Statele Unite au renunțat la trimiterea a două distrugătoare în Marea Neagră, așa cum notificaseră Turcia la începutul acestei luni. Anularea acestei decizii a fost anunțată de Ankara, iar apoi a fost confirmată de surse oficiale de la Washington. Agenția de presă turcă Anadolu notează că Ankara nu a primit o solicitare pentru reprogramarea trecerii navelor americane prin strâmtori.
Este interesant că decizia americană de a nu mai trimite navele în Marea Neagră vine după ce Kremlinul a amenințat că distrugătoarele americane ar trebui să stea departe de Crimeea, „pentru binele lor”, și imediat după ce președintele Joe Biden l-a sunat pe omologul rus Vladimir Putin, căruia i-a propus să aibă o întâlnire față în față, într-o țară terță, în ”următoarele luni”.
Trimiterea celor doua nave în Marea Neagra ar fi trebuit să demonstreze sprijinul american pentru regimul de la Kiev, care a tras un semnal de alarmă cum că Rusia masează trupe la frontieră, posibil în vederea unei invaziii, totul pe fondul escaladării conflictului din Donbas, unde nu mai este respectat armistițiul semnat în iulie 2020.
Se pare că administrația Biden a ales să nu mai transmită un „mesaj descurajator” pentru Rusia prin intermediul unor nave de razboi și să o facă prin sancțiunile anunțate pe 15 aprilie, printre care expulzarea a zece diplomati ruși și sancțiuni economice, motivate de atacuri cibernetice ale Rusiei și ingerințe electorale.
Dintre toate relatările zilei atrage atenția un articol critic la adresa administrației SUA publicat de BBC.
”Desfășurările militare au fost imposibil de ignorat: mii de militari ruși au fost mobilizați lângă granițele Ucrainei, iar navele americane care se îndreptau spre Marea Neagră au fost avertizate să nu se apropie de Crimeea, „pentru binele lor”. Pe măsură ce retorica ostilă și mișcările militare din jurul Ucrainei s-au intensificat, politicienii occidentali au început să se teamă de o invazie rusă în Ucraina și i-au cerut lui Putin să ”dezescaladeze”.
Rusia a refuzat: ministrul rus al Apărării a insistat că mișcările de trupe sunt o reacție la un exercițiile NATO „amenințătoare” din Europa. Apoi, Putin a fost căutat la telefon de la Casa Albă”.
BBC notează că Rusia are avantaj, câtă vreme summitul SUA-Rusia a fost propus de Joe Biden, nu de Vladimir Putin.
”Biden a clipit primul în acest joc al lui Putin”, spune pentru BBC ziaristul Konstantin EggertBBC, fost șef al BBC Moscova. ”Biden i-a propus lui Putin o întâlnire la câteva săptămâni după ce l-a numit „criminal”, notează BBC. ”Noua mișcare a lui Biden este acum subiect de dezbatere – prevenirea unui dezastru sau o concesie eronată. Însă câtă vreme urmează un summit, riscul unei acțiuni militare ruse se reduce cu siguranță”, scrie BBC. ”Dacă Putin ar recurge la o acțiune militara ar da dovadă de comportament nedemn de un om de stat, ar fi o palmă pe obrazul lui Biden. Cert este însă că Biden este cel care a sugerat întâlnirea, iar asta îi da lui Putin un avantaj”, spune Eggert, citat de BBC.
Având însă în vedere sancțiunile anunțate de SUA în cursul zile de 15 aprilie, expulzarea unor diplomați de la ambasada rusă la Washington și sancțiuni împotriva oficialilor și entităților ”implicate în ocuparea regiunii ucrainene Crimeea și în abuzuri împotriva drepturilor omului”, probabilitatea unui summit Putin-Biden în viitorul apropiat se reduce.