Cireșelor le-ar sta bine lângă un șirag de perle albe, la fel de scumpe sunt și unele și celelalte...

Cireşe...

De zece lei cireşe-aş vrea,
Spre vânzător zâmbeşte ea...
Cireaşa, zise el îndată,
Întreagă-o vreţi... sau feliată ?
epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu

SEARĂ PLĂCUTĂ !

Să ne cunoaștem strămoșii ”draconi”- Țăranul geto-dac cu o mână ara ogorul și cu cealaltă mânuia temuta sabie Falx dacica

Istoricul Ilie Gliga, povestește cum regele Decebal a fost salvat de la moarte de un lup. 

”Regele dac a găsit, într-o prăpastie, un pui de lup cu un picior rupt. Decebal a dus acel pui de lup în cetatea Sarmizegetusa şi s-a îngrijit de el. După ce s-a vindecat, regele dac l-a domesticit, lupul a devenit mare şi voinic. Atunci când se înfuria, animalul scotea un scheunat subţire, motiv pentru care Decebal i-a pus numele de Şuier. 

Într-o iarnă, regele dac, împreună cu Şuier, au mers în pădure la vânătoare, însă din vânător Decebal a devenit vânat. 

O haită de lupi l-a înconjurat pe regele dac şi pe lupul său domestic. Şuier a început să se lupte cu animalele sălbatice, dându-i răgaz lui Decebal să se urce într-un copac, de unde a putut să tragă cu arcul în haita de lupi, care s-a speriat şi a fugit în pădure. 

Din nefericire, Şuier a murit sfâşiat de lupii sălbatici, însă a reuşit să-şi salveze stăpânul. 

Când s-a întors în cetate, Decebal i-a cerut unui fierar să-i facă din metal un cap de lup, cu gura căscată, exact ca cel al lui Şuier, iar unui cojocar să coase pe acel cap pielicele de ied, sub forma unei pungi. 

După ce a prins acel cap de lup într-o prăjină, la bătaia vântului acesta a început să şuiere şi astfel ar fi apărut steagul de luptă al dacilor”, descrie istoricul Ilie Gliga legenda capului de lup dacic. 

În municipiul Orăştie din judeţul Hunedoara, pe drumul ce duce spre cetatea Sarmizegetusa se află monumentul ”Izvorul de Aur al Dacilor”. În partea superioară a acestui monument, la o înălţime de opt metri, se află capul de lup cu trup de şarpe, lungimea capului de lup fiind de 1,2 metri, iar cea a trupului de şarpe de 5,5 metri.

Domniţa Raţiu, cercetătoare din Brașov, ne spune următoarele :

”Scrierile multor autori antici au evocat iscusinţa călăreţilor geto-daci şi valoarea deosebită a cailor lor. 
Geto-dacii aveau «cai învăţaţi» cu lupta, cai «care muşcă din duşmani» cum se aminteşte prin balade. 
Ne putem mândri că strămoşii noştri au fost deosebit de viteji. 
Se avântau în luptă crezându-se nemuritori”. 

Chiar şi poetul Ovidiu a fost impresionat de ţăranul geto-dac care „cu o mână ară, cu cealaltă ţine arma”, vestita sicade, de care romanii se temeau cel mai mult pentru că putea despica un coif şi pe care au numit-o „Falx dacica”. 

Sabia sicade - ”Falx Dacica”

Reprezentări ale şarpelui cu cap de lup apar pe Columna lui Traian. Aici pot fi văzute în scenele de luptă numeroase reprezentări ale dacilor purtători de stindard. 
Mai mult, pe un fragment ceramic descoperit în 1980, în localitatea Budureasca, din judeţul Prahova, este incizat steagul tradiţional al geto-dacilor - un cap de lup cu trup de şarpe, care a fost datat în secolul al IV-lea î. Hr. 

„Steagul, descris în literatura antică, a aparţinut tuturor neamurilor care au roit din Carpaţi. A fost purtat cu mândrie în luptă de ostaşii daci şi mai târziu de dacii înrolaţi de romani în legiuni trimise până în cele mai îndepărtate părţi ale imperiului. 
Să fie oare întâmplător că în geografia sacră a neamului geto-dac coloana vertebrală a neamului nostru – munţii - este şarpele-balaur ? Acei ”capnobatai”, zburători prin nori, să fi fost cunoscători ai acestei geometrii. Acesta poate fi adevărul, dar nu se ştie despre ei decât că au existat şi nimic despre misiunea lor”, precizează Domniţa Raţiu. 

Simbolurile steagului de luptă, Şarpele ieşit din apele primordiale, a fost hărăzit să ocrotească spiritul sacru al neamului, dar şi al locuinţei sedentarului (şarpele casei), duhul apărător. 

Lupul apare ca totem în reprezentările strămoşilor noştri încă din neolitic, cum ar fi lupul de la Cârlomăneşti, judeţul Buzău. 

O etapă şi o probă în iniţierea unui tânăr dac era să meargă în pădure printre lupi, să reziste acolo şi să-şi aleagă un lup cu care să se întovărăşească. De aceea purtau cu ei în luptă spiritul lupului prieten însufleţitor. Acesta este şi motivul petru care dacii au fost numiţi de către neamurile străine daoi, dahi, oameni lup „Steagul de luptă, mândria oastei, era încredinţat unui tânăr cu calităţi deosebite care-l păstra cu străşnicie cât timp era apt de luptă.

Steagul nu avea lungimea mai mare decât a prăjinii care îl purta. Acesta era constituit dintr-un cap de lup, realizat din bronz sau argint, fixat pe o prăjină, continuat de un material textil, cu forma unui corp de balaur sau şarpe, care, în bătaia vântului, se umfla producând un şuierat ce avea ca scop intimidarea adversarilor, dar mai ales inducerea unei stări de nervozitate cailor armatei inamice. Steagul indica, de asemenea, direcţia vântului, aspect deloc de neglijat în luptă”, ne explică cercetătoarea braşoveană.

Începând din secolul al II-lea d.Hr., steagul de luptă dacic a fost preluat de o serie de unităţi de cavalerie ale armatei romane formate din războinici daci şi folosit apoi vreme îndelungată. Steagul, purtat în luptă de „draconari”. 
Steagul dacic era vopsit chiar în culorile roşu, galben şi albastru, culori care au trecut apoi pe stema noii provincii Dacia, înfiinţată de împăratul Iustinian la nordul Dunării în anul 535.

Steagul Daciei Felix 

Aceste culori reprezentative pentru heraldica geto-dacilor au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română în miniaturile cărţilor religioase şi de voievozii români ca în final să apară pe steagul şi stema României. 

Ipoteza conform căreia steagul României se trage din stindardul de luptă al dacilor este susţinută de mai mulţi specialişti, printre care Aurel David şi dr. Marius Bizerea. 
Stindardul de luptă al daco-geţilor a fost numit de romani „draco”, iar purtătorii acestuia erau numiţi „draconari”. 



Evoluţia „draco-nului” în timp. 

Trecerea de la vechiul cult la religia creştină aruncă anatema asupra cuvântului ”drac”, în încercarea de a schimba mentalitatea de luptător a geto-dacului, de a-l îmblânzi, de a-l supune. 
Simbolul călăreţului get-dac care poartă spre biruinţă steagul-balaur este transformat în iconografia creştină în Sfântul Gheorghe, şi el sfânt militar, care de data asta nu mai flutură balaurul steag spre a înspăimânta pe duşmani, ci străpunge cu suliţa balaurul aflat la picioarele calului. Semn că noua religie a învins.

 „La noi dracul nu e chiar atât de negru, are o mamă şi fraţi, te poţi face chiar frate cu el ca să treci puntea, ca să reuşeşti faci pe dracu în patru. 
Se spune, deseori cu admiraţie «un drac de fată» sau «un drac de copil». 
Oamenii îi pot trimite prin înjurătură obiecte sau vietăţi. 
Este invocat de vrăjitoare şi alungat de descântătoare. Poate fi deci mai mult sau mai puţin negru. 
În legendele noastre Dracul a fost la început frate cu Dumnezeu, contribuind la zidirea Pământului şi la Facerea Lumii. 
Este puternic, dar mai puţin inteligent decât Dumnezeu. 
Face mereu lucrurile anapoda. 
Creaţiile lui realizate greşit sunt uneori preluate de Dumnezeu care le dă întrebuinţarea cuvenită sau dracul chiar îi dă idei lui Dumnezeu. 
Dracul construieşte cârciuma, Dumnezeu construieşte Biserica. Dracul face capra, Dumnezeu, oaia. 
Dracul inventează tutunul şi ţuica. Dumnezeu, tămâia şi smirna. 

Zicalele noastre vechi de când lumea mai păstrează încă amintirea steagului sub care au luptat strămoşii, cum ar fi: «A făcut pe dracul ghem». Asta înseamnă că draconianului îi era ruşine să se întoarcă acasă învins dintr-o bătălie şi de aceea rula steagul şi-l băga în sân. 

Sau «E dracul gol», putând să însemne că omul reuşeşte să treacă peste orice obstacol şi învinge mereu, ca steagul strămoşesc fluturând biruitor”, îşi încheie Domniţa Raţiu explicaţiile privind istoria steagului de luptă al dacilor.

Capul de lup este sculptat şi la baza Columnei lui Traian reprezentând pradă de război a romanilor. 
„Avem la Daci un animal sacru ca Mistrețul la Celţi. 
«Balaurul» dacic e reprezentat pe Columna Traiană cu un cap de lup, prelungit în chip de şarpe prin nişte fâşii de stofă, care la bătaia vântului se umflau şi alcătuiau o flamură serpentiformă orizontală. Lupul e un animal bine cunoscut de pe mănuşile de oglinzi scythice. Totuşi nu de acest tip de lup poate fi vorba, cu aspectul său realist şi pacific. Ci de fiarele fantastice cu gura căscată şi limba atârnând afară”, scria istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica (1926).

„Dacii înşişi s-ar fi numit, mai de mult, lupi sau «cei care sunt asemeni lupilor», ipoteză sprijinită pe textul lui Strabon şi pe numeroase exemple de popoare sau triburi indo-europene cu nume de lup. 
Derivarea numelui unui popor de la un animal are o semnificaţie religioasă, reflectând o concepţie arhaică”, a arătat istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor”.

Luptătorii daci se avântau în luptă fără teama de moarte. 
Unii istorici afirmau că îşi spuneau „lupi” şi făceau parte dintr-o frăţie a războinicilor care venera acest animal. 

Potrivit unor legende, ritualic dacii se transformau în lupi. 
”Esenţialul iniţierii militare consta în transformarea rituală a tânărului războinic în fiară. Nu era vorba numai de bravură, de forţă fizică sau de putere de a îndura, ci de o experienţă magico-religioasă care modifica felul de a fi al tânărului războinic. 
Acesta trebuia să-şi transmute umanitatea printr-un acces de furie agresivă şi terifiantă, care îl asimila carnasierelor turbate”, preciza Mircea Eliade, în lucrarea sa ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”. 

Nu se ştie ce conţineau şi cum se desfăşurau acele ritualuri magico-religioase de transformare a tinerilor războinici, însă mai mulţi istorici au ajuns la concluzia că lupul era un animal sacru al dacilor, venerat de popor.

Singurul lucru de care se temeau strămoşii noştri era să nu cadă cerul pe ei. 
Mitul a ajuns foarte cunoscut şi datorită scriitorului Alexandru Vlahuţă, care afirma următoarele: „nici mânia cerului nu domina trufia lor, ci când tuna şi fulgera, ei, încălecând pe cai, făceau gălăgie mare şi, furioşi, trăgeau cu săgeţile-n nori. 
Solii lor, care cântau din chitară înainte de a-şi spune solia, întrebaţi de Alexandru cel Mare dacă se tem de el, i-au răspuns cu mândrie: ”Geţii nu se tem decât de cer, să nu cadă pe ei”. 

Despre geţi, Herodot afirma următoarele: „Când tună şi fulgeră, tracii trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu recunosc vreun altul afară de al lor”.

Cei din triburile tracice aveau un dispreţ pentru viaţă şi erau gata oricând să se jertfească, scriau autorii antici. 

Ion Horaţiu Crişan prezenta în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor”, publicat în 1986, o relatare a istoricului Herodot, despre comportamentul emoţional al strămoşilor faţă de viaţă şi moarte. 

“Vorbind despre trausi, traci care locuiau în Munţii Rodope, ne spune că: rudele stau în jurul nou-născutului şi plâng nenorocirile ce va trebui să le îndure acesta, o dată ce a venit pe lume. 
Sunt pomenite atunci toate suferinţele omeneşti. 
Când moare cineva, trausii îl îngroapă glumind şi bucurându-se. 
Cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapă omul şi arată cât este el de fericit în toate privinţele”, informa autorul Ion Horaţiu Crişan. 
Se plângea la naşterea unui copil, iar moartea unui om era petrecută cu bucurie. 
Unii autori afirmau că, dovada pentru modul în care dacii se raportau la moarte este şi faptul că femeile geto-dace voiau să fie ucise deasupra cadavrelor soţilor lor şi să fie înmormântate împreună cu aceştia, potrivit cercetătorului Ion Horaţiu Crişan.



SE PARE CĂ STRĂMOȘII ROMÂNILOR NU AVEAU FRICĂ DE DUȘMANI ȘI NICI NU SE ÎNCHINAU LA STRĂINI, AȘA CUM O FAC, ASTĂZI, CEI CE CONDUC ROMÂNIA PRIN MINCIUNĂ ȘI TRĂDARE, ÎN URMA UNEI LOVITURI DE STAT  !
(n.m.)

sursa : http://adevarul.ro

Lucrurile mărunte pot fi, uneori, mai valoroase și mai plăcute decât tot aurul din lume !

Mângâie o pisică 5 minute și vei scăpa de energia negativă acumulată în corpul tău ...

Tiroida este o glandă foarte sensibilă, ușor de îmbolnăvit și greu de vindecat.

Deși ne-am obișnuit, sau ne-au obișnuit alții, să luăm medicamente, pentru orice afecțiune, există și alte mijloace să ne menținem sănătatea. Mai ales că aceste mijloace nu au efecte adverse (cum au cele mai multe medicamente, ca să nu spun că au chiar toate), dar mai ales că vindecarea este mai simplă și mai durabilă. Și mult mai ieftină.

Vom vedea, în acest articol, un Leac minunat pentru vindecarea TIROIDEI. Acest Leac este chiar drăgălașa PISICĂ.

Pisica este un Leac pe lângă casa omului. Iar posesorii de pisici sunt mult mai sănătoși, lucru dovedit științific.


SĂ VEDEM CÂT BINE NE FACE PISICA

1. Pisica toarce cu vibrații de frecvență cuprinsă între 20 și 140 de Hz (adică între 20 și 140 de vibrații pe secundă), vibrații ce se încadrează între limitele terapeutice, cunoscute ca vindecătoare de boli. 

Dacă ții în brațe o pisică ce toarce vei prelua frecvența ei. Iar această frecvență îți va induce o stare de liniște în întreg organismul, lucru foarte plăcut TIROIDEI care va putea funcționa în parametrii optimi.

2. Torsul pisicii scade simptomele de dispnee (jenă respiratorie /efort de respirație), afecțiune extrem de gravă, apărută din cauza funcționării defectuase a TIROIDEI (în general în hipotiroidie, dar și în hipertiroidie). 

Dispneea este periculoasă mai ales pentru creier – aportul de oxigen este redus și mulți neuroni se sufocă și mor. Pierderea de neuroni duce la grave pierderi de memorie și apariția timpurie a demenței senile-boala ALZHEIMER.

În stânga avem creierul sănătos. În dreapta este creierul distrus, bolnav de Alzheimer, din cauza unei tiroide neglijate de posesorul ei.

3. Frecvențele emise de pisică, între 20 și 50 de Hz, ajută la vindecarea rapidă a fracturilor. De aceea persoanele mai în vârstă, care sunt mai predispuse la fracturi greu vindecabile (în special la fractura de șold), este bine să țină pe lângă casă o pisică. 

Simpla mângâiere a unei pisici, măcar de două ori pe zi, duce la fixarea mai bună a calciului în oase, deci la o rezistență mai mare la posibile fracturi.

4. Simplul fapt că ești posesor de pisici îți scade riscul de infarct cu 48%. De acest avantaj se bucură și membrii familiei posesorului, cu condiția să locuiască în aceeași casă. Iar prietenii posesorului au un risc de infarct mai mic, cu 32 până la 39%, dacă frecventează des casa acestuia.

Când mergi la un prieten ce are pisici, ia una în brațe. Dacă vrei, poți s-o și mângâi. Când ai să pleci te vei simți mult mai bine.

5. Pisica îl ajută pe stăpânul său, prin simpla prezență în apropiere, să-și vindece mai repede (cu circa 40%) oasele și tendoanele(în special tendonul lui Ahile) rupte în diverse accidente.

Ruperea tendonului lui Ahile (sau Achile) te poate face să porți două grațioase cârje. În acest caz pisica te ajută să te vindeci de două ori mai repede.

6. Posesorii de pisici se vindecă mai repede, cu aproape 50%, de orice boală, față de persoanele fără pisici. Deci, dacă vrei să-ți vindeci mai repede TIROIDA, e bine să te gândești să iei o pisică.

7. Persoanele cu pisici nu suferă, aproape niciodată, de DEPRESIE. Iar depresia, așa cum știm, este una dintre principalele cauze ale îmbolnăvirii TIROIDEI.

Depresia este o boală devastatoare. Ea poate îmbolnăvi toate organele corpului. Iar TIROIDA este prima victimă.

8. Incredibil, dar adevărat, pisica îl semnalizează pe stăpân că are o afecțiune într-o zonă a corpului. 

Astfel, dacă stai întins pe spate și pisica ți se așează la cap înseamnă că ai probleme la creier. 

Dacă se așează pe un picior ai varice și probleme de circulația sângelui la acel picior. 

Iar dacă ți se așează pe gât, sau lângă gât, sigur TIROIDA nu funcționează cum trebuie. Pisica semnalează, de fapt, că ai aura energetică spartă și că ești ori bolnav, ori pe cale de a te îmbolnăvi. 

Așa că ia măsuri de vindecare. Dar, dacă ai pisică, ești pe drumul cel bun.

Pisica știe ce te doare. De aceea, ca să te vindece, se așează pe organul bolnav.

9. Mângâierea pisicii, DOAR 5 MINUTE ZILNIC, îți îmbunătățește memoria, îți reduce tensiunea arterială, îți risipește depresia și îți normalizează somnul. E clar că și TIROIDA ta va beneficia de aceste lucruri bune.

10. Dacă mângâi o pisică, măcar 5 minute, vei scăpa de ENERGIA NEGATIVĂ, acumulată în corpul tău, energie ce va fi absorbită de mica felină. În urma acestei operațiuni nu numai că te vei simți mai relaxat, dar și sănătatea ta se va îmbunătăți, pentru că vei deveni mult mai pozitiv și mai optimist.

11. FOARTE IMPORTANT : În ciuda unei superstiții barbare, care spune că PISICA NEAGRĂ aduce ghinion, această pisică aduce  NOROC și SĂNĂTATE. Asta pentru că ea absoarbe de 4-5 ori mai multă energie negativă, decât orice altă pisică ! 

Orice pisică, oricât de mică și de orice culoare, îți curăță TOATĂ LOCUINȚA de energii negative.

CÂRCOTAȘII SPUN :  Sunt alergic la părul de pisică !

Dacă ai renunța să mai mănânci produse lactate ai uita de orice fel de alergie. 

Asta pentru că laptele este doar pentru copiii de vacă, capră sau oaie. Iar tu nu ești nici vițel, nici ied și nici miel. Sau ești ?

Laptele este pentru copii. Altfel, mama ta ți-ar da și acum țâță.

O pisică mănâncă, pe zi, în jur de 200 grame de mâncare. Nu se poate ca de la masa unei familii să nu rămână, zilnic, 200 de grame de resturi, pe care le arunci la gunoi. 

Îți mai trebuie o ceșcuță cu apă și o perie cu care o perii zilnic, ca să nu lase păr în casă. Iar dacă stai la curte n-ai să ai nici măcar grija locului unde-și face nevoile.

Studii recente, efectuate în SUA și Franța, arată că, prin eliminarea stresului zilnic, de către pisici, posesorii de pisici nu se îmbolnăvesc, aproape NICIODATĂ, de TIROIDĂ.

TIROIDA se vindecă doar NATURIST, medicamentele sau operația nu sunt de folos.

Eu am adunat, de pe drumuri, două pisici. Una este neagră și cealaltă tigrată. Iar în familia mea, destul de numeroasă, nu există boli de TIROIDĂ.

TIROIDA ta merită o pisică. Iar dacă, totuși, nu-ți permiți una, mergi la prieteni, rude sau cunoștințe care au asemenea animăluțe. 

Sau mergi la un CAT CAFE.

CAT CAFE este o cafenea cu multe pisici. Aici poți bea o cafea, mânca o prăjitură și mângâia o pisică. 

Asemenea cafenele există cu sutele de mii, în lume, de la Paris, Londra și New York și până la Tokyo.

Iar dacă în orașul tău nu există așa ceva, deschide tu așa o cafenea. Sigur va fi plină mereu și vei face mulți bani. Și mulți oameni își vor recăpăta sănătatea. Iar binele lor se va revărsa și asupra ta, a familiei tale și a casei tale. Exact așa cum spune proverbul : ,,Bine faci, bine găsești,,.

sursa: http://tipadela3.ro/stiri/tiroida-si-pisica

”BLESTEMUL FLORII DE AUR” - Poveste chinezească

OARE LA CE COTE POT AJUNGE LĂCOMIA, DESFRÂUL, INCESTUL,VICLENIA,TRĂDAREA,VIOLENȚA  DE NESTĂPÂNIT A OAMENILOR ?

VEȚI PUTEA AFLA VIZIONÂND SUPERBA ECRANIZARE A POVEȘTII CHINEZEȘTI ”BLESTEMUL FLORII DE AUR”

POVESTEA PE SCURT :

China, ultima dinastie Tang, secolul al X-lea. 

In ajunul Festivalului Chong Yang, florile aurii năpădesc palatul. 

Imparatul se intoarce pe neasteptate cu fiul său mai mic, printul Jai, sub pretextul că vrea să petreacă această sarbatoare împreună cu familia sa. 

Relatia dintre împărat si împărăteasă este însă una glacială, iar de câțiva ani aceasta are o relatie ilicită cu fiul ei vitreg, printul mostenitor Wan, in timp ce acesta visează să evadeze împreună cu iubirea lui secretă, Chan, fiica doctorului de la curte. 

Acesta este fundalul unor rebeliuni sociale si individuale devastatoare, care vor aduce sfârșituri iminente si drame ardente.

FILMUL ”BLESTEMUL FLORII DE AUR”

”A iubi cu totul - Cea mai grea luptă care a avut loc vreodată”

”Cea mai grea luptă care a avut loc vreodată”

Ministrul iubirii al trupului meu
a declarat stare de urgență
Se pare că cineva vrea să genereze răscoale în interior
și să-l întoarcă înapoi zeci de ani
la vremurile grele din adolescență.

Ministrul apărării a intervenit și el
se pare că marile puteri ale continentului Suflet sunt implicate
și c-ar vrea să sărăcească Trupul
și să-l determine să nu mai iubească cum iubește el de sute de ani
doar pe jumătate.

Ministrul economiei s-a implicat și el
„A iubi cu totul” ar putea genera o criză economică de proporții
Care i-ar putea lăsa descoperiți pe plan mondial
Pentru că ar distruge cea mai de preț industrie a lor:
iubitul artificial.

Ministrul culturii s-a abținut de la vreun comentariu acuzator
Și a fost catalogat drept trădător.

Prim-ministrul aflat în Palatul Creierului a fost și el stupefiat
A închis granițele punând sudori la fiecare por
prin care ar fi putut să intre vreun instigator
și fără să stea pe gânduri a declarat război total
Sufletului și tuturor celor care propovăduiesc
Iubirea fără vreun câștig material.

Ce-a urmat apoi știi și tu
A fost o desfășurare de forțe impresionantă
Când Sufletul meu s-a aliat cu Sufletul tău
pentru a ne cuceri trupurile
în cea mai grea luptă care a avut loc vreodată.

Autor, Mihai Gavrilescu

sursa: http://mihaigavrilescu.ro

Și de la flori, noi oamenii, am avea ce învăța ...

Să învățăm de la flori cât de puternici am putea fi... 

Dacă florile, atât de fragile, pot să zâmbească din crăpăturile pietrelor, noi oamenii de ce nu am putea zâmbi printre lacrimi și durere, printre ploaie și curcubeu ?

Gina Giorgiana Mustață - o româncă din Italia, a salvat o viață de om ...

Gina, o româncă din Italia, a salvat un italian care făcuse infarct, chiar în barul în care lucra. Craioveanca a sărit să-l ajute, în timp ce alți clienți au sunat la ambulanță.

Craioveanca Gina Giorgiana Mustață, infirmieră de profesie, a resuscitat un carabinier pensionat, care și-a pierdut conștiența după ce s-a lovit cu capul de un colț al tejghelei. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost la un pas de moarte, însă intervenția promptă a infirmierei românce i-a salvat viața.

Infirmiera Gina Giorgiana Mustață are 31 de ani și lucrează într-un bar din localitatea Aosta din Italia. 

În urmă cu câteva săptămâni, un carabinier pensionat a venit în local ca să bea o cafea. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, nici nu apucase să ducă ceașca la gură că s-a prăbușit, lovindu-se cu capul de un colț al tejghelei, informează ”gazetaromaneasca.com.”

Sângele a început să curgă din rana de la cap, iar în câteva clipe i-a astupat căile respiratorii, a povestit Gina Giorgiana Mustață, care a sărit să-i acorde primul ajutor bărbatului.

„Nu mai simțeam pulsul. Acel bărbat avea fața cianotică. În mod evident era vorba de un infarct”, a mărturisit tânăra din Craiova.

O altă tânără, la rândul ei infirmieră, i s-a alăturat Giorgianei pentru a-i acorda primul ajutor bărbatului inconștient.

„După câteva minute, carabinierul a început să dea ceva semne de viață, semne vagi, dar concrete”, a precizat Gina Giorgiana Mustață.

Giorgiana a continuat manevrele de resuscitare, alături de cealaltă femeie care i-a înlăturat sângele din zona nasului și a gurii bărbatului care nu mai putea respira.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care l-a transportat pe carabinier la spital. 

Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, nu-și amintește nimic despre clipa în care a fost la un pas de moarte.

Presa din Italia scrie că fostul carabinier trăiește numai pentru că Gina Giorgiana Mustață a știut cum să intervină rapid și corect.

Potrivit sursei citate, infirmiera profesionistă Gina Giorgiana Mustață a lucrat șase ani în secția de terapie intensivă a spitalului din Craiova. 

Tânăra trăiește în Italia de mai mulți ani, iar, în februarie, a obținut cu punctaj maxim atestatul de validitate profesională la școala de infirmieri din Trieste. 

Până să găsească un loc de muncă conform pregătirii sale, Gina Giorgiana Mustață lucrează ca barman într-un local din Aosta.

BRAVO, GINA GIORGIANA  !

sursa: http://sevedetot.ro

BRAVO, ROMÂNIA ! U650 REVINE PE PIAȚA ROMÂNEASCĂ ...

BRAVO, Romania ! 

RELANSARE DUPĂ 10 ANI ! U650 revine pe piață ! 

Fermierii români vor putea achiziționa, din nou, această marcă, anunță Ziarul Financiar. U650 va fi cel mai ieftin tractor de pe piață, astfel încât să și-l poată permite și micii fermieri.

Preţul unui tractor U650 este de 16.000 de euro, potrivit firmei Total Gimpex, unul dintre primii dealeri care vor vinde tractorul, pe piața locală, din vara acestui an (2018). 

Acesta va fi din nou cel mai accesibil tractor de pe piaţa locală, având o putere de 65 CP şi o cutie de viteze manuală cu zece trepte.

Linia de asamblare a tractoarelor a fost mutată la Băicoi, iar licenţa pentru producţie a fost achiziţionată numai pentru Egipt, astfel încât tractorul putea fi comercializat, până acum, doar pe piaţa egipteană. 

Compania Tractorul U650 Braşov din Băicoi este controlată de omul de afaceri Titus Şerban, fostul director al Tractorul Braşov, iar acesta a decis să vândă tractorul și pentru agricultorii români.

Sursa: Ziarul Financiar; http://sevedetot.ro

TĂRÂMUL DE BASM AL DELTEI DUNĂRII

MUNȚII DOBROGEI - ROMÂNIA

CABANA CARAIMAN, o cabană montană construită cu mult suflet și dragoste de tinerii anilor 1937-1938

CABANA CARAIMAN


La o distanță de cateva sute de metri de Cabana Babele, la 2025 de metri altitudine, pe versantul prahovean al Munților Bucegi, în căldarea Văii Caraimanului, se găsește o cabană montană care, deși nu mai este, oficial, în circuitul turistic, este deschisă vizitatorilor și rămâne o atracție pentru iubitorii de munte. 

Se ajunge la ea din Bușteni, pe poteca marcata prin valea Jepilor, pe sub linia de telecabină Bușteni-Babele. Este vorba de Cabana Caraiman.
Cabana a fost ridicată în 1907, pe locul unui vechi pavilion al Eforiei Spitalelor Civile, și distrusă puțin timp după primul război mondial. 

In primăvara anului 1937, un grup de tineri îndrăgostiți de munte și în special de Bucegi, constituiți în Grupul Alpin Brav, ce avea să devină Clubul Carpatin Roman (CCR), au decis construirea unei cabane pe culmea Caraimanului. 

Șaua Mică a Caraimanului era locul perfect de admirat Valea Jepilor și culmile Munților Baiului. 

Bucegii sunt spectaculoși pe laturile estice și nordice. 

Liderul Grupului Alpin Brav, Dumitru Gherassy, a reușit să obțină de la proprietarii terenului concesionarea pentru 90 de ani, iar tinerii au început construcția. 

Lucrările au pornit imediat, sub conducerea antreprenorului Petre Pascu, care a realizat numeroase amenajări turistice în Bucegi și Piatra Craiului. 

Proiectul cabanei aparține arhitecților Gabriela Stork și Stelian Gănescu.
Puțini dintre cei care poposesc în prezent la Cabana Caraiman cunosc eforturile prin care s-a înălțat, cu sacrificii și cheltuieli foarte mari. 

Drumurile nu erau amenajate, iar transportul materialelor de constructie era mai mult decât anevoios. 

In mare parte, a fost folosit funicularul Fabricii de Hârtie din Bușteni, dar și cai, măgari și căruțe pe anumite porțiuni. 

Pe de altă parte, Clubul Carpatin Român s-a confruntat cu lipsa de muncitori, care se lăsau păgubași, părăsind șantierul, fiind izgoniți de vitregiile climatului alpin. 

Pentru strângerea fondurilor, membrii CCR au organizat serate dansante și s-au străduit, prin diverse metode, să obțină finanțare din partea Oficiului National de Turism (ONT). 

A fost nevoie atunci să-l ademenească pe șeful ONT, Sergiu Dumitru, la o masă copioasă și o beție pe măsură la restaurantul "Modern", ca sa le aprobe finanțarea cabanei.
In toamna anului 1937, cabana era aproape gata si se dorea ca inaugurarea sa nu fie mai tarziu de Anul Nou. Doar că visteria CCR era golită și funicularul de la Bușteni nu mai funcționa. 

Organizați în caravane de câte 15-20 băieți și fete, membri ai asociației, s-a pornit în zilele lunii octombrie, pe vreme cu burniță, ceață și vânt rece cu spic de zapadă, la înzestrarea cu cele necesare a interiorului cabanei. 

Incărcați cu paturi, obiecte de mobilier, lenjerie si menaj, obținute mai mult din donații, tinerii au reușit să care totul la cabană. 

Cu lacrimi în ochi de emoție și de bucurie, la trecerea dintre anii 1937 și 1938, membrii Clubul Carpatin Român au sărbătorit inaugurarea cabanei de pe Șaua Mică a Caraimanului.

Spre deosebire de alte cabane, construite în aceeași perioadă în Carpații Meridionali, Cabana Caraiman a rezistat destul de bine intemperiilor, cu excepția acoperișului, care a fost luat de vânt în anii 1938, 1947 și 1959. 

In perioada 2005-2006, cabana a fost renovată.

In prezent cabana nu mai este deschisă circuitului turistic, fiind proprietatea unui cetațean britanic, care o folosește, de doua ori pe an, drept casă de vacanță. 

Cu toate acestea, drumetii pot fi cazați, acum mergându-se pe principiul "primul venit - primul servit". 

Actualii cabanieri sunt si administratorii "casei de vacanță", iar salariul acestora provine exclusiv din sumele de cazare plătite de turiști.
Cabana Caraiman poate găzdui un număr de 40 de persoane. Sunt șanse să se găsească camere de închiriat chiar si în week-end. Curent electric de la generator, încălzirea se face cu gaze naturale. Nu se serveste mâncare.



sursa: http://vrosulescu.blogspot.ro

Un român a reușit să bată într-o zi doi ruși, un japonez și un polonez în cel mai dur stil de karate

Cel mai bun karateka din lume e un român. I-a bătut pe japonezi la ei acasă.


Karateka-ul român Romeo Beznea, în vârstă de 42 de ani, posesor al centurii negre 2 DAN, a obținut titlul de campion mondial la kumite, categoria +80 kg, 40-44 ani.


În timp ce mass-media românească era preocupată mai ales de meciul din FED Cup de la Cluj și de ce mai spune Gigi Becali la televizor, în weekend, la Tokyo, s-a petrecut un eveniment sportiv extraordinar, ignorat de toată presa sportivă din țară.


Un român a reușit să devină campion mondial în cel mai dur stil de karate din lume ! 

Performanța românului nostru s-a petrecut la cea de-a 35-a ediție a Campionatului Mondial - All Japan Weight Categories, organizat de International Karate Organisation Kyokushinkaikan, la Tokyo, în perioada 21-22 aprilie, 2018.

Realizarea campionului român este cu atât mai remarcabilă cu cât a fost obținută în lupta reală - așa –numitul „kumite” – în cel mai dur stil de karate, Beznea reușind să învingă în competiția din capitala niponă doi sportivi ruși, un japonez și un polonez, în aceeași zi. Medalia de aur i-a fost decernată sportivului nostru de o legendă a sporturilor de contact, brazilianul Francisco Filho, fost campion mondial de karate Kyokushinkai și invingător în K1 World GP în anul 2001.

IKO Kyokushinkaikan, cea mai prestigioasă organizație mondială de karate Kyokushin, este condusă de Kancho Shokei Matsui, centura neagră 8 DAN și urmaș al fondatorului stilului, Masutatsu Oyama, care a încetat din viață în anul 1994.

sursa: http://evz.ro

Florile sunt încântare pentru ochi și hrană pentru suflet

FLORILE SUNT ÎNCÂNTARE PENTRU OCHI ȘI HRANĂ PENTRU SUFLET

D.Roman

DOBROGEA, încă frumoasă, cu praful şi mărăcinii ei, cu vântul ei de stepă, cu chipul ei teluric şi generos...

Dobrogea este iubită şi admirată, este vizitată. Puţini ştiu că la 14 noiembrie 1878 acest teritoriu românesc s-a unit cu România, după ce fusese pierdut încă din epoca domnitorului Mircea cel Bătrân.

„În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. 

Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă… Dobrogea ! Dobrogea ! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână”, scria Geo Bogza în opera sa „Privelişti şi sentimente”, din anul 1972. 

Munții cu maci din Dobrogea

Despre Dobrogea s-a scris mult, nu este domeniu în care această regiune să nu fi fost menţionată. 

Primii locuitori au fost geţii, purtători ai culturii Babadag, o civilizaţie getică de tip Halstatt III C. Adică geţii dobrogeni se aflau în faza a III-a a celei de a doua epoci a fierului. În acest stadiu i-au găsit ionienii din Milet, care în 657 î.Chr., fondau la gurile antice ale Dunării, pe malul anticului golf  Halmyris, astăzi sistemul lagunar Zmeica-Goloviţa-Razelm-Sinoe, colonia Istros, azi cetatea aflându-se pe raza localităţii Istria-Sat, judeţul Constanţa. 

Satul Istria - Jud. Constanța

Ulterior au fost întemeiate şi alte aşezări precum Tomis (cetate ioniană), Callatis (cetate doriană), mari oraşe greceşti şi apoi romane, romano-bizantine, alături de aşezări mai mici precum Parthenopolis (Costineşti), Turris (Tuzla) şi Orgame/Argamum (Vadu). 

Marile cetăţi greceşţi au făcut parte din Liga Ateniană sau Liga de la Delos, în 436 î.Chr, însuşi Perikles, conducătorul Atenei efectuând o călătorie în Dobrogea. 

Nume ca regele Darius al perşilor, Filip al II-lea al Macedoniei, regii odrişi Teres, Seuthes, Sitalkes, regele scit Oktamasades, regii geţi Moskon, Zalmodegikos, Rhemaxos, Phradmon, regele geto-dac Burebista, regele odris Rhoimetalces al III-lea, împăratul Traian, împăratul Hadrian, împăratul Caracalla şi alţii sunt personalităţi care s-au implicat în desfăşurarea unor evenmimente pe teritoriul Dobrogei. 

Romanii, după preluarea Dobrogei romane în 27 î.Chr., când Lucius Licinius Crassus îşi proclama triumful „ex Thraecia et Geteis”, asupra Traciei şi geţilor, după înfrângerea regilor Dapix şi Ziraxes, de către conducătorul roman, aliat cu regele get Roles au preluat şi cetăţile greceşti înainte de anul 9 d.Chr., când poetul latin Ovidius a fost exilat în Dobrogea, teritoriu intrat de curând sub autoritatea împăratului Augustus, cum înuşi marele poet nota într-un poem. 

Statuia poetului Ovidiu din Constanța

Iată cum descria poetul Ovidiu, deprins cu vremea specific climei mediteraneene o iarnă dobrogeană: 

„Când însă vine iarna ce tristă şi cumplită/ Şi geru-mbracă ţara în albul lui veşmânt/Şi când la miazănoapte e crivăţ şi ninsoare/ Atunci să-i vezi pe barbari de viscol doborâţi !/Nici soarele, nici ploaia nu pot topi zăpada,/Şi crivăţul o-ngheaţă: ea-n veci nu se mai ia;/Nu s-a topit cea veche că vine alta nouă/Şi-n multe părţi rămâne omăt din două ierni/Şi-aşa de tare-i vântul, că dezgoleşte case/Şi turnurile nalte le surpă la pământ./Şi-atunci, de frig, barbarii îşi pun pe ei cojoace,/Îşi pun iţari, nu-şi lasă decât obrazul gol,/ Iar ţurţurii de gheaţă le zuruie în plete,/ De alba promoroacă scânteie barba lor./ Aice vinu-ngheaţă şi el păstrează chipul/ Ulciorului, şi nu-l bei, ci-l fărâmi în bucăţi !” 

Cheile Dobrogei

Epocile romană şi romano-bizantină au adus Dobrogei o urbanizare fără precedent. Au fost edificate aşezări, multe dintre ele existente şi astăzi, precum: Aegyssus (Tulcea), Vicus Novus (Babadag), Arrubium (Măcin), Noviodunum (Isaccea). 

În epoca romano-bizantină propagarea creştinimsului se face masiv. 

La Niculiţel, judeţul Tulcea, au fost martirizaţi cei patru martiri Zoticcos, Philippos, Attalos şi Kamasis, în timpul prigoanei anticreştine a împăratului Diocleţian (284-305 d.Chr.), în anii 304 şi 305 d.Chr. 

La Ibida (Slava Cercheză) a fost descoperit primul ansamblu monastic de suprafaţă, datat în secolul IV d.Chr. 

Bisericuțe săpate în stâncă, Murfatlar - Dobrogea

Să menţionăm existenţa, la Basarabi-Murfatlar a unui complex străvechi de biserici şi chilii, săpate în stâncă, databil în epoca medievală. 

În majoritatea localităţilor, inclusiv în oraşele greceşti care continuă dezvoltarea, apar bazilici paleocreştine, Histria şi Tomis, devenind sedii de episcopii. Unii episcopi tomitani au participat la primele sinoade ecumenice. 

Au existat cetăţi romane la Tropaeum Traiani (Adamclisi), Carsium (Hârşova), Capidava, Troesmis (Turcoaia), Ulmetum etc. 

În anul 602, prăbuşirea limesului roman duce la venirea avarilor şi slavilor. 

La Histria, a încetat locuirea, localnicii întemeind actuala aşezare, părăsind cetatea (azi cea mai mare rezervaţie arheologică din România, unde Vasile Pârvan a pus bazele şcolii româneşti de arheologie, la începutul secolului trecut). 

Celelalte localităţi cunosc şi ele evoluţii oscilante. 

La Enisala-Sarichioi, bizantinii, genovezii şi turcii au construit o cetate puternică, ale cărei ruine se văd şi astăzi. 

Stăpânirea bizantină în Dobrogea s-a refăcut în perioada clasică a Imperiului Bizantin, când provincia a făcut parte din thema Paristrion, unitate administrativ-militară a Imperiului Bizantin. 

Există idei potrivit cărora Dobrogea ar fi fost plasată pe o ramură a vestitului „drum al mătăsii”, care asigura legătura între Asia şi Constantinopol. Numele îi provine de la Dobrotă, cel care ar fi condus Dobrogea constituită pe fundamentele unei formaţiuni prestatale medievale, „Ţara Cărvunei”, atestată în zona Balcic, nume provenind de la întemeietorul ei, Balica. 

Aflată sub stăpânirea domnitorului Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân, Dobrogea a fost pierdută pentru 471 de ani, fiind stăpânită de otomani până în 1878, ajungând parte a sangeacului de Babadag. Babadagul (în turcă numele înseamnă „Muntele tatălui”) a fost centrul politic, administrativ şi cultural pentru Dobrogea otomană. 

Dobrogea cuprinde două judeţe, Tulcea şi Constanţa. 

Dobrogea a revenit la România în 14 noiembrie 1878, când România a trebuit să renunţe la cele trei judeţe din sudul Basarabiei pe care le cedase Moldovei în 1856. 

În epoca modernă, la Sulina, oraşul aflat la capătul dinspre Marea Neagră al Braţului Sulina, a funcţionat Comisia Europeană a Dunării, un for menit să controleze activitatea comercială şi de pescuit pe Dunăre. România era exclusă de la administrarea veniturilor provenite de la gurile Dunării, fapt ce a trezit vii dispute în epocă. În acei ani, Sulina a cunoscut epoca sa de glorie. 

Românii au intrat în Dobrogea, unde s-a petrecut un fenomen de trecere de la vechea lege otomană, la cea românească. 

Iată în acest sens, proclamaţia Regelui Carol I, din 14 noiembrie 1878: 

„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. 

Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă... Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră”. 

În 1895, Dobrogea era conectată pe calea ferată cu Bucureştii prin podul inginerului Anghel Saligny, inaugurat în 1895. 

Otomanii construiseră şi ei în 1862 segmentul de cale ferată Cernavodă-Constanţa. 

În 1913, Dobrogei româneşti i s-au alăturat judeţele Durostor şi Caliacra, Cadrilaterul, preluat de la Bulgaria şi cedat în tragica vară anului 1940 către bulgari. 

Reforma administrativă din epoca României Mari a condus la introducerea unor denumiri româneşti ale localităţilor, însă au existat şi localităţi care şi-au păstrat numele vechi turceşti şi lipoveneşti. 

De-a lungul veacurilor, Dobrogea a devenit spaţiul în care românii, grecii, ruşii lipoveni, turcii, tătarii, rromii, bulgarii, germanii, ucrainienii au creat un spaţiu al înţelegerii şi cooperării între etnii. 

Dobrogea a cunoscut o dezvoltare deosebită după cel de-al Doilea Război Mondial. 

În judeţul Tulcea situaţia, schematic, se poate prezenta astfel: la Tulcea, în perioada comunistă a funcţionat un combinat de prelucrare a aluminei, indispensabile fabricării aluminiului (obţinut la Alro Slatina), Întreprinderea de Pescuit Oceanic (82 de nave şi 6000 navigatori), două fabrici de prelucrare a peştelui. 

În Sulina funcţiona cea mai mare fabrică de conserve din ţară cu sute de angajaţi. 

Mai existau cooperative meşteşugăreşti, iar în Deltă se practica turismul. 

La Măcin şi Greci se exploata granitul, la Niculiţel exista o tradiţie a viticulturii. 

Alte ramuri ţineau de exploatarea produselor agricole, a lemnului etc. 

Marile aşezări de la Dunăre aveau porturi. 

În judeţul Constanţa, de asemenea, pe lângă porturi în marile oraşe, au existat numeroase fabrici, combinate, inclusiv petrochimice, uzine, s-a început construirea segmentului dobrogean al autostrăzii Bucureşti-Constanţa, finalizat cu mulţi ani după decembrie 1989, au fost alcătuite planurile centralei atomo-electrice de la Cernavodă, a cărei primă unitate a început să funcţioneze în 1996. 

Dobrogea a avut o importantă componentă militară, pe lângă trupe de artilerie, infanterie, existând cele ale Marinei Militare. 

În 1984, s-a dat în folosinţă Canalul Dunăre-Marea Neagră. 

În întreaga perioadă de după 1945, turismul pe litoralul dobrogean (România are 244 km de litoral) s-a extins într-un ritm deosebit, apărând o salbă de staţiuni în nordul litoralului şi în sudul acestuia. 

Centrele etalon au rămas Constanţa şi Mangalia. 

Constanţa, de la micul port medieval otoman, a devenit principala poartă maritimă şi fluvială a României. 

Navrom, principala întreprindere navală a României număra peste 300 nave civile de transport, inclusiv mineraliere gigant. 

Ferme importante, exploatări viticole completau peisajul economic al judeţului Constanţa. 

De la Constanţa, prin Medgidia, exista o cale ferată de 143,8 km care ajungea în oraşul Tulcea, necesară transportului industrial şi civil. 

După 1989, economia Dobrogei a suferit o criză profundă. 

Privatizările frauduloase au dus la distrugerea industriei, retrocedările, multe suspicioase au distrus agricultura. 

Turismul a avut şi el de suferit prin neglijarea modernizărilor şi adaptării la tendinţele actuale, mulţi români alegând Bulgaria, Turcia şi Grecia, pentru sezonul estival. 

Delta Dunării, unicat în Europa, pusă sub administraţia unei aşa-zise Rezervaţii a Biosferei Delta Dunării, a cunoscut şi ea o decădere. 

Numirile frauduloase de guvernatori, braconajul, distrugerea industriei piscicole nu au putut fi depăşite de timidele iniţiative locale, inclusiv în micro-turism. 

Infrastructura de transport a avut şi ea de suferit, cel mai rău stând oraşul Sulina, care comunică doar pe apă cu restul ţării. 

Un domeniu care a cunoscut o dezvoltare relativă a fost cel al vieţii spirituale, Dobrogea având un număr mare de schituri şi mănăstiri ortodoxe, geamii (în comunităţile majoritar turce), care atrag pelerini, dar şi simpli turişti. 

Un domeniu aparte este cel al cercetării istorice şi arheologice, Dobrogea fiind o mină de aur pentru cercetarea istorică şi turismul istoric. 

DIN PĂCATE, DUPĂ 1989, DOBROGEA A FOST ȘI ESTE DEVASTATĂ ÎN CONTINUARE, DISTRUSĂ CU MULTĂ RÂVNĂ DE UNII CĂRORA LE CURG BALELE DUPĂ BANI NEMUNCIȚI, INCLUSIV DE CEI CARE ”AU DEFILAT” PE LA CONDUCEREA ȚĂRII (n.m.)

Cetatea Histria este considerata cea mai veche asezare urbană din România. Conform istoricului Eusebius, colonia greaca Histria a fost infiintata in jurul anului 657 i.e.n., de catre negustorii si navigatorii greci care doreau relatii comerciale cu triburile bastinasilor geto-daci.

sursa: http://adevarul.ro