Principala piedică în testarea elevilor pentru depistarea COVID-19 o constituie reticenţa familiilor privind administrarea testelor rapide, pe care le consideră invazive, a declarat joi, la Slatina, la lansarea campaniei "Vaccinare şi testare pentru învăţare", secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Maria Ştefania Manea.
Manea a spus că numărul cabinetelor medicale şcolare este mic raportat la numărul de structuri şcolare, exemplificând că în judeţul Olt sunt 48 de cabinete medicale şcolare şi 409 structuri şcolare, scrie Agerpres.ro.
"Acum, mergând prim mai multe judeţe, vorbind cu specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică, atunci când am atins subiectul testare, s-au găsit soluţii în teritoriu acolo unde nu existau aceste cabinete şi nu exista resursa umană. (...) În ciuda acestor lipsuri, recunoscute de altfel, nu vorbim de aceasta ca fiind principala piedică în testare. Cred că de foarte multe ori, principala piedică în testare o reprezintă reţinerea familiilor de a le fi administrate aceste teste (elevilor - n.r.). În teritoriu, părinţii, reprezentanţi ai părinţilor, care au participat la întâlniri, mi-au spus că există o reticenţă din partea familiilor elevilor de a fi administrate testele, pe care le consideră invazive şi care produc disconfort copiilor şi de aici reţinerea sau multe alte motive pentru care se raportează aşa la testare", a afirmat secretarul de stat.
Maria Ştefania Manea a adăugat că în cadrul campaniei "Vaccinare şi testare pentru învăţare" specialiştii, medicii explică importanţa testării, mai ales că aceasta se face focalizat, pentru elevii şi personalul care prezintă simptome de boală.
Potrivit medicului Maria Magdalena Mateică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, în unităţile de învăţământ din judeţul Olt au fost distribuite 15.530 de teste rapide şi au fost folosite 433, dintre acestea 35 fiind pozitive.
În urma folosirii testelor rapide distribuite în şcoli, în judeţul Olt au fost testaţi pozitiv pentru infectarea cu SARS-CoV-2 un număr de 13 elevi, 16 cadre didactice şi şase salariaţi din rândul personalului nedidactic sau didactic auxiliar.