Autorităţile din Austria au anunţat că urmează să anuleze aproape toate restricţiile menite să limiteze răspândirea COVID-19, cu excepţia purtării măştii de protecţie în anumite spaţii.
Austria ridică aproape toate restricţiile anti-COVID începând cu data de 5 martie, au anunţat miercuri reprezentanţii Guvernului de la Viena.
Regula privind închiderea mai devreme a barurilor şi a restaurantelor a fost anulată, cluburile de noapte primesc permisiunea de a se redeschide, iar limitarea numărului de participanţi la evenimente ample a fost anulată, a anunţat cancelarul austriac Karl Nehammer, conform agenţiei Reuters.
Şeful Guvernului de la Viena le-a transmis austriecilor că „nu am învins încă pandemia”. Nehammer a subliniat faptul că situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit, cu precădere în spitale, pentru a putea relaxa considerabil restricţiile anti-COVID.
Totodată, Austria face modificări şi în privinţa reglementărilor sanitare care vor intra în vigoare cel mai devreme sâmbătă. Obligativitatea de prezentare a unei dovezi a vaccinării anti-COVID-19 sau a trecerii prin boală pentru a avea acces în restaurante, baze sportive şi pentru a participa la evenimente ample va fi anulată, a anunţat ministrul austriac al Sănătăţii, Wolfgang Muckstein.
Vaccinarea împotriva noului coronavirus a devenit obligatorie pentru populaţia adultă din Austria la începutul acestei luni – cea mai strictă măsură de acest tip adoptată în Europa.
În prezent, Austria are o rată de vaccinare cu cel puţin o doză de 76,2%, o rată de vaccinare cu schemă completă de 73,3% şi o rată de vaccinare cu doze ‘booster’ de 55,6%, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
De asemenea, Franţa ar putea renunţa, în curând la permisul vaccinal. Autoritățile franceze estimează că există „motive de a spera” că „la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie, am putea ridica permisul vaccinal”, datorită ameliorării situaţiei sanitare, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, relatează Agerpres, citând AFP.
„Nivelul persoanelor spitalizate rămâne foarte ridicat, superior recordului cu care ne-am confruntat în primăvara lui 2020, dar în proiecţiile pe care le facem (…) există motive de a spera că în acest orizont de timp situaţia se va ameliora suficient pentru ca noi să fim în măsură să ridicăm aceste ultime măsuri”, a estimat el.
Preşedintele Consiliului de orientare strategică vaccinală Alain Fischer a estimat miercuri, în faţa Senatului, că o renunţare la permisul vaccinal poate fi luat în calcul „la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie”, dacă o serie de condiţii sunt îndeplinite.
„Din punct de vedere ştiinţific şi medical, este necesară o rată de incidenţă redusă, acum suntem la 2.500. Redusă vrea să însemne mult mai mică, cel puţin de 10 sau 20 de ori, dar există elemente de context, să vă dau o cifră nu ar avea sens”, a spus el.