Serviciul Român de Informații a fost ”sesizat oficial” că mai mulți lideri ai USR-PLUS sunt sub bănuiala că ar fi ”agenți ai unor puteri străine” – se poate corobora cu precizările recente ale lui Adrian Severin.
Una dintre cele mai grave acuzații pentru un om politic de top este aceea că este în coordonarea unui serviciu de informații străin !
Ori, aflăm de la unul dintre cei mai riguroși jurnaliști români, Bogdan Tiberiu Iacob, că SRI a fost sesizat oficial pe această temă!
Sesizarea ar fi fost făcută de către un candidat independent în alegerile parlamentare de anul acesta, Cătălin Stochiță, un personaj care a făcut parte din structurile autorității locale din Capitală – și din interesanta grupare din jurul lui Marian Vanghelie.
Da ce e ”interesantă” în acest caz gruparea Vanghelie? Pentru că din ea fac parte atât generalul Cătălin Voicu, dar și alte figuri din zona (contra)informativă a SPP și a fostei UN 0215, aparținând MAI.
Acum, Stochiță afirmă că a transmis o sesizare directorului SRI, Eduard Hellvig, ”pentru a verifica informațiile vehiculate despre faptul ca o parte din liderii USR agenți de influență/agenți secreți/spioni ai unor servicii secrete: DGSE (Franța), BND (Germania), BVT (Austria)”.
Cătălin Stochiță se referă la ”analiza informațiilor prezentate în mass-media și în social media de către o serie de jurnaliști, politicieni și analiști politici” – și din care ar rezulta că ”o parte dintre liderii USR-PLUS au fost „racolați” de diverse servicii/structuri secrete în perioada în care au fost la studii în străinătate sau au activat în cadrul unor firme multinaționale ori în cadrul unor organizații internaționale”.
Numele prezentate de Stochiță sunt grele: Dan Nicușor Daniel, Armand Clotilde Marie Brigitte, Cioloș Julien Dacian, Fritz Dominic, Năsui Claudiu, Voiculescu Vlad, Seidler Cristian, Barna Ilie Dan.
Faptul că mai mulți patroni de presă și politicieni sunt aserviți unor servicii străine a fost dezvăluit de Adrian Severin – la vremea aceea ministru de Externe în guvernarea CDR – Emil Constantinescu.
Mai mult, recent, Adrian Severin a confirmat existența acelei liste și a făcut o precizare importantă: e vorba NUMAI de servicii de informații occidentale.
Cu ce se ocupau cei de pe ”Lista lui Severin”? Manipularea maselor, semănarea unor tulburări, plasarea de idei manipulatorii. Cu ce se ocupă USR și ONG-urile partenere? Cam cu același lucru!
Deci, informațiile se pot corobora – rezultând o construcție interesantă pentru o analiză de Intelligence.
Dar, Cătălin Stochiță nu se oprește aici! El consideră că ”este deja de notorietate faptul ca USR-PLUS este considerat „partidul lui Coldea””, așa că a solicitat directorului SRI să verifice și” să dispună măsurile legale” privind următoarele ”informații”… incendiare:
1. ”Generalul (r) Coldea Florian a contribuit în calitate de Director adjunct al SRI (Director Operativ) sau ca persoana fizică la înființarea, constituirea și dezvoltarea structurilor politice USR și PLUS (în mod indirect prin intermediul Generalului Ardelean Virgil – zis “Vulpea”) precum și la susținerea campaniilor electorale prin intermediul ofițerilor acoperiți din mass-media și din diverse alte entități publice: procurori, polițiști, militari, funcționari publici din instituții centrale sau locale sau entități private: asociații, fundații, firme având capital majoritar străin”.
2. Generalii (r) Coldea Florian și Ardelean Virgil ”au fost implicați în finanțarea partidelor politice USR si PLUS prin șantajarea persoanelor fizice și persoanelor juridice în baza informațiilor aflate în perioada exercitării atribuțiilor de serviciu”.
Cătălin Stochiță a publicat un Comunicat cu această sesizare, scrie Bogdan Tiberiu Iacob pe ”InPolitics”.