9.13.2020

Locul bântuit din Moldova, cu flăcări şi urlete ce îngrozesc

 


Un deal înconjurat de păduri, din judeţul Botoşani, este considerat unul dintre cele mai bântuite locuri din nordul României. Localnicii îl evită şi spun că mulţi au pierit sau au rămas mutilaţi pe viaţă după ce ar fi căutat nişte comori blestemate în aceste locuri.



La peste 50 de kilometri de municipiul Botoşani, adică la aproape o oră de de mers cu maşina se află Dealul Măgura, cel mai înalt punct al judeţului - 386 de metri. Dealul veghează satele din comuna Ibăneşti, dar şi o uriaşă zonă împădurită, inclusiv Codrii Herţei, la graniţa dintre România şi Ucraina. 

În mijlocul verii, pe Măgura este răcoare, ca la munte. Localnicii, care nu calcă aproape niciodată pe această înălţime, spun că fiorii vin nu numai de la altitudine, ci şi de la grozăviile paranormale care s-ar ascunde pe Măgura. 

Datorită acestor legende, cu urme de locuire de acum 20.000 de ani, dealul Ibăneştiului este considerat unul dintre cele mai bântuite locuri din Moldova.



    

Dealul „necuratului“ şi spiritele morţilor. 

De pe dealul Măgura din Ibăneşti oricine poate vedea o bună parte din drumul Dorohoi-Darabani şi multe dintre aşezările care se întind de la Pomârla până către Cristineşti şi chiar dincolo de graniţă, pe zeci de kilometri pătraţi. 

A fost mereu un punct strategic pentru comunităţile umane. Arheologii au descoperit, de altfel, urme ale omului de încă acum 20.000 ani pe acest teritoriu. 

Pe dealul Ibăneştilor se află şi ruinele unei cetăţi dacice, dar şi ale unui fort medieval, apărat de o familie de boieri războinici care vegheau drumul comercial ce mergea dincolo de vadurile Prutului. 



Cu o istorie milenară, dealul dă fiori localnicilor, mai ales celor în vârstă care-i mai ştiu poveştile şi legendele. 

Dincolo de vânturile care bat culmile golaşe ale dealului, oamenii spun că, uneori, pe Măgura apar focuri în diferite culori şi umbre ale spiritelor care bântuie. 

În anumite zile din an, urlete înfricoşătoare izbucnesc de pe deal.    

Oamenii sunt convinşi că pe deal au avut loc crime, războaie şi grozăvii din vremuri de demult. 



”Acolo sus pe deal nu este lucru curat. Nopţile se văd flăcărui aşa colorate. Se spune că au fost şi lupte acolo, au murit oameni. Alţii vorbesc de tot felul de comori păzite de necuratul”, spune Vasile Racu, un sătean în vârstă, din Ibăneşti. 

Nea Fanu, un alt sătean, povesteşte că pe deal se aud bocete şi vaiete de i ridică părul în cap trecătorului. 

„Urlă ceva, domne, de te paralizează. Apoi îţi vine să fugi unde apuci, aşa teamă strecoară în suflet. O dată şi gata. Câteodată, se văd şi flăcări, altădată ca zăngănit de arme. Doamne ne păzeşte ce-o fi. Şi noi am auzit de la  bătrâni poveştile astea. Ciobanii când merg cu oile, ocolesc vârful dealului, că acolo a fost şi cetate şi mănăstire şi fac cruce cu limba. Ferească Dumnezeu!”, spune bătrânul.   



Măcelul călugărilor şi comoara blestemată 

De altfel, şi cei care au cercetat zona sau au aprofundat istoria comunei spun că un sâmbure de adevăr există. Nu legat însă de paranormal, ci de faptul că, într-adevăr, ar fi avut loc evenimente întunecate pe vârful dealului. 

Pe un versant se află cetatea dacică, iar pe celălalt urmele unei vechi mănăstiri medievale. 

Mănăstirea a fost arsă complet de tătari, iar tot ceea ce a mai rămas din ea este pământul răscolit şi câteva bucăţi de piatră. 

Profesorul Octavian Vitcu, localnic din Ibăneşti, a studiat bine istoria locului. Acesta spune că mănăstirea a fost ridicată de boierii locului, în vremea lui Ştefan cel Mare.

„Legendele spun că aici, pe Măgura, a fost o mănăstire de călugări, ridicată în timpul lui Ştefan cel Mare. A fost construită sub patronajul boieroaicei Maria Ibăneasa. Mănăstirea ar fi fost ridicată în memoria fiului şi soţului ei, morţi în luptele lui Ştefan cu polonezii. Boieroaica era bogată şi a dotat mănăstirea cu averi importante, în special odoare bisericeşti din aur, inclusiv clopote din aur“, spune Octavian Vitcu.    

Mănăstirea a fost însă distrusă după ce puterea boierilor Ibăneasa ar fi pălit. 



Un grup de tătari ar fi distrus totul în secolul al XVII-lea. „Un grup de tătari atraşi de bogăţia mănăstirii ar fi atacat-o. Avea doar palisadă, nu şi zid de piatră. Au incendiat mănăstirea şi au ras-o de pe faţa pământului. Pe călugări i-ar fi ucis până la ultimul. Erau supăraţi că nu au găsit averi. Nu ştiau că toate odoarele le-au îngropat din timp, încă de când au aflat că tătarii au început jafurile în zona Dorohoiului.”, spune profesorul botoşănean.   

De altfel, spune Ocravian Vitcu, stareţul ar fi lăsat un blestem cumplit. Cel care va căuta şi va lua comoara să surzească şi să muţească. Odoarele ar fi păzite şi acum de sufletele morţilor, ascunse în adâncurile dealului.  

„Surd şi mut să rămână până la moarte. Să n-aibă parte de mormânt. Numele lui şi al neamurilor lui să fie acoperite de ocară“, spunea blestemul stareţului Iosif. 

Se presupune că erau odoare scumpe inclusiv un tezaur monetar.

sursa:https://adevarul.ro/locale/botosani/locul-bantuit-moldova-flacari-urlete-ingrozesc-oameni-ramas-mutilati-viata-1_5f5b8a245163ec4271e251b5/index.html

BREAKING NEWS Cel mai IMPORTANT moment pentru Nelu Tătaru de la începutul pandemiei: PROVOCARE !

 

Elevii se întorc de luni, 14 septembrie, la școală. Ca urmare a cazurilor de coronavirus, unii vor participa la ore doar online. Înaintea deschiderii anului școlar, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a transmis un mesaj. 

„Toată luna septembrie este o lună de provocare, începutul școlii pentru mine fiind cel mai important moment de la începutul acestei pandemii. Începutul școlii trebuie gestionat și trebuie gestionat în măsura respectării acelor reguli pe care trebuie să le știe toți părinții și să ni le însușim împreună cu copiii”, a spus Nelu Tătaru la Digi 24.

Ministrul Sănătății a trecut în revistă cele mai importante aspecte legate de începerea școlii: „Există o recomandare a portului măștii. Acest port al măștii este absolut necesar în interior, în pauze, în locurile aglomerate la ieșirea în curte. Dacă avem suspiciuni de existența unei boli cronice sau dacă avem suspiciuni prin existența unor aparținători acasă care au aceste patologii conexe, atunci un medic de familie sau medicul specialist poate recomanda ca acești copii să desfășoare activitate școlară online.

Rămân aceleași precauții pe care le-am repetat și le repetăm de la începutul acestei pandemii: haideți să purtăm măști, haideți să folosim dezinfectant, haideți să mergem pe acele circuite care sunt special marcate în drumul spre clasă și în drumul din clasă spre ieșirea din școală, precum și în timpul orelor să păstrăm acea măscuță până în pauză, iar în momentul în care am ieșit și avem un loc mai liber, putem renunța un pic la mască.

Fiecare școală are libertatea să-și adapteze scenariul pe care își va desfășura activitatea de învățământ.

În condițiile în care avem un elev infectat, acel elev merge într-o unitate medicală, iar ceilalți colegi din clasă vor merge în carantină 14 zile, acea clasă fiind închisă.

În condițiile în care avem trei elevi, în trei clase diferite, infectați cu SARS-CoV-2, atunci cei trei elevi vor merge la unități medicale, iar ceilalți copii din acea școală vor merge în carantină 14 zile, școala fiind închisă 14 zile și pentru dezinfecție”, a spus ministrul. 

sursa:https://www.dcnews.ro/cel-mai-important-moment-pentru-nelu-tataru-de-la-inceputul-pandemiei-provocare_770790.html

BREAKING NEWS Ședință DECISIVĂ cu o zi înainte de începerea școlilor. Schimbări pe ultima sută de metri ?!

 


Duminică, 13 septembrie, are loc o ședinţă a Comitetului Municipiului București pentru Situaţii de Urgență, cu doar o zi înainte ca elevii să înceapă noul an şcolar.  

Potrivit unor surse citate de Antena 3, autoritățile schimbă scenariul de începere a școlii în câteva unități din Capitală.

Mai multe școli din scenariul galben vor intra în roșu, pentru că nu s-au terminat lucrările de renovare. Situația claselor cu peste 30 de copii, obligaţi să vină toţi la şcoală, deşi spaţiul nu permite distanțarea, este incertă, notează sursa citată.

Ministrul Educației spune că s-a luat in calcul orice variantă, inclusiv cea în care numărul elevilor dintr-o clasă este mare. În funcție de spațiu, conducerea școlii va decide cum vor fi repartizați elevii.

 sursa:https://www.dcnews.ro/sedinta-decisiva-cu-o-zi-inainte-de-inceperea-scolilor-schimbari-pe-ultima-suta-de-metri_770780.html

„Nu sunt geambaș de voturi...”

 


Fostul președinte Traian Băsescu, în prezent candidat pentru Primăria Capitalei, a spus că un nou episod „Dragă Stolo”, de această dată cu retragerea sa din cursă, pentru a-i face loc lui Nicușor Dan, este exclus: „Nu sunt geambaș de voturi”.

Băsescu a fost întrebat, sâmbătă, dacă bucureștenii vor putea avea, la final de campanie, un nou episod precum cel cu retragerea din cursă a unui candidat pentru a i se face loc altuia, cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2004.

„Nu sunt geambaș de voturi. Eu de când sunt în politică am luptat pentru fiecare vot, iar acum lupt pentru voturi pentru că, politic, alianța PNL – USR ne-a împins la o candidatură individuală. Ne-au scos din alianță cu o săptămână înainte de depunerea listelor. Deci, rețineți, nu sunt geambaș de voturi: nici nu cumpăr, nici nu vând voturi. Cum să mă retrag?”, a spus Băsescu, potrivit Mediafax.

Fostul președinte a mai susținut că nici scenariul în care Nicușor Dan s-ar retrage nu este posibil.

În 2004, Theodor Stolojan s-a retras din cursa pentru alegerile prezidențiale cu puțin timp înaintea scrutinului, făcându-i loc lui Traian Băsescu, care era propus pentru poziția de premier din partea Alianței DA, PNL-PD, și care fusese deja ales primar al Capitalei.

Stolojan a invocat atunci motive de sănătate. Anunțul retragerii a fost făcut într-o sâmbătă seara, într-o conferință de presă extraordinară, în cadrul căreia co-președintele alianței, Traian Băsescu, a început să plângă, adresându-i-se liderului PNL cu apelativul ”Dragă Stolo”.

Scena a rămas celebră, speculându-se adesea pe seama efectului emoțional pe care l-a avut gestul lui Băsescu și care, printre alte elemente de campanie, a cântărit în câștigarea celui de-al doilea tur al scrutinului în fața lui Adrian Năstase (PDSR, actualul PSD) care era cotat cu prima șansă.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24281339-basescu-despre-nou-episod-draga-stolo-nu-sunt-geambas-voturi-nu-retrag-din-cursa-pentru-primarie.htm

SUA Recordul recordurilor la americani

 


Deficitul bugetar al SUA a ajuns la maximul tuturor timpurilor. Deficitul bugetar al Statelor Unite a atins nivelul record de peste 3.000 de miliarde de dolari, determinat de cheltuielile masive ale guvernului pentru ameliorarea efectelor coronavirusului, relatează BBC.

Guvernul federal a cheltuit peste 6.000 de miliarde de dolari în primele 11 luni ale anului fiscal, inclusiv 2.000 de miliarde de dolari pentru programe ce țin de coronavirus, a declarat Departamentul Trezoreriei.

Valoarea depășește încasările bugetare de 3.000 de miliarde de dolari.

Deficitul este mai mult decât dublul recordului anterior, stabilit în 2009. La acea vreme, Washingtonul se confrunta cu consecințele crizei imobilare din 2008.

Chiar și înainte de pandemie, SUA se îndreptau spre un deficit de peste 1.000 de miliarde de dolari anul acesta. Dar cheltuielile menite să amortizeze impactul financiar al virusului au dus la explozia estimărilor inițiale.

Biroul pentru buget al Congresului a prezis luna aceasta că SUA va avea probabil un deficit pe tot anul de 3.300 de miliarde de dolari, mai mult decât triplul deficitului înregistrat anul trecut. Exercițiul financiar al guvernului federal se încheie în septembrie.

Agenția a declarat că se aștepta ca datoria totală a SUA să depășească 26.000 de miliarde de dolari.

La o audiere la Washington din iunie, Jerome Powell, șeful băncii centrale americane, a declarat membrilor Congresului că America cheltuie în mod „nesustenabil”, dar că reducerea deficitului nu ar trebui să fie o prioritate, având în vedere starea economiei.

Economia a scăzut cu o rată anuală de peste 30% în perioada aprilie-iunie, cea mai gravă contracție trimestrială înregistrată vreodată. Datele sugerează că disponibilizările și închiderile de afaceri continuă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/recordul-recordurilor-la-americani/

”Performanțele regimului au devenit un fel de “pârțăgărie”

 


Poate că nu este încă dezintegrare, cum spune un scriitor prizat, dar degradare este cât încape, iar tristețe, pe măsură. O țară cu potențial considerabil este, în fapt, blocată.

În context, apar tot mai mult formulări memorabile, care surprind concis situația. Bunăoară, unul dintre scriitorii de primă linie acuza reducerea vieții României la „penali”, cu punerea în paranteză a efectivilor penali și a nevoii de dezvoltare. Ca urmare, performanțele regimului au devenit un fel de “pârțăgărie”.

Președintele unui partid din arcul guvernării spunea că „România nu are azi un președinte normal, ci unul care, neavând vreo idee, răspândește ură”. După alegerile din 2019, un senator prestigios se întreba „cum de au votat oamenii pe cineva care nu a realizat nimic și nici nu a promis ceva”. Este adevărat, doar o treime l-a „votat”, dar, cum nu prea se știe că există integritate, se pretinde orice. „Ăștia știu ce-i voința politică, cât cunosc eu cărăruia spre Lună”, spunea cineva, observând că în 2019 au fost „alegeri libere” după ce au fost stârpiți contracandidați cu justiția și Securitatea și s-a putut juca finala cu cineva preferat.

Cum mai aminteam, la finanțarea țării din împrumuturi, care urcă peste puterile ei, un economist cunoscut observa că România a ajuns “țara în care părinții mănâncă din farfuria nepoților”. Securismul s-a lățit, încât un ziarist întreba inteligent liderul unui partid „dacă pe la voi mai sunt ceva civili?”. Un întreprinzător spunea că „România actuală este singura țară din Europa care are nu numai <poliție poliție>, ci și <poliție locală> la purtător pentru primari, în vreme ce firmele trebuie să-și facă, fiecare, <poliția proprie>”. Un jurist sesiza că “aici se vorbește de justiție independentă după ce un ins injust alege judecătorii”.O profesoară demasca „betonarea sărăciei de idei și a ignoranței” la cei care conduc. Un romancier cunoscut spunea că „România nu ajunge la liman fără decidenți pregătiți, care citesc destul și se neliniștesc tot timpul, dar nu pentru ei”. Iar un mare actor trăgea cortina: „la aniversare nu-mi mai doresc nimic, nici măcar sănătate”.

Se poate lungi lista reflecțiilor de acest fel. Situația în care a fost adusă România este alarmantă, chiar dacă, într-o tradiție nefastă, aproape fiecare, săturat de ce vede în preajmă, o ia mai curând pe calea sa, decât să se unească cu altul. Rarele voci ce se fac auzite sunt promt ochite de nulități trimise din umbră, fapt de care profită, ca totdeauna, impostorii.

Place nu place, trebuie recunoscut că situația are ca sursă sărăcia mentală și, mai exact, organizarea mentală. Spus simplu, de la guvernanți în jos, se văd cu ochiul liber dificultăți în a gândi, dar mai ales de a gândi corect. Informarea lacunară (România a ajuns țara cu cel mai mic consum de carte pe locuitor!), ciocoismul (aici, și într-un necaz precum pandemia „oficialii” fură), măsluirea a ce ar trebui păstrat curat (alegeri, ordinea valorilor etc.), lipsa de cultură sunt humusul acestora.

Grecii aveau obsesia ființei, scria Heidegger. O aveau însă mai clar pe aceea de a nu greși. Cine încălca regulile de logică era ironizat – nu numai în vestitele dialoguri socratice. Groaza era ca deciziile să nu depindă de inși nepregătiți, încât ochlocrația, care însemna guvernarea de către cei mai slabi, le părea tot ce poate fi mai oribil. Pe acest fundal, Aristotel ne-a și dat logica simplă și pe înțelesul tuturor, în orizontul evitării erorii și confuziei.

Se comit sofisme în lume, dar ele nu devin decât rareori fel de a cugeta al celor care decid. România actuală se particularizează prin aceea că este guvernată prin erori și confuzii. Iată doar câteva exemple la îndemână, dintre cele mai intuitive.

Președintele” face mai nou dogmă din susținerea că „nu s-a făcut nimic în toți acești treizeci și ceva de ani”. Cine știe măcar matematica elementară a teoriei mulțimilor, ce trebuia învățată în gimnaziu, își dă seama că nu poți cugeta fără riscuri cu „toți” și „toate”. S-ar putea să te incluzi, inevitabil. Așa stând lucrurile, un „președinte” care stă în funcție de șase ani, din cei treizeci și ceva, și nu a făcut nimic, dar blochează cu mărginirea lui și ce s-ar putea face, este în mod sigur coautor al nimicului pe care îl acuză.

La noi, atmosfera s-a umplut pe nesimțite și din nefericire nu cu gândirea curată și riguros democratică a epocii, de care profită, totuși, societăți întregi, ci cu sofisme. Acestea sunt adresate acum unei populații socotite, pesemne, de idioți.

Cineva îmi spunea deunăzi că, potrivit „președintelui”, cetățenii țării sunt needucați. Evaluarea i-a scăpat în ultima miercuri, când a spus că „în educație lucrurile vor fi perfecte după ce se aplică programul <România educată>”. Nu mai insist pe întrebarea: de fapt cine educă pe cine? Golăniile anticonstituționale ale „președintelui” sunt cumva educație? „Marfa proastă”, cum îmi șoptește un istoric prestigios, adusă la decizii de „președinte”, ca să-i țină isonul, încurajează cumva tinerii să învețe? Chiar toți românii sunt needucați?

La drept vorbind, „președintele” nu stă mai bine la examene luate pe traseul propriei educări decât Monica Anisie. Ar fi utilă verificarea. Faptul ar trebui să-l îndemne la precauție, încât să nu creadă că oricare s-a educat doar cât el.

S-ar putea scrie deja doctorate și monografii despre erorile ce se comit de la vârf în jos. Am semnalat și altădată șansa (A. Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, Ed. Academiei Române, 2013), după ce am examinat pe larg erorile (A. Marga, Argumentarea, Ed. Academiei Române, 2010). Pot să spun acum cu toate probele alături: nu a fost în istoria recentă a României un teren mai plin de erori și confuzii – de erori de gândire în înțelesul strict – decât astăzi. Fiind atât de multe, nici nu ai cum să le inventariezi într-un articol.

Mulți îmi cer să lămuresc felul de a cugeta al prostocrației. O fac aici pe câteva exemple luate din discursuri și acțiuni, aduse la structuri cât mai simple cu putință.

Este un fapt acela că nu se cunoaște vreun responsabil „liberal” al României de azi, de la „președinte” în jos, care să se fi exprimat pentru lărgirea libertăților cetățenilor, pentru pluralism, democratizare și pentru dreptate în justiție. „Liberalismul” actual de la Carpați nu se ocupă de așa ceva! Nici nu pricepe asemenea valori. Cugetarea pe care faptele o atestă este, în schimb, cam aceasta: „Liberalismul apără libertățile persoanelor, iar noi punem cătușe la cât mai mulți, aducem clientelă de cea mai joasă extracție în funcții, oferim palavre în loc de realizări în interes public, suspendăm legile pentru alocații, salarii și pensii, deci noi suntem liberali”.

Dezordinea mentală se poate comenta felurit. Putem economisi însă timpul după norocul pe care îl avem cu „hard talk”-ul care s-a desfășurat recent la BBC. Lumea întreagă a putut să vadă că un fost procuror general nu numai că nu cunoaște dreptul în accepțiunea umanității actuale, nu numai că nu poate evada din incultură, dar se chinuie cu imposibilul – să justifice „protocoalele” de cooperare ale judecătorilor și procurorilor cu serviciile secrete și condamnările politice din România actuală. Se vede bine că este destul să pui decidenții României de azi la confruntare deschisă cu standarde de justiție și de civism ale oamenilor de astăzi, ca ei să-și dezvăluie întreaga impostură!

Neavând capacitatea de a discuta situația în care s-a ajuns, guvernanții raționează conform schemei: „la realitate se ajunge prin descrieri fidele și explicații adecvate, noi descriem și explicăm, deci pe noi să ne ascultați”. Evident că nu se poate indica vreo descriere sau explicație serioasă din partea decidenților actuali. Din capul locului, nu există vreo analiză cu probe suficiente. În plus, din premise ca cele de mai sus nu rezultă concluzia – pe care din nou rudimentarul “președinte” a tras-o miercuri, tot abuziv: „vom câștiga alegerile zdrobitor”. Este doar un sofism trivial, cunoscut sub numele de „non sequitur”, semn, între altele, al lipsei civismului. Iar dacă se „câștigă” alegeri cu măsluirile din 2019, la ce bun? În definitiv, cui folosește? Poate doar îi va determina pe și mai mulți la emigrare. Sau vor fi și mai mulți moldoveni (acum se înregistrează recordul de jos, de 30%, cum spune ultimul sondaj!) care nu iau nicidecum România ca ceva demn de urmat!

Guvernanții deduc sofistic: „este obligatoriu să pedepsim corupția, cum ne cer autoritățile, deci este obligatoriu ca cineva să fie pedepsit”. Și apoi, cu o astfel de eroare (un fel de „amfibolie”), se pedepsește la nimereală, ce și cine pică, “pentru vitrină”, cum remarcau atenți lideri bulgari și unguri.

Colportori „guvernamentali” de date sanitare cugetă prin comparare, nici mai mult și nici mai puțin, cu Italia, Franța, Spania: „aceia au mai multe infecții și mai mulți morți, deci noi stăm bine”. Nu mai contează că acele țări au populații mult mai numeroase și sunt centrale în schimburile mondiale. Până și simplele raționamente statistice, ce trebuiau învățate în liceu, au devenit străine.

Se pretinde, cu suficiență, că „cei care au guvernat sunt răi, deci noi suntem buni”. Nu mai insist asupra faptului că nu este deocamdată absolut nici o probă că guvernanții anteriori ar fi fost sub nivelul celor de azi sau că cei de azi ar avea vreo valoare! Faptul că inaugurezi obiective modeste făcute demult și agresezi bunul simț nu spune nimic cetățeanului cu mintea întreagă. Dar așa cum se gestionează pandemia, nefericirile din aceste zile sunt doar preludiu. „Starea de alertă”, care deja nu a rezolvat mare lucru, ca și, de altfel, „starea de urgență” se proclamă iarăși de fapt pentru a împiedica mitinguri și demonstrații și discutarea publică a nepriceperii și abuzurilor!

Se bate câmpii cu „guvernul guvernează, dar Curtea Constituțională și opoziția de orice fel sunt de vină că s-au infirmat hotărâri de guvern neconstituționale”. Nu mai este de insistat, fiind de domeniul evidenței, că avem de a face cu un guvern care nu știe reglementa fără erori de conținut, de gramatică și de drept! Iar treaba cu vina celui care nu este la guvern pentru erorile guvernanților este atât de vulgară, încât se detonează singură.

Se bate monedă că „X trebuie oprit cu orice chip să vorbească, căci ține cu rivalii”. Neputându-i-se pune călușul, se trece la o mobilizare de neisprăviți pentru a perora cu cine este însurat respectivul, cu cine stă la masă, ce a sâvârșit în biografia sa, ce citește, ce a spus, etc. sau despre orice.

Firește că pe poate discuta orice. Dar înlocuirea discuției despre ce susține în mod precis, expresis verbis, cineva cu perorația despre persoană este un sofism care se învață în liceu, numit, pentru cine vrea să cunoască, „argumentum ad hominem”. Cel mai prolific logician al discursului public (Douglas Walton, A Pragmatic Theory of Fallacy, The University of Alabama Press, 1995) a studiat cuprinzător acest sofism și a spus lucrurilor pe nume: înlocuirea este doar o eroare prin care se vrea să se „distragă atenția” (p. 218) de la problema pusă în discuție, la orice altceva, fie și cu falsuri. O eroare care nu duce niciodată la lămurirea lucrurilor, doar că, prin bruiaj, oamenii sunt împiedicați să se adreseze altor oameni!

Unul dintre cele mai penibile metehne, care s-a întărit sub regimul securist din ultimii ani, este vorbitul „oficial” despre ce se crede că ar gândi în sinea lor oponenții. „Președintele” însuși o ia prin bălării și acuză că alții năzuiesc să guverneze. El nu știe că politica este, la propriu, competiție de oameni maturi pentru a ajunge la decizii, că orice om este liber și are drepturi. Și că fiecare are dreptul să gândească și să vorbească, încât și un condamnat trebuie ascultat, ca, de altfel, și un cerșetor. Contează adevărul pe care îl rostește omul, nu că este în zdrențe sau în lanțuri sau nu place cuiva.

Și mai grav este, însă, altceva. Nu poți intra în cugetul unui om fără să recurgi la raționamentul prin analogie – prin analogie cu tine însuți. Nu este posibil altfel! „Președintele” face analogia închipuind-și că toți înțeleg politica drept administrare de măciuci, conform înțelegerii sale mărunte, ce amintește de distincția între „amic” și „inamic”, lansată tocmai de Carl Schmitt.

Se știe că trilemă este situația de gândire când sunt trei alternative, dar fiecare duce la infirmare (la același rezultat, altfel spus). Aici am în vedere trilema statului de drept – așa cum este el înțeles de guvernanți.

Trec peste eroarea vaguității („vagueness”, în manualele englezești) inclusă în declarații frecvente privind statul de drept, de genul „eu apăr statul de drept”. Orice cetățean lucid se poate întreba: care stat de drept? Unde? Când? În ce se vede apărarea? Trec peste alte erori din declarații.

Statul de drept, așa cum este înțeles și practicat de guvernanții de azi, are în față trei alternative. Prima este să se ia în brațe pe sine trecând sub tăcere, cum se face astăzi, că, de pildă, judecătorii, chiar în numele independenței justiției, condamnă sau disculpă politic, că procurorii vor să facă legi, iar toți sunt sub controlul unor persoane, mai mult decât al Constituției. A doua alternativă este să se accepte propria relativizare, echivalentă cu trecerea statului în subordinea unui decident, care decide după nivelul lui, fără să mai existe legitimare și legalitate. Cum s-a văzut și în timpul pandemiei, adepți ai relativizării există. A treia alternativă este aceea ca statul de drept să intre în democratizare și să treacă în stat de drept democratic, care, de altfel, este și prevăzut în constituțiile europene. Concluzia simplă este că fiecare dintre aceste alternative pulverizează pretenția de stat de drept, așa cum acesta este înțeles sub privirile noastre.

Sunt și numeroase confuzii în acțiunile decidenților actuali. Acestea impun cetățenilor costuri mari, după ce desfigurează viața societății.

Se face, de pildă, confuzia între libertate și cunoaștere, ca și cum din faptul că suntem liberi rezultă că oricine nimerește la decizii cunoaște lucrurile de care se ocupă. Vasta confuzie a valorilor din România actuală este efectul.

Se face copios confuzia între liberalism și orice politică. Deocamdată, „partidul de suflet” și „guvernul meu” – cum se poate arăta pe lista măsurilor lor – au contribuit la un stat securist, care, mai nou, capătă prelungire într-un stat polițienesc. „Președinția africană” a României actuale nu a dus la altceva.

Este, mai departe, confuzia între succesiune și ameliorare. Faptul că vii după cineva, nu înseamnă că ești mai bun, chiar dacă îi însușești pe șest realizările, mari sau mici. Iar sfatul lui Hjalmar Schacht – „să nu recunoști nimic rivalilor” – duce, cum se vede, doar la o jalnică confuzie între păruială și adevăr și tot în impas, dacă nu la catastrofă.

Confuzie se face apoi între oportunism și rezolvare. Faptul că se mimează ce zic niște „europeni” care evident nu au de a face cu proiectul european sau îl trădează (de pildă, Brexitul sau reacția întârziată a UE la pandemie li se datorează!), nu înseamnă ceva bun pentru România. Pentru țara noastră europenizarea este soluția – dar europenizarea făcută pe tradițiile democratice, pe care un Delors, un Prodi, un Helmuth Schmidt sau Kohl au reprezentat-o. Nu duce decât în altă fundătură reactivarea de azi, de la Carpați, a unor extremisme ale anilor treizeci, ce, har Domnului, nu contează la propriu nici în Germania, nici în Franța, nici în Italia, nici în celelalte țări.

Peste toate, un adevăr de demult se impune. Cu persoane nepregătite la decizii, nu iese nimic. Poți să le dai „guvernul meu” pe decenii, căci nu sunt minți din care să iasă ceva bun pentru o țară.

Așa stând lucrurile, Urmuz, cu ironizarea acidă a aberațiilor ce se petrec când, într-un stat, decidenții frizează iraționalul, redevine actual. Să ne amintim, de exemplu, romanul de opt pagini Pâlnia și Stamate. Imaginile sunt precum „oameni care coboară nu pe scări, ci din maimuță”, „o masă fără picioare bazată pe calcule și probabilități”, „pereții sulemeniți în fiecare dimineață, alteori măsurați cu compasul, pentru a nu scădea din întâmplare”. Poți interpreta imaginile literar și neliterar, cum dorești. Dar nu cumva s-a ajuns la entități fără suport, bazate doar pe calcule meschine, la inși care descind nu din ierarhia firească a vieții, ci, prin mutații întâmplătoare, din „primate”, la vopsirea pereților ca să mai dureze șandramaua acestora?

<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>

sursa:https://www.cotidianul.ro/guvernarea-prin-erori/

Trecutul îl ajunge pe Dacian Cioloș în plină campanie electorală

 


Fostul șef al Fiscului Gelu Ștefan Diaconu, intrat în Pro România, amintește câteva declarații pe care le-a făcut copreședintele USR-PLUS Dacian Cioloș când era premier, întrebând retoric: „cum a reușit un mic parvenit împins de la spate toată viața, cu tolba plină de compromisuri, minciuni și ipocrizii să fie perceput ca simbol al onoarei?”

„Când îl consideri pe Dragnea un amic, un om serios în care ai încredere și te cheamă Dacian Cioloș, de unde vine tupeul de a poza într-un om cu principii?

Pentru încălzire, să rememorăm următorul episod. Dacian Cioloș refuză să dea OUG pt alegerea primarilor în 2 tururi când era premier. Spunea atunci că nu e treaba lui și că e o decizie a Parlamentului și că oricum acel Parlament ar fi modificat OUG ul.
La întrebarea „De ce nu a inițiat totuși OUG ca să oblige Parlamentul să-și asume public acea decizie nepopulară, lăsând astfel în offside partidele vechi chiar înainte de alegeri”…n-a răspuns.
Apoi, după ce pleacă de la Palatul Victoria face o campanie de comunicare pentru alegerea primarilor în 2 tururi.

Și..da…în 2016, când povestea baronului de Teleorman era ultra cunoscută, dl Cioloș spunea despre Dragnea că: „Liviu Dragnea, la fel, aş spune, un amic şi cred eu că pe discuţiile pe care le avem legat de programul de guvernare, pot să vorbesc şi de o relaţie de încredere”, spune Coioloș, completând ”din experienţa pe care am avut-o până acum cu dumnealui, mi se pare un om serios, cu care se poate discuta în mod serios”. (găsiți inclusiv video cu declarația pe net)

Lista poate continua, dar să nu lungim postarea și să trecem direct la întrebare:

Dacă ați auzi doar aceste 2 informații despre un politician din altă țară, ați folosi legat de el cuvinte precum „om nou în politică”, onest, moral, vertical?

PS: Nu are legătură cu opțiunea de vot. Cineva îl poate considera cea mai bună opțiune dintre toate relele din politică. Dilema este cum a reușit un mic parvenit împins de la spate toată viața, cu tolba plină de compromisuri, minciuni și ipocrizii să fie perceput ca simbol al onoarei?”, a scris Diaconu pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cazul-ciolos-cum-a-reusit-un-mic-parvenit-sa-fie-perceput-ca-simbol-al-onoarei/

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International s-a arătat alarmată vineri de „execuţia secretă iminentă” a lui Afkari

 


Luptătorul iranian de greco-romane Navid Afkari a fost executat sâmbătă, în închisoare, fiind găsit vinovat pentru înjunghierea unui agent de securitate în timpul protestelor antiguvernamentale din 2018.

În conformitate cu legea talionului, Navid Afkari a fost executat într-o închisoare din oraşul Shiraz, a indicat la televiziunea de stat procurorul general al provinciei Fars, Kazem Mousavi. Pedeapsa capitală a fost aplicată „în urma insistenţei familiei victimei”, a adăugat el.

Potrivit avocatului lui Afkari, Hassan Younessi, o întâlnire cu familia victimei ar fi trebuit să aibă loc duminică pentru „a cere iertare” şi a evita astfel aplicarea pedepsei capitale.

„Eraţi atât de grăbiţi încât i-aţi refuzat lui Navid dreptul la o ultimă vizită”, a transmis Younessi pe Twitter.

Navid Afkari, care avea 27 de ani, a afirmat că a fost torturat pentru a da mărturie falsă, potrivit familiei sale şi activiştilor, iar avocatul său a spus că nu există vreo dovadă a vinei sale. Justiţia iraniană a negat acuzaţiile de tortură.

”Potrivit probelor clare, Afkari a înjunghiat mortal un om nevinovat. Tribunalul a emis condamnarea la moarte pe baza probelor solide, iar Curtea Supremă a menţinut sentinţa”, potrivit unui comunicat al autorităţilor judiciare, publicat săptămâna trecută de presa iraniană.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International s-a arătat alarmată vineri de „execuţia secretă iminentă” a lui Afkari, afirmând că acesta şi cei doi fraţi ai săi, condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea, sunt „ultimele victime ale sistemului judiciar iranian deficient”.

Mai mulţi iranieni, inclusiv cunoscuţi luptători, au cerut revizuirea sentinţei pe reţelele de socializare. Săptămâna trecută, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut, pe Twitter, puterii de la Teheran să ”cruţe viaţa tânărului”.

Un sindicat global, ce reprezintă 85.000 de sportivi, a cerut marţi excluderea Iranului din lumea sportului dacă Navid Afkari va fi executat.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) s-a declarat şocat, sâmbătă, de faptul că luptătorul Navid Afkari a fost executat în Iran.

“Execuţia luptătorului Navid Afkari în Iran este o veste foarte tristă. CIO este şocat de anunţul de astăzi. Thomas Bach, preşedintele CIO, a apelat personal la Liderul Suprem şi la preşedintele Iranului, în această săptămână, şi a cerut clemenţă pentru Navid Afkari, respectând totodată suveranitatea Republicii Islamice Iran. Este profund trist că apelurile sportivilor din întreaga lume şi eforturile CIO, alături de Comitetul Olimpic Iranian, United World Wrestling şi federaţia de lupte din Iran nu şi-au atins obiectivul. Gândurile noastre sunt alături de familia şi prietenii lui Navid Afkari”, se arată într-un comunicat al CIO.

 sursa:https://www.cotidianul.ro/executia-care-a-socat-lumea-avea-27-de-ani/