Una dintre cele mai frumoase sportive din lume plange dupa sportul de aur al Romaniei: "Ma doare sufletul"

 

Stabilita de peste 20 de ani in Canada, fosta gimnasta Vanda Hadarean se adapteaza cu greu pandemiei de COVID 19. Din cauza virusului care a omorat mii de oameni, romanca a fost nevoita sa-si inchida sala de forta din Otawa.

In trecut, Vanda Hadarean a castigat numeroase premii la concursurile de fitness din lume.

"Pandemia nu a trecut. Inca avem ceva restrictii si reguli de urmarit, in Canada. Nu este usor, sala mea a fost inchisa luni de zile, insa am predat citeva clase virtuale.
Am inceput incet si cu clasele de fitness pentru adulti, insa in aer liber.

La inceput de septembrie vreau sa incep in sala, dar cu un numar limitat de oameni", a spus romanca, pentru Ziare.com.

Medaliata cu argint la Jocurile Olimpice de la Barcelona, din 1992, cu echipa nationala a Romaniei de gimnastica feminina, Vanda Hadarean este trista ca sportul care a consacrat-o a ajuns la pamant.

"Ma doare sufletul cand vad ce se intampla cu gimnastica romanesca", a spus romanca, pentru Ziare.com


Perioada de carantina cauzata de pandemia de coronavirus a facut-o pe Vanda Hadarean sa inceapa noi proiecte.

"Statul acasa, acum, cu virusul acesta, m-a facut sa dau drumul unei linii de echipament sportiv pentru fitness. Am visat lucrul acesta de ceva timp, insa nu aveam timp pentru aceasta activitate. "Inspired By Vanda Fitness" este un proiect de suflet, pe care mi-l doream, si sper sa ajunga cat mai sus", a declarat Vanda Hadarean, pentru Ziare.com.

sursa:https://ziare.com/sporturi/gimnastica/una-dintre-cele-mai-frumoase-sportive-din-lume-plange-dupa-sportul-de-aur-al-romaniei-ma-doare-sufletul-1626909?utm_source=Adevarul.ro-Cross-article&utm_medium=Una+dintre+cele+mai+frumoase+sportive+din+lume+plange+dupa+sportul+de+aur+al+Romaniei%3A+%22Ma+doare+sufletul%22&utm_campaign=Interpromo

Vicecampion la box, lovit şi scuipat de o femeie nervoasă în centrul oraşului Mizil

 

O femeie din Mizil a fost reţinută pentru 24 de ore pentru că a lovit şi scuipat un jandarm şi un poliţist. Femeia era nervoasă pentru că i s-a atras atenţia că a intrat într-un magazin fără masca de protecţie.

Deranjată de prezenţa echipajului de jandarmi, tânăra a devenit recalcitrantă şi a reuşit să-l lovească pe unul dintre jandarmi care îi ceruse să se legitimize. Jandarmul agresat a avut tăria să se abţină şi să nu riposteze deşi în imaginile filmate de către martori se vede clar femeia îl loveşte cu piciorul. Potrivit unor surse, jandarmul agresat este vicecampion naţional la box. Incidentul a avut loc în data de 17 august în centrul oraşului Mizil. ”În timpul discuţiilor femeia, încurajată de faptul că în zonă şi-a făcut apariţia concubinul acesteia, l-a lovit cu palma peste faţă pe subofiţerul jandarm. În incident a intervenit şi concubinul agresoarei, care l-a prins în braţe pe jandarm, pentru a nu putea lua măsurile legale, timp în care agresoarea a continuat să lovească cu pumnul jandarmul, în zona feţei. În sprijinul jandarmului au intervenit doi lucrători de poliţie, pentru imobilizarea celor doi agresori. Pe parcursul imobilizări, femeia a leşinat, la faţa locului deplasându-se un echipaj SMURD”, potrivit unui comunicat remis presei de IJJ Prahova.

Femeia a avut intenţia să fugă din autospeciala SMURD, fiind oprită de poliţistul care însoţea ambulanţa, arată sursa citată. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliţiei Oraşului Mizil, în vederea continuării cercetărilor sub coordonarea procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil. Cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, ulterior fiind plasate sub control judiciar, ancheta fiind în derulare. Jandarmul a primit îngrijiri medicale la faţa locului, fără a fi necesară internarea acestuia.

sursa:https://adevarul.ro/locale/ploiesti/video-jandarm-vicecampion-box-lovit-scuipat-femeienervoasa-centrul-orasului-mizil-1_5f43896b5163ec427145b3eb/index.html

Alina Mungiu-Pippidi: Români, apăraţi-vă democraţia ! Cât o avem, mai putem spera că va produce ceva mai bun decât am avut în ultimii 30 de ani.

 

Prima generaţie de politicieni români de după eliberare, feseniştii, nu erau comunişti. Erau un amestec de revoluţionari spontani, securişti dinainte preveniţi şi cadre ale partidului de mâna a doua şi a treia care aveau o oarecare competenţă pentru că se ocupaseră direct de industrie, de agricultură, de comerţ exterior. Ele au format mai multe partide, dintre care după anul 2000 mai erau în circulaţie PSD şi PDL.

Acestea aveau în comun nu trecutul fesenist şi comunist, cât monopolismul celor care s-au trezit la invenţia politicii şi împărţirea patrimoniului comunist în poziţii privilegiate. Au construit un sistem politic închis, menit să nu permită noi intrări şi s-au mutat de la unii la alţii, mai ales în oraşe mici şi mjlocii, de ajunseseră la un moment dat indistincte. Unirea PDL cu PNL, un partid slab, cu o ideologie inspirată de la liberalii germani, adică să adune doar voturile care lipsesc pentru formarea unei majorităţi, fără alte mari aspiraţii, nu a schimbat mare lucru. Ce a schimbat mare lucru a fost folosirea, întâi de către Băsescu şi apoi de către Iohannis a serviciilor secrete în politică. Aceasta a crescut pe măsură ce politica a devenit mai concurenţială şi mijloacele tradiţionale, ca televiziunea, nu au mai putut asigura cîştigul. La ora asta fiecare partid are nevoie pe lîngă o televiziune de măcar un grup din zona de siguranţă, exersat în bani negri şi şantaje, şi cine nu are acces la cele ale statului trebuie să recurgă la antreprenori. 

S-a creat o piaţă. Şi cum provenienţa acestora e tot din servicii, între politică şi zona de siguranţă militară a apărut o mlaştină care s-a tot întins. Partidele veritabil populiste, ca PPDD sau USR, au reuşit să spargă din monopol, ajutate de presă şi societatea civilă, dar au fost imediat aduse sub control şi vărsate tot în mlaştină. Finalul USR e garantat tot acolo, nu prin unirea cu PLUS neapărat, ci prin finalul dinainte specificat, guvernarea cu PNL. PNL liberalizează Teleormanul cumpărînd unul cîte unul pe primarii lui Dragnea – de asta a avut nevoie să fie la guvernare şi a luptat pentru fondul de dezvoltare, ca să facă ei ce făcea Dragnea înainte, mai puţin ipocrit şi fără discursuri despre statul de drept, adică să-i organizeze pe toţi antreprenorii politici locali într-o reţea naţională de dirijare preferenţială a resurselor publice. 

Publicul care e împotriva acestui fel încetăţenit de a face politică să ştie deja la ora asta că votînd USR votezi de fapt pentru viitoarea guvernare PNL, deci cotizezi nu la schimbare, ci la absenţa ei. Degeaba sunt în USR şi PLUS şi oameni care sincer gîndesc altfel – nu e vreunul care să vină cu o idee alternativă, cu un alt scenariu, unul autonom faţă de stăpînii mlaştinilor. Îşi încearcă norocul pe cont propriu, la locale, şi exact cei care ar avea potenţial de dizidenţi vor fi îngropaţi de atacuri şi coalizarea celorlalţi contra lor. Cele două partide unite nu au un lider destul de puternic şi cu priză la mase care să le ducă pe un drum propriu. Monopolul a mai rămas în parte – continuă să fie greu pentru independenţi, toate partidele au închis posibilitatea, ca în Franţa, ca societatea civilă să prezinte liste (grupuri de independenţi) la locale, contestările la tribunal sunt ridicol de numeroase, de parcă alegerile există ca să împiedici competiţia să se prezinte la joc, nu să o baţi pe teren, şi tot aşa. Dar ce a omorît complet politica a fost mlaştina, adică zona informală din spate, nu monopolul formal. Dacă Orban îi ia lui Dragnea primarii şi banii, dacă Orban devine Dragnea, cu ajutorul lui Iohannis, că el nu e decât un instrument, înţelegem mai bine miza enormei mobilizări din ultimii ani. Dragnea era un baron autonom. Nu mai există aşa ceva. Toată lumea trebuie să facă parte din sindicatul politică-servicii.

Ai zice că e destul de rău pînă aici, dar ceea ce este mai rău urmează. În toată această perioadă au început să fie tot mai evidente manifestări de tipul dreptei din Ungaria şi Polonia, combinate însă cu o folosire a serviciilor secrete care acolo nu există. Ziarele străine au publicat vara asta materiale produse de surse media apropiate de servciiile noastre care atribuiau PSD şi lui Dragnea (de mai mult de un an la închisoare!) proasta evoluţie a epidemiei, băgăndu-i evident şi pe ruşi (acelaşi material original asumat de un autor oarecare a apărut peste tot pe unde această firmă de PR cumpără spaţiu, în mai multe ziare europene). 

Opoziţia din România e astfel treptat prezentată ca fiind necesarmente vîndută ruşilor, cînd nu lui Soros. Opinia publică e pregătită nu doar intern, ci şi extern, ca să lichidăm pe aceşti trădători nu doar de ţară, ci şi de Europa. Deja s-au putut numi procurori generali politici fără să mai fie nicio discuţie, cu aerul că se redresează relele PSD. Pe urmele ungurilor şi polonezilor urmează lichidarea instituţiilor independente, CCR, BNR, CSM, instituţii imperfecte, desigur, dar plurale şi imprevizibile, cum e într-o democraţie, unde controlul sindicatului e mai slab sau deloc. Cînd îl aud pe Klaus Iohannis folosindu-şi platforma prezidenţială, menită de Constituţie ca o instituţie a medierii, atacînd repetat un partid politic, îmi spun că deja s-a trecut pragul, a început o veritabilă destrămare a democraţiei româneşti, atîta cîtă mai e, la calitatea la care a ajuns, adică foarte proastă. De ce se ţin alegeri nu e clar, pentru că ai un preşedinte şef al forţelor armate şi de securitate care spune la toate orele că nu va permite PSD să guverneze, cum de fapt nu i-a permis din 2016. 

Alegerile au sens doar cînd există libertatea alegerii şi e garantat că acela care cîştigă chiar poate guverna. Or, e invers, partidul care contestă clasa politică, USR-PLUS, ştim deja că există doar ca să strîngă voturile alienate de clasa politică şi să le aducă înapoi la matcă, iar partidul cu baza de masă cea mai largă e exclus dinainte şi să zică mersi dacă nu va fi desfiinţat, mai ales dacă zguduie barca cu moţiunea lor de cenzură. E destul de rău că politica produce ”elite” de nivelul Stănescu sau Flutur şi că alternativele la aceştia sunt copiii şi nepoţii sindicatului ca Tianu Burduja sau Vlad Voiculescu. Dar asta nu e aşa important. Oameni de calitate mai bună sunt în toate partidele şi au mai rămas şi în birocraţia de stat. La rigoare, cu alt leadership, care ar aduce un pic de consens am putea organiza treptat mai multă meritocraţie – şi cum s-a văzut la Preşedinţia românescă a UE, ne putem descurca. Sigur, calitatea e o problemă, dar nu nerezolvabilă, iar la ora asta aş face o singură recomandare pentru alegeri, şi aceea vizează un principiu mult mai fundamental, cantitativ în esenţă. 

Dragii mei, aveţi grijă să nu rămâneţi cu un singur partid care să controleze şi resursele materiale, şi pe cele ale justiţiei şi siguranţei naţionale, ca în Ungaria. Şi acolo partide de opoziţie sunt, dar nu au şanse să ajungă la guvernare. Şi acolo, pragul a fost trecut subtil, cîndva în trecut, nimeni nu ştie cînd, dar opinia publică a fost complice. 

O opinie care a stabilit că e OK să închizi presa nefavorabilă, dacă e a stîngii, şi să modelezi justiţia ca să îi elimini pe cei de stînga. Mai ales că stînga românească, fiind una fără relaţii cu Occidentul, nici Europa nu o să îi apere, cum i-a apărat pe socialiştii şi liberalii din Ungaria şi Polonia. O opinie publică care a aprobat schimbări ale Constituţiei nominal menite să facă mai puţin politizate instituţii precum Curtea Constituţioală sau Supremă, dar care de fapt au eliminat curţi plurale, compuse istoric din ambele tabere, şi au pus în loc curţi monocolore, numite de autorii ”reformei”. 

O opinie publică care nu înţelege că rolul Avocatului Popprului este de opoziţie: la înfiinţarea sa în Suedia a fost un drept dat opoziţiei de a controla guvernul şi de aceea a avut o importanţă istorică. Singura cale de a nu mai avea opoziţie este mai multă consultare, nu eliminarea ei. M-a surprins neplăcut vacanţa asta la ce consens s-a ajuns în democraţia noastră că opoziţia şi instituţiile ei constituţionale trebuie pur şi simplu eliminate. Nu pot crede că e cineva aşa de redus mintal încît să creadă că eliminarea opoziţiei va duce la altceva decît la legitimarea unui monopol de extracţie, ca în Bucureşti, unde am avut primari liberali şi pedelişti şi corupţie generalizată 20 de ani fără niciun PSD. 

În Bucureşti, PSD a fost un fenomen recent, oraşul a fost liber de PSD, dar nu liber de tarele politicii noastre. De asta sfatul meu este acelaşi ca în 2014, cînd v-am recomandat să votaţi Iohannis la preşedinţie. Nu puneţi toate ouăle într-un coş. Votaţi ca puterea să fie echilibrată în România, să nu existe un partid care fiindcă are şi resurse materiale dosarele de şantaj ale serviciilor îşi transferă toţi primarii. E rău să ai două forţe politice, că nu se înţeleg? Nu – e mai rău în Ungaria şi Polonia, unde nu mai există decît o forţă. România nu are nevoie de monopoluri politice. Două forţe apropiate vor fi obligate să discute şi să coopereze – iar asta e o garanţie că democraţia noastră va continua. Şi nu consideraţi asta garantat. 

Pe biroul meu berlinez stă din luna ianuarie capodopera lui Alfred Stepan şi Juan Linz Destrămarea regimurilor democratice, în care se radiografiază pe mai multe continente cum de la triumful statelor naţionale democratice de la finele primului război mondial se ajunsese în Europa şi America Latină douăzeci de ani mai tîrziu la dictaturi mult mai rele ca imperiile tradiţionale. Asta o să predau la primăvară, că asta se întîmplă în multe locuri azi. 

Alegeri uşoare şi aveţi grijă de voi şi de democraţia noastră! Cât o avem, mai putem spera că va produce ceva mai bun decât am avut în ultimii 30 de ani.

sursa:https://adevarul.ro/news/politica/alina-mungiu-pippidi-romani-aparati-va-democratia-1_5f439d415163ec4271462f5f/index.html

Recoltarea de plasmă în România: „Abatere de la ghidul european”

 

Pacienţii vindecaţi de COVID-19, care nu au fost internaţi, trebuie să îşi plătească singuri testul de anticorpi, dacă vor să doneze plasmă. „Înseamnă o abatere de la ghidul european”, spune Florin Hozoc, CEO al firmei care a donat statului aparate de plasmafereză.

Când vine vorba despre recoltarea de plasmă convalescentă de la donatorii vindecaţi de COVID-19, lucrurile ar trebui să fie simple în România.

Există deja un ghid european care stabileşte clar condiţiile în care se face recoltarea, testarea şi distribuţia plasmei. Ar trebui ca în fiecare ţară să existe registre naţionale în care să fie trecuţi toţi pacienţii care au avut COVID-19, astfel încât centrele de donare să recruteze foarte uşor donatori.

În România nu există însă un astfel de registru. În plus, pacienţii asimptomatici care nu au fost internaţi şi nu au teste sau alte dovezi care să arate istoricul bolii – bilet de internare/externare, test pozitiv RT-PCR sau test negativ – şi vor să doneze plasmă trebuie să-şi plătească din buzunar testul care arată dacă au sau nu anticorpi anti SARS-CoV 2. Acest test este necesar la centrul de donare.

Preţul unui astfel de test pentru anticorpi poate să fie între 100 şi 250 de lei. În alte state aceste costuri sunt acoperite fie de stat, fie de anumite companii private.

Florin Hozoc, reprezentantul firmei care a donat statului 18 echipamente de plasmafereză, spune că, în cele 16 săptămâni de când le-a donat statului, 11 dintre ele au făcut sub o donare de plasmă pe săptămână. De vină pentru asta este, în opinia sa, metodologia greoaie, lipsa registrului şi a oricărei campanii de informare derulată de autorităţi.

„Asta înseamnă din nou o abatere de la ghidul european care spune că toate testele pentru a se face recoltare de plasmă convalescentă de la donatori trebuie să fie suportate de stat. În România se vede treaba că statul descurajează de fapt recoltarea de plasmă din moment ce te pune să-ţi faci tu nişte teste”, a spus Florin Hozoc.

Până acum, deşi în România există peste 30.000 de oameni vindecaţi, doar 671 dintre ei au donat plasmă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/recoltarea-de-plasma-in-romania-abatere-de-la-ghidul-european/

Cât de amenințată este siguranța alimentară

 

Clubul Fermierilor Români estimează că în acest an țara noastră va produce 6,7 milioane de tone de grâu în condițiile în care consumul intern este de aproximativ 2,2 milioane de tone. Nivelul exporturilor de grâu din România în anul 2020 se ridică la un maxim de 1,1 milioane tone față de anul 2019, când în aceeași perioadă de timp, iulie și august, au fost exportate 2,1 milioane tone. Cuantificând necesarul intern și ceea ce s-a exportat, se ajunge la nivelul de 3,3 milioane tone, dintr-un estimat de recoltă de 6,7 milioane tone. Jumătate din estimatul recoltat (3,4 milioane tone) se află în magaziile fermierilor, împreună cu partea neachiziționată încă de procesatori din necesarul de 2,2 milioane tone destinat consumului intern. Asta înseamnă că siguranța alimentară a României nu este nici pe departe amenințată

La această oră, din punct de vedere al competitivității, piața internă este peste cea de export și, în mod firesc, prima opțiune de vânzare este piața internă. Prețul grâului în portul Constanța (considerat referință) este de 800 lei/tonă. Ca un exemplu, prețul de vânzare în Argeș deste de 845 lei/tonă. Ținând cont că din această locație până la portul Constanța costul logistic este de 75 lei /tonă, rezultă un preț al grâului de 920 lei /tonă.

Piața bazinului Mării Negre indică prețuri mult mai mici din cauza presiunii de recoltă rusească și ucraineană, a necesității vânzării în diverse destinații, cele două țări fiind practic rezervoare de materie primă, în special Rusia, cu o producție estimată de 78 milioane de tone de grâu.

O parte a exportatorilor s-au reorientat către navele cu alte origini (Ucraina, Rusia), din cauza faptului că fermierii români nu au dorit să vândă către piața de export. Mai mult, au fost situații în care a fost achiziționat grâu din Ucraina și adus în Constanța pentru a încărca navele antamate deja contractual pentru export, exact din același motiv.

Raportul navelor care au plecat, care sunt la operare, care așteaptă ancorate în rada portului Constanța, precum și a celor care trebuie să sosească, ne arată din nou un nivel foarte scăzut al exporturilor de grâu din România. Conform ultimului raport naval pentru perioada 14 – 19.09.2020, suma cantităților de grâu contractate ne indică un nivel de 119.700 tone de grâu, o cifră extrem de mică comparativ cu anii precedenți.

În spațiile de depozitare deținute de fermierii membri în Clubul Fermierilor Români, există cantități importante și suficiente de grâu cu destinație comercială și invităm pe această cale procesatorii să își manifeste intenția de cumpărare pentru asigurarea procesării, pentru că fermierii pot susține cererea de grâu pentru piața românească.

Conform reprezentanților Clublui, fermierii doresc o standardizare a parametrilor de calitate, o uniformizare și simplificare a lor conform piețelor internaționale, precum și termene de plată competitive în acord cu normele comerciale ale piețelor importante, unde în mod normal termenul CAD (cash against documents) reprezintă un termen de plată de 48-72 de ore de la prezentarea facturii comerciale de marfă.

Fermierii au vândut și vor continuă să vândă cu prioritate către piața din România, în condiții echilibrate din punct de vedere al prețului, al condițiilor de plată și al condițiilor de calitate. Piața trebuie lăsată să se autoregleze, fără intervenții și fără a crea panică.

Interdicția de export din primăvară, pe fondul instaurării stării de alertă, a generat panică în rândul fermierilor și a restricționat accesul lor la un potențial de valorificare mai mare cu circa 30 de euro pe tona de grâu, în condițiile în care toate opțiunile au fost excluse, în afară de procesarea internă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cat-de-amenintata-este-siguranta-alimentara-a-romaniei/

A LUCRAT AMERICA PENTRU DISTRUGEREA STÂNGII ROMÂNEȘTI ?

 

Fără îndoială că diplomația a devenit altceva decât ceea ce obișnuia să fie, iar dreptul internațional trebuie reinventat. O ultimă dovadă în acest sens ne-a oferit-o ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Adrian Zuckerman. În loc să își exprime îngrijorările și îndemnurile în dialog direct cu Ministerul Afacerilor Externe al țării în care este acreditat, acesta o face printr-un editorial dat publicității pe pagina electronică a ambasadei. De asemenea, în loc să se refere la teme care privesc relațiile bilaterale româno-americane, domnia sa dă indicații statului român în legătură cu politica pe care trebuie să o ducă atât în raporturile cu un stat terț, cât și în privința celor de comerț internațional. Mai mult încă, spre a da șanse cât mai mari de punere în operă a directivelor sale, ambasadorul intervine în lupta politică internă din România, respectiv dintre partidele românești, distingând între cele „nocive”, ce trebuie excluse din jocul democratic, și cele „merituoase”, care trebuie să rămână la putere pentru totdeauna.

Nu știu cu ce a greșit MAE român de nu mai este socotit ca interlocutor legitim al ambasadei americane, așa cum o prevede Convenția de la Viena referitoare la relațiile diplomatice dintre state. Fapt este că numita ambasadă se vede obligată și se crede îndreptățită să abandoneze canalele diplomatice pentru a se adresa instituțiilor statului prin apeluri publice.

Nu știu nici ce speră procedând astfel și acționând ca un fel de agent electoral, care conferă alegerilor politice din România caracter geopolitic: cine votează PNL, votează cu SUA; cine votează PSD, votează cu China! (Deși Congresul PSD a cam rezolvat această problemă, făcând ca indiferent cu cine votăm, tot dl Zuckerman să câștige.)

Ceea ce este remarcabil este faptul că editorialul ambasadorului american ne oferă câteva informații de primă importanță. Mă voi referi doar la ele, fără a analiza descrierea făcută de acesta regimului politic chinez sau prognoza sa (cam îndoielnică) privind „avantajele economice” ale expulzării firmei Huawei de pe piața românească.

A LUCRAT AMERICA PENTRU DISTRUGEREA STÂNGII ROMÂNEȘTI ?

Prima informație la care mă refer se găsește în următoarea frază: „Eforturile Președintelui Iohannis de a încheia munca începută acum 30 de ani și de a curăța România de ultimii baroni roșii și moștenirea lor coruptă sunt lăudabile.”

Prin urmare, avem de a face cu o muncă începută în 1990 și care este susținută de SUA. Se înțelege că susținerea nu este una de dată recentă, ci a fost continuă de-a lungul perioadei menționate. În toată această perioadă în România au existat așa numiți „baroni roșii” care au tot fost lichidați, opera istorică respectivă apropiindu-se de sfârșit.

Cine au fost „baronii roșii”? Nu pot crede decât că au fost purtătorii „ciumei roșii”. (Doamne, cât de ciudat sună în gura unui evreu validarea unei lozinci naziste!) Cum asta este eticheta pusă de dreapta neo-fascistă principalului partid al stângii democrate, PSD, rezultă că la el face referire ambasadorul și lichidarea lui o dorește.

Din ultimii treizeci de ani, doar timp de vreo cincisprezece România a fost guvernată, însă, de forțe politice de stânga – în principal FDSN/PDSR/PSD dar și PD. Este greu de crezut că „baronii roșii” care au format guvernele respective au muncit pentru „a curăța România” de ei înșiși. Și totuși, dl Zuckerman, care știe ce spune, vorbește de treizeci de ani. Cine a dus atunci această luptă vreme de trei decenii bătute pe muchie? Pe cine a „lăudat” SUA că lupta, pe când la guvernare erau numiții baroni? Evident, grupările de dreapta, dar nu numai ele.

Cu alte cuvinte, din 1990 încoace, în vreme ce formal avea relații cu guvernul oficial al României, SUA a sprijinit dărâmarea acestora. Și astăzi se felicită pentru a fi făcut o treabă bună, care așteaptă doar desăvârșirea.

Cum au fost lichidați „baronii roșii” de treizeci de ani încoace? Dl ambasador ne oferă un indiciu clar: România a fost curățată de „baronii roșii” odată cu sau, mai bine zis, prin lupta dusă împotriva „moștenirii lor corupte”. Avem astfel confirmarea că eradicarea corupției nu a fost o țintă, ci un instrument pentru anihilarea unor persoane având o anumită identitate ideologică – respectiv cea de stânga, tradițional marcată prin culoarea roșie.

Că încă de la începutul anilor 1990 un număr însemnat de juriști și de activiști civici români au fost instruiți în SUA asupra felului în care trebuie construit „statul de drept” în România, este deja cunoscut și recunoscut. Că rolul principal în transmiterea modalităților de abordare a „curățeniei” l-a avut FBI, care a continuat apoi să acorde „asistență de specialitate” nemijlocit prin oamenii săi trimiși în România, este, de asemenea, știut. Fostul ambasador american, Hans Klemm, a recunoscut-o public, în repetate rânduri. În anul 2019, ministrul justiției, Ana Birchall, o adevărată „iapă troiană” strecurată, la insistențele ambasadorului SUA la UE, Gordon Sondland, în „citadela roșie” a Guvernului Dăncilă, urma să plece la Washington pentru a primi o „foaie de parcurs” pentru întărirea luptei împotriva „baronilor corupți”, desigur „roșii”. Căci a fi „roșu” înseamnă a fi „corupt” și a fi „corupt” înseamnă a fi „roșu”. Nu-i așa?!

Ceea ce ne mai comunică ambasadorul Zuckerman, este că lupta împotriva „baronilor roșii” uniți cu „moștenirea coruptă” nu viza nici victoria asupra lor într-un concurs politic loial și nici readucerea lor în slujba cetății după eventuala trecere printr-un proces de recuperare / reeducare, ci aneantizarea lor, distrugerea lor totală, eliminarea lor definitivă, lichidarea lor irevocabilă, ca adevărate elemente antisistem. De aceea se și recomandă curățirea imediată a ultimelor lor urme. Ce poți spune? Un frumos exemplu de democrație pluralistă oferită de țara care cândva se mândrea cu bipartizanatul său și clama rolul de lider al lumii libere și democrate.

Însumând, rezultă că imediat după încetarea Războiului Rece și retragerea Rusiei sovietice din Europa Centrală și de Est, SUA, încălcând normele de drept internațional, a intervenit în România pentru a lichida liderii politici de stânga. Lichidare nu în sensul morții biologice (deși moartea fizică a unora a fost accelerată ca urmare a tratamentului aplicat), ci în cel al morții civice. Și în rândul acestor lideri trebuie să îi includem – atât timp cât în România dimensiunea socială a politicului s-a unit cu cea națională, ducând nu numai la confuzia forțată între „roșu” și „corupt”, ci și la cea între „roșu” și „patriot”, respectiv între „patriot” și „corupt” – și pe membrii altor partide decât cele declarate de stânga (precum PNȚCD) care au promovat atitudini suveraniste. Este pentru prima oară când un reprezentant oficial al SUA recunoaște acest lucru.

După toate criteriile și teoriile relațiilor internaționale, asemenea acțiuni sunt inamicale și ilegitime. Or, se sperie gândul că acesta a fost comportamentul față de România a unui stat pe care ni l-am dorit amic, căruia i-am fost loiali și în care am avut toată încrederea. Din această perspectivă, editorialul lui Adrian Zuckerman, având credibilitatea unui text scris de cel mai înalt reprezentant oficial al SUA în România, dă o cumplită lovitură la chiar rădăcina parteneriatului strategic româno-american. Deși îmi vine greu, prefer să cred că ambasadorul, mânat de cine știe ce interese obscure (cel mai probabil comerciale), a mințit.

REVENIM LA IDEOLOGIZAREA RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE?

O a doua informație importantă oferită de ambasadorul Zuckerman este sintetizată în următorul text: „Mașina de propaganda comunistă chineză a făcut eforturi mari asupra României și a susținut că Huawei este prinsă în ”războiul comercial” dintre Statele Unite și China. Nu este. Statele Unite nu încearcă să conducă decizia spre o firmă sau alta. Statele Unite nu vor avea însă încredere într-un aparat străin agresiv, care să supravegheze fiecare aspect al vieții noastre.”

Așadar, problema nu este comercială, ci politică. Mai mult decât atât, problema politică izvorăște din ideologie, iar nu din geografie. O afirmă clar ambasadorul Zuckerman care ne îndeamnă „să întâmpinăm revoluția 5G, nu Revoluția culturală”. Cu alte cuvinte, furnizată de firmele chineze, tehnologia 5G este purtătoarea unei „revoluții culturale” care perpetuează, nu doar prin nume, maoismul; evident în forma corporatistă a acestuia, folosită de actualul regim comunist de la Beijing ca instrument al expansiunii la scară mondială. Nu tehnologia îl îngrijorează pe editorialist, ci furnizorul ei. Soluția ar fi, deci, schimbarea / evitarea furnizorului (chinez).

Dacă este așa, editorialistul diplomatic ne spune că SUA, stat în numele căruia vorbește, are în vedere reideologizarea relațiilor internaționale, așa cum era pe vremea Războiului Rece. Pentru cei mai vârstnici dintre cititori ideea trezește zâmbetul. În anii 1980, SUA pleda pentru dezideologizarea relațiilor internaționale, cu scopul de a submina astfel puterea sistemului mondial comunist. Evident, URSS era cea care se opunea unui asemenea demers. Astăzi URSS nu mai există, iar SUA, superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, arătând semnele decadenței, pledează în favoarea ideologizării, cu speranța ca astfel să frâneze ascensiunea Chinei; care, comunistă potrivit numelui, respinge un atare demers exact așa cum o făceau americanii pe vremea lui Brejnev, dar și a lui Mao și a „revoluției culturale” chineze.

Dincolo de zâmbet, observația serioasă privește faptul că România nu este interesată în reluarea Războiului Rece. Mai ales dacă asta ne întoarce chiar la situația de dinaintea Actului Final de la Helsinki, din 1997, care a dezideologizat cel puțin relațiile comerciale (coșul doi). Desigur, China nu este semnatară a documentului convenit în capitala Finlandei, dar spiritul acestuia a dominat „destinderea” la nivel mondial, permițând, până la urmă, chiar dacă pentru o scurtă vreme, victoria democrației și a drepturilor omului, nu numai în emisfera nordică, ci la scară globală. Românii au câștigat din „destindere”; ei au totul de pierdut prin revenirea la „încordarea” subsecventă împărțirii lumii pe criterii ideologice.

Mărturisirea dlui Zuckerman mai pune în lumină și un alt aspect esențial. Tehnologia 5G, digitalizarea în general, noua revoluție tehnologică, în afara căreia nimeni nu are cum rămâne, poate fi folosită pentru controlul politic al celor care o achiziționează, de către cei care o furnizează. Cumpărătorul intră astfel într-o relație de dependență față de cel de la care obține tehnologia.

Prin urmare, dacă România, în loc să cumpere de la chinezi, cumpără de la americani, devine dependentă de SUA. Editorialistul ne atrage atenția că singura noastră libertate ar fi aceea de a ne alege stăpânul. Or, mulțumind pentru avertisment, răspunsul nostru ar trebui să fie că nu suntem interesați de dominație străină, indiferent de unde vine aceasta, și că, dacă ne dorim sincer parteneriatul / alianța cu SUA, nu vrem să avem SUA de stăpân, chiar și de împărtășim aceleași valori.

Teoria neo-conservatoare pleacă de la premisa că valorile aflate la baza organizării interne a unui stat îi circumscriu și comportamentul în relațiile externe. Este ceva adevăr în asta. Teoria realismului politic spune, însă, că, indiferent de organizarea internă, orice stat va acționa, înainte de orice, pentru a-și spori puterea față de celelalte state. Ultimele două decenii ne-au adus numeroase și dureroase dovezi că în concursul dintre cele două teorii, în practică, cea din urmă are întâietate. Teza caracterului unic și universal al sistemului de valori a fost adesea folosită de statele care și-au putut-o permite, pentru schimbarea regimurilor politice din statele-țintă, fără ca aceasta să ducă la îmbunătățirea situației populației locale, ci la creșterea profitului corporațiilor producătoare de armament, energie, medicamente, tehnologie de vârf etc. și, desigur, la menținerea unei ordini globale favorabile acestora.

Istoria ne-a mai arătat că statele își modifică în timp sistemul de valori care le-a calibrat regimul politic și sistemul de guvernare. China lui Deng și SUA lui Trump (la concurs cu SUA „statului subteran”) sunt exemple revelatorii în această privință. Cum să ne dotăm, atunci, cu infrastructuri de comunicații sensibile în funcție de sistemul de valori al statului unde furnizorul își are sediul, când acel sistem ulterior se poate schimba, inclusiv prin deplasarea sediului într-un alt stat?!

„Președintele Trump a ales libertatea” – ne-o spune Adrian Zuckerman. Ceea ce implică, pe de o parte, că, sub președinția lui Donald Trump, SUA ar dori ca și partenerii săi să fie liberi (fapt care, dacă ne ghidăm după comportamentul ambasadorilor americani, nu este tocmai evident), dar, pe de altă parte, că înainte libertatea nu a fost valoarea aleasă de administrațiile americane nici în raporturile cu cetățenii proprii, nici în cele cu străinătatea. Ce ne facem dacă ne trezim în viitor cu administrații americane mai puțin atașate de libertate? Lucru valabil și în cazul altor state de la firmele cărora am achiziționa fructele revoluției tehnologice.

Devoalând asemenea aspecte, dl Zuckerman ne convinge că, în realitate, nu are nici o importanță de la cine obținem tehnologia, abuzurile cu caracter politic eventual comise de furnizor, în indiferent ce scopuri străine de interesele beneficiarului, putând fi evitate, în primul rând, prin garanțiile juridice incluse în contractele de achiziție, în al doilea rând, prin măsurile de siguranță cu caracter tehnologic procurate ca accesoriu al tehnologiei de bază și, în al treilea rând, prin acorduri internaționale facilitate de un mediu global dezideologizat, în care destinderea ia locul încordării.

SE RENUNȚĂ LA LIBERTATEA CONCURENȚEI ?

O atare concluzie rămâne valabilă chiar dacă, printr-un exces menit a acoperi obiectivele comerciale ale încercării sale editoriale, Adrian Zuckerman ne atrage atenția că nici ipoteza concurenței comerciale dintre SUA și China, pe care cea dintâi încearcă să o tranșeze cu arme politice, nu are cum fi exclusă. Astfel, enumerând firmele care ar putea lua cu succes locul Huawei în România, ambasadorul SUA omite să le menționeze tocmai pe cele americane (respectiv, pe CISCO, de care se pare că are legate multe interese, inclusiv personale).

O asemenea amnezie a intereselor comerciale americane este mult prea ostentativă ca să fie și autentică. Tocmai apelând la asemenea trucuri, predate în primele luni ale cursurilor de dezinformare, în încercarea de a ne face să credem că banii sunt ultimul lucru care îi interesează pe americani, editorialistul ne îndreaptă atenția, cu involuntară subtilitate, asupra împrejurării că aceștia sunt chiar obiectul interesului lor prim. (Cum să eviți o asemenea concluzie se învață în etapele mai târzii ale cursurilor amintite. Redactorii de texte ori au lipsit la acele lecții ori trebuie trimiși la reciclare.)

Aceasta fiind situația, nu putem decât înțelege că, spre binele nostru, inclusiv pentru securitatea noastră cibernetică, avem nevoie de creșterea concurenței ofertanților străini pe piața românească, iar nu reducerea acesteia și limitarea libertății ei. Susținerea liberei concurențe în relațiile internaționale și teoretizarea avantajelor acesteia pentru dezvoltarea tuturor, au fost printre primele lecții ale globalizării pe care o Americă în ascensiune le-a dat lumii întregi. Acum ambasadorul SUA pledează pentru distorsionarea concurenței. Să fie oare pentru că America a ajuns o putere în coborâre?

Pentru toate aceste dezvăluiri nu putem fi decât recunoscători ambasadorului Adrian Zuckerman, a cărui carieră de editorialist se arată a fi promițătoare. Cu o asemenea convingere, mă gândesc a-i sugera trei teme pentru viitoarele editoriale: a) despre ridicarea obligativității vizelor de călătorie în SUA pentru români; b) despre fondurile, creditele și garanțiile de stat americane oferite ca stimulent pentru companiile americane care vor să investească în România; c) despre legarea cheltuielilor pentru înarmare ale României, ca membru al NATO (celebrul 2%), de veniturile bugetare obținute de statul român din redevențele și impozitele plătite de corporațiile americane care realizează profituri în România. Sunt convins că aceste editoriale ne vor fi noi surse de neprețuită inspirație.

Autor, ADRIAN SEVERIN

sursa:https://www.cotidianul.ro/dezvaluirile-editorialistului-adrian-zuckerman/

“Jucați, sperați, nu știi niciodată când norocul va veni.”

 

Câştigătorul la Loto 6/49 la tragerea din 16 august şi-a ridicat luni premiul de 1,6 milioane euro. Conform Loteriei Române, este vorba despre un bărbat de circa 40 de ani din Capitală.

„Jucătorul norocos este din București, are în jur de 40 de ani, este familist convins și lucrează în construcții. Dupa cum ne-a declarat, joacă de peste 15 ani, în mod constant, la Loto 6/49 si Joker, iar numerele care i-au purtat noroc le joacă de peste o luna și au fost alese cu ajutorul simulatorului de joc de pe site-ul Loteriei Romane www.loto.ro. Tot de pe site-ul Loteriei Romane a aflat chiar în seara de 16 august că este câștigatorul marelui premiu la Loto 6/49.

Familist convins, tată a doi copii, ne-a mărturisit că cea mai mare bucurie adusa de acest câștig este ca își va putea ajuta copiii să aibă un viitor mai bun.

Desi nu a crezut niciodată că va avea un așa noroc, nu a încetat să spere si ne-a declarat că va continua să joace”, arată loteria într-un comunicat transmis luni.

“Jucați, sperați, nu știi niciodată când norocul va veni. Fără să joci nu vei putea câștiga”, este mesajul pe care câștigătorul premiului de categoria I il transmite tuturor jucatorilor, conform loteriei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/secretul-marelui-castigator/

România, împrumut uriaș de la UE. Sunt mari semne de întrebare

 

România a solicitat și a primit de la Comisia Europeană un împrumut de 4 miliarde de euro, sumă ce ar trebui să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelui național de șomaj tehnic precum și pentru finanțarea unor măsuri puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți. Împrumutul a fost acordat prin instrumentul SURE. Alături de țara noastră au mai primit bani alte 14 state, suma totală ridicându-se la 81,4 miliarde de euro. România a împrumutat a cincea cea mai mare sumă. Italienii au luat 27,4 miliarde de euro, spaniolii 21,3 miliarde de euro, polonezii 11,2 miliarde de euro iar belgienii 7,8 miliarde de euro.

Corina Crețu, fostul comisar european și actualul parlamentar european, susține că Executivul român trebuie să răspundă la mai multe întrebări. În primul rând, în baza căror estimări a ajuns România să ceară această sumă (și de ce este una dintre cele mai mari din UE)? În al doilea rând, încotro va merge această sumă? Obiectivul SURE este acela de a asigura ”finanțarea schemelor de șomaj tehnic sau a măsurilor similare menite să protejeze angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă, reducând astfel incidența șomajului și pierderea veniturilor, precum și pentru finanțarea, în subsidiar, a anumitor măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă.” Care sunt acele măsuri pe care Guvernul României le-a adoptat și care au nevoie de această sumă suplimentară? se mai întreabă Corina Crețu. De asemenea, Cabinetul Orban trebuie să spune care este dobânda negociată pentru acest împrumut și din ce surse va fi acoperit acest împrumut și în cât timp. În conformitate cu Regulamentul privind instituirea instrumentului SURE, caracteristicile împrumutului se stabilesc ”print-un acord de împrumut între statul membrubeneficiar și Comisie”. Cum arată acest Acord de împrumut? a mai întrebat Corina Crețu.

Oficialii Comisiei Europene susțin că sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre. ”Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Mai exact, împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți”, afirmă reprezentanții Bruxelles-ului.

Instrumentul SURE poate oferi sprijin financiar în valoare totală de până la 100 de miliarde euro tuturor statelor membre. Propunerile înaintate de Comisie Consiliului cu privire la deciziile de acordare a unui sprijin financiar se ridică la 81,4 miliarde euro și vizează 15 state membre. Portugalia și Ungaria au prezentat deja cereri oficiale care sunt în curs de evaluare. Comisia se așteaptă să prezinte în scurt timp o propunere de acordare de sprijin pentru Portugalia și Ungaria. Statele membre care nu au introdus încă cereri oficiale mai au încă posibilitatea de a face acest lucru.

Împrumuturile acordate statelor membre din cadrul Instrumentului SURE vor fi susținute de un sistem de garanții voluntare din partea statelor membre. Comisia se așteaptă ca procesul de finalizare a acordurilor de garantare încheiate de statele membre cu Comisia să fie finalizat în scurt timp.

sursa:https://www.cotidianul.ro/romania-imprumut-urias-de-la-ue-sunt-mari-semne-de-intrebare/