7.12.2020

„În momentul de faţă nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al ţării sau respectiv la întreaga populaţie a României. (…) Suntem la o redeşteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de faţă, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creştere de 34%, după datele OMS. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie, am înregistrat o creştere de 38% şi indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuţie, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios, încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecţie, pentru că aici nu există niciun tratament specific, Sunt optimist. Anticiparea mea este că şi acest al doilea vârf va fi depăşit în maxim două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere”, a declarat Molnar Geza la Digi24.


România trece printr-o „revenire” a primului val de îmbolnăviri dar instituirea stării de urgenţă nu va scădea numărul de cazuri. Este opinia exprimată de epidemiologul Molnar Geza la Digi24.

Medicul a mai afirmat că numărul mare de cazuri din ultima vreme nu este răspândit egal în toată ţara iar în acest moment România trece printr-o “revenire” a primului val de îmbolnăviri, care va trece în maxim două săptămâni. El consideră că izolarea este un act medical, iar carantina unul administrativ, iar persoanele infectate trebuie izolate pentru a nu răspândi virusul. Epidemiologul nu consideră că starea de urgenţă se mai impune să fie folosită în acest moment.

În momentul de faţă nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al ţării sau respectiv la întreaga populaţie a României. (…) Suntem la o redeşteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de faţă, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creştere de 34%, după datele OMS. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie, am înregistrat o creştere de 38% şi indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuţie, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios, încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecţie, pentru că aici nu există niciun tratament specific, Sunt optimist. Anticiparea mea este că şi acest al doilea vârf va fi depăşit în maxim două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere”, a declarat Molnar Geza la Digi24.

Acesta spune că cei 406 oameni infectaţi cu noul corornavirus care s-au externat ca urmare a lipsei măsurii legale de carantină ar mai putea genera încă peste 800 de cazuri în săptămâna următoare.

Epidemiologul spune că instituirea stării de urgenţă nu va scădea numărul de cazuri.

„Posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă nu va rezolva mare lucru, în sensul evoluţiei cazuisticii şi înregistrării cazuisticii“.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că au fost confirmate 698 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 32.079. De asemenea, 24 de persoane – între care şi una cu vârsta între 30 şi 39 de ani, au decedat, bilanţul deceselor ridicându-se la 1.871. De asemene, 406 pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 838.953 de teste şi au fost testate 493.858 de persoane.

sursa: https://www.cotidianul.ro/epidemiologul-m-geza-si-starea-de-urgenta/

Premieră pentru Johnson și Trump




Premieră pentru Johnson și Trump. Cei doi oficiali, englez și american, au fost văzuți pentru prima dată purtând măști de protecție. Apariția celor doi cu „masca pe figură“ în public e cu atât mai surprinzătoare cu cât niciunul nu a mai făcut acest gest nici măcar când pandemia era în toi. Plus că Trump susține și acum că 99% dintre cazurile de coronavirus sunt inofensive. Cu toate acestea, la ultima sa vizită într-un spital, liderul de la Casa Albă a mers protejat. „Când ești într-un spital, mai ales, cred că se așteaptă să porți mască“, a declarat el.

Și la premierul britanic apariția sa mascată ridică semne de întrebare. Boris Johnson nu a mai fost văzut nici el în această situație chiar dacă în luna martie a fost chiar internat din cauza coronavirusului.

Cel mai recent bilanț al cazurilor de coronavirus arată că din cele peste 12,7 milioane de îmbolnăviri, peste 3,2 milioane sunt americani și aproape 300.000 sunt britanici.


Viktor Orban se opune condiţionării alocării fondurilor Uniunii Europene de respectarea principiilor statului de drept. „Fondurile trebuie alocate în mod corect şi flexibil. Trebuie evitat cu atenţie un lucru: amestecarea acestei situaţii cu politica. Aceasta este cea mai importantă condiţie a Ungariei. Am putea bloca prin veto acordul final, întrucât este necesară o decizie în unanimitate, dar ne-am poziţiona în opoziţie cu celelalte 26 de ţări. Acest lucru trebuie făcut doar în ultimă instanţă”, a explicat Viktor Orban, potrivit agenţiei Reuters.


România, la mâna lui Viktor Orban. Premierul Ungariei a sugerat că ar putea bloca adoptarea unei decizii a Uniunii Europene privind bugetul multianual şi fondul de redresare post-pandemie dacă sunt impuse condiţii referitoare la situaţia statului de drept şi la modul de utilizare a fondurilor.

„Dacă ne îndatorăm, atunci nu ar trebui să apară condiţionalităţi privind cheltuirea fondurilor”, a declarat Viktor Orban într-un interviu acordat postului public de radio din Ungaria, potrivit site-ul Napi.hu şi publicaţiei Der Spiegel.

Liderul de la Budapesta a sugerat că Ungaria ar putea bloca adoptarea Fondului de redresare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Viktor Orban se opune condiţionării alocării fondurilor Uniunii Europene de respectarea principiilor statului de drept. „Fondurile trebuie alocate în mod corect şi flexibil. Trebuie evitat cu atenţie un lucru: amestecarea acestei situaţii cu politica. Aceasta este cea mai importantă condiţie a Ungariei. Am putea bloca prin veto acordul final, întrucât este necesară o decizie în unanimitate, dar ne-am poziţiona în opoziţie cu celelalte 26 de ţări. Acest lucru trebuie făcut doar în ultimă instanţă”, a explicat Viktor Orban, potrivit agenţiei Reuters.

În contextul începerii mandatului Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene, cancelarul Angela Merkel l-a atenţionat pe Viktor Orban în privinţa respectării normelor statului de drept. „Protejarea statului de drept este importantă. Intenţionăm să spunem lucrurile clar când vine vorba de Viktor Orban. Vom urmări cu atenţie ce se întâmplă acolo”, a afirmat Angela Merkel.

„Liberalii se plâng mereu…, încearcă de fiecare dată să ataşeze ideologiile lor la problemele economice din UE. Acest drum nu duce nicăieri”, a ripostat Viktor Orban.

Liderii ţărilor şi instituţiilor Uniunii Europene depun eforturi pentru aprobarea noului buget comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a fondului de relansare economică post-pandemie, fondurile apropiindu-se de nivelul de 2.000 de miliarde de euro. Condiţiile acordării acestor fonduri, referitoare la reformele economice şi respectarea standardelor democratice, reprezintă principalele elemente de disensiuni înaintea aprobării.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a confirmat un plan de condiţionare a alocării fondurilor pentru relansare de respectarea normelor statului de drept, dar propunerea sa riscă să fie considerată insuficientă de ţările care vor un sistem dur de sancţionare a statelor care nu respctă independenţa justiţiei. În cadrul sistemului, orice încălcare a normelor statului de drept şi de sancţionare trebuie aprobate prin majoritatea calificată a statelor membre UE, astfel că există posibilitatea ca deciziile să poată fi blocate de Ungaria, Polonia şi aliaţii acestora, observă cotidianul Financial Times.

În urmă cu câteva zile Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Valori şi Transparenţă, a declarat că respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru alocarea fondurilor europene, inclusiv a celor pentru relansare. „Statul de drept trebuie să fie o condiţie pentru distribuirea fondurilor UE”, afirmă Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Valori şi Transparenţă. Printre condiţii, oficialul UE a menţionat, potrivit agenţiei de presă Reuters, exigenţe precum un „sistem judiciar funcţional” şi mecanisme puternice de combatere a corupţiei. „Nu aş vrea să văd blocarea alocării fondurilor, dar trebuie să avem în sistemul nostru juridic unele garanţii că, în cazul în care lucrurile într-adevăr nu merg bine într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi plătiţi”, a atras atenţia Věra Jourová.

Agenţia de presă Reuters a notat că declaraţia reprezintă un avertisment adresat în principal unor ţări precum Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria. „Este un avertisment adresat Poloniei şi Ungariei, care au avut dispute cu Uniunea Europeană privind gradul de control guvernamental asupra instanţelor judiciare şi judecătorilor, dar şi României şi Bulgariei, care rămân afectate de corupţie şi de sărăcie la mulţi ani după aderarea la Blocul comunitar”, a observat agenţia Reuters.

Bugetul Uniunii Europene în perioada 2021-2027 urmează să ajungă la nivelul de 1.100 de miliarde de euro. Liderii statelor europene şi ai instituţiilor UE încearcă să aprobe noul proiect bugetar multianual şi planul de asistenţă financiară în scopul redresării economice propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 de miliarde de euro.



PSD explică de ce a amânat votul. „Un proiect de lege de o asemenea importanță, care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nu trebuie și nu poate fi expediat fără o dezbatere serioasă“


PSD explică de ce a amânat votul. Social – democrații susțin că, deși sunt extrem de îngrijoraț de situația sanitară din țară,  „un proiect de lege de o asemenea importanță, care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nu trebuie și nu poate fi expediat fără o dezbatere serioasă“. Reprezentanții partidului admit că un bolnav contagios trebuie izolat pentru a nu răspândi boala.

Într-o postare pe pagina de FB a formațiunii politice ei precizează însă că„ modul în care se pune în practică carantinarea, izolarea sau internarea face diferența între un regim abuziv și unul democratic.

Este a treia oară când Guvernul PNL se comportă total iresponsabil și trimite Parlamentului o lege proastă, făcută pe picior, în ultim moment. Deși știau de mai bine de o lună, de când s-a pronunțat CCR.

Iată doar câteva dintre aspectele care trebuie dezbătute cu seriozitate:
⚠️Carantina, izolarea, spitalizarea trebuie făcute pe baza unor dovezi clare, științifice de boală. „Semnele sugestive” nu reprezintă o dovadă științifică, clară.
⚠️NU este precizată perioada acestor măsuri. Pe perioadă nedeterminată, cum vrea Guvernul Orban, este inacceptabil.
⚠️Ce se întâmplă cu copiii părinților izolați/carantinați. În niciun caz vreun funcționar vremelnic nu poate hotărî soarta lor, chiar și temporară.
⚠️Confiscarea și distrugerea bunurilor unei persoane izolate/carantinate. Această măsură trebuie aplicată DOAR în scopul decontaminării, proporțional cu riscul sanitar existent, cu respectarea tuturor drepturilor cetățenești și pe o perioadă determinată. Orice altă variantă este inacceptabilă!
⚠️Posibilitatea contestării restrângerilor de drepturi. Judecătorii constituționali au precizat clar că trebuie să existe o asemenea posibilitate.

Legea izolării și carantinei/Medicii, la cheremul șefilor

Nimic nu poate justifica, nici starea de alertă, nici măcar cea de urgență, legiferarea pe picior, amatoristică, făcută de Guvernul Orban“.


sursa: https://www.cotidianul.ro/psd-explica-de-ce-a-amanat-votul/



7.11.2020

La ce se uită lumea și de ce înnebunește ? Spune ce filme vezi ca să îți spun cine ești !


Poate că nu vă interesează. Poate nu ! Și, totuși, povestea filmelor spune ceva ! Și despre noi, și despre calitatea vieții noastre, și despre politicieni. Mediocrii de ei se uită la filme ca la scrisorile din Biblie. Mai nou, proverbul ar trebui modificat. Spune ce filme vezi ca să îți spun cine ești !

Lecturile nu mai spun nimic pentru că sunt rare sau, în cazul unora, inexistente. Filmele portretizează mai rău ca datele genetice. Cînd aud de unele filme sau cînd dau peste anumite imagini îmi vine să zic ceva de dulce și ies sau schimb canalul. Mai bine mă uit pe pereți sau la delirul verbal de pe televiziuni. Prefer să urmăresc o vrabie prin iarbă sau să rămîn cu privirile agățate între crengile unui copac.

Cine-oferta este nebună dar și nespus de săracă. S-au dus filmele care erau pe gustul generației mele. Au dispărut, sunt rare și n-au „clienți”. Adică spectatori. Au fost învinse de bombardamentele cu subiecte goale, de o banalitate cumplită. S-au prostit și regizorii. Au murit și marii scenariștii. Nici producătorii nu mai realizează cînd se înhamă la o tîmpenie. Numărul de bilete vîndute (adică încasările) este singurul criteriu. Restul nu mai contează. Și marii actori joacă în filme proaste, așa cum actorii români se înghesuie să apară în clipuri publicitare. Nu contează unde și ce joacă. Să joace și să încaseze! Uneori, dintr-un clip cretin ajung mai mari vedete decît dintr-o capodoperă. Se schimbă lumea și dispare filmul de artă. Locul lui este luat de filme-hamburgher și de pelicule- coca-cola! În criză de subiecte și de parabole, producția cinematografică este dominată de aberații science fiction. Totul se joacă din computer. Adio, actori în carne și oase! Pixeli și iar pixeli, desene în variante moderne ale basmului scris fără talent și cu exces de ură și violență. Ambele trăsături mobilizează fraierii în săli și pe canale de distribuție. Tehnica este să-i păcălești pe spectatori să participe la recuperarea investiției. Un fel de comerț la botul calului, cu imagini pentru fraieri și povești de visat urît. Plac le nebunie tuturor amatorilor de manele.

Am încercat să văd și un film românesc. Miami buci ! O oroare veselă de pe care am fugit după cinci minute. Am primit o listă de recomandări de la o rețea. O reproduc cu fidelitate. Ce privesc oamenii în jurul meu ? Încercati să o citiți cu atenție ! Poate vă regăsiți. Poate, nu. Poate vă ajută să înțelelegeți de ce unii sar la bătaie la primul schimb de replici sau de ce oamenii se ciomăgesc la stop sau pe unde li se pune pata! Iată o listă de filme din care am fost chemat să aleg. Sunt filmele pe care le urmăresc cei din jurul meu, din ce oferă un distribuitor de filme. Personal, nu cred că am în preajma mea oameni care ar putea să digere așa ceva. Mai degrabă, sunt tentat să cred că o asemenea listă a fost întocmită pentru a mobiliza niște telespectatori la niște filme la care nu se uită nici dracul!
Recitind lista recomandărilor, un crîmpei din producția nebună de gunoi cinematografic americano-europeano-sud american, înțeleg de ce lumea în care trăim arată așa cum arată și de ce americanii au luat-o razna!
Nu-mi rămîne decît să-i blestem pe producătorii filmelor de mai jos. Să dea Domnul să aibă parte numai de aceste „capodopere” și numai la acestea să se poată uita împreună cu toți copiii lor !

Călugarița războinică. Trezită la morgă, o adolescentă orfană descoperă că are puteri supranaturale, fiind Purtătoarea Nimbului pentru o sectă secretă de călugărițe vânătoare de demoni.

Desperados ! Romantică incorigibilă, Wes trimite un e-mail penibil la beție și pornește spre Mexic însoțită de cele mai bune prietene pentru a șterge mesajul înainte de a fi citit.

Brutele. Șefa unui cartel mexican al drogurilor încearcă să preia afacerile cu canabis din California ale lui Ben și Chon răpind-o pe iubita lor „comună”, însă aceștia ripostează.

365 de zile. O femeie cade victimă unui șef mafiot, care o ține prizonieră și îi cere ca într-un an să se îndrăgostească de el.

Expresul zapezii. Terra a înghețat, iar ultimii supraviețuitori trăiesc într-un tren imens care străbate globul. Ei se străduiesc să coexiste în ciuda echilibrului social precar.

Mistere neelucidate. Terra a înghețat, iar ultimii supraviețuitori trăiesc într-un tren imens care străbate globul. Ei se străduiesc să coexiste în ciuda echilibrului social precar.

Casa conspirativa. Tânărul agent CIA Matt Weston trebuie să asigure transferul unui criminal periculos dintr-o locuință deconspirată a agenției în alta mult mai sigură.

Vechea garda ! Patru razboinici nemuritori care protejează omenirea în secret de secole sunt vânați pentru puterile lor misterioase tocmai cînd descopera un nou nemuritor !

sursa: https://www.cotidianul.ro/la-ce-se-uita-lumea-si-de-ce-innebuneste/

”Universul e un Ocean de Ipostaze. Ipostazele Politice sau Istorice par perverse, ne scapă înţelesului. Nu poţi stabili coordonatele unei Ipostaze văluritoare aşa cum ai stabili coordonatele unei insule.Nu te poţi decât văluri împreună cu o Ipostază pentru a o înţelege, pentru a o descoperi. Obiectele cosmice se transformă în Ipostaze. Sunt Ipostaze. În urma noastră, scăpând observaţiei, fie ea empirică sau ştiinţifică, Ipostaza se eliberează de strânsoarea staticului omenesc.”




Stau de vorbă cu niște oameni de prin toată țara, avizi de noutăți istorice, politice și culturale, așa-i românul curios nevoie mare. Ne aflăm în grădina publică, să nu care cumva să încălcăm regulile impuse de dictatura penelistă. Hai să vorbim despre Big Bang, mă îndeamnă un bărbat între două vârste, oarecum timid.

Are o umbrelă și joben. Să fie 101, Big Bang-ul nostru? Sau poate 1848? Sau să fie Big Bang-ul nostru anul 1918? Sau să fie punctul primordial al rătăcirii noastre istorice chiar anul 1989? Pentru că e un punct chipurile esenţial, Big Bang-ul ne place, ne atrage, ne face să-l formatăm, să-l înjghebăm cumva în Istoria noastră. Avem o referinţă, un punct de referinţă. Suntem aninaţi de un fals Big Bang cu un fel de disperare, traversând crize existenţiale importante, devastatoare, ultimative.

Dar poate că ar trebui să ne eliberăm. Universul e un Ocean de Ipostaze. Ipostazele Politice sau Istorice par perverse, ne scapă înţelesului. Nu poţi stabili coordonatele unei Ipostaze văluritoare aşa cum ai stabili coordonatele unei insule.

Nu te poţi decât văluri împreună cu o Ipostază pentru a o înţelege, pentru a o descoperi. Obiectele cosmice se transformă în Ipostaze. Sunt Ipostaze. În urma noastră, scăpând observaţiei, fie ea empirică sau ştiinţifică, Ipostaza se eliberează de strânsoarea staticului omenesc.

Noi suntem chemaţi să descoperim ipostazele văluritoare nefiind alături lor şi nici înlăuntrul lor, ele nefiind în sens propriu. Ipostazele vorbesc neîncetat despre discontinuitate. Dar nu despre delimitare. Ele nu sunt ale limitei. În linii mari, ipostazele nu au o limită a lor ci numai vecinătăţi. În inima vecinătăţilor se petrec ipostaze stranii, de negândit.

Nu sunt obiecte cosmice dar, privite dintr-un anume punct de vedere, par obiecte cosmice. Nu sunt nişte halte ci poate arhipelaguri de insule care se schimbă neîncetat pe măsură ce văluririle le scaldă. Înghesuite unele într-altele, aparent şi pervers, ipostazele vălurite şi văluritoare sunt mereu în mişcare, ele fiind esenţa mişcării.

Nu sunt corpuri şi nici trupuri. Nu le poţi arăta cu degetul şi nu le poţi vedea nici cu telescopul şi nici la microscop. Dacă ai atins ştiinţa magică a văluririi poţi, ca semn suprem al libertăţii tale navigatoare, să ţi le imaginezi.


„Vom îndeplini împreună rugăciunile vineri, la Sfânta Sofia, pe 24 iulie, şi o vom deschide cultului (musulman)”, a declarat Erdogan într-un discurs, în care a mai precizat însă că fosta bazilică, important obiectiv turistic din Istanbul, „va rămâne deschis tuturor, turcilor şi străinilor, musulmanilor şi nemusulmani”.


Erdogan răspunde creștinătății după ce întreaga lume a criticat decizia Consiliului de stat din Turcia de a anula o decizie guvernamentală din 1934 care conferea monumentului Sfânta Sofia de la Istanbul statutul de muzeu. Fosta bazilică, important loc pentru turişti în Istanbul, „va rămâne deschisă tuturor, turcilor şi străinilor, musulmanilor şi nemusulmani”, scriu jurnaliștii de la nytimes.com

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat, vineri, că primele rugăciuni colective musulmane vor avea loc pe 24 iulie la Sfânta Sofia, conform AFP.

„Vom îndeplini împreună rugăciunile vineri, la Sfânta Sofia, pe 24 iulie, şi o vom deschide cultului (musulman)”, a declarat Erdogan într-un discurs, în care a mai precizat însă că fosta bazilică, important obiectiv turistic din Istanbul, „va rămâne deschis tuturor, turcilor şi străinilor, musulmanilor şi nemusulmani”.

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul VI de bizantinii care şi-au încoronat împăraţii aici, Sfânta Sofia este un sit clasat în patrimoniul mondial al UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice de la Istanbul.

Ea a fost convertită în secolul al XV-lea în moschee după invazia otomană, apoi în muzeu în 1934 de tânărul lider al Republicii turce, Mustafa Kemal, dornic să o oferă „umanităţii”.

Construită în secolul al VI-lea drept catedrală, Hagia Sophia este cel mai mare exemplu de arhitectură creștină bizantină din lume. Edificiul a fost o sursă de rivalitate creștin-musulmană.

Hagia Sophia face parte patrimoniul mondial al UNESCO, și a fost, între 1453 și 1943, folosită pe post de moschee.

Patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, declara în iunie că transformarea acesteia în moschee ar putea „întoarce milioane de creştini din lume împotriva islamului”.

Rusia, SUA, Franța sau Grecia au transmis avertizări regimului de la Ankara legat de modificarea statutului bisericii Sfânta Sofia.


sursa: https://www.cotidianul.ro/erdogan-raspunde-crestinatatii/


„Transmit un mesaj de revoltă și de indignare față de amânarea dezbaterii și aprobării de către Senat a legii care să ne pună la dispoziție instrumentele de luptă indispensabile de care avem nevoie în lupta împotriva epidemiei. Amânarea adoptării legii înseamnă o creștere dramatică a riscului de infectare. Repet, în toate țările democratice din lume autoritățile au la dispoziție aceste instrumente, care sunt carantina, izolarea la domiciliu, posibilitatea de a trata pacienții sub control medical. În momentul de față, Guvernul și autoritățile din România sunt lipsite de acest instrument vital”, a spus Ludovic Orban, la finalul videoconferinței avute cu prefecții la sediul MAI.


Premierul Orban a reacționat în urmă cu puțin timp în legătură cu decizia Senatului de a amâna dezbaterea pe legea carantinării și izolării.  Șeful Executivului susține că fiecare zi de întârziere în aplicarea legii constutie un risc major pentru răspândirea virusului. „Nu înțeleg de ce PSD trage de timp”, a spus șeful Guvernului.

„Transmit un mesaj de revoltă și de indignare față de amânarea dezbaterii și aprobării de către Senat a legii care să ne pună la dispoziție instrumentele de luptă indispensabile de care avem nevoie în lupta împotriva epidemiei. Amânarea adoptării legii înseamnă o creștere dramatică a riscului de infectare. Repet, în toate țările democratice din lume autoritățile au la dispoziție aceste instrumente, care sunt carantina, izolarea la domiciliu, posibilitatea de a trata pacienții sub control medical. În momentul de față, Guvernul și autoritățile din România sunt lipsite de acest instrument vital”, a spus Ludovic Orban, la finalul videoconferinței avute cu prefecții la sediul MAI.

Au ieșit din spital foarte mulți pacienți, nu am avut posibilitatea să determinăm izolarea la domiciliu și tratarea la domiciliu a pacienților. La ora actuală, în urma anchetelor epidemiologice nu avem această pârghie de a decide izolarea la domiciliu a persoanelor care au intrat în contact cu persoanele infectate, există riscul ca persoanele care sunt infectate sau sunt suspecte să se plimbe liber în societate fără nicio posibilitate din partea noastră de a dispune măsurile de izolare a lor”, a mai spus premierul.

„Nu pot să înțeleg de ce se amînă adoptarea acestui act normativ. Fiecare zi în care nu intră în vigoare această lege înseamnă un risc major pentru creșterea răspândirii virusului în comunitate. Nu pot să înțeleg de ce PSD se încăpățânează să tragă de timp, să ne pună bețe în roate”, a mai declarat Ludovic Orban.

Votul în plenul Senatului pe proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, programat sâmbătă, a fost amânat pentru luni.


NU VĂ CREDEM ! Nu vă credem când spuneți că vreți să ne luați Libertatea pentru „binele” nostru ! Izolați-vă voi, plecați, acesta e cel mai mare bine pe care ni l-ați putea face ! Plecați cu toții, cu tot cu măștile voastre de bufoni și lasați-ne să respirăm liberi în țara noastră. Voi sunteți virușii, voi, politrucii de ieri si de azi, ne-ați îmbolnăvit, de nu ne mai putem ridica ca popor ! Nu credem nimic din ce ne spuneți, căci de 30 de ani ne mințiți, prăduiți și ne vindeți pe 30 de arginți! Toți la un loc în coaliții sau fiecare pe rând, ați jefuit Țara si v-ați bătut joc de acest Neam. Ați înstrăinat munți si păduri, aur și grâne, pământ și petrol.


Nu vă credem!

Nu vă credem când spuneți că vreți să ne luați Libertatea pentru „binele” nostru! Izolați-vă voi, plecați, acesta e cel mai mare bine pe care ni l-ați putea face!

Plecați cu toții, cu tot cu măștile voastre de bufoni și lasați-ne să respirăm liberi în țara noastră. Voi sunteți virușii, voi, politrucii de ieri si de azi, ne-ați îmbolnăvit, de nu ne mai putem ridica ca popor!

Nu credem nimic din ce ne spuneți, căci de 30 de ani ne mințiți, prăduiți și ne vindeți pe 30 de arginți! Toți la un loc în coaliții sau fiecare pe rând, ați jefuit Țara si v-ați bătut joc de acest Neam.
Ați înstrăinat munți si păduri, aur și grâne, pământ și petrol.

Ne vindeți Limba română în Ardeal la talciocul vostru politic, ne interziceți Sfinții din Închisori, ne închideți în temnițele corectitudinii politice Martirii și Luptătorii acestui Tărâm, scoateți din manuale copiilor Voievozii și Eroii, ștergând cu buretele o întreagă Istorie, punând în loc sminteală, minciună si portrete de carton. Iar acum vreți să vă credem!

N-ați fost în stare să faceți în 30 de ani un Drum, de la un capăt la altul al Țării sau să construiți un singur spital, în schimb vreți ,,să credem în Covid”, așa cum spunea ieri primul ministru al vostru, un jalnic clovn care repetă papagalicește aceeasi placă laolaltă cu alți actori ai acestei comedii de groază. Cum oare poți să condamni oamenii că nu cred într-un virus? Să faci o întreagă ideologie dictatorială din acest lucru! Nimeni nu spune că virusul nu există! Dar de aici si până a ajunge să-ți exprimi „credința” în el, e mare distanță!

La fel de mare ca distanțarea socială dintre voi si popor.
Da, noi nu credem în botnița pusă la gură și nici în pumnul în gură, nu credem în lanțuri pe Libertate, în carantină si izolare si nici în distanțare. Credem în Hristos Mântuitorul, în sângele curs în râuri care-a făcut o Țară, în Horea si Cloșca și Crișan care s-au frânt pe Roata Suferinței ca pe Cruce, pentru a ne elibera.

Credem în Steagul de Biserică al lui Iancu Avram si-n patul de fier si de Jertfă al lui Radu Gyr de pe care s-a ridicat când temnicerii-l credeau mort. Dar știți voi oare pentru ce s-a ridicat, stiți voi, cei care n-ați fi rezistat ca politicieni nici măcar o secundă dacă n-ați fi tradat Țara, știți voi oare de ce?

Pentru a scrie o Poezie, pentru a scrie cu oasele lui, Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! Pentru noi a scris-o!
Nu credem în voi, nu credem nici măcar un cuvânt din ce spuneți! Credem însă în Dumnezeu și-n Neamul Românesc, de care voi, străini sunteți!


"Legea carantinei trimisă de Guvern Parlamentului este dovada supremă a batjocurii la adresa drepturilor şi libertăţilor românilor. Ieri, la Cameră, am corectat o parte importantă a acesteia, eliminând zeci de nenorociri, dar descoperim alte orori juridice şi o luăm acum de la capăt în Senat. Le solicit prezenţa premierului şi ministrului Justiţiei la dezbateri, faţă în faţă cu CSM, ONG-urile de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, medici şi pacienţi! În niciun caz nu vom permite transformarea ţării în lagăr medical! Guvernarea PNL a produs numai aberaţii! Pe bandă rulantă. Însă, cei care suferă din cauza incompetenţei crase a PNL sunt românii", a scris Ciolacu pe Facebook.



Lege carantină şi izolare, VOT decisiv în Senat




Plenul Senatului se întruneşte astăzi, pentru a dezbate proiectul privind carantinarea şi izolarea.

Şedinţa este programată să înceapă la ora 12,00. Vineri, Comisia juridică a Senatului a discutat, timp de mai multe ore, amendamentele depuse la proiect, însă raportul comisiei nu a fost finalizat, rămânând în discuţie pentru sâmbătă dimineaţă mai multe texte. La şedinţă a participat şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Joi seara, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, acceptând mai multe amendamente convenite şi în urma discuţiei cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat. S-au înregistrat 266 voturi pentru, 11 contra şi 8 abţineri, relatează  Agerpres.



Proiectul a fost trimis la Senat, care este for decizional



"Dezbaterea nu s-a încheiat asupra acestei legi. Am avut un proiect de lege venit de la Guvern foarte târziu. Este, practic, a treia oară când Guvernul ne pune în această situaţie - ne trimite o lege slabă în ultimul moment. Este inacceptabil să cerţi Parlamentul că nu face lucruri, când tu trimiţi legi care nu pot fi adoptate, vizând drepturile fundamentale ale cetăţenilor. E nevoie de mai multe reglementări. Colegii de la Camera Deputaţilor au încercat să corecteze cât de mult, dar au fost foarte puţine ore avute la dispoziţie, nu au fost prezenţi toţi cei care aveau un cuvânt de spus, cum ar fi de exemplu CSM. (...) De aceea, am invitat azi CSM, Ministerul Justiţiei, asociaţiile care se ocupă şi preocupă de apărarea drepturilor fundamentale şi asociaţii care se ocupă şi preocupă de drepturile pacienţilor", a susţinut vineri preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

 

Ce a transmis Marcel Ciolacu



Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a solicitat vineri prezenţa în Senat a premierului Ludovic Orban şi a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, la dezbaterea proiectului.

"Legea carantinei trimisă de Guvern Parlamentului este dovada supremă a batjocurii la adresa drepturilor şi libertăţilor românilor. Ieri, la Cameră, am corectat o parte importantă a acesteia, eliminând zeci de nenorociri, dar descoperim alte orori juridice şi o luăm acum de la capăt în Senat. Le solicit prezenţa premierului şi ministrului Justiţiei la dezbateri, faţă în faţă cu CSM, ONG-urile de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, medici şi pacienţi! În niciun caz nu vom permite transformarea ţării în lagăr medical! Guvernarea PNL a produs numai aberaţii ! Pe bandă rulantă. Însă, cei care suferă din cauza incompetenţei crase a PNL sunt românii", a scris Ciolacu pe Facebook. 


"Chiar dacă mai are puțin timp de stat la Palatul Victoria, guvernul Orban poate să se reîntoarcă cu fața la cei care țin cu adevărat economia în mișcare: consumatorul ! Vine momentul când vor trebui să decidă dacă măresc pensiile și alocațiile conform legii. Când vor lua aceste decizii îi îndemn să se gândească la faptul că pensiile mărite cu 40% nu sunt doar o reparație meritată pentru seniorii noștri, dar pot fi colacul de salvare pentru multe zeci de mii de locuri de muncă! Pentru că acești bani se vor întoarce instant în economie și o vor ține în viață până când lanțurile economiei globale se vor reface!", apreciază Călin Popescu Tăriceanu.


Călin Popescu Tăriceanu ridică o întrebare cheie despre majorarea pensiilor. 

"Am ajuns într-un timp record ca dintr-o țară care suferea de un grav deficit al forței de muncă să avem astăzi peste un milion de români în căutare de locuri de muncă. Și din păcate acesta este doar începutul.

În condițiile în care toți guvernanții sunt cu ochii doar pe cifrele cu bolnavii de coronavirus și aproape nici unul dintre ei cu ochiul pe economie, lucrurile merg prost. De acord, viețile sunt cele mai importante, dar nici lupta pentru creșterea sau măcar păstrarea locurilor de muncă nu trebuie ignorată.

În fiecare zi sute de companii românești sunt nevoite să concedieze mii de oameni. Probabil că nu va mai dura mult până când se vor pierde zeci de mii de locuri de muncă în fiecare lună. Întârzierea deschiderii afacerilor din HORECA, din transporturi, din construcții, din comerț sau chiar din industria showbizz-ului, să zicem așa, agravează situația. Lipsa de încredere a populației în măsurile pe care guvernul le-a luat îi face pe români să fie temători în a cumpăra orice. Lumea se restrânge la lucruri de strictă necesitate și acest comportament începe să afecteze grav industriile din domeniul bunurilor de consum (auto, industria ușoară, comerț, etc)", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

 

"Situația nu este bună deloc"

 

"Situația din construcții este de asemenea complicată pentru că, pe de o parte, marii angajatori au constatat că angajații pot lucra și de acasă și în consecință pot economisi bani neavând nevoie de birouri, ceea ce va reduce cererea de noi clădiri de birouri, iar, pe de altă parte, angajații neavând siguranța zilei de mâine nu se vor mai gândi la investiții într-o casă sau apartament și atunci zeci de mii de constructori vor rămâne fără locuri de muncă. Colac peste pupăză avem aceleași bănci puțin prietenoase care preferă să-și plaseze toți banii la Ministerul de Finanțe, fără risc și la dobânzi foarte bune. De ce s-ar chinui cu persoane fizice sau juridice unde e mult de muncă?

Situația nu este bună deloc. Măsurile timide pe care guvernul Orban le-a luat e clar că nu funcționează. Amânarea ratelor, suspendarea executărilor silite, plata șomajului tehnic îi ajută pe oameni, dar nu le rezolvă principala problemă: siguranța unui loc de muncă.

Este clar că IMM INVEST, vedeta programului economic, nu funcționează așa cum ar fi trebuit. Era de așteptat să fie așa pentru că e birocratic, consumator de timp și energie și foarte complicat", transmite liderul ALDE.

 

"Guvernul Orban poate să se reîntoarcă cu fața la cei care țin cu adevărat economia în mișcare"

 

 

"Chiar dacă mai are puțin timp de stat la Palatul Victoria, guvernul Orban poate să se reîntoarcă cu fața la cei care țin cu adevărat economia în mișcare: consumatorul!

Vine momentul când vor trebui să decidă dacă măresc pensiile și alocațiile conform legii. Când vor lua aceste decizii îi îndemn să se gândească la faptul că pensiile mărite cu 40% nu sunt doar o reparație meritată pentru seniorii noștri, dar pot fi colacul de salvare pentru multe zeci de mii de locuri de muncă! Pentru că acești bani se vor întoarce instant în economie și o vor ține în viață până când lanțurile economiei globale se vor reface!", apreciază Călin Popescu Tăriceanu.

sursa:


https://www.dcnews.ro/majorare-pensii-cu-40prc---tariceanu--colacul-de-salvare-pentru-economie_759015.html

7.09.2020

Incompetență și măsuri incoerente pentru o economie gripată


Odată cu instituirea stării de urgenţă şi iniţierea de către guvern a unor măsuri active de sprijinire a angajaţilor, AJOFM-urile se confruntă cu un volum de activitate fără precedent, volum care a crescut cu aproximativ 20% decât în mod normal.

ANOFM prin președinte, agențiile teritoriale, prin conducerile lor au făcut presiuni constante asupra funcţionarilor acestor agenţii de a rezolva în 15 zile cererile angajatorilor pentru plata somajului tehnic. Acest interval de timp, care deşi îşi are izvorul în lege, este unul foarte scurt și conduce la verificări incomplete ce vor genera debite şi chiar conflicte de natură juridică.

Guvernul României, prin Ordonanţa 30/2020, completată prin OUG 32/2020 a elaborat o normă juridică bâlbâită, cu multe interpretări, fără să facă distincţie între sectorul privat şi cel de stat, creând confuzie şi un mod de aplicare neunitar.

OUG 92/2020 face această distincţie, însă nu precizează codurile CAEN prin care somajul tehnic poate fi plătit în continuare, rezumându-se la activităţi economice într-o sferă mult prea largă şi lăsând la aprecierea funcţionarului dacă şi când un angajat, prin angajatorul său, se încadrează sau nu în lege. Pe lângă toate acestea, AJOFM-urile nu au acces la REVISAL-ul extins sau dacă unele au primit acest drept, el este restricționat la ultimele 60 de zile.

Ori, în această situație, cum se va face verificarea de legalitate a unui șomer tehnic, șomer care poate beneficia acum de 41,5%, dacă el nu poate fi confirmat cu istoricul de minimum 15 zile de somaj tehnic rezultat din înregistrări.

Nici programul E-CARD al AJOFM-urilor nu este corelat cu cel al ITM-urilor, iar acest lucru are drept consecință existenţa unor persoane care sunt înregistrate ca șomere, deși calitatatea lor este alta.

Toate programele şi aplicaţiile AJOFM-urilor sunt “obosite”, depășite moral, aşa încât funcţionează cu multe întreruperi, ceea ce conduce la timpi mari de procesare a unui dosar, cu rezultate adesea eronate și/sau incomplete.

Deficienţa logistică este dublată de personalul subdimensionat pentru aceste tipuri de activități repartizate de către Ministerul Muncii, ajungându-se la dosare procesate lunar pentru un număr de peste 50. 000-60. 000 de beneficiari finali lunar/judeţ. În acelaşi context, fiecare agenţie judeţeană are între 3- 12 posturi vacante, cu 2-4 funcţionari care se pensionează anul acesta și cu mulți alții ajunşi în pragul epuizării.

Concediile de odihnă pentru anul 2019 sunt neefectuate, în cea mai mare parte, iar pentru anul 2020 nu se poate vorbi despre acest lucru, în contextul în care se lucrează zilnic, până la orele 18-20, inclusiv sâmbăta şi duminica.

Directorii judeţeni confirmă orele lucrate peste program şi volumul mare de muncă, însă funcţionarilor nu li se oferă alternative şi nici soluţii pentru aceste probleme, în condiţiile în care şi concursurile de ocupare a unor posturi vacante au fost suspendate, fără a se preciza până când, iar felul în care evoluează situaţia în România, atât din punct de vedere economic, cât şi medical ne îndreptăţeşte să credem că această situaţie va mai dura mult timp

Începând cu 1 iulie, măsurile active s-au diversificat pe cinci componente, faţă de cele două existente înaintea izbucnirii pandemiei, în contextul în care acum este vorba despre alte categorii de beneficiari, conform OUG 92/2000.

În această perioadă, singura veste bună pentru angajaţii AJOFM este că nu există infectări cu COVID, dar această situaţie nu este nici pe departe meritul autorităţilor şi conducerilor instituţiilor care au pus sănătatea angajaţilor pe ultimul loc. Starea actuală de fapt trebuie să înceteze, dat fiind că aceşti funcţionari sunt la rândul lor şi părinţi, soţi, bunici, iar din partea doamnei ministru ne așteptăm la o reacţie faţă de această situaţie şi la adoptarea unor măsuri care să rezolve aceste disfuncţionalităţi.

Un exemplu pentru şirul de aberaţii menite să creeze haos este acela că termenul de soluţionare a cererilor de plată de 41,5 % a fost fixat la 10 zile calendaristice de la efectuarea plăților către bugetul de stat de către angajatori, fără a se distinge data depunerii la AJOFM şi termenul de soluţionare după această dată (ex: dacă un angajator face plata în data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă şi depune actele la AJOFM în data de 19, înseamnă că, potrivit OUG 92, acesta trebuie plătit până în data de 20, deci într-o singură zi).

Acestea sunt doar câteva exemple pentru felul în care guvernanţii au înţeles să gestioneze perioada aceasta dificilă, făcând o “carieră minunată” din a spune altora ce au de făcut şi adoptând nişte măsuri izvorâte din gândirea unor oameni neîmpliniţi pentru care politica a fost singurul domeniu în care să-şi pună în valoare statutul de oameni neîmpliniţi, lucru ce are consecințe dezastruoase pentru cetățenii acestei țări.

sursa: https://www.cotidianul.ro/incompetenta-si-masuri-incoerente-pentru-o-economie-gripata/