AGONIE ȘI EXTAZ - POVESTEA ”LACULUI TERMAL” DE LÂNGĂ ORADEA

ROMÂNIA - SINGURUL LOC DIN LUME UNDE SE MAI GĂSESC NUFERI TERMALI

NYMPHAEA LOTUS THERMALIS - popular ”Drețe” sau Floarea de Lotus -  este o specie de nufăr endemică pentru zona Băilor Termale de lângă Oradea - România.

Această specie trăiește în apele Pârâului Peța, din apropierea Băilor „1 Mai” și ”Felix” de lângă Oradea. Caracteristica apelor pârâului este temperatura crescută (ape termale). 

Se consideră că această specie ar fi, probabil, un relict terțiar. Specia a fost descoperită în anul 1789 de botanistul P. Kitaibel. Numele l-a primit ceva mai târziu, în 1908 când J. Tuzson îi dă această denumire datorită asemănării cu Nufărul de Nil. 

Datorită unicității ei (situl Lacul Pețea este singurul areal unde se întâlnește această specie), ”Nymphaea lotus varietatea thermalis” a fost declarată încă din 1931, monument al naturii.

Nuferii și viețuitoarele care trăiesc în aceste ape termale sunt sub protecția legii.

Dar, în ultimii 5-6 ani, această protecție a legii a fost călcată în picioare de ”niște unii” cu capetele pătrate, care au înțeles că democrația le dă voie să facă ce vor ei.

Oficial, autoritățile se laudă că sunt preocupate de protejarea naturii. Iar pentru asta există și un Minister al Mediului, cu o birocrație stufoasă, care toacă bani grei de la buget. 

În plus, răsărite precum ciupercile după ploaie, o droaie de ONG-uri jelesc, desigur, tot pe bani, speciile aflate pe cale de dispariție.

Iar în tot acest timp, chiar sub ochii noștri, s-a derulat, nestingherit, un dezastru ecologic care, dintr-o lovitură, aproape că a șters din cartea vieții trei specii diferite, unice în lume, care au trăit nederanjate pe aceste meleaguri, vreme de sute de mii de ani - ”Nymphaea lotus varietatea thermalis”, (varietate unică în Europa și în lume, relicvă a erei terțiare) , peștele ”Roșioara lui Racoviță”  (specie endemică, ce poartă numele naturalistului român Emil Racoviță) și melcul Melanopsis Parreyssi (supraviețuitor al erei glaciare). 

„România, țară bogată, toți fură și nu se gată“, zice o vorbă de duh, dar, după cum vedem zilnic, al dracului de adevărată. 

În ultimii 28 de ani s-a furat absolut orice:  s-au jefuit pădurile, s-au furat uzine, iar o mulțime de bănci au fost falimentate. Și, până la urmă, direct sau indirect, s-au furat bani din buzunarele noastre, ale tuturor. Dar undeva, în județul Bihor, s-a furat chiar și apă. Ce-i drept, nu este vorba chiar despre apă chioară: la Băile Felix și 1 Mai, s-a furat – și încă se mai fură – apă geotermală.

Aflate la doar câțiva kilometri distanță una de alta, stațiunile Băile Felix și 1 Mai sunt celebre pentru efectele tămăduitoare ale apelor termale de acolo. 

Motiv pentru care sunt considerate „perla îngemănată“ a turismului românesc. Iar blazonul lor, lipit dintotdeauna de ele, este frumusețea stranie, venită, parcă, dintr-o altă lume, a unor flori acvatice. Savanții le-au botezat „Nymphaea lotus, varietatea thermalis“. Localnicii le spun „drețe“. Noi, profanii, ajunși acolo ca turiști ori ca pacienți veniți să-și curățe rugina reumatismelor de pe oase, le zicem nuferi termali.

Alături de nufărul termal trăiesc două vietăți care, chiar dacă nu sunt niște fiare preistorice fioroase, sunt niște fosile vii, specii unice venite și ele din negura timpurilor. 

Este vorba despre melcul de apă caldă „Melanopsis parreyssi“ și roșioara termală „Scarandinius racovitzai“, un peștișor care trăiește doar aici și a fost botezat astfel în cinstea savantului Emil Racoviță.

Prea puțini dintre noi știu însă că maiestuosul nufăr termal, melcul Melanopsis şi acel peștișor roșu chiar vin din alte lumi, ba chiar din alte timpuri. 

Specialiștii susțin că, în urmă cu milioane de ani, pe vremea când clima era mult mai caldă decât azi, nuferii și cele două mici ființe trăiau peste tot. 

Apoi, în urmă cu vreo câteva zeci de mii de ani, au dispărut de peste tot, răpuse de frigul cumplit din Era glaciară. Cu o singură excepție: cele câteva ochiuri de apă geotermală din Bihor. 

Practic, nuferii, minuscula roșioară și melcul termal trăiesc de o veșnicie în același loc. Erau acolo în urmă cu sute de mii de ani, pe când omul de Neanderthal stăpânea lumea, iar mamuții și rinocerii lânoși hălăduiau peste tot. Apoi, rând pe rând, au dispărut cu toții: neanderthalienii, mamuții și rinocerii. Doar nuferii și cei doi companioni minusculi au rămas pe loc, în iazurile alimentate de apa caldă izvorâtă din inima pământului. 

La prima vedere, Melanopsis este doar un melcișor cu o înfățișare aproape banală. Bineînțeles că nici „Roșioara“ lui Racoviță nu are alura unei fiare fioroase, iar frumusețea de vis a nufărului termal pare a fi ilustrarea vie a ideii de fragilitate. Contrar acestei impresii, cele trei specii sunt însă niște „Nemuritori“ care, vreme de zeci de mii de ani, au câștigat absolut toate luptele cu Timpul. 

Dar asta a fost până acum. Singurii care sunt pe cale să le vină de hac suntem chiar noi, oamenii zilelor noastre. Iar asta, în ciuda faptului că locul acela este protejat de lege.

Din 1932, zona a fost declarată rezervație naturală. Mai aproape de zilele noastre, în anul 2000, „Rezervația Naturală Pârâul Pețea“ a fost reconfirmată ca făcând parte din patrimoniul natural al României, cu statutul de „Arie naturală protejată de interes național“.

Localnicii au descoperit efectul terapeutic al apelor geotermale din zona Pârâului Pețea cu foarte mult timp în urmă. Treptat, aici s-a dezvoltat, pas cu pas, o stațiune balneară celebră. Primele foraje sistematice pentru extracția și exploatarea acelor ape miraculoase s-au făcut prin anii 1885-1886. Tot cam de pe atunci, cercetările oamenilor de știință au descoperit strânsa legătură dintre sursa de apă termală pompată în bazinele stațiunilor balneare Băile Felix și 1 Mai și sursa izvoarelor care alimentează micile lacuri cu nuferi. 

De fapt, situația de acolo este deosebit de complexă. Apele termale, atât cele care alimentează bazinele stațiunilor, cât și lacurile cu nuferi, provin dintr-un zăcământ de mică adâncime. Mult sub el, mai există un zăcământ termal care se întinde până aproape de Oradea. Iar și mai adânc, un altul se întinde spre vest, sub mare parte din teritoriul Ungariei. 

Ani la rând, inclusiv pe vremea comuniștilor, băile 1 Mai și Felix au funcționat foarte bine. Apa geotermală, pompată în bazinele balneare, era folosită doar pentru efectul său terapeutic. Pe timp de iarnă, încălzirea unităților hoteliere de acolo era asigurată prin mijloacele clasice, la fel ca în orice alt loc din țară.

Regimul comunist a extins și a popularizat cele două stațiuni balneare. Și, oricât ar părea de ciudat, nu a neglijat nici lacurile cu nuferi, pe care le-a protejat și le-a prezentat, în ghidurile turistice interne și externe, ca pe o atracție în plus pentru cei veniți să-și vadă de sănătate.

 Dar, imediat după 1990, atât Felix, cât și 1 Mai au intrat în „caruselul“ haoticei noastre „economii de piață“.

În afara hotelurilor rămase de pe vremea lui Ceaușescu, zona a fost luată cu asalt de tot soiul de întreprinzători mai mari sau mai mărunți. Iar în ultimele două decenii, acolo au răsărit, precum ciupercile după ploaie, hoteluri particulare, saloane terapeutice, Spa-uri, pensiuni și tot soiul de alte locuri de agrement. 

Dar și viloaie de neam prost, ridicate de „îmbogățiții tranziției“. 

Asta nu ar conta prea mult: din păcate, investițiile imobiliare sunt domeniul cel mai vizibil al „capitalismului“ românesc. 

În plus, în Felix s-a înființat Aqua President, un loc de distracție de tip Aqua Land, care se mândrește că este deschis tot timpul anului și funcționează folosind „binecunoscuta apă termală din renumita stațiune balneară Băile Felix“.

Problema constă în faptul că toate acestea utilizează și sunt încălzite cu apă caldă extrasă prin foraje de mică adâncime, direct din pânza freatică ce alimentează și izvoarele termale din Rezervația Naturală Pârâul Pețea. 

Este drept că și în Ungaria există o stațiune balneară similară, dotată chiar și cu un Aqua Land. Da, dar spre deosebire de noi, ungurii extrag apa caldă din pânza freatică geotermală cea mai adâncă, cea care conține rezerve practic inepuizabile.

Rămas pe lista zonelor protejate, ba chiar avansat la rangul de rezervație de interes european, Lacul cu Nuferi (zis și Ochiul Mare) din Rezervația Naturală Pârâul Pețea este acum arie naturală protejată, inclusă integral în situl „Natura 2000“, sub indicativul ROSCI0098 – Lacul Pețea.

Oficial, cei care-i poartă de grijă sunt specialiștii de la Muzeul Țării Crișurilor, care este și custodele oficial al rezervației.

Primele semne ale unui dezastru care avea să se extindă nestingherit au apărut la sfârșitul anului 2011, când, între 7 și 30 decembrie, specialiști însărcinați cu monitorizarea situației din zonă au constatat existența unor mari modificări de debit a apei geotermale, urmată de scăderi alarmante ale nivelului și temperaturii apei din Lacul cu Nuferi (Ochiul Mare), parte a Rezervației Naturale Pârâul Pețea.

Atunci, între 19 și 27 decembrie, măsurătorile realizate de angajații unei firme specializate în cercetări geofizice au demonstrat că „lacul nu mai are aport de apă geotermală“ sau, altfel spus, izvoarele de pe fundul lacului au secat și nu mai aduc la suprafață apa caldă, fără de care nuferii termali, „roșioara lui Racoviță“ și melcul „Melanopsis“ nu pot supraviețui.

Concret, specialiștii au anunțat atunci: „Temperatura apei a fost de 10-11 grade Celsius, situație în care fauna și flora endemică termofilă din lac sunt în pericol de dispariție“. 

Tot ceea ce s-a mai putut face atunci a fost pomparea de apă termală, de la un foraj apropiat, în zona izvoarelor sublacustre din Ochiul Mare. Dar asta n-a însemnat mare lucru.

Tot atunci au fost capturate 87 de exemplare de roşioară şi 50 de exemplare de melc termal. Ulterior, specialiștii au anunțat că „indivizii capturaţi au fost ţinuţi în acvarii biotop, urmărindu-se pe cât posibil reconstituirea condiţiilor din mediul natural“. 

Iar în cazul „roșioarei lui Racoviță“, s-a procedat chiar și la fertilizarea „in vitro“, în urma căreia au rezultat circa cinci mii de pui. Mai mult decât atât, specialiștii au recurs și la congelarea în azot lichid a unei anumite cantități de „lapți“ (sperma) de la o parte a masculilor capturați. Apoi, în aprilie 2014, 820 de indivizi au fost eliberaţi în Ochiul Mare, dar, în vara acelui an, scăderea nivelului din lac s-a accentuat chiar şi în sezonul cald, ceea ce a ucis o bună parte a peștilor obţinuţi în captivitate. 

Așadar, a fost un eșec. Iar în ceea ce priveşte reproducerea în captivitate a melcului termal, succesul a fost mult mai limitat: s-au obținut circa 70 de pui, afectaţi însă de mortalitate masivă. 

Pe 1 octombrie 2014 au fost capturați ultimii supravieţuitori ai roşioarei termale în mediul ei natural: 50 de pui (probabil dintre cei eliberaţi în aprilie), care au ajuns în acvariul de la muzeu, alături de adulţi. 

În ceea ce privește melcul Melanopsis, nu s-au găsit supraviețuitori. Situație în care specialiștii au anunțat că, în prezent, cele două specii au dispărut din natură, fiind reprezentate doar de câteva zeci de indivizi aflați încă în acvarii.

În ceea ce privește cauzele acestui fenomen, concluzia specialiștilor a fost clară: „După 1990, monitorizarea exploatării apei geotermale a scăpat total de sub control, realizându-se peste 100 de foraje ilegale pentru a deservi unele dintre vilele și pensiunile cu piscine construite în stațiunile Băile 1 Mai și Băile Felix.

Aceste foraje ilegale influențează atât exploatarea zăcământului de către concesionar, cât și funcționarea ecosistemului termal din aria naturală protejată“.

Cine sunt cei care au făcut acele foraje ilegale și, mai ales, cine au fost „protectorii“ din umbră care i-au ajutat să exploateze în acest mod sălbatic o rezervație naturală de interes european ?

Greu de spus acum, după aproape trei decenii de jaf.

Este clar că toți acești întreprinzători „de japcă“ au avut protectori din lumea politică. Sau, cum a declarat, la un moment dat, unul dintre specialiștii muzeului, „protectorii lor provin din toate partidele care s-au perindat la putere din 1990 încoace. Toate partidele, fără nicio excepție !“.

Așadar, este vorba despre foraje ilegale, executate de „geambașii geotermali“ din Bihor.

Acum, când rezervația se află în pragul dezastrului, specialiștii consideră că singura ei salvare poate veni doar din aplicarea strictă a legislației existente.

Dar și prin găsirea și sancționarea celor ce au executat foraje fără permis sau licență, în conformitate cu Legea minelor nr. 85 din 18 martie 2003. Ei mai afirmă că, „în această situație, pentru identificarea forajelor ilegale, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, cea abilitată conform Legii nr. 85/2003, art. 59, alin. 1, trebuie să solicite sprijin și date de la Administrația Bazinală de Apă Crișuri, de la Garda Națională de Mediu și, dacă va fi necesar, chiar și de la DNA, Parchet și SRI“.

Scăderea nivelului apei a fost remarcată în decembrie 2011, când specialiştii Muzeului Ţării Crişurilor (MŢC), custodele rezervaţiei, au constatat, de asemenea, că şi temperatura apei scăzuse, de la 30 la doar 10 grade. Biologii au trecut lacul pe "aparate", ca pe un pacient bolnav, alimentându-l cu apă termală dintr-un foraj exploatat de SC Turism Felix. Tot atunci, MŢC a informat Ministerul Mediului, cu care încheiase convenţia de custodie, că dispariţia apei în lac îi depăşeşte competenţele, zăcământul termal fiind în răspunderea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Singurul lucru care mai spală ceva din ruşinea distrugerii unei rezervaţii milenare este că, datorită unei finanţări acordate de un şeic din Abu Dhabi, Mohamed bin Zayed, sute de exemplare de roşioară şi melc termal trăiesc acum în acvarii ale specialiştilor din Oradea, Galaţi şi Gödöllő (Ungaria). Un mediu artificial, nefiresc, dar care măcar le permite supravieţuirea.

Nufărul termal a fost salvat şi el, mulţumită unui cercetător al Universităţii orădene, Cristian Blidar, care a reuşit, pe cont propriu, cultivarea lui in vitro, procedeu nemaiutilizat până acum.

Întrebarea se impune de la sine: cine este vinovat pentru uriaşul dezastru ? 

De la bun început, muzeografii orădeni i-au învinuit pe proprietarii de vile şi pensiuni din cele două staţiuni, care ar exploata apă termală prin foraje ilegale.

În vara anului 2012, în urma controalelor dispuse de prefectul Claudiu Pop pe această temă, din 161 de foraje verificate doar 6 s-au dovedit pe lângă lege şi au fost închise. Apa din lac a continuat însă să scadă.

În februarie 2013, după ce lacul termal a îngheţat, Ministerul Mediului a format o comisie de specialişti care a dat un verdict mai plauzibil: nivelul de exploatare a apei termale e mai alert decât ritmul de refacere al resurselor. Altfel spus, se consumă prea multă apă în comparaţie cu capacitatea de regenerare a zăcământului. Concluzie previzibilă în condiţiile în care după 1989 nimeni nu a ţinut cont de acest detaliu.

Singurul studiu pe această temă arăta în anii 70 că un consum maxim admis era de 210 litri/secundă cumulat în cele două staţiuni, respectiv 90 l/s în Oradea. Or, în august 2014, în Băi existau 13 foraje, din care 8 exploatau 300 l/s, iar alte 12 foraje funcţionau în oraş, debitul acestora nefiind făcut public.

În toamna lui 2014, prefectul Claudiu Pop a cerut ANRM limitarea exploatărilor, dar juriştii Agenţiei s-au opus. Motivul ? Licenţele acordate proprietarilor forajelor nu permiteau limitarea debitelor.

În timp ce rezervaţia agoniza, MŢC şi ANRM nu au reuşit să colaboreze, ba chiar au acţionat fără a se coordona între ele. Muzeografii au dat impresia că dau bir cu fugiţii, cerând rezilierea custodiei, pe motiv că, odată rămasă rezervaţia fără apa termală, au rămas şi ei fără obiectul muncii. 

Ministerul Mediului încă nu a răspuns cererii, iar muzeografii spun că de fapt nu fug de răspundere, ci doar încearcă astfel să forţeze ANRM să ia decizii.

Geologi ai Universităţii Bucureşti au montat în toate forajele licenţiate din Băile 1 Mai şi Felix, pe cheltuiala proprietarilor, senzori care transmit în timp real date privind nivelul, temperatura şi conductivitatea electrică a apei, scopul fiind acela de a stabili mărimea şi capacitatea de regenerare a zăcământului. Numai că, pentru ca datele obţinute să fie folositoare, specialiştii spun că au nevoie şi de un foraj nou, de monitorizare, la limita rezervaţiei. Cum ANRM n-a alocat fondurile necesare, studiul a fost suspendat.

Practic, din Oradea până la Bucureşti, specialiştii şi oficialii din administraţie şi-au dovedit neputinţa. Şi, deşi toţi se feresc să admită că rezervaţia a murit, adevărul e că pagubele sunt ireversibile şi că, de fapt, rezervaţia mai există doar în acte.

Așa arăta Lacul Termal Peța în anul 2014

Constatarea oficială a dezastrului nu ar fi doar ruşinoasă, ci şi extrem de costisitoare, deoarece în această situaţie Uniunea Europeană ar putea declanşa procedura de infrigement asupra României, stabilind sancţiuni uriaşe pentru încălcarea obligaţiilor de a proteja o arie naturală unică de interes european.

„Este o situaţie critică ... Suprafaţa s-a restrâns strict în jurul izvorului. Practic, e o mică baltă”, afirma Radu Huza, responsabil de arii protejate la Muzeul Ţării Crişurilor.

ȘI TOTUȘI, O MINUNE S-A ÎNTÂMPLAT ! 

FORȚA DE REGENERARE A NATURII ESTE IMPRESIONANTĂ !

În anul 2016, semne de viaţă la Lacul cu Nuferi. La începutul lunii martie izvoarele rezervaţiei au repornit. 

"Izvoarele termale au repornit, semn că s-a reglat într-un fel în această perioadă exploatarea şi, dacă se menţine exploatarea la acelaşi nivel, s-ar putea să vedem nuferii înfloriţi anul acest pe lac", spune Radu Huza, fostul custode al Rezervaţiei Lacul cu Nuferi.

"Datorită precipitaţiilor care au fost în ultima perioadă - se vede o activitate minimă a izvorului sublacustru. A crescut apa în rezervaţie şi avem speranţe că va creşte în continuare", spune Monika Ciupleu, consilier în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor.

Lacul a fost aproape să dispară complet în luna decembrie, când lipsa de precipitaţii şi secarea izvoarelor a compromis o bună parte din habitat. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor au decis atunci alimentarea artificială a lacului dintr-un puţ cu apă termală.

Nufărul termal, unic pentru faptul că este o plantă tropicală care trăieşte într-o zonă cu climă temperată, şi peştele Roşioara lui Racoviţă au fost salvaţi de specialişti şi sunt acum crescuţi în condiţii de laborator. Pentru ca rezervaţia să nu ajungă, din nou, în situaţia de a seca, specialiştii spun că există o singură posibilitate:

"Reducerea exploatării în limitele de refacere naturală a zăcământului."

"Aici trebuie o hotărâre politică şi după aceea o acţiune drastică a Procuraturii. Trebuie închise toate forajele, dar asta înseamnă război cu cea mai puternică parte a societăţii româneşti, oamenii cu bani", este de părere Ioan Cohuţ, expert în geotermalism.

Rezervaţia, rămasă fără custode după ce fostul administrator, Muzeul Ţării Crişurilor, a renunţat la responsabilitate, ar putea trece în subordinea Primăriei Oradea. Autorităţile lucrează acum la documentaţia necesară preluării Lacului cu Nuferi, care va trebui aprobată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

"Ne dorim să revitalizăm turistic întreaga zonă şi să conservăm toate habitatele naturale de acolo, atât flora, cât şi fauna. Vom dori să colaborăm în viitor şi cu Muzeul Ţării Crişurilor şi să păstrăm îngrijită această zonă care a fost lăsată în paragină în ultimii ani", a precizat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Anul trecut, o echipă de cercetători de la Facultatea de Geologie şi Geofizică Bucureşti şi de la Asociaţia Hidrogeologilor din România au monitorizat toate forajele, dar şi rezervaţia. Atunci, experţii au decis să reducă debitele exploatărilor cu 30% pentru ca lacul să nu sece definitiv.


Anul 2017

Nufărul termal înfloreşte acum în Băile Felix - Salvat de la dispariţie.

Turiştii care ajung la Băile Felix pot admira, din nou, nufărul termal într-unul din bazinele alimentate cu apă termală din centrul staţiunii. Aflat în pericol să dispară după ce apa din Rezervaţia Naturală "Pârâul Peţea" din Băile 1 Mai a secat, nufărul termal a fost relocat de o echipă de cercetători în bazinul pus la dispoziţie de Turism Felix SA.

 

Nufărul alb (Nymphaea alba)

Graţie eforturilor făcute de o echipă de cercetători coordonată de Cristian F. Blidar, şef de lucrări la Catedra de Biologie a Facultăţii de Ştiinţe (Universitatea din Oradea), doctor în domeniul biotehnologiilor vegetale, nufărul termal are şanse de supravieţuire. Mai exact, Cristian F. Blidar a reuşit reproducerea in vitro a nufărului termal, după care a căutat un habitat propice dezvoltării şi înmulţirii naturale unde să poată fi relocat.

În sprijinul cerecetătorilor orădeni a venit Turism Felix SA, care le-a pus la dispoziţie unul dintre cele patru bazine de la Lacul cu Nuferi din staţiunea Băile Felix. "Soluţia a fost transplantarea a o parte din plantele obţinute în laborator în unul din cele patru bazine din Băile Felix aflate în administrarea companiei Turism Felix SA. În acest microclimat unic în Europa cresc acum specii ca nufărul alb (Nymphaea alba), lotusul sacru (Nelumbo nucifera) şi chiparosul de baltă (Taxodium distichum).

Lotusul sacru (Nelumbo nucifera)

Chiparosul de baltă (Taxodium distichum).

Alegerea nu a fost întâmplătoare: apele geotermale din staţiune având similitudini importante cu cele din locul de baştină al Nymphaea lotus var. thermalis, sub aspectul mineralizaţiei, al pH-ului şi al temperaturii", se precizează într-un comunicat de presă al SC Turism Felix SA.

De curând, primii boboci de Nymphaea lotus var. thermalis au înflorit, iar acest lucru dovedeşte faptul că nuferii termali vor fi capabili să se înmulţească singuri în Bazinul 3 de la Lacul cu Nuferi din Băile Felix. "Pe măsură ce tulpinile de nufăr termal se vor dezvolta, exemplare de nelumbo vor fi transplantate, scopul fiind ca, în 2-3 ani, suprafaţa unui întreg bazin să fie ocupată de nufărul termal", se mai menţionează în comunicat.

Turism Felix SA este cea mai mare companie de turism balnear din România. Din 1995 până în prezent a pus în valoare resursele naturale ale staţiunii Băile Felix prin investiţii masive în infrastructura de turism. Principalele atracţii gravitează în jurul apei termale, din portofoliul companiei Turism Felix SA făcând parte o salbă de hoteluri trei şi patru stele, ştrandurile Apollo-Felix, Venus şi, în curând, primul complex balnear de cinci stele din România.

DĂ-I DOAMNE, ROMÂNULUI, MINTEA CEA BUNĂ !

DOAMNE AJUTĂ !

surse: https://ro.wikipedia.org; http://www.cotidianul.ro; http://www.ebihoreanul.ro; http://www.digi24.ro; https://www.crisana.ro

LACUL ”BELEU” - MICA DELTĂ A MOLDOVEI

LACUL ”BELEU” - MICA DELTĂ A MOLDOVEI

Lacul Beleu este situat pe cursul râului Prut. Suprafața medie a oglinzii lacului este de 9.5 km², Beleul fiind unul din cele mai mari lacuri naturale din Republica Moldova. După provenență, lacul Beleu este un relict al limanelor Dunării formate acum 5-6 mii de ani și a fost, în acest caz, colmatat de aluviunile Prutului. Lungimea lacului este de 5 km, lățimea - 2km, adîncimea medie 0,5-1,5 m, adîncimea maximă fiind de 2,5 m. Nivelul apei din lac depinde în mare măsură de nivelul apei din Dunăre și din Prut.

Păsări diverse pe Lacul Beleu

Lacul Beleu este un tărâm mirific al păsărilor, nuferilor, se întâlnesc peste 20 de specii de pești, inclusiv plătica-de-Dunăre, bibanul-soare, țigănușul-bătrân, crapul, șalăul, văduvița ș.a. Lacul Beleu face parte din Rezervația naturală Prutul de Jos.

Lunca Lacului Beleu

Lacul Beleu, parte componentă a rezervației științifice „Prutul de Jos”, este situat în partea de sud-vest a Republicii Moldova, în cursul inferior al Prutului, între localitățile Slobozia Mare și Văleni, Raionul Cahul, la 204 km de orașul Chișinău, pe drumul național R34.

Pelicani pe Lacul Beleu

Lacul Beleu ocupă 628 ha, este înconjurat de pajiști inundabile și mici păduri de sălcișuri amenajate insular. 

Hidrografia acestui lac s-a format în depresiunea râului Prut, cândva cu 13 mil. ani în urmă făcând parte din întinderea vastă a mării Sarmațiene.

 

Apus de soare pe Lacul Beleu

Lacul are o vechime de 5-6 mii de ani, iar după proveniență este un relict al Dunării. Malul lacului este brăzdat de îngrămădiri de nisip și calcare în regiunile de luncă, iar în regiunile împădurite insulare predomină mâlul.

sursa: https://ro.wikipedia

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ȘI SĂ FACEM O CONVENȚIE CU VIAȚA : ”SĂ SĂRBĂTORIM ÎN BUCURIE O NOUĂ LUME VINDECATĂ !

DISCURS ROSTIT DE MICHAEL JACKSON, CU OCAZIA VIZITEI FĂCUTĂ ÎN ROMÂNIA, ÎN ANUL 1992

”Dragi prieteni, doamnelor și domnilor, trebuie să vindecăm Planeta și pe noi înșine. Trebuie să ne țesem viața ca pe o pânză de păianjen, căci noi suntem o parte a acestei pânze. Din neglijență noi am contaminat și am poluat planeta. Tot din aceeași ponire primară ne-am rănit pe noi înșine. Necazul vieții noastre a fost ani de-a rândul legat de dansul sângelui și e la fel și în acest moment. Mediul înconjurător este o prelungire a corpului nostru și el dă pulsul dragostei, este Orchestra Sinfoniei Universului. El este teritoriul muzicii și ne dă posibilitatea redescoperirii sufletelor noastre. Să ne bucurăm astăzi împreună în dragoste, unitate și conciliere. Să vindecăm pe oricine și astfel să ne vindecăm pe noi. Să facem o convenție cu viața: Să sărbătorim în bucurie o nouă lume vindecată !”


Peace in the earth and we make a convention with life: Let us celebrate a new healed world !

Speech by Michael Jackson on the occasion of his visit to Romania in 1992

”Dear friends, ladies and gentlemen, we must heal the Planet and ourselves. We have to weave our life like a spider cloth, for we are part of this spider cloth. We neglected, contaminated, and polluted the Planet.The environment is an extension of our body and it gives the pulse of love, it is the Universe Symphony Orchestra. It is the territory of music and gives us the possibility of rediscovering our souls. Let us today enjoy together in love, unity and conciliation. Let's heal anyone and so heal us. Let's make a convention with life: Let's celebrate a new healed world in joy.”


MICHAEL JACKSON

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ȘI SĂ FACEM O CONVENȚIE CU VIAȚA : ”SĂ SĂRBĂTORIM ÎN BUCURIE O NOUĂ LUME VINDECATĂ !

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ȘI SĂ NE BUCURĂM DE VIAȚĂ !

De-aş fi ştiut că anii fug

Şi tinereţea mea va trece,

M-aş fi născut un râu… să curg

Veşnic, cu apă rece.

De-aş fi ştiut că timpul zboară

Şi îmi răpeşte frumuseţea,

M-aş fi născut o floare rară,

Să şterg din om… tristeţea.

De-aş fi ştiut că viaţa este

Eternul drum spre moarte,

M-aş fi născut ca o poveste,

Scrisă într-o carte.

...

Dar… n-am ştiut… şi m-am născut

Cu acest chip de muritor,

Ce-ţi poartă al dragostei cuvânt

În sufletul de visător.

Versuri, Claudiu Văduva

GOGOȘARI MARINAȚI, LA BORCAN, PENTRU IARNĂ

Vă prezint o rețetă de gogoșari marinați fără fierbere. Obțineți o gustare deosebit de aromată și delicioasă. Se prepară simplu și rapid. Pentru un aspect mai apetisant, folosiți ardei sau gogoșari de diverse culori. Un plus de gust, culoare și aromă pentru sezonul rece.

INGREDIENTE

5 kg de gogoșari sau ardei (de orice culoare)

6 linguri de sare grunjoasă neiodată (se găsește în marketuri, dar mai ales la vânzătorii din piețe)

300 g zahăr

500 ml de oțet din vin

1 linguriță de acid salicilic (opțional - înlocuiește conservantul; cine nu suportă aspirina nu este obligatoriu)

piper boabe

semințe de muștar

foi de dafin după plac


MOD DE PREPARARE

- Se spală bine gogoșarii, se curăță de cotoare, se taie întâi pe jumătate, iar apoi încă în 3-4 bucăți.

- Se pun într-un vas mai mare, se presară deasupra sarea, zahărul și acidul salicilic (opțional - căci se păstrează bine și fără conservant), iar la urmă se toarnă oțetul din vin.

- Se amestecă bine, se acoperă vasul și se pune deoparte cam pentru o zi (nu pățește nimic nici dacă stă mai mult).

- Se mai amestecă din când în când pentru ca sarea și zahărul să se dizolve complet și fiecare bucățică de gogoșar să stea în zeama rezultată.

- A doua zi se pune în borcane piper boabe, semințe de mustar și foi de dafin după plac, se îndeasă gogoșarii în borcane.

- Se toarnă peste gogoșari marinata rezultată după ce au stat, până ce îi acoperim cu marinată, se pune capacul și gata.

Borcanele se pun în cămară și GOGOȘARII SE MĂNÂNCĂ CU POFTĂ MARE, LÂNGĂ O FRIPTURICĂ ACOMPANIATĂ DE CARTOFI PRĂJIȚI ȘI O MĂMĂLIGUȚĂ GOGONATĂ !

SĂ AVEȚI SĂNĂTATE !

sursa: http://bucatarul.eu

MAREA NEAGRĂ ȘI SECRETELE EI ASCUNSE ÎN ADÂNCURI

Povești despre orașe scufundate în Marea Neagră există încă din timpurile motoarelor cu aburi, atunci când lumea zărise ”zidurile înalte care ieșeau din mare” în dreptul Portului Panguala (Mangalia). Arheologii susțin că situl scufundat în mare, lângă Mangalia, a fost întemeiat în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Cercetările din ultimii 50 de ani au evidențiat că ”fortăreața” are dimensiuni impresionante - două mile în largul mării și tot două mile de-a lungul țărmului actual.

O echipă de cercetători profesioniști au descoperit lângă Mangalia. la cca. 6 metri adâncime, ruinele unor clădiri, artefacte, coloane sculptate, anexe pavate și multe altele, despre care specialiștii spun că acestea fac parte din vechea așezare a Callatisului.

O teorie acceptă ideea că Atlantida s-ar fi scufundat în marea cunoscută de egipteni sub numele de ”Siriath”, ce corespunde perfect cu zona Mării Negre.

Arheologii ruși au descoperit ruine subacvatice, pe care le atribuie atlanților. Aceștia mai susțin că Insula Șerpilor este ultima rămășiță a Atlantidei, și că în trecutul îndepărtat, locuitorii insulei purtau numele de ”Blajini” sau ”Preafericiți” (grecii le spuneau ”makaron”, adică ”fericiți”) și erau văzuți ca fiind descendenții atlanților.

INSULA ȘERPILOR

Puțini știu că însuși Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale despre enigmatica Atlantidă din Marea Neagră:

”Din Fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea Zeilor Daciei în lungi șiruri au ieșit”

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, au dat roade până acum. Și aceasta, pentru că ipotezele lui, de cele mai multe ori diferite de ale majorităţii cercetătorilor, au fost demonstrate în final prin descoperirile făcute, ceea ce i-a făcut pe mulţi să-şi bage capul în nisip, făcându-se că au uitat că tot ei fuseseră cei mai vajnici contestatari ai acestor ipoteze.

În urmă cu câţiva ani, Ballard a mai emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de Biblie ar fi avut loc pe actualul teritoriu al Mării Negre. 

Aşa se face că o echipă condusă de el a poposit pe ţărmul Turciei, reuşind să filmeze, la mai puţin de 20 km de ţărm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive. Mai exact, e vorba de o stâncă cioplită şi de două unelte de piatră dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor lemnos. Submarinul a reuşit să filmeze şi nişte bârne foarte bine conservate de apa mării, pe care se văd semne de prelucrare artificială. Aceste descoperiri arată că în urmă cu mulţi ani Marea Neagră a fost un lac al cărui ţărm era locuit.

Spre sfârșitul erei glaciare, din cauza încălzirii atmosferei şi topirii gheţarilor, nivelul Mediteranei a crescut fără precedent. Apoi, în urmă cu cca 7000 de ani, din cauza presiunii apei şi probabil a vreunui cutremur, fâşia de pământ care separa Mediterana de lac a fost pulverizată şi apele sărate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l în ceea ce este astăzi. 

Torentul a fost fantastic. Forţa apei a depășit de cca 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se că pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de cca 40 de zile. 

În sprijinul acestei teorii, cercetătorii arată că în anumite zone ale fundului Mării Negre există ape dulci, rămăşițe ale vechiului lac. Din cauza lipsei curenţilor şi a oxigenului, acele ape au rămas neamestecate cu apa mării. 

Mai mult, acolo, mediul e lipsit de oxigen, ceea ce înseamnă că există condiţii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. 

Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Mării Negre câteva specii de scoici, unele dispărute, altele pe cale de dispariţie, toate cu o vechime cuprinsă între 7.500 și 15.000 de ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să afirme că Marea Neagră a fost pe vremuri un lac cu apă dulce. 

Actuala mare nu exista în urmă cu 10-15.000 de ani, aici trăind o civilizaţie prosperă, căreia îi aparţin construcţiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. 

Şi ca totul să fie şi mai încurcat, s-a pronunţat cuvântul Atlantida. Harta întocmită cu ajutorul sonarelor a lăsat să se întrevadă că, pe vremuri, fundul mării era în fapt „un ţărm plat, cu o plajă de nisip ce cobora lin”, după cum spune coordonatorul lucrărilor.

Potopul a început în România

Biblia vorbeşte despre un mare potop, căruia nu i-au supravieţuit decât Noe şi familia sa. Deşi în afara lor nu mai rămăsese nici un om pe Pământ, fiii lui Noe s-au întâlnit, totuşi, cu oameni.

Dar nu de inadvertenţele Bibliei ne vom ocupa în acest material.

Analizând scrierile vechi ale diferitelor popoare, constatăm că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puţini. 

Ce e mai interesant e faptul că legendele româneşti vorbesc, la rândul lor, despre diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia seama la nişte poveşti. Şi totuşi, atunci când aceste „poveşti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii descoperite, lumea ştiinţifică amuţeşte, dă puţin înapoi şi apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea refuza să accepte nişte idei ce păreau a depăşi realitatea construită cu migală de unii pseudo-cercetători, timp de ani de zile.

Sfârşitul Atlantidei şi începutul Potopului

Michael Robinson profesor la Universitatea Ohio, este specializat în inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi timpuri. A fost unul dintre cei care au îmbrăţişat ipoteza emisă de Robert Ballard, când acesta afirma că potopul biblic a început în bazinul Mării Negre. 

Numai că, spre deosebire de Ballard, Robinson a preferat pentru cercetările sale nu ţărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula Şerpilor, şi unde aparatura a înregistrat nişte construcţii ciclopice stranii și piramide ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.

„În cercetările mele, m-am bazat mult pe textele mistice care arată că toate civilizaţiile îşi au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut acces la toate descoperirile făcute în România în acest sens, descoperiri de care românii nici măcar n-au auzit”. 

Robinson își desfășoară cercetările și în lungul bazinelor râurilor româneşti, despre care consideră că sunt rămăşițe ale unui fluviu imens, care străbătea continentul eurasiatic, sau chiar ale unui lac cu apă dulce, care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza lui este destul de îndrăzneaţă, dar nu singulară. El afirmă că pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida şi că cetățile descoperite în munţi nu sunt decât rămăşiţe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune această ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitate între cele două evenimente.

 

Pădurea îngropată

La mijlocul anilor ‘80, autorităţile de la Bucureşti au decis cu o simplă semnătură să şteargă sate întregi de pe harta României, să strămute populaţia, să distrugă vestigii arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Totul în numele unui aşa zis proiect de canalizare a Argeşului, de făurire a măreţului canal Dunăre-Bucureşti. Atunci, în mai puţin de o săptămână, câteva localităţi au dispărut definitiv din peisajul administrativ românesc. N-au fost iertaţi nici măcar morţii. 

Numai că, după ce au săpat vreo 5-6 metri în adâncime, cupele excavatoarelor au început să se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat, în afara inginerilor care coordonau lucrările. Aceştia au înţeles că acolo, la adâncime, e ceva și au chemat arheologii. Nu mică a fost surpriza tuturor când au constatat că la o adâncime de 15-25 de metri se găsea nici mai mult nici mai puţin, decât o... pădure preistorică. Nisipul care o acoperise conservase atât de bine lemnul copacilor, încât aceştia, eliberaţi de sub pământ, păreau încă în viaţă şi se puteau deosebi soiurile.

Marea inundaţie glaciară

Specialiştii aduşi de la București au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun şi tei. Datarea cu carbon a arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o vechime cuprinsă între 10.000 și 12.000 de ani. Ceea ce însemnă că pădurea în sine era mult mai veche. 

Puţini au fost cei care s-au întrebat atunci cum a ajuns pădurea să fie acoperită de ape. Se ştia că teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoştea şi motivul. 

Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să vină şi să emită o ipoteză fantastică, anume că aici a avut loc marele Potop descris de Biblie, în parte din cauza topirii gheţarilor şi creşterea nivelului Mediteranei, fapt care a generat surparea limbii de pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au făcut ca nivelul vechiului Pont Euxin să crească mult şi apele să se reverse pe teritoriile din jur. Ulterior, apele s-au retras şi au permis apariţia unei noi flore şi faune. 

Dar oare ce cantitate de apă s-a revărsat asupra zonei argeşene, pentru ca nisipul rămas în urmă ei să aibă o adâncime de 15 - 20 de metri ? Ce ape puteau alimenta o astfel de inundaţie ?

Urme ale pădurii îngropate de la Mihailesti - Argeș

Săpăturile la Canalul Bucuresti-Dunare au scos la lumină copaci imenși fosilizati.


Tsunami pe Argeş ?


Descoperirea pădurii preistorice sub pământurile Argeşului i-au determinat pe specialişti să cerceteze şi zonele apropiate.

Rezultatele au fost fantastice: pădurea se întindea pe o suprafaţă mare, între localităţile Glina-Bobeşti, Jilava, Domneşti, Mihăileşti-Cornetu. 

În plus, prospecţiunile arată că se întindea mult în sud, aria terminându-se probabil undeva pe teritoriul Bulgariei. 

În toate locurile, cercetările au arătat același lucru: apele au acoperit zonele într-o perioadă extrem de scurtă, pe care arheologii au estimat-o la doar câteva săptămâni. 

„Aşa ceva, nu se putea întâmpla din cauza topirii gheţurilor, afară doar de cazul în care Terra a fost lovită de un meteorit. Or, din câte ştim noi, acum 10.000-12.000 de ani nici un meteorit nu a lovit Pământul”, afirmă Codrin Niculescu, paleontolog şi biolog. În sprijinul teoriei lui vine absența totală a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se întinde pădurea preistorică. „Lipsa aceasta ne arată clar că zona nu a fost marină, ci inundată întâmplător. Iar compoziţia nisipului sărat a conservat foarte bine copacii”.


Bizară fortificaţie de lemn


Dar nu pădurea subterană a fost cea mai interesantă descoperire a arheologilor veniţi la faţa locului. 

Într-una din zile, săpătorii au scos la iveală o construcţie bizară din lemn, alcătuită sub forma unei mici fortificaţii. Cu toate astea, nu s-au găsit deloc schelete umane sau animale, în condiţiile în care s-a presupus că respectiva construcţie nu s-a ridicat singură. 

„Unde au dispărut cei care au construit ciudata fortificaţie de lemn este iarăşi o întrebare fără răspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul uriaş să-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apă, să fi fost mâncate de animalele marine. Dar la fel de posibil e ca locuitorii să fi aflat din timp despre iminenţa valului ucigaş şi să se fi retras pe înălţimile munţilor. Dar dacă acceptăm cea de a doua ipoteză ca fiind mai plauzibilă, de unde puteau şti nişte primitivi că oceanul va mătura zona Argeşului ?”.

Pornind de la pădurea antică descoperită pe linia Argeşului, ulterior s-au făcut săpături în partea opusă, pe Valea Prutului. Şi... surpriză, au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeaşi compoziţie ca şi cel din sudul ţării şi datând din aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfârşitul paleoliticului şi începutul neoliticului. Nu au fost găsite și păduri de data asta, dar probabil că zona nu era una împădurită, ci de câmpie. „În acel moment am fost puşi în faţa unei întrebări fără precedent. Ce fel de val putea să măture întreg cuprinsul ţării şi să aibă o înălţime de peste 100 de metri ? 

Cum s-a format acel val ? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa ? A fost un val oceanic, cu apă sărată sau un val cu apă dulce ?”.


Copacii milenari

Dincolo de ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăilești continuă să scoată din carierele de piatră trunchiuri vechi de mii de ani şi să le ardă în sobă. 

Florea Dumitru spune: „Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu mergem la pădure ca să tăiem un copac. Noi dezgropăm copacii de care avem nevoie pentru foc. Şi numai bunul Dumnezeu ştie cum au ajuns pomii ăștia sub nisip. Cei mai bătrâni spun că aşa au rămas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe”.

Deocamdată nici o ipoteză nu a fost pe deplin demonstrată. Iar numărul copacilor milenari descrește de la o zi la alta. Trebuie oare să condamnăm localnicii pentru că distrug urmele trecutului încercând să supraviețuiască ? La urma urmei, nu așa au făcut dintotdeauna oamenii ? Fiecare nouă civilizație a distrus-o pe cea veche. Și nu din răutate, ci din simpla dorință de supraviețuire.

sursa: frumoasaverde; http://www.departamentulalphacarpatica.ro

VÂRFUL ”OMU” - CEAȚA ALBASTRĂ - VORTEXUL CARE ASPIRĂ OAMENI

Vârful ”Omu” din Munții Bucegi este vârful muntos clasat al șaselea între vârfurile muntoase din România, situat în Masivul Bucegi, reprezentând cel mai înalt punct al acestui masiv.

Conform direcției Topografice Militare Române (DTM), la borna topografică din spatele stației meteorologice avem 2.504,9 metri. Această estimare o regăsim pe foaia topografică L-35-87-D-b, 1:25.000 (1982) din cadrul ministerului. Această bornă din beton face parte din rețeaua de triangulație ordin I a României. La baza Cabanei Omu înălțimea este de 2.507 m, cu 2 metri peste borna topografică. Cel mai înalt punct natural din Munții Bucegi este de 2514 m, în vârful stâncii (bolovanului). Este vizibil de pe creasta Pietrei Craiului, precum și din Valea Prahovei.

Pe Vârful Omu se află Cabana Omu, precum și Stația meteorologică Vârful Omu, care poate fi considerată locul cel mai înalt din România populat permanent.

Cercetătorii japonezi au declarat că în România se află cel mai puternic pol energetic din lume, Vârful Omu. Echipa de japonezi care a a venit în România și a realizat măsurători în acest sens, s-a deplasat și în Buzău, în Țara Luanei sau Poarta lui Dumnezeu.

Au fost surprinși să constate că polul energetic din județul Buzău, se clasează pe locul trei în lume, ca putere energetică. Luana, în sumeriană înseamnă oamenii lui Anu. Anu era zeul suprem al sumerienilor, al cărui simbol era soarele cu razele în formă de zvastică. Pe teritoriul României s-au descoperit multe artefacte aparținând civilizației sumeriene.

Tăblițele de la Tartaria sunt protosumeriene, adică sunt cu 2000 de ani mai vechi decât orașele sumeriene. Zeii sumerieni au coborât din cer, cu mașinile lor zburătoare și au dominat civilizațiile de pe Pământ. Perioada a fost numită dinastia zeilor.

Cercetătorul american Rob Balard susține că Potopul a avut loc în Marea Neagră, care înainte a fost un lac cu apă dulce. Mediterana a inundat acest lac, prin strâmtoarea Bosfor. În urma Potopului, s-a format Marea Neagră. Triburile din această zonă au migrat spre Eufrat, Nil și Tibru, iar marii zei au plecat cu navele lor zburătoare.

Prima țară a lui Anu a fost pe actualul teritoriu al României. În zona Boziori, sunt zile în care factorii electromagnetici întrunesc condițiile necesare producerii unor fenomene paranormale. În perioada 1978-1981 au fost efectuate măsurători de către specialiști din armată. Fenomenul de ceață albastră, pe lângă fascinație, trezește și un sentiment de teamă. Este vorba despre apariția unui vortex, care crează un tunel energetic turbionar, care aspiră persoanele aflate în raza de acțiune a acestuia.

Sunt câteva dispariții semnalate în zonă, rămase neelucidate și de aici un întreg mister. 

În perioada 1978-1981, reprezentanți ai armatei au efectuat măsurători, iar o întâmplare a rămas și astăzi, vie în memoria martorilor. Unul dintre militari a fost aspirat de vortexul energetic, spre disperarea și frica celorlalți ofițeri care participau la măsurători. El a fost descoperit, o oră mai târziu, la o distanță de câțiva kilometri, de zona unde a efectuat măsurători.
Radiația luminoasă din interiorul tunelului a fost apreciată, de protagonistul întâmplării, ca fiind de 300000 de grade Kelvin. Peisajul de dincolo era asemănător cu cel de pe Pământ, numai că lumina era mai clară și dădea culorilor o altă strălucire.
A văzut și oameni, o femeie cu un copil, care părea a fi o clonă a mamei, bărbați cu tenul gri, total diferiți de oameni. 

Nu a putut comunica cu ei, păreau că plutesc haotic, dintr-o parte în alta. 

Cu siguranță, continuă protagonistul întâmplării, acele persoane pățiseră același lucru ca și el, dar nu au mai găsit drumul de întoarcere. Rătăceau într-un alt spațiu. În acel tunel energetic, timpul se dilată, iar la întoarcere persoana este debusolată. El a fost supus în timpul călătoriei la solicitări psihice și fizice foarte puternice.

În timpul apariției ceței albastre, s-a observat că pilele electrice se descarcă temporar. Același fenomen s-a înregistrat și în Triunghiul Bermudelor, unde un avion a fost deviat de la ruta de zbor cu 160 de kilometri.

sursa: http:// https://ro.wikipedia.org/wiki; www.secretulcunoasterii.ro

Limbajul omenesc între Dar si Blestem

PUTEREA CUVÂNTULUI

In fiecare zi, o persoană normală rosteste în medie cam 25.000 de cuvinte. Intr-un singur an, asta inseamna, puse laolaltă, peste o sută de cărți a câte 500 de pagini. Dar cât la suta din aceste cuvinte au fost folosite cu rost, pentru a exprima sau comunica ceva util sau frumos ? Cate din aceste o sută de cărti ar fi pline de bârfe, nimicuri, înjurături, minciuni, exagerări, vorbe grele ? Ce titluri ar avea aceste carti ?  Si in câte pagini am putea inghesui acele cuvinte care au adus bucurie, au construit, au mângâiat, au vindecat ori au creat ?

Limbajul omenesc între dar si blestem

Fiecare lucru are un nume. Există si lucruri nenumite, fie ca nu e bine să le dăm un nume al lor si le chemăm pe ocolite, fie că, pur si simplu, nu avem putința să le gasim o denumire. 

Limbajul omenesc, pe cât de minunat este, dându-ne aripi sa ne pictăm lumea in cuvinte fel si chip, pe atat este uneori de hain.

 

Adevarata comunicare intre oameni este de la suflet la suflet, iar vorbele adesea nu fac decât sa incurce, sa ne lase neputinciosi in fața lucrurilor de negrăit pe care uneori le întrevedem pe sub pleoapa inimii si am vrea să le strigăm tuturor, dar nu avem cuvinte. 

Omul este singurul care poate comunica prin cuvinte. 

Ce alt dar mai minunat decat cuvantul a primit omul de la Dumnezeu ? 

Cum ar fi fost lumea noastră fără poezie sau fara șoapte ? 

Cum ne-am fi putut impartasi bucuriile si transmite cunoasterea si experientele ? Este acesta un dar, cu sigurantă, căci vindecă suflete si creează lumi, dar este uneori si un blestem.

Cuvintele adesea sunt trădatoare, duplicitare, insuficiente sau inutile. Le chemăm, dar ele fug tocmai atunci cand avem mai mare nevoie de ele, lăsându-ne singuri si neîntelesi in clipele cele mai adanci ale vietii: "nu stiu cum sa-ti spun...", "n-am cuvinte...".

Astazi, mai mult ca oricand, cuvintele nu mai au intelesul si puterea pe care le aveau odinioara. Orice cuvant, prin simpla lui rostire, reprezintă un act magic, pe care noi nu-l mai pricepem. 

Fiecare cuvânt reprezintă o invocatie, o declanșare a fortei strămoșești a lucrului pe care il numeste. 

Cuvântul creează. Nu este o metaforă. Cuvintele creează lumi. De aceea nu e bine sa cobim, căci invocând lucrul rău, il ajutam să se infăptuiască. 

De aceea, nu e bine sa fim pesimisti, căci atragem asupra noastra necazuri. 

De aceea, dacă spunem prea des despre noi că suntem neputinciosi ori nevrednici, chemăm la noi neputința si nevrednicia. Si de aceea cei care, in fiecare dimineată, își spun "voi reuși", până la urmă reușesc.

Cuvântul poate distruge

Ce-ar fi să facem un simplu exercitiu intr-o zi, in care sa tragem o linie pentru fiecare vorbă urâta si pentru fiecare cuvant negativ pe care l-am spus, iar pe o alta coloană, sa ne oprim si sa notam cate un plus pentru fiecare cuvant bun (si sincer) rostit ?  La sfarsitul zilei, cand am privi cele doua coloane, multi ne-am ingrozi:  aceasta este oglinda noastră !

Este foarte important să nu vorbim de rău.

 

Ipohondrii, cei ce mereu se laudă cu bolile lor imaginare, ajung să aibă aceste boli. 

Cei ce injură des răspândesc in jur vibratii negative, care îi afecteaza in primul rând pe ei insisi si le alimenteaza agresivitatea.

Parinții care îsi cearta mereu copiii si le reprosează ca nu sunt buni de nimic, că nu vor reusi in viată, vor fi principalii vinovati daca se va întampla ceea ce le-au prezis fără voie copiilor. 

Nu e asa greu sa renuntam la cuvintele aspre, la insulte, la barfe si la minciuni. Trebuie doar sa fim tot timpul constienti de răul pe care il facem, si celorlalti dar si nouă, rostind astfel de cuvinte.

Am vrea ca lumea in care trăim sa fie mai buna si asteptam mereu de la altii sa faca ceva: de la cei pe care i-am ales, de la cei mai bogati, de la cei mai puternici sau mai luminati. 

Dar lumea se schimba in primul rand atunci cand o schimbam noi, atunci cand fiecare dintre noi se simte direct raspunzator pentru soarta sa, fara sa dea vina pe altii - pe guvern, pe destin, pe familie. 

Lumea se schimba incepand cu o vorbă bună. 

Ce s-ar intampla daca timp de o luna de zile am spune numai lucruri frumoase, corecte, adevarate ? 

Mai întâi cei din jurul nostru ne-ar privi ciudat. Apoi, poate unii se vor indeparta de noi, iar altii se vor molipsi. 

E adevarat, de multe ori, adevarul raneste. 

Dar minciuna, mai ales cand devine obisnuintă - acea minciuna nevinovata zilnica - ne macina in interior fara sa stim si face rau si celuilalt. La fel si vorbele urate sau fara rost, care sapă in noi in fiecare zi, si ne trezim intr-o zi bolnavi fara sa stim cum ne-am imbolnavit ori obositi si deprimati. 

Asa se năruie lumea in care traim, de la lucrurile mărunte de zi cu zi, de la vorbele care si-au pierdut sfințenia. 

Ce e de facut ?  Să evitam minciuna, sub toate formele ei - fie ca e vorba de omiterea adevarului, fie ca e vorba de falsificarea lui. 

Să evitam calomnia, prin care îi vorbim de rau pe altii si le producem neajunsuri. 

Sa evitam discutiile inutile, frivole, barfele. Si sa nu rostim cuvinte urate, aspre, jignitoare. 

In schimb sa incurajam si sa mângâiem de cate ori avem ocazia, sa lăudăm cand este cazul si sa avem curajul sa criticam atunci cand este nevoie, sa aducem lumină si pace prin vorbele noastre, sa ne rugam, sa multumim si sa iertam. 

Cu timpul vom vedea ca si sanatatea noastra va fi tot mai buna. 

Dar nu e de ajuns sa rostim vorbe bune. Conteaza si ce se afla in spatele cuvintelor. Trebuie sa fim sinceri si sa cautam mereu adevarul, caci o vorba buna rostita cu fățărnicie este tot o minciună.

Cuvantul poate distruge. 

Unele cuvinte au provocat razboaie, moarte, nenorocire. Dar si o simpla vorba spusa cu rautate poate strica cuiva ziua, asa cum un blestem poate nimici o viata de om. 

Nu e departe de blestem nici presa negativa de astazi, care ne îmbolnaveste zilnic cu cuvinte precum "crima", "viol", "batai", "razboaie", "conflicte", "accidente", "moarte". Aceste cuvinte, auzite atat de des, patrund pe nesimtite in straturile cele mai adanci ale fiintei noastre, ne tulbură echilibrul si distrug linistea din jurul nostru. Poate nici nu ar fi trebuit pomenite aici.

Este la fel de important sa nu ascultam cuvinte de rau. 

Intotdeauna se va gasi un coleg sau o vecina care sa ne țină la curent cu ce se vorbeste de rau despre noi: cum a râs cutare pentru ca eram imbracati mai modest, cum colegul de serviciu ne-a criticat pe la spate proiectul, cum vecina de la trei ne barfeste de cate ori avem musafiri. 

Sa nu plecam urechea. Nu conteaza ce spun ceilalti. Conteaza sa avem sufletul impacat ca am vorbit si actionat corect. 

Vorbele rele, fie ca le rostim noi, fie ca sunt despre noi si le punem la suflet, distrug ceea ce am cladit. Pe primele sa le evitam, pe celelalte sa le ignoram. 

Sa nu plecăm urechea nici cand se vorbeste de rau despre altii. E ca si cum noi insine l-am vorbi de rau pe acela. 

Si, cel mai important, sa nu plecam urechea la relele lumii. De cand e lumea asta, mereu au existat crime, razboaie si accidente. Dar intotdeauna lucrurile bune au fost infinit mai numeroase decat cele rele. 

Presa de astazi le selecteaza insa aproape numai pe cele rele. La ce ne foloseste asta ? La nimic. Ne otrăvim sufletele si alungăm lumina din noi. Nu vom vedea niciodata o stire la televizor prin care sa ni se anunte ca au inflorit teii. Sa cautam cuvintele bune, iar daca sunt rare si nu prea dam de ele, cel putin să ne astupăm urechile la cele rele.

Puterea creatoare a cuvantului

La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu este Cuvantul. Cuvantul este creator. Dumnezeu a creat lumea si lucrurile din ea prin rostirea numelor. Si omul a fost creat cu această putere. Noi am uitat de mult acest lucru, dar stramosii nostri stiau. De aceea, numele spiritelor rele nu erau rostite: pentru ca spiritele puteau sa se materializeze prin simpla pronuntare a numelui lor. Si tot de aceea rugaciunea vindecă, aduce lumina. 

Dar mai mult decat atat, orice cuvant rostit poate crea o realitate, depinde insa ce se afla in spatele cuvantului: câtă credinta si cata iubire. 

O simpla urare de drum bun adresata cuiva cu tot sufletul il poate feri pe călător de rele precum un talisman. Aceleasi cuvinte rostite la repezeala, cu gandul in alta parte, ori din politete, fara ca in realitate sa-i dorim tot binele celui de care ne despartim, sunt o mica insultă. 

O urare sincera de succes la examen sau pur si simplu salutul zilnic de "o zi buna" sau de "Doamne-ajuta" pot face minuni. 

O soapta dulce poate aduce un ocean de fericire. 

O vorba buna spusa din inima poate aduce echilibrul in sufletul unui om sau in jurul lui. Ce ne costa sa o rostim ? Ea poate aduce chiar vindecare, poate aduce bucurie, poate stinge conflicte si lega prietenii. Vorba buna intotdeauna este ziditoare.

Dar nu e de-ajuns sa stim cum sa vorbim. Trebuie sa stim si când. 

Sa stim sa-l ascultam pe celalalt valoreaza adesea mai mult decat o vorba buna. Tacerea dă valoare cuvintelor. Sa nu incercam binele cu de-a sila, cand celalalt nu are nevoie de vorbe, ci doar de cineva care sa-l asculte. Tacerea si ascultarea îi dau celuilalt incredere, curaj si linistire. 

Adesea oamenii vin la noi pentru a ne aduce informatii, chiar daca nici ei si nici noi nu stim acest lucru. Daca nu-i ascultam cu atentie, ei nu ne vor putea transmite mesajul pe care il au si putem pierde o ocazie sau un sprijin important. Ascultand, ii ajutam pe ceilalti sa ne aduca cuvantul cel bun, ascultandu-i ne vine inspiratia sau o idee salvatoare.

Trăim intr-o lume ce s-a departat mult de radacinile ei spirituale, in care fie vorbim foarte mult fara sa spunem nimic, mai mult din teama de a tacea - caci tacerea ne obliga sa ne intalnim cu noi insine - fie stam in fata televizorului ori a calculatorului si nu mai deschidem gura ore sau zile in sir. 

Cuvantul este privit doar ca un instrument de comunicare, o insiruire de sunete produse de corzile vocale, asociate cu un sens. 

Am uitat că cuvântul vindecă sau ucide, creeaza ori distruge si am uitat ca noi suntem cei ce purtam asupra noastra in fiece clipa aceasta teribila armă, acest minunat talisman. Ne lasam coplesiti de depresie, stres, suparari si atatea boli care provin din acestea, cand vindecarea este la indemana noastra: doar prin puterea cuvantului, rostind zilnic vorbe frumoase, pline de iubire si adevar.

sursa: http://www.formula-as.ro

ȘI TOTUȘI VINE TOAMNA !

ȘI TOTUȘI VINE TOAMNA

E încă verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are înca dinți de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Văratec plouă in fiecare noapte
Si greierii mai cantă până mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborât din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

In clăi de fân miroase a foc de floare
Cerboaicele nu caută mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este până la nuntă timp destul.

Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si tu o știi si o ingâni
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem bătrâni.

Autor, ADRIAN PĂUNESCU

TRECEREA LA ORA DE IARNĂ 2017-2018

ORA DE IARNĂ 2017-2018

Trecerea la ora de iarnă 2017 se face în noaptea dintre sâmbătă 28 octombrie și duminică 29 octombrie 2017, schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineții de 29 octombrie 2017 devine ora 3:00.

ORA DE IARNĂ 2017. Duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

RĂSFĂȚ DE TOAMNĂ - CLĂTITE CU DOVLEAC

CLĂTITE CU DOVLEAC 

Ingrediente:

225 g dovleac (dat prin răzătoare sau piure)

300 ml lapte

3 linguri unt topit

1 ou

3 linguri zahăr brun

150 g făină

1 ½ linguriţă praf de copt

¾ sau 1 linguriţă de scorţişoară

¼ linguriţă ghimbir ras

1/8 linguriţă nucşoară măcinată

Într-un bol mare, se amestecă bine, până la omogenizare, dovleacul, laptele, untul topit, oul şi zahărul brun.

Într-un bol separat, se combină ingredientele uscate: făina, praful de copt, scorţişoara, ghimbirul şi nucşoara. Se amestecă bine până la omogenizare.

Se încălzeşte o tigaie sau o tavă de copt la foc mediu, se unge cu ulei dacă este nevoie. Se foloseşte o cană de măsurat pentru a turna aluatul de clătite în tigaie sau în tavă.

Se coc clătitele până se rumenesc frumos, se întorc pe partea cealaltă până capătă o culoare maro-aurie.

Se pot servi aceste clătite cu dovleac așa cum sunt sau unse cu sirop de arţar (sau alt tip de sirop) sau cu dulceaţa preferată sau cu miez de nucă.

AH ! CE BUNE SUNT !

POFTĂ BUNĂ LA CLĂTITE !

sursa: http://clickpoftabuna.ro

Uimitoarele invenţii ale lui Henri Coandă - abandonate de guvernanții din România

"Ce noroc ar avea omenirea dacă ar exista mai multe naţii care să fi adus, faţă de numărul de locuitori, atâţi cercetători câţi a adus naţia română în ultimii 120 de ani", spunea Henri Coandă spre sfârşitul vieţii sale.

HENRI MARIE COANDĂ, a fost academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele ”Efectul Coandă”. 

Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observa că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă.

H.Coandă s-a născut în 7 iunie 1886, la București, a decedat în 25 noiembrie 1972, la București.

A fost fiul generalului Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala Națională de Poduri și Șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

În 2010 se împlineau 100 de ani de la prezentarea avionului cu reacţie, la Expoziţia de la Paris. 

Este o pagină controversată a istoriei aviaţiei : românii spun că Henri Coandă a zburat primul cu avionul cu reacţie, americanii şi nemţii spun că, de fapt, au fost unii de-ai lor.

Instalaţia de desalinizare propusă de Coandă statului francez a fost considerată "prea revoluţionară", după cum arată o revistă a vremii, "Radar". Cam aşa stăteau lucrurile de fiecare dată când Coandă propunea ceva nou: unii îşi plecau capul, alţii aruncau piatra. 

Un american a transformat cercetarea de-o viaţă a lui Henri Coandă într-un medicament cu vânzări de milioane de dolari. Alte zeci de idei, întinse pe hârtie de savant, zac neexploatate. 

”Lumea spune că ”suntem ceea ce mâncăm”. Eu spun că suntem ceea ce bem", îi spunea Henri Coandă americanului Patrick Flanagan, în 1963. 

Sosit în România, Flanagan, omul care a preluat de la savantul român proiectul "apei vieţii", a spus povestea fulgilor de nea, aşa cum i-a lăsat-o Coandă.

Anul 1910. Fire libertină, tânărului Coandă îi este permis să părăsească armata. Pleacă în Iran, de unde porneşte o călătorie cu automobilul, de la Isfahan (centrul ţării) spre Tibet. Drumul său a trecut pe lângă Valea Hunza (actualul Pakistan), unde oamenii de ştiinţă consemnaseră deja existenţa unei populaţii cu o medie de vârstă de peste 100 de ani. "Sursa lor de apă este un gheţar", explică inginerul Sorin Dinea, de la Asociaţia "Henri Coandă".

"Coandă avea să studieze zeci de moduri de cristalizare a apei de pe Glob", completează el.

Într-adevăr, savantul a studiat fulgii de nea şi sursele de apă în diferite părţi ale Terrei.

Până în 1963, după spusele lui Flanagan, Coandă studiase atent cinci zone celebre pentru longevitatea locuitorilor.

"Henri Coandă mi-a spus: «Am un proiect la care am lucrat toată viaţa mea. Nu cred că îl voi putea duce la bun sfârşit. Doresc să ţi-l încredinţez, în vederea continuării cercetărilor»", îşi aminteşte Flanagan, acum un reputat om de ştiinţă.

Coandă a murit în 1972, dar doctorul Flanagan a luat la puricat documentaţia primită şi a ajuns la concluzia că hidrogenul poate servi drept cea mai concentrată sursă de energie antioxidantă.

Astfel, după câţiva ani, a reuşit să producă cel mai puternic antioxidant: ”microhidrina”.

Microhidrina anihilează acţiunea radicalilor liberi asupra organismului, de asemenea, are rol antiviral şi antibacterian.

Aşa au ajuns pe piaţa din America, apoi în întreaga lume, trei medicamente pe bază de microhidrină, cu preţuri cuprinse între 30 şi 100 de dolari. O reţetă de milioane de dolari, după cum arată cifrele vânzărilor.

800 de kilograme de documente, uitate la muzeul "Apa vie" este însă doar unul dintre sutele de proiecte la care a lucrat Henri Coandă.

Atunci când s-a întors definitiv în România, în 1969, Coandă aducea cu el cele 250 de brevete ale sale.

"Sunt documente de o importanţă fantastică", notează Victor Emanoil, care l-a cunoscut personal pe Coandă şi a făcut parte din delegaţia care a adus în ţară preţioasele brevete. "Iar, prin Coandă, România a avut acces la cercetarea din străinătate", adaugă fostul inginer electronist.

Brevetele şi lucrările elaborate în România de Henri Coandă, cedate definitiv de fiica acestuia statului român, la sfârşitul anilor '90, sunt acum în posesia Muzeului Aviaţiei, care are obligaţia să le prezinte cercetătorilor români.

"Au fost 80 de colete. 800 de kilograme de documente", spune Sorin Dinea. Printre hârtii, zac schiţele unui sat al cercetării în Delta Dunării, sisteme de transport ale viitorului şi cine ştie ce alte proiecte ce ar putea fi convertite într-o reţetă de succes, precum microhidrina lui Flanagan.

O altă dovadă a inteligenţei sale este un imobil propus de Coandă în anii '20. Pe lângă pasiunea pentru aviaţie, în primii ani ai vieţii sale de cercetător, Henri Coandă a avut şi câteva propuneri care ţin de arhitectură şi urbanism.

Pe lângă un proiect de locuinţe modulare, revoluţionar la vremea lui (prefabricate uşor de montat, care ofereau o excelentă izolaţie termică şi fonică), Coandă a propus şi imobilul cruciform antiseism.

Imobilul ”Cruciform Antiseism”  

Cum se vede în macheta din imagine, expusă la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti, vorbim despre o construcţie cu patru braţe, care se desprind dintr-un ax central. Axul are 20 de etaje, iar braţele descresc în înălţime spre extremităţi, de la 20 la 10 etaje. "Erau 700 de apartamente şi, într-un bloc din acesta, puteau locui 4.000 de persoane", spune Sorin Dinea. Consultat de EVZ, arhitectul Peter Derer, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, spune că "imobilele în formă de cruce şi cele inelare sunt cele mai rezistente din punct de vedere seismic".

Pentru anii '20, este un proiect fantastic, apreciază şi Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei, care remarcă buna îmbinare între spaţiul de locuit şi cel verde, din triunghiurile dintre braţe. Atât Derer, cât şi Pătraşcu au spus că nu auziseră de acest proiect al lui Henri Coandă. Derer spune că, în Bucureşti, nu cunoaşte exemple de imobile cruciforme. "Sunt însă blocurile în formă de Y din Balta Albă. Este o formă care oferă o rezistenţă deosebită la seisme", notează arhitectul.

Când îl propunea, imediat după Primul Război Mondial, Coandă se gândea la o modalitate eficientă pentru construirea de locuinţe.

Cu acelaşi scop, Coandă a gândit şi un nou material: beton-lemnul.

Astfel de locuinţe au fost construite în Franţa, Belgia, Italia şi România.

Două săli ale Palatului Culturii din Iaşi a fost decorate prin tehnica "beton a bois".

Alături de arhitecţii vremii, Coandă a realizat complexul şcolilor de la Obor, Bucureşti.Coandă visa pentru România un Sat al Cercetării.

Se gândise şi unde: o plajă situată la sud de braţul Sfântu Gheorghe, pe litoralul Mării Negre. Pe un teren de 20 de kilometri pătraţi, Coandă visa un ”incubator de creiere”. "Ţintea să crească tineri creativi şi să îi lase să gândească liber. Coandă visa ca România să vândă cândva know-how", spune Sorin Dinea. Inginerul adaugă că Henri Coandă intenţiona să organizeze şi schimburi internaţionale de experienţă în Satul din Deltă. "El spune că, decât să cumpărăm de la alţii, mai bine îi invităm noi din timp să producă la noi", aminteşte Dinea.

Satul cercetării există doar într-o machetă de la Muzeul "Dimitrie Leonida".

”Aerodina”, OZN-ul lui Coandă. În viziunea lui Coandă, astfel de aparate ar fi asigurat transportul spre Satul Cercetării Româneşti.

Masina - OZN Avrocar din 1959 utiliza Efectul Coandă 

Avrocar, dezvoltat la Area 51 in Statele Unite

Viteza initiala de 3.5 Mach a ajuns sa fie de 56 km/h

TRANSPORT PE TUBURI de la Bucureşti la Constanţa, în 45 de minute "Henri Coandă gândea simplu şi practic. La proiectul Aerotub Express, se gândea cum să scoată camioanele de pe străzi", spune Sorin Dinea. Aşa că savantul român a propus poate cel mai îndrăzneţ dintre proiectele sale. Mai întâi, s-a gândit la transportul de marfă. Ideea lui Coandă era un sistem subteran prin care să poţi trimite marfă de la Bucureşti la Constanţa, de exemplu, cu viteze care puteau ajunge la 500 de kilometri pe oră. După estimarea lui Coandă, mii de tone de mărfuri urmau să fie transportate pe un traseu de 230 de kilometri în 30-45 de minute. "Containerele de marfă pluteau, pur şi simplu, pe o pernă de aer. Transportul lor se baza, pe diferenţa de presiune de la capetele tuburilor. Presiunea împingea marfa de la spate", adaugă Dinea.
Invenţia, propusă în anii '60, a fost lărgită. Coandă vedea astfel de tuburi prin care să fie transportate persoane de la Bucureşti la Ploieşti ori Braşov. Potrivit planurilor sale, călătoria ar fi durat aproximativ zece minute. În timpul vieţii savantului, proiectul a rămas pe hârtie. După 1972, s-a încercat aplicare lui. O bază a fost înfiinţată pe Valea Teleajănului, la Măneciu. "Sistemul, un pic modificat, era folosit la o carieră de piatră. Până în 1989, după aceea baza a fost abandonată", spune inginerul.

În aprilie 2010, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" (INCAS) a anunţat că intenţionează să reabiliteze baza prahoveană, pentru a găzdui un "centru de excelenţă pentru eco-tehnologii", potrivit directorului institutului, Cătălin Nae.

Ca şi acest ejector, transportul pe tuburi este o aplicaţie a efectului Coandă.

1.600 de litri de apă potabilă în 12 ore, cu panouri solare Revista franceză "Radar", anul 1954. Titlu: "Henri Coandă bulversează economia în deşert". Savantul născut în România demonstrase funcţionalitatea unei instalaţii de desalinizare, care folosea energia solară, captată cu ajutorul unor panouri. "Totul se făcea prin vaporizare. Aerul era încins la 500 de grade Celsius. Apa de mare, pulverizată, era adusă în contact cu acesta. Iar vaporii se ridicau, erau colectaţi şi deveneau apă potabilă. Iar jos rămânea sarea", explică Sorin Dinea. Cu un astfel de sistem ecologic se puteau desaliniza 1.600 de litri de apă în 12 ore. Sistemul de panouri solare necesar pentru aceasta măsura doar opt metri pătraţi.

Instalaţia propusă de Henri Coandă nu a funcţionat niciodată la scară largă, fiind considerată "fantezistă", deşi Coandă a făcut demonstraţia în Franţa.

Au fost oameni de ştiinţă care au cerut socoteală statului francez pentru că a refuzat să aplice acest sistem în Marocul anului 1954, cu doi ani înainte ca francezii să recunoască independenţa statului nord-african.

În anii '50, Coandă gândea deja ”eco”.

Astăzi, guvernanții României, oare mai gândesc și la altceva decât la minciună, hoție și trădare de neam și țară ? Eu întreb, nu dau cu parul.
 

HENRI MARIE COANDĂ

sursa: https://wikipedia; evz

Puţini dintre noi ştiu că animalele şi păsările se tratează, de mii de ani, ca nişte veritabili doctori

Puţini dintre noi ştiu că animalele şi păsările se tratează, de mii de ani, ca nişte veritabili doctori, cunoscând foarte bine plantele şi proprietăţile lor medicinale. 

Uliul, de pildă, când are probleme cu vederea, îşi umezeşte ochii cu secreţia unei specii de lăptucă sălbatică, denumită Tragopogon picroides, scrie Mihaela Opriş, în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”, apărută în 1990 la editura Albatros. 

Pasărea scrijeleşte cu ghearele tulpina plantei, pentru a obţine un latex, ce are proprietăţi vindecătoare. 

Şi rândunicile tratează afecţiuni asemănătoare la pui cu suc de rostopască sau iarbă-de-negi. 

Rostopasca este folosită şi astăzi în medicina populară, chiar dacă acest lucru este mai puţin cunoscut. 

Pliniu cel Bătrân menţiona într-una din scrierile sale că nevăstuicile mâncau rută sau virnanţ, pentru a se imuniza împotriva muşcăturii şerpilor veninoşi. Planta amintită are un miros greu de suportat, dar conţine un ulei eteric şi rutină, care au proprietăţi imunostimulatoare, se menţionează în lucrarea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”. 

Șopârlele muşcate de vipere mănâncă o plantă, ce nu a fost identificată până acum, pentru a scăpa de efectul veninului. 

Cerbii care erau răniţi cu săgeţi rumegau frăsinel. În urma analizelor care s-au efectuat asupra tulpinei acestei plante, s-a constatat că aceasta este stimulentă şi tonică, în timp ce uleiul ei are puternice proprietăţi bactericide. 

Râsul foloseşte un cocktail medicinal. Probabil unul dintre cei mai buni ”doctori” din regnul animal este râsul. Dacă este rănit, râsul mestecă mai multe plante, ce are rolul unui cocktail medicinal, pe care îl aplică apoi pe răni cu limba, se descrie în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Toate aceste exemple nu fac altceva decât să confirme că oamenii s-au inspirat de cele mai multe ori de la animale şi păsări în legătură cu plantele care au proprietăţi vindecătoare. 

”Credeţi voi, oamenii, că noi, animalele, suntem proaste ? Dacă socotiţi că suntem aşa de proaste, spuneţi-mi, vă rog, cine i-a învăţat pe porumbeii sălbatici, gaiţe, mierle şi potârnichi să folosească drept purgativ frunzele de tulchină sau scamonă, iar pe porumbeii sălbatici, turturele şi găini, păpădia ? 

Cine a învăţat pe câini şi pisici să mânânce iarbă înrourată când vor să-şi cureţe pântecele ? 

Cine sfătuieşte pe mistreţi să mănânce iederă şi pe urşi mătrăgună, acestea fiind medicamente bune pentru ei ?”, scria un cunoscut farmacist medieval, Jakob Christoffel von Grimmelshausen, în 1669. 

Animalele de casă au învăţat să consume diverse plante pentru a-şi trata afecţiunile. De pildă, câinele mănâncă frunzele unei plante denumită iarba-câinelui când are dureri de cap. Pentru aceeaşi problemă, pisicile se tăvălesc peste cătuşnică, denumită popular şi ”iarba-mâţei”, consemnează Mihaela Opriş în cartea sa. 

Vulpile care mănâncă momeli cu otravă reuşesc să scape cu viaţă consumând boabe de dalac, care se mai numesc şi poama-vulpii. Planta amintită are o acţiune vomitivă, astfel că animalul scapă rapid de efectul otrăvii. 

Anumite specii de erbivore din America, Asia şi Africa consumă frunze de guarana, cola, cafea, ceai, dar şi arbori şi arbuşti, care conţin substanţe stimulatoare ale sistemului nervos, pentru a le ajuta să depăşească oboseala, dar şi când pornesc în călătorii extrem de lungi spre locurile de păscut. 

Cert este că, înainte să fie consumate de oameni, toate aceste plante, inclusiv ceaiul de China, se regăseau frecvent în meniul animalelor, dezvăluie Mihaela Opriş. 

Celebrul ursuleţ koala se hrăneşte în exclusivitate cu frunze de eucalipt, în special cu cele mai tinere şi fragede, pentru că acestea sunt mai puţin toxice. Există însă situaţii când simpaticii ursuleţi se îmbolnăvesc, iar atunci consumă şi frunze mai bătrâne şi tari de eucalipt, deoarece cunosc proprietăţile puternic dezinfectante ale acestora, se explică în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”. 

Există numeroase dovezi că animelele consumă plante pentru combaterea paraziţilor intestinali. Spre exemplu, speciile care hibernează consumă plante cu acţiune dezinfectantă pentru tubul digestiv, în special spre sfârşitul verii, fiind vorba de leurdă, pelin sau usturoi de pădure. 

Omul s-a inspirat masiv din modul în care animalele şi păsările s-au folosit de plante pentru a se trata de diverse afecţiuni de-a lungul vremii, însă în multe situaţii a decis singur dacă acestea îi sunt sau nu utile pentru sănătate. Şi asta pentru că anumite specii de plante reacţionează diferit în corpul uman faţă de animale sau păsări. De pildă, valeriana are efect excitant la pisici şi tigri, pe când la om are proprietăţi sedative, consemnează Mihaela Opriş.

sursa: http://adevarul.ro