Prima generaţie de politicieni români de după eliberare, feseniştii, nu erau comunişti. Erau un amestec de revoluţionari spontani, securişti dinainte preveniţi şi cadre ale partidului de mâna a doua şi a treia care aveau o oarecare competenţă pentru că se ocupaseră direct de industrie, de agricultură, de comerţ exterior. Ele au format mai multe partide, dintre care după anul 2000 mai erau în circulaţie PSD şi PDL.
Acestea aveau în comun nu trecutul fesenist şi comunist, cât monopolismul celor care s-au trezit la invenţia politicii şi împărţirea patrimoniului comunist în poziţii privilegiate. Au construit un sistem politic închis, menit să nu permită noi intrări şi s-au mutat de la unii la alţii, mai ales în oraşe mici şi mjlocii, de ajunseseră la un moment dat indistincte. Unirea PDL cu PNL, un partid slab, cu o ideologie inspirată de la liberalii germani, adică să adune doar voturile care lipsesc pentru formarea unei majorităţi, fără alte mari aspiraţii, nu a schimbat mare lucru. Ce a schimbat mare lucru a fost folosirea, întâi de către Băsescu şi apoi de către Iohannis a serviciilor secrete în politică. Aceasta a crescut pe măsură ce politica a devenit mai concurenţială şi mijloacele tradiţionale, ca televiziunea, nu au mai putut asigura cîştigul. La ora asta fiecare partid are nevoie pe lîngă o televiziune de măcar un grup din zona de siguranţă, exersat în bani negri şi şantaje, şi cine nu are acces la cele ale statului trebuie să recurgă la antreprenori.
S-a creat o piaţă. Şi cum provenienţa acestora e tot din servicii, între politică şi zona de siguranţă militară a apărut o mlaştină care s-a tot întins. Partidele veritabil populiste, ca PPDD sau USR, au reuşit să spargă din monopol, ajutate de presă şi societatea civilă, dar au fost imediat aduse sub control şi vărsate tot în mlaştină. Finalul USR e garantat tot acolo, nu prin unirea cu PLUS neapărat, ci prin finalul dinainte specificat, guvernarea cu PNL. PNL liberalizează Teleormanul cumpărînd unul cîte unul pe primarii lui Dragnea – de asta a avut nevoie să fie la guvernare şi a luptat pentru fondul de dezvoltare, ca să facă ei ce făcea Dragnea înainte, mai puţin ipocrit şi fără discursuri despre statul de drept, adică să-i organizeze pe toţi antreprenorii politici locali într-o reţea naţională de dirijare preferenţială a resurselor publice.
Publicul care e împotriva acestui fel încetăţenit de a face politică să ştie deja la ora asta că votînd USR votezi de fapt pentru viitoarea guvernare PNL, deci cotizezi nu la schimbare, ci la absenţa ei. Degeaba sunt în USR şi PLUS şi oameni care sincer gîndesc altfel – nu e vreunul care să vină cu o idee alternativă, cu un alt scenariu, unul autonom faţă de stăpînii mlaştinilor. Îşi încearcă norocul pe cont propriu, la locale, şi exact cei care ar avea potenţial de dizidenţi vor fi îngropaţi de atacuri şi coalizarea celorlalţi contra lor. Cele două partide unite nu au un lider destul de puternic şi cu priză la mase care să le ducă pe un drum propriu. Monopolul a mai rămas în parte – continuă să fie greu pentru independenţi, toate partidele au închis posibilitatea, ca în Franţa, ca societatea civilă să prezinte liste (grupuri de independenţi) la locale, contestările la tribunal sunt ridicol de numeroase, de parcă alegerile există ca să împiedici competiţia să se prezinte la joc, nu să o baţi pe teren, şi tot aşa. Dar ce a omorît complet politica a fost mlaştina, adică zona informală din spate, nu monopolul formal. Dacă Orban îi ia lui Dragnea primarii şi banii, dacă Orban devine Dragnea, cu ajutorul lui Iohannis, că el nu e decât un instrument, înţelegem mai bine miza enormei mobilizări din ultimii ani. Dragnea era un baron autonom. Nu mai există aşa ceva. Toată lumea trebuie să facă parte din sindicatul politică-servicii.
Ai zice că e destul de rău pînă aici, dar ceea ce este mai rău urmează. În toată această perioadă au început să fie tot mai evidente manifestări de tipul dreptei din Ungaria şi Polonia, combinate însă cu o folosire a serviciilor secrete care acolo nu există. Ziarele străine au publicat vara asta materiale produse de surse media apropiate de servciiile noastre care atribuiau PSD şi lui Dragnea (de mai mult de un an la închisoare!) proasta evoluţie a epidemiei, băgăndu-i evident şi pe ruşi (acelaşi material original asumat de un autor oarecare a apărut peste tot pe unde această firmă de PR cumpără spaţiu, în mai multe ziare europene).
Opoziţia din România e astfel treptat prezentată ca fiind necesarmente vîndută ruşilor, cînd nu lui Soros. Opinia publică e pregătită nu doar intern, ci şi extern, ca să lichidăm pe aceşti trădători nu doar de ţară, ci şi de Europa. Deja s-au putut numi procurori generali politici fără să mai fie nicio discuţie, cu aerul că se redresează relele PSD. Pe urmele ungurilor şi polonezilor urmează lichidarea instituţiilor independente, CCR, BNR, CSM, instituţii imperfecte, desigur, dar plurale şi imprevizibile, cum e într-o democraţie, unde controlul sindicatului e mai slab sau deloc. Cînd îl aud pe Klaus Iohannis folosindu-şi platforma prezidenţială, menită de Constituţie ca o instituţie a medierii, atacînd repetat un partid politic, îmi spun că deja s-a trecut pragul, a început o veritabilă destrămare a democraţiei româneşti, atîta cîtă mai e, la calitatea la care a ajuns, adică foarte proastă. De ce se ţin alegeri nu e clar, pentru că ai un preşedinte şef al forţelor armate şi de securitate care spune la toate orele că nu va permite PSD să guverneze, cum de fapt nu i-a permis din 2016.
Alegerile au sens doar cînd există libertatea alegerii şi e garantat că acela care cîştigă chiar poate guverna. Or, e invers, partidul care contestă clasa politică, USR-PLUS, ştim deja că există doar ca să strîngă voturile alienate de clasa politică şi să le aducă înapoi la matcă, iar partidul cu baza de masă cea mai largă e exclus dinainte şi să zică mersi dacă nu va fi desfiinţat, mai ales dacă zguduie barca cu moţiunea lor de cenzură. E destul de rău că politica produce ”elite” de nivelul Stănescu sau Flutur şi că alternativele la aceştia sunt copiii şi nepoţii sindicatului ca Tianu Burduja sau Vlad Voiculescu. Dar asta nu e aşa important. Oameni de calitate mai bună sunt în toate partidele şi au mai rămas şi în birocraţia de stat. La rigoare, cu alt leadership, care ar aduce un pic de consens am putea organiza treptat mai multă meritocraţie – şi cum s-a văzut la Preşedinţia românescă a UE, ne putem descurca. Sigur, calitatea e o problemă, dar nu nerezolvabilă, iar la ora asta aş face o singură recomandare pentru alegeri, şi aceea vizează un principiu mult mai fundamental, cantitativ în esenţă.
Dragii mei, aveţi grijă să nu rămâneţi cu un singur partid care să controleze şi resursele materiale, şi pe cele ale justiţiei şi siguranţei naţionale, ca în Ungaria. Şi acolo partide de opoziţie sunt, dar nu au şanse să ajungă la guvernare. Şi acolo, pragul a fost trecut subtil, cîndva în trecut, nimeni nu ştie cînd, dar opinia publică a fost complice.
O opinie care a stabilit că e OK să închizi presa nefavorabilă, dacă e a stîngii, şi să modelezi justiţia ca să îi elimini pe cei de stînga. Mai ales că stînga românească, fiind una fără relaţii cu Occidentul, nici Europa nu o să îi apere, cum i-a apărat pe socialiştii şi liberalii din Ungaria şi Polonia. O opinie publică care a aprobat schimbări ale Constituţiei nominal menite să facă mai puţin politizate instituţii precum Curtea Constituţioală sau Supremă, dar care de fapt au eliminat curţi plurale, compuse istoric din ambele tabere, şi au pus în loc curţi monocolore, numite de autorii ”reformei”.
O opinie publică care nu înţelege că rolul Avocatului Popprului este de opoziţie: la înfiinţarea sa în Suedia a fost un drept dat opoziţiei de a controla guvernul şi de aceea a avut o importanţă istorică. Singura cale de a nu mai avea opoziţie este mai multă consultare, nu eliminarea ei. M-a surprins neplăcut vacanţa asta la ce consens s-a ajuns în democraţia noastră că opoziţia şi instituţiile ei constituţionale trebuie pur şi simplu eliminate. Nu pot crede că e cineva aşa de redus mintal încît să creadă că eliminarea opoziţiei va duce la altceva decît la legitimarea unui monopol de extracţie, ca în Bucureşti, unde am avut primari liberali şi pedelişti şi corupţie generalizată 20 de ani fără niciun PSD.
În Bucureşti, PSD a fost un fenomen recent, oraşul a fost liber de PSD, dar nu liber de tarele politicii noastre. De asta sfatul meu este acelaşi ca în 2014, cînd v-am recomandat să votaţi Iohannis la preşedinţie. Nu puneţi toate ouăle într-un coş. Votaţi ca puterea să fie echilibrată în România, să nu existe un partid care fiindcă are şi resurse materiale dosarele de şantaj ale serviciilor îşi transferă toţi primarii. E rău să ai două forţe politice, că nu se înţeleg? Nu – e mai rău în Ungaria şi Polonia, unde nu mai există decît o forţă. România nu are nevoie de monopoluri politice. Două forţe apropiate vor fi obligate să discute şi să coopereze – iar asta e o garanţie că democraţia noastră va continua. Şi nu consideraţi asta garantat.
Pe biroul meu berlinez stă din luna ianuarie capodopera lui Alfred Stepan şi Juan Linz Destrămarea regimurilor democratice, în care se radiografiază pe mai multe continente cum de la triumful statelor naţionale democratice de la finele primului război mondial se ajunsese în Europa şi America Latină douăzeci de ani mai tîrziu la dictaturi mult mai rele ca imperiile tradiţionale. Asta o să predau la primăvară, că asta se întîmplă în multe locuri azi.
Alegeri uşoare şi aveţi grijă de voi şi de democraţia noastră! Cât o avem, mai putem spera că va produce ceva mai bun decât am avut în ultimii 30 de ani.
