9.07.2017
ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ DESPRE SOARTA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE
IATĂ DE CE ”DRACII” DIN TOATĂ LUMEA, INCLUSIV CEI DIN ROMÂNIA, VOR SĂ DISTRUGĂ ”CREDINȚA ORTODOXĂ”, CARE DE FAPT ESTE ”O MARE ÎNVĂȚĂTURĂ” PENTRU OM.
ORTODOXIA NE ÎNVAȚĂ SĂ TRĂIM CU DEMNITATE, NE DESTĂINUIE CE ESTE MOARTEA ȘI CUM SĂ NE PREGĂTIM PENTRU VIAȚA DE DUPĂ MOARTE.
NU CONFUNDAȚI BISERICA ȘI CREDINȚA ORTODOXĂ CU ”TÂLHARII” DIN RÂNDUL HOMOSEXUALILOR, A MASONERIEI EVREIEȘTI ETC, CARE S-AU INFILTRAT PRINTRE SLUJITORII ADEVĂRAȚI AI CREDINȚEI ORTODOXE !
ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ DESPRE SOARTA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE
Arhiepiscopul Ioan Maximovici, în cartea sa ”Viața după moarte” spune următoarele:
”Viaţa noastră ar fi fără sens dacă s-ar sfârsi odată cu moartea. Ce folos s-ar primi atunci de la vrednicie si de la faptele cele bune ? Atunci ar avea dreptate cei ce spun: ,,Să mâncăm si să bem pentru că mâine vom muri !,,
Dar omul a fost zidit pentru nemurire, si prin învierea Sa, Hristos a deschis porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, a fericirii vesnice pentru cei care au crezut în El si au vieţuit întru dreptate.
Viaţa noastră pământească este o pregătire pentru viaţa viitoare, si această pregătire se sfârseste odată cu moartea noastră. După aceea omul se leapădă de toate grijile cele pământesti; trupul se desface în cele din care a fost alcătuit, pentru a se înălţa din nou la învierea cea de obste.
Dar sufletul său continuă să fie viu, si nu-si încetează existenţa nici măcar o singură clipă. Prin multe lucrări ale morţilor, ni s-a dat să cunoastem în parte ce se întâmplă cu sufletul când iese din trup. Când vederea ochilor celor trupesti încetează, începe vederea cea duhovnicească.
Episcopul Teofan Zăvorâtul îi scrie unei femei care era pe patul de moarte: „Nu vei muri. Trupul tău va pieri, dar tu vei trece într-o altă lume, deosebită, vei rămâne în viaţă, îţi vei aduce aminte de tine si vei recunoaste lumea întreagă care te va înconjura.”
După moarte, sufletul este cu mult mai viu si este mai constient decât înainte de moarte.
Sf. Ambrozie al Milanului ne învaţă: „Întrucât viaţa sufletului urmează si după moarte, rămâne un bun care nu se pierde prin moarte, ci sporeste. Sufletul nu este tras înapoi de nici o piedică a morţii, ci este mai lucrător, căci este lucrător în sălasul lui, fără vreo legătură cu trupul, care este mai mult o povară pentru el, decât un folos.”
Sf. Avva Dorotei, călugăr din veacul al VI-lea, din Gaza, rezumă învăţătura celor dintâi Părinţi despre această problemă: „Căci după cum ne spun Părinţii, sufletele morţilor îsi aduc aminte de toate cele câte li s-au întâmplat lor aici - gânduri, cuvinte, dorinţe - si nimic nu se poate uita. Dar precum spune în psalm, în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor (Psalm 145, 4). Gândurile despre care vorbeste el sunt acelea ale acestei lumi, despre case si avuţii, părinţi si copii si neguţătorie. Toate lucrurile astea pier de îndată ce sufletul iese din trup. Dar cele ce a făcut el împotriva vredniciei ori împotriva faptelor celor rele ale lui, îsi aduce aminte si nimic din toate astea nu se pierde. De fapt, sufletul nu pierde nimic din cele ce a făcut în această lume, ci îsi aminteste de toate la iesirea lui din acest trup, mai limpede si mai deslusit, de îndată ce este slobozit din desertăciunea trupului.”
„După iesirea din acest trup, sufletele nu sunt nelucrătoare, nu rămân fără cunostinţă; aceasta se dovedeste prin pilda omului celui bogat si a săracului Lazăr (Luca 16, 22-28).
NU CONFUNDAȚI BISERICA ȘI CREDINȚA ORTODOXĂ CU ”TÂLHARII” DIN RÂNDUL HOMOSEXUALILOR, A MASONERIEI EVREIEȘTI ETC, CARE S-AU INFILTRAT PRINTRE SLUJITORII ADEVĂRAȚI AI CREDINȚEI ORTODOXE !
ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ DESPRE SOARTA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE
Arhiepiscopul Ioan Maximovici, în cartea sa ”Viața după moarte” spune următoarele:
”Viaţa noastră ar fi fără sens dacă s-ar sfârsi odată cu moartea. Ce folos s-ar primi atunci de la vrednicie si de la faptele cele bune ? Atunci ar avea dreptate cei ce spun: ,,Să mâncăm si să bem pentru că mâine vom muri !,,
Dar omul a fost zidit pentru nemurire, si prin învierea Sa, Hristos a deschis porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, a fericirii vesnice pentru cei care au crezut în El si au vieţuit întru dreptate.
Viaţa noastră pământească este o pregătire pentru viaţa viitoare, si această pregătire se sfârseste odată cu moartea noastră. După aceea omul se leapădă de toate grijile cele pământesti; trupul se desface în cele din care a fost alcătuit, pentru a se înălţa din nou la învierea cea de obste.
Dar sufletul său continuă să fie viu, si nu-si încetează existenţa nici măcar o singură clipă. Prin multe lucrări ale morţilor, ni s-a dat să cunoastem în parte ce se întâmplă cu sufletul când iese din trup. Când vederea ochilor celor trupesti încetează, începe vederea cea duhovnicească.
Episcopul Teofan Zăvorâtul îi scrie unei femei care era pe patul de moarte: „Nu vei muri. Trupul tău va pieri, dar tu vei trece într-o altă lume, deosebită, vei rămâne în viaţă, îţi vei aduce aminte de tine si vei recunoaste lumea întreagă care te va înconjura.”
După moarte, sufletul este cu mult mai viu si este mai constient decât înainte de moarte.
Sf. Ambrozie al Milanului ne învaţă: „Întrucât viaţa sufletului urmează si după moarte, rămâne un bun care nu se pierde prin moarte, ci sporeste. Sufletul nu este tras înapoi de nici o piedică a morţii, ci este mai lucrător, căci este lucrător în sălasul lui, fără vreo legătură cu trupul, care este mai mult o povară pentru el, decât un folos.”
Sf. Avva Dorotei, călugăr din veacul al VI-lea, din Gaza, rezumă învăţătura celor dintâi Părinţi despre această problemă: „Căci după cum ne spun Părinţii, sufletele morţilor îsi aduc aminte de toate cele câte li s-au întâmplat lor aici - gânduri, cuvinte, dorinţe - si nimic nu se poate uita. Dar precum spune în psalm, în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor (Psalm 145, 4). Gândurile despre care vorbeste el sunt acelea ale acestei lumi, despre case si avuţii, părinţi si copii si neguţătorie. Toate lucrurile astea pier de îndată ce sufletul iese din trup. Dar cele ce a făcut el împotriva vredniciei ori împotriva faptelor celor rele ale lui, îsi aduce aminte si nimic din toate astea nu se pierde. De fapt, sufletul nu pierde nimic din cele ce a făcut în această lume, ci îsi aminteste de toate la iesirea lui din acest trup, mai limpede si mai deslusit, de îndată ce este slobozit din desertăciunea trupului.”
„După iesirea din acest trup, sufletele nu sunt nelucrătoare, nu rămân fără cunostinţă; aceasta se dovedeste prin pilda omului celui bogat si a săracului Lazăr (Luca 16, 22-28).
Sufletele morţilor nu numai că nu-si pierd constienţa, nu-si pierd nici măcar firile lor - adică, nădejdea si frica, bucuria si mâhnirea, si ceva din cele ce acestea asteaptă să primească la judecata cea de obste, pe care încep să o guste mai dinainte.
Sufletele sunt si mai vii si prea râvnitoare întru slăvirea lui Dumnezeu.
Cu adevărat, dacă am socoti pe temeiul celor ce ne mărturiseste Sf. Scriptură despre firea sufletului, după măsura înţelegerii noastre, că de nu ar fi asa, nu voi spune prea mare prostie, ci doar nebunie, că cel puţin să credem că sufletul este partea cea mai de preţ a omului, în care, potrivit Sf. Apostol Pavel, se află chipul si asemănarea cu Dumnezeu (I Corinteni 11, 7; Coloseni 3, 10), iar după lepădarea cărnii trupesti în care se află în viaţa aceasta, ar trebui să fie inconstient - acea parte care are în sine si întreaga putere de judecată, dă simţire chiar si materiei cărnii mute si inconstiente ? De aceea urmează, si însăsi firea raţiunii o cere, că după lepădarea trupului, de care acum este usurat, sufletul trebuie să-si sporească puterile minţii, trebuie să le cureţe si să le îmbunătăţească, nu trebuie să se lipsească de acestea.”
Experienţele de „după moarte” de astăzi au trezit în oameni, în chip uimitor, constiinţa sufletului din afara trupului si o stare mai ascuţită si mai rapidă a însusirilor minţii. Dar această constientizare, prin ea însăsi, nu este destul pentru a ocroti pe cineva în acea stare, si să-l ferească de înselare prin arătările din „afara trupului”; omul trebuie să cunoască învăţătura crestină întreagă despre acest subiect.
Când omul este pe moarte, începe să vadă rude si prieteni plecaţi dincolo, experienţa poate că este numai un fel de introducere „firească” în lumea nevăzută, în care se află pe punctul de a intra.
Se pare că Dumnezeu îngăduie această experienţă, ca fiind calea cea mai limpede de a aduce la cunostinţă omului care este pe moarte, că cealaltă lume nu este un loc cu totul necunoscut, că viaţa în lumea cealaltă are în esenţă tot iubirea faţă de aproapele.
Episcopul Teofan spune aceasta în chip miscător, femeii care este pe moarte: „Te vor întâmpina acolo tata, mama, fraţii si surorile tale. Închină-te înaintea lor si transmite-le urările noastre si cere-le să se roage pentru noi. Copiii tăi te vor înconjura cu cuvinte vesele de întâmpinare. Va fi mai bine pentru tine acolo decât aici.”
ÎNTÂLNIRI CU DUHURILE
Când sufletul îsi părăseste trupul, se află dintr-odată printre alte duhuri, bune si rele. De obicei, sufletul se îndreaptă către acele duhuri care sunt mai înrudite duhovniceste si dacă pe vremea când era în trup, se afla sub înrâurirea unor duhuri oarecare, va rămâne în legătură cu ele si când va iesi din trup, oricât de neplăcut i-ar fi să le întâlnească.
Ni se aminteste cu temeinicie, că cealaltă lume, chiar dacă nu ne va fi cu totul necunoscută, nu va fi o întâlnire plăcută cu cei dragi, într-o „ţară de vacanţă” a fericirii, ci o întâlnire duhovnicească care va cerceta starea sufletului nostru în această viaţă - dacă a fost mai apropiat îngerilor si sfinţilor printr-o viaţă cu fapte bune si cu ascultare faţă de poruncile lui Dumnezeu, sau dacă din nepurtare de grijă sau din necredinţă s-a făcut lucrător mai potrivit în ceata duhurilor celor căzute.
În vreme ce judecata din viaţa viitoare există dincolo de orice îndoială - atât judecata particulară care are loc îndată după moarte, cât si judecata de apoi de la sfârsitul lumii - osânda arătată va fi doar urmarea stării lăuntrice pe care a avut-o sufletul faţă de Dumnezeu si faţă de fiinţele duhovnicesti.
PRIMELE DOUĂ ZILE DE DUPĂ MOARTE
Vreme de două zile sufletul se bucură de oarecare libertate si poate vizita locuri de pe pământ care i-au fost dragi, dar în cea de a treia zi se mută în alte sălașuri.
Aici, Arhiepiscopul Ioan repetă învăţătura cunoscută Bisericii din veacul al IV-lea, când îngerul care îl însoţea pe Sf. Macarie al Alexandriei în pustie i-a spus, dându-i lămurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morţi, în cea de a treia zi după moarte: „Când se face pomenirea în biserică în cea de a treia zi, sufletul celui răposat primeste de la îngerul său păzitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a iesirii din trup.
În primele două zile, sufletului îi este îngăduit să umble pe pământ, oriunde vrea, împreună cu îngerii care îl însoţesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umblă uneori prin preajma casei în care a rămas trupul, si astfel, el petrece două zile ca o pasăre în căutarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia să facă fapte bune.
Experienţele de „după moarte” de astăzi au trezit în oameni, în chip uimitor, constiinţa sufletului din afara trupului si o stare mai ascuţită si mai rapidă a însusirilor minţii. Dar această constientizare, prin ea însăsi, nu este destul pentru a ocroti pe cineva în acea stare, si să-l ferească de înselare prin arătările din „afara trupului”; omul trebuie să cunoască învăţătura crestină întreagă despre acest subiect.
Când omul este pe moarte, începe să vadă rude si prieteni plecaţi dincolo, experienţa poate că este numai un fel de introducere „firească” în lumea nevăzută, în care se află pe punctul de a intra.
Se pare că Dumnezeu îngăduie această experienţă, ca fiind calea cea mai limpede de a aduce la cunostinţă omului care este pe moarte, că cealaltă lume nu este un loc cu totul necunoscut, că viaţa în lumea cealaltă are în esenţă tot iubirea faţă de aproapele.
Episcopul Teofan spune aceasta în chip miscător, femeii care este pe moarte: „Te vor întâmpina acolo tata, mama, fraţii si surorile tale. Închină-te înaintea lor si transmite-le urările noastre si cere-le să se roage pentru noi. Copiii tăi te vor înconjura cu cuvinte vesele de întâmpinare. Va fi mai bine pentru tine acolo decât aici.”
ÎNTÂLNIRI CU DUHURILE
Când sufletul îsi părăseste trupul, se află dintr-odată printre alte duhuri, bune si rele. De obicei, sufletul se îndreaptă către acele duhuri care sunt mai înrudite duhovniceste si dacă pe vremea când era în trup, se afla sub înrâurirea unor duhuri oarecare, va rămâne în legătură cu ele si când va iesi din trup, oricât de neplăcut i-ar fi să le întâlnească.
Ni se aminteste cu temeinicie, că cealaltă lume, chiar dacă nu ne va fi cu totul necunoscută, nu va fi o întâlnire plăcută cu cei dragi, într-o „ţară de vacanţă” a fericirii, ci o întâlnire duhovnicească care va cerceta starea sufletului nostru în această viaţă - dacă a fost mai apropiat îngerilor si sfinţilor printr-o viaţă cu fapte bune si cu ascultare faţă de poruncile lui Dumnezeu, sau dacă din nepurtare de grijă sau din necredinţă s-a făcut lucrător mai potrivit în ceata duhurilor celor căzute.
În vreme ce judecata din viaţa viitoare există dincolo de orice îndoială - atât judecata particulară care are loc îndată după moarte, cât si judecata de apoi de la sfârsitul lumii - osânda arătată va fi doar urmarea stării lăuntrice pe care a avut-o sufletul faţă de Dumnezeu si faţă de fiinţele duhovnicesti.
PRIMELE DOUĂ ZILE DE DUPĂ MOARTE
Vreme de două zile sufletul se bucură de oarecare libertate si poate vizita locuri de pe pământ care i-au fost dragi, dar în cea de a treia zi se mută în alte sălașuri.
Aici, Arhiepiscopul Ioan repetă învăţătura cunoscută Bisericii din veacul al IV-lea, când îngerul care îl însoţea pe Sf. Macarie al Alexandriei în pustie i-a spus, dându-i lămurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morţi, în cea de a treia zi după moarte: „Când se face pomenirea în biserică în cea de a treia zi, sufletul celui răposat primeste de la îngerul său păzitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a iesirii din trup.
În primele două zile, sufletului îi este îngăduit să umble pe pământ, oriunde vrea, împreună cu îngerii care îl însoţesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umblă uneori prin preajma casei în care a rămas trupul, si astfel, el petrece două zile ca o pasăre în căutarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia să facă fapte bune.
În cea de a treia zi, Hristos care Însusi a înviat din morţi a treia zi, porunceste sufletului crestin, închipuind Învierea Sa, să se înalţe la Ceruri ca să se închine Dumnezeului tuturor.”
Sf. Ioan Damaschin, în slujba de înmormântare ortodoxă, înfăţisează cu însufleţire starea sufletului iesit din trup, dar care se află încă pe pământ, neputincios să intre în legătură cu cei dragi pe care îi vede:
„Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup ! Vai, cât lăcrimează atunci, si nu este cine să-l miluiască pe dânsul ! Către îngeri ridicându-si ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-si, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, să ne rugăm pentru odihna în Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare milă.”
Într-o scrisoare către fratele femeii care era pe moarte, despre care s-a pomenit mai sus, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie: „Sora ta nu va muri: trupul moare, dar fiinţa celui care moare rămâne. El merge doar către un alt fel de viaţă. Nu pe ea o vor pune în mormânt. Ea se află în alt loc. Va fi la fel de vie cum este acum. În primele ceasuri si zile se va afla prin preajma voastră. Numai că, nu va spune nimic si nu veţi avea putinţa de a o vedea; dar ea va fi aici.
Să ţineţi minte aceasta. Noi, cei care rămânem în viaţă, vărsăm lacrimi pentru cei care ne părăsesc, dar pentru ei, toate sunt îndată mai simple; starea aceea este mai fericită. Cei care au murit si au fost readusi în trupurile lor, au simţit aceste trupuri ca pe niste sălasuri lipsite de tihnă. Şi sora ta va simţi la fel. Îi este mai bine acolo; iar noi ne chinuim ca si cum i s-ar fi întâmplat ceva foarte rău ! De bună seamă că ne va vedea si se va mira de ce se întâmplă”
Trebuie să ţinem minte că aceste două zile sunt o regulă generală, care nu cuprinde toate situaţiile. De fapt, cele mai multe exemple citate din literatura ortodoxă, care s-au adunat în această carte, nu se potrivesc acestei reguli, si aceasta pentru că sfinţii, nefiind de loc atrasi de lucrurile din această lume, si trăind într-o asteptare neîncetată a trecerii în lumea cealaltă, pornesc de îndată urcușul către cer.
Alţii, ca K. Uekskuell, încep să se urce înainte de sfârsitul celor două zile pentru o pricină oarecare a proniei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, experienţele de „după moarte” de astăzi, asa cum le socotim că sunt numai niste părţi, toate intră în această regulă: starea „din afara trupului” este doar începutul celei dintâi perioade a sufletului lipsit de trup, care „hoinăreste” prin locurile pământesti pe unde a petrecut. Dar nici unul dintre acesti oameni, nu s-a aflat în stare de moarte vreme destul de îndelungată ca să întâlnească îngerii care trebuie să-I însoţească.
Unii potrivnici ai învăţăturii ortodoxe despre viaţa după moarte, socotesc aceste deosebiri faţă de regula generală a experienţei de după moarte, ca fiind o mărturie a „contradicţiilor” care există în învăţătura ortodoxă. Dar acesti potrivnici au o gândire prea mărginită. Înfăţisarea celor două zile (si a celor care urmează) nu este în nici un caz vreo dogmă. Ea este pur si simplu un „model” care adevereste rânduiala cea mai obisnuită a experineţelor sufletului după moarte.
Multele situaţii, atât din literatura ortodoxă cât si din povestirile experienţelor moderne, în care morţii s-au arătat pentru o clipă celor în viaţă, în ziua cea dintâi sau cea de a doua a morţii (uneori în vis) sunt exemple ale adevărului că sufletul rămâne cu adevărat, în mod obisnuit, aproape de pământ pentru o vreme scurtă. În cea de a treia zi (si uneori mai devreme), această perioadă ia sfârsit.
VĂMILE VĂZDUHULUI
În cea de a treia zi, sufletul trece printre legiuni ale duhurilor celor rele, care pun oprelisti în calea lui si îl osândesc pentru felurite păcate, de care fuseseră ispitite si ele la vremea lor. Potrivit feluritelor descoperiri, există douăzeci de asemenea oprelisti, asa-numitele „vămi”, la fiecare dintre ele fiind cercetat un păcat oarecare.
După ce trece de o opreliste, sufletul ajunge la următoarea, si numai după ce trece cu biruinţă prin toate, sufletul îsi poate urma calea, fără să fie aruncat de îndată în gheenă. Cât de cumpliţi sunt acesti draci dimpreună cu vămile lor, se poate vedea din faptul că însăsi Maica Domnului, când a fost vestită de către Arhanghelul Gavriil de apropiata sa adormire, L-a rugat pe Fiul ei să-i slobozească sufletul de acesti draci, si răspunzând rugăciunii ei, Însusi Domnul Iisus Hristos S-a arătat din cer ca să primească sufletul Maicii Sale celei Preacurate, si să îl ducă la cer.
Cea de a treia zi este cu adevărat cumplită pentru sufletul celui răposat si pentru această pricină el are nevoie în chip deosebit de rugăciuni.
Continuând scrisoarea către fratele femeii care era pe moarte, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie:
„Pentru cea care pleacă va începe îndată războiul trecerii prin vămi. Acolo are nevoie de ajutor ! Rămâi întru această cugetare si o vei auzi strigându-ţi: ‘Ajutor !’ Acolo trebuie să-ţi îndrepţi toată atenţia si toată iubirea pentru ea.
Cred că va fi cea mai adevărată mărturisire de dragoste dacă, din clipa iesirii sufletului ei, vei lăsa în seama altora grija pentru trupul ei mort, vei merge într-un loc unde să poţi fi singur, să te adâncesti în rugăciune pentru ea, în noua ei stare si cu nevoile ei neasteptate. Pornind asa, să strigi neîncetat către Dumnezeu să o ajute, vreme de sase săptămâni, si cu adevărat, chiar si mai mult decât atât. În istorisirea Teodorei, vistieria din care au luat îngerii pentru a-i îndepărta pe vamesi, a fost agonisirea de rugăciuni a bătrânului ei. Rugăciunile tale vor fi la fel. Nu uita să faci asa. Aceasta este dragostea !”
„Vistieria” din care îngerii „au plătit datoriile” cuvioasei Teodora la vămi, a fost adesea înţeleasă gresit de către cei care critică învăţătura ortodoxă. Uneori se compară gresit cu noţiunea latină a „vredniciilor peste măsură” ale sfinţilor. Şi încă, asemenea critici sunt prea mărginiţi când citesc textele ortodoxe. Nu se pomeneste aici de nimic altceva decât de rugăciunile Bisericii pentru cel răposat, mai ales de rugăciunile unui bărbat sfânt si părinte duhovnicesc. Felul în care se înfăţisează acest lucru este metaforic - aproape că nu mai trebuie să se spună aceasta.
Biserica Ortodoxă consideră învăţătura vămilor de o asemenea însemnătate că a pus cuvinte despre acestea în multe dintre slujbele sale liturgice. Mai ales, Biserica face cunoscută această învăţătură fiecăruia dintre fiii săi care se apropie de moarte. În „Canonul de rugăciune la iesirea sufletului”, pe care îl citeste preotul la patul de moarte al fiecărui credincios, se află următoarele tropare:
„Când voi pleca din această lume, învredniceste-mă să pot trece neîmpiedicat de stăpânitorul văzduhului, de tiran, de chinuitor, de cel care șade pe cărările înfricosate si aţine calea cu întrebări ispititoare”.
„Trece-mă, o, Preacurată Stăpână, în mâinile sfinte si scumpe ale sfinţilor îngeri, ca acoperit fiind cu aripile lor, să nu văd chipurile fără de rusine si întunecate ale dracilor”.
„O, tu, cea care pe Domnul nostru Cel Preaînalt L-ai născut, alungă-l si îndepărtează-l de la mine pe stăpânitorul cel cumplit al vămilor, pe ocârmuitorul lumii, când mă voi afla si eu în pragul morţii, ca astfel să te pot slăvi si eu în veci, pe Tine, o, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu”.
Asadar, când crestinul ortodox se află pe patul de moarte, este pregătit prin cuvintele Bisericii pentru judecăţile ce-i stau înainte.
CELE PATRUZECI DE ZILE
Apoi, după ce a trecut biruitor prin vămi si s-a închinat înaintea lui Dumnezeu, vreme de încă 37 de zile, sufletul merge să vadă sălasurile cele ceresti si adâncimile iadului, fără să stie încă unde va rămâne, si numai în cea de a patruzecea zi se hotărăste sălasul până la obsteasca înviere.
De bună seamă că nu este uimitor faptul că, după ce a trecut prin vămi si a sfârsit pentru totdeauna cu lucrurile cele pământesti, sufletul trebuie dus cu adevărat în lumea cealaltă, într-o parte a căreia îsi va petrece vesnicia.
Potrivit descoperirii pe care a făcut-o îngerul înaintea Sf. Macarie al Alexandriei, Biserica face o pomenire aparte pentru cel răposat în cea de a noua zi după moarte (departe de simbolismul general al celor nouă cete ale îngerilor) fiindcă până atunci sufletului i se arată frumuseţile raiului, si numai după aceasta, pentru celelalte zile rămase până la patruzeci, i se arată chinurile si grozăviile iadului, înainte de a se hotărî, în cea de a patruzecea zi, locul unde va astepta învierea morţilor si Judecata de Apoi.
Sf. Ioan Damaschin, în slujba de înmormântare ortodoxă, înfăţisează cu însufleţire starea sufletului iesit din trup, dar care se află încă pe pământ, neputincios să intre în legătură cu cei dragi pe care îi vede:
„Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup ! Vai, cât lăcrimează atunci, si nu este cine să-l miluiască pe dânsul ! Către îngeri ridicându-si ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-si, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, să ne rugăm pentru odihna în Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare milă.”
Într-o scrisoare către fratele femeii care era pe moarte, despre care s-a pomenit mai sus, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie: „Sora ta nu va muri: trupul moare, dar fiinţa celui care moare rămâne. El merge doar către un alt fel de viaţă. Nu pe ea o vor pune în mormânt. Ea se află în alt loc. Va fi la fel de vie cum este acum. În primele ceasuri si zile se va afla prin preajma voastră. Numai că, nu va spune nimic si nu veţi avea putinţa de a o vedea; dar ea va fi aici.
Să ţineţi minte aceasta. Noi, cei care rămânem în viaţă, vărsăm lacrimi pentru cei care ne părăsesc, dar pentru ei, toate sunt îndată mai simple; starea aceea este mai fericită. Cei care au murit si au fost readusi în trupurile lor, au simţit aceste trupuri ca pe niste sălasuri lipsite de tihnă. Şi sora ta va simţi la fel. Îi este mai bine acolo; iar noi ne chinuim ca si cum i s-ar fi întâmplat ceva foarte rău ! De bună seamă că ne va vedea si se va mira de ce se întâmplă”
Trebuie să ţinem minte că aceste două zile sunt o regulă generală, care nu cuprinde toate situaţiile. De fapt, cele mai multe exemple citate din literatura ortodoxă, care s-au adunat în această carte, nu se potrivesc acestei reguli, si aceasta pentru că sfinţii, nefiind de loc atrasi de lucrurile din această lume, si trăind într-o asteptare neîncetată a trecerii în lumea cealaltă, pornesc de îndată urcușul către cer.
Alţii, ca K. Uekskuell, încep să se urce înainte de sfârsitul celor două zile pentru o pricină oarecare a proniei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, experienţele de „după moarte” de astăzi, asa cum le socotim că sunt numai niste părţi, toate intră în această regulă: starea „din afara trupului” este doar începutul celei dintâi perioade a sufletului lipsit de trup, care „hoinăreste” prin locurile pământesti pe unde a petrecut. Dar nici unul dintre acesti oameni, nu s-a aflat în stare de moarte vreme destul de îndelungată ca să întâlnească îngerii care trebuie să-I însoţească.
Unii potrivnici ai învăţăturii ortodoxe despre viaţa după moarte, socotesc aceste deosebiri faţă de regula generală a experienţei de după moarte, ca fiind o mărturie a „contradicţiilor” care există în învăţătura ortodoxă. Dar acesti potrivnici au o gândire prea mărginită. Înfăţisarea celor două zile (si a celor care urmează) nu este în nici un caz vreo dogmă. Ea este pur si simplu un „model” care adevereste rânduiala cea mai obisnuită a experineţelor sufletului după moarte.
Multele situaţii, atât din literatura ortodoxă cât si din povestirile experienţelor moderne, în care morţii s-au arătat pentru o clipă celor în viaţă, în ziua cea dintâi sau cea de a doua a morţii (uneori în vis) sunt exemple ale adevărului că sufletul rămâne cu adevărat, în mod obisnuit, aproape de pământ pentru o vreme scurtă. În cea de a treia zi (si uneori mai devreme), această perioadă ia sfârsit.
VĂMILE VĂZDUHULUI
În cea de a treia zi, sufletul trece printre legiuni ale duhurilor celor rele, care pun oprelisti în calea lui si îl osândesc pentru felurite păcate, de care fuseseră ispitite si ele la vremea lor. Potrivit feluritelor descoperiri, există douăzeci de asemenea oprelisti, asa-numitele „vămi”, la fiecare dintre ele fiind cercetat un păcat oarecare.
După ce trece de o opreliste, sufletul ajunge la următoarea, si numai după ce trece cu biruinţă prin toate, sufletul îsi poate urma calea, fără să fie aruncat de îndată în gheenă. Cât de cumpliţi sunt acesti draci dimpreună cu vămile lor, se poate vedea din faptul că însăsi Maica Domnului, când a fost vestită de către Arhanghelul Gavriil de apropiata sa adormire, L-a rugat pe Fiul ei să-i slobozească sufletul de acesti draci, si răspunzând rugăciunii ei, Însusi Domnul Iisus Hristos S-a arătat din cer ca să primească sufletul Maicii Sale celei Preacurate, si să îl ducă la cer.
Cea de a treia zi este cu adevărat cumplită pentru sufletul celui răposat si pentru această pricină el are nevoie în chip deosebit de rugăciuni.
Continuând scrisoarea către fratele femeii care era pe moarte, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie:
„Pentru cea care pleacă va începe îndată războiul trecerii prin vămi. Acolo are nevoie de ajutor ! Rămâi întru această cugetare si o vei auzi strigându-ţi: ‘Ajutor !’ Acolo trebuie să-ţi îndrepţi toată atenţia si toată iubirea pentru ea.
Cred că va fi cea mai adevărată mărturisire de dragoste dacă, din clipa iesirii sufletului ei, vei lăsa în seama altora grija pentru trupul ei mort, vei merge într-un loc unde să poţi fi singur, să te adâncesti în rugăciune pentru ea, în noua ei stare si cu nevoile ei neasteptate. Pornind asa, să strigi neîncetat către Dumnezeu să o ajute, vreme de sase săptămâni, si cu adevărat, chiar si mai mult decât atât. În istorisirea Teodorei, vistieria din care au luat îngerii pentru a-i îndepărta pe vamesi, a fost agonisirea de rugăciuni a bătrânului ei. Rugăciunile tale vor fi la fel. Nu uita să faci asa. Aceasta este dragostea !”
„Vistieria” din care îngerii „au plătit datoriile” cuvioasei Teodora la vămi, a fost adesea înţeleasă gresit de către cei care critică învăţătura ortodoxă. Uneori se compară gresit cu noţiunea latină a „vredniciilor peste măsură” ale sfinţilor. Şi încă, asemenea critici sunt prea mărginiţi când citesc textele ortodoxe. Nu se pomeneste aici de nimic altceva decât de rugăciunile Bisericii pentru cel răposat, mai ales de rugăciunile unui bărbat sfânt si părinte duhovnicesc. Felul în care se înfăţisează acest lucru este metaforic - aproape că nu mai trebuie să se spună aceasta.
Biserica Ortodoxă consideră învăţătura vămilor de o asemenea însemnătate că a pus cuvinte despre acestea în multe dintre slujbele sale liturgice. Mai ales, Biserica face cunoscută această învăţătură fiecăruia dintre fiii săi care se apropie de moarte. În „Canonul de rugăciune la iesirea sufletului”, pe care îl citeste preotul la patul de moarte al fiecărui credincios, se află următoarele tropare:
„Când voi pleca din această lume, învredniceste-mă să pot trece neîmpiedicat de stăpânitorul văzduhului, de tiran, de chinuitor, de cel care șade pe cărările înfricosate si aţine calea cu întrebări ispititoare”.
„Trece-mă, o, Preacurată Stăpână, în mâinile sfinte si scumpe ale sfinţilor îngeri, ca acoperit fiind cu aripile lor, să nu văd chipurile fără de rusine si întunecate ale dracilor”.
„O, tu, cea care pe Domnul nostru Cel Preaînalt L-ai născut, alungă-l si îndepărtează-l de la mine pe stăpânitorul cel cumplit al vămilor, pe ocârmuitorul lumii, când mă voi afla si eu în pragul morţii, ca astfel să te pot slăvi si eu în veci, pe Tine, o, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu”.
Asadar, când crestinul ortodox se află pe patul de moarte, este pregătit prin cuvintele Bisericii pentru judecăţile ce-i stau înainte.
CELE PATRUZECI DE ZILE
Apoi, după ce a trecut biruitor prin vămi si s-a închinat înaintea lui Dumnezeu, vreme de încă 37 de zile, sufletul merge să vadă sălasurile cele ceresti si adâncimile iadului, fără să stie încă unde va rămâne, si numai în cea de a patruzecea zi se hotărăste sălasul până la obsteasca înviere.
De bună seamă că nu este uimitor faptul că, după ce a trecut prin vămi si a sfârsit pentru totdeauna cu lucrurile cele pământesti, sufletul trebuie dus cu adevărat în lumea cealaltă, într-o parte a căreia îsi va petrece vesnicia.
Potrivit descoperirii pe care a făcut-o îngerul înaintea Sf. Macarie al Alexandriei, Biserica face o pomenire aparte pentru cel răposat în cea de a noua zi după moarte (departe de simbolismul general al celor nouă cete ale îngerilor) fiindcă până atunci sufletului i se arată frumuseţile raiului, si numai după aceasta, pentru celelalte zile rămase până la patruzeci, i se arată chinurile si grozăviile iadului, înainte de a se hotărî, în cea de a patruzecea zi, locul unde va astepta învierea morţilor si Judecata de Apoi.
Şi spunem, din nou, că aceste numere sunt o regulă generală, sau „modelul” celor ce se petrec după moarte si fără îndoială, nu toţi cei plecaţi întregesc neapărat această lungime de zile potrivit „regulii”. De fapt, stim că Teodora si-a întregit „drumul iadului” chiar în ziua a patruzecea - asa cum, este măsurat timpul pe pământ.
STAREA SUFLETELOR PÂNĂ LA JUDECATA DE APOI
Unele suflete se găsesc într-o stare de pregustare a bucuriei si fericirii celei vesnice, iar altele - în frica chinurilor vesnice care vor veni pe deplin după Judecata cea de Apoi. Până atunci, încă mai sunt cu putinţă schimbări în starea sufletelor, mai ales prin Jertfa Cea fără de Sânge (pomenirea la Sf. Liturghie) si prin alte rugăciuni.
Învăţătura Bisericii, despre starea sufletelor din rai si din iad înainte de Judecata cea de Apoi, este înfăţisată mai amănunţit în cuvintele Sfântului Marcu al Efesului.
Folosul rugăciunii, atât în Biserică, cât si în singurătate, pentru sufletele aflate în iad, a fost arătat în multe Vieţi ale sfinţilor si pustnicilor cât si în scrierile Patristice.
STAREA SUFLETELOR PÂNĂ LA JUDECATA DE APOI
Unele suflete se găsesc într-o stare de pregustare a bucuriei si fericirii celei vesnice, iar altele - în frica chinurilor vesnice care vor veni pe deplin după Judecata cea de Apoi. Până atunci, încă mai sunt cu putinţă schimbări în starea sufletelor, mai ales prin Jertfa Cea fără de Sânge (pomenirea la Sf. Liturghie) si prin alte rugăciuni.
Învăţătura Bisericii, despre starea sufletelor din rai si din iad înainte de Judecata cea de Apoi, este înfăţisată mai amănunţit în cuvintele Sfântului Marcu al Efesului.
Folosul rugăciunii, atât în Biserică, cât si în singurătate, pentru sufletele aflate în iad, a fost arătat în multe Vieţi ale sfinţilor si pustnicilor cât si în scrierile Patristice.
În Viaţa Muceniţei Perpetua, din veacul al III-lea, de pildă, soarta fratelui ei Democrate, i-a fost descoperită în chipul unui vas mare plin cu apă, care era prea sus pentru ca el să ajungă acolo, din locul prea fierbinte si spurcat, unde era ţinut în strânsoare. Prin rugăciunea ei stăruitoare vreme de o zi si o noapte, fratele ei a putut ajunge la vasul cu apă si ea l-a văzut într-un loc luminos. Prin aceasta ea a înţeles că el fusese iertat de pedeapsă.
RUGĂCIUNEA PENTRU MORŢI
Răspunzând la întrebarea „Există ceva care poate fi de folos sufletelor după moarte ?”, Sfântul Grigorie cel Mare, în Dialogurile sale ne învaţă:
„Sfânta Jertfă a lui Hristos, Jertfa mântuirii noastre, aduce mari foloase sufletelor chiar si după moarte, putând da iertarea păcatelor lor în viaţa care va să vină. Pentru această pricină, sufletele morţilor cer uneori să li se facă Liturghii.
În chip firesc, calea mântuirii înseamnă să facem noi însine, chiar în timpul vieţii, cele ce nădăjduim că alţii le vor face pentru noi după moarte. Este mai bine să ne pregătim iesirea sufletului ca oameni liberi, decât să căutăm slobozirea după ce acesta se află deja în lanţuri. De aceea, trebuie să defăimăm această lume din toată inima noastră, ca si cum slava ei a trecut deja, si să ne dăruim jertfa noastră de lacrimi lui Dumnezeu în fiecare zi, asa cum jertfim Trupul si Sângele Lui Cel sfânt. Numai această jertfă are puterea să mântuiască sufletul de moartea cea vesnică, pentru că ea ne arată taina morţii Fiului Cel Unul Născut”.
CE PUTEM FACE PENTRU MORŢI
Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii si pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.”
Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneste pe calea sălasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune.
Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac si este duhovniceste alături de aceia.
De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la iesirea sufletului”, care se citesc tuturor crestinilor după moarte. Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, si să se citească Psaltirea la căpătâiul celui ce a murit, până la înmormântare.
Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna.
RUGĂCIUNEA PENTRU MORŢI
Răspunzând la întrebarea „Există ceva care poate fi de folos sufletelor după moarte ?”, Sfântul Grigorie cel Mare, în Dialogurile sale ne învaţă:
„Sfânta Jertfă a lui Hristos, Jertfa mântuirii noastre, aduce mari foloase sufletelor chiar si după moarte, putând da iertarea păcatelor lor în viaţa care va să vină. Pentru această pricină, sufletele morţilor cer uneori să li se facă Liturghii.
În chip firesc, calea mântuirii înseamnă să facem noi însine, chiar în timpul vieţii, cele ce nădăjduim că alţii le vor face pentru noi după moarte. Este mai bine să ne pregătim iesirea sufletului ca oameni liberi, decât să căutăm slobozirea după ce acesta se află deja în lanţuri. De aceea, trebuie să defăimăm această lume din toată inima noastră, ca si cum slava ei a trecut deja, si să ne dăruim jertfa noastră de lacrimi lui Dumnezeu în fiecare zi, asa cum jertfim Trupul si Sângele Lui Cel sfânt. Numai această jertfă are puterea să mântuiască sufletul de moartea cea vesnică, pentru că ea ne arată taina morţii Fiului Cel Unul Născut”.
CE PUTEM FACE PENTRU MORŢI
Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii si pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.”
Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneste pe calea sălasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune.
Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac si este duhovniceste alături de aceia.
De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la iesirea sufletului”, care se citesc tuturor crestinilor după moarte. Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, si să se citească Psaltirea la căpătâiul celui ce a murit, până la înmormântare.
Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna.
Dacă în biserică se află câţiva morţi în acelasi timp, primiţi, dacă se propune, săvârsirea slujbei de înmormântare pentru toţi laolaltă. Este mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulţi răposaţi în acelasi timp, când rugăciunea celor apropiaţi, care se află adunaţi, va fi cu mult mai înfocată, decât dacă slujbele de înmormântare se fac pe rând, si din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate.
Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile.
ÎNVIEREA TRUPULUI
Într-o zi, întreagă această lume stricăcioasă va ajunge la un sfârsit, si vor răsări zorile vesnicei Împărăţii a lui Dumnezeu, unde sufletele celor răscumpăraţi, unite cu trupurile lor înviate, vor trăi în vesnicie cu Hristos Cel nemuritor si nestricăcios.
Atunci, bucuria si slava, pe care sufletele o cunosc acum în cer numai în parte, va fi înlocuită cu bucuria întreagă a noii zidiri pentru care a fost făcut omul.
Dar cei care nu au primit mântuirea pentru care Hristos a venit pe pământ, ca să o dea lumii, vor fi vesnic chinuiţi în iad - dimpreună cu trupurile lor înviate. Sfântul Ioan Damaschin, în ultimul capitol al cărţii sale, Arătarea cea adevărată a credinţei ortodoxe, istoriseste bine cea din urmă stare a sufletului după moarte:
„Şi noi credem în învierea morţilor, pentru că va fi una cu adevărat, va exista o înviere a morţilor. Acum, când vorbim de înviere, înţelegem o înviere a trupurilor. Căci învierea este o ridicare din nou a celui care a căzut. Dar, dacă sufletele sunt nemuritoare, cum se vor ridica ele din nou ?
Dacă moartea se defineste ca o despărţire a sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul, si ridicarea din nou a fiinţei care pierise si căzuse. De aceea, chiar trupul care este stricăcios si pieritor, se va înălţa nestricăcios. Căci Cel Care la început a făcut trupul din ţărâna pământului, nu este neputincios să-l ridice din nou, după ce acesta a pierit si s-a întors iarăsi în pământul din care a fost luat prin hotărârea Ziditorului său.
Acum, dacă sufletul ar fi ales singur să intre în războiul pentru fapta cea bună, si cununa ar primi-o de unul singur. Dar dacă el singur s-a lăsat în voia dezmierdărilor, el singur va fi osândit întru dreptate. Cu toate astea, fiindcă sufletul nu a urmat fără trup nici fapta cea bună, nici patima, va fi drept pentru suflet si trup ca să primească răsplata împreună.
Asadar, cu sufletele noastre unite din nou cu trupurile noastre, care se vor face nemuritoare si vor alunga stricăciunea, ne vom ridica din nou si vom sta înaintea scaunului lui Hristos, la judecata cea înfricosătoare.
Iar diavolul, împreună cu dracii săi, si cu omul său, adică Antihrist, si necredinciosii, vor fi aruncaţi în focul cel vesnic, care nu va fi un foc material, asa cum suntem obisnuiţi, ci un foc asa cum numai Dumnezeu poate să stie.
Şi cei care au făcut bine, vor străluci ca soarele împreună cu îngerii, într-o viaţă vesnică împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, văzându-L si fiind văzuţi de El pururea, bucurându-se de o fericire nesfârsită care vine de la El, si lăudându-L, dimpreună cu Tatăl si cu Duhul Sfânt în vecii vecilor nesfârsiţi. Amin.”
sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte
Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile.
ÎNVIEREA TRUPULUI
Într-o zi, întreagă această lume stricăcioasă va ajunge la un sfârsit, si vor răsări zorile vesnicei Împărăţii a lui Dumnezeu, unde sufletele celor răscumpăraţi, unite cu trupurile lor înviate, vor trăi în vesnicie cu Hristos Cel nemuritor si nestricăcios.
Atunci, bucuria si slava, pe care sufletele o cunosc acum în cer numai în parte, va fi înlocuită cu bucuria întreagă a noii zidiri pentru care a fost făcut omul.
Dar cei care nu au primit mântuirea pentru care Hristos a venit pe pământ, ca să o dea lumii, vor fi vesnic chinuiţi în iad - dimpreună cu trupurile lor înviate. Sfântul Ioan Damaschin, în ultimul capitol al cărţii sale, Arătarea cea adevărată a credinţei ortodoxe, istoriseste bine cea din urmă stare a sufletului după moarte:
„Şi noi credem în învierea morţilor, pentru că va fi una cu adevărat, va exista o înviere a morţilor. Acum, când vorbim de înviere, înţelegem o înviere a trupurilor. Căci învierea este o ridicare din nou a celui care a căzut. Dar, dacă sufletele sunt nemuritoare, cum se vor ridica ele din nou ?
Dacă moartea se defineste ca o despărţire a sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul, si ridicarea din nou a fiinţei care pierise si căzuse. De aceea, chiar trupul care este stricăcios si pieritor, se va înălţa nestricăcios. Căci Cel Care la început a făcut trupul din ţărâna pământului, nu este neputincios să-l ridice din nou, după ce acesta a pierit si s-a întors iarăsi în pământul din care a fost luat prin hotărârea Ziditorului său.
Acum, dacă sufletul ar fi ales singur să intre în războiul pentru fapta cea bună, si cununa ar primi-o de unul singur. Dar dacă el singur s-a lăsat în voia dezmierdărilor, el singur va fi osândit întru dreptate. Cu toate astea, fiindcă sufletul nu a urmat fără trup nici fapta cea bună, nici patima, va fi drept pentru suflet si trup ca să primească răsplata împreună.
Asadar, cu sufletele noastre unite din nou cu trupurile noastre, care se vor face nemuritoare si vor alunga stricăciunea, ne vom ridica din nou si vom sta înaintea scaunului lui Hristos, la judecata cea înfricosătoare.
Iar diavolul, împreună cu dracii săi, si cu omul său, adică Antihrist, si necredinciosii, vor fi aruncaţi în focul cel vesnic, care nu va fi un foc material, asa cum suntem obisnuiţi, ci un foc asa cum numai Dumnezeu poate să stie.
Şi cei care au făcut bine, vor străluci ca soarele împreună cu îngerii, într-o viaţă vesnică împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, văzându-L si fiind văzuţi de El pururea, bucurându-se de o fericire nesfârsită care vine de la El, si lăudându-L, dimpreună cu Tatăl si cu Duhul Sfânt în vecii vecilor nesfârsiţi. Amin.”
sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte
9.06.2017
IMPRESIILE UNUI ROMÂN CARE A VIZITAT JAPONIA
O experienţă trăită de un român în cursul unei călătorii pe tărâm nipon arată de ce Japonia este considerată ţara cu cel mai înalt standard de civilizaţie din lume.
Că Japonia este ţara dată ca model atunci când se vorbeşte despre gradul cel mai înalt de civilizaţie din lume nu mai este un secret pentru nimeni.
O experienţă trăită de un român în cursul unei călătorii şi făcută publică demonstrează, o dată în plus, de ce Ţării Soarelui Răsare i se atribuie acest statut.
Adrian Alui Gheorghe (59 de ani), scriitor din Neamţ, a postat recent, pe contul său de Facebook, sub forma unei note de călătorie, câteva observaţii împărtăşite de un prieten care a avut ocazia să viziteze Japonia.
„Experienţele sunt reale, povestite de un prieten de loc din Piatra Neamţ şi am vrut să le ofer ca un exemplu. Sunt sigur că, la nivel individual, fiecare român se identifică şi îmbrăţişează aceste valori ale civilizaţiei din Japonia.
Vine însă sistemul putred şi corupt - în sens de defect - un mecanism care strică individul“, spune poetul Adrian Alui Gheorghe.
Cum scapă niponii de gunoi.
Un aspect care frapează turistul ajuns în Japonia este că în oraşele mari nu sunt coşuri de gunoi.
În garniturile de tren care circulă între metropole regulile de curăţenie sunt stricte şi greu de înţeles pentru vizitatori: „A arunca gunoiul tău într-un coş public e socotită o treabă dubioasă. Sunt rarisime. Nici măcar în luxoasele vagoane de cale ferată, de o curăţenie incredibilă.
În tren, dacă un japonez mănâncă o portocală, scoate o punguţă de plastic, pune acolo cojile şi le ia cu el“. Şi mai departe, în staţii, însoţitorul de vagon aşteaptă la coborârea din vagoane cu un sac de plastic, să preia pungile în care călătorii strâng deşeurile în timpul călătoriei: „Stupoare. Foarte puţini lasă acolo resturile. Spun că e nepoliticos să dai cuiva resturile tale (de obicei, străinii lasă pungile). De foarte multe ori le duc acasă şi le pun în sacul lor de deşeuri, sortate, desigur.
În mentalitatea lor, ”gunoiul e o treabă intimă, a fiecăruia, trebuie discret rezolvată“
Un alt aspect al curăţeniei desăvârşite din Japonia este confirmat în paginile jurnalului de călătorie: „Am făcut pariu cu un coleg că într-o oră de plimbare nu găsim pe jos un muc de ţigară. Şi n-am găsit.
Un alt aspect al curăţeniei desăvârşite din Japonia este confirmat în paginile jurnalului de călătorie: „Am făcut pariu cu un coleg că într-o oră de plimbare nu găsim pe jos un muc de ţigară. Şi n-am găsit.
E o plăcere să trăieşti într-o asemenea ţară, printre asemenea oameni“.
Un gest de politeţe la japonezi.
Scriitorul Adrian Alui Gheorghe mai notează o întâmplare povestită de prietenul său în timpul călătoriei cu trenul.
La Tokio, acesta a urcat din greşeală într-un superexpres spre Hiroşima, având bilet mai ieftin, de expres. „Stăteam comod în scaun, când a venit controloarea. S-a uitat la bilet, după care, printr-un gest graţios a îngenuncheat în faţa mea. Am înlemnit ! Şi-a cerut scuze ! Mi-a explicat în engleză că am greşit trenul. S-a uitat pe o minusculă tabletă electronică, spunându-mi că trebuie să cobor peste cinci minute, şi peste alte trei voi avea tren, conform cu biletul meu. Şi mi-a restituit biletul, zâmbind, ţinându-l cu ambele mâini. Şi iar şi-a cerut scuze. După care s-a ridicat, a făcut o plecăciune şi a plecat, cu paşii aceia mărunţi şi graţioşi pe care îi vedem în filmele lor“.
Un prieten japonez i-a explicat românului de ce femeia a îngenuncheat în faţa lui şi, mai ales, de ce i-a returnat biletul cu două mâini. „Eu stăteam în scaun, iar ea voia să-mi vorbească. La ei, a vorbi de sus cuiva este o mare impoliteţe. La fel de nepoliticos este să dai ceva cuiva cu o singură mână. Un lucru se oferă numai cu două mâini. Chiar dacă e vorba de un bilet de tren“.
Poetul Adrian Alui Gheorghe a precizat că a dorit să împărtăşească experienţele prietenului său sub această formă, pentru ca românii să-şi dea seama ce înseamnă să fii civilizat:
„Noi am avut un model de civilizaţie şi de valori care a funcţionat în perioada interbelică, şi chiar dinainte, odată cu instituirea regalităţii, atunci când s-au pus bazele unei culturi aşezate, temeinice, cu şcoală şi biserică în fiecare localitate. Dacă mergeam pe firul normalităţii interbelice, eram departe acum“, mai spune scriitorul nemţean.
sursa: http://adevarul.ro
9.05.2017
Coaja de nucă uscată, curăță plămânii, elimină blocajele arterelor, îmbunătățește fluxul de sânge...
COAJA DE LA O NUCĂ USCATĂ ȘI PUȚINĂ APĂ
Remediul eficient ce urmeaza este recomandat in special fumatorilor, dar poate fi folosit si de nefumatori, intrucat va avea un efect uimitor asupra intregului organism.
Secretul acestui remediu este ascuns in coaja de la nuca.
Iata ce trebuie sa faci !
Trebuie doar sa-ti prepari un „ceai” din coji de nuca. Este vorba despre coaja „lemnoasa” a nucii (nu cea verde).
Pentru cantitatea zilnica vei avea nevoi de coaja de la o nuca si 300 de ml de apa. Pune intr-un ibric apa, apoi adauga peste apă cojile de la nuca. Fierbe continutul pana cand acesta scade la 200 de ml. Iti va fi foarte usor sa masori daca vei avea un ibric cu gradatie.
Asadar, dupa ce a scazut la 200 de ml, opreste focul. Lasa „ceaiul” sa se raceasca. Acesta se consuma rece.
Poti sa-l prepari chiar de seara pentru a-l consuma dimineata. Inainte sa-l consumi, poti sa-l indulcesti cu o lingurita de miere, daca gustul nu-ti convine.
Consumat zilnic, pe stomacul gol, timp de 30 de zile, acest remediu va avea un efect uimitor asupra plamanilor, reusind sa elimine substantele nocive acumulate in timp prin intermediul fumatului.
Totodata acest amestec va elimina si blocajele arterelor, imbunatatind fluxul de sange ceea ce va duce la imbunatatirea functionarii inimii, stiind mai ales faptul ca micsorarea arterelor este adeseori un semn al otravirii cronice cu nicotina !
Este indicat sa nu opresti consumul acestui „ceai” dupa cele 30 de zile, deoarece el contribuie in timp la reglarea tensiunii si la eliminarea anginei pectorale.
Daca tii la sanatatea ta, si chiar nu te poti lasa de fumat, ai de acum inainte aliatul care te poate ajuta pentru a stopa efectele nocive provocate de fumat !
Sfat extra:
Pentru ca tot este sezonul racelilor, trebuie mentionat ca acest „ceai” este indicat si persoanelor care vor sa scape de tuse. Trebuie consumat cald si in combinatie cu zeama de la o jumatate de lamaie. Efectul este imediat !
Acest articol este oferit sub licenta ”Creative Commons”.
Acest articol este oferit sub licenta ”Creative Commons”.
Il puteti republica oriunde incluzand autorul și sursa.
Un articol de Cristian Iacov, sursa ”secretele.com”
Un articol de Cristian Iacov, sursa ”secretele.com”
9.04.2017
SATELE ROMÂNEȘTI DIN GRECIA
Mesaj emoționant despre neștiutele sate românești din Grecia. Vlahii din munții Greciei
Iată ce povestește Florin Ene:
”Am avut ocazia sa vizitez nordul Greciei, regiunea Macedonia. Am fost intr-un frumos oras universitar care se cheama Florina, unde invata nepoata mea Amalia.
Sunt foarte multi români in acea regiune si am plecat spre un sat, Nympheo, locuit numai de români ( grecii le spun Vlahos, de la Vlahi ) dar din pacate nu am putut ajunge acolo sus pentru ca reparau podul.
Ne-am oprit in schimb in alt sat si am stat la o taverna admirand superbul peisaj montan. Cumnatul meu Kostas a intrebat-o pe doamna care ne servea daca sunt Vlahi acolo spunand ca eu sunt roman. Doamna s-a intors spre mine si intr-o romana perfecta mi-a spus: “Si eu sunt Vlaha. Asteptati ca vine tatal meu si o sa vorbiti cu el romaneste”.
La scurt timp apare un “batranel” plin de vitalitate, foarte jovial, de la care am aflat ca pâna in anul 1943 in Salonic a functionat o scoala romaneasca economica postliceala, ca in 1945 armata greaca a intrat cu forta si a inchis scolile in limba româna din regiune, si ca in general românii s-au retras in vârful muntilor (cum de altfel stim ca s-a intimplat peste tot in Europa).
Ochii mi s-au umezit de emotie si atunci o sora de-a lui a inceput sa-mi povesteasca in dulce grai moldovenesc despre rudele din Galati, Braila si Craiova…
Se lasase noaptea si trebuia sa ne intoarcem la Florina. Stavros, asa se chema Vlahul, dupa ce mi-a vorbit de Mihai Viteazul si Vlad Tepes mi-a recitat perfect “ Sorcova Vesela”. Mi-am luat la revedere de la Vlahii mei profund emotionat…”
Imagini din Nympheo, satul Vlahilor din nordul Greciei
La scurt timp apare un “batranel” plin de vitalitate, foarte jovial, de la care am aflat ca pâna in anul 1943 in Salonic a functionat o scoala romaneasca economica postliceala, ca in 1945 armata greaca a intrat cu forta si a inchis scolile in limba româna din regiune, si ca in general românii s-au retras in vârful muntilor (cum de altfel stim ca s-a intimplat peste tot in Europa).
Ochii mi s-au umezit de emotie si atunci o sora de-a lui a inceput sa-mi povesteasca in dulce grai moldovenesc despre rudele din Galati, Braila si Craiova…
Se lasase noaptea si trebuia sa ne intoarcem la Florina. Stavros, asa se chema Vlahul, dupa ce mi-a vorbit de Mihai Viteazul si Vlad Tepes mi-a recitat perfect “ Sorcova Vesela”. Mi-am luat la revedere de la Vlahii mei profund emotionat…”
Imagini din Nympheo, satul Vlahilor din nordul Greciei
Biserica construită în memoria Sfântului Nicolae, din Florina, Nympheo
Cimitirul din Nympheo
Grecia are si astazi regiuni sau localitati care poarta nume cu terminatia Trakia, ceea ce spune multe despre originea unei parti din populatia actuala a aceastei tari. Din pacate grecii au un grad ridicat de nationalism extremist si nu prea recunosc oficial minoritatea vlaha (romaneasca), prezenta acolo de nenumarate secole.
Din pacate, minoritatile romanesti de peste hotare sunt ignorate cu o nesimțire făra margini de nulitățile care populează spatiul politic romanesc !
Surse: http://www.identitatea.ro; http://www.thegreektraveller.com
KLAUS DONA despre ISTORIA ASCUNSĂ A RASEI UMANE
Arheologul KLAUS DONA - născut în 28 ianuarie 1949, Austria - a călătorit pe tot globul adunând informații și artefacte de pe toate continentele, construind o imagine a civilizațiilor misterioase și a lumilor care au existat pe Pământ.
K. Dona a fost intervievat pe scară largă și a vorbit la numeroase conferințe internaționale.
În această primă parte, vă voi face cunoscute câteva dintre
DESCOPERIRILE ȘI DEZVĂLUIRILE LUI KLAUS DONA, DESPRE ”ISTORIA ASCUNSĂ A RASEI UMANE”
Iată ce spune Klaus Dona :
”Semnificativ este faptul că puteți găsi piramide în toată lumea, pe fiecare continent. Întrebarea este când și cine a construit aceste piramide ? De ce toate aceste piramide, din toată lumea, sunt foarte, foarte asemănătoare ?
O alta intrebare este daca a existat candva o civilizatie globala. Cred ca multe dintre cercetarile noastre ne spun ca odata, cu mult timp in urma, a exista o civilizatie globala, probabil cu mii de ani in urma, dar cati ani nu stim exact.
Cea mai mare audienta a ”Project Camelot” a fost povestea despre o piramida construita din piatra si gasita in 1984, la 25 de metri sub nivelul marii, in Japonia, langa insula Yonaguni, insula situata in sud estul arhipelagului japonez Ryukyu.
Exista inca o lupta de opinii intre mai multi arheologi internationali care spun ca aceste monumente au fost create de Natura.
Prietenul meu, profesorul Masaaki Kimura, a facut multe cercetari in zona, descoperind in apropiere si alte monumente asemanatoare. In imaginea de jos aveti un astfel de model.
Cu siguranta Natura nu face un astfel de lucru. În partea de sus a acestei platforme aflata pe monument, exista o imensa broasca testoasa si o pasare uriasa de piatra ce seamana cu un vultur. Natura nu face astfel de lucruri precise, aproape perfecte.
O alta intrebare este de unde provin aceste pietre ? In cazul in care Natura a creat acest monument, unde sunt pietrele ? Există, de asemenea, strazi si a fost gasit un stadion din piatra, asemanator Colosseumului roman, cu scaune si scari din piatra. Natura este uimitoare, face multe lucruri, dar nu astfel de cladiri perfecte.
Aici aveti o strada cu scari ce merg in sus.
Aici puteti vedea niste harti antice.
In partea de sus puteti vedea harta lui Piri Reis, care a fost folosita deja, cu mult timp inainte de Cristofor Columb, si puteti vedea cum in aceasta harta apar, inca din secolul 16, o parte a Europei, Spania, Portugalia, o parte din vestul Africii si o parte din America de Sud. Nu stim inca cine a fost capabil sa produca o harta atat de bine realizata cu secole in urma.
Pe harta lui Piri Reis puteti vedea Antarctica fara gheață. In 1956 cercetatorii au descoperit ca sub calota glaciara de sub Antarctica, pamantul arata exact ca in harta lui Piri Reis, astfel incat vechimea ei ar trebui sa fie de peste 10.000 – 12.000 de ani.
Urmatorea intrebare ar fi : Cine a reusit sa creeze o astfel de harta detaliata, cu mii de ani in urma ?
Ochiul este incrustat in piramida facuta din pietre albe si gri. Imaginea piramidei ecuadoriene arata exact ca cea inscriptionata pe banconta americana de 1 $.
Daca puneti aceasta piramida in intuneric, ochiul incepe sa straluceasca puternic si chiar daca seamana cu un ochi, nu aduce cu unul uman.
Aveti un prim plan pe ochiul stralucitor si puteti observa incrustatia culorilor.
Profesorul Kurt Schildmann, care a fost presedintele Asociatiei de lingvistica din Germania si cunostea perfect 40 de limbi a tradus aceasta scriere. El a numit-o pre-sanscrita, pentru ca este mai veche decat cea mai veche scriere .
Traducerea acestor 4 litere in opinia lui este:
Acest tip de scris a mai fost gasit pe acelasi tip de pietre in Columbia, Illinois (SUA), Glozel (Franta), Malta, Ecuador, Turkmenistan, Australia si in sudul Calabriei (Italia) cu putin timp in urma.
Intotdeauna este piatră din ceramică sau teracotă si acelasi tip de scris.
O altă descoperire, în Ecuador, este aceea a unei cupe mari din jad, împreună cu alte 12 cupe mai mici.
Cele 12 cupe mai mici sunt făcute ca pentru oameni, iar una este puțin mai mare. Când s-a încercat umplerea ei cu apa din celelalte 12 cupe mai mici, cupa cea mare s-a umplut perfect.
Pe cupele mici există niște semne, care seamănă foarte bine cu cifrele maiașe, existând doar mici diferențe.
Pe cupa cea mare se poate vedea, încrustată perfect, Constelația ”Orion” și alte stele.
Interiorul cupei este foarte magnetizat iar în afara ei nu se întâmplă nimic.
Geologii profesioniști spun că acest lucru este imposibil deoarece, chiar dacă piatra ar avea particule de metal, fenomenul magnetic ar trebui să se producă și în afara cupei.
Pe cupa cea mare vedem inscripționate stelele constelațiilor, care strălucesc puternic în întuneric.
Aici se văd foarte bine cele 12 cupe mici și cupa cea mare, precum și semnele inscripționate pe ele.”
Pe cupele mici există niște semne, care seamănă foarte bine cu cifrele maiașe, existând doar mici diferențe.
Pe cupa cea mare se poate vedea, încrustată perfect, Constelația ”Orion” și alte stele.
Interiorul cupei este foarte magnetizat iar în afara ei nu se întâmplă nimic.
Geologii profesioniști spun că acest lucru este imposibil deoarece, chiar dacă piatra ar avea particule de metal, fenomenul magnetic ar trebui să se producă și în afara cupei.
Pe cupa cea mare vedem inscripționate stelele constelațiilor, care strălucesc puternic în întuneric.
Aici se văd foarte bine cele 12 cupe mici și cupa cea mare, precum și semnele inscripționate pe ele.”
Mă voi opri aici cu ”dezvăluirile” lui Klaus Dona.
Curând, voi continua cu alte dezvăluiri foarte interesante, care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ”cine suntem”, ”de unde venim”...
Curând, voi continua cu alte dezvăluiri foarte interesante, care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ”cine suntem”, ”de unde venim”...
sursa: Klaus Dona
9.02.2017
Un colț din Parcul Chang'an - Vietnam
Parcul Chang'an, de pe teritoriul Vietnamului, face parte din Patrimoniul Cultural și Natural al UNESCO
”O mulțime de adevăruri se spun în batjocură” - Eminem
Prevenire
Să nu batjocoriţi vreodată
Zeii strămoşilor noştri,
Că vor riposta pe dată,
Că au urmaşi nişte... monştri.
Zeii strămoşilor noştri,
Că vor riposta pe dată,
Că au urmaşi nişte... monştri.
(Epigramă de Gheorghe Ionescu)
8.31.2017
VĂZDUHUL MIROASE A TOAMNĂ
Vara a început să-și facă bagajele. Căldura dogoritoare a ascuns-o deja într-o valiză mare, pe care o va deschide, din nou, peste un an. Păsările își vântură fudule hăinuțele noi și pufoase, pregătite special pentru zilele cețoase și ploioase ale toamnei. Frunzele copacilor freamătă îngrijorate și triste în bătaia vântului blând al sfârșitului de vară. Natura toată se agită așteptând schimbarea...
Prima armă termobarică „made in Romania“
Prima armă termobarică, creată după ultimele concepte de luptă din lume de către cercetători din armata română, a fost testată în 2017 la Cincu, în județul Brașov.
Dispozitivul de tragere foloseşte muniţie creată dintr-un amestec de explozibil şi combustibil.
La impact, presiunea uriaşă şi căldura de peste 2.000 de grade nu dau nicio şansă inamicului.
De la testare, până la producerea acestui tip de armament în România mai este, însă, cale lungă.
După această etapă, cercetătorii vor crea un prototip, urmează apoi omologarea și transferarea proiectului către un operator economic care să o producă.
„Lovitura termobarică pentru aruncătorul de grenade incendiare cal. 3×40 mm“ a fost testată cu succes, la Centrul Național de Instruire „Getica“ de la Cincu de către specialişti ai Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie, din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare a Ministerului Apărării Naționale.
A fost testat modelul experimental, iar pentru acest lucru s-a tras asupra a trei obiective, două caroserii de autoturism și o construcție de tip ușor, pentru a vedea care sunt efectele la țintă ale acestui tip de lovituri.
„Lovitura termobarică pentru aruncătorul de grenade incendiare cal. 3×40 mm“ a fost testată cu succes, la Centrul Național de Instruire „Getica“ de la Cincu de către specialişti ai Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie, din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare a Ministerului Apărării Naționale.
A fost testat modelul experimental, iar pentru acest lucru s-a tras asupra a trei obiective, două caroserii de autoturism și o construcție de tip ușor, pentru a vedea care sunt efectele la țintă ale acestui tip de lovituri.
Testarea a fost efectuată în prezența reprezentanților Statului Major ai Forțelor Terestre, care sunt și beneficiarii acestui proiect de cercetare.
„Rezultatele acestei testări au fost foarte bune. Urmează acum să fie creat un prototip și vrem ca acest echipament de luptă să fie dezvoltat și omologat, apoi tranferat către un agent economic, de preferat din industria de apărare, care să preia și să industrializeze produsul“, a declarat Cezar Stroie, șeful Compartimentului de Relații Publice din cadrul Departamentului pentru Armament.
Potrivit acestuia, arma are un efect prin presiune, care duce la netrutralizarea imediată a forței vii. „De exemplu, un adversar ascuns după un zid sau într-o peșteră, poate fi scos imediat din luptă prin ulilizarea acestui echipament de luptă, Este un echipament foarte util, care va sprijini foarte mult în conceptul actual de luptă“, a mai spus Cezar Stroie.
Cercetătorii din armată au fabricat în ultimii cinci ani peste 150 de arme prototip.
sursa: http://www.bizbrasov.ro; : Foto: MAPN
Potrivit acestuia, arma are un efect prin presiune, care duce la netrutralizarea imediată a forței vii. „De exemplu, un adversar ascuns după un zid sau într-o peșteră, poate fi scos imediat din luptă prin ulilizarea acestui echipament de luptă, Este un echipament foarte util, care va sprijini foarte mult în conceptul actual de luptă“, a mai spus Cezar Stroie.
Cercetătorii din armată au fabricat în ultimii cinci ani peste 150 de arme prototip.
sursa: http://www.bizbrasov.ro; : Foto: MAPN
8.30.2017
TOATE VIEȚUITOARELE IUBESC LOCURILE CURATE ...
ESTE DOAR O GLUMĂ... EU IUBESC PORUMBEI CHIAR DACĂ EI MURDĂRESC UNELE LOCURI.
TOATE VIEȚUITOARELE IUBESC LOCURILE CURATE, DAR CÂTE DINTRE ELE FAC CURĂȚENIE ȘI O MENȚIN ?
ÎN AFARĂ DE OM SAU MAI BINE ZIS DE UNII OAMENI, VĂ DAU UN EXEMPLU, DIN MULTELE CARE EXISTĂ: ALBINA.
ADEVARURI ASCUNSE DESPRE COLESTEROL
COLESTEROLUL – una dintre cele mai mari înşelătorii din vremurile noastre !
În ultimele decenii, transformarea oamenilor sănătoşi în pacienţi a devenit cea mai importantă strategie de marketing a companiilor farmaceutice.
Pe principiul „ce-i sperie mai mult pe oameni decât alterarea sănătăţii ?”, teama de boală umple buzunarele producătorilor de medicamente. Şi uite-aşa a devenit colesterolul „inamic public”, iar mitul acestuia – una dintre cele mai mari înşelătorii ale vremurilor noastre.
Colesterolul este o componentă esențiala în desfășurarea metabolismului celulelor organismului. Este o substanța din categoria grăsimilor (lipidică), răspândită în întregul corp uman, pe care organismul o folosește pentru a construi pereții celulelor din corpul nostru (structura membranelor celulare).
Odată cu înaintarea în vârstă, vasele de sânge se uzează şi devin mai rigide, iar colesterolul se depune mult mai uşor pe pereţii arterelor. Astfel, cu timpul, vasele de sânge se îngustează, micşorând capacitatea inimii de a pompa suficient sânge în tot organismul, iar dacă se produce blocarea completă a vasului datorită aglomerărilor de grăsime şi colesterol apare infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral.
Colesterolul nu este însă nociv în complexitatea sa, fiind o componentă esenţială în desfăşurarea metabolismului celulelor organismului, însă atunci când este în exces din cauza unei alimentaţii neadecvate sau a unei afecţiuni metabolice, acesta poate favoriza îngustarea şi ulterior blocarea vaselor de sânge.
Principala sursă de colesterol este producţia hepatică (70%) şi doar 30% din colesterol provine din alimentaţie.
De ce este considerat colesterolul „inamicul numărul 1” ?
Colesterolul este o componentă esențiala în desfășurarea metabolismului celulelor organismului. Este o substanța din categoria grăsimilor (lipidică), răspândită în întregul corp uman, pe care organismul o folosește pentru a construi pereții celulelor din corpul nostru (structura membranelor celulare).
Odată cu înaintarea în vârstă, vasele de sânge se uzează şi devin mai rigide, iar colesterolul se depune mult mai uşor pe pereţii arterelor. Astfel, cu timpul, vasele de sânge se îngustează, micşorând capacitatea inimii de a pompa suficient sânge în tot organismul, iar dacă se produce blocarea completă a vasului datorită aglomerărilor de grăsime şi colesterol apare infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral.
Colesterolul nu este însă nociv în complexitatea sa, fiind o componentă esenţială în desfăşurarea metabolismului celulelor organismului, însă atunci când este în exces din cauza unei alimentaţii neadecvate sau a unei afecţiuni metabolice, acesta poate favoriza îngustarea şi ulterior blocarea vaselor de sânge.
Principala sursă de colesterol este producţia hepatică (70%) şi doar 30% din colesterol provine din alimentaţie.
De ce este considerat colesterolul „inamicul numărul 1” ?
Iată câteva răspunsuri oferite de specialişti în domeniu:
Atrag atenția populației că poate nu există nici un mit care să fi alimentat mai mult panica generală și să fi băgat mai mulți bani în buzunarele unor șmecheri, decât cel referitor la colesterol.
Cu un marketing bine pus la punct, s-a băgat în capul oamenilor ideea că deja ești candidat la infarct sau accident vascular dacă ai un colesterol mai mare de 180-200 mg% !
Planul pus la punct de către magnații mondiali ai industriei farmaceutice și-a arătat roadele.
Atrag atenția populației că poate nu există nici un mit care să fi alimentat mai mult panica generală și să fi băgat mai mulți bani în buzunarele unor șmecheri, decât cel referitor la colesterol.
Cu un marketing bine pus la punct, s-a băgat în capul oamenilor ideea că deja ești candidat la infarct sau accident vascular dacă ai un colesterol mai mare de 180-200 mg% !
Planul pus la punct de către magnații mondiali ai industriei farmaceutice și-a arătat roadele.
Printr-o presiune mediatică insistentă și continuă, milioane de oameni au devenit brusc bolnavi. Asta pentru că cineva a hotărât să scadă limita de risc la niște parametri imposibili. Valorile considerate „normale” ale colesterolului s-au tot micșorat și de la 260-280 mg%, cum era înainte de asaltul industriei farmaceutice, s-a ajuns la anomalia ca omul sănătos să fie considerat pacient și să i se administreze medicație de sinteză pentru un colesterol mai mare de 240 !
În ultimele 3 decenii industria farmaceutică a făcut miliarde de dolari exploatând teama oamenilor de a nu muri subit din cauza imaginilor apocaliptice sugerate de un colesterol crescut. Cum te duci la doctor, cum îți propune imediat să treci pe statine. Și știți de ce ? Pentru că acest tip de tratament se ia toată viața, deci odată ce devii pacient, industria farmaceutică câștigă lunar, pentru tot restul vieții tale, de pe urma acestei încadrări !
Ceea ce omul obișnuit nu știe, este faptul că atunci când ia statine colesterolul scade într-adevăr, dar efectele secundare generează alte probleme, de la alterări ale memoriei până la diabet și de la dureri de cap până la somnolență perpetuă. Aceste atenţionări aparţin cercetătorului Ştefan Manea.
Dr. Ștefan Balaban: Colesterolul este un fel de sperietoare agitată de oricine are un interes în această direcție. Oul de găină este alimentul care a fost pus cel mai mult în legătură cu creșterea colesterolului, substanța de importanță majoră în organism, care a predispus la nașterea a numeroase mituri.
Din fericire lumea este din ce în ce mai inteligentă și mai informată în ziua de astăzi și mulți oameni refuză să se lase influențați.
În ultimele 3 decenii industria farmaceutică a făcut miliarde de dolari exploatând teama oamenilor de a nu muri subit din cauza imaginilor apocaliptice sugerate de un colesterol crescut. Cum te duci la doctor, cum îți propune imediat să treci pe statine. Și știți de ce ? Pentru că acest tip de tratament se ia toată viața, deci odată ce devii pacient, industria farmaceutică câștigă lunar, pentru tot restul vieții tale, de pe urma acestei încadrări !
Ceea ce omul obișnuit nu știe, este faptul că atunci când ia statine colesterolul scade într-adevăr, dar efectele secundare generează alte probleme, de la alterări ale memoriei până la diabet și de la dureri de cap până la somnolență perpetuă. Aceste atenţionări aparţin cercetătorului Ştefan Manea.
Dr. Ștefan Balaban: Colesterolul este un fel de sperietoare agitată de oricine are un interes în această direcție. Oul de găină este alimentul care a fost pus cel mai mult în legătură cu creșterea colesterolului, substanța de importanță majoră în organism, care a predispus la nașterea a numeroase mituri.
Din fericire lumea este din ce în ce mai inteligentă și mai informată în ziua de astăzi și mulți oameni refuză să se lase influențați.
Cu ajutorul internetului, oricine este interesat de sănătatea sa și a copiilor săi își poate face propria muncă de documentare.
Oamenii nu mai pot fi mințiți decât dacă vor să se lase mințiți, iar colesterolul este una dintre acele povești de groază care bine mânuite, reușesc să genereze suficientă anxietate încât opțiunea pentru medicația de sinteză să pară cea mai convenabilă.
Pacientului cu un colesterol considerat mărit i se cere să scoată ouăle din dietă.
Pacientului cu un colesterol considerat mărit i se cere să scoată ouăle din dietă.
Ceea ce este adevărat în toată acesta poveste este faptul că oul are într-adevăr colesterol, dar molecula din ou nu este similară cu cea din organism. Mai mult de atât: în gălbenuș se găsesc rezerve importante de lecitină care previn depunerea ateroamelor pe vasele sanguine. Lecitina are rol major în dinamica celulei nervoase și a tuturor proceselor care se desfășoară în creier, deci ouăle pot avea partea lor de contribuție la scăderea colesterolului. La ora actuală este de neconceput să scoți ouăle din alimentație, având în vedere câte proprietăți nutritive, biologice și de construcție au.
Colesterolul, cea mai profitabilă „boalăˮ din lume
Cel mai bine vândut medicament din lume, în ultimii ani, este ”Lipitor”, unul dintre cele mai prescrise produse farmaceutice. Medicii au recomandat acest produs pentru reducerea colesterolului la peste 30 de milioane de „bolnaviˮ anual.
Colesterolul, cea mai profitabilă „boalăˮ din lume
Cel mai bine vândut medicament din lume, în ultimii ani, este ”Lipitor”, unul dintre cele mai prescrise produse farmaceutice. Medicii au recomandat acest produs pentru reducerea colesterolului la peste 30 de milioane de „bolnaviˮ anual.
Doar în 2006, acest medicament produs de compania Pfizer a avut vânzări ce au însumat aproape 14 miliarde de dolari.
Pe durata valabilităţii patentului, Lipitor a avut vânzări totale de 131 miliarde de dolari, mai mult decât dublu faţă de al doilea cel mai bine vândut medicament al tuturor timpurilor, Plavix. Produs de Bristol-Myers Squibb, Plavix este indicat pentru reducerea evenimentelor aterosclerotice (infarct miocardic, accident vascular cerebral etc.).
Un alt medicament menit a scădea nivelul de colesterol „răuˮ din sânge, Crestor (AstraZeneca), a înregistrat, de asemenea, o creștere foarte mare a vânzărilor, ajungând în top 10 cele mai vândute medicamente din lume.
”Statinele” sunt medicamente care tratează colesterolul, care a fost asociat şi este considerat „vinovatˮ de apariţia bolilor cardio-vasculare. Statinele acţionează prin blocarea unor enzime din ficat, responsabile cu producerea de colesterol, şi au fost sintetizate pentru prima dată în Statele Unite, în anii ’70. Apariția primelor tipuri de statine a coincis cu o adevărată panică indusă populaţiei vizavi de grăsimi.
Tot în anii 70, în America, alimentele care conțin colesterol – adică untul, ouăle, carnea – au fost declarate oficial „inamicul nr.1 al sănătățiiˮ, pentru că fac boli cardio-vasculare. Și atunci au zis: «mâncați cereale !».
Exista și până în anii ’70 supraponderabilitatea, însă după aceea a apărut cu adevărat obezitatea aceasta epidemică și este în strânsă legătură nu cu grăsimile, ci cu carbohidrații, în special cu cei cu absorbție rapidă, precum cerealele de mic dejun.
Problema cu grăsimile a fost fundamentată pe o interpretare eronată a unor studii care se făcuseră până atunci și care au pus în legătură apariția bolilor cardiovasculare cu colesterolul alimentar.
Astăzi, reluând acele studii la puricat, s-a văzut clar că această legătură nu există.
Nu exista nici atunci, dar au fost niște interese economice.
Se spune: «mănânc colesterol și mi se depune grăsimea pe artere». Nu-i adevărat, nici pe departe. Este o minciună întreținută tocmai pentru a se induce isteria și psihoza asta a colesterolului, a explicat, pentru Ziua News, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare București (ICA).
PENTRU A MENȚINE COLESTEROLUL ÎN LIMITE NORMALE, VĂ DIVULG CÂTEVA SFATURI PRIMITE DE LA PĂRINȚII MEI, PE CARE EU LE APLIC DE CÂND ERAM COPIL :
- MÂNCAȚI PUȚIN DAR BUN !
- MÂNCAȚI ORICE FEL DE MÂNCARE, DAR PREPARATĂ ÎN CASĂ DIN ALIMENTE NATURALE;
- CARNE PUȚINĂ LA O MASĂ, ASORTATĂ CU LEGUME ȘI CONDIMENTE CÂT MAI MULTE;
- MÂNCAREA PENTRU O ZI SĂ FIE ÎMPĂRȚITĂ ÎN 3-4 PORȚII MICI, PENTRU CA STOMACUL SĂ ”RUMEGE” FĂRĂ EFORT ȘI REPEDE ALIMENTELE;
ORGANISMUL OBIȘNUIT CU MÂNCARE MULTĂ, ARE NEVOIE DE 1-2 LUNI PENTRU A SE OBIȘNUI CU MÂNCARE PUȚINĂ.
STOMACUL SE VA REGLA ÎN AȘA FEL ÎNCÂT NU VEȚI MAI SIMȚI NEVOIA SĂ MÂNCAȚI MULT.
ORGANISMUL DEVINE MAI REZISTENT, ”BOLILE” EXISTENTE SE AMELIOREAZĂ SAU CHIAR DISPAR.
NU-I MAI HRĂNIȚI BINE PE CEI DIN INDUSTRIA MEDICAMENTELOR, CI HRĂNIȚI-VĂ BINE PE DVS. !
VĂ DORESC MULTĂ SĂNĂTATE !
sursa: D.Roman; https://infoalert.ro
PENTRU A MENȚINE COLESTEROLUL ÎN LIMITE NORMALE, VĂ DIVULG CÂTEVA SFATURI PRIMITE DE LA PĂRINȚII MEI, PE CARE EU LE APLIC DE CÂND ERAM COPIL :
- MÂNCAȚI PUȚIN DAR BUN !
- MÂNCAȚI ORICE FEL DE MÂNCARE, DAR PREPARATĂ ÎN CASĂ DIN ALIMENTE NATURALE;
- CARNE PUȚINĂ LA O MASĂ, ASORTATĂ CU LEGUME ȘI CONDIMENTE CÂT MAI MULTE;
- MÂNCAREA PENTRU O ZI SĂ FIE ÎMPĂRȚITĂ ÎN 3-4 PORȚII MICI, PENTRU CA STOMACUL SĂ ”RUMEGE” FĂRĂ EFORT ȘI REPEDE ALIMENTELE;
ORGANISMUL OBIȘNUIT CU MÂNCARE MULTĂ, ARE NEVOIE DE 1-2 LUNI PENTRU A SE OBIȘNUI CU MÂNCARE PUȚINĂ.
STOMACUL SE VA REGLA ÎN AȘA FEL ÎNCÂT NU VEȚI MAI SIMȚI NEVOIA SĂ MÂNCAȚI MULT.
ORGANISMUL DEVINE MAI REZISTENT, ”BOLILE” EXISTENTE SE AMELIOREAZĂ SAU CHIAR DISPAR.
NU-I MAI HRĂNIȚI BINE PE CEI DIN INDUSTRIA MEDICAMENTELOR, CI HRĂNIȚI-VĂ BINE PE DVS. !
VĂ DORESC MULTĂ SĂNĂTATE !
sursa: D.Roman; https://infoalert.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)