Cel puțin până la primăvară sau până la vara anului viitor nu vom scăpa de virusul SARS-CoV-2 și va trebui să învățăm să trăim cu el, a spus, duminică seara, secretarul de stat, Raed Arafat.
„Din punctul de vedere al modului în care va evolua virusul, eu cred că cel puțin până la primăvară sau vara anului viitor nu vom sta liniștiți. Va trebui să învățăm să trăim cu virusul respectând toate regulile pe care mulți ne îndeamnă să nu le respectăm. Dacă renunțăm la anumite aspecte din viața noastră temporar, fără să o afectăm semnificativ, atunci este posibil să ieșim cu bine când lucrurile vor reveni la o cvasinormalitate, adică către primăvară – vară”, a afirmat Arafat la Antena 3.
Anterior, președintele Franței Emmanuel Macron a declarat că se așteaptă că lupta cu pandemia să continue până cel puțin în vara anului 2021.
“Ascultându-i pe oamenii de ştiinţă, e clar că se proiectează o să dureze în cel mai bun caz până la vară. Întrebare este cum vom trăi cu virusul în această perioadă. În etapa în care suntem, dat fiind numărul de infectări zilnice, nu avem de ales decât să reducem la maxim viaţa socială, să limităm contactele”, a spus Macron zilele trecute.
Despre un vaccin pentru populație, Raed Arafat a declarat că nu se așteaptă la vaccinare în masă înaintea lunii februarie sau martie, dacă într-adevăr vaccinul începe să fi vândut și începe să fie distribuit la începutul anului 2021.
„Este o problemă de logistică foarte serioasă. Va trebui organizare pe plan mondial și bineînțeles (…) cantitățile care vor fi distribuite. România, din fericire, face parte dintr-un mecanism european și va beneficia pe baza unui mecanism de achiziție european. Deci nu suntem singuri în această situație și asta este foarte bine. Ministerul Sănătății știe exact ce se întâmplă din minut în minut și la momentul în care va începe distribuirea vaccinului vom fi contactați și bineînțeles vom primi partea noastră din fiecare tranșă care este împărțită la nivelul Uniunii Europene”, a spus Raed Arafat.
Despre perioada Sărbătorilor de iarnă
Petrecerile de după alegerile locale ar fi avut un impact serios asupra numărului de cazuri de COVID-19, astfel că, pentru parlamentare, se vor lua măsuri stricte pentru a le interzice „și scris”. Despre sărbătorile de iarnă, Raed Arafat a spus că acestea vor fi „adaptate virusului”.
„Despre sărbătorile de iarnă… este încă o perioadă care va trebui să fie adaptată acestui virus. Știu că atunci o să avem din nou foarte mulți oameni care o să vrea să sărbătorească sărbătorile de iarnă ca și cum nu ar fi fost virusul și nu este nicio problemă. Din păcate acest lucru va fi imposibil. Va trebui să ne adaptăm modului în care în acest an vom trece prin perioadele respective în speranța că la anul vom putea să revenim la cât mai aproape de viață normală, cum o știam noi înaintea acestui virus”, a declarat Arafat.
„Pentru ziua de vot o să insistăm ca după ziua de vot la anunțarea rezultatelor să nu există niciun fel de sărbătoriri, ieșiri și contact fără mască. Chiar dacă lumea va fi bucuroasă, exact asta am văzut la locale – și poate acolo a avut un impact serios. Asta este momentul în care va trebui să venim și să interzicem chiar în scris probabil de acum ca să fim siguri că acest lucru nu se va întâmpla atunci. Chiar dacă nici la locale acest lucru nu era permis și totuși se întâmplat. Deci va trebui să învățăm populația că indiferent cât de bucuros ești, care este problema la momentul respectiv, să nu ajungi să transmiți această boală peste tot în comunitate”, a spus Arafat.
sursa:https://www.cotidianul.ro/semnal-cel-putin-pana-la-primavara-sau-vara-nu-vom-sta-linistiti/