9.21.2020

Iohannis se dă huța cu trenul

 


Acțiuni prezidențiale de campanie în serie. După ce au inaugurat bucata de metrou și bucata de autostradă săptămâna trecută,  Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Lucian Bode au purces luni la o nouă acțiune cu iz electoral.

Cei trei au testat luni trenul pe ruta Gara de Nord – Aeroportul International Henri Coandă.

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat în urmă cu o săptămână că linia de cale ferată Gara de Nod-Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosință în 12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor. El spune că distanța dintre Gara de Nord și Aeroport va fi parcursă în 15-17 minute.

Acestă linie de tren trebuia să fie gata în iunie 2020 pentru Campionatul European de Fotbal Euro 2020, însă au amânat termenul.

După ce a testat linia de cale ferată, Klaus Iohannis a criticat guvernările anterioare că nu au avut „voință politică” pentru a folosi banii UE.

„Iată că planul de relansare economică pe care l-am elaborat cu guvernul Orban începe să-și arate și partea practică. Pentru a sublinia importanța dezvoltării infrastructurii feroviare, am participat la un test pe singura linia nouă de cale ferată construită construită din 84 încoace. Noi dorim să dezvoltăm aeroportul internațional, dorim să îi dăm amploare, dar pentru asta e nevoie să poți să ajungi în aeroport în condiții foarte bune, în condiții predictibile și pentru asta legătura de la Gara de Nord până la aeroport este absolut esențială. Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România. Nu întâmplător am participat în ultimele zile la metrou, la autostradă și acum la testarea acestei noi căi ferate. Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește planul de relansare economică”, a zis Klaus Iohannis.

„România are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă, puternică și pentru asta e nevoie de infrastructură de transport. Pentru a putea realiza infrastructură de transport avem o șansă enormă că putem să folosim bani europeni care ne sunt puși la dispoziție. Trebuie să recunoaștem că bani europeni am avut și până acum, dar voință politică a fost puțină. dacă ne gândim că din 2016 până 2019 s-a realizat doar 11% și în niciun an s-a realizat tot restul – linia este ca și finalizată, putem să ne dăm seama cam care e voința politică și putința politică. Sunt convins că acesta va fi ritmul impus pentru anii următori, care va schimba fața României în sens pozitiv”, a mai spus Iohannis.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-se-da-huta-cu-trenul/

Nicuşor Dan recidivează într-o nouă înregistrare

 


Dana Budeanu a prezentat o înregistrare video cu Nicuşor Dan, în care candidatul PNL-USRPLUS apare alături de Cătălin Grigore, de la Sud Rezidenţial, prietenul din copilărie al lui Nica, şeful Clanului Sportivilor, potrivit stiripesurse.ro.

„Sub Rezidenţial. În 2011 fostele sere Berceni trec printr-un PUZ la categoria ‘curţi, construcţii’. Până în 2018 pe acest teren s-a construit. În 2018, în aprilie, trece PUZ-ul domnului Nica, şeful Clanului Sportivilor. La opt luni de la aprobarea acestui PUZ, domnul Nicuşor Dan, prin cele două asociaţii ale dânsului, contestă PUZ-ul pe motivul că este spaţiu verde. Nu a contestat PUZ-ul din 2011, a contestat doar PUZ-ul din 2018, bucăţica domnului Nica. S-a dus să salveze un colţişor. Procedura de atac este una perversă, pentru că tu în momentul în care ataci astfel pierzi sigur. Specialitatea caracatiţei domnului Nicuşor Dan este să piardă în urma unei înţelegeri. Ca să pierzi, tu dai în judecată în aşa fel încât să poţi să pierzi. Din secunda în care tu ataci PUZ-ul, ăia nu mai pot să vândă, dar pot construi în continuare. Ăla trebuie să ajungă la un acord cu tine, pentru că la cartea funciară apare acest litigiu”, spune Dana Budeanu.

„Eu îl întreb pe domnul Nicuşor Dan, pe care îl aveţi pe aceste imagini, împreună cu domnul Cătălin Grigore (Sud Rezidenţial), în momentul în care ai depus această acţiune împotriva PUZ-ului, până în momentul în care te-ai întâlnit cu domnul Cătălin Grigore şi din acel moment până în momentul în care pe 19 august 2020 ai pierdut procesul cu Sud Rezidenţial, cum te-ai înţeles”, mai spune Dana Budeanu.

„Mai cunoaşteţi pe cineva care să ţină în teroare toţi rezvoltatori imobiliari din România? Toţi ăia care au sute de milioane de euro trebuie să ajungă la o înţelegere cu Nicuşor Dan. Nicuşor Dan stă la mese, în birouri, îl sună pe el toţi interlopii. Pentru oricine, ăştia sunt periculoşi. Nicuşor Dan stă cu toţi la masă. E şmecher rău. Ăsta e cel mai mare mafiot. Păi pe cine ai, băi băiatule, în spate dacă ţie nu ţi se întâmplă nimic? Faci trafic de influenţă pe telefon. A arestat Kovesi 100 numai pe treaba asta. Cine să fie în spatele lui Nicuşor Dan?”, spune Dana Budeanu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/531975-2/

9.20.2020

Horoscopul runelor pentru săptămâna 21-27 septembrie

 


Numerologul Mihai Voropchievici :

Berbec. Este sfătuit să aibă răbdare. Vrea să le rezolve pe toate, dar să nu forţeze mâna norocului, pentru că rezolvările vor veni doar atunci când vor avea răbdare să aştepte.

Taur. I-a pus Dumnezeu mâna în portofel. Semnifică fertilitate şi belşug. Peste puţin timp, visele Taurilor se vor împlini. O săptămână în care vă puteţi vedea visul cu ochii.

Gemeni. Pot afla răspunsurile la multe întrebări care îi frământă. Primesc răspunsuri, doar dacă vor vorbi cu cei din jur. Cereţi ajutorul şi rezolvaţi problemele. Nu sunteţi voi centrul Universului şi nu găsiţi rezolvare, ci numai cu ajutorul celorlalţi.

Rac. Are chef de mutare. Şi din casă şi din serviciu. Vor acţiona foarte favorabil. Schimbarea locului de muncă sau a casei.

Leu. Este impetuos şi ştie ce face. Trebuie să abordeze altfel toate problemele care îl interesează. Trebuie să schimbe tactica şi să nu mai acţioneze cum au acţionat până acum. Nu e mare filozofie.

Fecioară. Veţi da lovitura şi se produce un salt şi rapid şi calitativ în existenţa voastră. Profitaţi de acest salt!

Balanţă. E pregătită să înceapă o viaţă nouă, un soi de revigoare pe toate planurile. Balanţa o să fie mai mult cu talerul pe sus, decât pe jos. E bucurie mare, axul vibrează de fericire!

Scorpion. O suită de schimbări majore dar şi într-un viitor apropiat. Schimbări majore în poziţie socială, în tot ce înseamnă job, parte financiară şi nu în ultimul rând pe plan amoros. Schimbări super benefice şi mari.

Săgetător. Au început să le ia ceasul înainte. Au simbolul dragostei, ceva nou, fierbinte, o dragoste nouă, pasională.

Capricorn. Simbolul protecţiei divine. Vă faceţi să vă simţiţi în siguranţă în săptămâna următoare. Săptămâna trecută a fost cu încercări de atenţionare pe stare de sănătate, de toate, poveşti şi cu ceva multă muncă. Protecţie divină şi împotriva ochilor răi, forţelor malefice.

Vărsător. Preia ce a vrut Capricornul acum două săptămâni. Are nevoie să îşi dozeze forţa, puterea, tăria. Este o săptămână mai anevoioasă, mai cu încercări în toate domeniile. Fiţi puternici şi rezistenţi. Luaţi-o mai încet şi nu vă repeziţi.

Peşti. Iar îşi fac bagajul şi vor o călătorie. Sunt cu gândul la vacanţă. Să vă simţiţi bine şi să veniţi cu bateriile încărcate !

sursa:https://www.antena3.ro/horoscop/horoscop-rune-21-21-septembrie-2020-cu-mihai-voropchievici-gemenii-primesc-raspunsuri-iar-582271.html?utm_source=slidebox&utm_medium=website&utm_campaign=antena3.ro

Scandal privind vaccinarea obligatorie COVID

 


Un ordin al Ministerului Sănătăţii a stârnit reacţii dure printre cei care sunt împotriva vaccinării. Cei care au studiat atent acest ordin, spun că nu prevede imunizarea obligatorie în cazul descoperirii vaccinului pentru COVID-19. De alfel, în ordin se menţionează clar că este necesară exprimarea acceptului părinţilor, cu privire la imunizare.

Ordinul comun între Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei precizează faptul că elevii ar putea fi imunzaţi în cazul descopeririii unui ser împotriva SARS CoV-2. În acest ordin este menţionat că acest lucru va fi posibil, doar dacă părinţii vor fi de acord.

Contestatarii susţin însă că este doar o metodă a guvernanţilor de a introduce vaccinarea obligatorie în rândul elevilor.

Avocaţii spun că nu există aşa ceva, mai ales că guvernanţii se bazează pe o lege din anul 2006, o lege contestată şi atunci.

'Acest Guvern încearcă să adopte această lege obligatorie a vaccinării obligatorii, cumva ascunsă de anumite prevederi care ar acoperi un aşa-zis consimţământ al părinţilor.

De peste patru ani de zile de încearcă adoptarea legislaţiei vaccinării oblogatorii împotriva cărora o mare parte din avocaţi au luptat împotriva lui (...) În ceea ce priveşte acest ordin, acesta nu a fost încă adoptat, a fost pus în discuţie şi în urmă cu câteva zile a avut loc la solicitarea noastră, a oamenilor, a avocaţilor şi a ascociaţiilor medicilor, o aşa-zisă întâlnire cu Ministerul de o jumătate de oră, 100 de persoane. Acesta nu este nici măcar transparenţă decizională. Nu s-a ajuns la niciun rezultat cu Ministerul.

Această vaccinare obligatorie nu poate fi instituită doar printr-un ordin, ci doar printr-o lege!

(...) Este o obligativitate ascunsă a vaccinării, în condiţiile în care, în cele 155 de pagini ale ordinului se menţionează clar că părinţii vor fi puşi să aducă acele carnete de vaccinare din vaccinarea aşa-zisă obligatorie spun ei, dar nu este obligatorie. Ministerul recomandă vaccinările! Nu suntem anti-vaccinişti, pentru că toţi ne-am vaccinat copiii de anumite boli (...) Înainte se făceau vaccinuri, nu şapte într-unul şi nu cu consistenţa pe care o acum, în care pui inclusiv resturi de ADN, ARN, de avortoni, ş.a.m.d. Erau mult mai curate şi le făcea Institutul Cantacuzino'', a spus Diana Ivanovici, avocat.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/scandal-privind-vaccinarea-obligatorie-covid-582309.html

Cum va fi vremea de alegeri

 


Meteorologii anunţă că temperaturile vor creşte în următoarele zile, astfel că mecururul va urca în termometre până la 30 de grade Celsius, iar duminica viitoare de alegeri, vom avea vreme frumoasă şi călduroasă.

''În zilele următoare se va încălzi la început în vest, în sudul teritoriului, apoi şi în celelalte regiuni, astfel încât în zilele următoare, ne aşteptăm şi la valori şi uşor peste 30 de grade.

Se va încălzi şi pe pecursul nopţilor, nu mai vorbim de temperaturi negative în depresiuni, decât la noapte. Cel mai probabil se mai coborară temperatura spre 0 grade, dar în celelalte nopţi, temperaturile vor creşte treptat'', a anunţat Alina Şerban în direct la Antena 3.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/cum-va-fi-vremea-de-alegeri-anuntul-facut-de-meteorologi-582315.html

Ce spune presa internațională după victoria Simonei Halep - Marca: "O jucătoare fără milă, care nu se opreşte când simte sânge"

 


Marca a scris că Garbine Muguruza a jucat bine în meciul din semifinalele Internaţionalelor Italiei, dar nu a putut ţine ritmul impus de Simona Halep, informează News.ro.

Ce spune Marca: "Simona este o jucătoare de tenis nemiloasă, dacă simte sânge nu se opreşte"

"Halep a rupt serviciul rivalei ei imediat după începutul jocului şi a condus cu 2-0. Cu toate acestea, Garbine nu s-a ferit de luptă şi a avut oportunităţile ei de a egala. Românca le-a salvat din spatele terenului şi asta i-a dat aer să meargă înainte.

Oboseala fostei numărul unu mondial (n.r. - Muguruza) a fost evidentă, deoarece a încercat să scurteze punctele cu veniri repetate la fileu. Cele două jucătoare s-au simţit, în general, mai confortabil să returneze decât să servească. Simona este o jucătoare de tenis nemiloasă, dacă simte sânge nu se opreşte din a accelera. A impus un ritm pe care adversara ei nu l-ar fi putut urma niciodată. (...)

În ciuda faptului că a început setul al doilea de la 1-3, dubla campioană de grand slam (n.r. - Muguruza) a arătat cea mai bună atitudine şi a luptat până la final. A părăsit terenul în aplauzele din tribune", a scris Marca.

"Reacţia agonizantă a Garbinei Muguruza nu a fost suficientă împotriva Simonei Halep la Roma", a titrat Mundo Deportivo.


"Spaniola a ajuns cu probleme fizice în penultima rundă, acumulând şapte ore şi jumătate de joc pe teren, în timp ce rivala ei a stat doar trei ore şi 38 de minute. Întâlnirile dure cu Stephens, Gauff, Konta şi, mai presus de toate, Azarenka şi-au arătat efectul.

Efortul ei a murit cu două duble greşeli la rând, cea de-a şaptea şi a opta, ceea ce i-a oferit Simonei Halep uşurarea pe care o căuta, uneori în mod dezordonat şi nervos când a văzut că Muguruza s-a întors la luptă. Halep rămâne neînvinsă de 13 jocuri. Campioană la Dubai şi la Praga nu a pierdut din semifinele Australian Open, când s-a înclinat împotriva Garbinei Muguruza", a scris sursa citată.

"Simona Halep o epuizează pe Garbine Muguruza şi merge în finală", a titrat L'Equipe.

"În ciuda unei sperieturi mari în setul al treilea, Simona Halep a învins-o pe Garbine Muguruza (6-3, 4-6, 6-4) în semifinalele turneului de la Roma. Dominantă în mare măsură în prima oră de joc împotriva unei adversare cu dificultăţi mari în ceea ce priveşte serviciul ei (0 aşi, 8 duble greşeli), numărul 2 mondial părea să se grăbească spre finală.

Dar la 6-3, 4-2, s-a tensionat brusc, în timp ce Muguruza s-a relaxat în sfârşit. Spaniola a profitat de ocazie pentru a câştiga patru ghemuri consecutive şi a egala la seturi. Halep şi-a reluat apoi marşul înainte pentru a conduce cu 5-1 în setul al treilea. Braţul ei a început să tremure din nou, Muguruza a revenit la 5-4, a avut serviciul, dar românca a şi-a arătat calităţile ei la retur (nouă break-uri reuşite) pentru a-şi oferi a treia finală la Roma", a notat sursa citată.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, duminică, în finala turneului de categorie Premier 5 de la Roma, după ce a învins-o, cu scorul 6-3, 4-6, 6-4, pe spaniola Garbine Muguruza, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 9. Este finala cu numărul 39 din carieră, a treia consecutivă în acest an, pentru Halep.


Ea va evolua, luni, în ultimul act cu o jucătoare din Cehia, ori cu Marketa Vondrousova, locul 19 WTA şi favorită 12, ori cu Karolina Pliskova, locul 4 WTA şi cap de serie 2.

sursa:https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-24296904-wta-roma-finala-simona-halep-spune-presa-internationala-garbine-muguruza.htm

Avioane ale armatei ruse au bombardat nord-vestul Siriei, în cel mai amplu atac din ultimele şase luni

 


Avioane ale armatei ruse au bombardat nord-vestul Siriei controlat de rebeli, duminică, în cel mai amplu atac din ultimele şase luni, de la acordul dintre Turcia şi Rusia privind oprirea luptelor majore, au declarat surse din opoziţia siriană, citate de Reuters și preluate de news.ro.

Martorii au spus că avioanele de luptă au ţintit periferiile oraşului Idlib şi că regiunea Jabal al Zawya, aflată la sud de Idlib, a fost asaltată cu artileria grea din avanposturile siriene din apropiere. Nu a fost comunicat dacă sunt victime.

„Aceste 30 de raiduri sunt, de departe, cel mai greu atac de până acum de la acordul de încetare a focului”, a spus Mohammed Rasheed, fost reprezentant al rebelilor.

Centre de urmărire au precizat că avioanele ruse Sukhoi au lovit şi zone la vest de oraşul Idlib. Drone neidentificate au lovit de asemenea două oraşe controlate de rebeli în câmpia Sahel al-Ghab, la vest de provincia Hama.

Moscova şi armata siriană nu au comentat.

În războiul civil început în 2011, Rusia sprijină Guvernul sirian, iar Statele Unite, luptătorii kurzi.

Rusia, care este de partea forţelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad, s-a opus multă vreme prezenţei militare americane în ţară.

În octombrie 2019, preşedintele american Donald Trump a decis să retragă 1.000 de trupe care operau în sprijinul Forţelor Siriene Democrate, alianţă condusă de kurzi. Câteva luni mai târziu, Trump a spus că a hotărât să menţină câteva sute de trupe în ţară pentru a proteja puţurile de petrol.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24296937-avioane-ale-armatei-ruse-bombardat-nord-vestul-siriei-cel-mai-amplu-atac-din-ultimele-sase-luni.htm

Unul din liderii ”Statului Islamic” a fost reținut în capitala irakiană de către forțele de securitate.

 


Forțele de securitate irakiene au împiedicat o serie de atacuri teroriste în țară și l-au reținut pe unul dintre liderii grupului terorist ”Stat Islamic” în capitala Bagdad, anunță postul de televiziune Al-Sumaria, citând o declarație a serviciului de presă al organelor de securitate ale Irakului.

Oficialii securității naționale din Bagdad au organizat o ambuscadă asupra unuia dintre liderii ISIS din Irak, acesta pregătea atacuri teroriste asupra Arba'in (procesiunea memorială anuală a șiiților în a patruzecea zi de doliu Ashur).


La sfârșitul anului 2017, Bagdad a anunțat o victorie asupra IS * în țară, dar armata irakiană, cu sprijinul coaliției internaționale antiteroriste și a unităților de miliție, continuă operațiunile de identificare a „celulelor adormite” ale grupărilor teroriste din anumite zone.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20200920/31738879/Forele-de-securitate-irakiene-l-au-retinut-pe-liderul-ISIS.html

Ion Cristoiu : ''Toată atenţia e concentrată pe Bucureşti !''

 


Ion Cristoiu a făcut un bilanţ al primelor săptămâni de campanie şi a vorbit şi despre ce să ne aşteptăm în ultimele zile. Jurnalistul a explicat de ce toată atenţia este concentrată pe Bucureşti.

''Toată lumea este concentrată pe bătălia pe Bucureşti. Eu aşa adăuga şi bătălia pentru Sectorul 1, ba chiar aş pune-o pe primul plan.

Concentraţia pe Bucureşti vine din faptul că rezultatul pe Bucureşti se vrea un semnal, un val, o tendinţă, un trend care să ducă spre parlamentare.

Astfel, Ion Cristoiu spune că bătălia este de fapt pentru parlamentare şi că se dau mai multe bătălii simbol.

Bătălia pentru Bucureşti nu este o bătălie pentru cine va administra în perioada următoare Capitala, ci cine va câştiga alegerile parlamentare!

Aşa se explică tensiunea sau atenţia acordată Bucueştiului. Dacă la Bucureşti avem de-a face cu o confruntare politică între două blocuri, PNL cu USR PLUS şi PSD pe de altă parte.

La Sectorul 1 nu avem de-a face cu o bătălie între USR şi PSD, ci o bătălie între USR şi restul partidelor (...) PSD-ul este într-o premieră în ultimii ani. Este pe cont propriu şi cu atât mai dramatice sunt parlamentarele, cu cât o serie de partide mai mici nu se mai pot ascunde în alianţe. Parlamentarele vor fi ucigătoare pentru unii, victorii pentru alţii''

Cât despre inaugurările pe care le face Partidul Naţional Liberal, Ion Cristoiu a spus că astfel, partidul a început campania electorală.

''Aceste inaugurări nu sunt cu dacă. Ele sunt figuraţia unui partid care ştie că va câştiga'', a spus jurnalistul în exclusivitate la Antena 3.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/maestrul-ion-cristoiu-face-analiza-saptamanii-a-campaniei-electorale-582312.html

Imunizarea împotriva coronavirusului

 


Doar unul din 10 oameni din lume este probabil să fie protejat împotriva COVID-19 în primul an al punerii la dispoziţie a unui vaccin, au declarat experţii pentru Sky News.

Analiza capacităţii globale de fabricaţie arată că doar două miliarde de doze ar putea fi făcute în 2021, chiar dacă un vaccin ar fi primit undă verde de către autorităţile de reglementare a siguranţei la începutul anului.

Este probabil să fie suficient pentru a imuniza doar puţin peste 12% din cei 7,8 miliarde de oameni care au nevoie de el, spune Dr. Cleo Kontoravdi.

Dr. Cleo Kontoravdi, profesor asociat de inginerie chimică la Imperial College din Londra, a declarat pentru Sky News: „Trebuie să fim clari că, în primă instanţă, nu toată lumea va avea acces la vaccin. Nu avem capacitatea de producţie”.

Calculele efectuate de Coaliţia pentru Inovaţii în Pregătire pentru Epidemii arată că, chiar dacă capacitatea de producţie s-ar dubla, aşa cum este planificat, în următoarele 12 luni, mai puţin de jumătate din populaţia lumii ar putea fi protejată până la sfârşitul anului 2022.

Ar putea însemna că unele restricţii de călătorie şi distanţarea socială vor fi necesare şi în anii următori, cu excepţia cazului în care există un avans tehnologic ce va permite accelerarea producţiei, relatează Sky News.

Dar producerea de cantităţi mari de vaccin este doar unul dintre numeroasele obstacole care vor trebui depăşite în lunile următoare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/imunizarea-impotriva-coronavirusului-un-proces-care-va-dura-ani/

Ce le pregăteşte UE companiilor din domeniul online

 


Uniunea Europeană intenţionează să se doteze cu noi prerogative pentru a putea interveni asupra activităţilor marilor companii din domeniul tehnologiei informaţionale, inclusiv pentru a le destructura în cazul în care exercită poziţii dominante, informează Financial Times.

Bruxellesul vrea să aibă posibilitatea de a destructura marile companii online sau de a le forţa să îşi vândă operaţiunile europene dacă dominaţia exercitată de acestea ameninţă interesele clienţilor sau pe cele ale concurenţilor mai mici.

Thierry Breton, comisarul UE pentru Piaţa Internă, a declarat că noile instrumente, care vor fi folosite doar în situaţii extreme, vor include şi posibilitatea excluderii unor companii mari din domeniul tehnologiei informaţionale de pe piaţa comunitară.

Bruxellesul analizează şi posibilitatea creării unui sistem de evaluare a comportamentului companiilor din punct de vedere fiscal şi al modului în care elimină conţinutul ilegal.

„În rândul utilizatorilor acestor platforme există sentimentul că aceste companii sunt prea mari pentru a le păsa. În anumite cazuri, am putea avea puterea de a impune separarea structurală”, a afirmat Thierry Breton pentru FT.

Comisarul UE pentru Piaţa Internă a făcut această declaraţie după o consultare publică pe tema viitoarei Legi UE privind Serviciile Digitale, un cadru prin care vor fi stabilite noi reglementări privind responsabilităţile platformelor digitale în gestionarea conţinutului ilegal şi a dezinformărilor.

Noile reglementări UE vor amplifica atribuţiile Bruxellesului de monitorizare a modului în care companiile online colectează informaţii despre utilizatori, în contextul în care cercetători independenţi au semnalat că informările voluntare sunt adesea parţiale sau induc în eroare.

Thierry Breton a comparat puterea marilor companii online cu cea pe care o aveau băncile înainte de criza financiară.

„Avem nevoie de o mai bună supraveghere a acestor platforme mari, la fel cum am procedat cu sistemul bancar după criza financiară”, a precizat oficialul UE.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ce-le-pregateste-ue-companiilor-din-domeniul-onl

„Am Guvernul Meu. Lasă-l în pace !”

 


Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, participa, miercuri, 28 februarie 2018, la sedinta de prezentare a raportului de activitate al Directiei Nationale Anticoruptie pe anul 2017, la Cercul Militar National din Bucuresti. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Cam de multişor, presa din România lasă impresia că ştie mai tot despre politica mondială, dar nu vrea să vadă mai nimic din ce se întîmplă la noi. Analize sofisticate şi curajoase despre SUA, dar o mare timiditate despre declaraţiile politicienilor noştri, despre strategiile construite pe sub masă şi chiar despre dictatura incipientă care începe să scoată capul pe la noi.

O bună dovadă este ignorarea unor semnale date de preşedintele Iohannis la ultima sa conferinţă de presă. Despre susţinerea voalată dar, totuşi, destul de vizibilă a lui Nicuşor Dan, noi am scris aici (https://www.cotidianul.ro/de-ce-il-apara-klaus-iohannis-pe-nicusor-dan-fara-sa-i-pronunte-numele/).

Mai este însă un moment formidabil din această conferinţă ce merită să fie analizat căci are toate elementele unui conflict care aminteşte de Operaţiunea „Black Cube”, despre care documentele de la dosar spun că ar fi fost comandată de Iohannis şi Hellwig împotriva Codruţei Kovesi (https://www.cotidianul.ro/au-comandat-klaus-iohannis-si-eduard-hellvig-operatiunea-black-cube/). Chiar şeful Black Cube, Dan Zorella, spunea în declaraţia oficială de la dosar: „Am precizat lui Dagan că, din cîte am înţeles noi din prima întîlnire cu Daniel, clienţii care stau în spatele proiectului sînt Hellvig şi preşedintele”!

Momentul a fost declanşat de Dan Tăpălagă, de la G4Media, un ţuţer al Codruţei Kovesi şi un susţinător USR, care pune o întrebare-editorial cu schepsis:



Vizibil iritat de întrebare, Klaus Iohannis i-a transmis, totuşi, în acest fel, Codruţei Kovesi un răspuns care are tîlcul său. De altfel, aţi observat, desigur, că Tăpălagă nu spune că Laura Codruţa Kovesi cere 30 de procurori, ci Parchetul European! Iohannis îi transmite Codruţei sec: ajung 10, din moment ce Germania trimite 11:



Că Iohannis a fost deranjat de întrebarea lui Tăpălagă se observă din faptul că atunci cînd jurnalistul vrea să insiste cu o precizare, Iohannis îl pune la colţ:



Cine a urmărit conferinţa de presă a observat că şi alţi jurnalişti au pus două întrebări, fără ca Iohannis să-i oprească (Sebastian Zachmann de la Adevărul sau Sorina Ionaşc de la ProTV). Numai pe Dan Tăpălagă nu l-a lăsat să pună „o întrebare complementară pe aceeaşi temă”!

Numai cine nu vrea nu vede în acest moment ceva care devoalează şi ascunde multe lucruri în acelaşi timp.

Pe de o parte, Laura Codruţa Kovesi, ajunsă acum Procuror General European, ştie bine că nu va avea nici forţa şi nici libertatea de a scoate la iveală dosarele de corupţie cu fondurile europene din Germania, de pildă. A dovedit-o în România, cînd a ţinut în sertar „Dosarul EADS”.

Dacă vrea – şi vrea! – să-şi consolideze poziţia, Kovesi are doar şansa să ancheteze dosare din ţările mai mici, în special din Europa de Est, ţinînd, desigur, cont de indicaţiile pe care le va primi de la cei care au susţinut-o pentru funcţia actuală şi care ar putea s-o trimită oricînd acasă!

În aceste condiţii, Kovesi spune că are nevoie de cei 30 de procurori din România, cărora să le dea pe mînă dosare de corupţie, cu care să arate UE că îşi merită postul. În acelaşi timp, cu cartea pe care n-o ştie, este greu de crezut că ea poate să aibă vreo autoritate faţă de procurorii veniţi din Germania, Franţa sau Italia. A dovedit-o recent chiar în interviul de la BBC, cînd n-a făcut faţă întrebărilor incomode ale unui jurnalist care nu avea complexe în faţa ei, aşa cum au fost mulţi în România.
Numai că acum la Putere este „Guvernul Meu” şi Iohannis se aşteaptă ca, după alegerile parlamentare din acest an, acesta să aibă şi o majoritate consistentă în spate! Dar fondurile europene vor fi gestionate de Guvernul lui Iohannis, indiferent ce componenţă va avea. Cu alte cuvinte, dosarele din România cu care Codruţa Kovesi va dori să-şi consolideze postul de Procuror European îi vor viza pe miniştrii Guvernului PNL!

Or, tocmai acest lucru îl scoate din minţi pe Klaus Iohannis. Cum, adică, după toate eforturile pe care le-a făcut în aceşti ani de a aduce la Putere „Guvernul Meu”, să se trezească acum că tocmai Laura Codruţa Kovesi va începe să-i trimită la puşcărie, lîngă Liviu Dragnea?

Cine urmăreşte treburile de la noi, a văzut, desigur, că Iohannis face pe dracu’ în patru să-i apere pe miniştrii actuali. Un bun exemplu este ministrul transporturilor, cel cu accidentul despre care nu mai vorbeşte nimeni, sau ministresa Pepsi-glas a Educaţiei, ori ministrul Grindă. Ca să nu mai spun despre miniştrii implicaţi în achiziţionarea măştilor şi echipamentelor medicale din timpul pandemiei Coronavirus.

Iată, deci, de ce a fost iritat Klaus Iohannis de întrebarea lui Tăpălagă! Mai ales că şi ONG-ul „Declic”, motorul mişcării #Rezist, a adresat zilele acestea o Petiţie către Iohannis şi Predoiu, semnată de 16.000 de oameni, intitulată nici mai mult, nici mai puţin decît „DNA, repornește lupta împotriva corupților!” Petiţia a fost trimisă şi la Bruxelles, iar semnatarii cer răspicat ca DNA „să repornească lupta împotriva marilor corupți” și să își continue activitatea din perioada 2013-2018, precizînd: „Atunci, DNA a trimis în judecată 68 demnitari. Dintre aceștia, 37 au fost condamnați definitiv: 9 miniștri și foști miniștri, 21 de deputați, 6 senatori și 1 membru al Parlamentului European. La polul opus, în ultimii 2 ani, marile dosare de corupție par a fi inexistente”!

Pentru Codruţa Kovesi, această Petiţie este mană cerească, dar nu acelaşi lucru este şi pentru Klaus Iohannis, căci, dacă pe şefa Parchetului European o doare-n bască dacă anchetatul este de la PNL sau PSD, pentru Preşedintele României este vital ca acuzaţiile de corupţie să nu-i vizeze pe membrii Guvernului PNL!

Klaus Iohannis ştia foarte bine încă de la preluarea primului său mandat că nu va avea control asupra Codruţei Kovesi, că ea reuşise să-şi asigure o protecţie mult mai înaltă decît Cotroceniul, motiv pentru care, în „Operaţiunea Black Cube”, a vrut să obţină motive pentru a nu o mai confirma ca şefă la DNA. Operaţiunea a eşuat, după cum bine se ştie, astfel că plecarea Codruţei Kovesi la Parchetul European i-a convenit lui Iohannis, numai că acum se vede în situaţia de a-şi vedea ameninţat „Guvernul Meu” de ambiţia acesteia de a dovedi că-şi merită postul!

Şi, iată cum o întrebare la o conferinţă de presă ce părea banală, scoate la iveală un conflict teribil între Klaus Iohannis şi Codruţa Kovesi, în care preşedintele României îşi vede „Guvernul Meu” pus sub lupa Procurorului General European, fără să aibă prea multe pîrghii pentru a se impune în faţa acestuia!

Singurul lucru pe care-l poate face Klaus Iohannis în faţa acestei situaţii este să-i ceară lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, să nu-i dea Codruţei Kovesi decît 10 procurori, în loc de 30 cît cere aceasta, încercînd să-i limiteze puterea în bătălia cu corupţia posibilă a „Guvernului Meu”, căci, în cazul cîştigării alegerilor parlamentare, PNL va forma viitorul cabinet, iar acesta va gestiona fondurile europene, pe care le va ancheta chiar Codruţa Kovesi cu procurorii veniţi din România!
Din acelaşi motiv, al protecţiei pe care vrea s-o ofere „Guvernului Meu”, Iohannis, prin trompetele sale, anunţă că viitorul Guvern ar putea rezulta dintr-o alianţă PNL-PMP-UDMR, deci fără USR, căci aceasta din urmă ar putea să reactiveze operaţiunea „Fără Penali”, ceea ce i-ar da apă la moară Codruţei Kovesi.

CONCLUZIE: Cu cît va fi mai limitată puterea Codruţei Kovesi, cu atît va fi mai mare liniştea lui Klaus Iohannis, care speră ca, din decembrie, să aibă, în sfîrşit, nu numai „Guvernul Meu”, ci şi”Parlamentul Meu”. Însă ar vrea ca niciuna dintre aceste instituţii să nu intre în vizorul Laurei Codruţa Kovesi !

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-ii-transmite-codrutei-kovesi-am-guvernul-meu-lasa-l-in-pace/

România vs Grecia. Ce nu vom găsi niciodată pe litoralul românesc

 


Un turist român care a vizitat Grecia, iar apoi a ajuns pe litoralul românesc a remarcat că oricâte investiţii se vor face si oricât de civilizaţi vor deveni turiştii români, este ceva care nu vom găsi niciodată la noi la mare.


Marian Popescu a petrecut două săptămâni în Grecia, Marea Ionică, iar apoi a stat 3 zile la Mangalia. 

Iată impresiile pe care le-a avut:    

„Dupa 2 săptămâni la superlativ in Marea Ionică, am mers 3 zile la Mangalia cu băiatul nostru care nu a fost cu noi în Grecia. 

Am mers doar la plaja dintre Saturn şi Venus. Culmea, cazarea a fost peste cea pe care am avut-o în Zakinthos. 

Vreme ok, cu ceva vânt, valuri, temperatura apei însă potrivită. 

Ne-am aşezat în zona fără şezlonguri, destul de mare ca suprafaţă şi fără înghesuială, mai ales că era sfârşit de sezon. Şi deşi ştiam că diferenţele sunt imense, am zis că trei zile nu vor fi o tragedie. Şi nici nu au fost. 

Acum câteva scurte concluzii, să nu vă plictisesc. 

Dincolo de gunoaiele de pe plajă (chiştoace de ţigări in special, resturi de mâncare, ambalaje de la băuturi de tot felul), câinii cu stăpân care urinau pe nisip, ciorile care căutau câte ceva de mâncare printre resturile lăsate de turişti, ştiţi ce nu vom găsi niciodată pe Litoralul românesc, oricâte investiţii se vor face si oricât de civilizaţi vor deveni turiştii români ? Acea apă transparentă albastră sau de smarald pe care Grecia o are si pentru care merg an de an acolo. 

Altfel, am văzut nişte răsărituri de soare la Marea Neagră memorabile ! Poate o mică dovadă, că tot la Cer ne este speranţa.”  

Un internaut a comentat la postarea publicată pe Forum Grecia arătând: „Apă albastră ca în Grecia am văzut şi eu în nordul staţiunii Mamaia. Şi nu a trebuit să mă umilesc cu teste Covid şi aşteptat la vamă ca pe vremea lui Ceauşescu... Dar fiecare vede lucrurile cum vrea...” 

„Am stat 3 ore in vamă. Enervant desigur. Dar a meritat acest efort. M-am simţit mai umilit de mizeria de pe Litoral. Dar fiecare vede ce vrea sau ce crede el că vede”, a răspuns Marian. 

sursa:https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/romania-vs-grecia-nu-vom-gasi-niciodata-litoral-dincolo-gunoaie-caini-ciori-cauta-macare-1_5f65d2a65163ec42711fec47/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop

Prima piaţă agroalimentară cu produse exclusiv româneşti certificate s-a deschis în București

 


Începând de ieri, Bucureştenii pot cumpăra alimente bio şi produse tradiţionale din Piaţa Românilor, fosta piaţă Colentina, fiind unicul loc unde se vor putea găsi cele mai multe alimente bio româneşti certificate, alături de produse tradiţionale şi naturale româneşti atestate.

„Suntem bucuroşi că Asociaţia Bio-România şi Federaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale Româneşti sunt invitate în prima piaţă românească, pentru români, cu producători români. 

Din păcate, în multe pieţe agroalimentare sunt produse nealimentare, iar la produsele alimentare găsim foarte multă marfă din import, marcată sau nemarcată. 

În această piaţă se vor comercializa exclusiv produse de calitate româneşti, că sunt bio, că sunt tradiţionale, doar produse de calitate, nu de larg consum cu foarte multe E-uri sau chimicale. 

Produsele tradiţionale sunt atestate de Ministerul Agriculturii, iar cele ecologice sunt certificate de către firme autorizate de Ministerul Agriculturii, deci statul român garantează calitatatea produselor din această piaţă. 

Este prima iniţiativă pe care o cunosc şi sunt în domeniu de foarte mulţi ani. 

Felicitări tuturor celor care au gândit şi au realizat acest proiect şi ni-l oferă nouă spre gestionare şi implementare”, a transmis preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio România, Marian Cioceanu, într-un mesaj video, pe Facebook, scrie Agerpres. 

România deţine în prezent în jur de 364.000 de hectare în agricultura ecologică şi circa 10.000 de beneficiari înregistraţi în acest sistem. 

Piaţa bio din România a ajuns la 20 de milioane de euro, în 2018, înregistrând o creştere anuală de circa 30%.

sursa:https://adevarul.ro/news/bucuresti/prima-piata-agroalimentara-produse-exclusiv-romanesti-certificate-s-a-deschis-capitala-1_5f6712fe5163ec427126d096/index.html

Românii-americani, acum o sută de ani

 


De mai mult timp am intenționat să scriu o recenzie la studiul Pr. Remus Grama, Românii-americani și Marea Unire din 1918/Romanian-Americans and the Great Union of 1918publicat chiar în anul Centenarului Marii Uniri. Adevărul este că am reușit să procur acest volum biling doar la peste un an de la tipărirea sa. Și întrucât am cercetat și eu tangențial subiectul, mi-am propus să-l recenzez într-un periodic de specialitate. Motivul care m-a făcut să mă adresez unui public mai larg a apărut ca urmare a unor întrebări care mi-au fost puse în ultimele zile. Una dintre acestea a venit de la un foarte experimentat diplomat român care se interesa cum am reușit, în perioada negocierilor pe care le-am dus pentru România, să obțin sprijinul românilor din America și din Europa. Cea de-a doua întrebare a fost, în fapt, o semnalare care mă trimitea spre un site care este dedicat știrilor despre românii care se află acum în mai multe state europene și care a publicat o investigație despre atitudinea acestora față de țara de origine și ceea ce interlocutorul meu numea “spiritul românesc”. Nu doresc să împărtășesc răspunsurile pe care le-am dat celor care mi-au adresat chestiunile amintite, deoarece nu cred că experiența mea personală este de interes general. În schimb, cred că experiența istorică a comunității românilor-americani de acum un secol merită a fi cunoscută și încorporată istoriei naționale și a raporturilor româno-americane.



Părintele Dr. Remus Grama


Părintele Dr. Remus Grama păstorește la Catedrala Ortodoxă Română „Sfânta Maria” din Cleveland, Ohio, cea mai veche parohie ortodoxă românească înființată în Statele Unite ale Americii. În 2005 a obținut doctoratul la Seminarul Teologic din Pittsburg, prezentând o teză despre o temă foarte delicată, anume reconcilierea celor două eparhii românești de pe continentul american care, în timpul Războiului Rece, au avut o istorie zbuciumată. A publicat mai multe studii despre subiectul respectiv, despre viața unor prelați care au servit comunitățile de români-americani ortodocși și despre cultura românească. Abordând subiectul contribuției românilor-americani la realizarea Marii Uniri din 1918, Pr. Dr Remus Grama a sintetizat rezultatul mai multor scrieri din America și România care au cercetat perioada Primului Război Mondial și istoria comunității românilor-americani din acea perioadă. Totodată, a văzut nu doar cunoscute colecții documentare sistematice ale organizațiilor reprezentative ale acestei comunități, dar și arhivele mai multor parohii ortodoxe românești de pe pământul american care au avut o activitate mai intensă îndreptată spre susținerea idealului unității naționale românești. De aceea, lucrarea la care ne referim este un foarte util instrument de cunoaștere a istoriei comunității românilor-americani, dar și a unei componente importante a procesului desăvârșirii unității statale a românilor. În același timp, este înfățișată experiența constituirii imigranților români din America, la începutul sec. al XX-lea, într-o comunitate etnică aptă să-și afirme nu doar identitatea culturală și națională în creuzetul etnic al națiunii americane, dar și să-și susțină interesul și afirmarea socială, politică și economică în “Lumea Nouă”. Nu în ultimul rând, cititorul acestui studiu documentat poate afla despre felul în care mai vechii sau mai noii imigranți români sosiți în America se raportau la locul de unde proveneau și la valorile culturii națiunii pe care o părăsiseră.

Așa cum spuneam, interesantă este asocierea pe care Pr. Dr. Remus Grama o face între procesul definirii identitare a comunității românilor-americani și idealul național al românilor din Vechiul Regat și provinciile cu populație majoritară românească din Imperiile vecine cu România. Imigranții români proveniți din Imperiul Austro-Ungar au fost foarte atenți la evenimentele de pe continentul european, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Ei erau și cei mai hărțuiți în America de agenții de influență și consulari unguri care reprezentau Imperiul dincolo de Atlantic. După intrarea României în război, alături de Antantă, în 1916, conștiința națională a imigranților români s-a activizat și mai mult, rezonând cu aspirațiile românilor de acasă. În același timp, românii-americani au fost mai asertivi în a-și arăta caracteristicile și doleanțele specifice în tabloul manifestării etniilor care se pregăteau să se integreze în națiunea americană. Astfel că lupta românilor de acasă pentru realizarea idealului desăvârșirii unității național-statale s-a dovedit a fi și un puternic ferment pentru românii-americani, îndeobște răsfirați în diferite mici comunități din partea de mijloc a nordului Statelor Unite ale Americii, pentru a-și preciza mai clar conturul identitar și la nivel politic, nu doar socio-cultural.

Cartea Pr. Dr. Remus Grama a intenționat să aducă și un omagiu contribuției comunității româno-americane la îndeplinirea puternicului ideal românesc al Marii Uniri. Iar această participare la susținerea idealului național românesc a avut o semnificație aparte după intrarea Statelor Unite ale Americii în războiul contra Puterilor Centrale și mai ales după influenta afirmare de către președintele american Woodrow Wilson a principiului autodeterminării naționale, iar ulterior deplasarea acestuia la Paris, pentru Conferința de Pace(1919-1920), cu scopul convingerii statelor europene să construiască un sistem internațional democratic, având ca actori de bază statele naționale. Pe un astfel de fond circumstanțial, Pr. Dr. Remus Grama a reținut câteva etape-eveniment ale implicării românilor-americani în dublul proces istoric al definirii identității lor de grup etnic american și, în același timp, pentru susținerea idealului național românesc. Dintre acestea, le menționăm pe cele mai semnificative:1)crearea Comitetului Național Român din America(1916);2)constiuirea în cadrul Armatei americane a unor unități alcătuite din voluntari româno-americani(1917);3)participarea masivă la activitățile Crucii Roșii, cu implicare substanțială și în România(1917-1918);4)suportul extraordinar de eficient acordat Misiunii Patriotice conduse de Vasile Stoica în America(1917-1918);5)înființarea Ligii Naționale Române(1917);6)Marea Adunare a românilor ortodocși din America(Youngstown, 9-10 martie 1918) și Hrisovul de unire a acestora cu Mitropolia Ungro-Vlahiei;7)demersurile pe lângă Casa Albă și liderii principalelor Mari Puteri de la Conferința de Pace pentru ca aceștia să recunoască deciziile plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia de unire a românilor într-u singur stat național. Utilizând bibliografie din epocă și mai nouă, autorul acestui volum descrie aceste etape-eveniment, dar și altele, precum relaționarea organizațiilor românilor-americane cu asociații și lideri ai imigranților slovaci, cehi, sârbi, polonezi etc. care, în Statele Unite ale Amercii, militau și ei pentru aplicarea principiului autodeterminării naționale în favoarea națiunilor respective din Europa Centrală. Dozând echilibrat informații și interpretări istorice, Pr. Dr. Remus Grama a reușit să redea o imagine convingătoare despre efortul comunității românilor-americani la reușita națiunii române, de la sfârșitul Primului Război Mondial, liderii principali ai organizațiilor românești din America meritând a fi încadrați și ei în rândul Generației Marii Uniri, primind aprecierile și recunoștința națiunii române.

Subliniez un aspect important nu doar pentru istoria evenimentului petrecut acum un secol, dar și pentru vremurile contemporane:comunitatea românilor-americani a desfășurat, îndeosebi între 1917-1919, un lobby deosebit de eficient în favoarea României. În America, lobby însemna un plus de informație și influență pe care cetățenii, firmele etc. îl adăugau palierului instituțional și decizional rezultat din procesele democrației reprezentative. Românii-americani și-au propus să aducă la cunoștința președintelui Statelor Unite ale Americii și Congresului american aspirația românilor dinafara statului român, ca și a statului român însuși, în condițiile când despre Regatul României și națiunea română nu se cunoștea în America aproape nimic. Dar pentru a realiza acest lobby, comunitatea românilor-americani trebuia să se autodefinească ea însăși în spațiul american. Cartea Pr. Dr. Remus Grama înfățișează exact această evoluție a românilor-americani de la o structură de mici comunități locale neimplicate în acțiuni comune la cea de comunitate etnică distinctă pe continentul american. Iar contextul acestei asocieri comunitare a fost dinamizat și de atașamentul românilor-americani la idealul de acasă al națiunii române. Acesta a fost un imbold puternic pentru înscrierea lor voluntară în Armata americană, care urma să lupte pe frontul din Europa, și în Crucea Roșie, care-și extinsese operațiunile și în România;constituirea lor în organizații care să exprime opțiunile întregii comunități româno-americane(ex. Comitetul Național Român din America), continuate cu demersuri unificatoare ecleziastice(Vezi celebrul Hrisov, din martie 1918, care dădea mesajul simbolic al unirii românilor din provinciile Imperiilor central-est europene cu statul român). Urmare a acestei construcții identitare a comunității românilor-americani, convingător descrisă și de Eugen Raica, Alex. Nemoianu în History of the United Romanian Society(1995, p. 36), au fost posibile activitățile convingătoare de lobby care au contribuit la decizia președintelui Wilson, anunțată de Departamentul de Stat, în 5 noiembrie 1918, ca și românilor din Imperiul Austro-Ungar să li se recunoască dreptul de autodeterminare și să fie sprijinită dorința lor de a se uni cu România. Iar la aceste impulsuri trebuie adăugată și acțiunea guvernului și regelui Ferdinand de a deschide Legația României în capitala Statelor Unite ale Americii, dar mai ales inteligenta inițiativă a trimiterii în America a Misiunii Patriotice Române condusă de excepționalul Vasile Stoica.

Precedentul acestui lobby al comunității românilor-americani în favoarea României(1917-1919) arată cât de importantă a fost existența unui ideal național românesc și proiect de țară(românii-americani au mai numit România Mare și „Noua Românie”) care nu doar să unifice aspirații, dar și să mobilizeze voințe de implicare într-o acțiune constructivă. Totodată, cât de semnificativă a fost încrederea românilor-americani, ca și a celor din locurile lor de origine, în liderii politici români ai momentului și în cei ai statului român(Iuliu Maniu era recunoscut ca lider al românilor și de către românii transilvăneni din America, iar Regina Maria a fost o personalitate aproape venerată de toți românii-americani). Fiind vorba de un moment de autodefinire identitară, românii-americani au înțeles că acel proces nu însemna o închidere în sine, ci, dimpotrivă, o deschidere și cooperare cu actori sociali similari, o negociere continuă cu parteneri din societatea americană. Nu știu dacă Pr. Dr. Remus Grama a intenționat să ne transmită și această lecție a lobbyului în America, venită dinspre istoria de acum un veac a comunității românilor-americani, dar eu o semnalez ca reflecție ce merită luată în seamă de liderii politici ai României de azi și de mâine.

Cartea Pr. Dr. Remus Grama, Românii-americani și Marea Unire din 1918/Romanian-Americans and the Great Union of 1918, a fost publicată de autor nu doar dintr-un imbold sufletesc și intelectual personal, ceea ce merită apreciat, ci și ca o rememorare pentru românii-americani de astăzi a unui demers istoric al înaintașilor lor de care ei trebuie să fie mândri, deoarece acționând pentru realizarea idealului național al românilor au desfășurat și o amplă luptă pentru propria libertate la care au aspirat când au decis să emigreze în America. Iar eu consider că Pr. Dr. Remus Grama merită recunoștința și mulțumirile românilor din Țară, atît pentru argumentele istoriografice pe care le-a adus pentru includerea în Generația Marii Uniri și a românilor-americani care ani la rând s-au dedicat înfăptuirii idealului unității național-statele românești, dar și pentru sugestiile înțelepte adresate națiunii române contemporane și liderilor ei. Căci pentru Pr. Dr. Remus Grama încă e valabilă antica zicere-Historia Magistra Vitae.

sursa:https://www.cotidianul.ro/romanii-americani-acum-o-suta-de-ani/