviankaʺ poate rămâne sub apă fără a ieși la suprafață până la 260 de ore. Este un instrument militar eficient și fiabil. Nu este o coincidență faptul că submarinele rusești ale proiectelor 636 și 636M sunt cumpărate activ de forțele navale străine (China – 10 unități, Vietnam – 6 unități, Algeria – 4 unități).

Corvetele invulnerabile

Rusia dezvoltă activ proiectele navelor de rangul III destinate zonelor maritime de apropiere  – 20380, 20385 și 20386. Acestea sunt corvete (anterior se numeau nave de patrulare) cu un deplasament de 2000-3000 de tone. De fapt, 20385 și 20386 sunt versiuni mai avansate și mai complexe ale proiectului 20380. Astfel, în cadrul proiectului 20385, muniția sistemului de rachete antiaeriene ʺRedutʺ a fost mărită de la 12 la 16 de celule, rachetele anti-navă Kh-35 ʺUranʺ au fost înlocuite cu 8 rachete ale complexului ʺKalibr-NKʺ, iar, în viitor, nava poate fi echipată cu rachetele hipersonice ʺZirconʺ.

Sistemul de rachete anti-navă este completat armonios de două instalații de artilerie AK-630M de 30 mm (80 de gloanțe pe minut și o rază de acțiune de până la 21 km), de sistemul de rachete și artilerie ʺKortik-Mʺ și de sistemul portabil ʺIglaʺ. Sistemul de protecție anti-torpilă este reprezentat de complexul ʺPaket-NKʺ (tuburile de torpilă de 330 mm pot fi folosite și împotriva navelor de suprafață, și împotriva submarinelor inamice). Pentru detectarea și distrugerea submarinelor, pe corvetă este prevăzut elicopterul Ka-27PL. La bord există, de asemenea, diverse arme radiotehnice. Una dintre caracteristicile importante ale navelor proiectului 20380 este suprastructura realizată, folosind tehnologiile stealth, din materiale compozite multistrat. Viteza – până la 27 de noduri. Raza de acțiune – 3500 mile. Autonomia – 15 zile. Echipajul – 99 de persoane.

Scopul corvetelor – să patruleze, să lupte împotriva navelor și submarinelor inamice în zona de maritimă de apropiere (până la 500 de mile), să efectueze lovituri cu ajutorul rachetelor și artileriei asupra țintelor de coastă, să sprijine operațiunile de debarcare. Astfel de nave vor fi întotdeauna solicitate în Marea Baltică, în Marea Neagră și în alte mări.

Astăzi, ponderea armelor moderne în armată și în marină depășește 70%. Desigur, acest indicator este departe de a fi o limită. Complexul militaro-industrial al Rusiei a făcut o revoluție științifică și tehnologică, care a permis crearea armelor care nu au analoage în lume, care întrec cu zeci de ani dezvoltările occidentale. În lumea multipolară de astăzi, sistemele de arme de înaltă tehnologie fac din Rusia o țară, cu adevărat, suverană și invincibilă. Formațiunile operativo-strategice ale Marinei Ruse: Flota de Nord, Flota din Pacific, Flota Mării Baltice și Flota Mării Negre, precum și Flotila din Marea Caspică, rezolvă sarcinile politicii maritime naționale în direcțiile regionale corespunzătoare. Compoziția cantitativă și calitativă a flotelor este menținută la un nivel corespunzător amenințărilor Federației Ruse în direcția regională.

Asistentă arestată, după ce patru pacienţi au fost ucişi cu sânge rece într-o clinică de lângă Berlin

 


Patru pacienţi au fost ucişi, iar un altul a fost grav rănit  într-o clinică pentru persoane cu handicap lângă Berlin, iar principalul suspect - o angajată a instituţiei - a fost arestată.

"Rănile tuturor victimelor sunt rezultatul aplicării unei violenţe intense, extreme", a subliniat poliţia într-un comunicat, fără a fi în măsură să ofere deocamdată alte detalii cu privire la circumstanţele presupuselor omucideri.

Potrivit poliţiei, cele patru persoane decedate au fost găsite în timpul serii în camerele lor din această clinică situată în Potsdam, oraş ce se învecinează cu Berlinul.

Principalul suspect este o angajată de 51 de ani a clinicii. Aceasta a fost arestată de către oamenii legii fiind principalul autor al faptelor. Motivele pentru care au fost produse crimele sunt necunoscute, relatează Chicago Sun Times. 

Clinica, numită Thusnelda-von-Saldern-Haus, este specializată în primirea şi îngrijirea de persoane cu handicap fizic sau mental, inclusiv persoane nevăzătoare sau cu autism.

În afară de clinica propriu-zisă, situl include clădiri de locuit, şcoli şi ateliere de lucru.

Rusia complică războiul diplomatic cu UE - Este vizat președintele Parlamentului European

 


Rusia a decis, vineri, să interzică accesul pe teritoriul său a opt oficiali din Uniunea Europeană, ca reacţie după sancţiunile impuse cetăţenilor ruşi de către UE, informează Reuters, potrivit news.ro

Ministerul rus de Externe a anunţat că printre oficialii vizaţi de interdicţie se numără Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, şi David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.

Ceilalţi şase sunt Jorg Raupach (procurorul şef al Berlinului), Ivars Abolins (preşedintele Consiliului Media Electronică al Letoniei), Maris Baltins (director al Centrului Lingvistic al Letoniei), Jacques Maire (membru al delegaţiei Franţei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), Asa Scott (preşedintele Diviziei de Protecţie şi Siguranţă CBRN, Agenţia suedeză de Cercetare pentru Apărare) şi Ilmar Tomusk (directorul general al Inspectoratul pentru Lingvistică al Estoniei).

Uniunea Europeană a impus în martie sancţiuni în cazul a doi ruşi acuzaţi de persecutarea lesbienelor şi gay-ilor în Cecenia. De asemenea, UE a impus în martie sancţiuni pentru patru înalţi oficiali ruşi apropiaţi ai lui Vladimir Putin.