Potrivit Legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin material, financiar şi logistic pentru organizarea sărbătorii Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România.
De asemenea, se recomandă ca muzeele de etnografie şi Centrele pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale să acorde asistenţă de specialitate şi să monitorizeze manifestările culturale, în vederea păstrării autenticităţii specificului etnografic al fiecărei zone.
Legea mai prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să poată difuza emisiuni de promovare a tradiţiilor populare şi a valorilor etnografice din diferite zone ale ţării, precum şi aspecte ale manifestărilor din diasporă, dedicate acestei zile.
Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România va fi marcată și în mediul școlar. Astfel, în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau disciplinele echivalente, vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în păstrarea identităţii naţionale etnice.
Evoluția portului popular
Portul popular, una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, a trecut printr-un lung proces de evoluţie în ceea ce priveşte, în primul rând, estetica pieselor de bază.
Într-o primă etapă, portul nostru popular s-a individualizat faţă de cel al vecinilor şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive etc.
În următoarea etapă, materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă urbană au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale (bluza peste cămaşă, năframa în locul maramei albe), iar declinul portului tradiţional s-a accentuat în mai multe zone odată cu dezvoltarea economiei. Cei înstăriţi au participat şi ei la acest declin, prin adoptarea costumului de la oraş.
Astăzi, costumul popular se mai poartă local, pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi sărbători, în regiuni ale ţării unde se mai păstreză datinile şi obiceiurile străvechi.
Deşi moda se schimbă de la an la an şi oamenii sunt tentaţi să o urmeze, vestimentaţia este transformată pentru a purta mesaje sociale, morale, estetice, de ierarhie socială.
Semnificaţii
De-a lungul timpului, veşmântul primeşte semnificaţie socială, un indiciu pentru rang şi ierarhie. Podoabele, materialele, culorile, croiala, devin elemente ale costumului prin care societatea interpretează apartenenţa purtătorului. Haina transmite emoţii şi semtimente.
Piese
Cămaşa lungă şi albă este piesa de bază, cea care îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului şi la sărbători.
Cămaşa de duminică, a sărbătorilor de peste an, a Paştelui şi a Crăciunului, cămaşa fecioarei şi a văduvei, cîmaşa pentru nuntă, naştere şi botez, a datinilor şi a obiceiurilor, cămaşa morţii, fiecare era diferită.
Rădăcini
Rădăcinile se află în portul strămoşilor traci, geţi şi daci şi reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii.Tainele meşteşugului se învaţă şi astăzi de la femeile satului şi se transmit din generaţie în generaţie.
În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune pentru a comunica cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu ! Si mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.
Portul popular românesc și designerii internaționali
Pe lângă designerii români și cei de peste hotare se inspiră în colecțiile lor din portul românesc tradițional.
Brand-ul american, Anthropologie, a creat o colecţie inspirată de costumul popular din Maramureş, distribuită în America, Anglia, Canada şi online, în peste 30 de ţări.
Însă, se pare că unii dintre designerii străini nu s-au mulțumit doar cu inspirația, ci chiar și-au însușit autenticitatea sau au schimbat-o ca fiind inspirată din tradițiile altor țări decât România.
De exemplu, la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, a fost expus un obiect vestimentar datat ca fiind de la începutul secolului al XX-lea. Obiectul vestimentar era copiat 1 la 1. În dreptul colecției, ca sursă de inspirație era trecută cultura africană.
Deci, nu era recunoscut nicăieri că portul românesc a fost sursa de inspirație, ca să nu mai spunem, că de fapt, a fost copiat integral.
Abia după ce la nivel internațional, această întâmplare a luat amploare, Tory Bruch a modificat descrierea din dreptul colecției, oferind explicațiile reale.
Totuși, nu este primul caz. O astfel de întâmplare a fost semnalată de curând și în cazul unei colecții Dior.
De această dată sumanul de Biniș a fost sursa de inspirație.
Un tânăr din Bihor care locuiește în Indonezia, a văzut în vitrina unui magazin de lux din Singapore cojocul pe care și el îl deține, în fapt copia unu la unu a acestuia.
Așa s-a ajuns ca în mediul online să se creeze o întreagă revoltă Bihor, Nu Dior !
Radu Frentiu a semnalat faptul că prețul piesei Dior era de 35.000 de dolari, o sumă colosală, mai ales dacă ne gândim că la noi în țară abia am reînceput să recunoaștem valoarea comorilor din lada bunicii.
Nici bundița de Bucovina nu a trecut neobservată, același brand copiind un model prezentat în cadrul unui proiect al școlii generale din comuna Ostra, județul Suceava.
sursa: http://stiri.tvr.ro/12-mai-ziua-nationala-a-portului-traditional-costumul-popular-in-moda-interna-ionala_845056.html#view; https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/traditii/3933-portul-popular-romanesc-sursa-de-inspiratie-pentru-marii-designeri.html
