6.29.2020

Dan Chitic: ”Gata ! E prea mult ! Voi formula plângere PENALĂ împotriva doctorului Arafat !


”Arafat continuă să răspândească informații alarmiste fără niciun suport factual -  îi cer imperios să înceteze de îndată să terorizeze cetățenii României !”

BUCUREȘTI, 29 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscutul avocat Dan Chitic, poate cel mai implicat om de drept în bătălia pentru demnitate, credință și suveranitate națională, s-a săturat de starea de panică indusă de comunicatele autorităților pe tema COVID-19.

Avocatul nu se sfiește să numească această politică drept ”Terorism de stat” și transmite ferm: ”Gata. E prea mult !!! Terorismul medical de stat TREBUIE SĂ ÎNCETEZE!”.

Dan Chitic spune asta în condițiile în care ”Arafat continuă să răspândească informații alarmiste fără niciun suport factual” – iar avocatul dă un citat din Arafat în acest sens:

”La un moment dat, dacă nimeni nu vrea să creadă şi nu vrea să asculte ne rămâne nouă, partea medicală şi partea situaţiilor de urgenţă, o singură soluţie: aşteptăm la spital, ne pregătim, primul venit, primul servit şi să nu uite lumea că vom ajunge la situaţia, nu eu, ci medicii care tratează, cum s-a întâmplat în alte ţări să decidă cine rămâne în viaţă şi cine nu. Sună extrem de cinic, dar este realitatea, asta s-a întâmplat în alte ţări”, a declarat şeful DSU.

Ei bine, spune Chitic, ”în situația în care Arafat nu încetează să răspândească știri alarmiste fără nicio bază factuală, aruncând populația într-o stare de panică la limita isteriei, în momentul în care panisteria va lua sfârșit și “prorociile” lui nu se vor fi împlinit, VOI FORMULA PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA DOCTORULUI ARAFAT !”.


Avocatul precizează și ce articole încalcă doctorul Arafat: ”Îi aduc aminte că în Codul Penal este pedepsită “Comunicarea de informații false”  - art. Art 404: Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.


În aceste condiții, avocatul conchide: ”îi cer imperios să înceteze de îndată să terorizeze cetățenii României! Stop Terorii !”.


sursa: https://ro.sputnik.md/analytics/20200629/30757153/Dan-Chitic-Gata-E-prea-mult-Voi-formula-plngere-PENAL-mpotriva-doctorului-Arafat.html?fbclid=IwAR3MmQ-MFL4fe6n5kuSKSDG8vzNEGlocmf1wMQxkhvdop-enBJD9W41X0kY


Cade guvernul !



Zilele lui Ludovic Orban sunt numărate. Îl așteaptă ceea ce am spus de multă vreme. Și nu am fost singurul. 
Premierul se îndreaptă spre o demitere sigură, însoțită de spectacolul aferent, regizat de Klaus Iohannis. De fapt, dirijat de Klaus Iohannis și regizat de serviciile care-i trag sforile. 

Va fi un spectacol în care social-democrații își au și ei rolul lor, fie că realizează sau nu că, în realitate, vor interpreta fals partitura opoziției. În final, toată lumea va fi fericită. 

Scandalurile din PNL vor fi îngropate sub tăcere, Ciolacu se va reinventa în cetățeanul onorabil, care s-a ținut de cuvânt cu demiterea lui Orban, iar Ioahnnis va avea culoar liber pentru a-și impune omul.

Credeți că președintele este chiar atât de îngrijorat de pretinsul val doi al epidemiei cu care suntem amenințați din două în două ore ? Sau de blocarea economiei ? Mie nu mi se pare. Principala lui preocupare pare să fi fost obținerea de beneficii politice și de atuuri pentru a scăpa de Ludovic Orban. Totul învăluit într-un val de fum din care, întru adormirea vigilenței, apărea ciclic pentru a-i lăuda inteligența, echipa, intențiile și realizările.

Unicul salvator al României

Atâta vreme cât i-a ținut partea, la început, lucrurile s-au înscris în sfera convenabilului. Orban a fost cel care a atras asupra lui toate criticile, îndepărtând de Klaus Iohannis atenția publicului.

În scurt timp, lumea a început să uite că acesta a fost cel care a minimalizat pericolul epidemiei de coronavirus. 
Lipsa măsurilor elementare de protecție nu i s-a mai imputat președintelui, a cărui unică preocupare erau alegerile anticipate. A trecut pe umerii lui Orban, care, după cum era de așteptat, a dat vina pe social-democrați. 
Abia când scandalurile s-au întețit și PNL a ajuns să fie atacat din toate părțile, Iohannis a trecut la pasul următor: folosirea lui Orban pe post de țap ispășitor, ca nimic din ceea ce i se reproșa acestuia să nu se răsfrângă asupra lui. El trebuia să rămână în continuare cel bun, cel înțelept, cel grijuliu și iubitor de români. În egală măsură, era imperios necesar să fie perceput ca salvatorul României, poziție pe care nu concepea să o împartă cu altcineva. Trebuia să fie unicul.

Ciolacu, omul de încredere

Scandalurile din PNL, cu luări dure de poziții, nu fac altceva decât să ajute la debarcarea echipei guvernamentale. 
Acestora li se alătură și răzvrătirile din rândul social-democraților, tot mai nemulțumiți de conducerea provizorie a partidului. 
În mod cu totul curios, dar numai pentru necunoscătorii dedesubturilor, Paul Stănescu a ieșit din starea de muțenie. La prima vedere, ați spune că s-a trezit și s-a repliat în urma apropourilor tot mai puțin voalate privind pierderea conducerii PSD, alături de Marcel Ciolacu.

Însă, la o privire mai atentă, se simte așteptarea unui semnal din partea lui Klaus Iohannis. Guvernul Orban nu va fi demis decât când Iohannis va hotărî acest lucru și când toate aranjamentele din culise vor fi fost gata.
Împotriva oricărei formule de guvernare avansate de PSD, Iohannis avea, în realitate, calculele făcute de multă vreme. Se va opune oricărei propuneri de guvern de uniune națională și va forța tot cu un guvern liberal. Nu putea să riște pe mâna unui guvern asupra căruia nu ar fi avut control. 

Acum, rolul PSD se figurează tot mai limpede în actuala conjunctură. Va fi folosit împotriva Guvernului Orban, profitându-se de noua față a lucrurilor. Se va da satisfacție și social-democraților, guvernul va fi înlocuit cu garnitura a doua liberală, iar Iohannis își va putea aduce „neprețuitul” la București. 
Mai mult, Marcel Ciolacu va ieși onorabil din clenci și va putea fi folosit, în viitor, ca om de încredere în alte meciuri.


Cât vrea Iohannis

În pofida tuturor așteptărilor, omul lui Iohannis pentru postul de premier nu va fi Rareș Bogdan. 

Exilarea lui Orban îl va propulsa ca șef al PNL și, probabil, candidat la Primăria Capitalei. Pe un traseu deja exersat, nu va mai mira pe nimeni dacă, peste patru ani, va candida la președinție. O fi priza lui foarte mare în partid, dar pentru Iohannis miza nu este pe măsura a ceea ce urmărește.

Germania merkelistă și Partidul Popularilor Europeni vor cu totul altceva decât Rareș Bogdan. Îl vor pe Siegfried Mureșan, mult mai bine școlit în diversiunile serviciilor și prin cancelariile europene. 

Deschiderea lui către oamenii cheie ai UE este incomparabil mai mare, iar transformarea definitivă a României în colonie va fi mult mai ușor de realizat. 

Din toată această socoteală noi nu ne vom alege cu mare lucru. 

Guvernul de momâi va pleca acasă, Rareș Bogdan va deveni omul de bază al președintelui pentru alte vremuri, iar Marcel Ciolacu va conduce PSD cât timp va avea Iohannis nevoie.

Autor: Valentin Boeru

sursa: https://www.national.ro/politica/cade-guvernul-de-momai-688479.html?fbclid=IwAR2UXSKU6V5S9UuMamNBFzeaa7F6N9fzLXmlnbH03gYr7WeKOtmaYOAjoVs


6.28.2020

Raed Arafat tinde să devină filosoful, moralistul și pilduitorul campaniei anti-covid. Și cheia universală a tuturor situațiilor de criză.



Alarmat de numărul crescut al contaminărilor, Arafat a ieșit la rampă, împins și de ceilalți care dirijează campania. Bîntuie un vînt de panică și de alarmă. 

În ciuda propagandei, a comunicatelor, a publicității difuzate pe toate canalele, oamenii nu prea mai cred în mesajele autorităților. Adică în zisele celor care reprezintă statul român. Drept pentru care părintele SMURD și-a încordat mușchii și ne-a oferit o comparație cu o scenă demnă de un film american.

„-Apare o urgenţă în timpul zborului şi urgenţa pune în risc avionul. Şi comandantul preia şi e suveran şi spune faceţi asta, spune copilotului ce să facă, se consultă între ei şi iau măsurile. În avion sunt pasagerii şi apare un jurist şi spune pasagerilor: «Cu ce drept ei iau decizii, e viaţa noastră, e libertatea noastră, dacă iau decizii greşite ? Haideţi să votăm acum ca pilotul să nu mai apese niciun buton, decât dacă noi suntem de acord, să-l apese prin vot»”, a declarat Arafat, vineri, la Digi24.

Ce vrea să spună comparația ? Dacă nu ascultați de noi, ne prăbușim ! Aparent, comparația este grăitoare. Numai aparent ! Pentru că, în ciuda faptului că Arafat mai semnează și cu titlul de ”comandant”, nu el conduce. Și nici Vela și nici Orban. Adevăratul comandant în situația de față este Klaus Iohannis. El a decis starea de urgență și el și-a asumat comanda, el a dat indicații, el a primit rapoartele, el a făcut anunțurile cheie și el a avansat toate promisiunile. Și numai el știe destinația (dacă o fi existând vreuna). Fără știrea lui nu s-a hotărît nimic. Din păcate, Klaus Iohannis este cel mai împiedicat comandant aflat la manșa ”avionului” numit România. Un amator ajuns la cîrma avionului după tot felul de calcule, negocieri și aranjamente ale celor preocupați de ”folosirea” aeronavei în cauză.

În povestea inventată de Raed Arafat de vină sunt pasagerii care vor să decidă butoanele și manevrele comandantului. Adică poporul ! Și prin votul neprofesionist al pasagerilor (votul fiind în acest caz o soluție nefastă, dacă nu chiar cretină, vrea să spună secretarul de stat, și el parte din echipa de comandă a avionului) s-ar putea ajunge la prăbușire.

Șmecher Arafat ! Echipajul de bord n-are nici o vină. Numai pasagerii au dus avionul în situația de pericol. Comandantul aeronavei, cel cu sintagma ”o gripă banală” – nu. Tătaru, Costache, Orban, Vela Arafat, Rafila și Streinu Cercel, adică mecanicul, electricianul și inginerul de bord, adică membrii echipajului sunt niște genii și niște eroi nevinovați. Ei deștepți și profesioniști nevoie mare la comanda unui avion plin cu proști și neascultători.

De unde vin neîncrederea și reacțiile incoerente ale pasagerilor ? De ce pun la îndoială deciziile echipajului ? De unde neîncrederea în comandant și în echipaj ? Nu cumva de la greșelile repetate și caraghioase ale acestora ? N-a știut echipajul că la bordul avionului se vînd în regim de ”duty free” medicamente, echipamente și măști și se schimbă fotolii și locuri ? Nu cumva populația a început să rîdă de echipaj, să-și bată joc de el și în același timp să se teamă de situația în care a ajuns ”avionul România” numai după ce a realizat ce prostii enorme debitează, ordonă și ce afaceri pun la cale în zbor ?

Raed Arafat aruncă toată vina pe pasageri de parcă n-ar ști că securitatea aeronavei este asigurată de ofițerii unor servicii secrete. Și chiar era pe vremea lui Ceaușescu și cred că mai este și acum. Și în loc să protejeze aeronava aflată în criză, în pericol, ofițerii de la bord se întrec între ei în afaceri, chefuri, achiziții, vînzări, contracte, promovări și învîrteli ?

N-a auzit Raed Arafat de afacerile nesimțite ale băieților din Serviciile secrete, puse la cale pe aeronava în cădere ? Nu știe nimic de gafele și greșelile echipajului ? Preferă să frece ridichea pasagerilor în loc să tragă un semnal de alarmă în legătură cu nepăsarea și neprofesionalismul comandantului ?

Nu cumva toate învîrtelile și sforăriile echipajului se desfășoară sub nasul și cu acordul comandantului ? Iar acesta sau este orb sau este prost sau este doar complice la toate cele ? Alte variante nu mai există !

Specializat în salvări și situații de urgență, Raed Arafat a rămas pe postul de căprar cu veleități de filosof al pandemiei. Favoritul televiziunilor debitează zilnic recomandări, sfaturi, concluzii și măsuri. Toată ceata de amatori aflată la putere îl împinge pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență să iasă pe televiziuni și să explice situația periculoasă în care se află ”aeronava” cu populația României. Și Arafat, convins că el este un fel de colonel-comandant și guru al stărilor de urgență, bate televiziunile și joacă rolul înțeleptului în materie. 

Arafat crede că încă mai este în situația în care populația ieșea pe străzi în zilele în care Traian Băsescu voia să scape de dînsul. Și că poate zice orice îi trece prin minte pentru că oamenii îl cred orbește și că el se poate apăra cu argumentul că este doar ”un atac incorect” asupra sa. 

Raed Arafat nu realizează că au mai trecut peste înclinațiile sale de vrăjitor și un accident de la Colectiv, și un purcoi de ezitări și bîlbe din criză pandemică. Și nu mai ține !

-”Oare avionul credeţi că mai ajunge la destinaţie ? Eu nu cred. Acelaşi lucru este aici”, a spus Arafat la Digi24.

Dînd vina pe pasageri, Raed Arafat încearcă să ascundă o mulțime de greșeli grave de pilotaj. Dar de picat, tot pică ! În aer n-are cum să rămînă !


sursa: https://www.cotidianul.ro/arafat-in-arahat/?fbclid=IwAR1OaxDDCOtkl0z1PeBcL0n6dajJTEBPERc06EO9EANbYnK4T_Uc3USIQ4c

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. De ce se ține SĂRBĂTOAREA trei zile


Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Sfinții Apostoli Petru şi Pavel sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă pe 29 iunie. În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. 

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Potrivit tradițiilor, femeile nu au voie să mănânce mere până în această zi, fiindcă îi mânie pe cei decedați. Doar femeile tinere au voie să mănânce mere după Sfinții Petru și Pavel, în timp ce femeile vârstnice sunt nevoite să aștepte până la Sfântul Ilie. La fel se spune și despre văduve, care vor fi sănătoase dacă nu mănâncă mere până la Sfântul Ilie.

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. În tradiţia populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Se zice că, atunci când SFÂNTUL PETRU plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate.

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Peste 510.000 de români își aniversează onomastica de Sfinții Petru și Pavel. Dintre aceștia, 375.222 sunt bărbați, iar restul, femei.

Sf. Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Cele mai frecvente nume întâlnite la bărbați sunt Petru, Petre și Paul, iar la femei, Paula, Petronela și Petruța.


Bombă în dosarul Caracal !


Avocata familiei Melencu, Carmen Obîrșanu, a constatat că, de abia după două luni de la reclamația dispariției Luizei, 

au început monitorizările de mașini. Reamintim faptul că mama Luizei, Monica Melencu, de câte ori se ducea la procuratură,

obținea un răspuns ciudat - nu putem face nimic, ne lovim de un zid. Iată că a trecut un an și nu știm ce era acel zid, potrivit 

România TV. 

De altfel, familia Luizei Melencu contestă la Tribunalul Olt vânzarea a două autovehicule aparţinând lui Gheorghe Dincă, unul 

dintre ele fiind chiar autoturismul pe care Dincă l-ar fi folosit pentru răpirea adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Mama Luizei Melencu a declarat presei că maşina cu care ar fi fost răpită adolescenta - un autoturism Renault Megane gri - 

este un mijloc de probă în care mai pot fi găsite alte dovezi şi că vânzarea acesteia ar urmări "muşamalizarea cazului".

Potrivit anunţurilor de licitaţie postate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), sunt 

scoase la vânzare un autoturism nefuncţional, evaluat la 1.033 lei, şi o furgonetă nefuncţională, evaluată la 5.017 lei, ambele 

având interiorul demontat şi deteriorat, iar locul de predare este oraşul Drăgăneşti-Olt.


Se întorc FURTUNILE, COD PORTOCALIU până la noapte


Administraţia Naţională de Meteorologie – ANM a emis, astăzi duminică, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată. 

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică s-a accentuat și se va accentua semnificativ, în orele următoare. Deja este în vigoare o atenționare de cod galben, valabilă pentru o bună parte a țării, începând cu Maramureș, Crișana, Transilvania, bună parte a Moldovei, zonele montane, până mâine, 29 iunie, la ora 10, este acest cod în vigoare. 

Astăzi, de la ora 13, intră în vigoare codul portocaliu, valabil pentru Maramureș, nordul Apusenilor, nordul Transilvaniei și al Moldovei, unde vor fi averse, descărcări electrice, condiții de vijeli și grindină, dar și cantități de precipitații - 20, 25 l/mp, izolat peste 50-60 de l/mp.

sursa: https://www.dcnews.ro/se-intorc-furtunile-cod-portocaliu-pana-la-noapte-foto-harta_756450.html

Regizorul Octavian Fulger a MURIT. Familia ACUZĂ medicii că i-au rupt coastele. ”Conducători criminali. Opriți genocidul împotriva românilor...”



Nora fostului regizor Octavian Fulger de la Teatrul Nottara a postat un mesaj pe rețelele de socializare prin care 
anunță faptul că acesta s-a stins din viață, dar și modul în care a fost tratat la Spitalul Floreasca. 

Femeia susține că bărbatului i-au fost fracturate coastele după „ce infirmierii l-au mutat din Ambulanță”.

Nora fostului regizor mai acuză spitalul Floreasca că ține secția UPU goală și spune că bărbatului, diagnosticat cu hemoragie 

digestivă, i s-a refuzat internarea.

Redăm postarea integrală a norei lui Octavian Fulger

„Socrul meu Octavian Fulger a murit acum. I-au fracturat coastele infirmierii când l-au mutat din Ambulanta.

Conducători criminali. Opriți genocidul împotriva românilor.Toți cei ce au guvernat și guvernează România, pas cu pas, 

clipă de clipă. au produs un dezastru în Sistemul Medical. FLOREASCA- 

Spitalul Clinic de Urgență Aseară. Cel mai mare spital de urgență;

– oameni căzuți lângă gardul spitalului lăsați sa moara spre totala nepăsare a cadrelor medicale. 

Medicul de gardă se afla la 1 metru  fata de cel căzut. Lipsa de empatie, încălcarea grosolana a jurământului.

- gândaci.

Libărcile se plimba în voie într-un spațiu ce se vrea curat.

Bodyguarzii mișună mai ceva decât gândacii în jurul gardului ca poate le pica un ciubuc.

Pacienții, aparținătorii etc., ținuți la gardul spitalului precum ciumații.

Secția UPU ținută intenționat goală

– socrul meu adus a doua oara cu Ambulanta, diagnostic de Hemoragie Digestivă.

Refuzata internarea, doar tratat în UPU pentru câteva ore și trimis înapoi cu ambulanta acasă în stare de semiconstiență.

Personalul de pe Ambulanță s-a codit sa l transporte înapoi la domiciliu pana nu au primit ceva în buzunarele lor largi.

Imperiul mafiei medicale Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, fabrica de făcut bani din suferința oamenilor. Ticăloșilor”, 

se arată în postarea femeii.

sursa:https://www.dcnews.ro/regizorul-octavian-fulger-a-murit-familia-acuza-medicii-ca-i-au-rupt-coastele_756452.html

Floriana Jucan demască făcătura din Pandemie, pe linia SUA – România, cu Zuckerman vedetă !


”În realitate, SUA au donat 200 de ventilatoare, e drept, dar NU nouă, partenerul strategic, ci Rusiei, dușmanul nostru de moarte. Desigur, ”dușman” în concepția paranoică promovată asiduu de anumite grupări și publicații... România A CUMPĂRAT din America 200 de ventilatoare medicale cu 11.300 de euro bucata.”Dragoș Dumitriu : Cunoscuta publicație ”Q Magazine” iese din nou în evidență demontând un fals de care s-au folosit oficialitățile române, dar și ambasadorul Zuckerman, care a pozat în vedeta ”combinației”.

Prezentând articolul revistei sale pe pagina de socializare, apreciata jurnalistă Floriana Jucan dă cel mai obiectiv și cuprinzător titlu: ”Cum se face un FAKE NEWS”.

”Mai multe site-uri respectabile de presă din România (Presshub.ro, Ziare.com, Alba24.ro, Libertatea.ro) au anunțat că “100 de ventilatoare donate de Statele Unite ale Americii au ajuns în România”” – consemnează Floriana Jucan - nu fără ironie, după cum se va vedea.

De fapt, scrie jurnalista – ”În realitate, SUA au donat 200 de ventilatoare, e drept, dar NU nouă, partenerul strategic, ci Rusiei, dușmanul nostru de moarte”. Desigur, ”dușman” în concepția paranoică promovată asiduu de anumite grupări și publicații, printre care și unele dintre cele citate.

”România A CUMPĂRAT din America 200 de ventilatoare medicale, cu 11.300 de euro bucata, potrivit declarațiilor făcute de Cornelia Naghy, președintele ONAC, pentru Q Magazine”, scrie Floriana Jucan – iar mai multe detalii în acest sens le găsiți în articolul atașat


”Sosirea primelor 100 de aparate a fost omagiată într-un eveniment de anvergură de la care nu au lipsit Ludovic Orban, Raed Arafat, ambasadorul Zuckerman și alte notabilități”.

”Practic, am sărbătorit plata facturii”, comentează sarcastic dar realist Floriana Jucan. Și, adăugăm noi, reclama lui Orban și Zuckerman! Controversatul ambasador a pozat într-un fel de vedetă a manifestării, într-un mod cu totul deplasat - pentru că e vorba de momente dramatice, nu festive ! – eroare pe care predecesorul său, profesionistul Hans Klemm, nu ar fi comis-o !

Și, atenție la un alt detaliu oferit de revista Florianei Jucan: ”Surse din Unifarm (instituție sub autoritatea MS, n.n.) au declarat pentru Q Magazine că ţara noastră avea deja pe stoc 209 ventilatoare şi că nu au reușit să vândă decât două spitalelor românești pentru că nu e cerere”.




Primele 100 de ventilatoare pentru terapie intensivă din 🇺🇸SUA, dintr-un lot de 200, au ajuns în 🇷🇴România şi vor intra în stocul strategic. „România are în faţă un viitor măreţ şi prosper. Preşedintele Trump şi poporul american îşi păstrează angajamentul de a lucra cu România în lupta împotriva COVID şi a tuturor ameninţărilor la adresa naţiunilor noastre", a spus ambasadorul Adrian Zuckerman la primirea oficială a ventilatoarelor Zoll. Întregul discurs, la https://go.usa.gov/xwRqP

Deci, aveam ce ne trebuie în țară – mai mult, folosirea acestor aparate este controversată la ora actuală ! Dar, să-i lăsăm Florianei Jucan cuvântul final, plin de ironia talentatei scriitoare și jurnaliste:

”Totuși, Statele Unite, partenerul nostru strategic, ne-au ajutat enorm în această perioadă de criză sanitară, prin asistența în valoare de 800.000 de euro - de asemenea, au plătit şi combustibilul unui transport de echipamente pe care România le cumpărase din Coreea de Sud”.

Fără alte comentarii !

sursa: https://m.ro.sputnik.md/analytics/20200627/30741229/avionul-f-35-american-probleme.html

6.27.2020

PAGINĂ DE ISTORIE ROMÂNEASCĂ - „Regele Mării“ în România, domnitorul care a pus bazele dezvoltării relaţiilor comerciale maritime


Principele Carol I


Principele CAROL I, a înzestrat în acelaşi timp ţara şi cu o flotă comercială şi una de război. 

Capacităţile productive navale româneşti erau constituite din ateliere şi şantiere navale.

În primăvara anului 1866, Principele Carol I a acostat pe pământ românesc, la bordul unui mic vas, sub pavilion străin, ce ancorase lângă Turnu Severin. 

Pentru România începea o etapă de redresare economică, mai ales după obţinerea independenţei de stat, dotând România cu o serie de instituţii moderne. 

Este primul domnitor al ţării care se dedică construirii unei flote naţionale, de la Dunăre la Marea Neagră, până la el vorbindu-se foarte puţin despre o Românie de apă. Din această cauză i s-a spus şi “Regele Mării”. 

Între 14 şi 20 octombrie 1879, Carol I a efectuat prima călătorie în Dobrogea, la bordul navei Ştefan cel Mare, şi tot atunci a văzut pentru prima dată Marea Neagră. 

Domnitorul ştia că lupta pentru Dobrogea înseamnă dobândirea unui port la Marea Neagră, vital pentru comerţul României. 





Podul ”Regele Carol I”


“Prinţul, cum stă pe mal şi priveşte Marea verde şi frământată, simte deşteptându-i-se visuri despre viitoarea putere maritimă a României şi planuri înalte îi trec prin minte”, scrie Carol I despre el în memoriile sale. 

Călătoria din Dobrogea şi la Marea Neagră nu a rămas fără urmări. În 1882 se hotărăşte construirea căii ferate Bucureşti-Feteşti, la Dunăre, iar în acelaşi an guvernul cumpără calea ferată Cernavodă-Constanţa. 

În 1895 se inaugurează podul peste Dunăre, de la Cernavodă, spunând că “de azi înainte nimic nu mai desparte România din stânga Dunării de Dobrogea, pe care, prin vitejia ostaşilor noştri din războiul de la 1877, am împreunat-o din nou cu patria-mumă. Astfel vom putea da acestei provincii şi porturilor ei de pe ţărmul Mării toată îngrijirea noastră, spre a lor dezvoltare şi propăşire”. 


 
Podul de la Cernavodă


Podul a deschis portului de la Constanţa calea către relaţiile comerciale care au făcut posibilă dezvoltarea maritimă. 

O altă grijă a suveranului României a fost înzestrarea Mării nu numai cu o flotă de comerţ, ci şi cu una de război. Aşa se face că la 1882, în apele române au venit primele două nave de luptă şi de şcoală, construite în Anglia, precum crucişătorul Elisabeta, una dintre cele mai moderne nave de război din acel timp, care va rămâne în serviciul ţării timp de 42 de ani şi celebrul bric Mircea, care şi astăzi reprezintă mândria şcolii româneşti de marină. Cam tot în aceeaşi perioadă, guvernul a beneficiat de 21 de milioane de lei, o sumă colosală la acea vreme, pentru modernizarea portului de la Constanţa.



Crucișătorul ”Elisabeta”,  în anul 1888






Bricul ”Mircea” în anul 1939



“În jurul anului 1900, capacităţile productive navale româneşti erau constituite din ateliere şi şantiere navale, utilizau 800 – 1.000 de salariaţi şi erau capabile să execute nave fluviale, cu sau fără propulsie (pasagere, remorchere, şlepuri, ceamuri, bacuri, pontoane ş.a.), reparaţii şi transformări de nave de mic tonaj şi diverse alte ambarcaţiuni, spune”, precizează Constantin Cumpănă şi Corina Anghelescu, în lucrarea “Amintiri despre o flotă pierdută”. 




Șantier Naval în România, anul 1890



Câţiva ani mai târziu, printr-o simplă apăsare pe buton, Carol I a pus în mişcare instalaţiile magaziei cu silozuri din portul Constanţa. 

România, grânarul Europei, trimetea prima cursă de cereale către Rotterdam.  

Carol I avea rău de mare “Dacă Întemeietorul României maritime n-ar fi suferit de rău de mare, poate că atunci, aşa cum şi-a ridicat ca un semn al puterii sale pe uscat Castelul Peleş, ar fi ridicat şi aici un vas amiral, care să-l poarte pe valurile Mării Negre şi să fie ca un semn al puterii lui pe apă”, scrie biograful român Emanoil Bucuţa. 

În schimb, soţia regelui, Elisabeta, iubea marea şi şi-a ridicat la malul mării un pavilion din lemn, asemănător unui vapor, per care l-a denumit “Cuibul Reginei” de la mare. 

Regina avea şi un vas de croazieră, cu care pleca pe mare  să vadă delfinii, însoţită de suita sa. 




Regina Elisabeta, soția Regelui Carol I




Ultima călătorie a Regelui Carol I a fost tot pe apă, aşa cum venise cu 48 de ani în urmă, şi se întâmpla în primăvara anului 1914, când suveranul a mers la pescăriile de la gura braţului Sf. Gheorghe. El a fost însoţit de biologul Grigore Antipa, care avea la rândul său vederi largi cu privire la planurile de dezvoltare ale Mării Negre. 

Jumătate de an mai târziu, în ajunul izbucnirii Primului Război Mondial, Carol I se stingea din viaţă, lăsându-l moştenitor al tronului pe nepotul său Ferdinand, făuritorul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.



Trenurile spre litoral, dotate cu electricieni


CFR, decizie ÎN PREMIERĂ ! 


În acest sezon estival, în trenurile spre litoral vor fi și electricieni. 

Pe fondul pandemiei de coronavirus, CFR Călători a decis ca toate trenurile care merg spre litoralul românesc să aibă și electricieni. 

Din cauză că, în anii precedenți, aparatele de aer condiționat se stricau, în 2020, orice aparat stricat sau care nu mai funcționează va fi reparat de un electrician prezent în tren, anunță Antena 3. 


Două cazuri de COVID-19 la misiuni diplomatice ale României în străinătate


Un angajat al Ambasadei României la Nur-Sultan, Kazahstan, şi unul din cadrul Consulatului General al României la Cernăuţi, Ucraina, au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, informează Ministerul Afacerilor Externe. Starea lor de sănătate este bună, mai precizează sursa citată.

Acestea sunt singurele cazuri de Covid-19 identificate până acum în rândul angajaţilor oficiului consular și ai misiunii diplomatice, potrivit Ministerului de Externe.

„Atât în cazul misiunii diplomatice, cât şi în cazul oficiului consular au fost dispuse măsurile care se impun în relaţia cu autorităţile din statul de reşedinţă, respectiv măsuri de protecţie pentru restul colectivelor şi membrii de familie. În acest context, activitatea celor două misiuni va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalţi membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanţare socială şi autoizolare impuse de această situaţie”, se arată într-un comunicat MAE difuzat vineri.

sursa: https://60m.ro/ministerul-de-externe-doua-cazuri-de-covid-19-la-misiuni-diplomatice-ale-romaniei-in-strainatate/

Donald Trump amenință cu închisoarea pe cei care vor mai vandaliza monumente



Președintele Americii, Donald Trump, a semnat un ordin executiv prin care să fie protejate monumentele istorice și prin care cei care le vor da jos vor face ani grei de închisoare.

Noul ordin prevede că apărarea monumentelor trece de la autoritățile locale și de stat la cele federale, primele înregistrând un mare eșec în conservarea lor.



Cum va fi campania electorală pentru alegerile din 27 septembrie 2020


Ludovic Orban anunţă schimbări majore.


Campania electorală din 2020 va fi una atipică, de care România nu a mai avut parte niciodată. 

Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi seară, că va fi o campanie pentru alegerile locale fără adunări publice, fără mitinguri electorale, cu respectarea măsurilor de protecţie împotriva Covid-19.

„Am adoptat astăzi în guvern un proiect de lege prin care propunem data alegerilor 27 septembrie (…). Este adevărat că nu se vor putea organiza adunări publice, mitinguri electorale, normal, dacă se face campanie din casă în casă, candidaţii vor trebui să poarte mască, pentru că în spaţii închise se poartă mască, se va apela la o campanie mai intensă pe media, pe online, că acum online este clar un mijloc de comunicare safe. Trebuie să se adapteze şi candidaţii şi alegătorii”, a afimat prim-ministrul la Digi24.

Orban a adăugat că şi în organizarea secţiilor de vot se va ţine cont de respectarea măsurilor de protecţie Covid-19. „În organizarea secţiilor de vot, evident, trebuie să iei nişte măsuri legate de numărul maxim de persoane care să intre, se stă la coadă la anumită distanţă, trebuie dezinfectanţi, măşti de protecţie, toate regulile trebuie respectate”, a precizat el.


Ambasadorul SUA, Zuckerman, declarație de ridicol absolut !


Acuzațiile și afirmațiile grave  reprezintă un grav amestec în treburile interne ale României și  au fost făcute în prezența a doi miniștriBUCUREȘTI, 26 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. În plină pandemie, cu restricții în toată lumea, a avut loc o reuniune interesantă la sediul MAI pe tema… traficului de persoane ! Asta deja ține de domeniul ridicolului ! Dar mai e și un aspect tragic – în timp ce la MAI se fac declarații și angajamente pompoase… țara plânge în urma tragediilor provocate de inundații !Dar, revenind la această gravă problemă a traficului de persoane să amintim în primul rând că, în cei 5 ani de mandat Iohannis, au dispărut peste 2000 de femei – și nimic nu s-a discutat despre asta în CSAT. Sigur, dispariția femeilor nu e un risc atât de mare ca Rusia, desigur…
De fapt, reuniunea de azi a fost cauzată de publicarea ultimului raport al Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane în care România este criticată și ”se menține supravegherea pentru al doilea an consecutiv pentru lipsa de măsuri în gestionarea fenomenului infracțional”, transmite Europa Liberă.


Prezent la întâlnire, ambasadorul Zuckerman a spus că ”una dintre prioritățile SUA este să pledeze pentru statul de drept”.

Faptul este de un ridicol total – pentru că SUA au fost acuzată în ultimele săptămâni – la scenă deschisă de oficiali ONU și de personalități de renume internațional -  de cea mai gravă încălcare a statului de drept: rasismul sistemic ! Ei ne dau nouă lecții ?!  Da, ne dau lecții și ne pun pe ”lista de supraveghere”. Obrăznicie… sau ce ?!

Pe de altă parte, Zuckerman și-a făcut numărul, atacând PSD  - ”înseamnă că Guvernul nu și-a intensificat eforturile de combatere a traficului de persoane - sub fostul guvern, eforturile au fost reduse” – dar  ”am încredere în eforturile guvernului Orban de eradicare a acestui fenomen”.

Și, în fine, Zuckerman s-a dezlănțuit într-un… text citit: ”Bandele au traficat cu nerușinare oameni, știind că probabil vor scăpa nepedepsiți, așa cum s-a întâmplat în trecut. Astăzi ne angajăm într-un nou program de toleranță zero pentru traficul de persoane.
 
SUA se angajează să ajute autoritățile. Dacă ești traficant de persoane, te vom găsi, te vom aresta și te vom pune sub acuzare ! Nu va exista refugiu pentru traficanți. Nu te vei putea ascunde, s-a terminat !”.


Deci chiar reprezentanții SUA nu au nici un pic de rușine ! Ce au făcut în cazul Caracal ? Ce a făcut slăvitul FBI, chemat ca soluția supremă ?! Nimic ! Au dat niște declarații pompoase și… nimic ! Mai mult, s-au oprit orice căutări care vizau posibile legături ale bandelor locale cu americanii de la Deveselu !

Au pus americanii la dispoziția autorităților române imagini din satelit – zona fiind ultra-supravegheată ! – prin care să se urmărească ce s-a întâmplat în ziua dispariției Alexandrei ? Nimic ! Există date certe, ore precise, deci se putea verifica… Dar nimic ! Dacă nu intervenea Cumpănașu era tăcere totală !

Au pus americanii la dispoziția autorităților române date rezultatele anchetei din 2012, în care au fost implicați americani – ”anchetați” ulterior în SUA ? Nimic !

Au reacționat în vreun fel americanii după declarațiile fostei translatoare de la baza Kogălniceanu care vorbea clar de ”Bordeluri” la bazele americane ?

Pe urmă, cum vin americanii să ne dea lecții – când ei au permis unui mafiot rom din Craiova să facă trafic de persoane între Mexic și SUA ? Hai, fără prostii că mafiotul din Craiova s-a descurcat singur în SUA, fără „spate”, fără ca autorități corupte să-i asigure acest spate !

În fine, unde se face traficul de persoane dacă nu în Occidentul care tolerează și, prin autorități corupte - susține acest trafic ?! Nu veniți cu minciuni și obrăznicii că românii sunt de vină – când ”lumea liberă” îi creează piața pentru aceste activități !

Revenind la Zuckerman, acesta nu s-a putut abține să arunce o obrăznicie la adresa PSD și a Parlamentului:

”Mă adresez Parlamentului. Începeți să lucrați imediat cu Guvernul pentru a adopta legislația necesară pentru a prinde infractorii și pentru a recupera prejudiciile cauzate de fostul guvern și care i-au ajutat pe infractori. Acum este momentul ca Parlamentul să ia atitudine”.

Deci, acuzație directă la adresa PSD, a fostului Guvern și a Parlamentului – ”prejudiciile cauzate de fostul guvern și care i-au ajutat pe infractori” ! Așa ceva !...

Este de remarcat că acuzațiile și afirmațiile grave, care reprezintă un grav amestec în treburile interne ale României, au fost făcute în prezența a doi miniștri și a procurorului general. Desigur, nu ne putem aștepta la Aurescu să-l convoace pe Zuckerman, așa cum o face cu ambasadorul Rusiei. Dubla măsură e caracteristică ”democrației strategice”.

În fine, sunt curios dacă interimarul lider PSD va replica – sau, conform obiceiului, va accepta acuzațiile și se va angaja ”să nu mai repete greșelile”. Așa crede el că este „eficient” și crește în sondaje.


sursa: https://m.ro.sputnik.md/analytics/20200626/30732331/Zuckerman-declaraie-de-ridicol-absolut-Obrznicie-la-adresa-PSD-i-a-Parlamentului.html?fbclid=IwAR3LhL1mKorJKYB4l211AN1stQujP10iR-guIg7VIpPYtBzxMBfVpciKKJY