Se afișează postările cu eticheta STIINTA-CUNOASTERE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta STIINTA-CUNOASTERE. Afișați toate postările

3.06.2021

Cum scapi de DEOCHI. Deochiul nu este o superstiţie, ci ştiinţă pură. Simptomele dispar RAPID dacă știi ce cuvinte să rostești

 


Unii oameni au puterea de a le face rău celor "slabi de înger". În termeni populari, poartă numele de deochi. Este de-ajuns o singură privire, fie ea invidioasă sau admirativă, ca persoana vizată să înceapă să se simtă rău: migrene, stări de moleşeală, greaţă, dificultatea de a-ţi aduna gândurile şi de a fi coerent.

Cel mai comun simptom este durerea de cap. Cea cauzată de deochi apare brusc, nu cedează la medicamente şi este de multe ori însoţită de o stare de nelinişte.

Curios este faptul că, de multe ori, deochiul trece cu o singură rugăciune sau un descântec rostit de o persoană care are leac. „Tatăl Nostru“ şoptit de trei ori şi însoţit de un masaj pe frunte este remediul cel mai cunoscut de români. 

Există o explicație științifică a deochiului ?

Psihiatrul american Colin A. Ross este de părere că ochii emit energie electromagnetică, iar oamenii o pot percepe atunci când se privesc fix. El chiar a reuşit să capteze şi să măsoare această energie într-un experiment, cu ajutorul unor instrumente speciale, dar care nu au fost brevetate deocamdată.

Potrivit studiului său, ochii emit unde electromagnetice cu o frecvenţă care variază între 1 şi 40 de Hertzi. Deochiul nu este nicidecum o superstiţie, ci ştiinţă pură, spune psihiatrul american.

sursa:https://www.dcnews.ro/cum-scapi-de-deochi-simptomele-dispar-rapid-dupa-ce-rostesti-aceste-cuvinte_806004.html

2.23.2021

NASA a dat publicității primul videoclip și a redat primul sunet, capturate de roverul Perseverance de pe Marte

 


NASA dă publicității primul video și primul sunet de pe Marte. Agenția va împărtăși videoclipul capturat de camerele de pe roverul Perseverance, care va arăta pentru prima dată perspectiva unei nave spațiale care aterizează pe Marte, scrie CNN. 

În timp ce navele spațiale anterioare au trimis înapoi „filme”, care sunt într-adevăr doar imagini îmbinate în formă GIF, Perseverance are camere cu capacitate video. În total, rover-ul are 23 de camere, care includ și capacități de zoom și culoare.

Este posibil ca videoclipul să includă audio captat de unul dintre cele două microfoane ale roverului, care a fost pornit pentru a auzi sunetele de  coborâre și aterizare.

Un moment istoric

Roverul a aterizat pe Marte joi, 18 februarie. După aterizare, rover-ul a retransmis datele și imaginile folosind Mars Reconnaissance Orbiter, care înconjoară planeta din 2006.

Primele imagini alb-negru ale locului de aterizare ale rover-ului au fost disponibile aproape imediat. Vinerea trecută au fost distribuite primele imagini color.

”Acum că ați văzut Marte, auziți-l. Luați niște căști și ascultați primele sunete capturate de unul dintre microfoane”, au scris oficialii NASA pe contul de Twitter al roverului Persevere. 









sursa:https://www.dcnews.ro/primele-sunete-capturate-de-pe-marte_803501.html

1.07.2021

Sonda chineză Tianwen-1 va ajunge în 10 februarie pe orbita lui Marte

 


Sonda chineză Tianwen-1, lansată în iulie 2020, va ajunge pe 10 februarie pe orbita planetei Marte și se găsește în prezent la peste 130 de milioane de km de Terra, anunță Agenția Națională Spațială din China. Sonda de cinci tone greutate va face fotografii detaliate pentru a pregăti lansarea în luna mai a unui rover pe suprafața marțiană, primul de acest tip lansat de China. Tot în februarie vor ajunge pe orbita planetei și misiunile trimise de SUA și de Emiratele Arabe.

Tianwen-1 a fost lansată în iulie din insula Hainan, deja călătorește de aproape 25 de săptămâni, iar chinezii anunțau recent că sonda se află la peste 130 milioane km de Terra și la sub 8 milioane km de Marte.

Când va ajunge pe orbita marțiană, Tianwen-1 se va afla la 190 milioane km de Terra și va fi călătorit în total 470 milioane km, spune agenția chineză.

Dată fiind distanța mare, nu va fi posibil un control direct în timp real de pe Terra al sondei, fiindcă mesajele vor ajunge la sondă cu 10 minute întârziere.

Sonda va analiza zona propusă pentru a lansa roverul de 240 km, în luna mai, într-o regiune plină de cratere de impact denumită de astronomi Utopia Planitia, la sud de sit-ul de aterizare al sondei NASA Viking 2. Între 1976 și 1980 roverul Viking 2 a transmis imagini din regiune.

China a pus rovere pe Lună de trei ori: Chang'e 3 în 2013, Chang'e 4 în 2019 (pe partea ascunsă a Lunii) și Chang'e 5 în decembrie 2019. Misiunea marțiană este net mai complicată.


sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24522694-sonda-chineza-tianwen-1-ajunge-10-februarie-orbita-lui-marte.htm


11.21.2020

Cercetătorii israelieni afirmă că au reușit să inverseze procesul de îmbătrânire

 


Oamenii de știință afirmă că au reușit să inverseze procesul biologic de îmbătrânire într-un grup de adulți vârstnici, anunță Neuroscience News.

Un nou studiu realizat la Universitatea Tel Aviv (TAU) și Centrul Medical Shamir din Israel arată că tratamentele cu oxigen hiperbaric (HBOT) în rândul adulților sănătoși poate opri îmbătrânirea celulelor sanguine și inversa procesul de îmbătrânire.

Din punct de vedere biologic, celule sanguine ale adulților chiar întineresc odată cu progresarea tratamentelor, afirmă cercetătorii.

Aceștia susțin că au descoperit un protocol unic de tratamente cu oxigen într-o cameră hiperbarică, acesta putând inversa două din procesele majore asociate îmbătrânirii și bolilor: scurtarea telomerilor (regiunile protective aflate la ambele capete ale fiecărui cromozom) și acumularea de celule bătrâne în organism.

Studiul s-a concentrat pe celulele imunitare care conțin ADN obținut din sângele subiecților, descoperind o alungire cu 38% a telomerilor precum și o scădere cu 37% a prezenței celulelor îmbătrânite.

„Echipa noastră a fost implicată de mulți ani în cercetări și tratamente hiperbarice - tratamente bazate pe protocoale de expunere la oxigen de înaltă presiune în diferite concentrații în interiorul unei încăperi hiperbarice”, afirmă profesorul Shair Efrati de la Universitatea de Medicină Sackler și directorul departamentului de medicină hiperbarică de la Centrul Medical Shamir.

„În studiul actual am dorit să examinăm impactul HBOT asupra unor adulți vârstnici sănătoși și să descoperim dacă astfel de tratamente pot încetini, opri sau chiar inversa procesul normal de îmbătrânire la nivel celular”.

Cercetătorii au expus 35 de indivizi sănătoși cu vârsta de peste 64 de ani unor serii de 60 de sesiuni hiperbarice pe parcursul a 90 de zile.

Fiecărui participant i-au fost prelevate mostre de sânge înainte de începerea tratamentului, pe parcursul acestuia și la o perioadă de timp după încheierea sesiunilor.

Cercetătorii au analizat apoi diferitele celule imunitare din sânge și au comparat rezultatele.

Rezultatele au indicat că tratamentul a reușit inversarea procesului de îmbătrânire în două aspecte majore: telomerii de la capetele cromozomilor s-au lungit cu 20-38% în loc să se scurteze și procentul celulelor îmbătrânite a scăzut între 11 și 37%, în funcție de tipul celulei.

„Scurtarea telomerilor este considerată în prezent 'Sfântul Graal' al biologiei îmbătrânirii”, afirmă profesorul Efrati.

„Cercetătorii din întreaga lume încearcă să dezvolte intervenții farmacologice și de mediu care să permită alungirea telomerilor. Protocolul nostru HBOT a reușit să facă acest lucru, dovedind că de fapt procesul îmbătrânirii poate fi inversat la nivel celular-molecular”, a subliniat Efrati.

„Trei luni de tratament HBOT au reușit să alungească telomerii la rate cu mult peste orice este disponibil în prezent prin intervenții asupra stilului de viață”, afirmă și dr. Amir Haddani, co-autor al studiului și ofițer medical principal la departamentul de medicină hiperbarică al Centrului Medical Shamir.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-24431621-cercetatorii-descoperit-inverseze-procesul-imbatranire.htm

Scandalos sau revoluționar ?

 


Într-un experiment care ar putea transpune în viața reală situații din filmul „Planeta maimuțelor”, oameni de știință au inserat gene umane în fetusul unei maimuțe pentru a mări substanțial creierul primatei. Și a funcționat.

Cercetători de la Institutul Max Planck pentru Biologie Celulară Moleculară și Genetică din Germania și de la Institutul Central pentru Experimente pe Animale din Japonia au introdus o anumită genă umană, ARHGAP11B, în fetusul unei maimuțe marmoset comune, conducând la mărirea neocortexului din creierul acesteia. Oamenii de știință au publicat descoperirile lor în revista Science.

Neocortexul este cea mai nouă parte din creier care evoluează, o arată și numele: „neo” înseamnă nou, iar „cortex” – coroana exterioară a unui arbore. Acest înveliș exterior înseamnă peste 75% din creier și este responsabil pentru multe din caracteristicile unice care ne fac umani, inclusiv rațiunea și limbajul complex.

Nu mult după ce strămoșii noștri hominizi au pornit pe o ramură separată în arborele evoluționar de verii noștri actuali cimpanzeii, creierele lor au parcurs o expansiune rapidă, crescând de aproape trei ori în mărime pe durata a trei milioane de ani. Creierele hominizilor au crescut atât de repede încât au devenit înghesuite în craniile în evoluție lentă, căpătând deformațiile specific umane ale neocortexului în pliuri.

Oamenii de știință cred că acesta a fost rezultatul unui număr de factori ai evoluției, dar că rolul lui ARHGAP11B, ceva unic la hominizi, ar fi impulsionat creierele strămoșilor noștri și ale rudelor noastre apropiate, dar extincte, Neanderthalienii și Denisovanii.



Comparație între două creiere de marmoset în aceeași fază de evoluție. În dreapta se observă influența genei ARHGAP11B (Foto: Heide et al. / MPI – CBG)

Studii anterioare au arătat că ARHGAP11B a provocat măriri ale cortexului și la șoareci și dihori. Totuși, aceasta a fost prima oară când gena a fost utilizată la o primată non-umană și cu nivele de exprimare tipic umane, sugerând că gena a jucat un rol-cheie în evoluția noastră.

ARHGAP11B a apărut la strămoșii noștri acum vreo cinci milioane de ani, când un mic accident fericit a avut loc în reproducerea obișnuitei gene ARHGAP11A. Într-o greșeală evoluționară, o singură substituție a unei baze nucleotide ((moleculele care codifică ADN) cu o alta a dus la pierderea a 55 de nucleotide din ARHGAP11B. Ca un calculator care citește o linie incorectă de cod, mutația a făcut ca celulele din creier producătoare de neuroni să facă mai multe din ele însele mai mult timp, rezultând un neocortex mai mare.

„Am aflat că într-adevăr neocortexul creierului maimuței maromoset comune a fost mărit și că suprafața creierului s-a pliat”, a transmis într-un comunicat de presă Michael Heide, principalul autor al studiului.

Oamenii de știință numesc acești hibrizi om-maimuță „primate transgenice non-umane”, ceea ce poate fi suficient pentru a declanșa un semnal de alarmă pentru prevestitorii apocalipsului. Se pun cu siguranță multe întrebări etice când se fac experimente pe primate, cu atât mai mult când sunt introduse gene umane altor animale.

Din acest motiv, cercetătorii și-au limitat studiul la fetuși de maimuță, care au fost extrași după ce au crescut 100 de zile. A fi permis experimentului să treacă de faza fetală și să să fi permis nașterea maimuțelor purtătoare de gene umane ar fi fost iresponsabil și imoral, a declarat în comunicatul de presă Wieland Huttner, coautor al studiului.

„Ne-am restrâns analiza la fetuși marmoset, deoarece am anticipat că exprimarea acestei gene specific umane ar fi afectat dezvoltarea neocortexului la marmoset”, a spus Huttner. „În vederea unor consecințe potențial imprevizibile cu privire la funcționarea postnatală a creierului, am considerat ca o precondiție – obligatorie din punct de vedere etic – să determinăm efectele lui ARHGAP11B în dezvoltarea fetală a neocortexului marmoset”. (Popular Mechanics )

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-creierul-24432432-science-weekend-scandalos-sau-revolutionar-savantii-folosit-gene-umane-pentru-mari-creiere-maimute.htm

10.28.2020

Descoperire monumentală

 


Un nou recif de corali cu o înălțime de 500 de metri, mai mare decât unele din cele mai înalte clădiri din lume, a fost descoperit în Marea Barieră de Corali a Australiei, anunță CNN.

Oamenii de știință au descoperit reciful detașat, primul descoperit în peste 120 de ani, în apele din nordul statului Queensland în timpul unei expediții a vasului de cercetare falkor, a anunțat luni organizația de cercetare marină Schmidt Ocean.

Reciful a fost descoperit în 20 octombrie după ce oamenii de știință au finalizat cartografierea fundului apei din partea nordică a Marii Bariere de Corali.

Cu o înălțime de 500 de metri reciful este mai înalt decât Empire State Building (381 metri până la ultimul etaj), Sydney Tower (305 metri) și turnurile gemene Petronas (451.9 metri).

Folosind un robot submerisibil numit SuBastian, echipa a explorat reciful duminică și a transmis live imaginile.

Experții afirmă că baza recifului măsoară 1,5 kilometri lățime, acesta având o înălțime de 500 de metri în punctul cel mai puțin adânc de sub suprafața oceanului (40 de metri).

Robin Beaman, cercetătorul care a condus expediția, s-a declarat „surprins” de descoperire.

„Nu doar că am cartografiat 3D în detaliu reciful, dar să și vedem vizual descoperirea cu SuBastian este incredibil”, a declarat acesta într-un comunicat.

„Această descoperire neașteptată arată că în continuare descoperim structuri necunoscute și noi specii în oceanele noastre”, a declarat Wendy Schmidt, co-fondatoare a Institutului Oceanic Schmidt.





„Nivelul cunoașterii noastre cu privire la ce se află în oceane a fost limitat pentru mult timp. Mulțumită noilor tehnologii care funcționează ca ochii, urechile și mâinile noastre în adâncimea oceanelor avem capacitatea de a le explora ca niciodată înainte”, a adăugat aceasta.

Marea Barieră de Corali, care se întinde pe aproape 215.000 de kilometri pătrați, este casa a peste 1.500 de specii de pești, 411 specii de corali duri și zeci de alte specii.

Însă reciful se confruntă cu o criză, studiile efectuate recent arătând că acesta și-a pierdut 50% din populația de corali în ultimele trei decenii, schimbările climatice fiind un factor cheie în acest proces.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24382130-cercetatorii-descoperit-recif-corali-peste-500-metri-inaltime.htm

10.24.2020

Cum sa descifrezi o persoana dupa trasaturile chipului

 


Limbajul corpului este limitat. Limbajul fetei dezvaluie TOTUL!


Cu totii suntem cititori de fete innascuti si, inca din prima zi de viata, ne orientam instinctiv privirea spre trasaturile faciale ale celor din jur. Nu exista persoana care sa nu aiba capacitatea intuitiva de a descifra sentimentele celorlalti in expresiile lor.

Imbinand trei scoli diferite de citire a fetei cu identificarea stiintifica a celor mai subtile microexpresii, Eric Standop este capabil sa citeasca emotiile, caracterul, ba chiar si starea de sanatate a unei persoane — doar uitandu-se la fata ei.

Cartea contine ilustratii ce permit cititorilor sa vada trasaturile interpretate de Standop si este impartita in sectiuni care se concentreaza asupra unor domenii precum sanatatea, dragostea, comunicarea si succesul in afaceri. Partea finala a cartii explica semnificatia a zeci de forme si expresii faciale, astfel incat cititorii sa-si poata perfectiona propriile capacitati de citire a fetei si sa le aplice in viata lor de zi cu zi.

„Fascinanta carte a lui Eric Standop prezinta intr-un mod accesibil si convingator vechea si neconventionala tehnica a citirii fetei." - Phil Houston, veteran CIA si coautor al cartii Spy the Lie (Trei, 2015)

Eric Standop este unul dintre cei mai mari experti internationali in citirea fetei, sustinand conferinte in peste douazeci de tari pentru antreprenori, manageri, profesori si ofiteri de politie. Este fondatorul Academiei de Citire a Fetei si are clienti care activeaza in domenii foarte variate, de la finante si tehnologie la sanatate si wellness.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-recomandare_de_lectura-24373434-citirea-fetei-cum-descifrezi-persoana-dupa-trasaturile-chipului.htm

Urgență NASA: Sonda Osiris-Rex își pierde rocile în spațiu

 

Sonda Osiris-Rex a colectat atât de multe roci de pe suprafața asteroidului Bennu, după ce a atins pentru scurt timp suprafața acestuia, încât compartimentul de colectare nu se poate închide bine iar prețioasele roci se pierd în spațiu, a anunțat vineri NASA, potrivit AFP.

Astfel, NASA a anunțat că sonda Osiris-Rex a reușit să colecteze o cantitate foarte mare de particule a asteroidului Bennu la începutul săptămânii, dar că au fost atât de multe încât compartimentul de colectare nu se poate închide, punând în pericol misiunea.

Sonda urmează să aducă praf și mici roci înapoi pe Pământ în 2023, care ar fi de departe cel mai mare eșantion extraterestru de la misiunile Apollo pe Lună. Cu condiția să reușească să le păstreze cu bine pentru călătoria de întoarcere.

"O parte substanțială din masa recoltată scapă", a anunțat Dante Lauretta, șeful misiunii, în timpul unei conferințe telefonice pe un ton mai puțin euforic decât la prezentarea sa de miercuri, când echipa a salutat o operațiune care a decurs „la fel de bine cum s-a sperat”.

Între timp, sonda a făcut fotografii din toate unghiurile, iar cercetătorii au descoperit cu uimire un nor tulburător de particule care plutește în jurul brațului de trei metri.

Vestea bună este că sonda ar fi recuperat 400 de grame de fragmente, mult mai mult decât minimul dorit de 60 de grame, potrivit omului de știință.

Dar între 5 și 10 grame au fost deja observate în jurul brațului; din cauza microgravitației, fragmentele se comportă ca niște fluide.

„Marea mea grijă este că particulele scapă, noi suntem victimele succesului nostru”, a spus Dante Lauretta.

Ca urmare, operațiunea de măsurare a masei prin rotirea dispozitivului, programată inițial pentru sâmbătă, a fost anulată, deoarece acest lucru ar putea provoca pierderea a și mai multor fragmente.

Urgența este acum de a reduce activitățile dispozitivului la minimum, de a limita pierderile și de a pregăti cât mai repede posibil stocarea eșantioanelor în capsula situată în centrul sondei.

Aceasta implică mișcarea brațului și trebuie pregătită cu atenție de către ingineri. Acest lucru ar putea avea loc marți.

Fragmentele se află în prezent în compartimentul circular de la capătul brațului. Marți, brațul sondei a atins pentru scurt timp suprafața asteroidului Bennu și, în același timp, a suflat gaz comprimat, provocând ridicarea particulelor în interiorul brațului, ca sub un clopot.

Mecanismul de închidere a compartimentului este blocat de pietre.

Osiris-Rex riscă să-și piardă comoara? Cantitatea pierdută nu este încă bine cunoscută, dar oamenii de știință păreau relativ încrezători și au spus că nu ar fi necesar să se repete operațiunea de colectare a mostrelor.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24373444-video-urgenta-nasa-sonda-osiris-rex-isi-pierde-rocile-spatiu-dupa-colectarea-lor-asteroidul-bennu.htm

10.16.2020

CĂTĂLINA CURCEANU - Un fizician român la vârful cercetării în Italia

 


Cătălina Curceanu este prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare (Laboratori Nazionali di Frascati, Institul Național de Fizică nucleară Italia), decorată de președintele Iohannis cu Ordinul şi medalia „Meritul Cultural”, a colaborat cu Roger Penrose, câștigătorul premiul Nobel pentru Fizica alături de Reinhard Genzel și Andrea Ghez, trei pionieri în studiile privind găurile negre.

S-a născut la Brașov, s-a mutat apoi la Sfântul Gheorghe, a urmat Liceul de mate-fizică de la Măgurele, a făcut Facultatea de Fizică de la Măgurele, iar după Revoluție a ajuns în Italia, la Frascati, cu o bursă de studii și nu a mai plecat. Acum, are grupul ei de cercetare de 20 de persoane la Frascati unde lucrează în domeniul fizicii experimentale, atât fizică nucleară cât și fizică cuantică.

Fizicianul ne vorbește despre prietenia cu omul Penrose, despre studiul găurilor negre, cum este văzută cercetarea românească din Occident, despre ELI-NP. Fiind o pasionată de SF, literatură și filme, i-am lansat o provocare și am discutat despre temele mari din cele mai celebre producții SF.



Roger Penrose (premiul Nobel) si Catalina Curceanu



Cătălina CurceanuCum a ajuns un fizician român la vârful cercetării în Italia. Despre colaborarea și prietenia cu Roger Penrose, câstigătorul premiului Nobel.

Rep: De ce a ales Cătălina Curceanu mecanica cuantică? Glumind, cred ca vă vine foarte greu să dați explicații atunci cand sunteți la o petrecere între prieteni.

Cătălina Curceanu: Este adevărat că este greu de vorbit despre fizică cuantică, mai ales cu cei care cred că știu deja fizica cuantică și încep cu creierul cuantic, conștiința, cu tot felul de bazaconii, care mai de care mai incredibile. Este greu de explicat că fizica cuantică nu este neapărat în lumea abstractă ci o teorie concretă, cu rezultate concrete care mai este încă studiată. Chiar m-ați prins la Gran Sasso unde avem un experiment la laboratorul subteran și studiem mecanica cuantică, această minunată teorie din lumea particulelor, atomică, are legi cu totul și cu totul deosebite pe care nu le vedem în lumea noastră macroscopică. Printre aceste comportamente sunt unele care încă stârnesc dezbatere și chiar certuri în lumea științifică. Cei care ne urmăresc acum cu siguranță că au auzit de Pisica lui Schrodinger, care este doar una din problemele mecanicii cuantice și asupra căreia încercăm să lucrăm chiar aici la Gran Sasso.

Rep: Ce interpretare a mecanicii cuantice preferați?

Cătălina Curceanu: Nu pot să spun că prefer, dar fiind un fizician experimentator, lucrez în cadrul acelei mecanice cuantice care are prevederi din punct de vedere experimental diferite față de mecanica cuantică standard. Evident, dacă modifici mecanica cuantică te aștepți ca să măsori ceva în plus. Este exact ceea ce facem noi la Gran Sasso. Nu este o interpretare, ci este o nouă teorie care ar arăta drumul spre o teorie fundamentală care ar aștepta să fie descoperită.

Rep: Nu doar că ați colaborat cu roger Penrose, o personalitate fascinantă, dar sunteți și buni prieteni. Cum este omul Penrose?


Teoria Universului care renaște continuu: ”Penrose este o persoană cu adevărat incredibilă, minunată. O minte extrem de limpede și de o curiozitate incredibilă de care îți dai seama când îi vezi ochii. Ochii lui sunt fără vârstă, ar putea avea 20 de ani sau 1 milion de ani. La ora actuală, lucrează la noi teorii. El are o teorie că Universul s-ar naște și ar muri continuu, în care nu există un Big Bang ci Universul se reproduce în perioade de timp extrem de îndelungate. Mai mult, propune metode de verificare experimentală pentru aceasta teorie...”

Articolul care a intrat în istorie: ”A lucrat în toate domeniile Fizicii fundamentale. Premiul Nobel l-a obținut nu atât pentru mecanica cuantică, cea în cadrul căreia am avut ocazia să colaborăm și să ne confruntăm ideile, ci l-a avut pentru cealaltă parte a studiilor pe care le face legate de relativitate generală și pentru faptul că în 1965 a scris acest articol care a rămas în istoria Fizicii în care demonstrează fără urmă de dubiu că prezența și existența găurilor negre este direct legată de teoria relativității generale a lui Einstein, lucru care înainte nu era confirmat. El demonstrează că, generalizat, găurile negre există în anumite condiții, iar, în plus, în interiorul găurilor negre există acea singularitate gravitațională unde legile fizicii actuale, ca timp și spațiu, nu mai sunt valabile”.





Cătălina Curceanu, despre găurile negre: noi descoperiri si noi posibilități

Rep: de ce ne fascinează găurile negre atât de mult? Ce așteptăm de la ele?

Cătălina Curceanu: Primii care sunt fascinați de găurile negre suntem chiar noi, cercetătorii. Suntem fascinați fiindcă știm sigur că tot ceea ce cunoaștem noi despre Univers nu mai este valabil. Nu știm care este fizica ce ar putea fi valabilă în interiorul găurilor negre, dar bănuim că ar avea legătură cu o nouă teorie a spațiului, timpului și a materii și încercăm de zor să găsim această teorie. Dacă publicul este fascinat de această teorie, aș îndrăzni să spun indirect, că este datorită faptului că aceste concepte au fost în cărți, în filme, în care acest mister al găurilor negre a fost transmis ulterior publicului, lăsând o deschidere care are de-a face cu science-fiction, mai degrabă decât cu fizică. Să știți că cele două sunt foarte legate una cu alta, iar găurile negre sunt, aș îndrăzni să spun, acel domeniu în care legătură este extrem de puternică, poate cea mai puternică în absolut.

Rep: Ce sunt Găurile negre supermasive și de ce continuă să rămână o enigmă a astrofizicii?

Cătălina Curceanu: Sunt enigme din cel puțin două puncte de vedere. Unul, faptul că noi avem aceste găuri negre masive, precum cea pentru care a fost dat premiul Nobel, cea din interiorul galaxiei noastre care are o masă de 4 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, însă știm cu siguranță că în Univers există găuri negre, cu masă de miliarde, sau chiar zeci de miliarde de ori față de cea a Soarelui. Ei bine, unul dintre mistere este cum s-au format aceste găuri negre, încă nu avem o explicație coerentă și consistentă despre cum au luat naștere.

Al doilea este efectiv legat de faptul că, dacă am avea posibilitatea să călătorim în interior lor, densitatea lor este cea medie a aerului, deci nu am fi striviți. Însă, o dată intrați, nu știm ce se întâmplă în interiorul lor. Și atunci putem să ne imaginăm că am călători în timp, în alte universuri, ceea ce din punct de vedere al fizicii actuale rămâne permis.

Al treilea mister, aparține fizicii pe care o cunoaștem, radiația lui Hawking. Găurile negre mici ar trebui să nu trăiască pentru totdeauna. Deci găurile negre nu au o viață infinită, ci se evaporă. Nu a fost nici o gaură neagră găsită, tocmai pentru că ar trebui să fie una microscopică, să se evapore în fața noastră.
  • Ce este singularitatea gravitațională (Penrose și Hawking), teoria Universului ca hologramă, este posibil ca o gaură neagră să aibă un mecanism intrinsec de păstrare a informației? Ce și-ar dori fizicianul să descopere sau să dovedească. Despre misterul quarcilor, doar în materialul video

Cătălina Curceanu, despre Educația și Cercetarea din România și cum sunt percepute din Occident


Rep: Ce măsuri urgente creți că sunt necesare pentru reformă în cercetarea românească?

Cătălina Curceanu: În primul rând eu aș porni de la sistemul de Educație pentru că cei care ajung să facă cercetare sunt produsul sistemului de Învățământ. Din acest punct de vedere, văd că lucrurile s-au înrăutățit pentru că importanța studiului științei a scăzut. Și aș pleca de la salariile profesorilor, încurajarea lor ca să vină în sistemul de Învățământ. Aceste măsuri merg mână în mână cu respectul. Azi, e mai important să ai o mașină, un telefon de ultimă generație, iar profesorul este cel care nu a ajuns de multe ori să aibă aceste lucruri. Este un sistem de valori greșit. Aș zice că sistemul ar trebui mai degrabă regândit decât modificat...
Rep: Laserul de la Măgurele - ELI-NP este o mândrie națională. Avem puls produs de 10 PW și spunem: uau!! suntem cei mai tari din lume!. Cum se vede ELI-NP din Occident?

Cătălina Curceanu: Știu că cercetarea de la București are probleme, în special cele legate de ELI-NP. Sper ca lucrurile să se îndrepte. Această oportunitate pe care România o avea- și sper că o mai are- nu trebuie pierdută. Nu trebuie însă să pariem totul pe acel subiect ci trebuie avute în vedere mai multe lucruri, mai multe idei care trebuie să meargă în paralel... Să nu uităm că acel NP (Fizică Nucleară) făcea diferența față de celelalte două din Ungaria și Cehia. Laserul era doar unu dintre componente. Faptul că la ora actuală acel sistem nu este complet înseamnă că nu avem ELI-NP... A avea un laser nu înseamnă avea posibilitatea de a face aceeași fizică pe care ar fi trebuit să o ofere complexul ELI-NP. Faptul că a fost decuplat de la o eventuală finanțare europeană îmi face să plângă inima deoarece ar fi avut o posibilitate de a face experimente de fizică nucleară cu fotoni, energii mari și a stârnit un interes chiar și în Italia. Am avut colegi italieni care vroiau să vină de la Roma la Măgurele și să facă un experiment cu acest fascicol.

Rep: Care este modelul italian de finanțare a cercetării, directă în genul CNRS-ului francez sau mai degrabă prin competiții de proiecte?

Cătălina Curceanu: Este un model dual. Institutul meu este unul național și are filiale în toate orașele mari din Italia, inclusiv patru mari laboratoare naționale și are o finanțare unică. Finanțarea este distribuită pe baza experimentelor și cererilor de finanțare a diferitelor grupuri. Banii nu îți sunt dați doar că-i ceri, tu îi ceri și apoi ai un grup de analiză care te bagă într-un vârtej de întrebări, iar banii vin alocați de la Institut care îi primește de la guvernul italian. Există și posibilitatea de a aplica la proiecte regionale sau europene. Eu am avut de exemplu proiecte finanțate din America, de fundații americane, dar si de fundații europene.

Cătălina Curceanu, despre temele mari din filmele SF (Star Trek, Interstellar): călătoria în timp, teleportare, motorul warp, găuri negre, soare muribund...


Rep: Călătoria în timp, cea mai utilizată temă în filmele de SF. Călătoria în timp este posibilă pe baza legilor fizicii, conform noilor calcule ale cercetătorilor de la Universitatea din Queensland. Dar călătorii în timp nu ar putea modifica trecutul într-un mod măsurabil. „Viitorul va rămâne același”, spun aceștia

Cătălina Curceanu: 
Este într-adevăr unul dintre subiectele cele mai fascinante care se pot imagina, nu atât călătoria în viitor, care este posibilă și la ora actuală, cel puțin din punct de vedere teoretic. Din punct de vedere tehnic, îți trebuie o rachetă care călătorește prin univers cu accelerație sau câmpuri gravitaționale extreme, precum exact în filmul „Interstellar”, deci acest lucru îl știm, este posibil, este verificat teoretic. Călătoria spre viitor, cu viteze diferite, este posibilă, călătoria în trecut rămâne însă, un mister. Din când în când, apar aceste articole, despre care chiar pomeneați acum, care demonstrează, într-un mod sau altul, făcând anumite ipoteze, cum că inclusiv teoria în trecut ar fi posibilă, și încearcă să salveze, să spunem, actualul prezent, faptul că am modifica lucrurile, astfel încât să nu mai avem acest prezent, cum de fapt se întâmplă în „Back to the Future”, făcând anumite invenții teoretice, care sunt compatibile cu fizica actuală, ceea ce nu neapărat înseamnă că teoria respectivă este valabilă.

Rep: Star Trek și motorul warp. Poate exista viteză mai mare decât viteaza luminii?

Cătălina Curceanu: 
Din punct de vedere al fizicii actuale este un postulat al teoriei relativității, pe care se bazează practic întreagă noastră teorie actuală. Faptul că noi am putea folosi anumite subterfugii, precum aceste motoare warp, deci scurtături spațio-temporale generate de motoare care, eventual, ar reuși să modifice geometria spațiului și a timpului, astfel încât să călătorim cu viteze aparent mai mari ca cea a luminii, rămâne o posibilitate, nu contrazice nimic din fizica actuală, înseamnă doar că avem un motor care generează o curbă a spațiului și a timpului atât de mare, încât să genereze aceste scurtături, care fac să pară că noi călătorim cu viteze mai mari decât cea a luminii.

Rep: Star Trek și teleportarea. Aici am trecut puțin pe tărâmul realizărilor chiar...

Cătălina Curceanu: Da, teleportarea a fost realizată, chiar unul dintre primele laboratoare care au reușit teleportarea se găsește la Roma, la Universitatea La Sapienza. Ce înseamnă teleportarea? Nu este aceea pe care o vedem în “Star Trek” - eu mă dematerializez aici, și apar pe o planetă în galaxia Andromeda. La ora actuală, înseamnă că eu reușesc să reconstruiesc, într-un alt laborator, un obiect identic cu cel de plecare. Deci aceasta ar fi teleportarea, la ora actuală. Nu a fost teleportata o pisica sau un om, ci un sistem de câțiva fotoni, deci vorbim de un număr extrem de mic de particule, în sistemul de plecare.

Rep: Interstellar-Se poate comunica dintr-o gaură neagră?

Cătălina Curceanu: 
La ora actuală, comunicarea dintr-o gaură neagră este imposibilă. Odată intrat în gaură neagră, nimic nu mai poate ieși, nici măcar lumina, precum o piatră dacă o arunc în sus îmi va cădea în cap. La fel, lumina, semnalul electromagnetic, în gravitația extrem de intensă a găurii negre, ar cădea înapoi în gaură neagră. Deci, a comunica din interiorul găurii negre, în fizică actuală, nu este posibil. Ceea ce nu înseamnă că, așa cum s-a întâmplat în filmul “Interstellar”, eventuala teorie pe care încă nu o cunoaștem, nu ar permite eventuale subterfugii. Ar fi eventual comunicări nestandard. Nu e ca și cum trimit un sms din gaura neagră, ci, eventual, comunicări prin dimensiuni în plus, un univers care are mai multe dimensiuni, și eu folosesc aceste extra dimensiuni pentru a trimite mesaje în exteriorul găurii negre, cum se întâmplă în film.

Rep: Sunshine -Soarele nostru moare, iar o echipa se îndreaptă spre astru ca să-l repornească cu o bomba nucleară uriașă. E o tema pe care o tot regăsim. Cât de departe de realitate e ideea?

Cătălina Curceanu: 
Depinde cât de puternică este această bombă nucleară. Teoretic, pare cu adevărat imposibil, pentru că noi, de pe o planetă infimă, avem o energie infimă față de cea a Soarelui. Pare un lucru cu totul și cu totul nerealist. Depinde care ar fi sursa de energie pe care am putea să o folosim, însă aș îndrăzni să spun că, la ora actuală, pare mai mult un fiction, decât un science-fiction. Există imposibilitatea practică de a menține Soarele în funcțiune, care este un sistem enorm, și mult mai mare decât ne putem noi imagina.

Rep: Star Trek, Războiul Stelelor, dar și Donald Trump cu flota lui stelară :) Raza tractoare sau super laserul care doboară nave din înaltul cerului.

Cătălina Curceanu: 
Da, așa ceva ar fi posibil. Lasere de mare putere, eventual nu un singur laser, ci mai multe care ar trimite fascicolul convergent spre un singur punct, nu este un science fiction, ci o realitate. Dacă cineva are intenția să realizeze un astfel de sistem, rămâne la nivelul politicii. Din punct de vedere teoretic, și aș îndrăzni să zic chiar și practic, dacă ai o baterie de lasere de mare putere, care-și trimit fascicolul concentrat, spre un anumit obiectiv, este posibil acest lucru. (n.r. vezi mai multe răspunsuri în materialul video)

Sir Roger Penrose (n. 8 august 1931 Colchester, Regatul Unit) este un matematician și fizician englez, profesor emerit de matematică la Universitatea Oxford. A fost distins cu Ordinul de Merit al Regatului Unit și este membru al Societății Regale. Este renumit pentru contribuțiile sale în domeniul fizicii matematice, relativității generale și cosmologiei. Pe lângă acestea, își dedică timpul și matematicii recreative și filozofiei. Este fiul omului de știință Lionel S. Penrose și al lui Margaret Leathes, frate al matematicianului Oliver Penrose și al șahistului Jonathan Penrose.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-stiinte_fundamentale-24340208-interviu-fizicianul-roman-care-lucrat-castigatorul-premiului-nobel-catalina-curceanu-roger-penrose-are-teorie-universul-naste-muri-continuu-spune-despre-laserul-magurele.htm

10.10.2020

Misiune spectaculoasă

 


Nava OSIRIS-REx a NASA va coborî pe asteroidul Bennu pe 20 octombrie pentru a lua probe. Eșantionul va avea cel puțin 60 de grame și va fi adus pe Pământ pentru a fi analizat de cercetători.

Bennu este un asteroid singuratic despre care unii cercetători cred că a apărut în urmă cu 4,5 miliarde de ani din cauza unei ciocniri între Pământ şi Marte. Bennu a fost observat pe 3 decembrie 2019 când nava Osiris-Rex a ajuns pe orbita lui. A fost o călătorie de 27 de luni pentru nava NASA, iar peste 11 zile va încerca să aterizeze pe Bennu.

În ultimele luni, Osiris a făcut măsurători şi fotografii la rezoluţie înaltă cu asteroidul pentru a se răspunde la întrebările cele mai importante: de unde a apărut, din ce este făcut și dacă se va ciocni de Pământ.

NASA speră să obţină 60 de grame de sol de pe Bennu. Dacă misiunea va avea succes, Osiris se va întoarce pe Pământ în 2023 iar cercetătorii vor putea examina materialul de pe asteroid.

sursa:https://www.cotidianul.ro/misiune-spectaculoasa/


10.07.2020

Distanța Marte - Pământ este cea mai mică din ultimii 17 ani. Planeta Roșie se vede foarte bine pe cerul nopții chiar și cu ochiul liber

 


Marte nu a mai fost atât de aproape de Terra din 2003, iar acest lucru se va repeta abia peste 17 ani. Evident că nu vorbim de o distanță mică, 62 milioane km, dar planeta s-a putut vedea foarte bine pe cerul nopții în ultimele zile, fiind vizibilă foarte aproape de Lună. Distanța medie dintre cele două planete este 225 milioane km, dar maximul depășește 400 de milioane km din cauza orbitelor eliptice.


O dată la 26 de luni Marte se află foarte aproape de Terra și în funcție de acest eveniment sunt lansate și misiunile de cercetare către Planeta Roșie. Anul pe Marte durează doi ani pământești, iar ziua este de 24 de ore. Marte este mult mai mică decât Terra ( o zecime din masa terestră), iar temperatura medie este - 65 de grade, față de +15 grade pe Terra.

Dacă cele două planete ar avea orbite perfect circulare distanța minimă dintre ele ar fi mereu aceeași, însă cum orbitele sunt eliptice, distanța variază enorm. Și atracția gravitațională schimbă un pic forma orbitei: spre exemplu Jupiter influențează orbita marțiană.

Cea mai mică distanță dintre Marte și Terra, 54,6 milioane km, a fost atinsă în 2003, iar distanța atunci a fost cea mai mică din ultimii 60.000 de ani, urmând ca cele două planete din Sistemul Solar să fie la fel de apropiate abia în anul 2287.

Când Marte este atât de aproape, devine extrem de luminoasă pe cerul nopții, fiind al doilea cel mai luminos corp ceresc după Lună, în această perioadă. Marte este atât de luminoasă doar o dată la 15-17 ani. Pentru a fi reperată ușor sunt de ajutor aplicații precum Sky Map.

Cei de la NASA ne avertizează să nu ne lăsăm păcăliți de legenda urbană care spune că Marte va apărea pe cer la fel de mare ca Luna. Dacă acest lucru ar fi adevărat, atracția gravitațională foarte puternică ar crea mari probleme pe Terra.

Punctul de apropiere maximă în această toamnă a fost pe 6 octombrie la ora 17.00, iar următorul va fi pe 8 decembrie 2022.

surse:NASAhttps://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24336047-distanta-marte-pamant-este-cea-mai-mica-din-ultimii-17-ani-planeta-rosie-vede-foarte-bine-cerul-noptii-chiar-ochiul-liber.htm

10.05.2020

Toți pinguinii din lume provin de pe al optulea continent pierdut al Pământului

 


Cercetătorii au descoperit fosile despre care afirmă că demonstrează cu certitudine că aproape fiecare pinguin de pe Pământ își are originile în Noua Zeelandă de astăzi, partea cea mai înaltă a unui continent scufundat cunoscut drept Zealandia, relatează Popular Mechanics.

Zealandia s-a scufundat în urmă cu 60 de milioane de ani, puțin mai târziu decât evenimentul de extincție care a dus la dispariția dinozaurilor. Pinguinii au apărut în urmă cu 62 de milioane de ani și s-au deplasat înspre zone mai înalte, supraviețuind dispariției Zealandiei.

Cercetătorii au descoperit fosile vechi de 3 milioane de ani care aparțin unei specii anterior necunoscute de pinguini. În timp ce pinguinii de astăzi au ciocuri și maxilare mai late, noua specie de pinguini cu creastă descoperită de oamenii de știință indică înspre o dietă diferită.

„Apariția ciocurilor adânci atât de târziu în istoria de 60 de milioane de ani a evoluției pinguinilor sugerează că schimbările în dietă ar fi putut avea loc pe măsură ce vânturile puternice din Pliocen (n.r. perioada de acum 5,3 - 2,6 milioane de ani) au restructurat radical ecosistemele oceanelor sudice”, notează cercetătorii din Noua Zeelandă și Statele Unite în studiu.

Noile fosile au fost găsite inițial de localnici care i-au anunțat pe cercetători, aceștia începând să excaveze situl și să studieze speciile de pinguini. Deși fosilele descoperite au 3 milioane de ani, oamenii de știință afirmă că dovezile existente arată că strămoșii acestora au apărut în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani.

Chiar dacă 3 milioane de ani pare mult mai apropiat decât 60, fosilele de pinguini cu creastă încă au un cioc care indică o dietă diferită comparativ cu pinguinii de astăzi. Fosilele sunt datate foarte precis, oamenii de știință putând să le localizeze într-o fereastră relativ redusă de timp pe baza rocilor în care au fost descoperite.

„Studiile anterioare au datat prezența pinguinilor cu creastă în Noua Zeelandă în urmă cu aproximativ 7.000 de ani. Noua linie cronologică sugerează că regiunea este cel mai probabil loc de origine al pinguinilor”.

Descoperirea nu este neapărat o surpriză dar înregistrările fosile au adesea goluri care fac ca uneori teoriile solide să nu poată fi demonstrate prin dovezi materiale, lucru notat și de cercetători în studiul lor: „Noua Zeelandă este un punct global central pentru biodiversitatea păsărilor marine dar înregistrările fosile insuficiente ne-au împiedicat să înțelegem cum și când s-a format acest punct”.

Datorită poziției sale unice atât ca insulă izolată geografic cât și ca rămășiță a unui fost continent, Noua Zeelandă are un ecosistem special prin comparație chiar și cu Australia, ecosistemul neozeelandez fiind mai similar din acest punct de vedere cu cel din Madagascar sau Galapagos.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24331421-toti-pinguinii-lume-provin-optulea-continent-scufundat.ht

10.03.2020

Povestea primului român care a mers cu trenul acum aproape 190 de ani

 


Acum 190 de ani se deschidea în Anglia prima cale ferată în adevăratul sens al cuvântului, iar la un an de la acel moment unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai momentului mergea cu trenul și intuia cât de mult se va schimba lumea datorită acestui mijloc de transport. ”Douăzeci de vagoane legate unul de altul, în care au intrat 240 de persoane, sunt trase, toate deodată, de către o singură mașină cu abur”, scria Petrache Poenaru, la 1831. Mai jos puteți citi despre ce impresii i-a lăsat călătoria lui Poenaru și despre așteptările sale. Tot în articol puteți citi despre această cale ferată istorică.





O cale ferată legendară și descrierea unui român încântat de ce vede

Linia Manchester - Liverpool este importantă fiindcă este prima linie de cale ferată ce a legat două orașe mari, prima dedicată exclusiv locomotivelor cu abur, prima linie dublă pe toată lungimea ei, prima linie cu un mers clar al trenurilor și prima care beneficia de un sistem de semnalizare (rudimentar).

”Întreaga lume este o ramură a liniei Manchester-Liverpool”, spunea în 1980 președintele British rail, la împlinirea a 150 de ani de la deschiderea liniei. În prezent, trenurile fac 37-40 de minute între cele două orașe.

Liverpool are acum aproape 500.000 de locuitori, iar Manchester are 550.000 de locuitori.

Liverpool avea aproape 140.000 de locuitori la 1831, iar Manchester avea peste 200.000, deși în 1717 avea doar 10.000 de locuitori. Manchester a fost în secolul 19 al doilea mare oraș al Angliei, după Londra, și a crescut datorită comerțului cu bumbac. Liverpool a devenit bogat datorită docurilor și comerțului cu produse manufacturate, zahăr și sclavi.



Deschiderea căii ferate (foto scienceandindustrymuseum.org.uk)

La un an după deschiderea acestei căi ferate, un român mergea cu trenul pe cei 50 km, și nu un om simplu, ci Petrache Poenaru, cunoscut inginer, inventator, cartograf, pedagog și revoluționar. Se presupune că este primul român care a călătorit cu trenul fiindcă nu există dovezi despre un alt român care să o fi făcut înaintea lui Ținând cont că Poenaru a călătorit la un an după deschiderea liniei, mărturia sa este extrem de valoroasă.

Petrache Poenaru s-a născut în 1799 în satul vâlcean Benești, loc cunoscut pentru familia boierilor Otetelișeni din care făcea parte și mama sa. El a avut cinci frați.

Studiile secundare le-a făcut la Craiova, iar studiile superioare le-a făcut la trei universități străine (două la Viena și una la Paris).

Poenaru este celebru pentru faptul că în mai 1827, când studia la Paris, a obținut brevet de invenție pe 5 ani pentru ”condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Practic era vorba de un toc rezervor, precursorul stiloului de mai târziu.

Poenaru a fost și secretar al cancelariei lui Tudor Vladimirescu, un atuu fiind că știa limba greacă. El îi redacta documentele și ”cizela” scrisorile pe care Tudor le-a trimis în diverse părți.

Poenaru a stat un an în Anglia unde se afla la specializare în industriile minieră și metalurgică, vizitând, printre altele o fabrică de motoare și o filatură de bumbac pentru a trage învățăminte despre Revoluția Industrială.

În octombrie 1831 a călătorit cu trenul între Manchester și Liverpool

Iată cum descria experiența, citatele sunt din volumul scris de Radu Mârza - Călători români privind pe fereastra trenului, editura Polirom, 2020

”Douăzeci de vagoane legate unul de altul, în care au intrat 240 de persoane, sunt trase, toate deodată, de către o singură mașină cu abur și cu o asemenea viteză, că cel mai bun cal de curse nu le poate urmări la mare galop, iar mișcarea este atât de lină, că nu-ți dai seama că vagoanele se mișcă, pentru că calea nu face zgomot; obiectele dispar tot atât de repede cum au apărut și crezi că ele se mișcă și că vagoanele rămân nemișcate”.





Poenaru a făcut și comparație de cost cu diligența: cei 50 km sunt parcurși într-o oră de către tren, în timp ce diligența face, în cel mai bun caz, patru ore. La capitolul cost, trenul câștigă și mai clar, călătoria fiind de zece ori mai ieftină decât diligența.
Poenaru descrie și greutățile întâmpinate de constructorii acestei căi ferate:

”Calea, care este cu linie dublă, este peste tot orizontală și când vezi lucrările uluitoare care se execută pentru a o aduce la forma aceasta, te pierzi în cifre, numărând câte persoane au fost angajate și calculând sumele cheltuite. În primul rând, o mare parte a căii ferate traversează o mocirlă de mare întindere și a trebuit săpat foarte adânc pentru a găsi o bază solidă: atunci au trebuit umplute văi adânci, pentru a aduce calea la nivel, apoi au fost străpunse câteva locuri înalte și s-au construit pasaje subterane, luminate cu gaz”.

El și-a dat seama că trenurile vor schimba lumea, că vor fi esențiale în transportul mărfurilor și că este în fața unui mijloc de transport care ”oferă comerțului avantaje enorme”. El a mai prevăzut și că se va putea ajunge de la Sibiu, la Londra, în mai puțin de trei zile, iar acest lucru s-a adeverit încă dinainte de 1900.

Pe la 1935 drumul Sibiu - Londra putea fi parcurs cu trenul în cam 51-54 de ore (evident cu vaporul între Calais și Dover).

Ca fapt divers, drumul Sibiu - Londra poate fi în prezent parcurs cu trenul în 34 de ore, schimbând de patru ori: la Budapesta, la Munchen, la Frankfurt și la Bruxelles.

Căile ferate urmau să se extindă puternic: spre exemplu, în 1870 erau în Marea Britanie 21.000 km de cale ferată, iar la 1914 erau 32.000 km.


Istoria primei căi ferate adevărate

Linia a fost deschisă oficial pe 15 septembrie 1830, dar festivitățile au fost umbrite de moartea parlamentarului William Huskisson care a fost lovit de locomotiva Rocket fiindcă, se spune, a vrut să se dea jos din vagon pentru a-l saluta pe premierul britanic (Duke of Wellington) și nu a fost atent. Locomotiva i-a retezat piciorul și a fost dus de urgență cu o locomotivă către cea mai apropiată localitate, dar a pierdut prea mult sânge și a murit. Presa vremii relatează că în încercarea de a-l salva pe parlamentar, locomotiva ar fi parcurs 24 km în 25 de minute (așadar cu o viteză medie de 55 km/h), dar informația este contestată de mulți.

Linia a fost un mega-succes și a transportat 188.000 de pasageri în prima jumătate a lui 1831, dar în premieră s-au construit și primele containere standardizate de marfă, gândite să încapă în vagoanele mici. S-a introdus și un vagon de poștă, dar erau transportate și vite într-un fel de vagoane - cuști.

La clasa a 2-a vagoanele erau deschise la început, amănunt deloc plăcut pe vreme rea. Vagoanele de clasa I-a aveau trei compartimente a câte șase locuri, iar bagajele se puneau pe acoperiș. Uneori exista și un însoțitor de vagon. În 1834, unul dintre vagoanele puse în circulație s-a numit Huskisson, după numele parlamentarului mort în ziua deschiderii.

Pentru construirea acestei căi ferate - Liverpool & Manchester Railway (L&MR) - era nevoie de o hotărâre a Parlamentului și prima oară opoziția a fost puternică și votul a fost împotriva și din cauza lobby-ului extrem de puternic al companiilor de transport pe apă. Inițial, George Stephenson a fost extrem de neconvingător în fața comisiei parlamentare care l-a audiat și apoi compania l-a concediat și a angajat cei mai cunoscuți ingineri ai epocii. Aceștia au obținut aprobarea parlamentară și fiindcă au oferit acțiuni la viitoarea cale ferată celor care dețineau companiile de transport maritim.

Apoi, compania care urma să se ocupe de construcția liniei a renunțat la inginerii care au ajutat-o să obțină aprobarea parlamentară și l-au readus pe Stephenson și din cauză că acesta promitea costuri de construcție mai mici.

Acordul a fost până la urmă obținut și lucrările au început în 1827, dar problemele din teren cereau soluții inginerești noi și îndrăznețe pentru vremea aceea. Trei ani s-a lucrat, dar problemele au început în teren încă de prin 1820-1822 când ideea exista și fuseseră trimiși topografi să facă măsurători. Oamenii din sate i-au primit în multe cazuri cu dușmănie, au fost și bătăi, li s-au distrus instrumentele și măsurătorile s-au făcut și cu escortă armată.

În teren lucrurile erau complicate și calea ferată a fost, fără exagerare, o super-minune inginerească, dovadă că o bună parte din traseu este folosit și acum, chiar dacă evident că liniile au fost de mai multe ori modernizate. Pe 56 km au fost 64 de poduri, un viaduct, un tunel și traversarea unei mlaștini ce a trebuit serios consolidată.

Cea mai dificilă porțiune a fost mlaștina Chat Moss din apropiere de Manchester (26 kmp), un loc cu o faimă nefastă fiindcă se spunea că o mulțime de vite care s-au rătăcit au fost înghițite de noroaie. Alte proiecte susțineau că mlaștina trebuie ocolită, dar linia ar fi fost prea lungă și vitezele prea mici. Stephenson a trasat linia prin mlaștină (6 km), scufundând în ea o fundație plutitoare din lemn, uscături și piatră. Soluția a fost luată în derâdere de alți ingineri ai vremii, dar s-a dovedit excelentă.


O epocă ieșită din comun

Poenaru avea ce să vadă în Anglia, țară care era deja în a doua etapă a Revoluției Industriale ce debutase cu aproape un secol în urmă. Schimbările au fost fantastice: populația Marii Britanii s-a dublat de la 1750, la 1840 (de la 13 milioane la 27 de milioane de locuitori, iar speranța medie de viață a crescut de la 36 de ani, la 41 de ani în acest interval.



De ce a apărut Revoluția Industrială în Anglia și nu în alte state mai mari. Sunt multe lucruri ce au contat. ”La începutul secolului al XVIII-lea Marea Britanie era cu mult timp înaintea celorlalți - în producția confecțiilor la domiciliu, sămânță de progres; la folosirea combustibililor fosili; în privința tehnologiei acelor ramuri cruciale care aveau să devină nucleul Revoluției Industriale: textile, fier, energie și putere. La aceasta se adaugă eficiența transporturilor și agriculturii comerciale britanice”, explică David S Landes în cartea ”Avuția și sărăcia națiunilor”.

A contat și faptul că britanicii au făcut, încă înaintea Revoluției Industriale, progrese importante în dezvoltarea transporturilor terestre și maritime - de exemplu au fost construite străzi și canale care să servească industriei în general și mineritului în special.

Landes mai explică faptul că a contat mult istoria regatului ”Marea Britanie nu a fost o națiune ca oricare alta. A fost o națiune industrială și modernă de timpuriu”. Anglia a avut capacitatea de a se transforma și a se adapta la lucruri și metode noi, explică el. În plus, Anglia avea un nivel de trai mai ridicat decât Franța și alte state europene, asta și datorită coloniilor (nu de puține ori exploatate nemilos).

Petrache Poenaru, românul care a ”testat” linia Manchester - Liverpool la un an de la deschidere, a revenit în țară în 1832 și a avut o activitate intensă în multe domenii timp de patru decenii. Spre exemplu a fost cofondator al Școlii de Poduri și Șosele, a fost director al Eforiei Școalelor (un fel de minister al Învățământului) și s-a îngrijit de tipărirea unor reviste muzeale și de învățământ.

A contribuit la introducerea sistemului metric zecimal, a încurajat realizarea de măsurători meteorologice și a adus în țară și manuale despre creșterea viermilor de mătase.

A ieșit la pensie în 1859, din 1870 este ales membru al Academiei Române. A participat și la revoluția din 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor.

A murit la București, în 1875.

Stația de metrou Semănătoarea a fost redenumită în 2009 Petrache Poenaru.

sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-industrie_feroviara-24326832-povestea-primului-roman-care-mers-trenul-acum-aproape-190-ani.htm?pbox