7.29.2020

Cât de periculos este asteroidul 2009 PQ1 pentru Pământ. Corpul ceresc se va apropia de glob la o distanță de șapte ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună.


Asteroidul PQ1 nu este periculos pentru Pământ, astfel de corpuri cerești trec aproape de globul pământesc destul de des, a declarat pentru RIA Novosti Ekaterina Efremova, doctorand în cadrul Departamentului Sistemului Solar al Institutului de Astronomie al Academiei Ruse de Științe (INASAN).


Anterior, în spațiul public apăruseră informații, cu referire la NASA, că pe 5 august asteroidul PQ1 2009 cu o dimensiune de la 84 până la 190 de metri se va apropia de Pământ.


De menționat, corpul ceresc se va apropia de glob la o distanță de șapte ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună.


”Ca în majoritatea unor astfel de cazuri, nu are de ce să ne fie frică, el va trece la o distanță foarte mare”, a explicat ea.

Asteroidul 2009 PQ1va trece la o depărtare de aproximativ 4 milioane de Kilometri de planeta Pământ. Astfel de apropieri, potrivit ei, sunt destul de multe. ”Va zbura mai departe și totul va fi minunat”, a menționat Efremova.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20200729/31098752/asteroid-pq1-pamant-pericol.html

Asta a declarat Nelu Tătaru după scandalul testelor false. Acesta este ministrul Sănătății. Nu sunt necesare alte comentarii !


Scandalul testărilor pozitive ale celor de la clubul CFR Cluj se lasă cu procese grele în instanță. Dar, chestiunea mai gravă este că incidentul pune sub semnul întrebării întregul sistem de testare – așa cum e el pus în aplicare în România.

Aseară, întrebat de cazul testărilor pozitive, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a încercat o explicație… dar nu a ieșit decât o bălmăjeală !


”Aceste teste Real Time PCR, teste moleculare, au o sensibilitate destul de mare, 99%, dar trebuie să ne gândim că niște teste pozitive pot să fie fals pozitive (?!) sau niște teste negative să fie fals negative (?!), în funcție și de aparat, în funcție și de parametri acestuia, în funcție și de tehnicianul care operează aceste aparate”, a declarat Tătaru la RTV.

Tradusă, explicația lui Tătaru ar suna așa, albul este alb și negrul este negru, ”cu o precizie de 99%”, dar trebuie să ne gândim că albul poate fi fals alb, dar de fapt să fie negru - sau negrul să fie fals negru, dar de fapt să fie alb! Vorba lui Mircea Badea – bă, ești prost?! Sigur, situația poate fi așa doar dacă… aparatele sunt butaforice iar tehnicienii sunt orbi!

După această bazaconie cu care încearcă parcă să tragă de timp, Tătaru continuă cu o nouă bătaie de câmpi fără sens, în cazul de față: ”La început am plecat cu un singur aparat cu 100 de teste și acum suntem la 133 de puncte de testare unde se pot face până la 28.000 de teste pe zi”.

”Nu trebuie să uităm că în primele două, trei zile, poți avea un test negativ, deși ești infectat. (?!) După cele trei zile poate apărea un test pozitiv. (?!) Din ce am discutat și cu colegii mei din Europa, există și erori de 2-3%, deși unii au găsit ca rezultate fals negative care pot fi mai frecvente decât cele fals pozitive și pot fi până la 30% în unele laboratoare din vest” (?!).

Asta a declarat Nelu Tătaru la RTV. Acesta este ministrul Sănătății. Nu sunt necesare alte comentarii!

Dar, e clar – trebuie ca șeful CNSU – premierul Ludovic Orban, să dea o explicație – de fapt, să dea socoteală românilor – despre cazul de la Cluj ! Altfel, într-adevăr, NU se mai poate vorbi de credibilitatea Guvernului și a autorităților din Pandemie !

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200729/31097783/tataru-reactie-testari-cluj-napoca.html

Ciolacu dizolvă o întreagă organizație județeană ! Ciolacu putea afla din sursă sigură situația – nu de acum, ci de mult timp – și putea rezolva situația… dacă dorea. E un scandal uriaș, care vine în momentul în care începe strângerea de semnături pentru alegerile locale.


Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a făcut un anunț surprinzător, chiar șocant! Va propune în ședința CExN de mâine, 30 iulie, dizolvarea organizației PSD Ilfov! Motivul este la fel de șocant – a aflat din presă că organizația ar fi fost ”capturată” de lumea interlopă!

”Voi propune în Comitetul Executiv dizolvarea acestei organizații, chiar dacă suntem în prag de alegeri”, spune Ciolacu, care este ”ferm convins că avem capacitatea de a face o echipă rapid acolo să fim pregătiți de alegeri”.

În privința situației sesizate, liderul PSD spune ferm – ”Este inadmisibil așa ceva. Am aflat și eu din presă. Nu am crezut așa ceva”.

La finele săptămânii trecute, Rise Project a publicat o amplă anchetă din care reiese că Organizaţia PSD Ilfov ar fi fost capturată de Clanul Sportivilor! În investigația apar mai multe argumente serioase, cum ar fi mărturia unui primar PSD sau o  înregistrare audio. Imixtiunea interlopă ar avea ca scop atât controlul zonei, cât și afaceri imobiliare de milioane de euro.


”Am avut o discuție cu președintele organizației acum aproximativ o lună”, a declarat aseară Marcel Ciolacu, la TVR1. ”I-am spus că în echipa dânsului este o persoană asupra căreia sunt foarte multe bănuieli de implicări într-o anumită zonă care nu ne reprezintă și chiar i-am spus să ia măsurile necesare de a fi schimbat din funcția de secretar executiv”.

De atunci, ”nu am mai comunicat cu domnul președintele, o să comunic în cadrul partidului și voi propunere dizolvarea organizației”, a declarat Marcel Ciolacu.

De precizat că primarul din Popeşti-Leordeni, Petre Iacob, a dezvăluit – ”este adevărat – PSD astăzi este condus în Ilfov de clanurile interlope ale Capitalei”.


”Din disperarea de a nu pierde puterea din mână, oamenii politici din Partidul Social Democrat au acceptat pentru început interlopii în viaţa politică, oferindu-le susţinere în funcţii înalte, iar astăzi nu-i mai poţi deosebi unii de alţii, interlopii devenind oameni politici şi oamenii politici devenind interlopi (…)” – spune primarul PSD.

Investigația Rise Project o puteți citi aici

În aceste condiții, scandalul confirmat de însuși Marcel Ciolacu este uriaș – iar intenția liderului interimar este extrem de riscantă. Pe de-o parte, dacă se confirmă ancheta, mutarea sa poate fi considerată curajoasă, dar aruncă un blam extrem de grav asupra întregului PSD.


Pe de altă parte, dacă nu se confirmă acuzațiile presei și ale primarului, ci e vorba de jocuri de interese înaintea alegerilor, Ciolacu riscă să distrugă, fără motiv, o organizație întreagă.

Ciudat este că de PSD Ilfov a răspuns o perioadă Gabriela Firea, al cărei soț, Florentin Pandele, este unul dintre cei mai puternici și influenți edili și politicieni din Ilfov – deci cu siguranță cunoaște perfect situația!

Cu alte cuvinte, Ciolacu putea afla din sursă sigură situația de la Ilfov – nu de acum, ci de mult timp. Deci, el putea rezolva situația… dacă dorea… sau dacă avea suficientă putere. Iar faptul că nu ar fi știut nimic, ci ”a aflat din presă”, este o poveste pe care nu o poate crede nici un om cu mintea acasă!

Oricum este un scandal uriaș, care vine exact în momentul în care începe strângerea de semnături pentru alegerile locale.


sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200729/31097749/PSD-Ciolacu-dizolva-o-organizatie-judeteana.html

7.28.2020

O nouă Hotărâre aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență – sunt prevăzute alte restricții


Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 37 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare.

Iată propunerile din hotărârea CNSU – care urmează a fi aprobate de Guvern. 

Art. 1 (1) Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al Municipiului București pentru situații de urgență, cu avizul direcției de sănătate publică.

(2) Spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente concomitent în spațiile și în intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.

(3) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1) următoarele categorii de persoane:

a) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută;

b) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Art. 2 (1) Se propune interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 2300 - 0600.


(2) În afara intervalului menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

Art. 3 Se propune interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 2300 - 0600.

Art. 4 Se propune modificarea excepției de la regulile distanțare fizică existente la nivelul plajelor neamenajate și a celor amenajate, în sensul în care distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici).

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.






Un grav accident naval s-a produs în această seară în localitatea Murighiol


UPDATE 20:45: Planu Roșu a fost dezactivat. La bordul celor două ambarcațiuni s-au aflat 13 persoane, dintre care 3 victime cu multiple traumatisme. Două dintre acestea au fost transportate la UPU Tulcea, iar cealaltă a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la UPU Constanța.

 UPDATE: Din informațiile primite, în accident au fost implicate două ambarcațiuni, una de capacitate mare și una mai mică, ambele cu persoane la bord. 

Trei victime cu multiple traumatisme, dintre care 2 minori, primesc îngrijiri de la personalul medical aflat la fața locului.


- Știrea inițială - 

Un accident naval în care au fost implicate mai multe ambarcațiuni cu persoane s-a produs în localitatea Murighiol, județul Tulcea. Planul Roșu de intervenție al ISU a fost activat. 

Având în vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea echipajelor medicale la fața locului.


Până la acest moment, 2 persoane ar fi grav rănite

 

Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD. 


Premieră: o mare companie americană intră în piața românească, în ciuda contextului pandemic


Brandul internațional Sotheby’s s-a lansat, astăzi, marți, 28 iulie, în România sub numele Romania Sotheby’s International Realty, compania românească devenind cel mai nou membru al celebrei rețele globale. Astfel, Sotheby’s International Realty Affiliates LLC pătrunde pe piața românească prin asocierea cu Artmark Historical Estate, companie ce a aparținut grupului Artmark - cea mai mare platformă de promovare culturală din piața românească de artă, istorie și bunuri simbolice.

Dorind să integreze internațional industria de consultanță imobiliară națională, Romania Sotheby’s International Realty reprezintă un gir pentru viitorul pieței de bunuri culturale și imobile de patrimoniu din România, concentrându-se pe procesul de achiziții de proprietăți istorice și de lux din țara noastră și oferind, la nivel global, accesul la proprietățile reprezentative din România, sub umbrela internațională a diviziei de imobiliare a celei mai vechi case de licitații de artă din lume.

Sotheby’s, înființată în 1744, nu este doar cea mai mare companie globală de artă, dar sub brandul Sotheby’s International Realty se operează, începând cu 1976, și cea mai semnificativă punere în valoare de imobile istorice ori rezidențiale de lux în peste 72 de țări din întreaga lume și cu un volum record de vânzări la nivel global în 2019 de 114 miliarde de dolari.

Artmark Historical Estate, de astăzi Sotheby’s International Realty, a fost înființată în 2014, drept asociere între Casa de Licitații Artmark și Constantin Prisecaru, actualul Managing Partner, alături de CEO Monica Barbu, și a ajuns în scurtă vreme cea mai mare companie de consultanță imobiliară specializată în valorificarea rezidențială ori comercială a caselor cu istorie din România. Actualmente, portofoliul Artmark Historical Estate măsoară peste 250 de imobile cu istorie, echipa numărând 6 brokeri specializați.

Constantin Prisecaru, absolvent al Facultății de Istorie, pasionat de istorie, artă și arhitectură, după ce conduce vreme de 9 ani o rețea națională de fashion retail, devine în 2012 director de vânzări regionale în cadrul Artmark, alături de care înființează în 2014 Artmark Historical Estate - un reper al proprietăților de patrimoniu din România. Detalii: www.sothebysrealty.ro Persoană de contact: Monica Barbu +40 722 408 051 monica.barbu@sothebysrealty.ro

Cu peste 23 de ani de experiență pe piața imobiliară, între care director de retail al Colliers International Romania până în 2008, iar din 2009 partner local și vicepreședinte al The Advisers/Knight Frank Romania, Monica Barbu a preluat în 2008 funcția de CEO a Artmark Historical Estate.

Artmark Historical Estate, racordată la practicile și spiritul internațional, a fost vreme de 6 ani compania grupului Artmark, având drept obiectiv punerea în valoare a imobilelor istorice, semnificative pentru patrimoniul arhitectural local - castele, plate românești, conace boierești, dar și monumente de arhitectură contemporană, și a contribuit de-a lungul timpului la salvarea, recuperarea și repunerea monumentelor istorice în circuitul economic și cultural, identificând în acest scop investitori români sau străini care să le renoveze, păstreze și folosească.

Prin afilierea la rețeaua mondială Sotheby’s International Realty Affiliates LLC, Artmark Historical Estate dobândește acces la resursele internaționale de expertiză, precum și la cel mai valoros portofoliu mondial de clienți de elită, interesați de rezidențe istorice ori contemporane de lux îndeosebi în marile orașe ale României, în regiunea istorică a Transilvaniei, în arii izolate de frumusețe naturală, precum zonele montane sau Delta Dunării, dar și în zonele românești rustice, cu parfum de tradiție și originalitate. Totodată, afilierea oferă clienților români ai Artmark Historical Estate acces direct la portofoliul rezidențial al rețelei internaționale Sotheby’s de destinații europene de vacanță, (precum cele mediteraneene - Coasta de Azur, Riviera, etc.).

Încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie este pedepsită cu închisoare de la şase luni la 5 ani, potrivit unui proiect de lege adoptat marți de deputați. Legea în vigoare prevede că o astfel de infracţiune este pedepsită cu închisoare de la o lună la un an, însă împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


Proiectul de lege, iniţiat de parlamentarii Pro Europa Mihaela Huncă, Gabriela Podaşcă şi Oana-Silvia Vlăducă, modifică Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice și a fost adoptat cu 273 de voturi pentru, potrivit News.ro.

Ce prevede actul normativ:
  • Art.32.- (1) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.23 alin.(1), (3) şi (4) lit.a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
  • (2) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.224 alin.(l) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”, arată iniţiativa adoptată marţi de Cameră.
În forma în vigoare a legii, articolul 32 prevede:
  • Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. (2) În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei”.
Proiectul modifică şi prevederile referitoare la asistenţa juridică pentru persoanele care solicită un ordin de protecţie:
  • Asistarea sau, după caz, găzduirea victimelor, respectiv asistarea agresorilor în unităţile prevăzute la art. 15 alin. (2) şi (3) se face în baza încheierii unui contract de acordare a serviciilor sociale. Pentru minori contractul de acordare a serviciilor sociale este semnat de părintele însoţitor sau, după caz, de reprezentantul legal. Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie.
  • Dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu.
Proiectul a fost adoptat de Senat în 16 iunie, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional, astfel că legea merge la promulgare la președinte.

Arde complexul Ambasad’Or, Otopeni


Bucătăria unui complex de evenimente de pe strada Odăi, Otopeni, a luat foc! Incendiul se manifestă cu flacără deschisă pe o suprafață de aproximativ 2000, cu degajări mari de fum, potrivit ISUBIF.
Nu sunt persoane rănite.

Pompierii intervin pe 3 laturi ale clădirii, fiind o degajare mare de fum din interior. Acționează 11 autospeciale de stingere.
Arde cu flacără pe una dintre laturi, regim de înalțime parter și pod.

Kim Jong Un: ”Acum suntem capabili să ne apărăm în faţa oricărei forme de presiune de mare intensitate şi a ameninţărilor militare din partea forţelor imperialiste şi ostile” O lecție pentru SUA și pentru ipocrizia NATO !


În aceste zile au loc mai multe manifestări în Republica Populară Democrată Coreeană cu prilejul marcării a 67 de ani de la încheierea războiului din Coreea, de la începutul anilor 50. 

Cu ocazia unei mari recepţii pentru veterani, în care a fost omagiat și decorat un veteran… centenar, conducătorul Kim Jong Un a dat o lecție comunității internaționale… folosind chiar argumentele NATO – armele nucleare folosesc pentru ”descurajarea” războiului și asigurarea păcii.


”Graţie descurajării noastre nucleare auto-defensive eficiente şi de încredere nu vor mai exista războaie, iar siguranţa şi viitorul ţării noastre vor fi garantate pentru totdeauna”, a declarat Kim Jong Un, citat de agenția nord coreeană KCNA

Folosind o retorică specifică, liderul nord coreean a arătat că intenția RPD Coreeană a dezvoltat arme nucleare pentru a ”evita un alt conflict armat”.

”Acum suntem capabili să ne apărăm în faţa oricărei forme de presiune de mare intensitate şi a ameninţărilor militare din partea forţelor imperialiste şi ostile”, a declarat Kim Jong Un.

Reamintim că discuțiile cu SUA, deschise de președintele Donald Trump, se împotmolesc în cererea de renunţare la programele balistice şi nucleare, ca o condiție sine qua non pentru ridicarea sancțiunilor americane.


Ei bine, în ciuda presiunilor și a campaniei mass media împotriva sa, liderul de la Phenian nu renunță – și, iată, culmea ironiei, folosește chiar retorica NATO pentru a-și justifica înarmarea. 


O lecție pentru SUA și pentru ipocrizia NATO !


sursa:https://ro.sputnik.md/International/20200728/31086811/Kim-nu-se-las---d-o-lecie-SUA-rspunde-cu-argumentele-NATO-Culmea-ironiei.html

Românii pot merge în Antalya, fără test făcut în țară. Din 27 iulie 2020 a fost ridicată interdicția de zbor spre Turcia, a anunțat ROMATSA.


Turoperatorul Paralela 45 reia din 17 august cursele charter București – Antalya și din 22 august din Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, cu o frecvență săptămânală, până la jumătatea lunii octombrie, când temperaturile sunt în jur de 30 de grade Celsius.

Turcia a reintrat în zona verde, după ce Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune izolarea la domiciliu 14 zile la întoarcerea în România. Lista a intrat în vigoare pe 27 iulie. Și tot de la aceasta dată a fost ridicată interdicția de zbor spre Turcia, a anunțat ROMATSA.

Pentru intrarea în Turcia nu e necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test COVID-19, autoritățile aeroportuare făcând testări aleatorii turiștilor, pe cheltuiala statului turc.

Antalya e deschisă deja, pentru mai multe țări, și sejururile turiștilor se desfășoară în condiții de maximă siguranță sanitară, hotelierii turci investind bani și resurse umane pentru respectarea regulilor sanitare în interiorul resorturilor.

Ministerul Sănătății dă un certificat fiecărui resort după ce verifică temeinic respectarea regulilor de distanțare fizică și igienă în toate spațiile comune, restaurante, baruri, patiserii, magazine, spații de joacă pentru copii, plajă, piscine. La all inclusive nu ne mai servim anul acesta, ci suntem serviți de ospărari cu ce ne dorim.

Resorturile, care funcționează ca niște cluburi cu circuit închis, nu permit accesul persoanelor necontrolate, din afară.

Noi lucrăm numai cu hoteluri acreditate de Ministerul Sănătății, cel mai important lucru fiind siguranța turiștilor noștri. Avem încredere că Antalya a rămas aceeași destinație pe care turiștii români o apreciază și că vor fi mulțumiți în continuare”, declară Alin Bucea, CEO Paralela 45.


Tarifele de cazare pentru luna august vin cu reduceri, de până la o treime, pentru ca vacanțele în Antalya să fie accesibile unui număr cât mai mare de turiști. Un pachet de șapte nopți în Antalya costă de la 499 de euro/persoană cu zbor de la București, de la 510 euro/persoană din Iași, de la 584 de euro/persoană din Cluj-Napoca și de la 575 de euro/persoană din Timișoara.

UN MOGUL DE PRESĂ A RECUNOSCUT LA DNA: ”I-AM DAT ȘPAGĂ 3.800.000 DOLARI”


DNA a anuntat, luni, ca Radu Budeanu, patronul publicatiilor Cancan si Gandul, a rcunoscut in fata procurorilor ca i-a dat Elenei Udrea o spaga de 3.800.000 dolari din partea lui Bogdan Buzaianu. Budeanu a semnat un „acord de recunoastere a vinovatiei”.

In schimbul recunoasterii vinovatiei, Budeanu a acceptat o sentinta de doi ani de inchisoare cu executare.

„In cauza mediatizata prin comunicatul nr. 1808/VIII/3 din 19 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus sesizarea instantei de judecata, in baza dispozitiilor art. 483 Cod procedura penala, cu acordul de recunoastere a vinovatiei inculpatului B.R.I., sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la cumparare de influenta.

In acordul de recunoastere a vinovatiei, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului de la acea data, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul sa-si exercite influenta in vederea mentinerii, in parametrii deja negociati (pret si cantitate de energie furnizata), a contractelor incheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA.

In acelasi context, in perioada noiembrie 2011- februarie 2012, inculpatul B.R.I., printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusa la dispozitie de omul de afaceri.

In prezenta avocatului ales, inculpatul a declarat expres ca recunoaste comiterea faptei retinuta in sarcina sa, accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si este de acord cu felul si cuantumul pedepsei aplicate, precum si cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– 2 ani inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de incercare de 4 ani.

Dosarul de urmarire penala privindu-l pe inculpat, impreuna cu acordul de recunoastere a vinovatiei au fost trimise la Tribunalul Bucuresti”, anunta DNA.

Bogdan Buzaianu este considerat „cel mai mare baiat destept” din Energie. In 2008, a renuntat la cetatenia romana si a ramas doar cu cea elvetiana. Si-a declarat atunci domiciliul in castelul Greng din Fribourg, Elvetia.

In 2004, pe vremea cand ministrul Economiei era chiar nasul lui, Dan Ioan Popescu zis DIP, compania controlata de Buzaianu, Energy Holding, a incheiat cel mai mare contract de energie cu Hidroelectrica, cu o valoare a energiei tranzactionate de aproape 1 miliard de dolari.

Contractul dintre Energy Holding – Hidroelectrica ar fi fost incheiat ilegal si ar fi reprezentat mai mult de 1 la suta din PIB-ul Romaniei de la acea vreme, a acuzat procuroarea DIICOT Adriana Cristescu, de la Serviciul de combatere a macro-criminalitatii economico-financiare. In urma anchetei DIICOT, doar directorii Hidroelectrica care au semnat contractul cu Energy Holding au fost condamnati la inchisoare, partea de dosar cu Bogdan Buzaianu nu a plecat niciodata catre instanta.

Marele dosar Hidroelectrica a fost instrumentat de DIICOT intre 2005 si 2014, apoi a fost preluat de DNA. Intre 2013 si 2014, DIICOT a fost condus de Alina Bica, partenera de shopping la Paris a Elenei Udrea.

In iulie 2018, DNA a clasat marele dosar „Hidroelectrica – retehnologizarea Portilor de fier” privindu-l pe Bogdan Buzaianu.

OLANDA ”EXECUTĂ” UNGARIA PE MODELUL ROMÂNIEI. ORBAN, REACȚIE


Premierul ungar Viktor Orban l-a acuzat duminica pe omologul sau olandez ca vrea sa „pedepseasca financiar” Ungaria, insistand pe legatura dintre statul de drept si acordarea de ajutoare europene prevazute in planul de relansare, asupra caruia negocierile bat pasul pe loc, informeaza AFP, citata de Agerpres.

„Nu stiu din ce motiv personal premierul olandez ma detesta pe mine sau Ungaria. Insa el ataca atat de dur. Si el spune foarte clar ca din cauza faptului ca Ungaria, in opinia lui, nu respecta statul de drept, ca ea trebuie sa fie pedepsita financiar”, a declarat Viktor Orban de la Bruxelles.

Comisia Europeana a propus o conditionare directa intre alocarea de ajutoare europene prevazute in fondul de relansare – asupra caruia UE incearca sa ajunga incepand de vineri la un acord in cadrul unui summit – si statul de drept. Ungaria, Polonia si Slovenia se opun unei asemenea conditionari.

Budapesta estimeaza ca exista alte mecanisme in tratate pentru a garanta statul de drept. De altfel, Ungaria este vizata de o procedura de sanctionare in baza „articolului 7”, declansata de Parlamentul European si care este in continuare in curs. Mai multe audieri au avut loc in Consiliul de ministri pentru a discuta asupra situatiei din Ungaria, insa nu a fost luata nicio decizie.

Pozitia lui Mark Rutte „nu este acceptabila”, potrivit lui Orban, pentru ca procedura in curs nu a dus deocamdata la niste concluzii cu privire la statul de drept in Ungaria.

Premierul ungar i-a cerut de asemenea presedintiei germane a UE sa „ofere garantii ca membrii Consiliului UE vor negocia si vor lua o decizie”. „Va rog sa o faceti. In loc sa creati un nou mecanism, terminati ceea ce noi avem deja si ce a fost initiat, luati o decizie asupra Ungariei imediat ce va fi posibil”, a pledat el.

Potrivit lui, crearea unui nou mecanism ar necesita „saptamani de negocieri”, pentru ca ar trebui modificate tratatele.

Problema statului de drept este unul dintre numeroasele puncte de divergenta. Ea a fost discutata sambata seara in timpul dineului sefilor de stat si de guvern din UE. Un diplomat european a raportat ca Rutte si premierul finlandez Sanna Marin au sustinut puternic propunerea asupra statului de drept.

sursa:http://vavedem.com/olanda-executa-ungaria-pe-modelul-romaniei-orban-reactie

COVID – ROMÂNIA. TESTE FALS – POZITIVE. SE AJUNGE LA PROCES. DESPĂGUBIRI IMENSE



CFR Cluj se gândește să dea în judecată clinica „Regina Maria”, după ce 16 persoane din club au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, în preajma meciului cu FCSB din urmă cu mai bine de o săptămână, potrivit gsp.ro.

Înaintea meciului cu roș-albaștrii, CFR a avut 10 jucători testați pozitiv cu Covid-19, iar testele au fost făcute la „Regina Maria”. Întreg lotul s-a retestat la aceeași clinică, iar după a doua rundă au ieșit 16 cazuri pozitive.

Echipa s-a întors la Cluj unde a mai făcut două rânduri de teste, atât la Spitalul de Boli Infecțioase, cât și la Spitalul Județean. În ambele cazuri testele au ieșit negative, iar ancheta epidemiologică a ajuns la final și echipa a fost reprogramată să joace în Liga 1.

Conform Mediafax, acum clubul intenționează să acționeze clinica „Regina Maria” în judecată, iar avocații echipei cer despăgubiri de sute de mii de euro, deoarece „testele făcute au fost fals-pozitive, iar clubul a avut numai de suferit de pe urma erorii medicale, atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional”.

sursa:http://vavedem.com/covid-romania-teste-fals-pozitive-se-ajunge-la-proces-despagubiri-imense/

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a oferit detalii despre programul 'Voucher Materna' implementat în Bucureşti.


"Record de gravide in Bucuresti, dupa perioada de izolare! In lunile iunie si iulie s-au depus 5 000 de solicitari pentru stimulente financiare, in valoare de 2 000 de lei de persoana, acordate de Primaria Capitalei, pentru achitarea analizelor si tratamentelor necesare in sarcina.

Suntem alaturi de viitoarele mamici din Bucuresti pe care doresc sa le asigur ca programul 'Voucher Materna', lansat la initiativa mea in anul 2018, continua!

Consider ca este un program esential pentru sanatatea tinerelor insarcinate, pentru ca acestea, cu ajutorul stimulentelor financiare acordate de noi, isi pot cumpara medicamente sau pot achita analize sau proceduri medicale esentiale, care nu sunt decontate de Casa de Asigurari de Sanatate si care, de cele mai multe ori, sunt inaccesibile ca pret.

Este un program care s-a bucurat de un succes enorm: pana in prezent, aproape 40 000 de femei insarcinate au primit vouchere in valoare de 2.000 de lei, bugetul acestui proiect fiind de peste 11 milioane de euro!", transmite Gabriela Firea.

Firea: "Record de solicitări în iunie şi iulie"

 

"Lunile iunie si iulie ale acestui an au reprezentat depuneri record de solicitari, fiind lunile in care s-au primit cele mai multe dosare de la debutul programului - aproape 2500 de dosare in fiecare luna de vara.

Acest fapt ne demonstreaza inca o data ca este un proiect extrem de necesar, care ajuta zeci de mii de femei sa traverseze perioada de sarcina sub atenta supraveghere a unui medic pentru ca, din pacate, sunt foarte multe cazurile in care viitoarele mamici, din lipsa de bani, nu merg la un consult de specialitate si nici nu isi fac toate analizele necesare.

• In prezent sunt circa 5.000 de dosare in analiza si procesare pentru care urmeaza sa se acorde voucherele Materna in perioada imediat urmatoare.

• Reamintim ca voucher-ul Materna București se acordă oricărei femei cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în București sau viză de reședință de cel puțin 6 luni pe raza Capitalei, la data depunerii cererii, după săptămâna a 10-a luna de sarcină.

In cateva zile se vor plati dosarele din iunie si imediat dupa evaluarea dosarelor din iulie vor intra la plata si acestea.

• Voucherul Materna se acordă de catre Primaria Capitalei prin DGASMB, începând cu luna iunie 2018, în baza H.C.G.M.B nr. 120/2018, modificată și completată prin HCGMB nr. 260/2018 și HCGMB nr. 824/2018, privind stabilirea unor condiții de acordare a unui sprijin financiar femeilor gravide din București pentru achitarea medicamentelor și serviciilor medicale", se arată în mesajul transmis de către primarul Gabriela Firea.

Celebrul dr. Molnar Geza dă o veste mare și pune la punct autoritățile ! ”Eu nu zic că trebuia să luăm modelul suedez, deși ei sunt cu un indicator mai bun decât noi. Cele opt criterii pentru carantinare zonală sau județeană 6 sunt subiective și neprofesionale sub toate aspectele”



Pe lângă raportările zilnice grave, dar mai ales pe lângă atâtea opinii care duc la ipoteze deloc îmbucurătoare, iată o opinie, a celui mai important epidemiolog român, care ne poate reface optimismul.


Astfel, dr. Molnar Geza consideră că numărul cazurilor de Covid-19 din țara noastră va scădea în următoarea perioadă, deoarece România se află pe celebrul ”platou”, de unde va urma coborârea numărului de infectați.


”Sunt convins că aceste focare au cam ajuns pe un platou - dovada cea mai bună e că în zona de mijloc sub aspectul stăpânirii morbidității în perioada de urgență am ajuns, dacă facem excepție de Luxemburg, pe primul loc la numărul de cazuri înregistrate”, a declarat Molnar la Digi24, subliniind că în perioada celor 14 zile luate ca referință, ”nici unul dintre județe în totalitatea lui nu ajunge la indicatorul de 3 la mie”.

Pe baza acestor observații, epidemiologul spune că ”de aici înainte trebuie să urmeze o scădere”.

Pe de altă parte, dr. Molnar Geza atrage atenția: ”Noi va trebui să trăim cu acest virus”.

În același timp, epidemiologul critică autoritățile – ”Jocurile astea sau sporturile care s-au început cu carantinările mie nu-mi inspiră încredere”.


”Da, afectează psihic populația, dar cele opt criterii pentru carantinare zonală sau județeană 6 sunt subiective și neprofesionale sub toate aspectele”, spune doctorul, subliniind că ”starea de urgență se răzbună în momentul de față”.

Ce vrea să spună medicul – că stare de urgență nu trebuia impusă?! Să fi aplicat metoda Suediei?!

”Eu nu zic că trebuia să luăm modelul suedez, deși ei sunt cu un indicator mai bun decât noi”, declară Molnar Geza. ”Deci închiderea pe baza acestor criterii este greu de implementat, cât și de suportat… în afară de asta lasă o posibilitate a zonei de manevră și pentru abuzuri”.

Celebrul epidemiolog are două propuneri… de bun simț: ”să lăsăm medicii să lucreze” și ”aș face investigare și apel la populație să respecte igiena”.

În privința problemei ocupării paturilor, Molnar Geza atrage atenția că o statistică de acum 10 zile unele județe ”raportează 100% a gradului de paturi ocupate cu asimptomatici”.


”Acestea trebuiau rezolvate și evitată birocrația”, spune medicul, care arată că ”în mod normal un focar de această natură nu poate să țină mai mult de 3-4 zile… mă mir de Ploiești sau Dâmbovița - problema carantinei este o problemă administrativă”.


Doi urși și-au potolit foamea cu pâine aruncată de turiștii care se aflau pe Transfăgărășan


S-a îngreunat imediat traficul pe Transfăgărășan, ieri după-amiază, după ce doi urși au ieșit la marginea drumului. Curioșii s-au oprit și le-au aruncat de mâncare animalelor, le-au fotografiat și poate chiar și-au pus viața în pericol pentru că nu se știe niciodată cum poate reacționa un animal sălbatic. 

”A venit ursul lângă mine și m-am speriat”, spune tânăra care a filmat urșii. Ea a scăpat telefonul din mână după ce unul dintre urși s-a apropiat de mașină. 

Mai multe persoane au publicat imaginile cu urșii pe rețelele de socializare spre amuzamentul internauților. 


sursa: