10.25.2020

Tramvaiul 41 revine de luni pe traseul normal între Ghencea și Casa Presei Libere

 


Tramvaiele liniei 41 își reiau circulația normală, începând de luni, 26.10.2020, între terminalele Ghencea și Piața Presei Libere, anunță STB SA într-un comunicat.

Societatea bucureșteană de transport amintește, însă, că stația Uverturii, aflată pe sensul către Piața Presei Libere, va fi în continuare suspendată până la finalizarea lucrărilor de modernizare a peronului, iar tramvaiele vor opri în stația Orșova.

Linia de tramvai 41 a fost suspendată în perioada 21 – 25.10.2020, pentru a permite METROREX SA executarea unor lucrări de deviere a liniei pe o porțiune din traseu, în scopul finalizării pasajului pietonal de la stația de metrou „Parc Drumul Taberei”, de pe Magistrala 5.

STB SA a suspendat linia de tramvai 41 timp de cinci zile pentru a permite METROREX SA executarea unor lucrări ce țin de Magistrala M5 și conexiunea cu stația Parc Drumul Taberei.

În perioada suspendării liniei 41, STB a pus în circulație linia navetă 641 pe traseul Bd. Expoziției, Bd. Mărăști, Bd. Mareșal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângași, Șos. Virtuții, Pasajul Lujerului, Str. Brașov, Bd. Ghencea.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-24375287-tramvaiul-41-revine-luni-traseul-normal-intre-ghencea-casa-presei-libere.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu