”Performanțele regimului au devenit un fel de “pârțăgărie”

 

Poate că nu este încă dezintegrare, cum spune un scriitor prizat, dar degradare este cât încape, iar tristețe, pe măsură. O țară cu potențial considerabil este, în fapt, blocată.

În context, apar tot mai mult formulări memorabile, care surprind concis situația. Bunăoară, unul dintre scriitorii de primă linie acuza reducerea vieții României la „penali”, cu punerea în paranteză a efectivilor penali și a nevoii de dezvoltare. Ca urmare, performanțele regimului au devenit un fel de “pârțăgărie”.

Președintele unui partid din arcul guvernării spunea că „România nu are azi un președinte normal, ci unul care, neavând vreo idee, răspândește ură”. După alegerile din 2019, un senator prestigios se întreba „cum de au votat oamenii pe cineva care nu a realizat nimic și nici nu a promis ceva”. Este adevărat, doar o treime l-a „votat”, dar, cum nu prea se știe că există integritate, se pretinde orice. „Ăștia știu ce-i voința politică, cât cunosc eu cărăruia spre Lună”, spunea cineva, observând că în 2019 au fost „alegeri libere” după ce au fost stârpiți contracandidați cu justiția și Securitatea și s-a putut juca finala cu cineva preferat.

Cum mai aminteam, la finanțarea țării din împrumuturi, care urcă peste puterile ei, un economist cunoscut observa că România a ajuns “țara în care părinții mănâncă din farfuria nepoților”. Securismul s-a lățit, încât un ziarist întreba inteligent liderul unui partid „dacă pe la voi mai sunt ceva civili?”. Un întreprinzător spunea că „România actuală este singura țară din Europa care are nu numai <poliție poliție>, ci și <poliție locală> la purtător pentru primari, în vreme ce firmele trebuie să-și facă, fiecare, <poliția proprie>”. Un jurist sesiza că “aici se vorbește de justiție independentă după ce un ins injust alege judecătorii”.O profesoară demasca „betonarea sărăciei de idei și a ignoranței” la cei care conduc. Un romancier cunoscut spunea că „România nu ajunge la liman fără decidenți pregătiți, care citesc destul și se neliniștesc tot timpul, dar nu pentru ei”. Iar un mare actor trăgea cortina: „la aniversare nu-mi mai doresc nimic, nici măcar sănătate”.

Se poate lungi lista reflecțiilor de acest fel. Situația în care a fost adusă România este alarmantă, chiar dacă, într-o tradiție nefastă, aproape fiecare, săturat de ce vede în preajmă, o ia mai curând pe calea sa, decât să se unească cu altul. Rarele voci ce se fac auzite sunt promt ochite de nulități trimise din umbră, fapt de care profită, ca totdeauna, impostorii.

Place nu place, trebuie recunoscut că situația are ca sursă sărăcia mentală și, mai exact, organizarea mentală. Spus simplu, de la guvernanți în jos, se văd cu ochiul liber dificultăți în a gândi, dar mai ales de a gândi corect. Informarea lacunară (România a ajuns țara cu cel mai mic consum de carte pe locuitor!), ciocoismul (aici, și într-un necaz precum pandemia „oficialii” fură), măsluirea a ce ar trebui păstrat curat (alegeri, ordinea valorilor etc.), lipsa de cultură sunt humusul acestora.

Grecii aveau obsesia ființei, scria Heidegger. O aveau însă mai clar pe aceea de a nu greși. Cine încălca regulile de logică era ironizat – nu numai în vestitele dialoguri socratice. Groaza era ca deciziile să nu depindă de inși nepregătiți, încât ochlocrația, care însemna guvernarea de către cei mai slabi, le părea tot ce poate fi mai oribil. Pe acest fundal, Aristotel ne-a și dat logica simplă și pe înțelesul tuturor, în orizontul evitării erorii și confuziei.

Se comit sofisme în lume, dar ele nu devin decât rareori fel de a cugeta al celor care decid. România actuală se particularizează prin aceea că este guvernată prin erori și confuzii. Iată doar câteva exemple la îndemână, dintre cele mai intuitive.

“Președintele” face mai nou dogmă din susținerea că „nu s-a făcut nimic în toți acești treizeci și ceva de ani”. Cine știe măcar matematica elementară a teoriei mulțimilor, ce trebuia învățată în gimnaziu, își dă seama că nu poți cugeta fără riscuri cu „toți” și „toate”. S-ar putea să te incluzi, inevitabil. Așa stând lucrurile, un „președinte” care stă în funcție de șase ani, din cei treizeci și ceva, și nu a făcut nimic, dar blochează cu mărginirea lui și ce s-ar putea face, este în mod sigur coautor al nimicului pe care îl acuză.

La noi, atmosfera s-a umplut pe nesimțite și din nefericire nu cu gândirea curată și riguros democratică a epocii, de care profită, totuși, societăți întregi, ci cu sofisme. Acestea sunt adresate acum unei populații socotite, pesemne, de idioți.

Cineva îmi spunea deunăzi că, potrivit „președintelui”, cetățenii țării sunt needucați. Evaluarea i-a scăpat în ultima miercuri, când a spus că „în educație lucrurile vor fi perfecte după ce se aplică programul <România educată>”. Nu mai insist pe întrebarea: de fapt cine educă pe cine? Golăniile anticonstituționale ale „președintelui” sunt cumva educație? „Marfa proastă”, cum îmi șoptește un istoric prestigios, adusă la decizii de „președinte”, ca să-i țină isonul, încurajează cumva tinerii să învețe? Chiar toți românii sunt needucați?

La drept vorbind, „președintele” nu stă mai bine la examene luate pe traseul propriei educări decât Monica Anisie. Ar fi utilă verificarea. Faptul ar trebui să-l îndemne la precauție, încât să nu creadă că oricare s-a educat doar cât el.

S-ar putea scrie deja doctorate și monografii despre erorile ce se comit de la vârf în jos. Am semnalat și altădată șansa (A. Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, Ed. Academiei Române, 2013), după ce am examinat pe larg erorile (A. Marga, Argumentarea, Ed. Academiei Române, 2010). Pot să spun acum cu toate probele alături: nu a fost în istoria recentă a României un teren mai plin de erori și confuzii – de erori de gândire în înțelesul strict – decât astăzi. Fiind atât de multe, nici nu ai cum să le inventariezi într-un articol.

Mulți îmi cer să lămuresc felul de a cugeta al prostocrației. O fac aici pe câteva exemple luate din discursuri și acțiuni, aduse la structuri cât mai simple cu putință.

Este un fapt acela că nu se cunoaște vreun responsabil „liberal” al României de azi, de la „președinte” în jos, care să se fi exprimat pentru lărgirea libertăților cetățenilor, pentru pluralism, democratizare și pentru dreptate în justiție. „Liberalismul” actual de la Carpați nu se ocupă de așa ceva! Nici nu pricepe asemenea valori. Cugetarea pe care faptele o atestă este, în schimb, cam aceasta: „Liberalismul apără libertățile persoanelor, iar noi punem cătușe la cât mai mulți, aducem clientelă de cea mai joasă extracție în funcții, oferim palavre în loc de realizări în interes public, suspendăm legile pentru alocații, salarii și pensii, deci noi suntem liberali”.

Dezordinea mentală se poate comenta felurit. Putem economisi însă timpul după norocul pe care îl avem cu „hard talk”-ul care s-a desfășurat recent la BBC. Lumea întreagă a putut să vadă că un fost procuror general nu numai că nu cunoaște dreptul în accepțiunea umanității actuale, nu numai că nu poate evada din incultură, dar se chinuie cu imposibilul – să justifice „protocoalele” de cooperare ale judecătorilor și procurorilor cu serviciile secrete și condamnările politice din România actuală. Se vede bine că este destul să pui decidenții României de azi la confruntare deschisă cu standarde de justiție și de civism ale oamenilor de astăzi, ca ei să-și dezvăluie întreaga impostură!

Neavând capacitatea de a discuta situația în care s-a ajuns, guvernanții raționează conform schemei: „la realitate se ajunge prin descrieri fidele și explicații adecvate, noi descriem și explicăm, deci pe noi să ne ascultați”. Evident că nu se poate indica vreo descriere sau explicație serioasă din partea decidenților actuali. Din capul locului, nu există vreo analiză cu probe suficiente. În plus, din premise ca cele de mai sus nu rezultă concluzia – pe care din nou rudimentarul “președinte” a tras-o miercuri, tot abuziv: „vom câștiga alegerile zdrobitor”. Este doar un sofism trivial, cunoscut sub numele de „non sequitur”, semn, între altele, al lipsei civismului. Iar dacă se „câștigă” alegeri cu măsluirile din 2019, la ce bun? În definitiv, cui folosește? Poate doar îi va determina pe și mai mulți la emigrare. Sau vor fi și mai mulți moldoveni (acum se înregistrează recordul de jos, de 30%, cum spune ultimul sondaj!) care nu iau nicidecum România ca ceva demn de urmat!

Guvernanții deduc sofistic: „este obligatoriu să pedepsim corupția, cum ne cer autoritățile, deci este obligatoriu ca cineva să fie pedepsit”. Și apoi, cu o astfel de eroare (un fel de „amfibolie”), se pedepsește la nimereală, ce și cine pică, “pentru vitrină”, cum remarcau atenți lideri bulgari și unguri.

Colportori „guvernamentali” de date sanitare cugetă prin comparare, nici mai mult și nici mai puțin, cu Italia, Franța, Spania: „aceia au mai multe infecții și mai mulți morți, deci noi stăm bine”. Nu mai contează că acele țări au populații mult mai numeroase și sunt centrale în schimburile mondiale. Până și simplele raționamente statistice, ce trebuiau învățate în liceu, au devenit străine.

Se pretinde, cu suficiență, că „cei care au guvernat sunt răi, deci noi suntem buni”. Nu mai insist asupra faptului că nu este deocamdată absolut nici o probă că guvernanții anteriori ar fi fost sub nivelul celor de azi sau că cei de azi ar avea vreo valoare! Faptul că inaugurezi obiective modeste făcute demult și agresezi bunul simț nu spune nimic cetățeanului cu mintea întreagă. Dar așa cum se gestionează pandemia, nefericirile din aceste zile sunt doar preludiu. „Starea de alertă”, care deja nu a rezolvat mare lucru, ca și, de altfel, „starea de urgență” se proclamă iarăși de fapt pentru a împiedica mitinguri și demonstrații și discutarea publică a nepriceperii și abuzurilor!

Se bate câmpii cu „guvernul guvernează, dar Curtea Constituțională și opoziția de orice fel sunt de vină că s-au infirmat hotărâri de guvern neconstituționale”. Nu mai este de insistat, fiind de domeniul evidenței, că avem de a face cu un guvern care nu știe reglementa fără erori de conținut, de gramatică și de drept! Iar treaba cu vina celui care nu este la guvern pentru erorile guvernanților este atât de vulgară, încât se detonează singură.

Se bate monedă că „X trebuie oprit cu orice chip să vorbească, căci ține cu rivalii”. Neputându-i-se pune călușul, se trece la o mobilizare de neisprăviți pentru a perora cu cine este însurat respectivul, cu cine stă la masă, ce a sâvârșit în biografia sa, ce citește, ce a spus, etc. sau despre orice.

Firește că pe poate discuta orice. Dar înlocuirea discuției despre ce susține în mod precis, expresis verbis, cineva cu perorația despre persoană este un sofism care se învață în liceu, numit, pentru cine vrea să cunoască, „argumentum ad hominem”. Cel mai prolific logician al discursului public (Douglas Walton, A Pragmatic Theory of Fallacy, The University of Alabama Press, 1995) a studiat cuprinzător acest sofism și a spus lucrurilor pe nume: înlocuirea este doar o eroare prin care se vrea să se „distragă atenția” (p. 218) de la problema pusă în discuție, la orice altceva, fie și cu falsuri. O eroare care nu duce niciodată la lămurirea lucrurilor, doar că, prin bruiaj, oamenii sunt împiedicați să se adreseze altor oameni!

Unul dintre cele mai penibile metehne, care s-a întărit sub regimul securist din ultimii ani, este vorbitul „oficial” despre ce se crede că ar gândi în sinea lor oponenții. „Președintele” însuși o ia prin bălării și acuză că alții năzuiesc să guverneze. El nu știe că politica este, la propriu, competiție de oameni maturi pentru a ajunge la decizii, că orice om este liber și are drepturi. Și că fiecare are dreptul să gândească și să vorbească, încât și un condamnat trebuie ascultat, ca, de altfel, și un cerșetor. Contează adevărul pe care îl rostește omul, nu că este în zdrențe sau în lanțuri sau nu place cuiva.

Și mai grav este, însă, altceva. Nu poți intra în cugetul unui om fără să recurgi la raționamentul prin analogie – prin analogie cu tine însuți. Nu este posibil altfel! „Președintele” face analogia închipuind-și că toți înțeleg politica drept administrare de măciuci, conform înțelegerii sale mărunte, ce amintește de distincția între „amic” și „inamic”, lansată tocmai de Carl Schmitt.

Se știe că trilemă este situația de gândire când sunt trei alternative, dar fiecare duce la infirmare (la același rezultat, altfel spus). Aici am în vedere trilema statului de drept – așa cum este el înțeles de guvernanți.

Trec peste eroarea vaguității („vagueness”, în manualele englezești) inclusă în declarații frecvente privind statul de drept, de genul „eu apăr statul de drept”. Orice cetățean lucid se poate întreba: care stat de drept? Unde? Când? În ce se vede apărarea? Trec peste alte erori din declarații.

Statul de drept, așa cum este înțeles și practicat de guvernanții de azi, are în față trei alternative. Prima este să se ia în brațe pe sine trecând sub tăcere, cum se face astăzi, că, de pildă, judecătorii, chiar în numele independenței justiției, condamnă sau disculpă politic, că procurorii vor să facă legi, iar toți sunt sub controlul unor persoane, mai mult decât al Constituției. A doua alternativă este să se accepte propria relativizare, echivalentă cu trecerea statului în subordinea unui decident, care decide după nivelul lui, fără să mai existe legitimare și legalitate. Cum s-a văzut și în timpul pandemiei, adepți ai relativizării există. A treia alternativă este aceea ca statul de drept să intre în democratizare și să treacă în stat de drept democratic, care, de altfel, este și prevăzut în constituțiile europene. Concluzia simplă este că fiecare dintre aceste alternative pulverizează pretenția de stat de drept, așa cum acesta este înțeles sub privirile noastre.

Sunt și numeroase confuzii în acțiunile decidenților actuali. Acestea impun cetățenilor costuri mari, după ce desfigurează viața societății.

Se face, de pildă, confuzia între libertate și cunoaștere, ca și cum din faptul că suntem liberi rezultă că oricine nimerește la decizii cunoaște lucrurile de care se ocupă. Vasta confuzie a valorilor din România actuală este efectul.

Se face copios confuzia între liberalism și orice politică. Deocamdată, „partidul de suflet” și „guvernul meu” – cum se poate arăta pe lista măsurilor lor – au contribuit la un stat securist, care, mai nou, capătă prelungire într-un stat polițienesc. „Președinția africană” a României actuale nu a dus la altceva.

Este, mai departe, confuzia între succesiune și ameliorare. Faptul că vii după cineva, nu înseamnă că ești mai bun, chiar dacă îi însușești pe șest realizările, mari sau mici. Iar sfatul lui Hjalmar Schacht – „să nu recunoști nimic rivalilor” – duce, cum se vede, doar la o jalnică confuzie între păruială și adevăr și tot în impas, dacă nu la catastrofă.

Confuzie se face apoi între oportunism și rezolvare. Faptul că se mimează ce zic niște „europeni” care evident nu au de a face cu proiectul european sau îl trădează (de pildă, Brexitul sau reacția întârziată a UE la pandemie li se datorează!), nu înseamnă ceva bun pentru România. Pentru țara noastră europenizarea este soluția – dar europenizarea făcută pe tradițiile democratice, pe care un Delors, un Prodi, un Helmuth Schmidt sau Kohl au reprezentat-o. Nu duce decât în altă fundătură reactivarea de azi, de la Carpați, a unor extremisme ale anilor treizeci, ce, har Domnului, nu contează la propriu nici în Germania, nici în Franța, nici în Italia, nici în celelalte țări.

Peste toate, un adevăr de demult se impune. Cu persoane nepregătite la decizii, nu iese nimic. Poți să le dai „guvernul meu” pe decenii, căci nu sunt minți din care să iasă ceva bun pentru o țară.

Așa stând lucrurile, Urmuz, cu ironizarea acidă a aberațiilor ce se petrec când, într-un stat, decidenții frizează iraționalul, redevine actual. Să ne amintim, de exemplu, romanul de opt pagini Pâlnia și Stamate. Imaginile sunt precum „oameni care coboară nu pe scări, ci din maimuță”, „o masă fără picioare bazată pe calcule și probabilități”, „pereții sulemeniți în fiecare dimineață, alteori măsurați cu compasul, pentru a nu scădea din întâmplare”. Poți interpreta imaginile literar și neliterar, cum dorești. Dar nu cumva s-a ajuns la entități fără suport, bazate doar pe calcule meschine, la inși care descind nu din ierarhia firească a vieții, ci, prin mutații întâmplătoare, din „primate”, la vopsirea pereților ca să mai dureze șandramaua acestora?

<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>

sursa:https://www.cotidianul.ro/guvernarea-prin-erori/

Trecutul îl ajunge pe Dacian Cioloș în plină campanie electorală

 

Fostul șef al Fiscului Gelu Ștefan Diaconu, intrat în Pro România, amintește câteva declarații pe care le-a făcut copreședintele USR-PLUS Dacian Cioloș când era premier, întrebând retoric: „cum a reușit un mic parvenit împins de la spate toată viața, cu tolba plină de compromisuri, minciuni și ipocrizii să fie perceput ca simbol al onoarei?”

„Când îl consideri pe Dragnea un amic, un om serios în care ai încredere și te cheamă Dacian Cioloș, de unde vine tupeul de a poza într-un om cu principii?

Pentru încălzire, să rememorăm următorul episod. Dacian Cioloș refuză să dea OUG pt alegerea primarilor în 2 tururi când era premier. Spunea atunci că nu e treaba lui și că e o decizie a Parlamentului și că oricum acel Parlament ar fi modificat OUG ul.
La întrebarea „De ce nu a inițiat totuși OUG ca să oblige Parlamentul să-și asume public acea decizie nepopulară, lăsând astfel în offside partidele vechi chiar înainte de alegeri”…n-a răspuns.
Apoi, după ce pleacă de la Palatul Victoria face o campanie de comunicare pentru alegerea primarilor în 2 tururi.

Și..da…în 2016, când povestea baronului de Teleorman era ultra cunoscută, dl Cioloș spunea despre Dragnea că: „Liviu Dragnea, la fel, aş spune, un amic şi cred eu că pe discuţiile pe care le avem legat de programul de guvernare, pot să vorbesc şi de o relaţie de încredere”, spune Coioloș, completând ”din experienţa pe care am avut-o până acum cu dumnealui, mi se pare un om serios, cu care se poate discuta în mod serios”. (găsiți inclusiv video cu declarația pe net)

Lista poate continua, dar să nu lungim postarea și să trecem direct la întrebare:

Dacă ați auzi doar aceste 2 informații despre un politician din altă țară, ați folosi legat de el cuvinte precum „om nou în politică”, onest, moral, vertical?

PS: Nu are legătură cu opțiunea de vot. Cineva îl poate considera cea mai bună opțiune dintre toate relele din politică. Dilema este cum a reușit un mic parvenit împins de la spate toată viața, cu tolba plină de compromisuri, minciuni și ipocrizii să fie perceput ca simbol al onoarei?”, a scris Diaconu pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cazul-ciolos-cum-a-reusit-un-mic-parvenit-sa-fie-perceput-ca-simbol-al-onoarei/

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International s-a arătat alarmată vineri de „execuţia secretă iminentă” a lui Afkari

 

Luptătorul iranian de greco-romane Navid Afkari a fost executat sâmbătă, în închisoare, fiind găsit vinovat pentru înjunghierea unui agent de securitate în timpul protestelor antiguvernamentale din 2018.

În conformitate cu legea talionului, Navid Afkari a fost executat într-o închisoare din oraşul Shiraz, a indicat la televiziunea de stat procurorul general al provinciei Fars, Kazem Mousavi. Pedeapsa capitală a fost aplicată „în urma insistenţei familiei victimei”, a adăugat el.

Potrivit avocatului lui Afkari, Hassan Younessi, o întâlnire cu familia victimei ar fi trebuit să aibă loc duminică pentru „a cere iertare” şi a evita astfel aplicarea pedepsei capitale.

„Eraţi atât de grăbiţi încât i-aţi refuzat lui Navid dreptul la o ultimă vizită”, a transmis Younessi pe Twitter.

Navid Afkari, care avea 27 de ani, a afirmat că a fost torturat pentru a da mărturie falsă, potrivit familiei sale şi activiştilor, iar avocatul său a spus că nu există vreo dovadă a vinei sale. Justiţia iraniană a negat acuzaţiile de tortură.

”Potrivit probelor clare, Afkari a înjunghiat mortal un om nevinovat. Tribunalul a emis condamnarea la moarte pe baza probelor solide, iar Curtea Supremă a menţinut sentinţa”, potrivit unui comunicat al autorităţilor judiciare, publicat săptămâna trecută de presa iraniană.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International s-a arătat alarmată vineri de „execuţia secretă iminentă” a lui Afkari, afirmând că acesta şi cei doi fraţi ai săi, condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea, sunt „ultimele victime ale sistemului judiciar iranian deficient”.

Mai mulţi iranieni, inclusiv cunoscuţi luptători, au cerut revizuirea sentinţei pe reţelele de socializare. Săptămâna trecută, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut, pe Twitter, puterii de la Teheran să ”cruţe viaţa tânărului”.

Un sindicat global, ce reprezintă 85.000 de sportivi, a cerut marţi excluderea Iranului din lumea sportului dacă Navid Afkari va fi executat.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) s-a declarat şocat, sâmbătă, de faptul că luptătorul Navid Afkari a fost executat în Iran.

“Execuţia luptătorului Navid Afkari în Iran este o veste foarte tristă. CIO este şocat de anunţul de astăzi. Thomas Bach, preşedintele CIO, a apelat personal la Liderul Suprem şi la preşedintele Iranului, în această săptămână, şi a cerut clemenţă pentru Navid Afkari, respectând totodată suveranitatea Republicii Islamice Iran. Este profund trist că apelurile sportivilor din întreaga lume şi eforturile CIO, alături de Comitetul Olimpic Iranian, United World Wrestling şi federaţia de lupte din Iran nu şi-au atins obiectivul. Gândurile noastre sunt alături de familia şi prietenii lui Navid Afkari”, se arată într-un comunicat al CIO.

 sursa:https://www.cotidianul.ro/executia-care-a-socat-lumea-avea-27-de-ani/

Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei COVID și Trădătorii de Țară

 

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a explicat pe blogul său cum apare o teorie a conspirației și de ce apare în pandemie, cu accent pe ceea ce se întâmplă la noi.

”În aceste vremuri, auzim tot mai des termenii de teorie a conspirației și conspiraționiști. În momentul în care ai o altă părere decât cea a oficialităților, se aplică una dintre aceste etichete. Autoritățile, în loc să analizeze argumentele, preferă această abordare simplistă, fără să se întrebe de ce și cum a apărut o teorie conspiraționistă.

Ce este o teorie a conspirației?

Conspirația (latină: con = împreună, spirare = a respira) reprezintă o înțelegere secretă între două sau mai multe persoane, cu scopul comun de a efectua o activitate ilegală, o uneltire secretă și ilegală îndreptată împotriva instituțiilor statului, a ordinii publice, a pieței economice etc.

A conspira (în latină conspiro) înseamnă a complota, a unelti. Începând de pe la 1300, termenul se folosește și cu sensul de a gândi la fel, a face parte dintr-un grup ce împărtășește aceleași idei.

O teorie a conspirației este o ipoteză (neverificată încă) avansată de un individ sau un grup de indivizi cu scopul de a demasca o conspirație, care se ascunde în spatele unui presupus adevăr. Orice teorie a conspirației are la bază un subiect învăluit în mister. Acesta poate fi un eveniment neașteptat (incomplet elucidat sau neelucidat), un fenomen, întâmplări ieșite din comun, un personaj sau o comunitate controversată etc. Teoriile conspirației se nasc pentru a suplini lipsa informațiilor și explicațiilor publice. Cu trecerea timpului, unele teorii s-au dovedit a fi adevărate.

O teorie a conspirației poate deveni oficial adevărată dacă cei care au conspirat au pierdut puterea politică și/sau financiară (de exemplu: incendierea Reichstag-ului, incidentul Gleiwitz, cazul Katyn) și poate fi declarată neadevărată dacă “conspiratorii” sunt încă la conducere (vezi invadarea Irakului ca urmare a existenței unor presupuse arme chimice). Conspirațiile, care alimentează teoriile, sunt manipulatoare și, frecvent, sunt implicate serviciile secrete ale unei țări /entități transnaționale pentru atingerea unor scopuri politice sau financiare. Teoriile conspirației sunt ușor de analizat doar după ce arhivele nu mai sunt secretizate și devin accesibile istoricilor. Operațiunile de dezinformare, care le însoțesc, sunt acțiuni secrete conduse de guverne, corporații sau alte organizații, concepute pentru a părea că activitățile sunt efectuate de către alte entități (operațiuni sub “steag strain”). Sunt însoțite de operațiuni de mușamalizare (vezi operațiunea Gladio care a culminat cu asasinarea lui Aldo Moro).

De ce apar teorii ale conspirației în pandemii?

Teorii ale conspirației apar în pandemii deoarece:

a. Sănătatea este o afacere mare, iar mulți câștiga foarte bine din ea. În anii ’70, filozoful austriac Ivan Ilich, în celebra carte Nemesis Medicina, acuza corporațiile farmaceutice că, profitând de puterea financiară și de mass-media cumpărată, induc oamenilor un consum exagerat și o dependență de medicamente (pentru a crește profitul), fără să se gândească la patologia produsă de medicament (iatrogenia). Astăzi, când câștigul este tentant, se încalcă orice regulă, deși (rar) organismele de supraveghere și control (naționale și/sau internaționale) intervin și aplică sancțiuni. Când e profitul mai mare decât într-o pandemie?

b. În politica globală de sănătate interdependențele dintre marile corporații transnaționale, organizații internaționale ca de exemplu, OMS, oameni politici, fundații private (ex. Gates, Wellcome Trust, Open Society Foundation) și alți actori ai societății civile, mass-media și oameni de știință au devenit atât de dense încât se poate vorbi despre o rețea invizibilă de dependențe și de dominare. Actorii privați nu numai că finanțează, dar stabilesc și direcțiile, subiectele și termenii, fără legitimare democratică. Această realitate trezește îngrijorare într-un segment al populației.

c.Neîncrederea în instituții (naționale și internaționale) justificată de comportamentul anterior al acestora. Exemplu: în primăvara anului 2009, OMS a lansat pandemia de gripă de tip A N1 H1 (“gripa porcină”). Anterior însă a elaborat un un scenariu și un plan de pandemie în redactarea cărora a implicat și organizații de lobby finanțate de industrie. Criteriile pandemice au fost substanțial reduse. Medicament Telegram (citând cotidianul FAZ din 21 aprilie 2010) scria „Pentru producătorii de vaccinuri și inhibitori ai neuraminidazei, ghidurile pandemice diseminate de OMS s-au dovedit a fi un adevărat pachet de stimulare si promovare. Doar la o companie au crescut vânzările în primul trimestrul 2010 cu 1,1 miliarde USD prin comercializarea de vaccinuri antigripale. Profitul net al companiei a crescut cu aproximativ 50% în această perioadă.” La acea vreme, miliarde de dolari din fonduri publice au fost plătite pentru medicamentul antigripal Tamiflu. Ulterior, Tamiflu s-a dovedit a fi ineficient în gripa “porcină”. La vaccinarea împotriva gripei “porcine” au existat efecte secundare considerabile, (șocul alergic și narcolepsia) în special la copii și adolescenții. Pentru a putea folosi produsul rapid, acesta nu a fost testat suficient. Producătorul a fost acuzat că a ascuns rapoartele cu efecte secundare.

d. Lipsa de transparență, ezitările, măsurile tardive, gradul mare de nesiguranță transmise de reprezentanții autorităților internaționale și naționale. În pandemia COVID-19, teoriile conspiraționiste sunt susținute de inconsecvențele și informatiile care provin chiar de la oficiali și experți.

În România, cel mai frecvent, sunt aduse în discuție două teorii.

1.Actuala pandemie este un experiment social și o încercare de a introduce o nouă ordine mondială, având drept vectori mișcarea „globalist-progresistă”. Există trei variante – virusul SARS CoV-2 nu există, virusul a fost creat în laborator, virusul există în natură.

Argumentele adepților acestei teorii sunt în esență:

a.măsurile recomandate de OMS și luate de autoritățile naționale sunt exagerate comparativ cu gravitatea bolii;

b.susținerea la nivel mondial (cu reverberații și în România) a mișcărilor care contestă valorile tradiționale (inclusiv cele legate de libertatea religioasă);

c.suspendarea sau limitarea drepturilor civile sub pretextul combaterii pandemiei constituie, de fapt, o testare a acceptabilității de către populație a unei dictaturi politico–medicale;

d.informațiile privind evoluția pandemiei sunt în România, sumare și fără posibilitatea de a le verifica (cenzurate și trunchiate). Se creează o confuzie intenționată între numărul de infectați și numărul de îmbolnăviri. Nu se comunică care este acuratețea testărilor. Nu se știe câte laboratoare au personal atestat în analize de biologie molecurară și sunt acreditate de instituții independente. Care este marja de eroare a testărilor? Nu se știe care este numărul real de decedați prin COVID-19 atât timp cât necropsiile nu sunt recomandate, iar modul de declarare a deceselor a fost schimbat. Nu se informează publicul care este mortalitatea în funcție de cauza decesului, care sunt indicele de utilizare a paturilor în toate spitalele etc.

e.nu s-a făcut o evaluare cost/eficiență a măsurilor impuse și, de aceea, efectele asupra economiei au fost dezastroase, influențând starea de sănătate și statul socio-economic al unui număr mare de cetățeni

f. autoritățile, în loc să recunoască că în gestionarea pandemiei există multe necunoscute și că unele măsuri nu au fost validate nici în lumea științifică, nici în practica curentă, preferă să utilizeze propaganda și cenzura pentru a ascunde erorile.

2.Teoria că actuala pandemie este folosită pentru o amplă operațiune de destabilizare a României de catre servicii și organizații secrete străine. Ea a fost lansată de Raed Arafat, însușită de oficialități și vehiculată de presa sponsorizată. Argumentele sunt:

a.toate măsurile impuse au fost foarte bune, cu eficiență maximă;

b. cei care le critică nu pot fi decât conspiratori susținuți de organizații străine;

c.există indicii de la serviciile secrete românești.

Cu alte cuvinte, toți cei care nu se închina la cei „patru cavaleri ai apocalipsei COVID” (Orban, Velea, Tătaru, Arafat) sunt trădători de țară și de neam.

Din această teorie emană, de fapt, sentimentul de neputință în a înțelege democrația. De la contractul social definit prima dată de Hugo Groțius și dezvoltat de Jean Jaques Rousseau (preluat de teoria statului și dreptului contemporan) se afirmă faptul că cetățenii deleagă o serie dintre atribuții statului, acceptând ca unele drepturi să fie exercitate de acesta. Cu o condiție: acest lucru să se desfășoare pe fundalul unei transparențe decizionale și pe posibilitatea unui control cetățenesc. Prin transparență decizională înțelegem expunerea publică a rațiunilor din spatele deciziilor statului. Fără transparență, responsabilitate și încredere nu se poate construi un sistem democratic. Transparența promovează încrederea cetățenilor în instituțiile publice și previne abuzul. Efortul de a preveni abuzul de încredere este gigantic și costisitor, dar este absolut necesar. De aceea, în loc să lanseze teoriile conspirației, autoritățile trebuie să se consulte cu cetățenii. Sunt curios dacă în cele 7 luni de la închiderea școlilor s-ar fi organizat o consulate publică reală (cu privire la redeschiderea lor) finalizată cu o strategie realistă, ar mai fi existat această stare de incertitudine, de haos din prezent?

În concluzie, teoriile, ipotezele vor fi validate sau nu în timp. Până atunci, cei care gestionează pandemia trebuie să înlocuiască cenzura informațiilor cu trasparența maximă pentru a recâștiga încrederea populației.

P.S.: Nu am găsit în dicționare termenul de conspiraționist. O fi o nouă inovație semantică?”, a scris Vasile Astărăstoae pe blogul personal.

sursa:https://www.cotidianul.ro/teoriile-conspiratiei-cei-patru-cavaleri-ai-apocalipsei-covid-si-tradatorii-de-tara/