4.24.2018

DOBROGEA, încă frumoasă, cu praful şi mărăcinii ei, cu vântul ei de stepă, cu chipul ei teluric şi generos...




Dobrogea este iubită şi admirată, este vizitată. Puţini ştiu că la 14 noiembrie 1878 acest teritoriu românesc s-a unit cu România, după ce fusese pierdut încă din epoca domnitorului Mircea cel Bătrân.

„În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. 
Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă… Dobrogea ! Dobrogea ! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână”, scria Geo Bogza în opera sa „Privelişti şi sentimente”, din anul 1972. 



Munții cu maci din Dobrogea

Despre Dobrogea s-a scris mult, nu este domeniu în care această regiune să nu fi fost menţionată. 

Primii locuitori au fost geţii, purtători ai culturii Babadag, o civilizaţie getică de tip Halstatt III C. Adică geţii dobrogeni se aflau în faza a III-a a celei de a doua epoci a fierului. În acest stadiu i-au găsit ionienii din Milet, care în 657 î.Chr., fondau la gurile antice ale Dunării, pe malul anticului golf  Halmyris, astăzi sistemul lagunar Zmeica-Goloviţa-Razelm-Sinoe, colonia Istros, azi cetatea aflându-se pe raza localităţii Istria-Sat, judeţul Constanţa. 



Satul Istria - Jud. Constanța


Ulterior au fost întemeiate şi alte aşezări precum Tomis (cetate ioniană), Callatis (cetate doriană), mari oraşe greceşti şi apoi romane, romano-bizantine, alături de aşezări mai mici precum Parthenopolis (Costineşti), Turris (Tuzla) şi Orgame/Argamum (Vadu). 

Marile cetăţi greceşţi au făcut parte din Liga Ateniană sau Liga de la Delos, în 436 î.Chr, însuşi Perikles, conducătorul Atenei efectuând o călătorie în Dobrogea. 

Nume ca regele Darius al perşilor, Filip al II-lea al Macedoniei, regii odrişi Teres, Seuthes, Sitalkes, regele scit Oktamasades, regii geţi Moskon, Zalmodegikos, Rhemaxos, Phradmon, regele geto-dac Burebista, regele odris Rhoimetalces al III-lea, împăratul Traian, împăratul Hadrian, împăratul Caracalla şi alţii sunt personalităţi care s-au implicat în desfăşurarea unor evenmimente pe teritoriul Dobrogei. 
Romanii, după preluarea Dobrogei romane în 27 î.Chr., când Lucius Licinius Crassus îşi proclama triumful „ex Thraecia et Geteis”, asupra Traciei şi geţilor, după înfrângerea regilor Dapix şi Ziraxes, de către conducătorul roman, aliat cu regele get Roles au preluat şi cetăţile greceşti înainte de anul 9 d.Chr., când poetul latin Ovidius a fost exilat în Dobrogea, teritoriu intrat de curând sub autoritatea împăratului Augustus, cum înuşi marele poet nota într-un poem. 



Statuia poetului Ovidiu din Constanța


Iată cum descria poetul Ovidiu, deprins cu vremea specific climei mediteraneene o iarnă dobrogeană: 
„Când însă vine iarna ce tristă şi cumplită/ Şi geru-mbracă ţara în albul lui veşmânt/Şi când la miazănoapte e crivăţ şi ninsoare/ Atunci să-i vezi pe barbari de viscol doborâţi !/Nici soarele, nici ploaia nu pot topi zăpada,/Şi crivăţul o-ngheaţă: ea-n veci nu se mai ia;/Nu s-a topit cea veche că vine alta nouă/Şi-n multe părţi rămâne omăt din două ierni/Şi-aşa de tare-i vântul, că dezgoleşte case/Şi turnurile nalte le surpă la pământ./Şi-atunci, de frig, barbarii îşi pun pe ei cojoace,/Îşi pun iţari, nu-şi lasă decât obrazul gol,/ Iar ţurţurii de gheaţă le zuruie în plete,/ De alba promoroacă scânteie barba lor./ Aice vinu-ngheaţă şi el păstrează chipul/ Ulciorului, şi nu-l bei, ci-l fărâmi în bucăţi !” 



Cheile Dobrogei


Epocile romană şi romano-bizantină au adus Dobrogei o urbanizare fără precedent. Au fost edificate aşezări, multe dintre ele existente şi astăzi, precum: Aegyssus (Tulcea), Vicus Novus (Babadag), Arrubium (Măcin), Noviodunum (Isaccea). 

În epoca romano-bizantină propagarea creştinimsului se face masiv. 
La Niculiţel, judeţul Tulcea, au fost martirizaţi cei patru martiri Zoticcos, Philippos, Attalos şi Kamasis, în timpul prigoanei anticreştine a împăratului Diocleţian (284-305 d.Chr.), în anii 304 şi 305 d.Chr. 
La Ibida (Slava Cercheză) a fost descoperit primul ansamblu monastic de suprafaţă, datat în secolul IV d.Chr. 



Bisericuțe săpate în stâncă, Murfatlar - Dobrogea


Să menţionăm existenţa, la Basarabi-Murfatlar a unui complex străvechi de biserici şi chilii, săpate în stâncă, databil în epoca medievală. 
În majoritatea localităţilor, inclusiv în oraşele greceşti care continuă dezvoltarea, apar bazilici paleocreştine, Histria şi Tomis, devenind sedii de episcopii. Unii episcopi tomitani au participat la primele sinoade ecumenice. 
Au existat cetăţi romane la Tropaeum Traiani (Adamclisi), Carsium (Hârşova), Capidava, Troesmis (Turcoaia), Ulmetum etc. 
În anul 602, prăbuşirea limesului roman duce la venirea avarilor şi slavilor. 
La Histria, a încetat locuirea, localnicii întemeind actuala aşezare, părăsind cetatea (azi cea mai mare rezervaţie arheologică din România, unde Vasile Pârvan a pus bazele şcolii româneşti de arheologie, la începutul secolului trecut). 
Celelalte localităţi cunosc şi ele evoluţii oscilante. 
La Enisala-Sarichioi, bizantinii, genovezii şi turcii au construit o cetate puternică, ale cărei ruine se văd şi astăzi. 
Stăpânirea bizantină în Dobrogea s-a refăcut în perioada clasică a Imperiului Bizantin, când provincia a făcut parte din thema Paristrion, unitate administrativ-militară a Imperiului Bizantin. 

Există idei potrivit cărora Dobrogea ar fi fost plasată pe o ramură a vestitului „drum al mătăsii”, care asigura legătura între Asia şi Constantinopol. Numele îi provine de la Dobrotă, cel care ar fi condus Dobrogea constituită pe fundamentele unei formaţiuni prestatale medievale, „Ţara Cărvunei”, atestată în zona Balcic, nume provenind de la întemeietorul ei, Balica. 

Aflată sub stăpânirea domnitorului Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân, Dobrogea a fost pierdută pentru 471 de ani, fiind stăpânită de otomani până în 1878, ajungând parte a sangeacului de Babadag. Babadagul (în turcă numele înseamnă „Muntele tatălui”) a fost centrul politic, administrativ şi cultural pentru Dobrogea otomană. 

Dobrogea cuprinde două judeţe, Tulcea şi Constanţa. 
Dobrogea a revenit la România în 14 noiembrie 1878, când România a trebuit să renunţe la cele trei judeţe din sudul Basarabiei pe care le cedase Moldovei în 1856. 
În epoca modernă, la Sulina, oraşul aflat la capătul dinspre Marea Neagră al Braţului Sulina, a funcţionat Comisia Europeană a Dunării, un for menit să controleze activitatea comercială şi de pescuit pe Dunăre. România era exclusă de la administrarea veniturilor provenite de la gurile Dunării, fapt ce a trezit vii dispute în epocă. În acei ani, Sulina a cunoscut epoca sa de glorie. 

Românii au intrat în Dobrogea, unde s-a petrecut un fenomen de trecere de la vechea lege otomană, la cea românească. 
Iată în acest sens, proclamaţia Regelui Carol I, din 14 noiembrie 1878: 
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. 
Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă... Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră”. 

În 1895, Dobrogea era conectată pe calea ferată cu Bucureştii prin podul inginerului Anghel Saligny, inaugurat în 1895. 
Otomanii construiseră şi ei în 1862 segmentul de cale ferată Cernavodă-Constanţa. 
În 1913, Dobrogei româneşti i s-au alăturat judeţele Durostor şi Caliacra, Cadrilaterul, preluat de la Bulgaria şi cedat în tragica vară anului 1940 către bulgari. 
Reforma administrativă din epoca României Mari a condus la introducerea unor denumiri româneşti ale localităţilor, însă au existat şi localităţi care şi-au păstrat numele vechi turceşti şi lipoveneşti. 
De-a lungul veacurilor, Dobrogea a devenit spaţiul în care românii, grecii, ruşii lipoveni, turcii, tătarii, rromii, bulgarii, germanii, ucrainienii au creat un spaţiu al înţelegerii şi cooperării între etnii. 

Dobrogea a cunoscut o dezvoltare deosebită după cel de-al Doilea Război Mondial. 
În judeţul Tulcea situaţia, schematic, se poate prezenta astfel: la Tulcea, în perioada comunistă a funcţionat un combinat de prelucrare a aluminei, indispensabile fabricării aluminiului (obţinut la Alro Slatina), Întreprinderea de Pescuit Oceanic (82 de nave şi 6000 navigatori), două fabrici de prelucrare a peştelui. 
În Sulina funcţiona cea mai mare fabrică de conserve din ţară cu sute de angajaţi. 
Mai existau cooperative meşteşugăreşti, iar în Deltă se practica turismul. 
La Măcin şi Greci se exploata granitul, la Niculiţel exista o tradiţie a viticulturii. 
Alte ramuri ţineau de exploatarea produselor agricole, a lemnului etc. 
Marile aşezări de la Dunăre aveau porturi. 
În judeţul Constanţa, de asemenea, pe lângă porturi în marile oraşe, au existat numeroase fabrici, combinate, inclusiv petrochimice, uzine, s-a început construirea segmentului dobrogean al autostrăzii Bucureşti-Constanţa, finalizat cu mulţi ani după decembrie 1989, au fost alcătuite planurile centralei atomo-electrice de la Cernavodă, a cărei primă unitate a început să funcţioneze în 1996. 

Dobrogea a avut o importantă componentă militară, pe lângă trupe de artilerie, infanterie, existând cele ale Marinei Militare. 

În 1984, s-a dat în folosinţă Canalul Dunăre-Marea Neagră. 

În întreaga perioadă de după 1945, turismul pe litoralul dobrogean (România are 244 km de litoral) s-a extins într-un ritm deosebit, apărând o salbă de staţiuni în nordul litoralului şi în sudul acestuia. 

Centrele etalon au rămas Constanţa şi Mangalia. 
Constanţa, de la micul port medieval otoman, a devenit principala poartă maritimă şi fluvială a României. 
Navrom, principala întreprindere navală a României număra peste 300 nave civile de transport, inclusiv mineraliere gigant. 

Ferme importante, exploatări viticole completau peisajul economic al judeţului Constanţa. 

De la Constanţa, prin Medgidia, exista o cale ferată de 143,8 km care ajungea în oraşul Tulcea, necesară transportului industrial şi civil. 

După 1989, economia Dobrogei a suferit o criză profundă. 

Privatizările frauduloase au dus la distrugerea industriei, retrocedările, multe suspicioase au distrus agricultura. 

Turismul a avut şi el de suferit prin neglijarea modernizărilor şi adaptării la tendinţele actuale, mulţi români alegând Bulgaria, Turcia şi Grecia, pentru sezonul estival. 

Delta Dunării, unicat în Europa, pusă sub administraţia unei aşa-zise Rezervaţii a Biosferei Delta Dunării, a cunoscut şi ea o decădere. 
Numirile frauduloase de guvernatori, braconajul, distrugerea industriei piscicole nu au putut fi depăşite de timidele iniţiative locale, inclusiv în micro-turism. 
Infrastructura de transport a avut şi ea de suferit, cel mai rău stând oraşul Sulina, care comunică doar pe apă cu restul ţării. 

Un domeniu care a cunoscut o dezvoltare relativă a fost cel al vieţii spirituale, Dobrogea având un număr mare de schituri şi mănăstiri ortodoxe, geamii (în comunităţile majoritar turce), care atrag pelerini, dar şi simpli turişti. 

Un domeniu aparte este cel al cercetării istorice şi arheologice, Dobrogea fiind o mină de aur pentru cercetarea istorică şi turismul istoric. 

DIN PĂCATE, DUPĂ 1989, DOBROGEA A FOST ȘI ESTE DEVASTATĂ ÎN CONTINUARE, DISTRUSĂ CU MULTĂ RÂVNĂ DE UNII CĂRORA LE CURG BALELE DUPĂ BANI NEMUNCIȚI, INCLUSIV DE CEI CARE ”AU DEFILAT” PE LA CONDUCEREA ȚĂRII (n.m.)



Cetatea Histria este considerata cea mai veche asezare urbană din România. Conform istoricului Eusebius, colonia greaca Histria a fost infiintata in jurul anului 657 i.e.n., de catre negustorii si navigatorii greci care doreau relatii comerciale cu triburile bastinasilor geto-daci.


sursa: http://adevarul.ro

4.23.2018

”MINTEA DE DINCOLO” - O carte excepțională, care ne deschide mintea și ochii ...





”MINTEA DE DINCOLO”

Autor, Prof.Dumitru Constantin Dulcan

În continuare vă redau câteva fragmente din carte:

”Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbam drumul pe care am mers pâna acum. 
Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” 
Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru să raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper să avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima șansă.
Sunt câteva mistere profunde în fata cărora omul va rămâne veşnic întrebător.
Primul mister mi se pare a fi acela că suntem, că Universul există.
Al doilea ar fi acela că Universul funcţionează, că este ordonat în forme prin care îşi manifestă exis­tenta, părând a fi efectul unei raţiuni, al unei gândiri, al unei Conştiinţe.

Conştiinţa - capacitatea de a raţiona, de a deter­mina ordinea lumii, geneza Universului după legi care au făcut posibilă apariţia vieţii, inclusiv a omului - devine astfel axis mundi, axul esenţial şi primordial al Universului.

Pentru ca lumea să fie, constatăm că a fost nevoie de o forţă capabilă de întreaga Creaţie, de o intenţie, o voinţă şi, în primul rând, de un sentiment exprimat prin iubirea pentru tot ce s-a făcut.

Sentimentului de iubire, de agape, implicată la nivel de Creaţie, i se acordă un cu totul alt sens decât acela al atracţiei fizice. Este bunăvoinţa, generozitatea, acceptarea, compasiunea, învăluirea întregii creaţii în căldura inimii, conştiinţa că suntem cu toţii fraţi, fii ai aceleiaşi Surse, fragmente de lumină desprinse din Marea Fiinţă de Lumină. Este, în acceptarea dată de Iisus, garanţia armoniei, a păcii, a conexiunii necesare cu tot ce există.

Gândul este deci informaţie, este cuvânt, este logos, este ştiinţă. Primul verb a fost: Fiat ! Să fie ! Sa fie lumină, să fie munţi, să fie ape, să fie omul !

De ce este conştiinţa, respectiv gândirea, cel mai încifrat mister din Univers ? 
Să ne imaginăm că, aşa cum ne spune astrofizica, la început nu a fost nimic, nu era spaţiu, nu era timp, nu era lumină, nu era materie. Şi deodată, după cum ne spune Eminescu, inspirat de Imnul Cosmogonic din Rig-Veda, apare un punct, mai mic decât un vârf de ac, ne spun astrofizicienii, mai mic decât „boaba spumei", ne spune poetul. El, punctul acela de mişcare, devine „stăpânul fără margini peste marginile lumii". 

De unde apare acest „punct", ştiinţa nu poate spune. Este Marea Taină a lumii, cel mai de nepătruns mister. Când încă „umbra celor nefăcute nu-ncepuse a se desface", când peste negrele genuni domnea tăcerea ne-ntreruptă, apare cuvântul ziditor, „Fiat lux". Şi s-a făcut lumină ! Iar Lumina a devenit materie. Şi acest prim gând, aflat la origini, la începu­turile lumii, era expresia unei Conştiinţe. Şi Conştiinţa era ceea ce numim Dumnezeu. 

Iată de unde vine forţa creatoare a Cuvântului şi de ce natura sa este sacră. Pentru că este Divinitatea însăşi. 

Cu adevărat avem sentimentul că Universul a evoluat prin crearea tuturor condiţiilor necesare spre a face posibilă apari­ţia omului. 

Am putea spune că, prin apariţia omului, Creatorul n-a mai fost singur. A dat din Lumina sa o scânteie fiinţei numite Om, pentru ca prin puterea minţii sale să devină co-creator de Univers. A fost cel mai mare dar care ni se putea face.

Am demonstrat, sper, suficient în lucrarea ”În căutarea sensului pierdut” (Ed. Eikon, 2008) că în fiecare clipă din existenţa noastră, când emitem un gând, implicit, fără să vrem, noi creăm, facem sau desfacem ceva, dăm un impuls ordinii din Univers sau, dimpotrivă, dezor­dinii, haosului, în funcţie de ceea ce gândim. 
Iată de unde vine marea noastră responsabilitate, mai întâi fată de noi înşine, apoi faţă de semenii noştri, faţă de natură, fată de planetă, faţă de Univers şi Dumnezeu.

Tot ce face omul pentru a exista a învăţat de undeva. Dar pe celelalte fiinţe cine le-a învăţat ? Nu înseamnă că există, în acest caz, cel puţin o cunoaştere, o conştiinţă extinsă la natură, la Univers şi care are şi alte suporturi decât creierul uman ? ...”

ooooOoooo

În partea a II-a a cărții veți putea afla foarte multe date despre ceea ce se întâmplă după ce trupul omului rămâne fără suflare - un subiect de mare interes și de asemenea veți găsi o mulțime de răspunsuri la întrebările pe care vi le puneți de multe ori.

Pentru a putea citi în întregime cartea, vă rog să accesați următorul link : 
https://www.scribd.com/doc/298574968/Dumitru-Constantin-Dulcan-Mintea-de-Dincolo-pdf



Sursa: Fragmente din cartea:
”MINTEA DE DINCOLO”
de Dumitru Constantin-Dulcan,
Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2013

4.20.2018

POVESTE CU CIREȘE ...





”Crosul din livadă”

În livadă la bunica,
De sub un cireş frumos,
Melcişorul şi furnica
Au luat startul într-un cros.

Acela ce va sosi
Primul pe-acea frunzuliţă,
Dulce premiu va primi
O cireaşă cu codiţă.

Dar un greier pofticios,
Ce juca sub cireş leapşa,
Deşi nu a fost la cros...
Le-a mâncat toată cireaşa !


Poezie pentru copii, de George Ceaușu

4.19.2018

UN COLȚ DE RAI ȘI TIHNĂ ...





„E linişte ca în Rai. Mi se pare, nu ştiu de ce, că în Rai trebuie să fie linişte. De fapt, uite-l, Raiul. În casă dorm mama, tata şi bunica. Ne iubim unii pe alţii, ne e bine împreună, e tihnă. Nu e nevoie decât ca timpul să înceteze să se mişte, să nu tulbure binele care s-a instaurat.” 

(Evgheni Vodolazkin – scriitor rus)

POMII AU ÎNFLORIT DE BUCURIE ... PRIMĂVARA A ADUS CU EA SPERANȚE NOI ...




4.17.2018

PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ, TE IUBESC !




Grădinărit - pregătirea solului, curățenia, plantarea, simpatiile dintre plante, albinele ,,,




Zilele petrecute în mijlocul naturii ne revigorează, ne prelungesc viața !



Sezonul de grădinărit


Primele semne ale unei primăveri apar în luna martie. Dar, uneori primăvara se rătăcește, numai ea știind pe unde, și își face apariţia mult mai târziu, așa cum s-a întâmplat în anul acesta.

Dacă iarna renunţă ceva mai greu la drepturile ei, puteţi începe activitatea ţinând cont de condiţiile meteo. Îngheţul şi bruma pot cauza încă neplăceri grădinii şi trebuie să păstrăm entuziasmul moderat.


Curăţenia

Evident, cu asta trebuie să începem.
Curăţaţi crengile rupte, frunzele moarte şi putrezite şi buruienile timpurii. Cu frunzele adunate puteți forma (sau adăuga la) un morman pentru compost.
Verificaţi mobilierul de grădină şi alte obiecte decorative care au petrecut iarna afară. Inspectați gardurile și jardinierele. S-ar putea să necesite reparaţii sau revopsiri.

Verificați și curățați căsuțele pentru păsărele.





Instalați sistemul de irigare pentru vară.
Urmăriți întreaga grădină și gazonul în perioada dezghețului pentru sesizarea eventualelor probleme de drenaj.


Solul

Pregătiți solul !
Gunoiul de grajd descompus bine sau cel procesat, mușchiul de turbă sau compostul sunt aditivi buni pentru a crea un strat de humus în sol, potrivit pentru grădina de legume. Afânați solul sau arați-l și lăsați-l apoi să se așeze încă două săptămâni.
Adăugați compost şi fertilizatori solului în grădina de flori.
Verificaţi PH-ul solului şi trataţi-l.


Arbori şi arbuşti

Continuați tăierea pomilor fără flori și a arbuștilor. Puteți tăia și arbuștii care înfloresc vara și toamna târziu, cum ar fi liliacul indian (Lagerstroemia indica) sau liliacul de vară (Buddleja davidii).
Pomii și arbuștii cu flori de primăvară – azaleea de grădină, cameliile și rododendronii – vor fi toaletați (tăiați și curățați de frunze) după perioada de înflorire, adică în lunile mai-iunie.
Curățați și tăiați copacii și arbuștii distruși sau rupți în timpul iernii, în timpul furtunilor sau sub greutatea zăpezii. Aveți grijă totuși să nu tăiați ramuri încă înghețate. Uneori este mai bine să așteptați înmugurirea acestora pentru a vedea dacă sunt recuperabili.
Plantați pomii și arbuștii direct sau îngropați la nivel ghivecele-container în care au iernat.
Odată cu primele semne de înfrunzire, fertilizaţi pomii şi arbuştii.
Transplantaţi pomii şi arbuştii odată ce solul este pregătit (nu este îngheţat, este fertilizat şi săpat), înainte de înfrunzire.


Tăiaţi şi fertilizaţi trandafirii. Dacă tunderea este mai severă, trandafirul se va dezvolta mai compact şi va avea mai multe flori


Curățarea trandafirilor primăvara


Plante perene, anuale şi cu bulbi

”Mulciul”, acel strat de materie organică – paie, frunze, resturi vegetale, rumeguș – aplicat pe suprafaţa solului pentru fertilizare şi prevenirea îngheţului, trebuie îndepărtat treptat, pe măsură ce plantele încep să crească. Aclimatizarea plantelor poate dura câteva zile, iar îndepărtarea bruscă a mulciului poate afecta dezvoltarea acestora.
Tăiaţi plantele perene care au crescut prea înalte sau prea răsfirate.
Plantaţi, divizaţi şi transplantaţi plantele perene odată ce solul este pregătit.
Îndepărtaţi florile moarte şi buruienile de pe plantele cu bulbi. Atenţie să nu le deranjaţi pe acestea în timpul operaţiunii.
Îngheţurile şi dezgheţurile succesive pot duce la ruperea rădăcinilor şi chiar pot scoate afară planta din sol. Puteţi să le împingeţi înapoi şi să bătătoriţi uşor pământul din jur cu piciorul.
Divizaţi şi transplantaţi plantele perene care înfloresc vara şi fertilizaţi-le pe cele care s-au prins imediat ce produc mlădiţe noi.
Plantaţi florile cu bulbi (perene, anuale sau cele cu regim de anuale). Puteţi planta bulbi noi la fiecare două săptămâni, până la jumătatea lunii iunie, pentru o grădină înflorită timp îndelungat.
Divizați ghioceii cât timp mai au frunze.



Fructe

Tăiaţi şi trataţi pomii fructiferi.
Stropiţi pomii cu solutie sulfo-calcică, împotriva făinării. După 2 săptămâni stropiţi din nou, cu o soluţie pe bază de cupru, împotriva moniliei.
Determinaţi prin tăieri forma coroanelor la pomii tineri, şi corectaţi-o la cei bătrâni.
Plantați pomi fructiferi.
Tot acum este perioada propice pentru plantarea căpşunilor.
Viţa de vie se taie. Se dezgroapă şi se dezmuşuroieşte. Se taie rădăcinile pornite din altoi şi apoi se plantează.



Grădina de legume şi ierburi

Plantați verdețuri de sezon rece: salata, spanacul.
Plantați sparanghel sau rubarbă.
Începeți să plantați legume cum ar fi morcovi, sfeclă, ridichi, conopidă, mazăre și cartofi.



Puteți planta în interior semințe pentru legumele de vară: roșii, ardei, fasole. În grădină puteţi începe însămânţarea acestora la temperaturi de 8-10 grade.

Ocupați-vă de grădina de mirodenii și plante medicinale: tundeți plantele perene: rozmarin, pătrunjel, cimbru și mentă. Plantați seminţele pentru plantele anuale: busuioc, coriandru. Pe acestea din urmă le puteţi planta în interior şi transfera ulterior afară, după ultimul îngheţ.


Iarba şi gazonul

Tundeţi iarba la 10 cm deasupra solului, înainte de apariţia frunzelor noi.
Tundeţi gazonul la 2-3 cm.
Evitaţi să păşiţi pe solul umed.




Plante de interior, pentru balcoane și terase

Plantați semințele pentru plantele de interior care înfloresc vara. Dacă le-ați plantat de luna trecută, transferați-le acum în ghivece potrivite pentru a le scoate ulterior afară.
Este o perioadă foarte bună pentru plantat citrice.
Transplantați, o dată la doi ani, plantele în ghivece potrivite și schimbați-le solul.
Ciupiți vârfurile plantelor sau tundeți-le pentru un aspect îngrijit, compact și pentru a evita răsfirarea lor. Vor crește mai bogate.
Verificați apariția dăunătorilor. Este o perioadă propice pentru aceștia. Luați măsuri imediat.
Plantaţi primule, panseluţe sau margarete.
De îndată ce încep să se dezvolte plantele, începeți programul de fertilizare adaptat sezonului. Adaptați și programul de udare noilor condiții de temperatură, lumină și umiditate.
Ștergeți plantele de praf. Puteţi folosi spray-uri speciale sau utilizaţi o cârpă moale.





Aprilie - o lună plină de grădinărit



Într-adevăr, dacă până acum doar ne-am dezmorţit la final de iarnă, aprilie e o perioadă cu multe activităţi în grădină. Dacă am avut parte de perioade de îngheţ târzii în luna martie, cu siguranţă am amânat câteva activităţi de care va trebui să ne ocupăm acum.

Trecerea la ora de vară ne avantajează în activitatea în aer liber, deci să ne apucăm de treabă !

Și pentru a ne bucura din plin de zilele din ce în ce mai calde de primăvară, propun să începem cu colţul de relaxare, locul unde bem cafeaua dimineaţa şi ascultăm ciripitul păsărelelor. E timpul să verificăm mobilierul, să-l curăţăm şi să-l vopsim dacă este cazul.

Arbori şi arbuşti

La începutul lui aprilie încă mai putem planta arbori şi arbuşti. După jumătatea lunii va fi deja prea târziu pentru această activitate. Şi transplantarea lor se face tot acum, la început de lună, asta dacă nu aţi făcut-o la sfârşitul lui martie.
Este perioada ideală pentru tunderea plantelor veşnic verzi: ienupăr, chiparos sau conifere care necesită tundere.
Tot acum trebuie tăiat și gardul viu.

Forsythia se tunde după înflorire.



Forsythia


Plante perene, anuale şi cu bulbi

Plantele perene pot fi divizate acum: irişi, crizanteme, margarete, crinul sălbatic (hemerocallis), delphinium şi brumărele (phlox). Plantele obţinute pot fi plantate în alte zone ale grădinii sau, de ce nu ?, le puteţi face cadou.
Când sunteţi siguri că vremea se încălzeşte, puteţi muta afară muşcatele şi fuchsia. Schimbaţi-le ghiveciul dacă nu aţi făcut-o deja şi udaţi-le bine cu apă.
Semănaţi florile anuale: aster (ochiul boului), cosmos, gălbenele, cârciumărese, direct în grădină. Spre sfârșitul lunii pot fi plantate majoritatea florilor anuale.
În luna aprilie se plantează bulbii florilor de vară, cum ar fi dalia, gladiolele sau crinii. Solul ar trebui pregătit cu fertilizant pentru bulbi şi muşchi de turbă.
Odată trecută înflorirea plantelor cu bulbi de primăvară (lalele, narcise), florile trebuie tăiate. Atenţie ! Frunzele nu se taie. Acestea vor continua să mai crească câteva săptămâni, asigurând astfel nutrienţii necesari bulbilor pentru a rezista până la primăvara viitoare. Ideal ar fi să adăugați compost peste bulbii rămași pentru a-i proteja.
Plantele cu tuberculi se plantează afară doar dacă sunteţi siguri că a trecut pericolul de îngheţ. Altfel, puteţi să mai aşteptaţi până luna viitoare.
Plantaţi tufe noi de trandafiri înainte ca acestea să îşi înceapă creşterea şi să se umfle mugurii.
Daca aveţi şi un un iaz în grădină, este momentul să plantaţi şi plantele acvatice la mijlocul lunii aprilie.
Trebuie îndepărtate permanent buruienile apărute. Dacă nu reușiți să deosebiți planta de buruiană, atunci trebuie să mai așteptați până ce planta mai crește și veți fi siguri.




Fructe

Dacă nu aţi terminat de plantat pomii fructiferi în martie, acum este timpul să o faceţi. Pomii nou plantaţi trebuie bine udaţi (şi cei plantaţi în luna martie).
Piersicul şi caisul se tund înainte de înflorire.
Tot acum puteţi planta tufele de zmeur și mur. Plantaţi-le într-un loc însorit. Dacă aveţi lăstari de zmeur de anul trecut, acum trebuie tăiaţi şi răriţi. Păstrați 5 lăstari la 30 cm pentru o bună aerisire și evitarea supraaglomerării.
Odată trecut pericolul de îngheţ, săpaţi straturile de căpşuni şi udaţi-le din plin.


Grădina de legume şi ierburi

La începutul lunii se plantează varza, gulia și conopida. Tot acum se plantează prazul și sparanghelul.
La mijlocul lunii se pun în pământ cartofii, iar către sfârșitul lui aprilie, cartofii germinați.
Până la mijlocul lunii pot fi plantate rădăcinoasele: morcovi, pătrunjel, păstârnac. Tot atunci, salata și spanacul pot fi și ele plantate.
La sfârşitul lunii semănaţi fasolea, porumbul, floarea soarelui și soia.
Tot la sfârșitul lunii pot fi semănați pepenii și dovleceii.
Dupa ce răsar plantele din seminţe, acestea trebuie rărite pentru prevenirea supra aglomerării.
Verdeţurile care se însămânţează luna aceasta sunt mărarul, salvia, menta, pătrunjelul, arpagicul, tarhonul, măghiranul și rozmarinul.
Se pot semăna legumele de la care folosim frunzele: pătrunjel, țelină și leuștean.
Roşiile, dovleceii, castraveţii şi ardeii nu ar trebui semănaţi până luna următoare deoarece sunt iubitori de căldură și încă vremea rea mai poate reveni.
Între straturile de legume pot fi plantate flori pentru a preveni răspândirea dăunătorilor.
După ce solul s-a încălzit, se poate face mulcirea. Aceasta împiedică răspândirea buruienilor și ajută la menținerea umidității solului.
Construiți drumuri de acces între straturile de legume.
Atenție ! Țineți cont de succesiunea plantelor și de preferințele acestora când le plantați, pentru a obține culturi roditoare. Evitați combinațiile: ceapă – usturoi, morcov – pătrunjel sau mazăre-fasole.





Iarba şi gazonul

Este momentul pentru scoaterea peticelor de iarbă moartă. Acestea pot “sufoca” gazonul și devin un mediu propice pentru boli și dăunători.
Supraînsămânțarea gazonului umple spațiile rămase goale și previne apariția mușchilor și a buruienilor. Afânarea pământului înainte de însămânțare, permite apei să pătrundă mai adânc în sol și astfel, reduce necesitatea irigării în perioadele mai secetoase.
Pregătiți-vă ustensilele pentru tuns iarba: acestea trebuie să fie bine ascuțite, pentru a nu rupe firele de iarbă, ci a le tăia.
Aplicați fertilizant pentru gazon. Dacă s-au dezvoltat mușchi pe suprafața acestuia, apelați la combinații de fertilizanți cu soluție adaugată pentru distrugerea mușchilor.

Plante de interior, pentru balcoane și terase
Rotiți plantele de apartament astfel încât să aibă parte de lumină pe toate părțile și să se dezvolte uniform, cu o formă echilibrată.
Unele plante, cum sunt violetele de parma, trebuie mutate din ferestrele luminoase în zone mai umbroase pentru ca soarele să nu ardă frunzele lor.
Curățați plantele: îndepărtați frunzele moarte sau îngălbenite, tăiați ramurile uscate și apoi îndepărtați praful de pe fruze cu ajutorul spray-urilor speciale sau cu o cârpă moale. Frunzele curate sunt esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a plantei.
Tăierea sau ciupirea vârfurilor plantelor verzi decorative stimulează creșterea acestora, formarea de noi mlădițe și îndesirea plantei.
Scoaterea plantelor afară, pe balcoane sau terase trebuie făcută treptat. Acestea încă sunt sensibile atât la lumină, cât și la temperatură. Ideal ar fi să le scoateți când este înnorat și să le asigurați o perioadă de acomodare – cu protecție de lumină în zilele foarte însorite și protecție de temperatură în nopțile răcoroase.



Simpatiile şi antipatiile plantelor


Compatibilitatea legumelor din grădină



Probabil că mulţi dintre noi nu cunosc faptul că unele legume „nu se suportă” reciproc din diferite nevoi de mediu, motiv pentru care, dacă sunt cultivate în vecinătăţi, ambele specii se inhibă şi nu se mai dezvoltă corespunzător, sau pot fi chiar într-o concurenţă directă.

În combinaţiile favorabile, plantele îşi stimulează reciproc creşterea iar unele specii, prin vecinătatea respectivă, se protejează de dăunători. Se obţin astfel exemplare de plante mai viguroase şi cu o mai bună productivitate.

Este bine să ne gândim la dezvoltarea comunităților bune de plante atunci când ne planificăm grădina, fiind unul dintre cele mai importante aspecte din spatele conceptului de “compatibilitate a plantelor”.

Plantele au nevoie de tovarăși buni pentru a prospera. Cu excepția faptului că cresc şi dau roade, plantele sunt relativ inactive. Ele își au rădăcinile într-un singur loc și nu par să aibă control asupra mediului lor. Cu toate acestea, relațiile dintre plante sunt variate, similare cu relațiile dintre oameni.

În comunitățile de plante, anumite plante se sprijină reciproc în timp ce altele se resping. Plantele, la fel ca şi oamenii, sunt într-o competiție făţişă pentru resurse.

Știința confirmă că anumite plante cresc mai repede, emană toxine care întârzie creșterea altora, sunt acaparatoare (în sensul că absorb mai multă apă, soare sau substanţe nutritive). Un exemplu comun în acest sens este copacul de nuc negru, care produce ”hidrojuglonă”. Alte plante sunt ca nişte cetățeni onești și fac bine prin producerea de nutrienți.

În consecinţă, un ghid de plantare a legumelor, pomilor fructiferi, arbuştilor, florilor este aproape o necesitate pentru grădinari.
Câteva sfaturi…

1. Evitați plantarea de legume în straturi mari sau rânduri lungi, şi asiguraţi-vă că le puteţi intercala cu flori și ierburi. Dacă amestecați flori şi plante, devine mai dificil pentru dăunători să vă descopere legumele. Mirosul de flori și plante este o metodă de a deruta dăunătorii. Anumite flori și plante pot chiar atrage insecte benefice pentru grădină.

2. Gruparea pe categorii care implică creșterea unor plante ca porumbul, fasolea și dovleacul, în aceeași zonă. Deoarece cocenii de porumb cresc înalţi, fasolea poate găsi un sprijin natural de a urca pe tulpina acestora. Fasolea, ca mai toate leguminoasele, fixează azotul în sol, sprijinind astfel nevoile nutriționale ale porumbului.

3. Verificați dacă plantele de grădină sunt de aproximativ aceeași mărime și au aceleași cerințe de lumină. Răsadurile foarte înalte cum ar fi cele de tomate puse lângă fasole, de exemplu, nu este considerată una dintre cele mai bune idei, întrucât roşiile vor ţine foarte probabil umbră fasolei.

4. Atunci când se plantează plantele mai înalte și mai scurte împreună, asigurați-vă că plantele mai scurte sunt distanțate și orientate astfel încât soarele să strălucească asupra lor în timpul zilei. Mulţi grădinari rezolvă această problemă prin punerea plantelor de lungimi reduse pe marginea suprafeţei.

5. Plantele care au nevoie de multă apă vor provoca celor din apropiere un mare de disconfort, același lucru fiind valabil şi pentru îngrășăminte. Este întotdeauna o idee bună să plantaţi în apropiere legume cu nevoi nutriționale similare. Dacă acest lucru nu este posibil, puteți compensa printr-o spațiere suplimentară mai largă şi prin furnizarea suficientă de îngrășăminte și apă pentru ambele tipuri de plante.

6. Nu în ultimul rând trebuie să ţineţi cont de faptul că există plante ”alelopatice”, care au tendinţa de a împiedica chimic sistemele vitale ale plantelor concurente. Aceste plante sunt de obicei buruienile, dar multe plante de decor și de cultură care au fost studiate produc substanţe chimice alelopatice.

Despre multe plante se crede că au comportamente alelopatice, dar rămân în sfera lor de grădină din lipsă de documentare științifică substanțială. Una din cele mai faimoase plante de acest gen este nucul negru, dar printre acestea se mai pot număra: sparanghelul, fasolea, sfecla, broccoli, varza, castraveții, mazărea, soia, floarea-soarelui sau tomatele.

Atunci când plantaţi broccoli, de exemplu, asigurați-vă că aveţi un plan de rotație a culturilor, deoarece broccoli poate lăsa în urmă reziduuri pe care alte culturi crucifere nu le pot tolera.

Cele mai frecvente incompatibilităţi includ următoarele plante:
usturoiul și ceapa influenţează creșterea fasolei și a mazării, dar par a fi compatibile cu ceilalţi “vecini”
menta şi ceapa, nu se aşează lângă sparanghel
fasolea şi boabele de muștar, nu se pun în apropiere de sfeclă
mărarul nu trebuie să se afle în vecinătatea morcovilor
castravetele, dovleacul, ridichile, floarea-soarelui sau roșiile nu se aşează aproape de cartofi
orice legumă din familia verzei, niciodată lângă căpșuni
varza, conopida, porumbul, mărarul și cartofii, niciodată aproape de tomate

Compatibilitatea dintre plante nu este o știință exactă, iar motivul pentru care unele plante se înțeleg în timp ce altele nu, nu este întotdeauna clar, însă foarte mulţi cultivatori, prin reuşitele sau erorile lor, au demonstrat că unele plante cu siguranță nu fac casă bună cu altele. Problemele includ contaminarea încrucișată, deblocarea anumitor compuși și umbra excesivă a plantelor înalte asupra vecinilor mai mici.

În timp ce castraveții “prosperă” atunci când sunt plantaţi lângă fasole, salata verde şi ridichile, se sufocă dacă sunt plantate lângă cartofi.

Fasolea, sfecla, varza, morcovii, conopida, porumbul, castraveții și căpșunii se înţeleg foarte bine, atâta timp cât sunt plantate departe de ceapă, usturoi sau praz.

Ardeiul se împacă bine cu morcovii, vinetele, ceapa, patrunjelul şi roşiile, dar nu ferească Dumnezeu să aibă pe lângă el varză creață.

În ceea ce priveşte plantele, trandafirii, de pildă, sunt flori princiare care au nevoie de spaţiu şi nu suportă în apropierea lor plante de calitate inferioară. Cu toate acestea, parfumul lor devine mai pătrunzător când sunt plantaţi alături de ceapă, usturoi sau pătrunjel.

Viţa de vie „strâmbă din nas” când e vorba de varză sau dafin, în schimb agreează prezenţa ulmului şi a macului.

Măslinul şi stejarul au o personalitate mult prea puternică şi sunt prea diferiţi pentru a se putea simpatiza. Plantaţi unul lângă altul, îşi răsucesc şi îşi îndoaie crengile în direcţia opusă.

Favoriţii măslinului, sunt mirtul şi smochinul.

Mesteacănul şi pinul dau impresia că se caută unul pe celălalt, ei formând, împreună cu iarba-neagră şi cu ciupercile, o adevărată comunitate în care tuturor le merge bine.

Menta şi izma creaţă ţin la distanţă – datorită aromei puternice – furnicile, musculiţele şi alţi musafiri nepoftiti. Menta semănată printre legume le apără de păduchi, de purici roşii şi de omizi de fluturi.

Un alt motiv pentru a păstra legumele selectate separat este din cauza dăunătorilor comuni, fungici și bacterieni, infecţii şi paraziţi, care se pot răspândi cu ușurință de la o plantă la alta.

Păstrați porumbul şi roşiile separat, deoarece acestea sunt predispuse la o infecție fungică comună. Același lucru este valabil pentru cartofi, tomate, ardei și cartofi. Păstrați aceste plante în părți opuse ale grădinii. Mulţi grădinari cu experienţă în domeniu au constatat faptul că anumite plante care cresc împreună îşi îmbunătățesc, de asemenea, aroma.



Atragerea albinelor este foarte importantă pentru fecundarea pomilor fructiferi şi a arbuştilor. Pentru apicultori, prezenţa în grădină a plantelor cu nectar este indispensabilă. Astfel de plante sunt: cimbrul, isopul, măghiranul, busuiocul, menta, iarba-mâţei, pătrunjelul, mărarul, floarea-soarelui, splinuţa, socul, lemnul-câinesc şi trandafirul sălbatic.

Acestea sunt doar câteva din regulile nescrise ale compatibilităţii plantelor.

 



sursa: https://edifica.ro

4.16.2018

”LAURUS NOBILIS” - DAFINUL






DAFIN SAU LAUR - Laurus Nobilis 

Descriere, proprietăți, mod de folosire în tratarea unor afecțiuni, rețete pentru prepararea infuziei, a unguentului, a uleiului și a berii din frunze de Dafin etc.

Dafinul este un arbust sau arbore de climat subtropical, originar din bazinul mediteraneean, unde este intalnit atat in stare spontana cat si cultivat.

A fost una din plantele cele mai iubite in Grecia Antica pentru mirosul intens si delicat al frunzelor sale. 
Grecii credeau ca frunzele dafinului amplifică puterile psihice.

Carol cel Mare recomanda ca frunzele de Dafin să fie folosite drept medicamente şi condimente. 





Mulţi specialişti în ierburi din Evul Mediu atribuiau dafinului proprietăţi energizante pentru stomac şi rinichi. Mai mult decât atât, frunza de dafin era considerată un medicament contra ciumei.

Se făceau talismane cu frunze care aveau puterea să îndepărteze toate relele. Se utiliza mult la ritualurile religioase în special la romani.

Cu frunze verzi mai tot timpul anului, Dafinul creste destul de lent si ajunge pana la maxim 9 m inaltime.

Frunzele Dafinului sunt oval-eliptice, cu margine dreapta sau usor ondulata, au durata mare de viata (2-3 ani) si contin uleiuri eterice cu proprietati terapeutice si aromatizante.





Florile sale sunt mici, de culoare galbena, infloresc primavara, cresc sub forma de umbrela si produc un fruct de forma unei masline de culoare mov inchis, cu o singura samanta. Au un continut mare de uleiuri eterice si substante grase.






Frunzele si fructele contin ulei volatil – bogat in oxizi (cineol) si fenol metil eteri (estragol, eugenol), mucilagii, pectine, tanin, rezine, o substanta amara (lactona) sesquiterpenica de tip gremacranolodic (costunolida).

Din frunze se extrage untul de dafin (oleum lauri), intrebuintat la prepararea unor unguente. 
In fitoterapie se folosesc mai ales frunzele, care au proprietati carminative, diaforetice, expectorante, antispasmodice (in colici), detoxifiante, anorexie, atonii stomacale.

Untul de dafin, extras din fructele arbustului, intră în componența multor unguente, în special cele utilizate pentru calmarea diferitelor manifestări ale durerii. 

Proprietățile terapeutice ale ceaiului de dafin sunt cunoscute mai ales în tratarea reumatismului cronic, a afecțiunilor nervoase și a afecțiunilor orale.


SOLUL

In regiunile mediteraneene, dafinul creste spontan, insa este cultivat si artificial, in gradinile caselor si in plantatii.

Dafinul prefera solurile umede, nisipoase, dar si fertile, care dreneaza rapid. Substratul poate fi orice pamant de gradina, proaspat si cu o structura buna. Transplantarea se aplica foarte rar, la 4-5 ani.

Dafinul se dezvolta cel mai bine in locurile cu umbra partiala. Dupa plantare, este indicat ca, in fiecare primavara, sa pui un strat de resturi vegetale la baza arbustului, pentru eliminarea buruienilor si pentru a controla nivelul de umezeala.


PROPRIETATI


Foile de dafin sînt indicate în formele incipiente de bronşită, laringită, gripă şi astm. 
Scoarta si foile se prepara sub formă de loţiuni, pentru vindecarea arsurilor, rănilor şi tăieturilor. 

Prafurile din scoarţă, frunze şi fruct se inhaleaza pentru a curăţa plămînii şi sinusurile.

Cu foile şi boabele de dafin se prepara o alifie, pentru rănile care nu se vindecă cu alte leacuri. Frunzele, bine pisate şi muiate în rachiu, se luau contra frigurilor.
Amestecate cu balegă de oaie, se puneau în legături contra durerilor la picioare. 

Pentru că indepărtează insectele dăunătoare, se cultivă în mijlocul grădinii.




Fructe de Dafin


Intern se folosește pentru:  boli gastrointestinale, colita de fermentatie, antiseptic intestinal, bronsita cronica, anorexie, atonii stomacale, infectii intestinale, otraviri, mahmureala, laringita, spasme – sub forma de infuzie, decoct.

Extern - frunzele si boabele vindeca sau amelioreaza ranile, nevralgiile dentare, infectii ale gurii, reumatismul. Se foloseste sub forma de cataplasme calde, infuzie, alifie, unguent.


DAFINUL FOLOSIT IN UZ INTERN

Gripa, bronsita - Se pun coaja de la o portocala si 4 frunze de dafin intr-un litru de apa. Se lasa la macerat 4 ore, dupa care se filtreaza totul si se bea pe stomacul gol in mai multe reprize (in loc de apa).

Acest preparat scade febra, elimina durerile de cap si ne ajuta sa ne refacem rapid. Se poate asocia cu puţin praf de Scorţişoară.

Raguseala, pierderea vocii, infectii ale gingiei - Se pun 10 frunze de dafin in 250 ml apa clocotita. Se lasa sa infuzeze timp de 15 minute, dupa care se fac gargara si clatiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul este mai eficient daca este repetat de trei ori pe zi.

Se mai poate înghiti câte 1 linguriţă ulei de dafin după fiecare masă, sau se bea ceai călduţ cu înghiţituri mici de mai multe ori pe zi, în cantitate mică. Extern se poate aplica ulei cald.

Laringită - se înghite câte 1 linguriţă de ulei după fiecare masă, sau se bea ceai călduţ cu înghiţituri mici de mai multe ori pe zi, în cantitate mică. Extern se poate aplica ulei cald.


Răceli - ceai cald din frunze în care se va pune suc de lămâie stors proaspăt şi eventual îndulcit cu miere polifloră după gust dacă nu aveţi contraindicaţii.

Spasme - le calmează un ceai slab, sau extern aplicat compresă cu ceai cald, sau chiar intern se va lua ulei câte 1 linguriţă de ulei la nevoie.

Betie, intoxicatii, otravire - 20-30 de frunze de dafin oparite cu o cana de apa si lasate la infuzat 20 de minute sunt un vomitiv si antitoxic redutabil. Se bea dintr-o data intreaga cantitate preparata, efectul de eliminare fiind foarte prompt.

Digestie grea (atonie digestiva) - Se pun in mâncaruri 1-2 frunze de dafin. Se face tratament vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara. Efectul de intarire a digestiei este remarcabil.

Sau o alta reteta care ajuta si in durerea stomacala: 2 frunze se fierb pentru 5 minute cu 5-6 cuişoare. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.

Anorexie - se face o infuzie mai slabă şi se consumă cu 15 minute înaintea meselor pentru stimularea poftei de mâncare, utilizat chiar şi pentru copii.

Boli nervoase - calmant, decoct care se ia la nevoie de 2-3 frunze ajutând la calmarea nervoasă. Mai eficient este dacă se pune în acest ceai şi 1 linguriţă de Talpa gâştei.

Fermentaţii digestive - un ceai decoct ajută să dispară această afecţiune neplăcută. Se pot consuma 3 căni pe zi, câte una după fiecare masă până la reglarea digestivă şi dispariţia fermentaţiilor. Se poate folosi de asemenea la acest ceai şi câteva cuişoare care sunt un foarte bun calmant stomacal şi intestinal.

Gastralgii - decoct din frunze de dafin în care se va pune si 1 lingurita de cuişoare, sau se poate lua intern câte 1 linguriţă de ulei de dafin în cazul durerilor.

Normalizarea nivelului glicemiei cand nu este prea mare - pentru aceasta, se pun 10 frunze de dafin în 500 ml de apă şi se fierb la foc mic timp de 15 minute. Lichidul, împreună cu frunzele, se toarnă într-un termos, unde se lasă 2 ore, după care se împarte în 3 porţii egale, care ajung pentru 3 zile.

O porţie se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie internă. După o săptămînă de pauză, se beau celelalte 2 porţii, pe parcursul a 2 zile. În zilele de tratament se respectă dieta vegetariană.
Tratamentul se poate face doar o singura data pe an.

Gută - extern ulei de dafin care este un bun calmant şi intern se poate lua în cură de 30 de zile câte 2 linguriţe de ulei. Una dimineaţa şi una seara, ajutând la eliminarea din organism a acidului uric.

Infecţiile gurii - se ţine ulei de dafin în gură şi se clăteşte bine gura cu acest ulei după fiecare masă, până la trecerea afecţiunii. După aceasta uleiul se aruncă, nu se înghite.

Infecţii intestinale - se consumă după fiecare masă câte 1 linguriţă de ulei de dafin ajutând la distrugerea germenilor patogeni şi la calmarea durerilor.

Intoxicaţii - 20-30 frunze se pun la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară. Infuzia aceasta are efect antivomitiv imediat. Pentru aceasta este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată această cantitate de odată.

Otrăviri - se bea ulei de dafin câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi şi suplimentar se ia cărbune medicinal. În funcţie de natura otrăvii se va folosi şi un antidot specific. - 20-30 frunze se pun la 250 ml apă clocotită.

Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară. Infuzia aceasta are efect antivomitiv imediat. Pentru aceasta este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată această cantitate de odată.


DAFINUL FOLOSIT IN UZ EXTERN 

Reumatism, luxatii, vanatai - se foloseste uleiul de dafin.

Varice - se fierb doi litri de apa si se ia oala de pe foc.se adauga o mana de musetel, o mana de menta si o mana de foi de dafin. Cand ceaiul e putin caldut se pune un varf de lingura de bicarbonat de sodiu si se spala zonele afectate de varice.

Dereglarea circulatiei sanguine - amortirea degetelor de la picioare si crampe musculare. 

Se prepara un unguent dintr-un pahar de ulei nerafinat si 2/3 de pahar de foi de dafin tocate marunt, care se lasa la intuneric timp de 6 zile. Dupa o baie calda la picioare, se frectioneza zonele afectate cu acest unguent.

Răni care nu se mai inchid - ajuta tratamentul cu frunze de dafin pisate şi fierte in ulei . Se unge rana de mai multe ori pe zi.

Nevralgii - se aplică la locul durerii o compresă îmbibată cu ulei cald de dafin sau se face o compresă cu decoct mai concentrat de dafin. Se poate pune şi câteva cuişoare care conţin anestezină.

Paralizii - se fac frecţii cu alifie sau cu ulei cald. Se poate amesteca uleiul de dafin cu ulei de cimbru, caz în care este mult mai eficient.

Calmarea diferitelor dureri - se poate folosi uleiul preparat din 100 g de frunze de dafin maruntite si adaugate intr-o sticla, umezite cu alcool. Dupa o zi, peste frunze se pune un litru de ulei, iar dupa 4-6 saptamani se strecoara.

Dureri reumatice - se pune la macerat 30g frunze dafin intr-un litru de ulei de masline. Pastrezi recipientul la soare 10 zile, apoi filtrezi uleiul.
Cu uleiul obtinut iti ungi de mai multe ori pe zi locurile dureroase.

Reumatism cronic - se foloseşte sub formă de ceai sau alifii, aplicate extern.

Artroza, spondiloza - se face o crema pentru masat locurile dureroase. Se pun la macerat frunze macinate de dafin in apa rece 24 de ore. Se strecoara si se adauga o cantitate dubla de osanza de porc. Se pun la fiert în „bainmarie“ 4 ore. Se strecoara prin tifon si se pastreaza la rece.

Transpiraţia excesivă la palme şi picioare - se fierbe timp de 15 minute un pumn de frunze de dafin la 1 litru de apă. Lăsaţi să se răcească şi când preparatul este călduţ, înmuiaţi-vă tălpile sau palmele pentru câteva minute. Tratamentul se repetă o dată pe zi în special vara.


Alungarea insectelor - se ard pe jaratec sau pe foc frunzele de dafin.






Moduri de preparare a frunzelor si a fructelor


Ulei de dafin - 100g foi de dafin se macină cu râşniţa de cafea şi se pun într-un litru de ulei de măsline. Se umple sticla foarte bine până la dop pentru a evita râncezirea. Se lasă apoi timp de 6 săptămâni la soare. Se agită sticla zilnic de 2-3 ori cu putere.

Se poate strecura după 6 săptămâni şi se păstrează în sticle pline până la dop la rece. Se poate folosi la: gută (dureri), nevralgii, răceli, reumatism.

Atentie ! - Uleiul de dafin se poate folosi numai după ce s-a facut un test de alergie cu el. Pentru test se unge pe mana unde pielea este mai sensibila. Dacă apare o pată roşie atunci nu este recomandat sa folosesti acest ulei.

Unguient din fructe, frunze - 3-4 linguri frunze sau fructe maruntite se lasă 24 ore în 200 g untură proaspătă de porc nesărată. Se încălzeşte apoi pentru a se topi şi se strecoară. Cu aceast unguient se poate unge extern în cazul paraliziei sau al durerilor reumatismale.


Bere din foi de dafin - reteta pentru 10 litri

Ingrediente:

- 100g frunze uscate de dafin sau scoarta de dafin pisate (scoarta se gaseste la magazinele naturiste)
- 50g hamei
- 1kg zahar brun
- un sfert de cub drojdie de bere.

Se pune la fiert apa in care s-a adaugat dafinul (scoarta sau frunzele uscate). Cand incepe sa fiarba apa se da la foc potrivit pentru a fierbe constant o ora. Se adauga hameiul.

Dupa o ora se opreste focul si se lasa la racit. Se adauga zaharul brun si se mesteca pana la dizolvarea acestuia. Zaharul brun va da culoare berii, dar si un gust de caramel, alaturi de aroma de dafin si taria hameiului.

Cand zaharul s-a dizolvat si mustul de bere are temperatura cam de 20 grade C (bautura este călâie) se strecoara lichidul. Apoi, se adauga drojdia de bere. Se amesteca bine si se pune in sticle (de preferinta de plastic de 2 litri)

Sticlele, inchise bine se lasa la racoare sa fermenteze o zi-doua. Cand observati ca sticlele sunt tari din cauza presiunii din interior, puteti sa puneti pe rand cate o sticla la rece pentru consum.

Atentie ! Cand desfaceti berea, daca a fermentat prea mult puteti avea experienta unui spumant foarte agitat. De aceea este recomandat ca deschiderea dopului sa se faca treptat, lasand sa iasa cate putin dioxidul de carbon.


Efecte adverse ale dafinului - frunzele se folosesc in cantitate mica atat cat este indicat in reteta, deoarece utilizate in cantitati incorecte pot da senzatie de voma.

Exista persoane care nu suporta ( din cauza efectului său vomitiv ) nici măcar cantitati mici de dafin, in cazul lor mancarea va fi pregatita fara dafin.




sursa: http://leacuri-din-batrani.blogspot.ro