Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care intenţiona să ajungă în R. Moldova cu un transport de 49.900 de cartuşe letale, fără a deţine toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză.
În ziua de 15 aprilie a.c, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, O.I., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 43 de ani, conducând un autovehicul înmatriculat în România, care transporta cartuşe letale pentru firma pe care o deţine în Republica Moldova.
Bărbatul transporta un număr de 49.900 de cartuşe letale, calibru 9 mm
Cu ocazia controlului de frontieră, deoarece bărbatul nu a putut prezenta aviz de tranzit eliberat de către structurile Poliţiei de Frontieră, poliţistul de frontieră a solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, în urma căruia s-a constatat că bărbatul transporta un număr de 49.900 de cartuşe letale, calibru 9 mm.
Cu privire la cele constatate, O.I. a declarat că transportă muniţia din Cehia, în R. Moldova şi că nu ştia că pentru transportul în cauză are nevoie de aviz din partea Poliţiei de Frontieră.
Întreaga cantitate de muniţie a fost ridicată în vederea continuării şi definitivării cercetărilor. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.