7.18.2020

Când ești în direct la TV se poate întâmpla tot felul de lucruri, cum ar fi probleme tehnice sau oaspeți neprevăzuți și nu poți trage un nou cadru. Dar o prezentatoare din Ucraina s-a confruntat cu o problemă neobișnuită săptămâna aceasta când o bucată dintr-un dinte din față s-a rupt și a căzut în timp ce vorbea, relatează BBC.


Marichka Padalko prezenta știrile când, în timp ce vorbea, o bucată dintr-un dinte din față îi coborâse între buze.
Cu toate acestea, ca o adevărată profesionistă, pur și simpul și-a dus mâna la gură, a luat bucata de dinte în palmă și a continuat.

”Sincer, am crezut că incidentul va trece neobservat”, a scris ea pe Instagram.

Padalko a spus că și-a reparat dintele acum aproximativ 10 ani după ce fiica sa a lovit-o accidental în timp ce se juca cu un ceas din metal.

Prezentatoarea a postat video-ul cu ea pe YouTube, după ce multă lume și-a exprimat susținerea.

”În fiecare situație, păstrează-ți calmul”, a adăugat ea. ”Ne vedem mâine dimineață”.



În data de 18.07.2020 , Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Brigada de Poliție Transport Public a desfășurat acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr 55/2020, măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19, la metrou.



În urma verificărilor efectuate, în care au fost implicați și reprezentanți ai jandarmeriei, au fost constatate și aplicate sancțiuni contravenționale, din care 7 pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020.

Aceste acțiuni vor continua, pentru siguranța cetățenilor și pentru menținerea unui climat de liniște publică.

sursa:https://www.dcnews.ro/controale-la-metrou-pentru-respectarea-masurilor-de-protectie-politia-a-dat-mai-multe-amenzi_760341.html

URMĂRIȚI VIDECLIPUL ALĂTURAT, PENTRU CĂ MERITĂ !



URMĂRIȚI LINK-ul, VĂ ROG !

https://www.facebook.com/enk.adrn/videos/10218108774092946/

O serie de hărți realizate pe baza datelor satelitare culese pe o perioadă de cinci ani dezvăluie mai multe de zone din România care se scufundă cu câțiva centimetri pe an. Harta realizată de compania Terrasigna arată, cu acuratețe milimetrică, zonele stabile și instabile. În București, câteva zone de-a lungul salbei de lacuri de pe râul Colentina și de-a lungul râului Dâmbovița au o variație a deplasării terenului de până la 1 cm pe an.


BUCUREȘTI

Câteva zone bine delimitate din București se scufundă cu până la 1 cm pe an. Este vorba de clădiri din apropierea râului Colentina și a salbei de lacuri și de-a lungul râului Dâmbovița, care au fost construite pe un teren moale, stabilizat artificial, anunță compania printr-un comunicat.

Acele zone sunt cunoscute pentru riscurile seismice încă din anii ‘70-’80, dar studiile pe baza imaginilor din satelit pot confirma tasarea terenului.

„Din cauza poziției sale pe râul Dâmbovița și a nivelurilor ridicate ale apelor subterane, riscul de tasare a terenului în capitală este ridicat. În plus, apropierea sa de zona seismică Vrancea sporește riscul unor deformări cauzate de cutremure”, a declarat Florin Șerban, directorul general Terrasigna.

Pe hărți se mai observă și alte câteva zone care au suferit scufundări: Giulești-Sârbi, zone din Chiajna sau Pantelimon.
  • Pentru a facilita citirea și interpretarea hărților, au fost folosite coduri de culoare graduale, de la roșu — ce marchează zone cu o scufundare/tasare însemnată, între 10 și 25 mm/an, prin verde — ce marchează zonele cu o variație de sub 2 mm/an, spre albastru - ce marchează zone cu o ridicare/umflare însemnată, de peste 10 mm/an.

 


Clujul are, la rândul său, câteva zone problematice. Cartierul Bună Ziua, în care s-au construit rapid foarte multe clădiri rezidențiale, se deplasează cu pana la 12 mm/an. „De asemenea, zonele înclinate din apropierea străzii Republicii aluneca cu 6-8 mm/an”, a declarat Florin Șerban, directorul general Terrasigna.




Centrala Nucleară de la Cernavodă, o infrastructură critică pentru țara noastră, este stabilă, conform informațiilor obținute prin procesarea imaginilor din satelit. La analiza datelor a apărut și o surpriză plăcută: „Studiul regiunii Cernavodă a relevat faptul că podul Anghel Saligny, mai vechi de 100 de ani, se dovedește în continuare solid și stabil”, a evidențiat Florin Șerban. În vecinătatea imediată a Dunării, precum și în orașul Cernavodă, există însă câteva zone în care pământul se tasează cu 3-6 mm/an.





Pe harta orașului Constanța, majoritar marcată în culoarea verde, se pot observa și zone problematice, în special în apropierea țărmului la Marea Neagră. „Un nou district rezidențial din partea de nord a esplanadei se tasează cu 5 mm/an. De asemenea, sunt vizibile câteva instabilități în unele zone industriale și în zona portului”, a menționat Florin Șerban, directorul general Terrasigna.





Iași






Timișoara





Aceste măsurători de precizie ale stabilității terenului au fost înregistrate din spațiu, de la o înălțime de peste 600 km. Informațiile brute au fost prelucrate de Terrasigna, o companie românească specializată în procesarea datelor satelitare.

„Sateliții Copernicus Sentinel-1 A/B trec o dată la șase zile peste aceeași zona de 150 km x 250 km și realizează imagini satelitare ale zonei respective, acoperind astfel întreaga Europă”, a explicat Valentin Poncos, responsabil de prelucrarea datelor satelitare în cadrul Terrasigna. „Pentru a obține deplasarea terenului se apelează la o tehnică avansată de procesare a imaginilor radar, cunoscută sub numele de Persistent Scatterer Interferometry (PSI).”

„Practic, senzorul montat la bordul satelitului trimite microunde electromagnetice spre suprafața terestră și, în funcție de reflexia sa pe așa-numitele ținte radar (care pot fi clădiri, stânci, diverse infrastructuri) și timpul în care unda se întoarce la senzor, se poate determina, cu o precizie extraordinară, distanța lor față de senzor. Mai departe, prin procesarea datelor culese de satelit pentru aceeași porțiune de teren, pe o perioadă de cinci ani, am putut estima, în milimetri/an, deplasarea medie anuală.”




Guvernatorul statului Georgia, Brian Kemp, a dat în judecată autoritățile locale din Atlanta pentru a preveni ca orașul american să impună obligativitatea purtării măștii în public, relatează BBC.


Coronavirus SUA: Guvernatorul statului Georgia a dat în judecată primăria Atlanta pentru a o împiedica să facă obligatorie purtarea măștii.


Guvernatorul spune că primarului Atlantei, Keisha Lance Bottoms, îi lipsește autoritatea de a implementa această regulă.

Kemp a scris un ordin executiv săptămâna aceasta care anulează obligativitatea purtarea măștii în stat.

Bottoms, care a fost testată pozitiv la coronavirus săptămâna trecută, a spus că ordinul nu va opri Atlanta în a impune propriile reguli.



"M-ați sunat să mă trageți pe mine la răspundere? Vă rog să mă lăsați să lucrez, nu am timp", a fost reacția managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean, în momentul în care l-am sunat să îl întrebăm cum explică faptul că unitatea medicală pe care o conduce a cerut doar aviz de spital de triaj pentru un spital modular cu 38 de paturi de terapie intensivă pentru pacienți COVID în stare critică. Spitalul modular construit de Asociația ”Dăruiește Viață” din donații și sponsorizări, cel mai modern de acest fel din țară, este gata de o lună. În timp ce Raed Arafat se plânge la tv că în spitalele din București nu mai sunt locuri în secțiile ATI pentru COVID, spitalul modular zace nefolosit.


Kafka și paturile de Terapie Intensivă pentru COVID: În timp ce Raed Arafat se plânge că în București nu mai sunt locuri, spitalul modular construit de Dăruiește Viață e gata de o lună. Nu a putut fi folosit din cauză că spitalul Elias, în curtea căruia se află, nu a cerut aviz


"M-ați sunat să mă trageți pe mine la răspundere? Vă rog să mă lăsați să lucrez, nu am timp", a fost reacția managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean, în momentul în care l-am sunat să îl întrebăm cum explică faptul că unitatea medicală pe care o conduce a cerut doar aviz de spital de triaj pentru un spital modular cu 38 de paturi de terapie intensivă pentru pacienți COVID în stare critică. Spitalul modular construit de Asociația Dăruiește Viață din donații și sponsorizări, cel mai modern de acest fel din țară, este gata de o lună. În timp ce Raed Arafat se plânge la tv că în spitalele din București nu mai sunt locuri în secțiile ATI pentru COVID, spitalul modular zace nefolosit. Cauza: spitalul Elias, în curtea căruia a fost construit, nu a cerut Ministerului Sănătății și DSP aviz pentru spital COVID de terapie intensivă, ci doar pentru spital de triaj, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru HotNews.ro. Ministrul Sănătății mai spune că a discutat sâmbătă dimineață cu managerul spitalului Elias și au convenit ca spitalul modular să fie folosit ca spital ATI COVID. Nelu Tătaru speră ca procedura să dureze în jur de două zile.


Ministrul Sănătății l-a convins pe managerul spitalului Elias că e nevoie de spitalul modular



Nelu Tătaru a mai declarat, pentru HotNews.ro, că știe că spitalul modular este foarte bine dotat pentru terapie intensivă, dar ministerul era inițial legat de mâini și de picioare, deoarece Spitalul Elias nu este în subordinea sa, ci a Academiei Române. Spitalul Elias a solicitat inițial la Direcția de Sănătate Publică aviz de spital ATI COVID pentru spitalul modular construit din donații în curtea sa. S-a răzgândit însă la foarte scurt timp după aceea și a solicitat doar aviz de spital tampon (spital de triaj), spune ministrul Sănătății, care afirmă că instituția pe care o conduce era legată de mâini și de picioare în acest caz, solicitarea pentru aviz neputând veni, conform legii, decât din partea spitalului.

În cele din urmă, Nelu Tătaru și managerul Spitalului Elias au convenit, sâmbătă dimineață, ca spitalul modular din curtea spitalului Elias să fie folosit ca spital ATI COVID. Nelu Tătaru speră ca procedura și acordarea avizului de către DSP să nu dureze mai mult de două zile, iar spitalul să poată fi apoi folosit, deoarece "este nevoie de el", spune ministrul Sănătății.

Practic, acest lucru înseamnă că un spital ATI cu toate dotările de terapie intensivă putea fi folosit, până în acest moment, doar pentru trierea pacienților pozitivi la coronavirus și a celor negativi, după care cei negativi erau internați la Elias, iar cei pozitivi erau trimiși la spitale dedicate COVID. Triajul pacienților pozitivi și al celor negativi se face, în acest moment, în multe spitale din țară, în corturi instalate în fața unităților medicale, nu într-un spital modular cu dotări ATI, care a costat peste 2 milioane de euro. Peste 250.000 de oameni au donat prin SMS pentru construcția spitalului Dăruiește Viață și zeci de companii au sponsorizat proiectul.

"Dumneavoastră mă sunați să mă trageți la răspundere? Vă rog să mă lăsați să lucrez, pentru că sunt în discuții cu domnul secretar de stat Arafat despre modalitatea în care putem conforma acel spital, mă rog, acea incintă, pentru a putea deveni o incintă în care să se acorde îngrijiri de Terapie Intensivă. În acest moment eu vorbesc cu domnul secretar de stat în acest sens, nu am timp." - prima reacție a lui Mugur Ardelean, managerul Spitalului Elias, sâmbătă dimineață, în momentul în care a fost contactat de HotNews.ro.

Despre spitalul modular din curtea spitalului Elias a vorbit sâmbătă și premierul Ludovic Orban, într-o conferință de presă: "Deja am vorbit și cu domnul ministru Tătaru, și cu domnul secretar de stat Arafat, am discutat și cu doamna Gheorghiu, care a fost implicată într-un proiect umanitar, și există un sistem modular, există o secție practic care poate fi folosită pentru terapie intensivă, de 38 de paturi, care este în cadrul spitalului Elias. Imediat am vorbit cu domnul ministru Tătaru, cu domnul secretar de stat Arafat, pentru a asigura înzestrarea - nu au ventilatoare, nu au monitoare - și trebuie mobilizate din rezerva strategică aflată în administrarea Departamentului pentru Situații de Urgență toate echipamentele necesare și, de asemenea, să fie asigurată asistența medicală. E necesar să identificăm fie la spitalul Elias, fie să luăm prin detașare de la alte spitale medicii și asistentele care să poată să asigure asistența medicală pentru pacienți. Am înțeles că este vorba despre 38 de paturi, care oricum nu vor putea fi folosite toate pentru terapie intensivă, pentru că sunt necesare paturi și pentru pacienții care ies din intubare și au nevoie de tratament."

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat vineri seară că în acest moment nu mai există locuri libere pentru pacienții COVID la Terapie Intensivă, în spitalele din București. Pacienții gravi sunt duși la spitale din afara Bucureștiului, dar și acestea încep să nu mai aibă locuri la Terapie Intensivă, a afirmat Raed Arafat, la Digi 24.


Oana Gheorghiu (Dăruiește Viață): Nu știm de ce spitalul nu este folosit, mai ales acum, când autoritățile anunță că nu mai au locuri în Terapie Intensivă


"Nu știm de ce spitalul nu este folosit, mai ales acum, când autoritățile anunță că nu mai au locuri în Terapie Intensivă. Poate că trebuie să le amintim de el, ca să trimită pacienți", a declarat sâmbătă Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață, pentru HotNews.ro.

"Spitalul modular a fost gândit de la început pentru pacienți în stare gravă diagnosticați cu COVID, tocmai pentru că atunci când am început noi construcția vedeam ce se întâmplă în Italia și ne dădeam seama că va fi o problemă dacă vom avea ceva similar. Avem un parteneriat cu spitalul Elias, am predat spitalul modular spitalului Elias, după ce el a fost construit și dotat. Spitalul modular a fost construit pentru pacienții COVID, a fost verificat de Direcția de Sănătate Publică și am înțeles că a fost găsit totul în regulă, nu s-a spus nimic despre conformarea lui, așa cum înțeleg că se vorbește acum", mai spune Oana Gheorghiu.


Cel mai modern spital modular COVID din țară. 250.000 de români au donat pentru construirea lui


Construcția spitalului modular din curtea spitalului Elias a costat aproximativ 2,2 milioane de euro, iar spitalul este cel mai modern de acest fel din România. Peste 250.000 de oameni au donat prin SMS pentru construcția lui și zeci de companii au sponsorizat proiectul.

Pe șantierul spitalului, o echipă de aproximativ 70 de oameni a lucrat zi de zi pentru finalizarea proiectului.

Spitalul modular are 38 de paturi, iar fiecare pat este dotat cu gaze medicale pentru a putea trata cazuri grave (de terapie intensivă). Este un spital care crește numărul de paturi de terapie intensivă pentru pacienții cu COVID-19 și care va fi transformat, după epidemie, în spital pentru mari arși, în condițiile în care România are extrem de puține paturi și pentru acești pacienți, chiar și la aproape 5 ani după Colectiv. Costurile de relocare și de refolosire ca spital pentru mari arși sunt mici, spun reprezentanții Dăruiește Viață.


Dăruiește Viață a achiziționat și echipamentele necesare pentru funcționarea spitalului și a montat inclusiv tancuri de oxigen pentru gaze medicale, necesare în terapie intensivă.

Din momentul izbucnirii crizei coronavirusului în România, Asociația Dăruiește Viață a direcționat toate donațiile primite către sprijinirea spitalelor în lupta împotriva coronavirusului - aparatură și materiale de protecție. La începutul lunii aprilie, asociația fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu a anunțat că începe construcția unui spital modular în curtea Spitalului Elias din București, unde urmează să fie tratați pacienți infectați cu coronavirus.

Spitalul modular din curtea Spitalului Elias este al doilea spital construit de Asociația Dăruiește Viață, după cel pentru copii bolnavi de cancer, care este în construcție, în curtea Spitalului Marie Curie din București.



Legea privind carantina și izolarea a fost promulgată, astăzi sâmbătă, de președintele Klaus Iohannis, potrivit Mediafax. Actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, moment din care va începe să își producă efectele.


„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 18 iulie a.c., decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic (PL-x 418/07.07.2020)”, a transmis Administrația Prezidențială.

Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, însă odată ajuns  la Senat, proiectul de act normativ a născut numeroase controverse.

După zile întregi de dezbateri, senatorii jurişti au stabilit următoarele reguli : izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină. Trebuie să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică. În plus, izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Prima etapă este de 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Apoi, dacă se menţine riscul transmiterii bolii cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin Hotărâre a Guvernului”, au mai decis senatorii jurişti.

În cazul în care o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual.

Cei care nu respectă regulile de izolare ar urma să fie sancţionaţi. La fel şi cei care nu respectă regulile de carantinare. Cei care se întorc din ţările ”roşii” trebuie să stea în carantină la domiciliu, iar, dacă nu au posibilitatea, vor fi plasaţi în spaţii ale statului. La fel şi persoanele care au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate.

Senatorii jurişti au eliminat din lege toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.

În plus, au stablit şi ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi se îmbolnăvesc de coronavirus şi nu au rude apropiate care să aibă grijă de ei. Părinţii, medicul sau Direcţia de Sănătate Publică (DSP) vor anunţa serviciul de asistenţă socială care va monitoriza situaţia şi, dacă e necesar, va lua măsuri pentru ca acei copii să fie îngrijiţi temporar.



7.17.2020

Satul, țara și guvernele - Monumentele din centrul satelor pe care le-am văzut în aceste zile prin Transilvania, afirmă o nedreptate strigătoare la cer. „Leaturi” întregi de tineri țărani și-au sacrificat viața pentru existența României, iar țara n-a fost în stare să pună la cale un singur plan de bătaie, pentru acest spațiu social, economic, etnografic și spiritual, din care se trage identitatea poporului român. Un program adevărat care să se vadă în fiecare sat !


Un prieten venit în vizită la mine în sat s-a apucat să cerceteze pictura din biserică și numele oamenilor de pe crucile din cimitir. A observat repede ceea ce noi știam bine dar, luați cu alergăturile zilnice, am început să uităm. Că în față, în stînga și în dreapta intrării în cimitirul din satul meu mic, plătitor de impozite și pe la 1750, se află monumentele funerare ale celor căzuți pe front în Primul și în cel de-Al Doilea Război Mondial.

L-am dus pe oaspetele meu să vadă și Mărtinești, centrul de comună unde, la intersecția a două ulițe principale, se află momnumentul principal al eroilor căzuți pe front. În Primul și al Doilea Război Mondial. Am mers apoi la Geoagiu și Bozeș. În Bozeș, un sat care ține de Geoagiu, la cea mai frumoasă intersecție din sat, se află acealași monument omagial dedicat eroilor din cele două războaie mondiale. Același monument simplu, cu toate numele celor „căzuți” înscrise pe o placă de marmură sau de bronz se află la Turdaș, la Pricaz, la Boșorod, la Romos și în mai toate centrele de comună din județul Hunedoara. Chiar orb să fii și împiediecat la minte să nu te colinde gîndul (și să nu-ți dai seama!) că în mare parte, ambele conflagrații mondiale, în cazul României, au fost duse de tinerii țărani. În prima jumătate a secolului XX, România urbană nu însemna același lucru cu cea de astăzi. Se baza pe țărani. Punct. Și pe sacrificiul lor s-a clădit România Mare și, mai apoi, România pornită în războiul împotriva Rusiei Sovietice și, după întoarcerea armelor, a Germaniei naziste. Adică România anilor noștri.

Ce vreau să spun? Că istoria României din ultima sută de ani este clădită pe sacrificiul țăranilor și al satului românesc. Cu ce s-au ales? După Primul Război Mondial, cu Marea Unire și cu împărțirea de pămînturi celor întorși de pe front, cu reforma agrară, cu așa zisa „comisație”. Iar, după al doilea, cu confiscarea tuturor pămînturilor moștenite de la părinți sau primite de la România Întregită după ”Marea Bătaie”. Așa numea străbunicul meu dinspre mamă, moț din Apuseni, din comuna Ceru-Băcăinți, Primul Război Mondial!

Buuun! Și de ce toată această rememorare a sacrificiilor făcute de neamul țăranilor din toată România? Pentru că satul românesc, în ciuda programelor de asfaltare a ulițelor și de alimentare cu apă, decade văzînd cu ochii. Programele guvernelor românești, indiferent de ce coloratură au fost, cu intenții de salvare sau de relansare a zonei rurale, s-au schimbat de la un mandat poltitic la celălalt și nici un plan nu a ajuns pînă la capăt. Adică nu s-a încheiat decît cu niște beneficii pentru cei mai șmecheri. Și satele României, ca și orașele, au avut clanurile lor de profitori. Unii au murit pe front, ceilalți au tras foloasele de acasă.

Ce vreau să spun? Că monumentele din centrul satelor pe care le-am văzut în aceste zile prin Transilvania afirmă o nedreptate strigătoare la cer. „Leaturi” întregi de tineri țărani și-au sacrificat viața pentru existența României, iar țara n-a fost în stare să pună la cale un singur plan de bătaie pentru acest spațiu social, economic, etnografic și spiritual din care se trage identitatea poporului român. Un program adevărat care să se vadă în fiecare sat !
Asta este tot ce voiam să spun !


Ce mai zice Mugur Isărescu despre starea economiei ?


Evoluțiile în planul sănătății publice continuă să genereze incertitudini fără precedent și riscuri majore la adresa perspectivei activității economice și a funcționării piețelor financiare, cu impact asupra stabilității macroeconomice și a stabilității financiare, spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-o declarație de presă, în care arată ce ar fi făcut Banca în ultima perioadă.

Declarația lui Isărescu, integral:

„În ultimele săptămâni, Banca Națională a României a continuat să monitorizeze și să evalueze datele relevante din perspectiva impactului economic al pandemiei de coronavirus, precum și efectele deciziilor și măsurilor de politică monetară adoptate de CA al BNR în ședințele din 20.03.2020 și 29.05.2020, acționând, totodată, pentru punerea lor în practică.

Deficitul de lichiditate pe piața monetară s-a menţinut la cote relativ importante; în consecinţă BNR a continuat să furnizeze lichiditate instituțiilor de credit prin operațiuni repo efectuate pe baze bilaterale, media zilnică a stocului acestor operațiuni situându-se în perioada 15 iunie – 15 iulie la circa 3,7 mld. lei. Totodată, banca centrală a continuat cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară, al căror volum total a ajuns în data de 15 iulie 2020 la aproape 4,4 mld lei.

Această abordare a permis funcționarea fluentă a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare, în vederea finanțării în bune condiții a cheltuielilor bugetare și economiei reale, în condiții de relativă stabilitate a cursului de schimb leu/euro. Astfel, în perioada 15 iunie – 15 iulie 2020, pe piața primară a titlurilor de stat s-au derulat 12 emisiuni ale MFP, în valoare totală de circa 10,0 mld. lei, majoritatea fiind consistent suprasubscrise. De altfel, în luna iunie, emisiunile de titluri de stat au consemnat al doilea vârf istoric ca valoare brută, și un maxim absolut ca valoare netă. Randamentele medii acceptate în cadrul licitațiilor au continuat să coboare, mai accentuat în cazul titlurilor pe termen mai lung, inclusiv în condițiile unei ușoare corecții descendente a marjei de risc.

În același timp, cotația ROBOR3M a scăzut la 2,15 la sută – cel mai redus nivel post-aprilie 2018 -, iar IRCC s-a diminuat la începutul trimestrului III la 2,41 la sută; totodată, cotațiile de referință de pe piața secundară a titlurilor de stat s-au stabilizat la valori apropiate minimelor din acest an atinse în prima decadă a lunii martie, pe aproape toate scadențele.

La rândul lor, ratele dobânzilor la creditele noi acordate de bănci populaţiei şi firmelor au avut o tendință evidentă de scădere în ultimele luni, media lor ajungând în aprilie la 6,05 la sută, de la 7,24 la sută în februarie 2020, în timp ce rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen a rămas relativ constantă (2,09 la sută în aprilie și mai, față de 2,12 la sută în februarie). Drept consecință, ecartul dintre ratele medii ale dobânzilor la credite şi cele la depozite s-a redus pronunțat, atingând în aprilie cea mai mică valoare din ultimii 9 ani și jumătate, iar pe segmentul societăților nefinanciare ecartul a coborât în mai a.c. la un minim istoric.

Evoluțiile în planul sănătății publice continuă să genereze incertitudini fără precedent și riscuri majore la adresa perspectivei activității economice și a funcționării piețelor financiare, cu impact asupra stabilității macroeconomice și a stabilității financiare. Prin urmare, BNR va monitoriza pe mai departe toate evoluțiile relevante și va actualiza evaluările, continuând totodată să acționeze în direcția furnizării lichidității necesare sistemului bancar (fără a afecta stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului), în condițiile unei reduceri graduale și sustenabile a ratelor de dobândă; măsurile vor fi atent calibrate astfel încât să nu descurajeze economisirea internă, care reprezintă principala sursă de finanțare a economiei reale și a sectorului bugetar”.


Trecerea de la MCV la ”Mecanismul de Proteste și Decapitare” La ce servește MCV ?


Mecanismul de Cooperare și Verificare nu numai că este un eșec lamentabil al Comisiei Europene, dar este și profund dăunător luptei împotriva coruptiei. Aceasta este concluzia tot mai frecventă a mai multor analiști și jurnaliști publicați de presa de la Bruxelles, plecând de la situația din Bulgaria.

Ce se întâmplă în Bulgaria, pe scurt. Avem proteste anticorupție la Sofia și Varna, al căror fitil a fost implicarea instituției omoloage a SPP-ului din România în paza și protecția a doi oligarhi corupți, proaspăt exonerați de noul procuror general al țării. Mai avem apoi un scandal pornit de la înregistrări publicate de un anonim în care se pare că premierul bulgar Boiko Borissov amenință să distrugă un politician rival. Iar apoi îl mai avem pe președintele socialist al Bulgariei, Rumen Radev, coborât în mijlocul protestatarilor si acuzând ”mafia” și ”corupția” guvernulu, încurajând protestele și cerând demisia guvernului.

Scandal cu procurori, amenințări și omoloaga SPP din Bulgaria

La jumătatea lunii trecute a erupt un scandal politic, iar protestele se țin lanț de mai bine de o săptămână. Ceva s-a dereglat în sistemul de la Sofia odată cu numirea unui nou procuror general, Ivan Ghesev, la finalul anului trecut, și trecerea predecesorului sau, Sotir Țațarov, în fruntea Comisiei Anticorupție.

Noul procuror general Ghesev a riscat mai mult decât Țațarov și renunțat la urmărirea penala a politicianului Delian Peevski, un oligarh care la 25 de ani ajunsese viceministru, a fost șef al comisiei parlamentare pentru supravegherea serviciilor secrete, ba chiar a fost o scurtă perioadă și director al serviciului intern de informații. Peevski era urmărit penal în dosarul devalizării băncii Corpbank. Procurorul Gheșev a renunțat la urmarirea lui Peevski. Acesta din urma și-a găsit refugiu politic în partidul minorității turce, dominat de Ahmed Dogan, un oligarh ceva mai discret în Bulgaria.

Butoiul cu pulbere al scandalurilor oligarhilor bulgari avea nevoie de un fitil. Iar acest fitil a fost publicarea anonimă pe YouTube, la jumătatea lunii iunie, a unor înregistrări audio în care premierul Boyko Borissov spune că vrea să ”o ardă” pe eurodeputata socialistă Elena Ionceva (fostă jurnalistă, cea care a facut relatat pentru prima data ca premierul Borisov este investigat de poliția catalană pentru spălare de bani. Mai amintim ca Ionceva a fost multa vreme iubita liderului socialist bulgar Serghei Stanișev, fost președinte al PES). Și tot la jumătatea lunii iunie au apărut imagini cu Borissov dormind în biroul reședinței primului-ministru cu un pistol la cap, lângă un dulap plin de bani. Premierul a negat autenticitatea fotografiei, iar despre înregistrari a spus ca sunt editate.

Și a mai fost nevoie de un fitil – Hristo Ivanov, pentru o scurtă perioada ministru al Justiției în guvernarea Borisov și acum militant antiocorupție și președintele partidului de buzunar ”Da Bulgaria”, fără reprezentare parlamentară națională și cu un singur eurodeputat la Bruxelles. Acesta a intrat într-o altercație cu gărzile lui Ahmed Dogan, despre care s-a aflat ulterior că sunt membri ai instituției omoloage SPP-ului din România. Asta a stârnit un nou val de indignare.

Și astfel au început protestele din Bulgaria, soldate până acum cu demiterea de către Borissov a miniștrilor Economiei, Finanțelor și Internelor. Borissov a spus însă limpede că nu va demisiona.

Hocus-pocus la Bruxelles: Președintele pro-rus devine președintele anticorupție

Imaginile cu președintele Bulgariei în mijlocul protestatarilor, spunând ”e timpul să dăm jos mafia din guvern”, par un deja vu pentru români. Poate, dacă era iarnă, Radev ar fi îmbrăcat o geacă roșie. Dar nu este așa! Publicația bruxelleză Politico uită să amintească în articolele aproape laudative de acum despre președintele Radev ce scria despre acesta la momentul preluării funcției, în 2017: ”Candidatul pro-rus îi dă o lovitură premierului în alegerile din Bulgaria”. Radev era făcut tuna cu pământul în presa vestica pentru viziunile sale pro-ruse, pentru că va aservi și mai mult țara Rusiei sub aspect energetic și pentru ca s-a opus oferirii unor atribuții suplimentare serviciilor secrete și procurorilor în urmărirea convorbirilor. Acum, Radev este prezedntat ca un președinte bun pentru Bulgaria, care se pare că și-a început deja campania pentru alegerile din 2021.


La ce servește MCV ?

Ce iarăși nu scrie presa de la Bruxelles este că această Bulgarie condusă de o mafie, după cum este citat președintele Radev, a fost lăudată în raportul MCV din 2019, în timp ce Romania era făcută una cu pământul. Raportul din octombrie 2019 concluziona că Bulgaria a îndeplinit criteriile stabilite de MCV în ce privește independența justiției, cadrul legal și crima organizată.

Cât de independentă este justiția din Bulgaria și cât de corect a fost raportul MCV o arată acum lăudatul președinte Rumen Radev, care spune: ”E momentul să scoatem mafia din birourile procurorilor, de care mafia se folosește în modul cel mai lipsit de scrupule și care protejează represiune politică”. Simplu, este vorba despre acea ”unitate specială” sau ”brigadă de represalii”, din Parchetul General bulgar despre mulți procurori au vorbit, dar la care la care rapoartele MCV au închis ochii. Această unitate instrumenta dosare împotriva unor indivizi implicați în infracțiuni economice, dsare care au fost folosite ca un mijloc de ”redirecționare” a resurselor lor financiare către partidele aflate la putere. Unitatea specială a procuraturii avea un rol cheie în aceste procese. Majoritatea dosarelor nu duceau la condamnări la închisoare, ci erau ”aruncate la gunoi” după ce urmăriții ajungeau la o înțelegere cu procurorul general.

Acesta este motivul pentru care analiști cât se poate de pro-europeni din Bulgaria, precum Dimitar Becev, susțin că Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost un eșec și trebuie să dispară. ”Și să spunem adevărul. Înregistrări precum cea în care cineva care pare să fie premierul Borissov amenință o eurodeputată într-un scandal privind fraudarea fondurilor UE sunt deseori trecute cu vederea atât la Sofia, cât și la Bruxelles”, scrie Becev pentru Politico.

Da, așa este. Însă nu și în cazul României, în care scandalui mult mai puțin grave duc la un raport MCV catastrofal în 2019. De ce? Pentru că, așa cum o arată protestele din Bulgaria, MCV a dovedit că este un instrument de presiune politică. Pentru că președintele Klaus Iohhanis trebuia să câștige alegerile din Romania, MCV i-a dat o mână de ajutor. Și pentru că guvernul Borissov de la Sofia era văzut bine de Bruxelles, MCV i-a dat și lui o mână de ajutor, câtă vreme ”preferă să se comporte ca niște guvernatori UE într-o colonie”, în cuvintele lui Spasimir Domaradzki, profesor de științe politice la Universitatea Lazarski din Varșovia.

Aceste calcule și strategii de control asupra statelor membre au dus la eșecul MCV, care a început să-și arate adevărata utilitate – schimbarea sau perpetuarea a unor administrații de la periferia UE, în funcție de poziția lor față de Bruxelles.

Și cum va fi atins obiectivul oficial declarat al independenței justiției, anticorupției, dacă MCV-ul și-a demonstrat ineficiența? O spune același Dimitar Becev: ”Lecția învățată de o minoritate vocala din Bulgaria este că schimbarea trebuie făcută de jos în sus. Și, la șapte ani de la numirea oligarhului Delian Peevski  în fruntea serviciului de informații, sunt mulți oameni furioși în Bulgaria, care cred în statul de drept și echitate”. Mecanismele UE au eșuat, iar acum este rândul ”unei minorități vocale” să tragă elitele la răspundere. Cu alte cuvinte, nu se va schimba nimic în Bulgaria, și nici în România. Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi înlocuit cu un ”Mecanism de Proteste și Decapitare” a guvernelor ce va avea aceeași funcție – schimbarea sau perpetuarea unor administrații de la periferia UE, în funcție de poziția lor față de Bruxelles.

 sursa:https://www.cotidianul.ro/trecerea-de-la-mcv-la-mecanismul-de-proteste-si-decapitare/

Ludovic Orban nu vrea amânarea alegerilor locale și ar vrea ca toți candidații să poarte mască


Premierul a spus vineri că data alegerilor locale este cea stabilită de Parlament, 27 septembrie, şi a subliniat că şi alte ţări au organizat alegeri în acest an fără ca în urma respectivelor scrutine să rezulte efecte negative asupra sănătăţii.


„Data alegerilor e stabilită de Parlamentul României, data este 27 septembrie. Şi alte ţări au organizat alegeri. Vă dau exemplu: Polonia, Croaţia. În urma organizării alegerilor, nu au rezultat efecte negative asupra sănătăţii. Sigur, depinde şi alegerile cum le organizezi, cum stabileşti regulile de campanie, astfel încât să nu faci adunări publice, să nu existe riscul. Dacă toţi candidaţii poartă mască în interacţiunea cu oamenii, riscul este redus. Organizarea secţiilor de votare, de asemenea, este foarte importantă. În ceea ce ne priveşte, sigur, obiectivul nostru este să reducem numărul de cazuri, să oprim răspândirea infecţiei”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la sediul MAI, întrebat despre alegerile locale în contextul evoluţiei pandemiei de COVID.


Noile linii de atac ale PSD la adresa PNL


„PSD e decis să depună moțiune de cenzură, indiferent că va fi ori nu stare de alertă, după ce CCR a respins tentativa liberalilor de a bloca aplicarea legii”, este prima temă de atac la PNL pe care liderii PSD din teritoriu trebuie să o expună în conferințele de presă din weekend.

Potrivit punctajului consultat de HotNews.ro, liderii PSD trebuie, de asemenea, să insiste pe faptul că social-democrații au mai rezolvat o problemă gravă pe care Guvernul PNL ar fi provocat-o, respectiv legea carantinei și izolării.

Ce mesaj trebuie să transmită: „PSD a înlăturat abuzurile din legea trimisă, cu mare întârziere de către Guvernul PNL. Dintr-o lege proastă, cu instrumente opresive puse la dispoziția autorităților, PSD a realizat o lege care pune accentul pe protejarea drepturilor cetățenești, în egală măsură cu protejarea sănătății publice. În timp ce guvernul a vrut să sporească puterea statului, PSD a urmărit apărarea drepturilor cetățenești, pentru prevenirea abuzurilor unei puteri discreționare. În acest sens parlamentarii PSD au introdus în lege garanțiile corespunzătoare”.

Alte teme de atac ale social-democraților se referă la banii pentru asistența socială, indicația fiind să se invoce „hoțiile PNL”.

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu există resursele financiare pentru dublarea alocaţiilor copiilor, dar va fi căutată o soluţie pentru ca alocaţiile să crească în acest an. Aceasta a fost prima reacție a lui Orban după ce Curtea Constituțională a respins miercuri contestația Guvernului și a dat undă verde dublării alocațiilor pentru copii, așa cum prevede legea votată de PSD.

"Vom găsi o soluţie împeună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie şi vom adopta o variantă care să ducă la creşterea alocaţiilor, dar, sigur, nu la dublarea imediată, pentru că nu există resursele financiare necesare pentru a dubla acum alocaţiile", a declarat Ludovic Orban, joi, răspunzând unei întrebări a unei jurnalist.


S-A TERMINAT ! Trebuie să facem acest pas foarte repede



Europarlamentarul Carmen Avram transmite un mesaj ferm de la Bruxelles.

Carmen Avram a declarat că România trebuie să se concentreze pentru a se ralia politicii europene în ceea ce priveşte protejarea mediului.

"Indiferent ce soluţii găsim, trebuie să le găsim pentru că suntem în ceasul al doisprezecelea. România trebuie să înceapă să trateze mediul drept cea mai importantă politică europeană pentru următoarele decenii. Istoria începe acum, revoluţia începe acum şi sunt fericită că fac parte din această revoluţie pe care o văd desfăşurându-se la Bruxelles.

Nu mai merge! Dacă până acum am dat explicaţii, am propus măsuri, am fost păsuiţi, arătaţi cu degetul, de acum toată Uniunea intră într-o cursă spre atingerea acelor obiective istorice şi cred că noi, dacă nu realizăm ce presupune asta, trebuie să ne mobilizăm. Trebuie să înţeleagă toată lumea că s-a terminat! Viaţa noastră în care ne băteam joc de mediu s-a terminat. Dacă mai vrem să facem parte din secolul XXI trebuie să facem acest pas foarte repede. Mediul este noua politică drapel a UE", a declarat Carmen Avram în cadrul dezbaterii online "Reciclarea, obiectiv ratat? Strategia câștigătoare pentru România".


Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită la Târgul de Sfântul Ilie


Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează în perioada 17 - 19 iulie Târgul de Sfântul Ilie, deschis între orele 10.00 şi 18.00.

Meșteșugari și artiști aduc la târg: obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri, jucării, podoabe, ouă încondeiate, icoane și multe, multe alte lucruri frumoase pe care le puteți tocmi, în miez de vară, la Muzeul de la Șosea.

Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, și nici tradiționala țuică.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei, informează organizatorii.

Sfântul Ilie,  sărbătorit pe 20 iulie

 

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea regelui Ahab, căsătorit cu prinţesa feniciană Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal. Pentru această faptă, proorocul Ilie l-a mustrat pe rege şi a prevestit trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte. După vremea de foamete, Ilie a revenit şi a dovedit poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal au fost ucişi şi foametea a încetat. În timpul vieţii, Ilie a făcut minuni. După moarte, a fost ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.

Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă - încep să reteze stupii, să ia miere. (Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau)

Olguţa Vasilescu a prezentat unul dintre proiectele cu care vine în faţa alegătorilor.


"Primul dintre proiectele pentru care candidez la Primăria Craiovei este Fan Zone. Craiova are, în acest moment, cel mai frumos centru istoric din România. O mare parte a acestei zone a fost revitalizată de către proprietarii clădirilor şi administraţia locala, în ultimii ani. În perioada următoare, vom extinde suprafaţa reabilitată şi construită, prin amenajarea unei zone pentru fanii echipelor sportive ale Băniei, acolo unde se află în acest moment Piaţa Veche.

Deşi această parte a Craiovei are multe clădiri monument, din păcate, de peste 30 de ani, e în paragină, cu multe chioşcuri vechi şi insalubre şi din această cauză nu e tranzitată. Vor apărea o noua piaţetă unde să se strângă fanii sportului craiovean înainte de a se deplasa la Polivalentă sau la stadion şi mai multe clădiri care vor adăposti restaurante, hoteluri şi magazine de suveniruri, asemeni multor oraşe cu tradiţie în sport. Este un proiect demarat deja şi care va pune Bănia pe harta oraşelor europene de vizitat!", a scris Olguţa Vasilescu pe Facebook.

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ pune în PERICOL OAMENII care LUCREAZĂ VARA


Milioane de oameni din întreaga lume ar putea fi expuși la niveluri periculoase de stres termic, o problemă serioasă care poate provoca insuficiența organelor.

Conform BBC, mulți dintre aceștia trăiesc în țări încă în dezvoltare, iar muncile pe care le practică îi expun la boli care le pot pune în pericol viața. În activitățile profesionale, acești oameni lucrează în câmp liber sau pe șantier.

Din păcate, încălzirea globală nu face decât să crească șansele ca vremea verii să fie „mult prea fierbinte pentru oameni”. Stresul termic este momentul în care corpul nu mai este capabil să se răcească corespunzător, așa că temperaturile cresc la niveluri care pot cauza insuficiența unor organe foarte importante.