Se afișează postările cu eticheta PRIMĂRII-2. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PRIMĂRII-2. Afișați toate postările

12.17.2021

Primar arestat. A dat foc intenţionat sediului Primăriei din Beleți-Negrești

 


Primarul fugar din Argeș care s-a ascuns trei zile a fost arestat ! Marin Mihai, în vârstă de 53 de ani, este acuzat de incendierea sediului Primăriei din localitatea Beleți-Negrești, în noaptea de duminică spre luni, dar și de distrugere de înscrisuri. Între timp, au avut loc o serie de întâmplări, printre care un accident cu mașina Primăriei și o tentativă de suicid în răul Argeș, precum şi o vizită la mormântul părintelui Arsenie Boca, până când primarul a ajuns pe mâna polițiștilor.

Judecătoria Topoloveni a dispus, vineri, arestarea preventivă a edilului Mihai Marin, suspectat că ar fi dat foc intenţionat sediului Primăriei din Beleți-Negrești.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului M.M. (…) pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere (…) şi sustragere sau distrugere de înscrisuri (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.12.2021 şi până la data de 15.01.2022, inclusiv. Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar”, se arată în hotărârea instanţei, conform Agerpres.

Bărbatul de 53 de ani este acuzat de incendierea sediului Primăriei, în noaptea de duminică spre luni, dar și de distrugere de înscrisuri. Primarul a fost audiat mai bine de șapte ore la poliția Topoloveni, susținînd că este nevinovat.

„Nu există o strânsă legătură între clientul meu, domnul primar, şi persoana care a incendiat. Urmează să aflăm dacă putem dezlega ce s-a întâmplat”, a precizat avocatul primarului din Beleți-Negrești.

Marin Mihai s-a plâns anchetatorilor că nu reușea să își facă treaba din cauză că nu îl ascultau subordonații. Așa că într-un moment de furie, edilul a plănuit totul. Pentru incendiu a folosit motorina depozitată pentru deszăpezire. Apoi a dispărut fără urmă.

În cele din urmă, primarul a recunoscut că el a pus focul, apoi a mers la două mănăstiri, pentru a-şi cere iertare pentru faptele comise. Edilul s-a recules la Mănăstirea Lainici și la mormântul lui Arsenie Boca. Toate astea le-a spus polițiștilor după o audiere maraton când a și recunoscut fapta.

Mihai Marin a fost prezentat vineri Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de distrugere prin incendiere și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

Clădirea Primăriei Beleți-Negrești a ars în noaptea de duminică spre luni, iar arhiva instituției a fost distrusă în totalitate. Imediat după incendiu, edilul a dispărut. El a fost găsit a doua zi de poliție: intrase cu mașina într-un șanț, pe Defileul Jiului, la 250 de kilometri de casă. A refuzat internarea și a dispărut din nou. A fost găsit într-un final în râul Argeș, iar joi bărbatul de 53 de ani a fost condus, cu mandat de aducere, la sediul Poliției orașului Topoloveni pentru cercetări.

12.08.2021

Mai multe blocuri din Capitală au rămas fără apă caldă şi căldură. Lista zonelor afectate de avarii

 


BINE CĂ AVEM ”RO.ALERT”, că în rest TOTUL ESTE O MARE BULIBĂȘEALĂ !

Compania Municipală Termoenergetica București S.A. anunță oprirea agentului termic, pentru remedierea avariilor apărute în rețeaua termoficare, în mai multe zone din Capitală.

Mai multe blocuri din Capitală au rămas fără apă caldă şi căldură, încă de luni, 6 decembrie. Numărul blocurilor afectate a depăşit, marţi, 7 decembrie, 1400, potrivit economica.net. 

Potrivit datelor prezentate de Termoenergetica, pe parcursul zile de astăzi defecțiunile ar urma să fie remediate.

Cei care doresc să fie la curent cu ora la care ar putea primi din nou apă caldă și căldură pot descărca aplicația Termo Alert.

Lista blocurilor rămase fără apă caldă şi căldură din Capitală

Punct termic: D Chibrit -12 blocuri/imobile

• Cal Griviţei – bl. C, B, A, H, N1

• Str Carpaţi – bl. 242

• Bld Ion Mihalache – bl. F, E1, E2, G, D

• Str Puţul lui Crăciun – imob.Nr.5

• Str Soveja – Nr.73

Punct termic: 150 Grivita — 3 blocuri/imobile

• Cal Griviţei – bl. 150

• Str Alexandru Depărăţeanu – imob.Nr.4, 6

Punct termic: 148 Grivita — 2 blocuri/imobile

• Cal Griviţei – bl. 1B

• Str Constantin Disescu – imobil Nr.7

Punct termic: 146 Grivita — 6 blocuri/imobile

• Cal Griviţei – bl. 146

• Str Constantin Disescu – imobil Nr.2A, 2

• Str Pandele Ţăruşanu – imob.Nr.3, 5, 11

Punct termic: 6 Aviatiei — 30 blocuri/imobile

• Str Zăgazului – bl. 20F, 21F

• Str Nicolae G. Caramfil – bl. 21H

• Str Liliacului – bl. 20A, 20B

• Str G-ral Ştefan Burileanu – bl. 21E, 20C, 20B

• Str Cpt. Alexandru Şerbănescu – bl. 20E, 20J, 20H, 22H, 22D, 20D

• Str Bujorului – bl. 20I

• Str Smaranda Brăescu – bl. 20F, 20I, 20H, 21I, 21F, 21G, 21H, 22G, 10G

• Str Herăstrău – bl. 21A, 21B, 21C, 21H, 22B

Punct termic: 3 Petricani — 12 blocuri/imobile

• Str Doamna Ghica – bl.2, 3, 3A

• Str Ion Berindei – bl.1

• Str Luntrei – bl.7, 8A, 8B, 10

• Str Lăptari Tei – bl..4

• Str Ripiceni – bl.11, 12, 6, 9, 5A

Punct termic: 1 Republicii — 17 blocuri/imobile

• Şos Mihai Bravu – bl.D17, D16, D3, D4, D1, D2, D5

• Int Sg. Ion Tancu – imob. Nr.6, 8, 1, 5, 3, 4, 8

• Int Serg. Ion Panţâru – imob.Nr.10, 3, 8

Mentenanță pentru schimbătoarele de căldură în punctul termic pe circuitul de apă caldă de consum- 08.12.2021 15:00

Punct termic: 11 Pantelimon — 9 blocuri/imobile

• Str Logofătul Dan – Gimnazială Nr. 66

• Ale Vergului – bl. 21, 19, 20, 18, 17, 16, 15

• Şos Pantelimon – bl.1, 2

Punct termic: 4′ Pantelimon — 1 blocuri/imobile

• Şos Pantelimon – bl.69

Deficienta ACC.Lipsa parametrii pentru livrare apă caldă de consum- 08.12.2021 23:30

Punct termic: Cosmos Extindere — 11 blocuri/imobile

• Str Sold. Zambilă Ioniţă – bl. 33C, 7C, 7D

• Şos Pantelimon – bl. A3, A2, A1, A4, 7A+7B, B1, B2

• Str Azotului – bl. 33D

Deficienta ACC/INC.Lipsa parametrii pentru livrare apă caldă de consum și încălzire- 08.12.2021 23:30

Punct termic: P10 Foisor — 1 blocuri/imobile

• Str Oborul Nou – P10

Punct termic: 1 Teiul Doamnei — 27 blocuri/imobile

• Str Nada Florilor – bl.14, 13, 5

• Str Petre Antonescu – bl.11, 12, 23, 24, 26

• Str Braşoveni – bl.15, 17, 19, 16, 18, 20, 7, 4, 3

• Str Lăptari Tei – bl. 6

• Str Teiul Doamnei – bl.8, 9, 10, 21, 22, 1, 2

• Str Rondul Bisericii – bl.25

Deficienta INC. Lipsa parametrii pentru livrare încălzire- 08.12.2021 23:30

Punct termic: 2 Mosilor — 8 blocuri/imobile

• Cal Moşilor – bl.62, 58Bis, 54, 48Bis, 56, 60A

• Şos Mihai Bravu – bl. 60C, 60B

Punct termic: P8 Foisor — 1 blocuri/imobile

• Şos Mihai Bravu – P8

Punct termic: P7A Foisor — 1 blocuri/imobile

• Şos Mihai Bravu – P7A

Deficienta ACC/INC

Lipsa parametrii pentru livrare apă caldă de consum și încălzire- 08.12.2021 23:30

Punct termic: 10 Pantelimon — 15 blocuri/imobile

• Str Alexandru Ipsilanti – bl.29Bis, 29E

• Str Logofătul Dan – bl.22

• Str Bodeşti – bl.29A, 29B

• Şos Pantelimon – bl.3, 4

• Str Armaşul Marcu – bl. 23, 24, 28, 27, 29, 25, 26

• Str Cluceru Sandu – bl.29C

Deficienta INC

Lipsa parametrii pentru livrare încălzire- 08.12.2021 23:30

Punct termic: 24 Delfinului — 23 blocuri/imobile

• Str Delfinului – bl.D30, D21, D16, D20, D18, D19, D11, D17

• Ale Dobrina – bl. D10, D12

• Str Ciocârliei – bl.D25, D27, D26, D28, D13, D29, D15, D8, D14, D9, D24

• Şos Fundeni – bl.D22, D23

Punct termic: 8 Pantelimon — 12 blocuri/imobile

• Str Biserica Mărcuţa – bl.34, 35B, 35A

• Şos Fundeni – bl.11C, 11B, 11D

• Şos Pantelimon – bl.11, 9, 10, 10A, 9A, 11A

Deficienta INC. Lipsa parametrii pentru livrare încălzire- 08.12.2021 23:30

Punct termic: Vila 71A — 1 blocuri/imobile

• Str Vatra Luminoasă – vila 71A

Deficienta ACC/INC. Lipsa parametrii pentru livrare apă caldă de consum și încălzire- 08.12.2021 23:30

Punct termic: I3 — 6 blocuri/imobile

• Str Miletin –

• Pţa Alba Iulia – bl. I1, I2, I3, I4, I5

Punct termic: 3 Unităţii — 19 blocuri/imobile

• Str Unitatii – bl. B7, B11, B10

• Şos Mihai Bravu – bl. B13, B13A, B13D, B13B, B13C

• Str Lt. Aurel Botea – bl. B5A, B5, B5D, B5B, B5C, B6, B6A, B6B, B8, B9

Oprire ACC/INC. Mentenanta pentru schimbatoarele de caldura in PT/ACC- 08.12.2021 16:00

Punct termic: SC.G3 – Partial — 1 blocuri/imobile

• Int Bădeni – Module bl.Y7bis

Oprire INC

Mentenanță pentru schimbătoarele de căldură în modulul termic pe circuitul de încălzire- 08.12.2021 15:00

Punct termic: 1 Stoian Militaru – Partial — 2 blocuri/imobile

• Str Pictor Ştefan Dimitrescu – bl. 19

• Str Cornetului – bl. 20 sc.1,2

Oprire ACC. Remediere avarie rețea secundară pe circuitul de apă caldă de consum, str Pictor Stefan Dimitrescu- 08.12.2021 14:00

Punct termic: Izvorul Coșbuc — 9 blocuri/imobile

• Bld Regina Maria – bl. 119 sc1,2

• Bld Libertăţii – bl. A1 sc5+4,3,1+2,2; 114 sc.1,2; 113, 118, A2, 116 sc.1,2; 117, 115

Oprire ACC/INC

Remediere avarie retea primara Calea 13 Septembrie ,B-dul Libertatii- 08.12.2021 23:00

Punct termic: P 5 A — 6 blocuri/imobile

• Bld Dimitrie Cantemir – bl. P2, P1 sc.1,2; P3

• Str Bibescu Vodă – bl. P4, P5, P5A

Punct termic: Pieptănari — 13 blocuri/imobile

• Str Constantin Mănescu – bl. 6-7, 8

• Bld Pieptănari – bl. 5 sc.A,B

• Str Dârste – Imobil nr.3

• Şos Viilor – bl. 4AB

• Str Dumitru P. Botez – bl. Plomba 12

• Cal Şerban Vodă – bl. B3, 11 sc.A; 3A, 2

• Str Nicolae Galea – bl. 10

• Str Scarlat Otulescu – bl. 9

Deficienta INC

Lipsa parametrii pentru livrare încălzire- 08.12.2021 23:00

Punct termic: 3 Ferentari — 19 blocuri/imobile

• Str Vedea – bl. 86A, 86B, 91, 92, 93A, 114

• Str Tutunului – bl. 87A, 87B

• Cal Ferentari – bl. 94

• Str Zamfir Olaru – bl. 78, 86E, 87C, 87D, 87E

• Str Năsăud – bl. 84,130, 86D, 86C

Oprire ACC/INC- Remediere avarie în punctul termic pe circuitul primar- 08.12.2021 20:00

Punct termic: Ministerul Finanţelor — 1 blocuri/imobile

• Str Apolodor – Nr .17 – instituţie

Punct termic: 103A — 12 blocuri/imobile

• Bld Naţiunile Unite – bl. 105, 106, 107, 108A, 109, 110

• Str Sapienţei – bl. 100,103A

• Bld Libertăţii – bl. 102, 103, 104

• Spl Independenţei – bl. 101

Punct termic: 1 din 13 Septembrie — 12 blocuri/imobile

• Cal 13 Septembrie – bl. 48, 48A, 50, 52-54, 56, 58, 60, 60-62

• Str Mihail Cioranu – bl. 66, 68, 70, 70A, 70B

Punct termic: SRI PARCHET — 1 blocuri/imobile

• Str Libertăţii – Nr. 14 – instituţie

Punct termic: 3 din 13 Septembrie — 19 blocuri/imobile

• Str Uranus – bl. U8, 53

• Str Ion Creangă – bl. 87, 89, 91

• Cal 13 Septembrie – bl. 55-57, 59-61, 63, 65-67, 69 ,71, 73-75, 77ABC,79 ,81, 83, 85

Punct termic: Şcoala Generală Nr.128 — 1 blocuri/imobile

• Str Ion Creangă – Nr. 6-8 – instituţie

Punct termic: 2 din 13 Septembrie — 22 blocuri/imobile

• Bld Tudor Vladimirescu – bl. 131,133,135

• Cal 13 Septembrie – bl. 93, 95, 97, 99, 101, 103, 105, 107, 109, 111, 123, 125, 127, 129

• Str Sabinelor – bl. 113, 115, 119, 121

• Str Sirenelor – bl. 117

Punct termic: Grădiniţa 268 — 1 blocuri/imobile

• Str Ion Creangă – instituţie

Punct termic: MAPN — 1 blocuri/imobile

• Str Izvor – Nr. 13-15 – instituţie

Oprire ACC/INC

Remediere avarie circuit primar – Calea 13 Septembrie – B-dul Libertatii- 09.12.2021 00:00

Punct termic: 1 Giulești — 4 blocuri/imobile

• Cal Giuleşti – bl. 1, 5

• Str George Vâlsan – bl. 2

Punct termic: 1 Roșu — 19 blocuri/imobile

• Bld Anul 1864 – bl. P5, P6, P9, P10, P11, P16, P19

• Str Părăluţelor – bl. P3, P4, P8, D1

• Str Piscul Crăsani – bl. P7, P14

• Str Strămoşilor – bl. P12, P13, P17, P20

• Str Strigăturii – Casa Andrei

• Str Deduleşti – Casa Simion

Punct termic: G3 Giulești — 17 blocuri/imobile

• Str Ruşeţu – bl. A1+A2, G11, G8, CFR

• Int Craiovei – bl. A5

• Bld Constructorilor – bl. A3, A4, G4, G7, G2, G3, 4(G5), G6, G12, G1, G10, F2, 10

Punct termic: 2 Roșu — 27 blocuri/imobile

• Str Părăluţelor – bl. P22, P32, P45, P46, P28, P41, P29, P42, P35, D5

• Str Piscul Crăsani – bl. P43, P40, P44, P34, P25, P33

• Str Strămoşilor – bl. P26, P21

• Str Tufănelelor – bl. P23, P31, P27, P36, P24, P30

• Str Cătinei – bl. P37, P38, P39

Punct termic: 9 Placare — 19 blocuri/imobile

• Str Mohorului – bl. 137, 138, 139, 141, 143, 145A

• Int Crainicului – bl. Z7, Z8, Z9, Z10, Z11, Z12, Z13, Z14

• Str Cărăbuşului – bl. 145

• Str Valea Lungă – bl. 139A, 140, 142, 144

Punct termic: 12 Maratonuui — 20 blocuri/imobile

• Int Maratonului – bl. N6

• Str Apusului – bl. 47, 48, 49, 69, 70, 71, 50

• Str Mărgelelor – bl. N2, N3

• Int Flotei – bl. N4

• Ale Ghirlandei – bl. N1, N5, N5A, 43, 44, 45, 46

• Str Castranova – Casa Ilie

Punct termic: 4 Crivina — 31 blocuri/imobile

• Str Olăneşti – bl. 76A, 83

• Str Pădureni – bl. 51, 52, 58D, 53A, 53B, 53C, 52

• Str Vintilă Mihăilescu – bl. 78, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 77, 80, 79, 44

• Str Zboina Neagră – bl. 81, 74

• Str Ceahlăul – bl. 82, 75, 76

• Cal Crângaşi – bl. 46, 48, 49, 45, 50, 47

Punct termic: 1 Placare — 28 blocuri/imobile

• Str Oboga – bl. 155A, 160

• Bld Iuliu Maniu – bl. 1, 2A, 2B, 3

• Str Vistiernicul Stavrinos – bl. 51, 52A, 53, 53A, 54, 54A, 55A, 152, 153, 155

• Str Băbeşti – bl. 52

• Str Ierbei – bl. 158

• Str Iedului – bl. 149A, 149B

• Str Bârsăneşti – bl. 50,150, 151, 154, 156, 157, 159

Punct termic: 7 Giulești — 9 blocuri/imobile

• Str Nicolae Oncescu – Imobil N. Oncescu nr. 50, Imobil N. Oncescu nr. 52

Cal Giuleşti – bl. 3, 4+4ANEXA, 7,8

• Str Măgura Odobeşti – Imobil M. Odobești nr. 6

• Str Haltei – Imobil Haltei nr. 25

• Str Prunaru – bl. 9

Punct termic: 2 Placare — 18 blocuri/imobile

• Bld Iuliu Maniu – bl. 4

• Str Vistiernicul Stavrinos – bl. 1, 2, 3

• Str Iedului –

• Str Hanul Ancuţei – bl. 146, 147, 147A, 148

• Str Valea Lungă – bl. 148A, Z1, Z2, Z3, Z4, Z5, Z6

Deficienta INC

Lipsa parametrii pentru livrare încălzire .08.12.2021 16:00

Punct termic: 1 Îndesirii – Partial — 1 blocuri/imobile

• Str Cap. Eftimie Z. Croitoru – bl. 302, 309

Oprire INC

Remediere avarie rețea secundară pe circuitul de încălzire -str. Cap. Eftimie Croitoru- 08.12.2021 15:00

12.03.2021

Nicușor Dan, întâlnire de lucru cu premierul Ciucă și ceilalți miniștri pe tema prețului gigacaloriei și a preluării ELCEN

 


La discuțiile cu Ciucă și Nicușor Dan vor mai participa ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Costul termoficării, dar şi intenţia Primăriei Capitalei de a prelua ELCEN se numără printre subiectele care vor fi abordate.

Nicușor Dan s-a întâlnit și pe data pe 27 noiembrie cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre ajutorul cerut de Municipalitate pentru termoficare, adică o subvenție de 968 de milioane de lei. La final, primarul i-a asigurat pe bucureșteni că nu au de ce să își facă griji în acest moment pentru plata întreținerii fiindcă vor plăti în continuare 164 de lei pe gigacalorie.

Nicușor Dan a scris pe Facebook, pe 28 noiembrie, că după întrevederea cu Ciucă „îmi doresc să am în perioada următoare și o întâlnire cu domnul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu”.

„Sunteți doar la un telefon distanță pentru a stabili o întâlnire” și aș fi preferat să mă sunați, dumneavoastră ati preferat marketingul”, i-a răspuns Adrian Câciu la postare. Cu o zi mai înainte, ministrul PSD de Finanțe a avut o altă replică tăioasă pentru Nicușor Dan. El a spus la finalul ședinței de Guvern, după ce Nicușor Dan a cerut subvenție pentru acoperirea costurilor la căldură, că primăria are suficienți bani, dar că „cineva nu e gospodar”, cu trimitere la primarul Capitalei.

Noul ministru al Finanţelor aruncă bomba : Nicuşor Dan nu mi-a solicitat niciun leu pentru subvenţia la gigacalorie

Adrian Câciu, noul ministru al Finanţelor, a declarat marţi seară, la România Tv, că primarul Capitalei nu a depus nicio cerere pentru a primi subvenţie la gigacalorie.

„Nicusor Dan nu a depus nicio hartie la Ministerul Finantelor pentru subvenţia la gigacalorie şi nici nu m-a sunat. Restul este o reinventare a domnului Nicusor Dan.

La ora de iarna, cand maine-poimaine ninge, dansul face meciuri de ping-pong pe Facebook cu ministrul Finantelor. Eu îl aştept să avem o discuţie. La Ministerul Finantelor sunt toti banii necesari. Nicuşor Dan nu mi-a solicitat niciun leu pentru subvenţia la gigacalorie”, a explicat Adrian Câciu.

11.30.2021

Primarul care ne-a furat Crăciunul. Unde ați mai văzut taxă de intrare într-un târg de Crăciun ?

 


Tineretul Social Democrat București îl desființează pe Nicușor Dan, după ce acesta a pus o taxă de intrare la târgul de Crăciun.

”#TheCityOfGrinch#NicușorGrinchTaxa pe bucurie, o lipsă de empatie‼️ Nicușor Dan, primarul care ne-a furat Crăciunul‼️ Unde ați mai văzut taxă la intrarea într-un târg de Crăciun ❓

Taxarea accesului, impusă de Nicușor Grinch la mini-târgul de Crăciun reprezintă o bătaie de joc la adresa oamenilor! #RUȘINE #NicușorDan #Grinch”, se arată în postarea Tineretului Social Demmocrat.

De altfel, Nicușor Dan nu poate merge la Târgul de Crăciun Bucureşti ce se va desfăşura în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, deși este organizat chiar de el.

Motivul: intrarea se face în baza certificatului de vaccinare, iar primarul nu vrea să se vaccineze. În plus, pentru prima dată, accesul la Târg este și contracost, scrie stiripesurse.ro.

Târgul de Crăciun Bucureşti se va desfăşura în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, iar accesul se va face pe bază de bilet, informează vineri Primăria Capitalei.

Totodată, fostul primar al Capitalei Gabriela Firea i-a solicitat acum două zile edilului Nicuşor Dan să anuleze taxa de intrare de 7 lei pentru accesul în Târgul de Crăciun, de la Piaţa Universităţii, care se aplică inclusiv copiilor peste 12 ani.

Primăria Capitalei a anunţat noi reguli mde la Târgul de Crăciun din Piaţa Universităţii, reglementate printr-o hotărâre emisă de către Guvern. Prin urmare, de sâmbătă, capacitatea evenimentului Bucharest Christmas Market din Piata Universităţii este limitată la 1.000 de persoane simultan, iar programul se va încheia la ora 21.00, în fiecare seară.

În cadrul evenimentului organizat prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, vizitatorii vor putea achiziţiona produse artizanale, globuri pictate manual, clopoţei, coroniţe, decoraţiuni şi ornamente. Nu vor lipsi nici aromele specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde.

„Evenimentul îi va purta pe cei mici printr-un tărâm de poveste, unde vor putea face plimbări în carusel şi se vor întâlni cu Moş Crăciun şi elfii săi, care vor sosi negreşit în târg, pe 17 decembrie, să le asculte dorinţele”, se arată în comunicatul primăriei.

Pentru „o gestionare adecvată a numărului de vizitatori”, accesul în târg se va face pe bază de bilet, care va acoperi, de asemenea, o parte din costurile organizării evenimentului.

11.28.2021

Nicușor Dan vrea discuții cu ministrul Finanțelor. Adrian Câciu : ”Eu aș fi preferat să mă sunați !”

 


Nicușor Dan vrea discuții cu ministrul Finanțelor pe tema banilor din Capitală. Primarul Capitalei vrea să îi prezinte situaţia financiară a Primăriei Capitalei, aşa cum este, nu distorsionată de declaraţiile Gabrielei Firea. Adrian Câciu i-a răspuns edilului tot pe Facebook la scurt timp, criticându-l pe Nicuşor Dan.

Dan spune că Primăria nu a cerut bani de la Guvern pentru acest an şi a menţionat că va exista o mare dificultate în ianuarie 2022 deoarece la sfârşitul acestui an municipalitatea nu o să mai aibă niciun ban în cont.

Adrian Câciu i-a răspuns lui Nicuşor Dan tot pe Facebook, într-un comentariu la postarea primarului general. „Sunteţi doar la un telefon distanţă pentru a stabili o întâlnire. Discuţia va fi nu numai despre contabilitate şi bugetul anului viitor ci mai ales despre modul în care finantarea se transforma în servicii publice concrete şi de calitate pentru bucureşteni. Mulţumesc! PS: as fi preferat sa ma sunati, dumneavoastră ati preferat marketingul. Este ok.

Şi, în fine, am deschis şi subiectul urbanismului pentru că, oricât de mult am reuşi noi să facem lucrări de infrastructură, în condiţiile în care oraşele se dezvoltă haotic şi nu există un control în ceea priveşte construirea, nu o să ajungem deloc prea departe şi avem o instituţie a statului, Inspectoratul de Stat în Construcţii, care nu funcţionează”, a fost mesajul noului ministru al Finanţelor.

Premierul Nicolae Ciucă a avut sâmbătă o întrevedere cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan pentru a discuta despre majorarea preţului gigacaloriei în Bucureşti, subvenţii, preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei, situaţia legată de urbanism şi bugetul municipalităţii.

„Am discutat despre contribuţia statului la subvenţia pentru gigacalorie pentru Bucureşti, dar şi pentru celelalte oraşe care au sisteme centralizate de încălzire. Al doilea subiect este intenţia municipalităţii, de 15 ani, de a prelua ELCEN şi a unifica producţia, transportul şi distribuţia energiei termice”, a declarat Nicuşor Dan, la finalul întrevederii cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria.

11.23.2021

Claudiu Năsui : „Bucureştenii vor plăti bani mulţi ca să stea în frig şi să primească apă rece

 


Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei de la USR, a răbufnit după ce ministrul Mediului a anunţat că centralele de apartament vor fi interzise. Acesta spune că sistemul de încălzire de stat e mort, iar politicienii ar trebui să găsească soluţii reale, nu să împiedice oamenii să aleagă cu ce se încălzesc.

Claudiu Năsui spune că bucureştenii se află printre românii care vor plăti bani mulţi ca să stea în frig şi să primească apă rece, din cauză că sistemul de încălzire de stat e mort.

”Bucureştenii vor ajunge să plătească bani mulţi ca să stea în frig şi să primească apă rece. Statul dă apă caldă fix la fel cum dă educaţie şi sănătate. Adică cu costuri imense şi cu calitate joasă. În teorie totul e „eficient”, în practică, e dezastru. Suntem ţinuţi captivi unui sistem de stat care ne descurajează şi chiar ilegalizează alternativele.

Nu e vina actualului primar. Vina lui e că susţine în continuare să fim prizonieri în acest sistem de stat. De acolo pleacă toată problema. Marea majoritate a bucureştenilor este branşată la sistemul de încălzire de stat, din care de multe ori primesc căldură doar în teorie. În practică primesc apă rece sau călâie. Există variante moderne de încălzire a locuinţei. Dar aici vine statul şi descurajează şi, mai mult, chiar împiedică debranşarea de la sistemul de stat. Cu bună ştiinţă”, a scris pe Facebook fostul ministru USR.

Acesta spune că ”actualul guvern, aşa zis „liberal”, lansează ideea ilegalizării complete a centralelor de apartament, care e principala alternativă la sistemul de încălzire de stat”.

”Pe scurt, statul ne promite apă caldă, nu ne-o dă, dar totuşi ne pune să plătim pentru ea (şi prin factură şi prin subvenţii care tot de la noi vin). Evident, oamenii căută alternative să poată avea totuşi apă caldă şi căldură iarna. Aşa că ce se gândesc socialiştii să facă? Să ne ilegalizeze principala alternativă la sistemul de stat: centrala de apartament. Vor să ne ţină captivi unui sistem în care să murim încet de frig. Să ne îmbolnăvim, să răcim, să ne scadă rezistenţa organismului până ajungem la spitale tot de stat unde vom fi tot la mâna partidului pentru a primi „sănătate gratuită”. A venit momentul să avem curajul să spunem că sistemul de încălzire de stat e mort.

Nu va merge nici acum, nici peste un an, nici peste zece. Vom avea fix ce avem acum: apă rece pe bani din ce în ce mai mulţi. Soluţia e evidentă pentru toată lumea, numai pentru guvern nu: să avem dreptul să ne alegem cu ce ne încălzim”, susţine Năsui.

Fostul ministru al Economiei spune că există soluţii tehnice şi financiare.

”De exemplu, subvenţia care în prezent merge pentru a pompa apă caldă în solul Bucureştiului (2.000 de tone de apă fierbinte pe oră) poate fi redirecţionată înspre ajutarea celor cu adevărat nevoiaşi să îşi aleagă cum să se încălzească. Cine vrea centrală de apartament să-şi pună. Cine vrea să fie branşat la centrala de bloc sau de cvartal, să poată să o facă. Cine vrea să folosească electricitate, de asemenea. Nu suntem condamnaţi să trăim în frig şi să nu avem apă caldă. Nu putem continua cu actualul sistem de încălzire de stat în care forţăm oamenii să stea în frig. În încălzire precum în toate domeniile, românii ar trebui să aibă dreptul de a alege”, a încheiat Năsui.

Reamintim că ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat vineri că se pregăteşte un set de măsuri care include şi interdicţia de a instala centrale termice proprii în blocurile care se construiesc acum.

10.03.2021

Medicii din București : ”Pacienții au devenit victimele aranjamentelor politice !”

 


O scrisoare deschisă adresată lui Nicușor Dan a fost transmisă de medicii spitalului Colțea, cu privire la nedreptățile care se petrec în unitatea medicală.

În solicitarea transmisă edilului, managerul Mircea Lupușoru este acuzat de abuzuri, și este prezentantă situtația medicilor pe care acesta i-a instalat în funcțiile de conducere ale secțiilor.

”Scrisoare deschisa adresata D-lui Primar Nicusor Dan

In timpul bombardamentului din razboiul al doilea, vazand cerul impanzit de avioanele germane, o doamna in varsta din Bucuresti se ruga: “Du-i Doamne la Ploiesti !”

In contextul epidemiologic actual, in care toate spitalele de urgenta din Bucuresti traiesc un scenariu ca de razboi, fiecare loc in spital, fiecare sursa de oxigen conteaza, atat pentru pacientii diagnosticati cu COVID-19, cat si pentru cei cu insuficienta respiratorie de alta etiologie, cu boala cardiaca decompensata, sau alte patologii grave. In pofida acestei situatii, conducerea Spitalului Clinc Coltea decide sa renunte la aproape 40% din paturile disponibile in Sectia de Medicina Interna si Cardiologie, sectie care deja a pierdut 13 paturi prin restructurarile ilegale din cursul anului precedent. Prins la mijloc intre sefii celorlalte sectii si din-ce-in-ce-mai-mica-si-fara-reprezentare-reala.

Sectia de Medicina Interna, managerul Spitalului Clinic Coltea, ascuns in spatele directorului medical ce conduce consiliului medical in care se voteaza fara sa se stie de ce ci doar cum, operationalizeaza paturile COVID din spital.

Se alege cea mai proasta solutie : 28 paturi pentru bolnavii cu COVID-19, cu inghetarea a 24 de paturi care nu mai pot fi utilizate pentru ingrijirea pacientilor cu patologie grava non-COVID - aceiasi bolnavi pentru care oricum accesul la internare este redus si care sunt externati in graba din spitalele transformate peste noapte in spitale COVID !

Fostul manager, dr. Lupusoru, demis de domnul primar si in urma sesizarilor noastre, in luna iunie a.c. a stabilit planul de rezilienta pentru recrudescenta COVID-19, sfidand ordinul de ministru ce autorizeaza activitatea medicala prin nesocotirea deciziilor inspectorilor sanitari transmise inca din luna mai.

Dr. Lupusoru decide prin acest plan internarea la etajul 2 al Clinicii Medicale de pacienti COVID si non-COVID, fara circuite epidemiologice si functionale operante, astfel prejudiciind major calitatea ingrijirii categoriei din urma.

Managerul actual, la presiunea celor din spital, care asemenea doamnei din preambul se roaga pentru alta destinatie, sfidand decizia inspectorilor sanitari si ignorand punctul de vedere impartial al consilierului juridic (solicitat nu de manager ci de medicii din Clinica medicala), isi asuma un punct de vedere adoptat printr-un vot la gramada, din obisnuinta, la consiliul medical : la Ploiesti !

In cursul diminetii, reprezentanti ai celor 9 medici din Clinica Medicala Coltea, care reclama de mai mult de 1 an abuzuri, falsuri si ilegalitati ale conducerii anterioare, precum si slabiciunea conducerii actuale, s-au prezentat la Primaria Bucuresti in speranta dezbaterii in principal a acestei teme acute, dar si a solicitarii de analiza adanca a activitatii d-lui Vasile Apostol, directorul ASSMB, despre ale carui obiceiuri si lipsa de integritate presa scrie copios. Vocile din spital transmit ca dorind externalizarea serviciului juridic al Spitalului Clinic Coltea, dl Apostol hartuieste si ameninta Consilierul Juridic. Îl pomenim pe dl Apostol nu pentru ca am avea vreun resentiment (si el legitim) legat de raspunsurile transmise noua si lipsa de reactie la tot ceea ce am sesizat si solicitat, ci pentru ca ni se pare periculos ca decizia sa apartina unei persoane prea colerice si cu atatea umbre.

Am solicitat o intalnire cu cu dl. Viceprimar, dr.Tomescu, coordonator al spitalelor ASSMB si cu dl Primar, Nicusor Dan. Reusita pe jumatate : intalnirea ad hoc cu dl Vice primar s-a desfasurat. La dl Primar nu am ajuns, intrucat am fost indrumati spre iesire de doi domni, care s-au recomandat a fi reprezentanti ai Politiei Municipale (noi credem ca sunt doar paznici), spunand ca si asa a fost prea mult o vizita !

Tocmai de aceea, ca sa nu se mai intample sa va blocheze cineva accesul la informatia pe care dorim sa v-o transmitem, rugam presa sa publice scrisoarea noastra mai scurta ca o intalnire.

P.S. Am obtinut prin registratura o audienta la dvs. cu termen limita 31 octombrie; daca este loc in agenda, va rugam respectuos, dat fiind ca este grav, sa ne reprogramati.

p.p.s.Va rugam nu ii sanctionati pe cei doi care ne-au condus pana in Bdul Elisabeta; credem ca este doar lipsa de educatie.

Va asiguram de toata consideratia,

Cei 9 medici din Clinica Medicala Coltea : dr. Ilinca Savulescu-Fiedler, dr. Adriana Gurghean, dr. Dan Spataru, dr Corina Homentcovschi, dr Anca Mihailescu, dr Roxana Siliste, dr Ioana Tudor, dr Raluca Ciomag, dr Ana Maria Vintila”, se arată în solicitare.