10.01.2020

”Anularea alegerilor și suspendarea lui Iohannis !

 


Campionul mondial și activistul Daniel Ghiță a comentat în stilul lui specific acuzațiile de fraudă de la alegerile locale, lansând câteva propuneri bombă.

"Beizadelele securiștilor împraștie ură, minciuni și nu au fost de acord să renumere voturile! De ce ?

1. Din 2009 iese Președinte, la comandă, PD-L Băsescu, fraudând alegerile! 2009-2014

2. Din 2014-2020 două mandate Klaus Werner Iohannis!”, scrie Ghiță pe contul său de socializare, făcând o istorie a fraudării.

Apoi, el amintește de cazul Caracal când Iohannis nu voia să-l demită pe șeful STS, pentru ca să dea apoi un alt exemplu: ”3. Pahonțu, SPP, e născut in Câmpulung Muscel: miraculos câștigă alegerile Lasconi de la USR! Pe bune ??”.

Ghiță acuză președinții României de trădare

Dar campionul mondial merge și mai departe îi îi acuză pe toți președinții de după 2004 (adică cei doi care au fost de atunci) că ar fi fost ”trădători de țară”.

Ghiță nu o iartă nici pe Kovesi despre care spune că ”a executat toată clasa politică și toți oamenii de afaceri români, ca să vină în România multinaționalele străine. Magazinele românești au dispărut! Deci, începuse “ Statul România Colonia” ”, mai adaugă el.

Ghiță dă dovadă de memorie bună și atrage atenția că nu PSD a condus România 30 de ani, cum spune Iohannis: ”Informați-vă care au fost Guvernele și Președinții din 1990-2020!”, spune el.

Nici situația de la Timișoara nu i se pare clară lui Daniel Ghiță, nici cea de la Brașov sau Iași.


”De ce s-a riscat viața copiilor noștri să facem alegeri pe stare de pandemie, știind că alegerile se vor frauda? De ce s-au cheltuit 200 milioane Euro pe alegeri, 400 milioane Euro au cumpărat primarii PSD sa treacă la PNL! Calculați câți bani furați, aruncați pe geam afară, dar nu sunt bani de alocații și pensii”, își continuă el tirada împotriva puterii.

Ghiță mai arată că STS , BES și BEC au camere peste tot unde se țin voturile și se întreabă cum de nimeni nu a văzut frauda?


Iar tonul său este fără milă: ”Vor să preia puterea cu forța! Să nu vedem cât au furat și ce au furat pe starea Pandemiei! Se instalează dictatura! Votul nostru nu mai contează!”

Mai mult, Daniel Ghiță acuză PNL – USR că au încălcat, din nou, Constituția României și indică faptul că ar fi vorba de ”un atac la SIGURANȚA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI!”.

”Toți ARESTAȚI , audiați, alegerile nule, unde s-a dovedit ca s-a făcut fraudă! Este un atac la democrație și SUVERANITATEA STATULUI ROMÂN! STS trebuie scos, prin lege, afară la următoarele alegeri! Suspendați Președintele României! Dosar penal pentru Înaltă Trădare și încălcarea Constituției a României!”, lansează Daniel Ghiță cele mai dure propuneri.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201001/31880531/Daniel-Ghita-anularea-alegerilor-si-suspendarea-lui-Iohannis.html

Cum se încurcă Barna și Clotilde explicând imaginile șocante

 


Deși au fost invitați să își spună punctul de vedere în direct, Clotilde Armand și Dan Barna au preferat să posteze replici pe Facebook - dar iată cum s-au încurcat în date

Clotilde Armand este principala vizată a fi beneficiara pretinselor ilegalități care rezultă din filmarea de la Biroul Electoral al Sectorului 1. În ciuda repetatelor invitații de a intra în direct pentru a-și spune punctul de vedere, Armand a refuzat.

În schimb, a postat un text insultător pe Facebook: ”Televiziunea unui turnător securist și abonată ani de zile la banii primăriei Capitalei pe vremea când PMB era condusă de fosta lui angajată difuzează imagini false despre membrii USR PLUS care ''sustrag saci cu vorturi''”.

Fake news! – spune Armand, ”acele imagini sunt de la procesul de numărare și persoanele sunt observatori care asistau numărarea”. Inițial, Armand gafase spunând că e vorba de ”renumărare”, dar s-a corectat. Oricum, mai multe comentarii se referă la ”renumărare”, confirmând gafa candidatei.

”Apoi, orice candidat are dreptul să urmărească procesul de votare și numărare al votului pe toată perioada procesului electoral. Așa spune legea”, spune Clotilde Armand.

Aceeași atitudine a avut-o și Dan Barna: nu a vrut să intre în direct, dar a atacat pe Facebook. ”FAKE NEWS! Televiziunile de casă ale PSD difuzează compulsiv din nou știri false despre membrii USR PLUS în încercarea de a-l ajuta pe primarul învins al PSD”.

”De câteva ore rulează imagini banale cu membrii Biroului Electoral de la Sectorul 1 însoțiți de candidați, prezenți acolo ca observatori, dintre care unul este de la USR PLUS, desfășurându-și activitatea firească de finalizare a validării secțiilor și închiderea procesului electoral”, scrie Dan Barna.

Problema este că filmarea – implicit acțiunea - este făcută marți, 29 septembrie, la ora 01.33. Ori, din cele afirmate de PSD, Biroul Electoral ar fi fost închis la ora 01.00. Închis și sigilat, chiar de președintele BES 1, un magistrat!

Totuși, și din alte mărturii de la BES; vorbește de prezență la ora… 3 dimineața! Nu luni spre marți, ci marți spre miercuri.

Deci, ceva nu se explică! În plus, din cifrele comunicate publicului, BEC nu pare a fi lucrat atât de mult în acea noapte. Iată datele oficiale:

BEC a centralizat și numărat până luni, la ora 20,00, la Sectorul 1, 93,69% dintre voturi.

A doua zi, marți, 30 septembrie, la ora 9,00, se număraseră 94,93% dintre voturi.

Deci în circa 5 ore de la ora 20.00 la ora 01.00, plus cele 1-2 ore de lucru dimineața s-a numărat circa 1% din total voturi. Ceea e foarte puțin!

Sau, altfel spus, nici pomeneală să fi lucrat atât noaptea, astfel încât respectivii să fi fost în plină acțiunea la 01.33 noaptea. Cel puțin nu au lucrat la datele cunoscute de noi. Poate au lucrat la… corecturi? Ar fi singura explicație. Dar ce fel de ”corecturi”? Și cine a lucrat la ele?


Ceva nu se leagă.


Candidații se plimbau la 1 jumătate noaptea prin sala cu voturi? „Imagini banale”, cum zice Barna? ”Acele imagini sunt de la procesul de numărare”, cum zice Armand?! La ora aceea cu siguranță NU mai era nicio numărare!


Deci, așteptăm reacții mai bine gândite de la Clotilde și Barna. Deocamdată, par mai mult unele care… se cam încurcă în neadevăruri.


”Într-o țară normală dl Tudorache și dna Firea erau arestați deja. Dar niciodată nu e prea târziu”, scrie Clotilde Armand.


E posibil ca într-o țară normală de tip România acele persoane care apar în filmări să fie deja anchetate. Nu spun arestate. Așa cum s-a petrecut cu curierul care ducea procese verbale. Dar cert este că un candidat care vorbește mereu de arestări… are ceva de ascuns – prin vorbe grele și amenințări.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201001/31871525/Cum-se-ncurc-Barna-i-Clotilde-explicnd-imaginile-ocante.html

”O nouă etapă în procesul de aservire a României”

 


Alegerea unor personaje precum Clotilde Armand reprezintă o nouă etapă în procesul de aservire a României – cea a operativilor unor servicii secrete străine, este de părere un analist politic de top.

Reputatul analist Constantin Gheorghe, fost consilier politic al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, locuitor al sectorului 1, notează pe scurt după câștigarea alegerilor de personaje complet aservite străinătății.


”Locuiesc de mai bine de patru decenii în sectorul 1 - regret, dar nu-mi amintesc nimic din ceea ce a făcut Clotilde Armand pentru mine, și pentru ceilalți locuitori ai sectorului”, scrie Constantin Gheorghe, completând – ”Cum nu-mi amintesc să fi făcut ceva pentru mine, cetățean român, ca europarlamentar”.

Logic, după aceste două nedumeriri, urmează o întrebare, pe care analistul o pune mai ”colorat”, în stilul său de pe Facebook: ”Așa că, totuși, de ce mama dracului au ales-o tâmpiții care au votat-o primar la sectorul 1?”.

”Pentru că nu Ciumă Roșie? Pentru că firma la care a fost angajată a luat 50 de milioane de euro, consultanță pentru Autostrada Bechtel, fără să miște un deget?”, întreabă Constin Gheorghe.

Analistul trage o concluzie: ”începe o nouă etapă în procesul de aservire a României”. Ce înseamnă asta și ce legătură are cu Clotilde?

”Operativi ai unor servicii secrete străine, cetățeni ai respectivelor țări (în cazul nostru Franța și Germania, dar dacă săpăm mai atent, găsim și alte specimene) ocupă primăriile unor mari orașe, cu bugete semnificative, pe care au să le direcționeze către firme din respectivele țări, cu complicitatea (…) din SRI și din SIE”, scrie Constantin Gheorghe.

Fără a intra deocamdată în detalii, Constantin Gheorghe indică, ironic, începutul procesului aservirii – Băsescu, alias „Axa Washington – Londra – Berlin. Altfel spus - ”Asta e! Să trăiți bine!”.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201001/31882168/Clotilde-o-noua-etapa-in-procesul-de-aservire-a-Romaniei.html

Ministrul de Interne anunță că 23 de persoane, de la toate partidele, vor fi audiate în dosarul proceselor verbale

 


23 de persoane, reprezentând toate partidele, vor fi audiate, după ce în cazul a șapte din cele 473 de procese verbale găsite asupra unui candidat PSD la consiliul local al sectorului 1 sunt semne de întrebare în privința corectitudinii completării. Cei 23 au semnat documentele. Anunțul a fost făcut joi de ministrul de Interne, Marcel Vela.

„Primul eveniment (legat de procesele verbale-n.r.) a fost înregistrat la MAI în baza unei sesizări la 112. MAI a înaintat către Parchetul din cadrul sectorului 1 acest dosar la care lucrează doi procurori alături colegii din MAI și din cele 473 de procese verbale, 7 din ele sunt analizate și 23 de persoane care au semnat respectivele 7 procese verbale, din partea tuturor partidelor, vor fi audiate, având în vedere că pot fi analizate vizavi de corectitudinea lor completării lor”, a declarat ministrul.

Legat de scandalul în care apar mai multe persoane care ar umbla la sacii de voturi dintr-o încăpere a Biroului Electoral Sector 1, el a precizatcă în depozitul cu buletinele de vot se aflau președintele Biroului Electoral de Circumscripție al Sectorului 1, un membru în BES 1, delegat din partea PPUSL (partidul lui Dan Voiculescu), cel care depozitează un sac, președintele secției de votare 141, cel care se vede că ridică un sac, și 3 observatori candidați care supraveghează procedura

"Confirm că în urma analizelor cei prezenți în depozitul unde sunt buletinele de vot sunt președintele Biroului Electoral de Circumscripție al Sectorului 1, un membru în BES 1, delegat din partea PPU-SL, cel care depozitează un sac, președintele secției de votare 141, cel care se vede că ridică un sac, și 3 observatori candidați care supraveghează procedura", a precizat Vela. El a spus că a văzut un atac constant asupra MAI, deși, conform Legii 115/2015, ministerul este implicată în desfăşurarea alegerilor doar în măsura în care asigură paza la secţiile de votare şi pe timpul transporturilor materialelor necesare procesului electoral, iar angajaţii ministerului intervin în proximitatea secţiilor de votare pentru menţinerea ordinii . El a spus că în scandalul de la Sectorul 1 primul eveniment a fost înregistrat la MAI în baza unui apel la 112, iar MAI a înaintat acest caz Parchetului Sector 1. "MAI nu intervine în această verificare, dar sunt convins că ea va reflecta realitatea", a susținut Vela.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24323500-scandalul-sectorul-1-ministrul-interne-anunta-23-persoane-toate-partidele-vor-audiate-dosarul-proceselor-verbale-spune-vela-despre-imaginile-difuzate-a3.htm

Unde a fost găsit ascuns un român care a aruncat în aer bancomate

 


Un bărbat de 42 ani, din județul Galați, urmărit internaţional pentru că împreună cu membrii bandei sale a aruncat în aer mai multe bancomate în Belgia, a fost prins de poliţişti din Bihor, într-un lan de porumb.

Bărbatul a fost reținut la Oradea și urmează să fie predat autorităților belgiene. Împreună cu alţi români, Fănică P. e acuzat că a detonat bancomate în şase oraşe din Belgia, dar şi în Germania, Luxemburg, Anglia şi Italia. Doar în Belgia valoarea prejudiciului este de peste 700.000 euro, potrivit bihoreanul.ro.

Din bandă făceau parte cel puțin trei români, doi dintre aceștia - Robert Marius N. şi Nicuşor Cătălin S. fiind arestaţi deja în Belgia. Fănică P. fusese dat în urmărire internaţională în vara acestui an.

Cei trei sunt acuzaţi că, începând din octombrie 2019, au aruncat în aer șase bancomate în localităţile Herselt, Arlon, Stabroek, Essen și Sint-Niklaas. Metoda lor era următoarea: introduceau dispozitive explozibile în fanta bancomatului, care apoi era detonate și astfel furau banii din cutia de valori. Hoţii sunt bănuiţi de comiterea unor spargeri similare în Germania, Luxemburg, Anglia şi Italia.

Românii au fost identifiați după descoperirea unui set de amprente pe firul de legătură dintre explozibil şi detonator.

Săptămâna aceasta, Fănică P. a fost identificat în Oradea, iar după o urmărire ca-n filme pe străzile orașului, mașina în care se afla a ieșit din localitate. A fost blocată ulterior în localitatea Tulca, însă anchetatorii au stabilit că bărbatul urmărit a coborât din mașină mai devreme, fiind găsit ascuns într-un lan de porumb.

Marţi, bărbatul a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autoritățile belgiene, propunere care a fost admisă, fiind dispusă, însă, doar pentru 15 zile.

sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/unde-a-fost-gasit-ascuns-un-roman-care-a-aruncat-in-aer-bancomate-in-europa-si-a-furat-700-000-de-euro-1377197

PSD, nou anunţ în scandalul voturilor de la Bucureşti

 


Sorin Grindeanu a făcut noi declaraţii despre situaţia de la Bucureşti. 

PSD a depus plângere la Parchetul General cu privire la situația de la Sectorul 1 al Capitalei. Există „suspiciuni foarte, foarte mari” cu privire la procesul electoral din Capitală, spune acesta.

„Am depus o plângere și există o anchetă în desfășurare la Parchetul General. Mă refer la Sectorul 1. Spre deosebire de, cred că sunt blând când spun, istericii de la USR, eu cred că ancheta trebuie să se desfășoare fără niciun fel de presiune politică. Există la fiecare român o suspiciune evidentă cu privire la imaginile de aseară. Am sesizat Parchetul pentru că noi credem că trebuie făcută lumină rapid”, spune Sorin Grindeanu.

 
El a reamintit că Dan Tudorache a făcut o solicitare de anulare la BEC
 
"Aceste semne de întrebare pe care le avem faţă de procesul electoral de la Bucureşti trebuie înlăturate indiferent de cine câştigă alegerile. E un demers necesar pentru sănătatea democraţiei din România. Aşa că ceea ce vă spuneam ieri, faptul că nu înţeleg un singur lucru: de ce se opun unii, aşa apăruţi din spuma mării, cei de la USR, la demersul de renumărare a voturilor? Voturi care, până la urmă, ar fi clarificat întreaga situaţie. Un demers absolut normal pentru procesul electoral din Bucureşti şi pentru democraţia noastră.

Doamna Firea va transmite decizia în cel mai scurt timp, urmare a consultărilor pe care le va mai avea împreună cu avocaţii dânsei. Am avut discuţii în jurul prânzului, împreună cu avocaţii, dar când pregăteşti o anumită acţiune trebuie să ai toate datele. Noi am avut o discuţie la nivel politic, urmând ca echipa formată din doamna Firea şi din avocaţi să ia o decizie legată de pasul următor", a declarat Sorin Grindeanu.


sursa:https://www.dcnews.ro/psd-nou-anunt-in-scandalul-voturilor-de-la-bucuresti_774909.html

Au fost și salariați fericiți în pandemie !

 


Salariații din retail, din sectorul bancar precum și bugetarii care sunt implicați în lupta cu COVID-19 au beneficiat de cele mai mari creșteri ale salariilor în prima jumătate a anului 2020. Conform studiului salarial PayWell 2020 realizat de PwC România, cea mai mare creștere medie a salariilor în 2020, de 9,87%, a fost înregistrată de retail, urmată de sectorul bancar cu 7,39%.

Studiul arată că salariile brute în rândul companiilor private au crescut în medie cu 6,79% în primul semestru al acestui an. O majorare sub media sectoarelor incluse în sondaj a fost raportată de sectorul farmaceutic, de 4,17%. Pe categorii de angajați, continuă creșterea salariilor în rândul lucrătorilor necalificați sau puțin calificați (muncitori, operatori), în medie cu 7,32%, dar cu o tendință de scădere față de anul trecut când nivelul de creștere a depășit 10%. În 2020, pozițiile de management operațional au avut o creștere de 7%, iar cele de top management de 6,72%. Cele mai mici majorări pe categorii de angajați, de 6,6%, au vizat personalul administrativ, tehnicienii și angajații cu puțină experiență. Respondenții estimează că procentul de majorare se va menține până la finalul anului. Majorarea salarială raportată pentru 2020 este în linie cu nivelul estimat pentru acest an de către companiile respondente în ediția din 2019 a studiului Paywell.

Pentru 2021, companiile private anticipează o creștere medie a salariilor brute de 4,68%. ”Creșterile salariale din prima jumătate a acestui an au avut loc pe fondul performanțelor bune înregistrate în 2019. Tendința pare că va continua, dar nu în același ritm pentru că majoritatea companiilor pregătesc bugete mai conservatoare pentru 2021, având în vedere incertitudinea generată în economia globală de criza pandemică. Organizațiile trebuie să e mențină sustenabile pe termen lung, în actualele condiții economice, fapt care duces inevitabil la reduceri de costuri. Ajustările diferă în funcție de industrie, de poziția în piață și de reziliența fiecărei companii însă este tot mai probabil că situația economică va fi una dificilă anul viitor”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

În ceea ce privește beneficiile, continuă să se afle în top tichetele de masă, zilele suplimentare de concediu, abonamentele medicale, cafeaua și răcoritoarele gratuite, precum și bonusurile acordate cu diferite ocazii. Pentru reducerea de costuri de la declanșarea pandemiei COVID-19, 49% dintre companiile intervievate au implementat munca de acasă, 29% lucrul în schimburi, 5% reducerea timpului de lucru și 5% șomaj tehnic.

În sectorul bugetar, în primele șase luni ale anului, cheltuielile de personal au însumat 63,2 miliarde de lei, în creștere cu 5,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, reflectându-se majorările salariale, îndemnizația de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât și majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6% din PIB, cu 0,33 puncte procentuale peste nivelul din aceeași perioadă a anului anterior. Din total cheltuielilor de personal, plățile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 228,0 milioane lei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/au-fost-si-salariati-fericiti-in-pandemi

Spuneți-i și lui Iohannis !

 


Iată ce a declarat Klaus Iohannis la ultima Conferință de presă, cea din 30 septembrie 2020, după întîlnirea cu ministrul Justiției:

„Reintroducerea concursului pentru promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, ASIGURAREA INDEPENDENȚEI PROCURORULUI, instituirea unei proceduri transparente de numire a procurorilor în funcții de rang înalt, reinstituirea unui echilibru instituțional în numirea și revocarea în aceste funcții și reducerea influenței factorului politic, ca și desființarea mult discutatei Secții pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, iată, cîteva dintre cele mai importante aspecte care trebuie clarificate”.

Rețineți! Această declarație a fost făcută de Iohannis imediat după întîlnirea cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, nu cu Turcan sau Anisie. Să nu-i fi spus Predoiu, un profesionist al dreptului, că teoria „independenței procurorului” este o prostie care contrazice prevederile Constituției României, cea pe care, oricum, Klaus Iohannis calcă zilnic ca pe dude?

Și, pentru demonstrație, să revedem ce spune Constituția, atît despre „Statutul procurorilor”, cît și despre „Statutul judecătorilor”:



Deci, conform art. 124, al. 3 din Constituție, „judecătorii sînt independenți și se supun numai legii” și nici o altă autoritate nu le poate cenzura deciziile!

În schimb, tot Constituția, la art. 132, al. 1, definește statutul procurorilor, cărora le impune cu totul alte principii: legalitatea, IMPARȚIALITATEA și – atenție! – își desfășoară activitatea SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTIȚIEI!

Pentru cine cunoaște bine limba română și are habar de logica juridică, nimic mai clar: doar judecătorul este INDEPENDENT, căci nu se supune nici unei autorități, ci doar legii, pe cînd procurorul trebuie să fie IMPARȚIAL, așa cum îi impune Codul de procedură penală la art. 100, al. 1: „În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale”.

De asemenea, este absurd și contradictoriu ca, mai ales de la nivelul Președintelui și al ministrului Justiției, să se vorbească despre INDEPENDENȚA PROCURORULUI, din moment ce Constituția prevede explicit că activitatea lui se desfășoară „sub autoritatea ministrului justiției”! Este la mintea cocoșului că, desfășurîndu-și activitatea sub o autoritate executivă și politică, așa cum este ministrul justiției, procurorul nu este și nu trebuie să fie independent, așa cum ar vrea Klaus Iohannis!

Confuzia aceasta care demonstrează limita lui Iohannis de a înțelege limba română vine din faptul că la noi, în mod ciudat, atît judecătorii, cît și procurorii sînt băgați la grămadă în categoria „MAGISTRAȚI”, ceea ce, la un moment dat, ar trebui lămurit și pentru înțelegerea lui Klaus Iohannis.

În Franța, de pildă, separarea acestor cariere este lămurită și legiferată:

– „les magistrats du siège – les juges – sont chargés de dire le droit en rendant des décisions de justice ;
– les magistrats du parquet – les procureurs – ont pour fonction de requérir l’application de la loi”.

La noi, însă, toți sînt magistrați, pur și simplu! Chiar și unii dintre cei care fac parte din aparatul ministerului sau al altor instituții din Justiție (asistenți, consilieri etc). În zadar au militat cîțiva judecători din CSM (Gabriela Baltag, Evelina Oprina, Lia Savonea, de pildă) și reprezentanții asociațiilor magistraților (UNJR-ul condus de judecătoarea Dana Gîrbovan și AMR-ul condus de judecătoarea Andreea Ciucă) pentru „SEPARAREA CARIERELOR”, cîștig de cauză au avut pînă acum cei din secția de procurori și cîțiva judecători #Rezist, care urmează teoria lui Klaus Iohannis, cel care merge pe calea bătută de personajele acelea sinistre: Monica Macovei și Raluca Prună.

De la oricine te aștepți ca, în lipsa unei legislații clare, care să separe carierele judecătorilor și procurorilor, să facă astfel de confuzii, dar nu de la Președintele României, care este garantul respectării Constituției, sau de la ministrul Justiției, cel care – culmea! – este cel care, prin autoritatea sa asupra procurorilor, tocmai face imposibilă „independența procurorilor”!

Deci, ar fi bine să-i spună cineva și lui Klaus Iohannis acest lucru simplu, impus de logica juridică: judecătorul este „independent”, căci se supune doar legii, pe cînd procurorul este doar „imparțial”, supunîndu-se autorității ministrului justiției.

sursa:https://www.cotidianul.ro/spuneti-i-si-lui-iohannis-procurorii-nu-sint-independenti-ci-impartiali/

E.ON Gaz Furnizare și E.ON Energie România fuzionează

 


Societățile de furnizare ale Grupului E.ON din România, E.ON Gaz Furnizare și E.ON Energie România sunt implicate într-un proces de fuziune prin absorbție. E.ON Energie România este societatea absorbantă, iar E.ON Gaz Furnizare este societate absorbită, data efectivă a fuziunii fiind 30 septembrie 2020.


În urma fuziunii celor două societăți, contractele de furnizare a gazelor naturale ale clienților E.ON Gaz Furnizare vor fi preluate automat de către furnizorul integrat de gaze naturale și energie electrică E.ON Energie România, în calitate de societate absorbantă, informează grupul E.ON România.

Decizia de fuziune a fost aprobată de Adunările Generale Extraordinare ale Acționarilor din cele două societăți și este motivată prin faptul că, odată cu liberalizarea pieței de gaze naturale, segmentul clienților reglementați dispare și astfel nu mai este justificată prezența în piață a unei entități distincte pentru furnizarea de gaze naturale, respectiv a companiei E.ON Gaz Furnizare care acoperea acest segment. Mai mult, în urma fuziunii, interacțiunea cu clienții va fi mult simplificată prin existența unei singure societăți de furnizare care va gestiona un portofoliu unic de clienți.

În plus, clienții vor avea acces rapid și direct la serviciile și canalele de comunicare ale E.ON Energie România. Astfel, ei vor putea soluționa diverse operațiuni începând cu transmiterea indexului de consum sau contractarea abonamentelor de energie electrică și gaze naturale și alte servicii, până la obținerea de informații despre factură:

  • apelând Call Center-ul la numerele de telefon: 0800 800 900 sau 0800 800 366 unde asistentul virtual Ioana oferă, simplu și rapid informaţii utile legate de facturile de gaz/electricitate, 24/7. Totodată, consultanții E.ON pot prelua apeluri și oferi informații și soluții de luni până vineri între orele 08.00-20.00;
  • prin e-mail la serviciiclienti@eon-romania.ro sau crearea unui cont E.ON Myline pe eon.ro/myline se pot efectua direct operațiuni legate de contul personal. Clienții care nu au un cont Myline îl pot activa pe eon.ro/myline;
  • prin SMS la 0745 612 345 pentru autocitire index contor, info sold și confirmare plată;
  • prin Live Chat direct din contul E.ON Myline sau din pagina de Facebook E.ON România.


În România, principalele companii ale grupului german E.ON sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,2 milioane de clienţi.

sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-24322176-gaz-furnizare-energie-romania-fuzioneaza.htm

Marcel Ciolacu anunță că PSD depune plângere penală la Parchetul General privind suspiciuni de fraudă

 


Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat joi că PSD va depune plângere penală la Parchetul General privind suspiciunile de fraudă la alegerile din Sectorul 1.

”E curios, unde a pierdut PNL se acceptă renumărarea voturilor, unde a pierdut PSD nu. Văd că nu au dat azi-noapte ordonanță de urgență pentru desființarea instanțelor. (...) Vom face plângere la Parchetul General ”, a declarat Ciolacu.

Antena 3 a difuzat miercuri seară imagini în care mai multe persoane ar umbla, în prezența jandarmilor, la sacii de voturi dintr-o încăpere a Biroului de Circumscripție Electorală a Sectorului 1. Gabriela Firea a preluat imaginile pe pagina sa de Facebook și cere repetarea alegerilor, acuzând frauda.

Clotilde Armand care și-a proclamat victoria în alegerile pentru primăria Sectorului 1 a prezentat joi noi detalii legate de ”manipularea ordinară” pe care PSD a pus-o în scenă la Antena 3. Politicianul spune că imaginile difuzate cu saci de voturi reprezintă o acțiune de intimidare a președintelui Biroului Electoral Sector 1, procurorul Sprîncu Nicolae, care astăzi trebuie să ia o decizie cu privire la sesizarea PSD de anulare a scrutinului.

Candidatul PSD Dan Tudorache a declarat joi că imaginile indică faptul că alegerile au fost viciate și, în opinia sa, se impune anularea scrutinului.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24322256-marcel-ciolacu-anunta-psd-depune-plangere-penala-parchetul-general-privind-suspiciuni-frauda.htm

Zahărul, cel mai scump aliment al lunii septembrie 2020

 


Zahărul este alimentul care s-a scumpit cel mai mult în luna septembrie. Potrivit datelor centralizate de Consiliul Concurenţei, preţul unul kilogram de zahăr a crescut cu 14 la sută faţă de luna august.

Zahărul este la mare căutare pentru gemuri şi alte conserve pentru iarnă.

Potrivit Consiliului Concurenţei, zahărul a fost cel mai căutat produs şi în aplicaţia monitorul preţurilor  pentru alimente. În acestă aplicaţie, 9 din cele 10 poziţii din topul căutărilor au fost sortimente şi branduri de zahăr.

În topul scumpirilor, pe locul 2 se află roşiile folosite pentru gospodine pentru conservele de iarnă, însă creşterea este un pic mai mică.

Un kilogram de roşii a avut un cost mediu de 5,86 de lei, cu 2,5% mai mult decât în luna august. Scumpriri uşoare s-au înregistrat şi la lămâi, mere şi mezeluri.

La polul opus, cartofii şi ceapa au avut cea mai mare scădere de preţ. La capitolul ieftiniri se află şi făina, mălaiul, uleiul, laptele şi untul.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/zaharul-cel-mai-scump-aliment-al-lunii-septembrie-583214.html

Pensionarii protestează joi în faţa guvernului

 


Pensionarii manifestă joi în faţa sediului Guvernului, în semn de protest faţă de decizia Executivului de a majora pensiile cu un procentaj mai mic decât hotărârea Parlamentului.

Protestul este organizat de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România (FNPR) și Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România (FNUPR).

Motivul nemulţumirii pensionarilor care participă la protest este nivelul până la care Guvernul a decis să majoreze pensiile din data de 1 septembrie, respectiv 14%, a declarat Preda Nedelcu, liderul (FNPR).

"Să trăiască Ludovic Orban o lună de zile cu pensia mea"

Una dintre pensionarele aflate în faţa guvernului, Maria Vasilescu, declară că are o pensie de 1050 şi când se duce la piaţă "îi vine să plângă".

"Am venit aici  să îmi cer dreptul meu, după ce am muncit o viaţă întreagă. Ei nu ne dau absolut nimic, e contribuţia noastră pe care am plătit-o deja.

Aş vrea să îl rog pe domnul Ludovic Orban să trăiască o lună de zile cu pensia mea, îi dau eu banii să vadă cum e să trăieşti cu 1050 lei timp de 30 de zile, a declarat pensionara Maria Vasilescu.     

Recent, plenul Parlamentului a adoptat rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie. Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, cu 242 voturi 'pentru', 147 'împotrivă' şi 11 abţineri, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare Legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/pensionarii-protesteaza-joi-in-fata-guvernului-sa-ne-dea-banii-si-dreptul-nostru-583218.html

„Noaptea ca hoții!” - „Vot furat, anulat”.

6


Poliţia şi procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 fac verificări după difuzarea unor imagini în care persoane despre care se afirmă că ar fi membri ai USR PLUS umblă la sacii cu voturi pentru Sectorul 1 al Capitalei. Sunt imagini cu persoane care intră într-o cameră unde sunt depozitate buletinele de vot. Antena 3 a relatat că în aceste imagini se observă cum mai mulți oameni, „care ar fi membri a alianței USR-PLUS”, umblă la buletinele de voturi, strânse în saci, într-o încăpere a Biroului Electoral de Circumscripţie a Sectorului 1. Gabriela Firea și Olguța Vasilescu au reacționat, la fel și Marcel Ciolacu, liderul PSD, cerând anularea alegerilor.

Gabriela Firea miercuri seara pe Facebook:

„Noaptea ca hotii! Imagini socante! Frauda dovedita! Membri USR-Plus cotrobaie in sala cu sacii plini cu voturi. Si chiar iau saci si îi scot din sala. Daca organizam noi alegerile de o asemenea maniera penala, era toata lumea in strada! Lucrurile nu pot ramane asa! Trebuie informate toate organismele internationale! Alegerile trebuie repetate!!”

Lia Olguta Vasilescu miercuri seara pe Facebook:

Potrivit acesteia, PSD şi-a făcut sediul electoral deasupra sediului BES 1, acolo fiind prinşi ”în flagrant cu procese verbale în alb pregătite să măsluiască PV”.

”Sper ca procurorii să-şi facă treaba şi le solicit să ne explice cum au ajuns acele imagini din arhiva BES 1 la Antena 3. De asemenea, am sesizat CNA pentru acestă emisiune de dezinformare şi maipulare a opiniei publice. Într-o ţară normală domnul Tudorache şi doamna Firea erau arestaţi deja. Dar niciodată nu e prea târziu”, a mai scris Clotilde Armand.

Reacțiile de joi

Joi dimineață, Armand a venit cu noi explicații pe Facebook, susținând că „președintele BES 1 a decis să fie numărate semnăturile votanților de pe listele electorale permanente, complementare și suplimentare, pentru a vedea dacă numărul acestora corespunde cu numărul semnăturilor votanților scris în Procesul Electoral”:

„Poate vreți să auziți adevărul și ce căutau colegii mei în sala BES 1:
– în imaginile prezentate publicului la A3 apare și președintele BES1, procurorul Sprîncu Nicolae;
– Președintele BES 1 a decis să fie numărate semnăturile votanților de pe listele electorale permanente, complementare și suplimentare, pentru a vedea dacă numărul acestora corespunde cu numărul semnăturilor votanților scris în Procesul Electoral;
– Președintele BES 1 ne-a invitat conform legii să mergem cu el, în calitate de candidați – observatori, pentru a ne convinge că procesul este transparent și nu se produc fraude prin manipularea sacilor;
– BES 1 era plin la acea oră. Vorbim despre ziua de luni 28 septembrie 2020, puțin după ora 24. În acea seară BES 1 s-a închis la ora 02:00 noaptea, noi plecând odată cu membri BES 1 din clădire;
– cel care caută și după ce îl găsește mânuiește acel sac este personal tehnic al BES 1. Acesta era pus de procuror să caute sacii unei secții de vot un anume Dan, șoferul lui Daniel Tudorache, angajat DGASPC Sector 1, pe timpul desfășurării activității BES1, având calitatea de personal tehnic al BES1;
– toată această manipulare ordinară orchestrată de PSD prin A3 este pentru intimidarea procurorului, președintele BES 1, care astăzi are de luat o decizie la sesizarea PSD de anulare a scrutinului (asta dacă ați urmărit declarația lui Marcel Ciolacu, în care spune că procurorul este și el implicat). Nu noi suntem vizați de acest măcel mediatic, procurorul, președinte BES 1 este cel vizat”.

Dan Tudorache, primar în funcție la Sectorul 1, care a pierdut alegerile pentru un nou mandat, a declarat, joi, că, după ce urmărit imaginile apărute din încăperea în care erau depozitate materiale electorale, cere anulare votului și reluarea alegerilor.

Dan Tudorache spune că deși tot Biroul Electoral al Sectorului 1 este împânzit de camere, singura cameră care funcționează este acolo unde sunt depozitați sacii.

„Toate celelalte camere au fost acoperite cu hârtie. Din ordinul cui? De ce? Nu vrem să fie totul transparent? În acea cameră unde există singura unde se putea monitoriza au fost scoși sacii. Nu aveau voie să scoată sacii, indiferent dacă era pe timpul zilei sau pe timpul nopții. Atâta timp cât ai scos acel sac din acea cameră, singura cameră monitorizată, eu zic că este fraudarea alegerilor. Pentru că celelalte săli unde renumărau, deci nefiind monitorizate puteau face orice”, a spus Tudorache.

El acuză că alegerile de la Sectorul 1 au fost fraudate și că imaginile au fost văzute de reprezentatul PSD doar miercuri noaptea, la televizor, acesta neștiind ce s-a întâmplat în încăperea unde erau depozitate buletinele de vot.

„Atâta timp cât au scos sacul, eu zic că e fraudă. Nu aveau voie. Nici măcar președintele BES-ului nu avea voie. L-am întrebat (pe reprezentantul PSD – n.r.). (…) Reprezentantul meu nu știa. (…) A văzut acele imagini la televizor”, a spus Tudorache.

Potrivit acestuia, PSD va cere Biroului Electoral al Sectorului 1 anularea alegerilor în Capitală, sugerând că în acest fel a fost viciat și votul pentru primarul general.

„Nu mai cer renumărarea. E bătaie de joc! Cer reluarea alegerilor. Ce să mai renumăr? Știu eu ce au făcut afară? (…) Acel candidat USR mergea printre saci… Vă dați seama că având astfel de imagini… trebuia să depui dovezi într-un anumit termen. Păi dacă noi am descoperit acum ce s-a întâmplat. Termenul a trecut. În cursul zilei de astăzi voi face sesizare la BEC. (…) Să cer anularea alegerilor la București. S-a viciat votul primarului general (…) Nu cred că cineva care vede acele imagini… sunt indubitabile”, a mai spus Dan Tudorache.

Jandarmeria București a transmis, joi, în legătură cu imaginile în care apar persoane în încăperea în care erau depozitate voturile, că aceasta a fost desigilată la cererea președintelui Biroului Electoral Sector 1 și s-a întocmit, de fiecare dată, un proces verbal.

„Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea președintelui biroului electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective. Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul președintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecție după sigilare”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi București.

Potrivit comunicatului citat, activitățile desfășurate în interiorul încăperii nu intră în competența Jandarmeriei, atâta timp cât persoanele autorizate desfășoară activități legate de procesul electoral.

Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale este asigurată cu post permanent de protecție, potrivit sursei citate, iar accesul în zona respectivă este restricționat pe timpul cât aceasta este sigilată și permis doar celor care au acest drept.

„Persoanele care au intrat în clădirea în care se află și Biroul Electoral, au fost legitimate și nu li s-a permis accesul în zonă acestea părăsind incinta. Nimeni nu a pătruns în zona restricționată”, mai arată DGJMB.

Potrivit sursei citate, în afara clădirii, mai multe persoane se filmau reciproc, cu telefoanele mobile și purtau discuții contradictorii, fapt pentru care jandarmii au luat măsuri de ordine publică în zonă.

După ce imaginile au apărut în spațiul public, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Sectorul 1- Secția nr. 4, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au demarat verificări, pentru stabilirea situației de fapt.

În noaptea de miercuri spre joi zeci de persoane au mers la Biroul Electoral al Sectorului 1 și au protestat. Oamenii au cerut și ei reluarea votului.

Manifestanții au scandat „Vot furat, anulat”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-imaginile-care-au-intaratat-psd-ul-si-usr-ul-noaptea-ca-hotii/

Ciolacu a primit rezultatul pentru COVID

 


UPDATE Liderul PSD Marcel Ciolacu a primit rezultatul testului COVID-19 și a aflat că nu este bolnav. Alături de Ciolacu s-a testat și Paul Stănescu, precum și Vasile Dîncu.

Ciolacu, Stănescu și Dîncu s-au testat miercuri pentru SARS-CoV-2, iar rezultatul venit joi dimineața arată că niciunul dintre cei trei nu este infectat.

Liderii PSD ies, astfel, din autoizolare.

Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și Vasile Dîncu au decis să se autoizoleze și să se testeze, după ce au participat la un eveniment electoral în județul Sălaj, unde mai mulți lideri locali au fost testați pozitiv.

„Ne ducem să ne facem testul, după ce vine rezultatul, vorbim”, a precizat Ciolacu, în timp ce pleca, împreună cu Paul Stănescu, de la sediul central al PSD.

Trei lideri PSD din Sălaj s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 și au fost internați în spital. Ei s-au simțit rău sâmbătă, la doar o zi după ce au participat la un eveniment electoral. La manifestare a fost prezent și președintele PSD, Marcel Ciolacu, împreună cu Vasile Dîncu şi Paul Stănescu, secretarul general al PSD.

Cu o zi înainte de alegerile locale, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, a aflat că are COVID-19. Mai mulți colegi de partid cu care a intrat în contact au făcut testul duminică și au fost depistaţi cu noul coronavirus. Sergiu Panie, vicepreşedintele PSD Zalău, Florin Florian, candidatul PSD la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean și Ioan Miclea, directorul societății Citadin Zalău sunt internați la spital.

Evenimentul electoral la care au participat mai mulți lideri PSD s-a desfășurat în aer liber, în Parcul Central al orașului Zalău.

sursa:https://www.cotidianul.ro/breaking-news-ciolacu-tremura-are-coronavirus/