Se afișează postările cu eticheta POLIȚIA ROMÂNĂ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POLIȚIA ROMÂNĂ. Afișați toate postările

7.19.2021

Bărbat snopit în bătaie de un interlop. Victima îl imploră să se oprească şi îi cere iertare

 


Scene şocante s-au petrecut pe un câmp din afara localităţii Câmpulung Muscel. Un bărbat a fost bătut, până când a rămas inconştient, de un interlop. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Victima a fost bătută pe un câmp din afara localității. Potrivit unor imagini apărute în spaţiul public, bărbatul a fost pus în genunchi, lovit cu palmele şi cu pumnii și obligat să-şi ceară iertare. Victima si-a implorat atacatorul să se oprească şi i-a cerut în zadar iertare.

Bărbatul a fost lăsat în pace abia după ce a căzut la pământ. Până în prezent nu a fost depusă nicio plângere pe numele atacatorului, însă poliţiştii s-au sesizat din oficiu după ce au fost făcute publice imaginile.

A fost deschisă o anchetă în acest caz.

6.14.2021

10 poliţişti de la Serviciul Înmatriculări, ridicați de DGA chiar în timpul unui curs pentru prevenirea corupției

 


10 polițiști de la înmatriculări, săltați de mascați, chiar de la cursul pentru prevenire a corupției. S-a întâmplat în Timişoara. Cursul a fost organizat special pentru a-i prinde pe toți cei 10 polițiști în același timp.

10 poliţişti de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Timiș au fost săltaţi de ofiţerii DGA Timișoara chiar de la un curs pentru prevenirea faptelor de corupție şi duşi la audieri într-un dosar penal deschis pentru fapte de corupție. Cei 10 sunt suspectaţi că au luat spăgi de aproape 100.000 lei în patru luni pentru a urgenta anumite dosare.

„Din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.

În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită”, a transmis DGA Serviciul Județean Anticorupție Timiș, citat de opiniatimisoarei.ro.

Polițiștii de la înmatriculări au fost monitorizați timp de câteva luni, iar luni procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au înscenat un seminar pentru prevenirea faptelor de corupţie pentru a-i prinde pe toţi în acelaşi loc. Când au ajuns la curs, cei 10 poliţişti de la compartimentul de înmatriculări au fost luaţi pe sus şi duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

6.13.2021

„Vin să mă bată. Protejați-mă, vă rog” - DAR CU PUII de GĂINĂ CE-AI AVUT ?

 


Un activist  pe nume Nițu Robert Gabriel, din comuna Cernătești, Buzău, care a încercat să prezinte publicului și autorităților comercializarea ilegală de pui vii, a fost bătut sub privirile nepăsătoare ale polițiștilor.

Conflictul a izbucnit din cauză că bărbatul a vrut să arate publicului și autorităților, cum comercianții ilegali de pui vii își desfășoară activitatea, nestingheriți.

Agresorii au încercat să îl scoată cu forța pe activist din mașină, însă acesta a blocat ușile, indivizii au rupt apoi oglinda și au spart luneta autoturismului.

Agresorii au început apoi să-l urmărească pe bărbat, chiar și după ce acesta a pornit mașina.

,,M-au urmărit și blocat în trafic, 6 autoturisme, precum în filmele de acțiune, doar în Columbia se mai întâmplă așa…”, spune activistul într-o filmare.

În clip este surprins chiar și momentul în care bărbatul oprește mașina în dreptul unor polițiști și le povestește prin ce a trecut, cerând ajutorul.

„Cum e posibil așa ceva. Vedeți că vin să mă bată. Protejați-mă, vă rog. Nu mai am nici geam.”, le spune Robert Niță, oamenilor Legii.

Agresorii îl prind din urmă pe bărbat, dar se opresc la semnalul polițiștilor. În ciuda prezenței forțelor de ordine, agresorii se năpustesc asupra mașinii în care se afla activistul.

Bărbatul este lovit în față de către unul dintre agresori, apoi activistul reușește să fugă. În filmare se poate observa că bărbatul sângerează, iar mașina este plină de cioburi din  sticlă.

4.29.2021

Restricţii de circulaţie în Bucureşti, în noaptea de Înviere

 


În şedinţa extraordinară a Comisiei Tehnice de Circulaţie din data de 20.04.2021 s-a avizat din punct de vedere tehnic al circulaţiei rutiere şi pietonale, organizarea şi desfăşurarea unei adunări publice cu prilejul Sărbătorii de Înviere a Domnului la Arhiepiscopia Bucureştilor.
În acest context, se vor institui restricţii de circulaţie după cum urmează:
- 01 Mai 2021, începând cu orele 23.00 - 02 Mai 2021, orele 03.30, adunare publică cu ocazia slujbei din Sfânta şi Marea Sâmbătă, astfel:
* între orele 21.00 - 03.30, accesul pietonal dinspre str. 11 Iunie spre Patriarhie va fi restricţionat, credincioşii vor avea acces doar dinspre bd. Unirii;
* începând cu orele 23.00 se va realiza accesul în piaţeta Catedralei Patriarhale doar credincioşilor care doresc să participe la Slujba de Înviere, accesul fiind limitat la maxim 500 de persoane.
Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule:
* să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfăşurare a evenimentului;
* să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de locul de desfăşurare a evenimentului;
* să îşi păstreze calmul şi să circule cu atenţie sporită;
* să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere;
* să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

4.21.2021

„Poliţiştii primesc bonusuri la salariu dacă amendează şi încătuşează oameni”

 


Senatoarea Diana Şoşoacă a declarat marţi, în exclusivitate la România TV, că are dovezi care atestă faptul că poliţiştii  primesc stimulente financiare pentru a aplica cu brutalitate măsura purtării măştii.

Senatoarea Diana Şoşoacă a intervenit telefonic marţi seară în emisiunea lui Victor Ciutacu, pentru a vorbi despre valul de violenţe înfăptuite de forţele de ordine din România.

„Imi pare rau pentru domnul Diaconu, dar eu cunosc astfel de politisti care fac astfel de abuzuri, nu de anul asta, dar mai ales anul asta, pentru ca li se permite.

Diana Şoşoacă: „Raed Arafat este şi el de vină, a creat o psihoză”

Este plina tara de astfel de politisti si politisti locali care au nenorocit oamenii. Mai ales anul asta, pentru o nenorocita de masca. E de vina si ministrul Sanatatii si Arafat. A innebunit lumea cu acest carcalac, ca eu Covid nu pot sa-i spun, a creat o psihoza, iar politistii primesc bonusuri la salariu daca prind oamenii fara botnita si daca incatuseaza oamenii. O sa vedeti fluturasii de salariu in plangerile penale pe care le-am facut.

Ce greseala a facut omul ala ca sa fie pus la pamant, incatusat si sa i se puna genunchiul pe gat ?

Cazul de la Braila cu copilul in balta de sange il mai stiti? Eu am vorbit ulterior cu Toni, pentru ca il voi ajuta in acest dosar. Stiti ce mi s-a spus in jur de 3 dimineata, cand am sunat la 112 ? Abia atunci s-au sesizat ca-i omoara Şoşoacă si abia atunci au trimis salvarea. Un politist imi spune la 3 dimineata „haideti, doamna, ca exagerati, a fost o iluzie optica”. Deci ei abia dupa cateva ore au trimis ambulanta.

Facem plangere penala la adresa premierului Citu. Gabriel Gaspar a spus ca are un cutit si un topor, dar nu il omoara, ca nu e criminal ca el. Arafat a formulat plangere  penala spunand ca i-a creat o stare de temere si considera ca poate fi o amenintare la adresa lui. Arafat, care umbla cu ditamai pistolul la el si il arata jurnalistilor. Ii e frica, e fetita ?

Eu solicit organelor de ancheta sa mearga si sa-l retina pe domnul Citu imediat. Ar trebui sa se autosesizeze, avand in vedere ca a spus ca ne elimina. Eu consider ca este o amenintare cu moartea. Uitati ce-mi fac mie in parlament. Deci eu l-am sunat pe domnul Arafat si cand m-am prezentat mi-a zis la revedere, desi sunt senator al Romaniei.”, a declarat Diana Şoşoacă la România TV.

2.26.2021

Fosta polițistă Irina Alexe, pensionată la 42 de ani a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne

 


Fosta polițistă Irina Alexe, pensionată la 42 de ani a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, joi, în Monitorul Oficial. Propunerea aparține USR-PLUS.

În 2016, Irina Alexe a fost în centrul unui scandal după ce s-a aflat că s-a pensionat la doar 42 de ani, cu o pensie de 13.000 de lei în acea perioadă. Ea primise gradul de chestor la doar 35 de ani.

Irina Alexe este membră PLUS și a mai fost secretar de stat în MAI în Guvernul Cioloș.

Numirea făcută de către actuala guvernare este criticată dur de Sindicatul Europol, care subliniază că odată trecută campania electorală, nu mai contează etica, moralitatea, principiile pentru partide.

„Cum e să fii la 35 de ani chestor (general) iar la 42 să te pensionezi din poziția de secretar de stat cu aproximativ 13.000 lei pensie militară?

Pensiile militare au fost intens folosite în campania electorală, evident prin denaturarea realității și prezentarea unor excepții care să lase impresia că TOȚI polițiștii/militarii se pot pensiona la 43-45 ani cu pensii de 15.000 lei.

Una dintre aceste excepții este Irina Alexe, de ieri secretar de stat în MAI, care a fost propunerea USR-PLUS, partid al coaliției de guvernare, și care reprezintă exact întruchiparea tuturor exemplelor negative prezentate de politicieni. Stimabila doamnă s-a pensionat în 2016 la 42 de ani profitând de o prevedere reglementată cu dedicație pentru „top managementul” MAI, iar acum, ca secretar de stat va mai adauga vreo 15.000 lei salariul de secretar de stat.

Din cauza acestor personaje care au „fentat” sistemul, pensionarii sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu pensie medie de 4000 lei și cu speranța de viață de 10 ani după pensionare, sunt puși la zid de către societatea civilă care crede că toți suntem precum Irina Alexe.

Acum însă, că a trecut campania electorală, nu mai contează etica, moralitatea, principiile. Singurul obiectiv este ca fiecare partid din coaliția de guvernare să se conecteze la mufa bugetului de stat și la funcțiile din instituțiile publice pentru a putea începe să-și „recompenseze” oamenii pentru afișele frumos lipite și pentru dedicarea cu care au susținut partidul!”, au scris sindicaliștii pe pagina de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/personaj-controversat-la-butoanele-mai-cum-e/

2.24.2021

Furia polițiștilor nu mai poate fi stăvilită - Poliţiştii, protest "acasă la Klaus Iohannis"

 


Sindicatul poliţiştilor EUROPOL a anunţat o amplă acţiune de protest în faţa Palatului Cotroceni, dar şi în alte oraşe din ţară. 

"După două luni de proteste continue, astăzi  începând cu ora 10.00 vom fi prezenți la ușa Președintelui României, Klaus Iohannis pentru că furia polițiștilor nu mai poate fi stăvilită. În același timp vom protesta  și în teritoriu în fața prefecturilor județelor Alba și Argeș. Sunt două luni de când ”coaliția de centru-noaptea” a luat măsura austerității pentru  restanțele  pe care le datorau polițiștilor", se arată într-un comunicat al poliţiştilor. 

"Nici la abator nu se taie atât"

"După o campanie parșivă și înșelătoare, după ce guvernanții au jurat că vor respecta Constituția si legile țării, au venit cu o ordonanță de urgență în miez de noapte care îngheța tot ce înseamnă drepturi salariale, fie ele și restante, a urmat o nouă ordonanță prin care au tăiat  voucherele de vacanță și cel mai probabil vor veni și cu o a treia ordonanță în care vor anunța noi tăieri. Nici la abator nu se fac atâtea ”tăieri” cum face guvernul Cîțu și nici Pinocchio nu mințea atât de mult, cum au  fost mințiți polițiștii de acest Executiv.

Asistăm la un haos nemaiîntâlnit în istoria guvernării din România în care premierul vine săptămânal cu anunțul unor noi măsuri de austeritate, ministrul muncii  Raluca Turcan se contrazice singură  în declarații, ba că se taie sporuri, ba că nu se taie, că nici ea săraca nu știe ce să mai zică, iar ministrul afacerilor interne, Lucian Bode laudă bugetul alocat MAI, în condițiile în care polițiștii au sporurile, compensațiile și  majorările plafonate la nivelul anului 2009, plata tranșei a treia din Legea-cadru este suspendată, iar decontarea serviciilor turistice rămâne istorie", au mai transmis cei de la EUROPOL.

Poliţiştii cer sprijinul populaţiei 

"Privim cu mâhnire la  restricțiile, interdicțiile si incompatibilitățile pe care le au polițiștii, cât și faptul că de un an de zile au fost continuu și necondiționat în linia întâi, iar toate aceste sacrificii sunt ”recompensate” prin tăieri și suspendări de drepturi salariale. Și pentru toate acestea, mâine polițiștii își vor striga nemulțumirea în fața președintelui Iohannis, vor continua să lupte până la capăt. Veniți și voi mâine alături de noi la acțiunile de protest, să dăm dovadă de unitate și solidaritate, pentru că schimbarea este în mâinile noastre. Perimetrul în care se va protesta începând cu ora 10.00 este Palatul Cotroceni – Statuia Leu din Bulevardul Geniului", se mai arată în comunicat.

sursa:https://www.dcnews.ro/politistii-protest-acasa-la-klaus-iohannis-nici-la-abator-nu-se-fac-atatea-taieri_803733.html

2.23.2021

Sindicatul POLIȚIȘTILOR ”este sesizat zilnic că un nemernic de conducător auto conduce pe șoselele României cu o mașină cu numărul București 2021 GUV”

 


Sindicatul Național  al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a protestat marți în Piața Victoriei și la Parlament nemulţumit de deciziile Guvernului vizând veniturile și condițiile de muncă.

”De aproximativ două luni de zile, sindicatul nostru este sesizat zilnic cu privire la faptul că un nemernic de conducător auto conduce pe șoselele României cu o mașină care are numărul București 2021 GUV. Această mașină a fost depistată astăzi, conducând haotic pe străzile Bucureștiului, dar și a României și am constatat că la volan este un domn Cîțu care habar nu are să conducă această mașină care se numește Guvernul României. Drept urmare, am luat decizia ca în baza Legii 153 din 2017, legii 223 din 2015, Ordonanței de Urgență 226, să sancționăm acest Guvern nemernic și să aplicăm sancțiunea suspendării sale pe timp nelimitat. Ne-am săturat de minciunile lor, ne-am săturat de modul grotesc în care încearcă să ascundă sub preș incompetența. Să plece acasă, să lase pe alții competenți care să conducă această țară”, a spus Zerca Vasile, lider SNPPC Constanța, marţi, la Antena 3.

Ajunși la Guvern, sindicaliștii au transmis un mesaj accid, inclusiv pe Facebook.

„GUVERNUL TACE ! Rușine !

Din respect pentru cetățeni, pentru Sistemul de ordine publică, pentru noi, pentru misiunile și riscurile noastre profesionale, pentru sindicatele reprezentative, s-ar fi cuvenit ca prim-ministrul să iasă la discuții !

Mergem spre Parlament !”.

„DERANJĂM PARLAMENTUL…GUVERNUL NU S-A DERANJAT.

Le cerem aleșilor să repare OUG, prin care Guvernul a amputat drepturile salariaților și ale pensionarilor!„, este un alt mesaj postat de aceștia.

Revendicările FSNPPC, transmise oficial prim-ministrului Cîțu, în data de 12 ianuarie:

- abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 38), de la 1 ianuarie 2021, respectiv acordarea a 1/2 din diferența salarială rezultată dintre cuantumul actual și cel prevăzut în lege, pentru 2022;

- abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020 care anulează indexarea pensiilor  militare de stat, cu rata inflației, în cursul acestui an, prin derogare de la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare;

- eliminarea discriminării polițiștilor judiciariști – specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc., cu privire la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat în prezent conform  Legii 153/2017;

- actualizarea normei lunare de hrană acordate personalului MAI, dat fiind faptul că actuala valoare nu a fost actualizată cu indicii prețurilor de consum ai produselor alimentare, așa cum aceștia sunt stabiliți de Institutul Național de Statistică;

- încadrarea unitară a personalului contractual din cadrul MAI, în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere;

- acordarea unui supliment salarial pentru risc medical și angajaților din Ministerul Afacerilor Interne, aflați, încă din data de 16 martie 2020, în prima linie a combaterii și prevenirii efectelor pandemiei medicale, deoarece își expun zilnic sănătatea acestui pericol, prin prisma misiunilor efectuate și a contactului permanent cu diverse categorii de persoane, simptomatice sau asimptomatice.

Față de reglementările fiscal-bugetare anterioare, dezavantajoase pentru noi, adoptate prin OUG nr. 226/2020, Guvernul a publicat pe 18 februarie, în Monitorul Oficial, partea I, OUG nr. 8, prin care anulează voucherele de vacanță și decontul serviciilor turistice (pentru familia noastră ocupațională) în cursul anului curent. Solicităm renunțarea la această ,,amputare” !

sursa:https://www.cotidianul.ro/deschide-politia-sa-sanctionam-acest-guvern-nemernic/

2.04.2021

Prima reacție după predarea colonelului SRI Daniel Dragomir

 


Poliția Română a reacționat după informația privind predarea colonelului Daniel Dragomir, căutat internațional.

Acum puțin timp, Poliția Română a transmis un comunicat în legătură cu situația lui Daniel Dragomir, fostul șef al sectoarelor informativ - operative de Combatere a Terorismului din SRI.”În dimineața de 4 februarie 2021, Poliția Română a fost informată, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, de către autoritățile italiene, că, în cursul zilei de ieri, un bărbat, de 42 de ani, urmărit la nivel internațional, s-a prezentat la o secție de poliție din Bari, însoțit de avocatul ales”, anunță Poliția.

În comunicat, Poliția arată că Daniel Dragomir ”a fost depus în Penitenciarul din Bari, în așteptarea prezentării în fața instanței de judecată, pentru validarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul București”.

”În baza datelor furnizate de autoritățile din Italia, a fost informată instanța de judecată din România, care a emis mandatul european de arestare, pentru a traduce și transmite acest mandat către instanța care va judeca și dispune asupra predării către România”, transmite Poliția Română.

***

Daniel Dragomir a fost condamnat pe data de 18 iunie 2020 la 3 ani și 10 luni închisoare de Curtea de Apel București, dar a reușit să plece din țară – se pare cu o zi înainte de sentința definitivă, fiind de atunci dat în urmărire internațională.

sursa:https://ro.sputnik.md/society/20210204/33489118/Politia-prima-reactie-dupa-predarea-colonelului-SRI-Dragomir.html

1.26.2021

Protestul polițiștilor: „Respectați legea salarizării !“

 


Zeci de polițiști au protestat, luni, în Piața Mihai Viteazul, din Craiova. Membrii sindicatelor SIDEPOL, SPD, SNPPC (Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual), SPMV, SED LEX și SNPP (Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare) cer să se respecte legea și să le fie acordate drepturile salariale promise. Polițiștii sunt nemulțumiți de înghețarea sporurilor și salariilor, de neindexarea pensiilor de serviciu pentru militari, dar și de măsurile luate de Guvern.

În exclusivitate pentru „Cotidianul”, Elvis Măceșanu, președintele Sindicatului Polițiștilor Dolj, a afirmat: „Suntem în stradă pentru că pur și simplu sîntem furați. Cineva ne bagă mîna în buzunar, găsește 100 de lei acolo, ne ia 20 de lei și ne pune 80 de lei înapoi și spune că este pentru binele nostru. E un hoț cu principii. Așa se numesc acum tăierile, înghețările. Nu putem, din 2009, să așteptăm să fim plătiți și noi pe salariul minim, iar acum, după patru ani, că din 2017 când au spus că o să intrăm și noi în rînd cu lumea, ne spune domnul Câțu că pentru noi nu are bani”.

De asemenea, polițiștii sînt revoltați de faptul că, deși s-au aflat în prima linie ca și ceilalți bugetari precum medici, asistenți, și ei au intrat în contact cu persoane confirmate cu virusul Covid-19 și nu au beneficiat de sporurile pe care le-a promis Guvernul, la fel ca tuturor celor din prima linie în lupta cu pandemia.

Gabriel Gîrniță, liderul SIDEPOL Dolj, a precizat: „Am așteptat cuminți, la rînd, să primim acea majorare pe care trebuia să o luăm cu toții. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru. În schimb, au primit bugetarii din prefecturi”.

La protest au participat și pensionarii militari. Aceștia sînt nemulțumiți de recalcularea pensiilor. Pentru „Cotidianul”, Dimian Mărgărit, pensionar militar, a spus: „Ce vă putem spune, că noi pensionarii militari sîntem singura categorie socio-profesională căreia nu i se recunoaște drepturile. Drepturile noastre sînt călcate în picioare de către politicieni. Ținînd cont de aceste impedimente, vom lupta pînă la capăt și vom continua să ieșim în sradă pînă cînd politicienii ne vor acorda drepturile cuvenite”.

La finalul protestului, liderii de sindicat au mers să poarte discuții cu prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca. Polițiștii au început să organizeze proteste încă din luna decembrie a anului trecut, unul a fost organizat la Craiova chiar săptămîna trecută. Ei amenință în continuare cu acțiuni similare, dacă autoritățile nu vor lua în calcul majorarea salariilor, acordarea de sporuri și recalcularea pensiilor pentru militarii ieșiți la pensie.

Gabriel Gîrniță a mai adăugat: „În perioada următoare, în funcție de discuțiile pe care le vom avea cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și cu reprezentanții Guvernului, dacă nu vor fi soluționate solicitările noastre, vom avea proteste de amploare la fiecare instituție pubică din București, care este factor de decizie în acest proces și vom încheia aceste forme de protest cu blocarea activității similare, cu ceea ce au făcut și magistrații acum doi ani de zile”.

La protestul de la Craiova au participat aproximativ de 100 de polițiști, încadrîndu-se astfel în prevederile legale ale protestelor în timpul pandemiei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/protestul-politistilor-respectati-legea-salarizarii/

1.23.2021

Polițiști și procurori, petrecere ilegală într-un restaurant din centrul Capitalei

 


Poliţiştii Sectorului 3 au efectuat controale în centrul oraşului pentru a verifica dacă măsurile recomadate de autorităţi sunt respectate. Oamenii legii au descoperit 27 de persoane care consumau alcool înt-un restaurant, iar printre aceștia se aflau comisar-șef Radu Gavriș, director general adjunct al Poliției Capitalei, împreună cu Ioan Costel, Alexandru Solatan și procurorii Florin Baran Florin și Codruț Popoiu de la Parchetul Tribunalului București.

Polițiștii Sectorului 3 au descins, vineri seară, la un local situat pe Str. Franceză din zona Unirii, acolo unde avea loc o petrecere la care participau 27 de persoane. 

În restaurant se afla şi un bărbat care ar fi trebuit să stea în carantină, fiind suspect de coronavirus de pe data de 16 ianuarie.

''La data de 22.01.2021, polițiști din cadrul Poliției Sectorului 3 au desfășurat o acțiune care a vizat modalitatea practică de respectare a prevederilor legale ce reglementează prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 la adresa din str. Franceza, nr. 62-64, sector 3 (Hanul lui Manuc). 

Cu aceasta ocazie, în interiorul acestei societăți (spațiu închis) au fost depistate și identificate un număr de 27 de persoane. 

Printre persoanele depistate și legitimate, la una dintre mese, se afla și cms.sef Gavriș Radu Emilian, Director General Adjunct  al Poliției Capitalei, care consuma bauturi alcoolice,  împreuna cu numiții Ioan Costel, Baran Florin, Solatan Alexandru și Popoiu Codruț. 

De asemenea, în aceeasi locatie a fost identificat și numitul Anton Mihai Florian, persoana cu privire la care s-a constatat faptul ca figurează cu alerta coronavirus, fiind carantinat , începând cu data de 16.01.2021 la adresa din mun. Călărași, str. Crizantemelor, nr. 7.

Avand în vedere neregulile constatate, societatea comerciala Distinct Operation SRL (restaurant Hanul lui Manuc) a fost sanctionata contraventional cu suma de 5000 lei.

Se continuă verificarile  pentru a se dispune măsuri de sancționare contravențională și fața de cele 27 persoane'', se arată în comunicatul transmis de Poliţia Capitalei.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/politisti-procurori-petrecere-ilegala-capitala-591778.html

1.21.2021

S-au dat drept poliţişti şi l-au lăsat pe un pensionar fără bani

 


Polițiștii din Vâlcea au depistat doi bărbați care ar fi sustras bani din locuința unui bătrân, după ce ar fi pătruns în casa lui prin uzurparea de calități oficiale.

La data de 20 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de fiica unui bărbat, de 83 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că, din locuința tatălui ei, ar fi fost sustrasă o sumă de bani. Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că doi bărbați s-ar fi recomandat a avea o calitate oficială și, sub pretextul că au informații că bătrânul deține bani falși, l-ar fi deposedat de bani.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din Vâlcea și din schimbul de informații operative cu polițiștii Biroului de Investigarea a Criminalității Contra Patrimoniului Oradea, s-a reușit depistarea, în localitatea Milcoiu, a unui autoturism în care se aflau doi bărbați, de 25, respectiv 43 de ani, din județul Cluj, bănuiți de comiterea faptei. La efectuarea controlului corporal și al autovehiculului, polițiștii au descoperit o insignă, pe care aceștia ar fi folosit-o pentru a se prezenta și 7.550 de lei, informează IGPR.

În baza probatoriului administrat, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia  fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și uzurparea de calități oficiale. Astăzi, cei doi bărbați vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă. Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.

sursa:https://www.dcnews.ro/s-au-dat-drept-politisti-si-l-au-lasat-pe-un-pensionar-fara-bani--spunandu-i-ca-sunt-falsi_797131.html

Indemnizaţia anti-COVID, luată cu acte false

 


Polițiștii fac descinderi în Sectorul 1 al Capitalei. 

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, opt percheziţii în Bucureşti şi una în judeţul Călăraşi într-un dosar privind fapte de înşelăciune, mai multe persoane fiind depistate că primeau, pe baza unor documente false, indemnizaţia destinată angajaţilor implicaţi în lupta anti-COVID-19.

"În perioada martie 2020 - prezent, 11 persoane, folosind documente falsificate, au solicitat şi primit din partea Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială indemnizaţii destinate sprijinirii salariaţilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în valoare de 4.500 lei/lună", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, Agerpres.

Cuantumul prejudiciului urmează a fi stabilit pe parcursul cercetărilor. 12 persoane vor fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Sectorului 1. Acţiunea este desfăşurată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. 

sursa:https://www.dcnews.ro/indemnizatia-anti-covid-luata-cu-acte-false-perchezitii-de-amploare-in-capitala_796993.html


1.20.2021

Razie a poliţiei în gări şi trenuri

 


În perioada 19 - 20 ianuarie 2021, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat activităţi în cadrul acţiunii "RAIL ACTION DAY- Active Shield", organizată la nivel european, sub egida RAILPOL.

Poliţiştii au acţionat pentru siguranţa călătoriilor cu trenul şi a transporturilor feroviare, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică în trenuri şi staţiile de cale ferată. Astfel, au efectuat verificări în 333 de staţii de cale ferată şi 465 de trenuri de călători.

De asemenea, poliţiştii au legitimat 1.428 de persoane şi au controlat 89 de bagaje. Pe parcursul activităţilor, au fost aplicate 309 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 45.425 de lei, fiind constatate şi 4 infracţiuni (furt-2, însuşirea bunului găsit-1 şi deţinere de substanţe interzise-1). O persoană a fost reţinută.

Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliată, în anul 2007, la organizaţia profesională RAILPOL, transmite IGPR.

sursa:https://www.dcnews.ro/razie-a-politiei-in-gari-si-trenuri-sute-de-controale_796852.html

1.05.2021

„Coaliția mea” își dă cu Cazan-ul în cap

 


Dispută în coaliția de guvernare în cazul instalării și destituirii lui Laurenţiu Cazan de la şefia Inspectoratului de Jandarmi Prahova.

Florin Roman, despre partenerii de guvernare: Se comportă cameleonic

După ce Dacian Cioloș a anunțat destituirea lui Laurenţiu Cazan de la şefia Inspectoratului de Jandarmi Prahova, liberalul Florin Roman a răbufnit.

„Am înțeles ca dl Cioloș l-a trimis la ascuțit creioane pe gazarul sef, Cazan. Ce n-am înțeles este cum putea face asta nefiind nici sef la Jandarmerie, nici ministru de Interne, nici premier! O fi visat ca e deja in 2024 și a fost ales presedinte!

Decizia destituirii lui Cazan a fost luată încă de la finele anului trecut de ministrul de Interne, Lucian Bode și de premierul Cîtu. Dar nu a fost făcută publica din rațiuni care țin de regulile din MAI.

Spuneam intr-o postare anterioară ca nu cred in onestitatea unor oameni, care se declara parteneri, dar care se comporta cameleonic. Asteptam de la dl Cioloș de exemplu sa știm de ce se stă cu orele in trafic, dar și clarificări despre bâlba proiectului Brasov-Comarnic! Nu de alta, dar după declarațiile ministrului Drula și a șefei CNAIR, am înțeles ca n-am înțeles nimic!”, a scris pe Facebook deputatul PNL Florin Roman.

În 30 decembrie, Ministerul Afacerilor Interne susținea, printr-un comunicat, că Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august, a fost numit la conducerea IJJ Prahova „pentru a asigura continuitatea”.

„Privind împuternicirea locotenent-colonelului Laurențiu Cazan la IJJ Prahova, facem următoarele precizări: Decizia a fost luată pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unități, ca urmare a trecerii în rezervă a fostului comandant, în baza art. 85, alin 1, lit.b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare”, preciza MAI.

Acum, liberalul Lucian Bode care conduce MAI a dat-o la întors.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a salutat luni decizia Jandarmeriei Române de a înceta împuternicirea lui Laurențiu Cazan de la conducerea IJJ Prahova, după ce în 30 decembrie reprezentanții MAI anunțau că acesta a fost numit în funcție pentru „a asigura continuitatea”.

„Salut decizia conducerii Jandarmeriei Române de a înceta împuternicirea lt. col. Laurențiu Cazan de la conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova”, a reacționat luni pe Facebook ministrul de Interne Lucian Bode, după ce Jandarmeria Română a anunțat că Laurențiu Cazan a decis să-și retragă acordul privind împuternicirea.

Acesta susține că și-a exprimat dezacordul privind această numire încă din luna decembrie.

„Pe 28 decembrie, la 4 zile de la preluarea mandatului de Ministru al Afacerilor Interne, am aflat că lt. col. Cazan Laurențiu a fost împuternicit la comanda Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova. Am cerut explicații conducerii Jandarmeriei Române și am fost informat că decizia de împuternicire a fost semnată pe 21 decembrie, decizie față de care mi-am exprimat dezacordul. În legătură cu informațiile apărute astăzi în spațiul public referitoare la acest caz, fac precizarea că încă din data de 28 decembrie am purtat discuții cu prim-ministrul României și cu liderii coaliției de guvernământ cărora le-am expus punctul meu de vedere în legătură cu acest caz”, a mai scris Bode pe rețeaua de socializare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/coalitia-mea-isi-da-cu-cazan-ul-in-cap/


1.04.2021

Cioloș a primit capul șefului jandarmilor din Piata Victoriei

 


Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august 2018, va fi retras de la conducerea IJJ Prahova și i se vor încredința responsabilități administrative, spune, pentru MEDIAFAX, Dacian Cioloș, după o discuție cu ministrul de Interne, Lucian Bode.

„Am avut o discuție cu domnul Bode, pentru că a apărut și în spațiul public, și colegi din USR PLUS au ridicat întrebări. Am avut o discuție cu domnul Bode și am fost de acord amândoi că în urma a ceea ce s-a întâmplat de 10 august domnul Cazan nu ar mai trebui să aibă responsabilități la comandă operativă, pentru că modul în care s-a acționat atunci ridică probleme chiar și de etică profesională”, a declarat, pentru MEDIAFAX, copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș.

Laurenţiu Cazan a fost coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august, când au avut loc incidente violente.

MAI a precizat că Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august, a fost numit la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova „pentru a asigura continuitatea”. „Privind împuternicirea locotenent-colonelului Laurențiu Cazan la IJJ Prahova, facem următoarele precizări: Decizia a fost luată pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unități, ca urmare a trecerii în rezervă a fostului comandant, în baza art. 85, alin 1, lit.b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare”, menționa MAI.

Laurențiu Cazan a fost detașat la IJJ Prahova și împuternicit pe o perioadă de 6 luni „pe o funcție echivalentă cu cea deținută în cadul Jandarmeriei București”. Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române privind această împuternicire a fost semnat în data de 21.12.2020.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolos-a-primit-capul-sefului-jandarmilor-din-piata-victoriei/


12.10.2020

Zeci de telefoane îngropate în șanțurile de la marginea drumurilor din România. Ce pățeai dacă erai apelat de pe unul dintre ele

 


O grupare de cetățeni bulgari acuzată că a obţinut 500.000 de euro din înşelăciuni în România și Bulgaria a fost depistată în România. Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut, joi, o percheziție în București, la locuința unora dintre suspecți.

Indivizii foloseau numai telefoane cumpărate din piețe și le îngropau în șanțurile de pe marginea drumurilor, înainte de a se întoarce în Bulgaria. Grupul infracțional era format din cetățeni bulgari și acționa în România și Bulgaria, potrivit DIICOT.

Unii dintre ei, aşa-numiţii „vartachi", sunau la întâmplare la diferite numere de telefon fixe şi sub diverse pretexte induceau în eroare şi înşelau persoanele vătămate, de la care cereau şi obţineau sume importante de bani şi/sau bunuri de valoare, iar alții aveau rolul de a recruta și controla curierii care preluau banii şi obiectele de valoare de la victime.

Indivizii închiriau camere în hoteluri şi pensiuni unde nu erau necesare documente de identitate, cumpărau cartelele SIM de la diferite chioşcuri, benzinării şi supermarketuri și foloseau doar aparate mobile cumpărate din târguri și piețe.

Mai multe dispozitive mobile au fost ascunse în şanţurile de pe marginea drumurilor, înainte de a intra în Bulgaria, în timp ce altele erau distruse.

Prejudiciul estimat ajunge la 500.000 de euro.


sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/telefoane-descoperite-ingropate-santurile-marginea-drumului-588521.html


11.18.2020

„Planul de amenzi a revenit”

 


Sindicatul polițiștilor Europol  a publicat marți un mesaj conform căreia agenții din Tulcea au fost amenințați că dacă nu vor aplica zilnic cel puțin o amendă vor răspunde cu capul IPJ.

„Planul de amenzi a revenit în plină pandemie

Acesta este mesajul ferm al șefilor din IPJ Tulcea pentru polițiștii care nu vor să aplice amenzi abuziv. Ei au fost amenințați că dacă nu vor aplica pe zi cel puțin o amendă, vor răspunde cu capul în fața șefului IPJ.

Este dovada că unii manageri din Poliția Română se acoperă cu amenzile pe care le aplică polițiștii din stradă. Ce prevenire, ce apropiere față de cetățean?! Trebuia ca polițiștii să îndeplinească „planul de amenzi” ca șefii să aibă ce raporta la minister”, a scris sindicatul pe pagina sa de Facebook.



sursa:https://www.cotidianul.ro/avem-dovada-planul-de-amenzi-a-revenit/

11.13.2020

Minori violați în București

 



Mai mulți băieți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani ar fi fost violați de către trei bărbați. 

Poliția Capitalei anunță că a făcut patru percheziții în acest caz, trei suspecți au fost duși la Poliție, iar doi au fost reținuți, scrie Mediafax. În perioada iulie-noiembrie 2020, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sector 1, în baza unei sesizări din oficiu, au făcut investigații cu privire la un bărbat în vârstă de 56 ani, suspect de săvârșirea mai multor infracțiuni de viol, act sexual cu un minor și agresiune sexuală, fapte ce ar fi fost săvârșite asupra mai multor minori, proveniți dintr-o familie dezorganizată.

În timpul verificărilor au fost obținute date și indicii cu privire la alți doi bărbați, de 45 și respectiv 48 de ani, cercetările fiind extinse față de aceștia pentru act sexual cu un minor.

Suspecții, conduși la audieri
 

Astfel, joi au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele bărbaților, aceștia fiind depistați și conduși la sediul Poliției Sectorului 1 pentru cercetări.

Au fost identificate și ridicate mai multe medii de stocare, telefoane mobile și obiecte de îmbrăcăminte.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că aceștia, profitând de starea familială a minorilor, băieți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, i-ar fi agresat sexual. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, agresiune sexuală și act sexual cu un minor, cu bărbații de 56 și respectiv 45 de ani în stare de reținere, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală”, transmite Poliția Capitalei.


sursa:https://www.dcnews.ro/minori-violati-in-bucuresti-trei-suspecti-dusi-la-politie_783803.html

Mormane de bani în casa unui dealer de droguri

 


Procurorii DIICOT au găsit acasă la un traficant munți de bani ascunși în lenjeria de pat, în valize, în cutii de pantofi. Bărbatul de 33 de ani e acuzat că furniza droguri în cluburi exclusiviste din București, fiind reținut.

Procurorii DIICOT- Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO București au desfășurat activităţi procedurale în cadrul operațiunii “THE FLAG”, probând activitatea infracționala a unuia dintre cei mai importanţi dealeri de droguri de risc şi de mare risc care distribuia în zonele exclusiviste ale municipiului Bucureşti.
Finalizarea operațiunii a a avut loc în noaptea de 09/10 noiembrie 2020, prin organizarea unei acțiuni complexe in zona Baneasa- Pipera- Otopeni, ocazie cu care inculpatul a fost prins in flagrant, pe raza orasului Otopeni, Ilfov, in timp ce transporta, pregătite pentru vânzare, cantitățile de 20 grame de cocaină, 59 comprimate de ecstasy, 150 gr. cannabis şi 15 gr hașiș.
Asupra inculpatului s-au găsit și ridicat și sumele de 12.728 lei și 300 leva despre care se dețin date că provin din traficul de droguri.
În urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului situată pe raza oraşului Otopeni a fost găsită şi ridicată cantitatea de aproximativ 17 de cannabis, 3928 comprimate de ecstasy, 10 grame amfetamină, sumele de 1.698.970 lei și 4070 euro despre care se dețin date că provin din traficul de droguri.
Suma de bani totală indisponibilizată şi cu privire la care există indicii că provine din traficul de droguri este în valoare de 1.700.000 lei.
La data de 11.11.2020 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.






sursa:https://www.cotidianul.ro/foto-ca-n-filme-mormane-de-bani-in-casa-unui-dealer-de-droguri/