9.14.2020

Horoscop rune 14 - 20 septembrie 2020, cu Mihai Voropchievici. Taurii și Scorpionii primesc bani, Vărsătorii rezolvă o problemă importantă

 


Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat sâmbătă, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la Antena 3, horoscopul runelor pentru săptămâna 14 - 20 septembrie 2020. Urmează zile pline de lucruri benefice pentru toate zodiile.

Berbec - au o săptămână nemaipomenită. Trebuie să fie pregătiți să primească în spațiul lor o suită de schimbări majore.

Taur -  vești bune. S-ar putea să primiți un cadou surpriză, dar mai bine ar fi o zi o sumă de bani importantă. Sau pe amândouă.

Gemeni - Lucruri bune și pentru Gemeni. Lăsați la o parte toate grijile, toate fricile și spaimele legate de trecut. Vă veți deschide o cale de beneficii.

Rac - E posibil ca în noua săptămână foarte mulți să-și schimbe locurile de muncă sau vor obține o locuință.

Leu - Leii trebuie să se mai liniștească și să se relaxeze. Încercați să-i faceți o vizită unei persoane dragi căreia îi este dor de voi.

Fecioară - Simbolul dragostei. Ceva nou, ceva fierbinte, o dragoste nouă.

Balanţă - O săptămână de provocări pentru nativii din Balanță. Trebuie să vă mobilizați toate forțele să susțineți o bătălie furtunoasă.

Scorpion - Au o săptămână în care pot începe o viață nouă. E un fel de revigorare în toate planurile, inclusiv în plan financiar.

Săgetător - Foarte curând veți afla un adevăr extraordinar de important care poate veni cu marcaj în viața voastră sau care vă poate schimba viața.

Capricorn -  O săptămână grea în care trebuie să aibă tărie, forță ca să depășească toate problemele.

Vărsător - Vor putea găsi rezolvarea tuturor problemelor - aveți nevoie de un sfat, de un consiliu, de o întrunire familială.

Pești - Trebuie să-și consolideze poziția. E o săptămână de definitivare a lor în spațiu - și economic, și la muncă și la job și acasă.

sursa:https://www.antena3.ro/horoscop/horoscop-rune-14-20-septembrie-2020-cu-mihai-voropchievici-taurii-si-scorpionii-primesc-bani-581821.html?utm_source=slidebox&utm_medium=website&utm_campaign=antena3.ro

LUNGA VARĂ FIERBINTE SE VA SFÂRȘI ÎN CURÂND

 


Vremea va fi frumoasă până joi, 17 septembrie 2020. De vineri, 18 septembrie 2020, vremea se va răci accentuat, devenind apropiată de normalul perioadei.

Vremea va fi frumoasă şi se va menţine caldă pentru această dată, local călduroasă după-amiaza. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade pe litoral şi 32 de grade în vest şi sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade.

Vremea. Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 16 septembrie 2020

Vremea va fi frumoasă, dar călduroasă după-amiaza în zonele de câmpie. Temperaturile maxime se vor încadra între 24-26 de grade pe litoral şi în estul Transilvaniei şi 32 de grade în vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade.

Vremea. Prognoza meteo ANM pentru joi, 17 septembrie 2020

Vremea va fi caldă, local călduroasă după-amiaza la câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după-amiaza şi noaptea în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24-25 de grade pe litoral şi estul Transilvaniei şi 31 de grade în zonele de câmpie, iar cele minime se vor situa, în general, între 10 şi 18 grade.

Vremea. Prognoza meteo ANM pentru vineri, 18 septembrie 2020

Vremea se va răci accentuat, devenind apropiată de normal. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 28 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 4 şi 12 grade.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/prognoza-meteo-anm-schimbari-neprevazute-ce-se-intampla-cu-vremea-581921.html

Diversiunea Cozmin Gușă – George Maior. O lucrare de preluare a PSD pentru George… Soros

 


Pentru o preluare totală, o ”curățenie” dură, cu scandaluri cu personalități, e nevoie de un mercenar inteligent și dur, gata de orice. Adică de Cozmin Gușă

Unul dintre cele mai dure atacuri la fostul șef al SRI, George Maior, îl are ca autor pe Cozmin Gușă, cel care, în interesantul său trecut, a deținut și funcția de secretar general al PSD, între 2001 și 2003.

În acea perioadă, Adrian Năstase a procedat la o întinerire și o ”occidentalizare” a conducerii partidului, printre cei care au fost promovați atunci fiind și tânărul ambasador George Maior, devenit secretar de stat MApN și apoi senator (noiembrie 2004), președinte al Comisiei de Apărare.


Ei bine, Cozmin Gușă face o afirmație șocantă – de fapt, în spatele lui George Maior (fiul marelui om de cultură și patriot naționalist Liviu Maior) ar sta… George Soros!...

Mai mult, într-un text insultător, Gușă îl acuză pe Maior că e responsabil de ”demantelarea mediului politic-economic românesc”. Și Gușă știe ce scrie lucruri frapante.  


Un lider atotputernic dar… ”împăiat”

Într-un ”scurt istoric” al accederii lui Maior la putere - în care comite și unele erori! - Gușă atrage atenția că numirea lui în fruntea SRI a fost o ”ciudată și surprinzătoare operațiune de intelligence, direct în echipa operativă a fostului adversar politic Traian Băsescu, devenit Președintele României”.  

”La acel moment, interpretările analiștilor au fost fade, deloc precise, nemarșând totuși mai niciunul pe “minciunica” lui Băse că, vezi Doamne, ar încuraja astfel imparțialitatea SRI prin “parașutarea” acolo al unui membru al opoziției”, scrie Cozmin Gușă.


Ei bine, aici apare NUCLEARA – deși inițial credea că Maior a fost pus de vechii securiști, ”mai târziu, am realizat că George Maior făcea parte de fapt din “ECHIPAJUL LUI GEORGE SOROS”, care i-a fost impus lui Băsescu la negocierea pe care acesta a avut-o cu miliardarul în decembrie 2004 la București (în baza cărei negocieri super-secrete Băse le-a impus în fruntea Justiției pe Renate Weber, consilier prezidențial, respectiv Monica Macovei, Ministru al Justiției!)”.


Revelație, viziune… sau ce? ”Și-așa a început construcția STATULUI PARALEL în România sub bagheta lui Soros, pe care Băse a acceptat-o nevolnic dar direct interesat, iar Maior și echipajul lui au implementat-o pe coordonatele naționale pe care le cunoașteți”, scrie Gușă.

Cum descrie Cozmin Gușă ce a urmat? ”Teroarea, arestările nemotivate, degringolada comandată din interiorul partidelor, furturile electorale, devalizarea economiei românești, într-o expresie, ÎMPUȚIREA SPAȚIULUI PUBLIC”.

Toate au fost opera ”membrilor ECHIPAJULUI GEORGE MAIOR, emanat la comanda și sub protecția lui George Soros”.


Cu toate că l-a prezentat drept șef al ”echipajului”, Gușă îl prezintă acum pe Maior ca un om degradat de alcool, dar și controlat de ”anturajul său”, care ”îl “împăiase” parțial, ca să fie siguri că le ies operațiunile în modul cel mai coroziv și crud cu putință, respectiv profitabil economic”. Analistul spune că sunt ziariști și oameni de afaceri care cunosc aceste detalii.


Să facem o mică pauză. Este adevărat că lui Maior îi mai place să consume, dar de aici până la faptul că e ”împăiat”, dar mai ales că ziariști și oameni de faceri cunosc secretul unor operațiuni, asta pare mai greu de crezut. Mai curând Gușă, cunoscând vorbele de pe piață, dă curaj unora să le spună mai cu curaj (și ecouri sunt deja). Motivul? Un atac la Maior. De ce asta? Gușă are planurile lui.

Secvență clasică a manipulării

Revenim la ceea ce se petrece azi.


Gușă susține că, după ce s-a încercat debarcarea lui ”iar Iohannis nu a avut curajul să-l revoce din funcția de ambasador în USA”, George Maior ”și echipajul său de “teroriști anti-naționali”, s-au reactivat puternic și ”joacă subteran și discret la toate capetele din politica românească”.


Aici, Cozmin Gușă introduce un element – ”detaliul celor peste 200 de agenți acoperiți și remunerați pe care Maior i-a selectat și recrutat din mediul politico-jurnalistic, este unul esențial! Același Maior care era ”împăiat”?... Hm… Care sunt cei 200? Vorba americanului ”You know…” – iar fraierul habarnist din sală dă din cap, ”Da, știu, știu”. Secvență clasică a manipulării…


”Vârful său de lance este ProRomânia și finul său Victor Ponta, prin care oferă sprijin unor majorități guvernamentale ad-hoc (în baza cărora negociază dosare complicate din justiție sau economie), respectiv generează atacuri împotriva celor ce-i încurcă”, continuă analistul.


Sigur, pare complet ilogic, pentru că (premierul) Ponta, pretins om ”al lui Soros”, după cum reise din ce spune Gușă, a fost extrem de atacat de manifestanții cu legături clare Soros – iar acum ONG-uri sorosiste îi cer capul pentru Colectiv. Deci, pare mai curând o tentativă de discreditare a lui Ponta, decât o dezvăluire.

Adică iată o posibilă țintă: Victor Ponta. Și nu este singura, ci Gușă pare să aibă un alt obiectiv, mult mai important: PSD.


Gușă spune că implicare lui Soros în/din interiorul PSD ”a devenit vizibilă deja, iar aici scopul este “BULIREA “ DEFINITIVĂ A PARTIDULUI, care se va realiza prin membri ECHIPAJULUI MAIOR-SOROS, bine infiltrați pentru generarea unor decizii proaste”.

Cozmin Gușă arată că și USR și PLUS sunt coordonate ”din spate” – ”este cel mai simplu de efectuat, atât Dan Barna, dar mai ales Dacian Cioloș, fiind slugi operative și eficiente, la comanda altor membri ai ECHIPAJULUI MAIOR-SOROS”.


Și, atenție – ”la nivelul PNL acționează direct prin Ludovic Orban, care-a fost salvat de la mazilire exact de către ECHIPA REZERVIȘTILOR, ce are un rol important în MARELE PLAN (un rol operativ important îl are și Alina Gorghiu, cea despre care vă spuneam că face vizite zilnice la Cotroceni, unde nu se întâlnește cu Iohannis, ci cu un personaj influent de-acolo, pe care-l manipulează eficient, prin mijloace specifice Alinuței ...)”.


Diversiune anti-Soros a celui care îl ataca pe cel mai mare… anti-Soros!


Ce rezultă din acest material specific și bizar, cu elemente de real și cu fantezii, dar și cu câteva muchii tăioase – un material specific diversiunii?

1 – NU este o dezvăluire, ci o diversiune, cu ținte atacate prin învăluire;

2 - există o țintă principală, care NU poate fi alta decât PSD, singurul partid mare în care Gușă are șanse să obțină influență.

3 – în consecință, Gușă urmărește să de facă util și interesant, dar și să-i dea apă la moară principalului infiltrat la ora actuală în PSD, Vasile Dâncu. Și lui Marcel Ciolacu.

4 – în opinia mea, jocul diversionist al lui Cozmin pare a indica un aspect: EL FACE, de fapt, jocul lui Soros.


În acest ultim sens, să nu uităm că principalul adversar (real) al lui Soros a fost Liviu Dragnea, care se și aliase cu cel puțin 2 inamici declarați ai controversatului sforar mondial: Orban Viktor și Benjamin Netanyahu. Plus apropierea de Trump – și respingerea acțiunilor ambasadei, specific sorosiste!


Reciproca – Liviu Dragnea a fost din prima atacat de ONG-urile tip Soros.

Ori, cine îl ataca mai tare, cine îl desființa pe Dragnea mai mult, dacă nu chiar televiziunea condusă pe atunci de Gușă? Nu doar ataca – incita chiar!


Era interesul lui Soros ca un suveranist conservator de tip Dragnea să dispară? Clar! Deci i-a făcut Gușă jocul lui Soros? Din nou clar.


E nevoie de un mercenar inteligent și dur

Întrebare – are legătură Iohannis cu Soros? Nu știu, nu am date, dar doi apropiați grei ai președintelui au legătură: Dudu Ionescu (șeful de facto al Comunității de informații de la Președinție) și Eduard Hellvig. Adică exact coloana vertebrală informativă – zona politică. Și da, sunt legături din trecut, așa cum și la Orban Viktor există.


Dar de ce nu spune Cozmin Gușă nimic de ei, ci se ia de îndepărtatul George Maior? Sigur, George Maior e afectat de atacul/diversiunea lui Gușă la fel cum un incendiu este afectat de pistol cu apă.


Nu, eu cred că Gușă face valuri pe placul electoratului PSD, în mare parte ”dragnist”, deci anti-Soros, pentru a justifica o revenire în echipa care a pus mâna pe putere în PSD. După care, agenda va fi ”progresistă”, ca celorlalți amici de la Cluj. De unde e și George Maior, de altfel.


O fi și Maior implicat în diversiune? Am spus mai înainte, nu-l afectează mai deloc atacul! Ba chiar îi poate folosi, dacă vin democrații (lui Soros) la putere, prin Biden.

În schimb, să ne amintim pe ce insistă analiștii care până acum atacau PSD, dar după venirea lui Ciolacu îi spun acestuia ce trebuie să facă: pe o ”anume” curățenie! Să îndepărteze ”vadimiștii”, adică pe cei cu gândire naționalistă – și ”dragniștii”, adică suveraniștii conservatori. Ori pentru o curățenie dură, cu scandaluri cu personalități, Marcel Ciolacu și Vasile Dâncu au nevoie de un mercenar inteligent și dur, gata de orice. Adică de Cozmin Gușă.


Căruia cred că i s-a dat mână liberă din PSD să acționeze cum consideră. Altfel, cum vă explicați că agenții prietene cu PSD au preluat atacul, fără o minimă analiză? Și să nu uităm anunțul lui Dâncu de la Congres: schimbarea PSD e apreciată de tinerii de la Demos. La nivel internațional, neostângiștii Demos au legături puternice cu Soros.


Concluzia: diversiunea lui Cozmin Gușă bagă ”dușmanul” în casă, chipurile alungându-l din curte. Dar îl alungă din curte… în casă.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200914/31667157/Diversiunea-Cozmin-Gusa-George-Maior-PSD-George-Soros.html

LOVITURĂ pentru Merkel. Germania, INTERZISĂ pe piaţa asiatică cu un produs

 


Japonia, China, Coreea de Sud au anunţat suspendarea importurilor de carne de porc din Germania, după descoperirea unui caz de pestă porcină africană în această ţară, ceea ce ameninţă un sector care este deja foarte dependent de pieţele asiatice, transmite AFP. 

Virusul pestei porcine africane, inofensiv pentru om dar fatal pentru porcine, a fost descoperit la finele săptămânii trecute la o carcasă de mistreţ în regiunea Brandenburg (estul Germaniei), în apropiere de frontiera cu Polonia. Între timp China, Coreea de Sud, iar luni şi Japonia, au anunţat că nu mai doresc să importe carne de porc din Germania. Închiderea acestor pieţe, care sunt responsabile pentru un sfert din exporturile Germaniei de carne de porc, constituie un 'motiv de profundă îngrijorare' pentru fermierii germani, a subliniat luni sindicatul agricol DBV.

Germania produce anual aproape cinci milioane de tone de carne de porc iar jumătate este destinată pieţei externe. China este cel mai important debuşeu, exceptând Uniunea Europeană, fiind responsabilă pentru 17% din exporturi. La rândul său, Coreea de Sud reprezintă 4% din exporturile germane de carne de porc iar Japonia 3%. Veniturile pierdute ar putea să se ridice la miliarde de euro dacă suspendarea importurilor se va prelungi, avertizează DBV.

Aceasta ar reprezenta o lovitură dură pentru un sector care se confruntă deja cu o neîncredere crescută din partea germanilor cu privire la metodele de lucru: condiţiile de viaţă ale animalelor din crescătoriile intensive făcând obiectul unor numeroase critici. De asemenea, numeroasele cazuri de infecţie cu coronavirus în abatoare au scos la lumină condiţiile proaste de lucru ale salariaţilor din abatoare.

Potrivit cifrelor oficiale, consumul de carne în Germania a scăzut cu 2,3% între 2018 şi 2019. Pentru a evita criza economică, organizaţiile crescătorilor cer guvernului să negocieze astfel încât 'regiunile care nu sunt afectate de pestă să poată în continuare să exporte', a declarat secretarul general al DBV, Bernhard Krüsken. 'Suntem în discuţii cu aceste ţări', a declarat luni un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Agriculturii, care a calificat poziţia Chinei ca fiind 'foarte dură', cu atât mai mult cu cât niciun nou caz de pestă porcină africană nu a mai fost detectat începând de joi în Germania.

'Trebuie subliniat de asemenea că efectivele de porci domestici din Germania nu sunt afectaţi de maladie', a insistat purtătorul de cuvânt. Subiectul ar putea fi abordat luni cu prilejul videoconferinţei între şefii UE şi preşedintele chinez, Xi Jinping, în contextul unor tensiuni comerciale crescute între cele două puteri economice, potrivit Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/lovitura-pentru-merkel-germania-interzisa-pe-piata-asiatica-la-un-produs_771074.html

BREAKING NEWS Conflict Parlament - Guvern. CCR intervine. Cea mai așteptată DECIZIE

 


Curtea Constituțională a României se va pronunța cu privire la conflictul Parlament–Guvern pe moțiunea de cenzură în timpul sesiunii extraordinare.

Judecătorii CCR au dezbătut luni cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, cerere formulată de primul-ministru al României.

Curtea Constituțională a finalizat luni deliberările, urmând ca, în cursul zilei de marți, 15 septembrie 2020, să fie redactată forma finală a minutei”, au anunțat reprezentanții CCR.

Sesizarea Guvernului referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură a fost depus de șeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă.

sursa:https://www.dcnews.ro/conflict-parlament-guvern-ccr-intervine-cea-mai-asteptata-decizie_771068.html

BREAKING NEWS PROTEST în PIAȚA VICTORIEI: Ieșim în stradă! Anunțul vine în urma celei mai recente ședințe de Guvern

 


În urma celei mai recente ședințe de Guvern, George Simion, activist civic și politician care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova, a  anunțat că va organiza un miting cu respectarea prevederilor legale privind pandemia Sars-CoV-2, cu 100 de participanți și 500 de mașini, în fața Guvernului, sâmbătă, 19 septembrie, ora 17:00. Fiecare șofer și participant din afara mașinii vor avea în Piața Victoriei asupra lor câte un steag tricolor. Revendicările aparțin Alianței pentru Unirea Românilor și sunt asumate de organizatori și participanți.

Zece revendicări imediate ale protestatarilor din Piața Victoriei, 19 septembrie 2020, ora 17:00:

 Desfășurarea procesului de învățământ în școli, nu în sistem online, cu asigurarea condițiilor de igienă impuse de pandemie. Toaletele și apa curentă nu trebuie să lipsească din nicio școală.

Demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Bode, în contextul accidentului de circulație provocat în data de 30 august, pentru încălcarea flagrantă a regulilor de conduită pe drumurile publice, sfidarea participanților la trafic și aruncarea întregii responsabilități pe umerii unui militar care are constrângeri în a reacționa public

Anchetarea achizițiilor publice făcute în pandemia de SARS-CoV-2 și, după caz, recuperarea prejudiciilor acolo unde acestea s-au realizat cu încălcarea legii (obținerea de foloase necuvenite, achiziția de mărfuri neconforme, infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, mită, trafic de influență etc.).

Renunțarea la măsurile derogatorii de la obligațiile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și restabilirea dreptului la libertatea întrunirilor și adunărilor publice, fără îngrădire.

Asigurarea accesului imediat la medicamente vitale pentru populație (precum Euthyrox sau tratamentele necesare bolnavilor de cancer și de alte boli grave) prin punerea sub control militar a achizițiilor necesare și a modului de distribuire.


Asigurarea asistenței medicale în spitale pentru bolnavii cu afecțiuni cronice.

Anchetă extinsă a Consiliul Concurenței referitoare la poziția de monopol a companiilor austriece care desfășoară activități în sectorul forestier. 

Anchetarea cu celeritate de către Procuratura Generală a marilor privatizări făcute după căderea comunismului. 

Sistarea procedurilor de vânzare a pachetelor majoritare deținute de statul român la companii precum CEC Bank, Eximbank, Hidroelectrica, TAROM ș.a.

Clasificarea hidrocentralelor de pe râul Jiu în rândul obiectivelor de interes national și finalizarea lucrărilor ajunse în stadii avansate.


sursa:https://www.dcnews.ro/protest-in-piata-victoriei-iesim-in-strada-anuntul-vine-in-urma-celei-mai-recente-sedinte-de-guvern_771059.html

Se deschide magistrala Drumul Taberei-Eroilor

 


Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, luni, că magistrala de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor se deschide începând de marți, 15 septembrie.

Ministrul Transporturilor a declarat, în ședința de guvern de luni, că magistrala de metrou M5 poate fi deschisă.

„Suntem pregătiți să dăm în trafic cu călători magistrala de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor în cursul zilei de mâine, 15 septembrie. După semnarea celor două procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv la punerea în funcțiune, pe data de 11 septembrie, am anunțat public că Metrorex va realiza o serie de activități administrative astfel încât, începând cu data de 15 septembrie, magistrala M5 să poată fi dată în exploatare cu călători în condiții de siguranță și confort”, a spus Bode.

Magistrala 5 are 10 staţii, iar proiectul a costat Bugetul de stat 3,3 miliarde de lei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/se-deschide-magistrala-drumul-taberei-eroilor/

Gabriela Firea a pus la dispoziție mai multe autobuze școlare

 

Spre surpriza multora, poate, prima zi de școală nu a venit dat peste cap traficul din București, așa cum se întâmpla până acum. De vină poate fi pandemia, și faptul că unele școli nu s-au deschis fizic, dar și faptul că Primăria Capitalei încurajează transportul în comun. Și nu o face doar la nivel declarativ ci și faptic. Astăzi, spre exemplu, edilul Capitalei a mers cu un tramvai „aproape construit de la zero, de colegii din uzinele STB“, pentru a arăta exact condițiile de călătorie. „Așa cum puteți vedea, atât acest tramvai cât și cele 8 care sunt modernizate au un confort sporit pentru toți călătorii. Wi Fi, prize USB, AC și trapă pentru persoanele cu handicap“, a declarat Gabriela Firea.

Am suplimentat mijloacele de transport in comun, le-am dezinfectat, suntem pregătiți pentru începutul de an școlar, chiar dacă, anul acesta, sunt emoții și incertitudini pentru toată lumea“, a mai afirmat edilul general. De asemenea, și autobuzele școlare au fost pregătite pentru a transporta elevii în siguranță. Din această dimineață, cele 16 trasee  asigurate de 33 de autobuze școlare cu dedicație pentru cele 5 școli care deservesc sectoarele 1, 6 si 3 sunt apte și deservesc 9000 de elevi. Este un proiect în extindere și de aceea, dacă vor mai fi solicitări, situația se va rezolva, susțin autoritățile.

Și tot pentru a pregăti deschiderea școlilor, și pentru a fi siguri că elevii vor fi în siguranță, mijloacele de transport sunt decontaminate la fiecare capăt de linie, dar și seara, la intrarea în depouri.

O acţiune suplimentară de igienizare şi dezinfectare a autobuzelor, troleibuzelor şi tramvaielor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) a avut loc, sâmbătă şi duminică, pentru a asigura o mai mare siguranţă pentru elevi, la începerea anului şcolar.

Odată cu începerea noului an şcolar în contextul epidemiologic actual, Societatea de Transport Bucureşti desfăşoară în acest weekend (12-13 septembrie) o acţiune suplimentară de curăţare şi igienizare a vehiculelor, astfel încât elevii să călătorească fără grija îmbolnăvirii, într-un mediu sigur, care respectă toate măsurile de prevenire a infecţiei cu virusul SARS COV 2, conform prevederilor legale„, a anunțat Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă.

Astfel, sâmbătă şi duminică, aproximativ 500 de angajaţi s-au mobilizat în autobaze şi depouri pentru a curăţa şi igieniza mijloacele de transport din parcul STB SA. În fiecare autobuz, tramvai sau troleibuz care va ieşi pe traseu vor fi igienizate şi dezinfectate barele de susţinere, scaunele, toate suprafeţele cu care călătorii intră în contact.

Potrivit sursei citate, toate mijloacele de transport din dotarea STB SA sunt igienizate zilnic, iar în această perioadă, având în vedere riscul infectării cu noul coronavirus, sunt incluse şi în programe de dezinfectare. Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceaţă densă de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale, care distruge virusurile.

Cu toate acestea, păstrarea curăţeniei din vehicule depinde şi de comportamentul călătorilor. Din acest motiv, facem apel la călători să respecte eforturile angajaţilor şi să păstreze curăţenia, atât în vehicule, cât şi în staţii, dovedind un spirit civic responsabil„, a mai transmis Primăria Capitalei.

 Voi continua sa fac tot ce tine de mine pentru ca elevii, profesorii si parintii sa fie in siguranta. Succes tuturor si multe reusite scolare, in ciuda tuturor problemelor!“, este o parte din mesajul transmis de Gabriela Firea astăzi, la începutul școlii. 

 


sursa:https://www.cotidianul.ro/gabriela-firea-a-pus-la-dispozitie-mai-multe-autobuze-scolare/

Cine va câștiga alegerile în Bucuresti – Ce spun cotele oferite de casele de pariuri ?

 


În mai puțin de două săptămâni, sunt programate Alegerile Locale 2020, iar lupta pentru Primăria Municipiului București este extrem de interesantă.

Potrivit portalului de predicții și ponturi gnttips.ro, cotele afișate de cele mai populare case de pariuri, indică faptul că lupta pentru fotoliul de primar al Capitalei se dă în doi de această dată, între Nicușor Dan, candidat independent ce se bucură de susținerea partidului de guvernământ – PNL și USR-PLUS, și actualul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, candidat din partea PSD.

Pe locul 3 în topul favoriților la Primăria Capitalei se află Traian Băsescu – reprezentant al PMP, fost Președinte al României în perioada 2004 – 2014 și edil al Bucureștiului în perioada iunie 2000 – decembrie 2004.

Cotele afișate de agenția de pariuri online Betano pentru candidații la Primăria Capitalei arată în acest moment astfel:

  1. Nicușor Dan – 1.60
  2. Gabriela Firea – 2.25
  3. Traian Băsescu – 10.00
  4. Ioan Sârbu – 30.00
  5. Călin Popescu-Tăriceanu – 100.00
  6. Orice alt candidat – 50.00

La Unibet, o altă agenție de pariuri foarte populară în România și în străinătate, situația privind favoriții la scaunul de Primar al Capitalei în mandatul următor este destul de similară. Principalul favorit, independentul Nicușor Dan are o cotă ceva mai mică 1.55, reprezentanta Partidului Social Democrat are o cotă de 2.30, iar cota lui Traian Băsescu este mai mare cu un procent, 11.00. Diferența este foarte mare, în schimb, la Ioan Sârbu, fostul director al Spitalului Militar Central beneficiind de o cotă cu 21 de procente mai mare decât la Betano (51.00 față de 30.00). Reprezentantul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, are cota 101.

Cea de-a treia agenție online la care poți paria pe Alegerile Locale București 2020 este Betfair. Aici, victoria lui Nicușor Dan pare și mai probabilă, acesta fiind creditat cu o cotă chiar mai mică, 1.44, în timp ce Gabriela Firea are cota 2.38, iar Traian Băsescu 13.00. Favoriții numărul 4 și 5, Ioan Sîrbu și Călin Popescu Tăriceanu au 51.00, respectiv 101.00.

În ceea ce privește situația pe sectoare, principalii 3 favoriți ai caselor de pariuri sunt următorii:

Sectorul 1

  1. Clotilde Armand 1.35
  2. Daniel Tudorache 2.40
  3. Ioana Constantin 10.00

Sectorul 2

  1. Dan Cristian Popescu 1.50
  2. Radu Mihaiu 2.50
  3. Neculai Onțanu 4.00

Sectorul 3

  1. Robert Negoiță 1.10
  2. Adrian Moraru 5.00
  3. Aurelian Bădulescu 10.00

Sectorul 4

  1. Daniel Băluță 1.10
  2. Simona Spătaru 5.00
  3. Gabriel Liviu Ispas 10.00

Sectorul 5

  1. Daniel Florea 1.75
  2. Cristian Băcanu 2.35
  3. Marian Vanghelie 5.00

Sectorul 6

  1. Gabriel Mutu 1.90
  2. Ciprian Ciucu 1.90
  3. Stefan Florescu 6.00

Alegerile locale 2020 se vor desfășura într-un singur tur, iar un amănunt important este faptul că se poate vota și cu actul de identitate expirat, atâta vreme cât acesta a expirat după data de 1 martie 2020.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cine-va-castiga-alegerile-in-bucuresti-ce-spun-cotele-oferite-de-casele-de-pariuri/

Ultimele cifre despre votul prin corespondenţă

 


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, până luni, pentru alegerile parlamentare din acest an, s-au înscris peste 6.000 de români din Diaspora, pentru votul prin corespondență și peste 1.800 pentru votul la secția de votare.

Până luni, la ora 10.00, a fost depășită borna de 6.000 de înregistrări pe portalul www.votstrainatate.ro ale alegătorilor români din afara țării care au optat pentru votul prin corespondență, anunță AEP. Numărul total este de 6.017 persoane.

Pentru votul la secția de votare s-au înscris 1.838 de cetățeni români din Diaspora.

Potrivit legislației în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secție de votare a demarat la data de 1 aprilie 2020 şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale, adică în data de 21 septembrie 2020.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ultimele-cifre-de-la-aep-pentru-votul-prin-corespondenta/